„Și
din dorul călător”…
Dorina
Măgărin
12
iunie 2026
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din
RomâniaÎn fiecare an pe 30 mai, Comunitatea Autonomă Spaniolă a Insulelor
Canare sărbătorește autonomia și identitatea insulelor. Statutul de autonomie a
fost instituit prin Legea organică nr. 10 din 1982.
De ce scriu despre asta? Fiindcă în urmă
cu foarte mulți ani, o tânără timișoreancă, proaspăt absolventă a Facultății de
Litere, Istorie și Teologie, Specialitatea Biblioteconomie-Spaniolă, a ajuns
acolo, a fost captivată de ce a găsit și a decis să rămână. Dar despre
inițierea Ceciliei Stan Tomescu, profesoară de spaniolă, cultură și civilizație
românească, pe tărâmul de vis, altul decât cel în care s-a născut, o lăsăm să
povestească:
„Hola! Cu 17 ani în urmă, când am ajuns în
Insulele Canare, nu știam dacă voi rămâne. Nu eram cea care sunt astăzi. Nu
cunoșteam pe nimeni și nu mă ținea nimic aici, în afară de vremea frumoasă din
decembrie. Apoi a venit ianuarie. Apoi vara. Apoi toamna. Și încă o iarnă. Iar
anii au trecut aproape fără să-mi dau seama. Între timp, am învățat să cunosc
aceste insule, oamenii și cultura lor. Mi-am făcut prieteni, mi-am construit o
carieră și o familie.
Acum sărbătoresc Ziua Insulelor Canare
alături de localnici, îmbrăcată în costumul lor tradițional. Vorbesc spaniola
în familie, la muncă, cu prietenii și oriunde am nevoie. Mă simt acasă. Cine
s-ar fi gândit… Și nu a fost mereu așa.
Deși terminasem Filologia Hispanică și
eram profesoară de spaniolă, au trecut mulți ani până când am simțit că
stăpânesc cu adevărat limba. Nu doar gramatica, ci mai ales felul de a gândi,
de a glumi și de a trăi în spaniolă.
Tocmai de aceea am creat cursurile mele
pentru români: pentru ca drumul lor să fie mai scurt decât a fost al meu.
Pentru ca atunci când ajung în Spania să
nu se limiteze la câteva expresii învățate pe stradă, ci să poată participa cu
adevărat la viața de aici.
Țin minte cum auzeam la început verbul
«echar» pe stradă. Îl înțelegeam doar în expresii simple: «echar una mano» (a
ajuta), «echar la culpa» (a da vina), «echar gasolina» (a băga benzină). Dar,
pe măsură ce mă cufundam în discuții cu cei de aici și treceau anii, îl auzeam
altfel: «echar de menos» (a-ț?i fi dor), «echarse a reír» (a izbucni în râs),
«echarse para atrás» (a te da înapoi de la ceva), «echar un vistazo» (a arunca
o privire), «echar cuentas» (a face socoteala). Și atunci mi-am dat seama de ceva:
«nu e neapărat necesar, dar nici nu e suficient să trăiești în Spania pentru a
învăța spaniolă», pentru că poți locui aici doi, zece sau chiar douăzeci de ani
și să continui să folosești doar limba de care ai nevoie ca să te descurci: să
cumperi pâine, să mergi la medic, să schimbi două vorbe cu vecinii, dar să nu
înțelegi niciodată de ce spaniolii folosesc anumite expresii și ce spun ele cu
adevărat. Pentru că limba nu este doar un instrument. E sentimentul că «locul»
te-a primit în sânul său. Poate că peste câțiva ani vei privi și tu în urmă și
vei realiza că una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai luat în Spania a
fost să înveți limba cu adevărat…”.
Într-adevăr, cei care vor cu adevărat să
aprofundeze limba spaniolă, ar trebui să urmeze sfaturile profesoarei Cecilia
Stan Tomescu, pentru care dorul de casă a rămas ca în vorba cântecului lui
Tudor Gheorghe: „Și din dorul călător a rămas doar dorul dor/ Numai lacrimă și
zbor, dorul… ”.
Foto: Wikipedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu