Gabriel Ungureanu - Motivul „Lenore” în viziunea lui Dumitru Caracostea...

 

Motivul „Lenore” în viziunea lui Dumitru Caracostea și perspectivele antropologiei transpersonale

Gabriel Ungureanu Dr. în psihologie, Cercetător la Inst. „C. R. Motru” Academia Română

Art-emis

06 Iunie 2026

 

Frate Ghiță, frățiorul meu,/ Dar de ce miroși a pământ greu?/ Taci, soro, nu mai întreba,/ Că vin de la crâșmă, din mahala,/ Și-am băut vin cu tutun,/ De-aia miros așa de bun...” (Balada similară Lenore:Voichița sau Ghiță Cătălin sau Mortul călător)

Repere identitare și biografice

Dumitru Caracostea (1879-1964) a fost un critic literar, istoric literar, folclorist și estetician român (de origine aromân), recunoscut drept unul dintre fondatorii stilisticii și cercetării literare moderne din  România. Alături de Tudor Vianu, el este considerat unul dintre marii stiliști ai culturii române, impunând o metodă riguroasă de analiză textuală, axată pe estetică și pe structura internă, în detrimentul biografismului simplu. S-a născut la Slatina și a studiat la Universitatea din București, fiind studentul unor titani precum Titu Maiorescu și Ovid Densușianu. Ulterior, a obținut o bursă la Viena, unde s-a specializat în filologie. Mai apoi a devenit profesor universitar la Facultatea de Litere din București și a fost ales membru titular al Academiei Române în anul 1938. Din cauza activității sale politice din perioada interbelică și a convingerilor sale, a fost arestat de regimul comunist în 1950, la vârsta de 71 de ani. A pierdut cinci ani din viață degeaba, nefiind vinovat de nimic, fiind încarcerat ca deținut politic în închisoarea de la Sighet.

Contribuția științifică și literară

Dumitru Caracostea este apreciat ca un autor de referință în studierea operei lui Mihai Eminescu. În lucrările sale (Creativitatea eminesciană sau Arta cuvântului la Eminescu) savantul român a analizat manuscrisele și evoluția stilistică a marelui poet național prin metode psihologice și estetice avansate. Deasemenea se observă că a aplicat metode științifice moderne și în studierea folclorului românesc. Conceptul său fundamental, Motivul Lenore la români, analizează circulația dar și mutațiile baladei populare despre mortul plecat în călătorie cu iubita sa (tema abordată inițial de poetul german Gottfried August Bürger). Tot în acest registru al cercetării Caracostea a demonstrat printre altele și originalitatea variantelor românești (precum balada Radu Calomfirescu) în raport cu cele ale spațiului european.

Motivul original Lenore în literatura germană

Acest motiv reprezintă dpdv stilistic piatra de temelie a baladei romantice de factură gotică și se concentrează pe tema călătoriei fantastice (nocturne) a unei tinere alături de iubitul ei mort (și devenit strigoi). Acest motiv a fost consacrat la nivel european de poetul german Gottfried August Bürger(1747-1794)prin faimoasa sa baladă Lenore, publicată în 1774 în Gottinger Musealmanach.

Datorită impactului său uriaș, acest motiv literar a circulat intens și în spațiul românesc, fiind analizat de folcloriști și scriitori în studii de literatură comparată precum cele publicate în revista Blajul sau direct de savantul Dumitru Caracostea. Acest motiv nordic a inspirat la o cercetare profundă pe toți marii noștri poeți și prozatori ca de pildă pe Mihai Eminescu care a preluat și autohtonizat magistral motivul în poemul Strigoii (călătoria lui Arald și a Mariei), demonstrând astfel o cunoaștere profundă a surselor germane. Alți titani ai literaturii române inspirați de acest motiv universal au fost Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu și George Coșbuc care au explorat la rândul lor variante similare, adesea suprapuse peste mitul Lenore autohton al „fratelui mort” sau al strigoiului.

