Ben Todică - Lumina care nu se stinge

 

Lumina care nu se stinge

Literatură

Ben Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia

Art-emis

31 Decembrie 2025

 

Smărăndița e ieșită o țâră din rânduială și nimeni nu mai pune pe foc. Jarul se stinge, piroștele nu fierb, iar mâțele miorlăie flămânde. E frig în cameră și mai frig în lume. Și atunci apare întrebarea: ce facem cu Eminescu? Ce facem cu ai noștri?

Buna-cuviință nu e decor, ci lege. Cine nu stă deoparte va fi pus deoparte. Legionarii n-au fost de noi, așa cum n-au fost nici de Nicolae Iorga. L-au urât pentru glasul lui, pentru autoritatea lui morală, pentru că stătea în calea lupilor. L-au ucis mișelește, cu pistolul, crezând că pot stinge lumina. N-au reușit.

Iorga a fost un luptător neobosit, energic, spiritual. Tocmai de aceea a fost vânat. Lupii, îmbrăcați în piei de oaie, l-au sfâșiat fără noimă. A fost triumful maniacilor crimei, al imperiului care făcea din moarte o ocupație. Dar istoria nu le-a aparținut.

Strălucirea nu e a noastră, vine din altă parte. O primim de la cei care ard pentru ceilalți, din lumina trupurilor și a îngerilor care ne spală conștiința. Este Duhul.

Am înțeles asta într-o fugă din țară, când eram cinci tineri rătăciți pe drumurile Europei, cu mai mult curaj decât experiență. Am trecut fâșia în Iugoslavia, apoi în lagărul din Trieste, unde ni se promiteau trei lumi: America, Canada, Australia. Unii s-au pierdut pe drum. Alții au fost înghițiți de uniforme străine și destine frânte.

Într-un tren spre Franța, un bătrân cu pardesiu verde și păr ciufulit ne-a auzit vorbind românește. Ne-a ajutat fără să ceară nimic. „Am fost și eu ca voi”, ne-a spus. În podul vagonului, lângă cazanul de apă, am învățat că uneori salvarea poartă chip modest.

Câțiva ani mai târziu, într-o librărie din Melbourne, chipul acelui bătrân m-a izbit de pe coperta unei cărți. Utopia. Atunci am înțeles lângă cine mi-am purtat soarta o zi și-o noapte. După „revoluție”, căutându-l pe Cioran, l-am găsit pe Țuțea și m-am molipsit de această dragoste de Lumină.

Ce giganți! Fără să-i fi cunoscut în școală, Dumnezeu m-a trecut pe lângă ei ca printr-o inițiere tăcută. Viața mea în Vest am dus-o pe umeri de sfinți. Dacă vrei să fii respectat, respectă-i pe ceilalți. Munca adevărată nu se laudă, nu se cruță, nu se termină. Ea se face cu bucurie, cu nebunie și cu sfințenie. Orice povară are nevoie și de dreapta, și de stânga.

Lumina nu se stinge. Se transmite.

Dacă vrei să fii respectat, respectă-i pe ceilalți. Atât. Nu e filozofie. Tu ce crezi? Cât e ziua de lungă, ea muncește. O viață întreagă ar încăpea în munca ei. Nu-și cruță forțele. Muncește cu bucurie, cu nebunie și cu o sfințenie care nu cere aplauze.

Revolta ne cântă penitența.

Nu pot să-i sufăr nici pe legionari, nici pe mafioți. N-am nimic în comun cu coioții ăștia și nici cu sinucigașii care confundă istoria cu propria lor frică. Știi să te joci cu focul. O faci în culori. In istorie omul a atins divinul cel mai aproape în comunism, în timp ce vestul sa scăldat în orgoliu și destrăbălare.

Mă obișnuiesc din timp cu iadul - nu ca amenințare, ci ca exercițiu de luciditate.

Lișița? O pasăre de baltă. Și noi? Prinși în plasa internetului, pești și păsări de baltă deopotrivă.

Aș fi putut scrie ceva mai deocheat, dar „De veghe în lanul de secară” nu e scandal. Doi bătrânei simpatici și atât. Ce altceva ar fi putut scrie Salinger? Nu e nimic ieșit din comun - și poate tocmai de aceea rezistă.

Asta e poezie.

Nu sunt poetul fericit al succesului. De ceva vreme nu-mi găsesc ideea, scânteia, fleacul care să lege lucrurile. Aș vrea ceva mărunt, dar adevărat, ceva care să fie pe placul lui Dumnezeu - Prometeul meu personal. Ieși în crâng. Strigă la cer și la stele. Răspunsul vine, dacă știi să-l auzi.

