cătălin afrăsinei - ieșire din utopia

 

ieșire din utopia

 

elisabetei

 

 

~*~

 

din ceea ce se întâmpla

nu mai înțelegeam nimic

mă retrăgeam

în mijlocul singurătății

în grădina hesperidelor

venea daimonul

trebuind

să dau un înțeles neînțelesului

viața mi se blocase

pe câmpul de rapiță

în care mă vei iubi

și vei vrea să rămâi

grea

cu mine ca aurul

aș fi vrut să-ți descriu în detaliu

istoria plugului de la instaurarea

și până la arderea cărților

despre comunism

în topitoria universală

de oameni inutili

ca și acum

aș fi vrut să-l auzi

pe fratele meu mai mare

cum își amintește intrarea

primului tractor în zăpodeni

băgând o viteză de ridica tot colbul lumii

ca și cum acesta va fi fost răspunsul

la rezolvata problemă

de marx engels lenin

a fericirii

aș fi vrut să vii

cu aceeași arzătoare elocință a hesperidelor

să mă iubești și să taci

știind că orice utopie are sfârșit

numai tu și cu mine

eu și cu tine

nu ne sfârșim

nicicând

 

~*~

cătălin afrăsinei

Vasilica Grigoraș - CÂTEVA CONSIDERAȚII DESPRE O „OPERA MAGNA”

 

CÂTEVA CONSIDERAȚII DESPRE O „OPERA MAGNA”

 

 28 APRILIE este ziua de naștere a D-lui Prof. Dr. DUMITRU V. MARIN, ziarist iscusit și devotat, inițiator și deosebit de activ în presa scrisă, televiziune și radio, editorialist, prozator tenace (scriind povestiri, nuvele, romane), lider cultural de neîntrecut, „performer de excepție”, omniprezent și vivace în perimetrul jurnalismului, literaturii și culturii vasluiene și naționale.

Pentru activitatea și opera sa a primit nenumărate aprecieri elogioase ale unor mari personalități, premii, diplome, medalii de la instituții literare, jurnalistice și de cultură din țară și străinătate.

 Merită cu prisosință să-l apreciem și noi și să-i urăm multă sănătate, putere de muncă, împliniri și bucurii alături de cei dragi!

 „Cultura și mai ales jurnalistica vasluiană din ultima jumătate de secol este magistral reprezentată prin grupul său de presă și prin opera sa de prof. dr. D.V.

 Marin. El este cel mai veritabil lider cultural al generației.” Mihai Batog Bujeniță, scriitor, Iași, 2020.

 Aserțiunea de mai sus este probată prin fapte de aleasă ținută intelectuală de dascălul de limba și literatura română, doctor în Filologie, specializarea Folclor.

 Ca scriitor, Dumitru V. Marin a debutat în 1958. Îmbrățișând genul narativ, în de cursul timpului a scris povestire, nuvelă, roman. Acestora li se adaugă o prodigioasă activitate jurnalistică, adunând în decursul timpului un frumos și bogat palmares (peste 60 de volume).

Deși literat, prof. D.V. Marin este omul numerelor, al cuantificărilor atunci când este vorba de munca și efortul său creativ. Este inițiatorul primei televiziuni din țară (1990 cu Licența 001/TV), a înființat Unison Radio Vaslui (1993), Unison Radio Bârlad (1994), ziarul „Meridianul”, (1996), Revista internațională „Meridianul Cultural Românesc” (2015), singurul Grup de Presă complet (2017). Actant neobosit pe tărâm ziaristic a intervievat 9 președinți de stat, 14 prim-miniștri, zeci de miniștri, deputați, senatori, ambasadori, înalți ierarhi ai bisericii (P.F. Teoctist, P.F. Daniel, mitropoliți, episcopi), conducători de județe, municipii și comune și mulți alți intelectuali ori oameni simpli, demni de respect și admirație. A transmis în direct la radio - Tv - ziar știri din 32 de țări, de pe 4 continente. Vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinte al filialei Vaslui din 2005. Ca urmare a activității de jurnalist infatigabil este inclus în Enciclopedia „IstoriaJurnalismului din România”. A organizat multiple manifestări social - culturale în județele Iași, Vaslui, Bacău, Galaţi; zilele Meridianului, simpozioane interjudețene, ample acțiuni cultural - științifice și de popularizare - Gala Ziariștilor (pentru județul Vaslui) și a fost invitat la Craiova, Baia Mare, Iași, Târgoviște, București, Râmnicu-Vâlcea, Timișoara etc.