Originile și geneza motivului germanic

Poetul Bürger nu a imaginat în totalitate povestea, ci a prelucrat o serie de elemente de mitologie germanică, superstiții locale dar s-a inspirat intens și din baladele populare europene (cum ar fi de exemplu din tema scoțiană Sweet William's Ghost). Cadrul istoric al baladei germane este finalul războiului de 7 ani, de unde logodnicul Wilhelm nu se mai întoarce. Deznădăjduită, Lenore se revoltă împotriva Divinității, blestemă soarta și își reneagă credința, gest care atrage pedeapsa divină. Caracteristica tradițională gotică este firească la nordici și evidențiază o călătorie macabră: Wilhelm apare la fereastra fetei pe un cal negru și o convinge să se urce în șa alături de el pentru o călătorie nebunească spre patul nupțial. Călătoria lor se dovedește însă a fi o cursă către cimitir, unde trupul iubitului se descompune, devenind un schelet sinistru (Moartea). Caracteristicile contextului literar germanic definesc estetica mișcării Sturm und Drang și ulterior chiar pe cea a curentului literar Romantic printr-o atmosferă nocturnă și spectrală. În această baladă sunt descrise elemente de groază precum urletele de lupi, corbii, lumina lunii și ceața ce plutește pe deasupra mormintelor. Onomatopeele utilizate și ritmul alert amplifică tensiunea psihologică și teama cititorilor. În această viziune germanică observăm legătura strânsă de tip yin și yang, între iubirea supremă și moarte, între Eros și Thanathos dar iubirea care ar trebui să transceadă mormântul apare ca un blestem și nu ca o eliberare fericită a sufletului plecat în eternitate.

Introducere în cadrul exegezei transpersonale

Studierea folclorului și a literaturii comparate a oscilat adesea între rigoarea formalistă și determinismul istorico-biografic. Totuși, când analizăm motive literare de o profundă încărcătură mitică, așa cum este motivul „Lenore” sau al „mortului călător”, abordările convenționale își dezvăluie limitele. Pentru a înțelege dinamica ascunsă a acestor narațiuni arhetipale, devine necesară apelarea la psihologia transpersonală. Acest curent extinde cercetarea dincolo de psihologia clasică a ego-ului individual, investigând stările modificate de conștiință, crizele spirituale, transcendența și modul în care experiențele colective ale umanității sunt codificate în structuri simbolice profunde. În acest sens, opera de folclorist și estetician a lui Dumitru Caracostea anticipează, într-o manieră intuitivă și strălucită conceptele fundamentale ale transpersonalului. Depășind simpla listare a variantelor textuale, Caracostea caută în studiile sale „permanențele sufletești” și pulsațiile morale ale conștiinței colective românești. Pentru a ghida fenomenul complex analizat aici, este necesar să definim trei dimensiuni conceptuale ale psihologiei transpersonale care se intersectează direct cu viziunea critică și literară a lui Caracostea:

Transcendența ego-ului și a spațiului sacru

În viața cotidiană, conștiența este limitată de identitatea individuală (ego). În momente de criză existențială majoră, cum ar fi doliul profund sau iminența unui cataclism istoric, egoul este forțat să se contracte (și uneori chiar să se dizolve) sau dimpotrivă să se extindă. Psihologia transpersonală numește acest proces ,,expansiune a conștienței”. În textul ,,original” al poetului G.A. Bürger, suferința fetei provoacă o transcendență regresivă unde ego-ul ei se prăbușește în disperare și este absorbit de forțele Thanatice (ale morții). În schimb, Caracostea observă că în baladele de factură românească, ruperea granițelor ego-lui se face prin sacrificiu de sine și datorie, generând o transcendență pozitivă, luminoasă și integratoare.

 