Un poem bun e magic, energic, boem. Răspunsul e ecoul. Muza nu vine pe covor roșu. Uneori te lovești cu capul de prun, alteori de realitate. Important e să te întorci acasă viu și să te trezești în poezie. Pot striga liniștit. Nimeni nu mă judecă. Sau, dacă o face, n-are importanță.

Viața e plină de paradoxuri și de ortodoxii. Femeia frumoasă face mofturi, dar respectul nu se negociază. Omul cu omul, așa se cade. Și mai e ceva: binele ajunge uneori dușmanul binelui.

Limba noastră - haina de gală a unei istorii încercate - e batjocorită cu o ușurință care doare. Unii vin cu argumente serioase, alții cu prostii savante. Le recunoști ușor: fac zgomot, dar nu luminează. Fără limbă nu existăm. Nici ca popor, nici ca slujitori ai Cuvântului. Se apropie ziua lui Eminescu și, ca de fiecare dată, unii se grăbesc să-l răstignească din nou. Nu-s mari meșteri, dar sunt mulți. Iar noi? Uneori prea tăcuți.

Cartea e superbă. Autorul, însă, deranjează. Așa și trebuie.

Notă - Ben Todica in dialog cu Pavel Ratundeanu (fragment corectat/cenzurat din „Mere pădurețe târzii)

MARIAN ILIE - Plugușorul 2026

 

Plugușorul 2026

 

 

~*~

 

Aho, aho, copii și frați

Cititori și literați

De politică furați

Stați un pic și lecturați

C-am venit c-un Plugușor

Text de mare viitor

De-or să-l recite urmașii

Pe unde i-or duce pașii -

Optimist, eu, bunăoară

Sper să-i ducă tot prin țară

Și-unde calcă să-nflorească

Sfânta glie românească

Să nu mai fim colonie

Să avem o Românie

Cu belșug și libertate

O pildă între surate

Să se spună despre noi

Că suntem un neam de soi

Nu cum se spune acum

Că ne-am rătăcit pe drum

C-am cotit-o către Vest

Cu gândul la Everest

Alegându-ne cârmaci

Niște inși deloc dibaci

Care au pierdut busola

Ori au încurcat parola

Și-acum ne tezirăm, iată

Într-o vale-ntortocheată

Puși să-nălțăm osanale

Unor prețuri colosale

Și să ridicăm statuie

Ultimului loc în UE

Să mâncăm gândaci și fluturi

Trăind tot din împrumuturi

Și să placăm în mister

Traiul ăsta auster -

Nu cumva să ridici glasul

Că-ți sună de-ndată ceasul

Și mi te trezește, frate

 

La trista realitate

C-ai tot făcut sacrificii

Și ai îmbuibat Miticii

Ce-ți cer acum, prin System

Sacrificiul cel suprem

Să-ți dai viața, bunăoară

Luptând pentru altă țară

Cic-ai fi liftă egală

Cu elita cea globală

Care-și împinge supușii

Să intre-n război cu rușii…

Urați, măi, strigați și voi

Că n-avem chef de război!

Că de-l ataci pe muscal

Războiul e mondial

E-un detaliu oarecare

Când se vrea globalizare

Și când nobila Elită

Ne vrea țara pustiită

Ca să poată prelua

Bogațiile din ea

- Noi, oricum, i le-am cedat

Printr-un fel de comodat

Contract de concesiune

Cum în lege i se spune

Însă ceea ce ei vor

E să le rămâna lor

Ca să-i apuce Vecia

Stăpâni peste România

Țara, fără de popor

Să fie numai a lor

Și vedem că, parțial

Apetitul lor global

Potolitu-s-a cumva

Că ne-au putut guverna

Cu atâta dibăcie

De plecară-n bejenie

Peste-un sfert din românași

Ce trudesc acum, pălmași

Aspirând la trai decent

 

În vestitul Occident

Unde-n anii-aceia triști

Ei se visau ca turiști

Urați, măi, copii ai fricii

Poate ne aud Miticii!