 Acestea fiind spuse, la care se mai pot adăuga multe altele, Dumitru V. Marin ne surprinde cu o nouă inițiativă. La Editura PIM din Iași, în anul 2020, a apărut „OPERA MAGNA” - cea mai mare și probabil cea mai bună, esențială, populară sau cea mai renumită realizare a autorului – (după definiția din dicționar), care înmănunchează roadele muncii sale ca folclorist, scriitor și jurnalist. O lucrare de mari întinderi, trei volume de peste 500 de pagini fiecare.

Volumul I - (Folcloristică): TUDOR PAMFILE și Revista ION CREANGĂ; PAMFILE-MARIN: Destine istorice; Considerații privind cântecul popular... (1975);

 Eseuri și articole.

Prima lucrare din volum reprezintă ediția a II-a cu comentarii și adăugiri după 22 de ani a tezei de doctorat în folcloristică. O cercetare a activității etnologului Tudor Pamfile, personalitate marcantă a culturii române, laureat al premiului „Neuschotz” al Academiei Române în anul 1909, la care se adaugă o atentă examinare a stilului, conținutului și autenticității revistei „Ion Creangă”.  Realizarea acestei lucrări presupune un studiu laborios, de mare responsabilitate și finețe literară. Profesorul Dumitru V. Marin reușește să finalizeze acest demers literar prin obținerea doctoratului în anul 1998.

 În paginile celui de-al II-lea volum al lucrării „Opera Magna” sunt incluse mai multe scrieri. În partea întâi, întâlnim „primul roman realizat pentru Vaslui, în istoria sa culturală.” (Teodor Pracsiu), intitulat: „Zăpada pe flori de cireș în spațiul pentru iubire”. Un roman de dragoste, al cărui personaj principal este profesorul Teo Merianu, îndrăgostit de o elevă, adolescenta Elena Șorea. Deși o dragoste aprinsă, acțiunea deraiază spre o tragedie existențială cu ample implicații sociale, soldate cu suferințe și destrămare sufletească.

În Partea a II-a, regăsim „Alte scrieri: povestiri și texte” scrise cu vervă și aplomb literar, unele deja publicate, altele inedite.

Partea a III-a: Pagini de istorie adevărată, netruncheată și „unice performanțe jurnalistice”, prin care sunt dezvăluite fapte de vitejie ale armatei române pe câmpul de luptă din cele două războaie mondiale, dar și de după război, aspecte din viața oamenilor în timpul secetei din 1946. Este vorba de  „Jale și eroism românesc la Cotul Donului... și după”.

Cea de-a IV-a parte, „Reportajul ca mijloc artistic de comunicare” sunt impresii de călătorie în 32 de țări vizitate. Autorul a dat măsura reporterului înzestrat cu har, sporit în observație, abil în comunicare și în a exprima esența imaginilor din timpul și locul în care s-a aflat.

Volumul al doilea se bucură și de Addenda 1 și 2, aprecieri ale unor mari personalități din România și Republica Moldova asupra activității și operei autorului. După propria mărturisire, volumul al II-lea din „Opera Magna” este „O carte cu înalte trăiri omenești”.

 Volumul al III-lea cuprinde între cele patru coperte: „Contribuții de lider cultural”; „Articole de fond din M.C.R” (Meridianul Cultural Românesc); „Editoriale din ziar, 2020”. Articole de jurnalism literar și nu numai.

Dacă ne-am propune să realizăm un portret al autorului, am începe prin a spune că este un om extrem de activ, iar atunci când își dorește să realizeze ceva, nu-l poate opri nimeni și nimic. Cu dibăcie își stabilește țeluri/ținte de atins, și nu modeste, iar pentru acest lucru știe să stabilească obiective și să descopere mijloacele potrivite. Tenacitatea sa debordantă poate fi comparată cu un soi de încăpățânare creativă. Întreaga activitate, dar în mod deosebit cea jurnalistă prin întâlnirile și contactele cu oameni de seamă, personalități marcante ale vieții culturale, literare, ziaristice, științifice, istorice, politice... îi conturează în timp a adevărată aureolă. Nu i-a scăpat nicio ocazie, niciun prilej pe care să nu-l așeze cu măiestrie în geamantanul său de călătorie în lumea minunată a scrisului.

Ziarele și revistele care trec proba acurateții și obiectivității reprezintă, alături de cărțile tipărite, valori materiale și spirituale inestimabile ale  patrimoniului național. Apariția și evoluția unor publicații periodice în municipiul și județul Vaslui, cu extensie și în alte județe ale Moldovei este strâns legată de numele profesorului dr. Dumitru V. Marin. Contribuția sa la inițierea unor posturi de audio vizuale, de ziare și reviste este de necontestat. Revista de cultură și literatură „Meridianul Cultural Românesc” a văzut lumina tiparului în anul 2015, dovedinduși în timp valoarea ideatică, literară, culturală și artistică prin iscusința deosebită a fondatorului acesteia în a identifica și apropia colaboratori de notorietate din județ, din țară și din diaspora românească. Împreună contribuie efectiv și semnificativ la informarea publicului, dar și la progresul limbii, literaturii și gândirii estetice „cu arma cuvântului și sensibilității omenești”. Acest lucru este dovedit și argumentat prin substanțialele materiale incluse: studii de istorie și critică literară, poezie, proză, dramaturgie, literatură umoristică, eseuri, interviuri, articole și materiale de limbă și lingvistică, istorie, etnografie,știință și educație, artă, comentarii politice, opinii și gânduri ale unor „semnatari pentru metaforă-idee-înțelepciune-umor, altfel spus, pentru istorie, pentru viață!” (Dumitru V. Marin)

Prin strategia editorială adoptată s-a străduit să ofere o imagine de ansamblu, fidelă și detaliată a realităților românești postrevoluționare, a ceea ce este valoros în istoria recentă, însă, în aceeași măsură și a ceea ce este dăunător bunului mers al societății. Articolele și editorialele semnate de directorul și redactorul șef al revistei au un conținut enciclopedic, fiind abordate varii domenii ale cunoașterii umane. A emis judecăți de valoare și și-a exprimat puncte de vedere obiective, dar și subiective, însă structura articolelor este coerentă, cu repere signaletice curente, bogate în informații. Abordează în scrierile sale atât metoda descriptivă cât și cea interpretativă, bazate pe selecție și adnotări migăloase, încercând cernerea esențialului de secundar, valorificarea moștenirii literare, respectarea adevărului istoric și restituirea valorilor spirituale ale poporului român generațiilor prezente și viitoare. „Revista de față urmărește nu să distrugă vise, ci să le creeze. Nu greșim niciodată, visând.” (Dumitru V. Marin).

Cu toate aceste multe și mari realizări personale și în colaborare, jurnalistul vasluian nu duce lipsă nici de contestatari și detractori. Mai mult decât conștient de faptul că „nimeni nu aruncă cu pietre în pomul fără roade”, împotriva acestora, întotdeauna a avut la îndemână o pană ascuțită și în cerneală un dram de otravă.

 În acest spirit au avut loc confruntări de idei, uneori extrem de dure, ziarele și revistele transformându-se în adevărate seismografe care au înregistrat cutremure cu multe grade ale opiniilor oponenților. Multitudinea și diversitatea de păreri dovedesc libertatea fenomenului jurnalistic, dreptul la opinie, la libera exprimare.