Arhetipurile ca surse primare de energie psihică

Conform teoriei transpersonale (care își trage rădăcinile din psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung), arhetipurile nu mai sunt simple teme literare, ci structuri dinamice din inconștientul colectiv, dotate cu o uriașă încărcătură energetică. Arhetipul Animus sau Erosul Pasional domină balada europeană ca o forță sălbatică și aproape necontrolată care rupe legătura legică a omului cu moralitatea dar și cu Divinitatea și atrage în consecințe distrugerea fizică, pedeapsa și neantizarea. Însă arhetipul dacoromân al Mamei sau cel al Vetrei Sacre, este identificat de Caracostea ca un motiv stabil și central în balade precum Radu Calomfirescu și care acționează ca principii de reordonare cosmică. Conexiunea transpersonală cu mama nu este una de relație parentală, ci reprezintă legătura mistică cu originea, cu rădăcina spirituală a Neamului nostru: ,,…..Și la domn îngenunchea/Radul din Calomfirești,/Zmeul Țării Românești,/Cu sluga lui, cu Nedea,/Ce de mic îi tot dădea/Ajutor bun de putere/Și cuvânt de mângâiere: „Domnule, măria-ta!/Fie cum oi cuvânta:Îți aduc ție-nchinare,/Ca unui frate mai mare,/Și-ți doresc mereu să fii/Cu izbânzi și veselii./Dar știi, Doamne, ori nu știi/Că tătarii m-au lovit/Și tătarii mi-au robit/ Copilașii/Drăgălașii,/Măiculița/Drăgulița./Rău mă doare inimioara/De copii, de soțioara,/Dar mă doare și mai tare/De măicuța ce mă are,/Că-i creștină și bătrână/Ș-a să-ajungă-a-fi cadână,/De râsul căpcânilor/Prin casa păgânilor. Rogu-te, măria-ta,/De vroiești a m-ajuta,/Dă-mi ajutor pe Buzești/Și pe cei tustrei Căplești,/Purtătorii oștilor/Și fruntea boierilor!….”.

 

Dinamica hipică: vectorul energetic tradițional al transpersonalului

Calul mitologic apare ca un simbol central în ambele structuri epice analizate și încetează să mai fie un simplu element de decor narativ. În dinamica transpersonală veche, calul devine un vehicul psihopomp sau soteriologic (mântuirea sau salvarea spirituală). Goana nebună a calului simbolizează starea de extaz sau de transă în care coordonatele profane de timp și spațiu sunt suspendate (ex. calul „zboară” ca gândul). Viteza supranaturală devine măsura intensității trăirii transpersonale și o cursă extraordinară ,,contracronometru” unde miza nu mai este supraviețuirea biologică, ci salvarea sau pierderea definitivă a sufletului. Spre exemplu caii albi și cei negrii sculptați la streașina Bisericii de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Rogoz (astăzi monument UNESCO din Maramureș/Țara Lăpușului) reprezintă profilele capetelor de grinzi care susțin acoperișul. În arhitectura tradițională românească și în credințele populare, acești cai simbolizează protecția divină, dualitatea cosmică și lupta dintre bine și rău. Prezența acestor simboluri chiar în Biserica Ortodoxă arată victoria vieții (calul alb) asupra distrugerii și morții (calul negru). Prin urmare, încercăm să demonstrăm aici că marele savant român Dumitru Caracostea, prin monografia sa Poezia Tradițională Română dedicată motivului Lenore în vol.1, nu realizează doar un exercițiu de literatură comparată, ci evidențiuază în opera sa și o adevărată fenomenologie a spiritului românesc. Acest spirit al Neamului Dacoromân este radical diferențiat în ierarhia valorilor cultural-europene, plasat la un nivel superior dpdv moral și calitativ artistic, vis-a-vis de motivul similar care a fost ,,cartografiat” în întreaga Europă. Analiza sa demonstrează modul în care mentalul colectiv autohton a refuzat dizolvarea tragică în neant, preferând să sublimeze aceeași energie mitică a „goanei hipice” într-un triumf daco-român de factură specific transpersonală a vieții și ordinii spirituale. Adică ce este sus este și jos și viceversa după cum spunea Hermes Trismegistul.

Fondul mitologic autohton: balada „Fratelui Mort” (Voichița, Stana, Lina)

Înainte ca textul lui Bürger să fie tradus în limba română, în folclorul daco-român exista deja de mult timp o capodoperă epică având o structură narativă izbitor de asemănătoare: „Balada Fratelui Mort” (cunoscută și ca Cântecul fratelui mort sau variantele Voichița, Stana, Lina), răspândită în întreg arealul balcanic. Forma autohtonă a motivului face trimitere la o mamă care își mărită singura fiică departe, în țări străine, convinsă de jurământul fiului ei mezin (Constantin, Lazăr, Ghiță) că o va aduce înapoi ori de câte ori va fi cuprinsă de dor. Dar soarta este implacabilă și toți cei nouă frați mor ulterior pe câmpul de luptă sau de ciumă. Zdrobită de durere, mama blestemă mormântul mezinului pentru promisiunea încălcată. Forța blestemului matern îl scoate pe frate din mormânt care își începe călătoria spectrală. El pleacă pe cal spre țara străină, își ia sora și o aduce înapoi. Pe drum, sora (Voichița, Stana, Linuța) observă semnele descompunerii biologice, fratele miroase a pământ reavăn, fața îi este galbenă ca ceara, iar carnea i se risipește. Diferența etică devine esențială și evidentă la daco-români. Spre deosebire de motivul german unde logodnicul vine ca un strigoi răzbunător să o pedepsească pe Lenore pentru hula împotriva lui Dumnezeu, în spațiul daco-român mortul acționează din datorie și iubire fraternă, obligat de jurământ și de puterea sacră a blestemului matern. Ajunși în dreptul cimitirului din sat, Constantin se întoarce în mormânt, lăsând-o pe Voichița să meargă singură la casa părintească. Când fata bate la ușă, mama, crezând că e Ciuma care a venit să o ia și pe ea refuză inițial să deschidă: ,,Voichița iară-i zicea: „Maică, maică, dulcea mea,/Crede-mă, că nu-s ciumă,/Eu nu-s ciumă crâncenă/Ci sunt Voica, fiica ta!/Scoate capul pe fereastră,/Dacă nu mă crezi, de vezi/Conciul de nevastă,/Ori crapă ușa o țară [un pic],/Cât să bag numai o mână,/Știi, la deget mititel/Am avut inel pe el.” /Atunci maica se-ndura,/Ușa o țară crăpa,/Cât mâna mi se băga,/Și la deget o căuta,/Și inelul cunoștea.../Apoi ușa deschidea,/Pe Voichița mi-o vedea,/Mi-o vedea, mi-o cunoștea.../Apoi mi se repezea,/În brațe o tot strângea/Și cu drag mi-o săruta,/Pân' pe loc de dor murea ˮ.

 

Manifestarea motivului în literatura cultă română

În secolul al XIX-lea, poeții români de factură romantică au descoperit balada germană (fie direct, fie prin filieră polonă sau rusă) și au realizat sinteze geniale între Lenore și folclorul tradițional cu strigoi. Marele cărturar Gheorghe Asachi a imaginat opera literară „Turnul lui But” (1863) și după cum notează criticul literar George Călinescu, piesa lui Asachi reprezintă „o foarte lungă interpretare în sens românesc a burgerianei Lenore”: ,,Luna luce, Butul fuge/Preste munte, prin hârtop,/Vântul șuieră și muge,/Roibul sare în galop,/Ș-amu-i duce p-amândoi,/Doamno, oare nu-i strigoi!...”Asachi folosește o filieră intermediară (balada Ucieczka a polonezului Adam Mickiewicz) pentru a plasa motivul călătoriei nocturne cu strigoiul într-un cadru istoric și mitologic moldovenesc, menit să servească drept model pentru literatura națională.

Totuși, doar Marele nostru poet național Mihai Eminescu realizează cea mai spectaculoasă și profundă particularizare tradițională a motivului Lenore în poemul „Strigoii”. În loc să preia moralizările creștine sau horror-ul pur din textul lui Bürger, el coboară motivul în negura mitologiei daco-române unde această imagine apare într-un cadru păgân. Călătoria nocturnă a lui Arald și a Mariei nu se mai face spre un cimitir creștin, ci spre o peșteră mistică unde predomină figura mitologică a Magului cărunt: ,,Arald atunci coboară de pe-al lui cal. Cu o mână/ El scutură din visu-i moșneagu \'ncremenit:,,O mag, de zile vecinic, la tine am venit,/Dă-mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea vieață la zeii tăi se \'nchină… Din inimă-i pământul la morți să deie vieață,/În ochi-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s\'o deie luna plină, iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină/Din duhul gurii tale ce arde și înghiață./Stihii a lumei patru, supuse lui Arald,/Străbateți voi pământul și a lui măruntaie,/Faceți din piatră aur și din îngheț văpaie,/Să \'nchege apa \'n sânge, din pietre foc să saie,/Dar inima-i fecioară hrăniți cu sânge cald”.

 

Marele poet național aduce în dinamica creativă simbolistica arhetipală primordială respectiv pulsiunile Eros și Thanatos: unirea celor doi îndrăgostiți (dintre care unul devine strigoi prin moarte) este tratată ca o nuntă cosmică, o contopire absolută prin care dragostea transcede bariera biologică, topind elementele din Lenore în mitul autohton al Zburătorului. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, și poetul Șt. O. Iosif realizează la rândul său una dintre cele mai fidele și muzicale traduceri în limba română a textului original al lui Bürger („Din somn Lenore-n zori de zi / Tresare tulburată...”). El reușește să transpună excepțional onomatopeele galopului spectral și celebrul vers german „Denn die Todten reiten schnell”.

Notele specifice motivului în spațiul daco-român

Atunci când motivul Lenore se întâlnește cu spiritualitatea daco-română, el își modifică accentele filosofice și se armonizează cu spațiul și trăirea noastră în sens moral: pământul reavăn și tămâia devin elemente ale unui ciclu firesc al vieții. Pamântul este asociat vieții concrete supusă înfloririi și dizolvării iar tămâia corespunde unui element transcendent purificator. Dialogul sacadat din timpul galopului din varianta lui Bürger se transformă în balada română într-un schimb de replici de o poetică zguduitoare. Fetei care întreabă de ce miroase a mormânt, fratele sau iubitul îi răspunde ritualic: „Busuiocul de la brâu / Și tămâia din coșciug”. Frica este atenuată de datorie, groaza gotică de tip occidental este înlocuită la daco-români de o profundă melancolie tragică. Personajul feminin (sora sau logodnica) nu fuge de mort, ci îl urmează până la ușa bisericii sau a cimitirului, unde spiritul se descompune sau se dizolvă la cântatul cocoșilor. Studiile interbelice din Transilvania au evidențiat fenomenul de circulație și hibridizare a acestui motiv în Ardeal unde a fost intens cercetat. Regăsim fenomenul de hibridare artistică la unguri, la coloniștii cehoslovaci, la ruteni dar și la armenii din Ardeal. În anul 1935, în revista Blajul, prozatorul și folcloristul Pavel Dan a publicat un studiu fundamental dedicat exclusiv acestui fenomen, intitulat „Motivul Lenore în poezia populară ardeleană”.

Comparația baladei lui Bürger cu versiunea/versiunile apărută în spațiul daco-român evidențiază diferențe importante. Relația de rudenie în balada germană este de logodnici la cei doi protagoniști în vreme ce în varianta daco-română avem o relație de sânge respectiv frate și soră. Cauza revenirii din mormânt la germani este pedeapsa divină pentru hula fetei împotriva lui Dumnezeu în vreme ce la dacoromâni apare forța cosmică a blestemului matern și nerespectarea unui jurământ. Fenomenul supranatural este imaginat la germani ca un horor gotic cu schelete și demonism occidental însă la daco-români apare ca un strigoi autohton dar controlat de datini rurale ancestrale și ritualuri de înmormântare. De altfel cultul strigoilor din folclorul românesc a fost integrat și în literatura gotică universală (prin influența mitului românesc asupra lui Bram Stoker via balada germană) însă cu deformări hidoase și evident defavorabile politic la adresa noastră.

Scurtă descriere a motivului Lenore pe țări și regiuni europene

Europa Germanică (centrul și originea cultă). Germania: aici se regăsește miezul artistic inițial al formei moderne. Pornind de la un Volkslied (un cântec popular) din Saxonia Inferioară, poetul Gottfried August Bürger scrie în 1773 celebra baladă „Lenore”. Aceasta fixează elementele fundamentale: blestemul fetei care nu acceptă moartea iubitului, transformarea simbolică a iubitului în spectru sau schelet, calul negru demonic și refrenul hipnotic „Morții merg repede”.Țările Scandinave: în Danemarca și Suedia, motivul este strâns legat de balada lor medievală Fește mormântale, tr.arhaicizată-Fæstemanden i graven (lb..daneză) adică Logodnicul din mormânt (Aage og Else), baladă influențată puternic de miturile din Edda. Aici, lacrimile pătimașe ale logodnicei rămase în viață picură ca sânge pe pieptul mortului în mormânt, obligându-l să revină la suprafață pentru a o liniști.