Nu vă supărați pe mine

Nu mi-e teamă, nici rușine

Să spun, chiar de-o să-njurați

Că avem destui confrați

Și-s destui concetățeni

Ce se simt europeni

În mărețele lor case

Și mașinile bengoase

Pe care le-au cumpărat

Cu stipendii de la stat

Prin potop de pupături

Pentru niște sinecuri

Ce-au sluțit democrația

Și-au adâncit sărăcia -

Sunt cei ce vorbesc în dodii

Și-i fac pe alții jigodii

Doar pentru că nu gândesc

În stilul globalicesc

Și-ar avea, zic ei, o toană

Că vor țara suverană

Și nesupusă de fel

Tartorilor din Bruxelles…

Iată, venirăm cu Plugul

Să le-alinăm beteșugul

C-un apendice semantic:

Mitul euroatlantic

Tocmai ce se risipi

Când la Washington DC [DiSi]

Fu instalat ca baștan

Donald Trump cel Năzdrăvan

Ce strigă prin iarmaroace

Că vrea să trăim în pace

Nevrând a se război

Nici cu Putin, nici cu Xi

Hai să-i tragem o urare

 

Americii Din Nou Mare!

Mi-e necaz că noi, aici

Amețiți de Licurici

Și ajunși într-un tunel

Nu ne revenim de fel

Bâjbâim cu lumânarea

Ca să ne găsim cărarea

Pe care târâș-grăpiș

Să ieșim la luminiș

Și-acolo, pe undeva

Să mai putem respira

Să ne putem pune, frate

Economia pe roate

Cei plecați de lângă noi

Să se-ntoarcă înapoi

Sa-ncheiem acest supliciu

În curbe de sacrificiu

România să devină

Cu adevărat grădină

Dedicată, cum s-a spus

Maicii Domnului Iisus

Să trăim din nou ca frați

Urați, măi plugari, urați!

Să aducem osana

Sfintei Maica Precista

Tatălui și Fiului

Din Înnaltul Cerului!

 

~*~

MARIAN ILIE

George ANCA - Din PÂN' LA DUMNEZEU (SCRIPTE) - M E D E E A

 

Din PÂN' LA DUMNEZEU (SCRIPTE)

George ANCA

 

M E D E E A

 