 Interesul literar și civic al autorului rezidă în redarea obiectivă, uneori destul de colorată (cu lumini și umbre) a mediului și ambianței sociale actuale. Jurnalistul excede în reacții virulente împotriva tainițelor și circumstanțelor sumbre ale epocii în care trăim, apărând legitimitatea drepturilor și aspirațiilor oamenilor. Autorul, deținătorul lacătului și cheii culturii și jurnalismului vasluian se simte un om liber, având conștiința lucrului bine făcut.

 Pentru activitatea și opera sa, prof. dr. Dumitru V. Marin a primit nenumărate aprecieri elogioase ale unor mari personalități actuale. Amintim: „Mișcându-se cu dezinvoltură între Vaslui - Iași - Bacău - București sau Krakovia- Istanbul, Londra - Moscova, capabil să fie deopotrivă performant ca manager, reporter, operator tv, conducător auto, scriitor, editorialist, monografist, capabil să se dedice unor riscante inițiative politice, om de lume și în același timp întreprinzător eficient, Dumitru V. Marin ni se propune ca un model de umanitate, dezirabil acum și, relativ, în viitor! Performer de excepție, creator prin excelență, personalitatea lui D.V. Marin nu va putea fi ajunsă sau egalată prea devreme, dacă nu cumva, niciodată. D.V. Marin, este și rămâne unic în istoria Vasluiului.” (prof. univ. dr. Alexandru Ionescu, laureat al Academiei)

 Cu siguranță, „Opera Magna”, mărturie a harului, tenacității și vitalității de creație, va rămâne pentru posteritate o performanță, nu numai în perimetrul vasluian ci și la nivel național.

Vasilica Grigoraș

ALIANTA FAMILIILOR - ACUM 500 DE ANI: AU INCEPUT BINE DAR AU TERMINAT RAU

 

ACUM 500 DE ANI: AU INCEPUT BINE DAR AU TERMINAT RAU

Mai 1, 2025

 

Acum 500 de ani: au început bine, dar au încheiat rău

 

_o_

Revolta taranilor din Germania

 

În primăvara și vara lui 1525 a avut loc revolta țăranilor din Germania, cunoscută sub numele de Războiul Țărănesc din Germania. A fost o revoltă inspirată și influențată de valori creștine care în final au dat Europei seculare democrația și statul de drept. Răscoala s-a încheiat într-un dezastru nefast, cu moartea a 100.000 de oameni. A început bine, dar s-a încheiat rău, revoltații nepunând în aplicare valorile creștine care i-au motivat inițial. O carte recent publicată privind subiectul a fost scrisă pentru comemorarea acestui eveniment istoric. În opinia autoarei, evenimentul a fost cea mai mare revoltă populară din istoria Europei înainte de Revoluția Franceză.

 

Intitulată Summer of Fire and Blood – The German Peasants’ War / Vara de foc însângerată – Războiul Țărănesc German, cartea e scrisă de Lyndal Roper, istoric australian. Autoarea e creștină, fiind interesată în mod special de influența creștinismului asupra liderilor revoltei și a miilor de țărani germani creștini care li s-au alăturat. Recenzie: https://www.wsj.com/.../summer-of-fire-and-blood-review...

 

Războiul a inceput în 1524, la 10 ani după Răscoala lui Gheorghe Doja din Ardeal. Spre deosebire de Germania, Revolta lui Doja a cuprins grupuri etnice și confesionale diverse din Transilvania, protestanți, catolici și ortodocși, și maghiari, români, slovaci, germani. Răscoala lui Doja a fost și ea influențată de gândirea creștină, dar într-o măsură mult mai mică.

 

În communism se invăț despre Războiul Țărănesc din Germania, dar dintr-o perspectivă marxistă, a luptei de clase între „cei avuți și cei săraci”, adică iobagii și latifundiarii. Dacă revolta germanilor fără îndoială a avut obiective economice și sociale, ea a fost inspirată de credința creștină și a avut obiective creștine. Nu a fost o răscoală sau un război religios și nici pe departe nu a fost motivată de ura de clasă, ci dimpotrivă, de „dragostea frățească dintre creștini”, degenerând în final în decadență și anarhie.