Europa Anglo-Saxonă și Celtică (fascinația horror și gotică). Marea Britanie (Anglia și Scoția): balada lui Bürger a creat o adevărată manie literară la finele secolului al XVIII-lea. Walter Scott debutează literar adaptând acest poem sub titlul William and Helen. Elementele nocturne au influențat direct poezia lui Samuel Taylor Coleridge și au pus bazele literaturii gotice cu vampiri (până la celebrul Bram Stoker, care citează direct balada în romanul Dracula).

Europa Latină (romantismul întunecat). Franța: aici a fost tradusă masiv de autorii romantici, și după câte se știe balada o inspiră pe George Sand și pe pictorii epocii (cum ar fi Horace Vernet). Motivul accentuează dimensiunea tragică a iubirii absolute care sfidează rațiunea. Italia și Spania: în peninsulă, tema pătrunde prin traducerile baladelor germane, grefându-se pe legendele locale despre procesiunile morților (La Santa Compaña în Spania medievală sau poveștile cu fantome din folclorul sicilian).

Europa Slavă (Modificarea Morală și Creștină). Rusia: Vasili Jukovski rescrie balada în variantele Ludmila (1808) și Svetlana (1813). Spre deosebire de fatalismul german, Jukovski introduce salvarea prin credință: în Svetlana, cursa nocturnă se dovedește a fi doar un coșmar, iar eroina este salvată de devotamentul ei religios. Versiunea a influențat scrieri de Pușkin și Lermontov. Polonia, Cehia și Ucraina: Adam Mickiewicz în „Ucieczka” (Evadarea) și Karel Jaromír Erben în „Svatební košile” (Cămașa de nuntă) folosesc motivul pentru a explora misticismul folcloric slav, unde strigoii sunt adesea izgoniți prin obiecte religioase sau pocăință în ultima secundă.

Europa de Sud-Est și Spațiul Balcanic (arhetipul fratelui mort)

Grecia: este considerată patria balcanică a motivului, prin Cântecul lui Constantin și al Aretei. Accentul cade complet pe jurământul fratern (făcut mamei) și pe legătura de sânge, nu pe cea erotică. România: acest spațiu absolut special cu vibrație înaltă deține versiuni folclorice de o rară frumusețe, precum baladele populare „Voichița”, „Din Constandin” sau „Mortul blăstimat”. În varianta cultă, Mihai Eminescu preia atmosfera călătoriei nocturne și a chemării iubitului din lumea de dincolo în poeme fundamentale precum Strigoii și, parțial, ca inversiune mitologică, în Luceafărul. Albania, Serbia și Bulgaria: aici vecinii noștri păstrează aceeași linie balcanică (ex: legenda albaneză Kostandini și Doruntina). Mortul revine pentru a-și proteja familia, iar pământul reavăn și descompunerea fizică sunt mascate pe parcursul călătoriei de mirosul de tămâie sau busuioc.

Concluzii parțiale

Posteritatea și universalitatea motivului: ,,Lenore” depășește granițele unei simple povești de groază, constituind un pilon fundamental al imaginarului romantic european. Născut din fuziunea folclorului german cu angoasele existențiale ale secolului al XVIII-lea, acest motiv a demonstrat o plasticitate estetică remarcabilă, migrând cu ușurință de la balada lui Bürger către capodoperele romantismului universal. Avem trei semnificații universale ale mitului Lenore în cultura europeană:

- revolta împotriva divinității: Lenore refuză resemnarea creștină, transformând durerea pierderii în nesupunere metafizică;

- călătoria nocturnă (Eros și Thanatos): calul fantomatic și goana nebună spre cimitir simbolizează contopirea indisolubilă dintre iubire și moarte;

- justiția imanentă: finalul tragic avertizează asupra limitelor umane în fața destinului și a sacrului. Impactul final în literatura română și prin transformare etică cu oglindire în cea  universală,

Dumitru Caracostea evidențiază în sfârșitul vol 1 al lucrării sale „Poezia tradițională română” următoarele aspecte: „Aici ne apare momentul hotărâtor în delimitarea sferelor de influență sub care s-a format balada noastră poporană: în basmele din Bucovina și din Moldova a pătruns ici-colo tipul nordic al motivului Lenore; în balada poporană însă nici urmă de existența acestui tip. Dacă balada noastră poporană ar fi de proveniență romanică-apuseană, ar fi trebuit ca tocmai domeniul dacoromân să fie caracterizat prin motivul logodnicul-strigoi, cu atât mai mult cu cât suntem înconjurați de trei părți de forme asemănătoare cu acelea ale popoarelor romanice-apusene. În loc de această receptivitate, găsim în basme infiltrații recente ale tipului nordic și, în baladă ca și în cele mai multe basme, un bloc de mărturii care aparțin unui tip cu totul deosebit: fratele-strigoi” (Caracostea, 1969).

Totuși, putem spune că în spațiul românesc cult, ecoul cel mai puternic și în cea mai elevată prezentare se regăsește în opera lui Mihai Eminescu. Prin poeme precum Strigoii sau, poetul preia miezul narativ german (adică motivul original al călătoriei mistice a iubitului mort și a fetei vii), dar îl transfigurează sublim printr-o sensibilitate mitologică proprie etosului nostru superior. Acolo unde Bürger pune accentul pe pedeapsă și morală, Eminescu caută absolutul unei iubiri supreme care sfidează legile fizice și chiar pe cele religioase ale cosmosului făcând trimitere la viața infinită, transcedentală, prin care ne putem apropia de zei. În concluzie, motivul Lenore rămâne un arhetip al literaturii de frontieră dintre vis și coșmar, general-european dar care în spațiul nostru daco-român evidențiază perpetuarea infinită a conștienței, Speranța și Reînvierea. Eminescu demonstrează că marea lui poezie nu reflectă doar frica de moarte, ci o și transformă într-un spectacol estetic și fascinant, capabil să hipnotizeze cititorul și să-l poarte pe nesimțite de-a lungul secolelor anulând astfel limitele spațiului și ale timpului

 

Bibliografie selectivă

- Caracostea, D., Lenore. O problemă de literatura comparată și folclor.1929 Editura Atelierele Cultura Națională, București.

- Caracostea, D., Poezia Tradițională Română vol.1 Editura Pentru Literatură, București, 1969.

- Caracostea, D., Bârlea, O., Problemele Tipologiei Folclorice Editura Minerva, București, 1971.

- Boldea,I., Cistelecan, Al., Moraru, C., Critici literari și eseiști români Editura Arhipelag XXI, Tg Mureș, 2016.

 

Bliografie Web

- https://ro.wikipedia.org

- https://lisr.unibuc.ro

- https://lyberti.com

- https://agerpres.ro

- https://lisr.unibuc.ro

- https://en.wikipedia.org

-- https://www.bcu-iasi.ro

- https://new.bjc.ro

- https://www.teologiepentruazi.ro

- https://en.wikipedia.org

- https://resources.warburg.sas.ac.uk

- https://www.tandfonline.com

- https://www.gutenberg.org

- https://teze.doctorat.ubbcluj.ro

- https://new.bjc.ro

- https://kjnt.ro

- https://biblioteca-digitala.ro

- https://www.uat.ro

- https://zanza.tv

- https://www.academia.edu

- https://www.observatorcultural.ro

- https://ibn.idsi.md

- https://ro.wikisource.org

- https://ro.wikipedia.org

- https://ro.wikipedia.org

- https://cluj.com

- https://www.mcc.ro

- https://biblioteca-digitala.ro

- https://new.bjc.ro

- https://ibn.idsi.md

- https://www.uniuneaarmenilor.ro

- https://www.academia.edu

- https://www.goodreads.com

- https://biblioteca-digitala.ro

- https://en.wikipedia.org

- https://www.britannica.com

- https://www.facebook.com

- https://www.tandfonline.com

- https://www.amazon.sa

- https://eminescuipotesti.ro

- https://www.amazon.com

- https://www.academia.edu

- https://www.goodreads.com