Medeea jucată de deţinuţi în regia gardienilor. Postromânism sau dictatorul să trăiască. Pe toarta găleţii. Listă de crime. Titlul dinainte să ne caute el din gropile comune, din săli de fitness, de Unduie trăznete surori, şalupe de corsar, Crimeea, pescăruş deasupra. Aruncă-ţi amanţii în marea de aici. O zi la Iaşi, o zi la Constanţa. De arhangheli vorbă, de valuri tăcere. Frumoaso mai rece ca mine,/ nemuritoare până te-or înota/ mai fierbinţii ca moartea. Lichefierea! Fă-te peşte. Pescăruş. Inspecţie. Eclipsă. Ce mi s-a întâmplat nu mi s-a întâmplat. Pe ce persoană lanţul? De aur? Ce ştim de lumea care nu ne ştie? Abia câinele, abia biserica dărâmată. Doctorul consultă buhaiul, buhaiul consultă nara(nas)torul. Baha'i? Of course. Încep să mă prefac în peşte ca să devin mistuit în pescăruş şi aşa să mă luaţi să mă duceţi la Bucureşti la Plata. lângă ziduri plutonate. Amurg securist. Wagner la zarcă. Cu cât se bucură mai tare la botez, le moare copilul. Tu eşti aceeaşi zi ce ne-ai trezit. Noi gândim aşa cum ne-au educat comuniştii. De ce ne mândrim cu cei plecaţi dintre noi? Această doamnă nu cred că este mândră de noi. Românul acela de care vorbiţi d-stră e ascuns. Nu e nevoie să ne împodobim cu pene străine. Suntem un subiect interesant pentru cercetători şi scriitori. Continuă să fie urmărită de reminiscenţa fostei securităţi rămasă intactă în SRI. Tu eşti holocaustul României, megamafiotule iresponsabil. Opreşte-mă, mamă, la vamă, Sibiu cu paznic Tolstoi, pe strada Jean Racine, maestre ale depresiei în grup, călimări sparte. Ne-om fi stins. Ghinturi. Galbenul cornilor. Prologul, replicile, pastişele. Noroc de soare, mobile de oase, ologul ridicat din cerşit. Camera lui Kadrey tapetată cu piele de om. A doua şchioapă înre bisericile din Surdeşti şi Plopiş. Sari înaintea paznicului, aschimodia conţilor. Fută-l Dumnezeu să-l omor pentru un lemn (faţa-i fusese zgâriată, vasul cu lapte între genunchi, capacul nemişcat, plasa cu morcovi – avea nepotul diaree ca şi la trei luni, când, intrând în spital ginerele s-a-ncurcat cu o curvetă de doctoriţă în mână), cumnaţii (moldoveni) dispăruseră. Pe când azi n-am decât a bănui tatăl nostru şi jertfiri ale Domnului în ungureşte, pentru primele vorbe ascultate cu un fel de dragoste prescrisă din religie în religie, peste cadavre tinere sau de 59 de ani, cum inventariasem (în limba înţeleasă) – verbalizarea Babilonului – să fi amuţit. M-am gândit iar la zarul rotund. Ca astrele sorţii, nejactabile în joc. Azi e nor deocamdată, încă trei zile şi veţi rămâne voi în împărăţie, veţi mai telefona după fiu, prin examene şi meciuri, ales de tăcere, cu moştenire încă neînflorită. de la această biserică mi s-au dat la această biserică le dau la întâlnirea viticolă toţi oratorii băteau apa-n piuă chiar ca pungaşul cela din Paris eu ştiu un lucru şi anume că n-ar fi rău să fie bine cum n-a dat primarul autorizaţie să umble păpuşele se ucisese Cusminschi prietenul favorit al lui Eminescu glumeţ peste fire gura lui clopot ochii săgeată sparg ferestrele pe drum şi capetele oamenilor pedagogia nu-i pentru toţi ticăloşii şi răii ci pentru firele blânde o poveste o poveste. tălpărăliile de la Humuleşti precupiile braşoveniile căldărăriile ciubotăriile Iţic jidov coace pâine moldovenească văzduhul curat clima rece nesupusă lipicioaselor boale catihetul este îndatorit a paradosi catihisul neguţitor fiind de cea a treia stare a se însoţi prin legiuită cununie cu Iliana, fată mare, în vârstă de 15 ani m-am văzut arestat ca cel mai mare criminalist nu recunoaşte autoritatea protoieriei în această afacere un mormânt clasa I pentru a se înmormânta pe defunctul Creangă Pe la noi pe la Vârtoape, fetele sunt curve toate, babele a treia parte, nevestele jumătate. Dă-mi benzină şi ulei şi te duc pe unde vrei. Nu mai bate doamne omu, că-l bate vinu şi somnu, vinu-l bate când e beat, somnu, când e-amorezat. Hai, mândruţo, tu pe luncă să culegem de-o urzică să dăm la puii de curcă. De la sticla de parfum, ajunsei să dorm pe drum. Helerim de puldarim, heliş beliş, cum venişi cum o belişi, că dacă nu veneai no beleai. Om aş fi de n-ar fi gura, mândrele şi băutura, băutura bat-o-amaru, mândrele şi cu paharu nu mă închipui din dor/ pe sarea apei comandor/ al desalinizărilo/ cu piedică judecător mă controversă vărsător/ de după sud versuitor/ de suitor la mirador/ pământ oceane Maldoror/ ce voci sub lume lagăr or/ agora a gomorilor/ sodomelor şi tu sudor/ pas tras în piept glonţ inodor/ pe nespălate sânge cor/ drag de băgaţi la rotisor/ cum şi-o seduce ora or/ verso pământului mă dor/ o doară aurora nor/ în coarnele toreador/ ţi-oi fi recurs d'al vostru por/ Mariei depresiv ocolitor/ cu blugii cumpăraţi amor/dentistei că-ţi atârnă flor/Flagstaf ca Falstaff mai uşor/şi