 

Influenta crestinismului asupra revoltatilor

 

Roper dedică un capitol al cărții influenței Reformei lui Luther asupra țăranilor, țăranii și liderii lor (Thomas Muntzer, de exemplu) fiind influențați de protestantismul care le-a influențat motivația și obiectivele. Grupuri mici, dar vocifere protestante, cum au fost anabaptiștii, au influențat și ele orientarea și obiectivele revoltei. Recenzie: https://quillette.com/.../when-germany-waged-war-on.../

 

Cele Douasprezece Articole

 

În februarie-martie 1525, liderii revoltei au redactat și publicat cele Douăsprezece Articole în care își expuneau orientarea ideologica și obiectivele. Fără excepție, fiecare doleanță era sprijinită cu texte din Scriptură, fie că era vorba de libertate, egalitate, demnitate, proprietate, taxe, viața socială, muncă, economie, familie. A fost o realizare fenomenală, un „manifest creștin” tipărit în 25.000 de exemplare și distribuit în toată Germania. Impactul celor 12 Articole a fost enorm, mii de oameni alăturându-se revoltei și influențând gândirea politică viitoare a națiunii germane. Documentul poate fi citit în întregime aici: https://ghdi.ghi-dc.org/.../Doc.52-ENG-12%20Articles_en.pdf

 

Articolul 3, de exemplu, declară egalitatea tuturor oamenilor, fără deosebire de stare economică sau financiară. A fost prima declarație de acest gen din istoria lumii. Egalitatea, ca și concept, deci, a apărut odată cu Reforma și a fost un deziderat și o aspirație creștină, nu o invenție a seculariștilor ori filosofilor francezi. Redau din text porțiunea relevantă, cu atenționarea că Articolele sunt lungi și pot fi citite în întregime de cei interesați. „...Christ has redeemed and purchased us without exception, but the shedding of his precious blood, the lowly as well as the great / Hristos ne-a mântuit și cumpărat pe toți, fără excepție, prin vărsarea sângelui Lui scump, atât pe cei umili, cât și pe cei suspuși...” În baza acestei afirmații țăranii cereau abolirea iobăgiei și respect reciproc prin prisma dragostei creștine. Au cerut abolirea iobăgiei, afirmându-și uimirea că „așa acum era obiceiul în trecut, unii oamenii stăpânesc peste alți oameni ca și cum ar fi o proprietate personală”.

 

Articolele au rămas până în ziua de astăzi o mărturie a aspirației încă timpurii a creștinilor Europei pentru clădirea unei societăți drepte și armonioase fondate pe principii creștine. Dacă Articolul 3 a proclamat principiul egalității, Articolul 1 cerea autonomia congregațiilor și ca ele să nu fie controlate de stat. Deja vedem aici – în statu nascendi, principiul juridic contemporan de separare a bisericii de stat. Autorităților nu li se recunoștea dreptul de a se amesteca în alegerea pastorilor, o autoritate pe care țăranii revoltați o atribuiau exclusiv congregațiilor protestante: „the entire community should choose and appoint a minister, and that have the right to depose him should he conduct himself improperly / întreaga comunitate trebuie să-și aleagă și să-și desemneze pastorul, și să aibă autoritatea să-l destituie dacă se comportă imprudent”.

 

Articolul acesta era revoluționar pentru vremea aceea, dând naștere, în timp, și noțiunii seculare că guvernanții trebuie să fie aleși și desemnați de societatea civilă, nu impuși. O frază din același Articol 2 impunea și calibrul moral pe care trebuia să-l dețină pastorul: „The minister thus chosen should teach us the holy Gospel pure and simple, without any human addition, doctrine or ordinance / pastorul ales trebuie să ne învețe Sfânta Evanghelie în termeni puri și simpli, fără adăugări umane, doctrine sau impuneri...”