Flinders catedral călăritor/ ce ne mai paşii de aviator plictisul masculinilor/ tu macho da' doar narato/ de autor neştiutor/ or southern cross întorcătormetalice reţelelor/ in neatenţie odor du-te după pită/ trează şi ivită/ Vasilache prinde/ ofuri de merinde/picuri papagali/ sânge pe hamali/ brazde bezna hăt/ dracul ţi-l arăt MEDUZA dragostele în mohor frunză verde nu mai mor din Galicea-n Cremenari cremenea pe gât mi-o ari trandafirii din obraji îţi visează paşi de paji aminteşte-ţi de ruşine şi când te gândeşti la mine veni prânz ierusalim voi vă duceţi noi venim struguri de-am fi toţi d-ăi zdrobiţi pe roţi tălpilor de hoţi ce ţi-e rădăcina prăjinii Gherhina la urzoi cu ghina opera şi tata mama operata nu te mai da gata geaba îmi oftezi somnului cu piezi mai bine le vezi pân' la noapte ploaie vânt mi te-ntorci de pe pământ n-am scris viaţă n-am murit îţi sunt mamă îmi eşti schit ce de nervi copii şi tată adormire respirată zilele de către popi nu te naşti nu te îngropi pierzi în umbră de oglinzi dăruite când le vinzi te-ai uitat de anonim Eminescu şi cel mim de ce latri pe înalt de sub norii de cobalt cancerele s-or mai cerne sângeratelor lucerne vorbeşti singur nu te-auzi cântăreţilor zăluzi vasele spălatele zvârlite salatele ciobeşte labele de plumb cu frunza laură columb trezeşte-te din scris cu sorţi ai visătorilor mai morţi cu foarfeca ai rezolva de vârfuri numai unghia de patru ore în trecut prin frig la tropic ţi-am părut gala gării o lanternă schiul de faianţă pernă îi vedeam prin căpitani la costume anglicani toată lumea-ntinerită manieră iezuită câţi trăim din ei şi-n vis ceilalţi numără abis dublă scaldă apoi tuns câinele din Selinuns brazi cu brazde plopi fosili limpezimii de acrili incendii nepunctuale înspumate doct cu bale de-nţelegi scrisul Ioane te trimitem la cucoane din Orşova-n Cernavodă Dunărea curge sub vodă niciodată cotele nu-ţi crăpară fotele ia-o azi de la picioare că la capăt creşte floare se dezgheaţă ninşii inşi frunzei verzi din ochi aprinşi iarna blonzii vara blonda ondulează mapamonda cine pe cine înghite bot cu maţe înrăite d'alei câinii mă mănâncă pătrăţirea feţei încă ce ţi-am dat ai risipit ce îmi furi ai mai ciordit vom mai uita vreodată lumina sărutată pragmatica în Teheran Bagdadul gol şi pompeian piramide povestite sângeroaselor copite pagină de răsărituri şi apusuri printre rituri trântit câinele în zori pe burtă de aurori lepra idealului peste vârful dealului peste ochii surioarei ochelarii-nvăţătoarei măi ţigane-ţi arde satul nu-i nimic mă duc în altul şahul de femei în patru în foaierul fără teatru şahurile ne decid el şopteşte analcid atentat că da că nu roman opşpe secolu faceţi cu ochiul români şi la şase săptămâni bulevardul ne suportă şi cu vână şi aortă de alaltăieri pe azi verzi tot numai fraţii brazi întâmplarea v-o respun toţi odată murind tun de era tu îmi citeai clipă ochii trişti în rai aripile neimune a talmudului minune test de popularitate ba de otrăviri ratate ce sălbăticiuni visai dicţiei cu Lorelai energiile shakti coastele ţi-or răzleţi iar aminte că trăim ne aduceţi mulţumim din golite sticlele ia-ţi pe credit zilele i-am spus fratelui s-o verse apărărilor perverse strigi metode de limbaj otrăvit în verbiaj macedonul favorit fum de-al doilea primit naveam nume de închis şleampătului paraclis de-al umorului miros al omorului neros măcar hoţul trei pe doi fură cărţi a da de noi ne mai scoate de strigoi două raţe pe gunoi mă voi duce la dentist să nu mor carierist acuma am înţeles eşti nebun crezi în progres cei plecaţi mai înainte cei rămaşi toţi într-un dinte delegatul atentat cu delict încorporat pe tine te-a concentrat portocala la pătrat sinucigaşi mai ipohondri ca aburii din Turnul Londrii cianură debordată pe verdele de pată beţia netrezită de sticlă înverzită rimate substantive romanţelor arive ne întrerupe teza pierdută în Tereza ardeiul viei verve în moarte ne conserve a doua zi de viaţă de după moarte aţă pace vouă mă încaier mi-era frică şi de aer studiezi credinţele fetelor catrinţele mi-aş da duhul de poet poeziei amanet poarta de stejar spre cald arde până la smarald Sss vipera, şşş paparazzo, zzz djidjiridoo. Ce Oedip, ce nalim. Lăsăm psianaliza. Femei decât cu zece ani peste. Fără lectura incestului distrugător al tuturor indigenilor. Cocoşelul soarelui în mare. Serendipitate bulgărească. Incest trandafiriu. Intim Antim. N-aş sacrifica înotul pe antiincest. Nu pistol, nu bani. Integritatea nu e de vânzare, îţi dă amendă, o înghiţi. Ismail. Orbs nu eros, Lot şi Freud, ochi în ochi cu Oedip. Regia carismei. Iubeşti numai anti. V-a înfundat marea urechile. Mangaliţă. Nu ştiu cine vine şi bate la uşă. Epava nu pleacă nicăieri. Meduza. Nu am văzut om să se mişte mai încet. Cătune eoliene.

Va urma