 

Într-o Petiție din 18 mai 1525, țăranii solicitau învățături morale în congregațiile lor, „genuinely Christian preachers, who will preach and teach us the Holy Gospel and God’s Word purely and clearly without any clever glosses or human additions / pastori autentic creștini care să ne propovăduiască Sfânta Evanghelie și Cuvântul lui Dumnezeu clar și pur, fără înflorituri istețe sau adăugiri omenești ...”

 

Restul Articolelor continuă în același spirit creștin în care țăranii cer, dar și se obligă, să își exercite responsabilitățile față de latifundiari, prinți și împărat într-un spirit de respect reciproc, așa cum drepturile și obligațiile sunt impuse cetățenilor unei țări creștine de Sfintele Scripturi.

 

Se obligau să plătească impozite și dijme, dar cereau să li se permită să lase copiilor lor ca moștenire uneltele de muncă. În final, țăranii își exprimă opinia că doleanțele lor sunt consistente cu învățăturile Scripturii, încheind documentul cu salutul „the peace of Christ Jesus abide with us all / Pacea lui Isus Hristos să fie în noi toți”.

 

Reprimarea in singe a rascoalei

 

Inițial, revolta țăranilor a fost primită cu simpatie. Miilor de țărani li se adăugau alte mii, mulțimea de țărani – de acum înarmați, trecând din provincie în provincie, prin Saxonia, Swabia, Alsacia, Franconia și ducând mesajul libertății. De la o vreme, controlul acestui grup imens de oameni a devenit foarte greu de impus, mulți dintre țărani dedându-se la lucruri mârșave și violență. Au atacat și ars mănăstiri, fiind șocați de opulența și bunăstarea pe care o găseau acolo. Au ucis preoți, ierarhi, autorități, magistrați, au dat foc la primării, garnizoane militare, închisori.

 

Unii au început să se apuce de băutură, jaf și furt. În cramele latifundiarilor găseau cantități mari de vin pe care le consumau de îndată.

 

În analele revoltei s-a înregistrat și fraza „mâncăm gâscă!”, o aluzie la faptul că bieții țărani ajunseseră să mănânce „gâsca” în castele pe care le jefuiau, ceva ce acasă mâncau doar rar, dar ceva ce se afla din abundență în meniul celor avuți. De fapt, unul dintre sloganele revoltei din Alsacia a fost „mâncăm gâsca”!

 

Simpatia inițiala față de revoltați s-a ofilit repede. Violența și nerespectarea valorile creștine pe care țăranii le propovăduiau a dus repede la o contraofensivă a prinților și latifundiarilor germani. Și Luther s-a pronunțat împotriva revoltei, fiind îngrozit de violența țăranilor.

 

Masacrarea țăranilor a început în preajma Paștelor. De Vinerea Mare, 3 aprilie 1525, 4.000 de țărani au fost uciși pe Dunăre. Alte mii au fost uciși pe 12 mai, zeci de mii în iunie. În total, „100.000” de persoane au fost ucise, de ambele părți, în 1525. Muntzer a fost capturat, torturat și ucis. La sute de țărani le-au fost scoși ochii, fiind apoi duși prin toată Germania pentru a imprima spaima în cei care simpatizau cu țăranii.

 

Ce au lasat in urma

 

Dar după ce lucrurile s-a limpezit, ideile inițiale ale rebelilor au prins rădăcini în conștiința națiunii germane, devenind principii după care germanii au început să-și trăiască viața și să-și administreze societatea. Scrie Roper: „ ... their theological ideas were sunk into the foundations of daily life / ideile lor teologice au pătruns adânc în fundamentele vieții zilnice ..” ale germanilor. [Recenzie: https://www.wsj.com/.../summer-of-fire-and-blood-review...]

 

Revolta țăranilor protestanți germani a fost replicată și în alte părți ale Europei, în Olanda, Elveția, Cehia. Peste tot au eșuat. La putere pentru o vreme, sectele protestante au impus un sistem teocratic, la fel de asupritor și năpăstuitor ca al Revoluției Franceze și al sistemelor totalitare ale veacului trecut.

 

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

 

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

 

 

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti

Fax 0318.153.082

www.alianta-familiilor.ro