Căut ând după Mere (2)
Tu eşti, Doamne,
Foarte
departe, dragule, de Pavel şi România (Foe verde busuioc şi de parfumul şi
logicul lor, fir-ar să fie! m-am născut,
dar n-am noroc în lumina zărilor albastre e ascunsă lumina de depărtări, că
norocul mi-a căzut în apă şi mi-l beu boii fără haznă, mi-l beu cu nesaț, îl beu sac şi petec de întuneric şi
cântec -descântec, mi-l beu din baltă după ce a tras cu subiect şi predicat
arătură de luminat şi curat arătură pentru a veşniciei semănătură). Eu degeaba
mă ostenesc pentru bine, dar într-o zi cu tot dreptul de a fi tot ca o lumânare
mă topesc, mă prăpădesc şi până-n prezent am descoperit, că alchimi asta de
elexir al vieții- i un firesc. Mi necaz nu de moartea mea care o să survină
într-o zi, ci că scopul meu: unirea României cu al Basarabiei, că rămâne o
problemă-n aer şi eu ca un fraer Barbă-Cot în plop călare pe un jumate iepure
şchiop, cu toate că în plinătate de popor mă lupt cu dragoste şi dor pentru
acest nobil şi ideal scop dorit întru răsărit de soare: pace şi pâine, de
binecuvântare, pentru omenirea în horă de sărbătoare sub grumaz de ceteră şi
vioară-Enescu, ca totul să fie pe bune cu foloase frumoase, cum au mai fu,
Iisuse Hristoase: bune şi frumoase-glorioase şi luminoase la români şi omenire
prin case.
Dacă n-ar fi
emoția generală, n-ar exista Eminescu-Păunescu şi, ca ei alte milione de neaoşi
români, care luptă cu dragoste şi dor la curți de dragoste şi dor întru răsărit
de soare, de binecuvântare fără asemânare cu toții o suflare şi-n pace şi pâine
o mare, profundă cântare de alinare Doamne.
Paginile pe
care le-ai scris despre fratele tau sunt paginile unui mare roman. Tu esti ca
un peste intr-un iaz. As propune sa parasesti iazul si sa incepi sa zbori peste
tara. Sa depeni drama natiunii prin vata animalelor din curtea ta. Sa folosesti
metafora, sa personifici. Sa uiti toate numele persoanelor si sa incepi sa
privesti starea de fapt ca tatal din ceruri. Coboara-te la nivelul personajelor
tale si foloseste tot ce vad si traiesc ele.. Ia aminte la ce iti zic ! Nu te
grabi. Asteapta pana cand personajele cartii iti vor vorbi. Ele te asteapta
demulta vreme si tu vei fi fericit cu ele. Da cu fiara de pamant, dezveleste-i
fata. Ce tara frumoasa, ce istorie! Ca in furia lumii noi suntem doua oite pe
care toti le lovesc si le arunca dintr-un colt in altul al realitatii.
â
O mai zis
cineva că, un doctor al pacientului său o zis: - du-te acasă; că moare la tine
(probabil că era ungur şi se şmecherea în limba română, nu se pricepea să
vorbescă şi exprime corect, expresiv şi ca un general împingând la moarte
sigură în prima linie soldații era, dar pacientul înțelegând, că doctorul îl
sfătuieşte să mergă acasă şi să bea moare, zamă acră de curechi, varză, şi el,
pacintul ascultător se execută şi în ciuda aparențelior de bolnav cu prognostic
rezervat şi grav continuă să trăiască şi să-şi mâne mendrele mult şi bine, că
pentru el soarele nu asfințea, nici măcar nu se apropia de apus, ca-n piesa de
teatru scrisă cu brio de Barbu Ştefănescu Delavrancea unde Ştefan Cel Mare era
un drept (şi asta cum drep şi mare, deşi era mic de stat movilăde Purice, casă
având şi să se salte pe cal şi avea vodă
scăderi, slăbiciuni pentru femei şi purtând războaie pentru apărarea
gliei-patriei şi oricât ar fi socotit de noi sentimental nIci un război nu era
sfânt, nu era: făcea om-ucidere, încălca o poruncă dumnezăiască, încălca lege
din legile coborâte de pe muntele Tabor de catre Moise la traversarea prin
pustie în drum catre Canan, țara făgăduinței, trebuind poporului ales 40 de ani
să tranverseze, ca să-şi atingă, în ce fel scopul, ținta? (şi cine nu are
o dorință? cine n-are are un ideal, ceva
de realizat, ca om măsură a lucrurilor, omul putând să fie rezonabil şi
impecabil, util şi durabil, dacă-n om e înflorire de pom, voință şi
bună-cuvință, cu-n biblic şi un etic şi o certă moralitate, artă întru răsărit
de soare-principii de Biblii scrise sau
nescrise, legi pământeşti: cu glii, privigători şi ciocârlii de lumină-doină,
drept de a fi "laudă" de
zestre?).
Tu eşti, Doamne,
un frumos, un generos.
Într-adevăr
nu inventăm noi apa caldă, că nu era Mircea un imposibil, ca propunerea ta
impecabilule, om cu o mai vastă cultură decât mine un imposibil, dar după tine
aş fi un cineva, deşi lucrurile nu stau chiar aşa, dar să credem ce-i de
crezut, că Don Quihote era un iluzionist, un visător, un credul şi nu, c-ar
vâna cai verzi pe pereți când societatea suferea de mațe pestrițe şi un doctor
în butoi scoate un cuțitoi şi taie în comedia umană alui Balzac, taie
chirugical buricica să scoată apendicica social-umană ori halaripuripura, c-o
murit Dumitru, s-o curteze pe Dulcineea, că mai erau şi alte ațibilduri cu mori
de vânt şi alte chilipiruri, că-i un spiritual fără egal Cervantes şi ce ne
propune el prin scrierile lui nu-i ceva gratuit, de pomană, alba trecând dealul
asemeni babei cu colacii, ci era şi cine nu ştia din cei şapte ani de acasă,
că-i un profund scriitorul, un flămând de bine, care pe noi o seamă ne lasă ca
cerul de pământ deoparte, el rațional rezolvând culminând conflictul romanului
scris cu măiestrie dintr-o răsuflare, fără să-şi întrerupă narațiunea şi
sârguința de a rămânea de pomină în literatura universal (ne-am vrea noi
pomnițe din Rai, dar ne mai şi roiesc albinele, gândurile, prin toate grădinile
cu: înfloresc grădinile şi roiesc albinele şi ceru-i, ca oglinda... (şi pentru
un doctor pacientul e un scump, aşa cum am fost şi eu pentru doctorul Vasile
Marius Rusu medic neurolog, un om cu înteres pentru bolnavul lui indiferent de
starea materială al pacientului (nici de la mine, dar nici de la altul nu
pretinde nimic şi-i chiar merse vestea şi poestea, că-i bun, ca specialist, dar
că este un doctor fără arginți, adică n-are pretenții de Iudă, de mită, de la
pacienții lui pentru serviciile care le prestează, că-i un luminat şi curat-aur
strecurat, un adevărat creştin şi nu din cauza vreunei religii, ci pentru'că
aşa este firea lui dreaptă şi cinstită, cu bună - creştere păritească, în ciudă
că mulți nu sunt astfel, Fain'Făinel, deşi au făcut jurământ (dar pentru mulți
jurământul lui Ipocarte nu înseamnă nimic, e una cu nimic, dar nu şi pentru
acest artist în medicină, pentru acest om care crede-n Dumnezeu, ca nimeni
altul suferind alături de suferind, de bolnav, punând sufletul şi crezând că nu
ştiința lui, ci Dumnezeu lecuieşte pe cel bolnav, el îşi pune mintea, mâna, dar
Dumnezeu dă palma însănătoşirii, ca Mesie a iubirii omenirii).
Tot
facebook-ul vine cu ghici ghicitoarea mea, vine cu preziceri: "Pavel, ai
fost binecuvântat de Dumnezeu cu Love". (Oare, ce--i love? De unde până
unde şi, ca de ce se investeşte în mine atâta încredere, ca şi cum ar chiar
avea calitatea de ghicitori?!) Apoi, Doamne, zic aieştea, deşi poate fi
minciună: "Abilitatea ma face să fiu puternic, cu o familie minunată şi cu
inimă mare, iar prietenii tăi te admiră pentru caracterul tău incredibil. Toți
vor să fie ca tine". Se spune apoi, că sunt ca un diamant... Par blând,
zice-se, şi, că-s gingaş, dar că nimeni din bunătatea mea nu mă strică
niciodata (şi precis pentru'că sângele nu mi se face apă, nici apă sfințita,
deşi aghiazma e bună de leac). "Pavel," mi se mai ghiceste de parcă
mi s-ar citi în zațul de cafea de pe ceaşcă: "Pavel, e nevoie doar de
câteva cuvinte a te descrie perfect. Ai o inimă mare, însa dacă cineva
îndrăsneşte să te atace pe tine sau pe oamenii pe care-i iubeşti îți vei arăta
o latură diferită şi eşti necruțător. Oricine visează să aibă pe cineva ca tine
alături. Nu eşti singur, ai cuvintele lui Dumnezeu drept îndreptar şi călăuză.
Cuvintele Lui pentru tine demostrează dragostea Lui față de tine. Afla ce vrea
să-ți spună". şi "Pavel, asta înseamnă, că tu în dreptul de a fi eşti
vocea adevărului, dar însuşi numele e lumină şi, Pavele, prenumele tău e frumos
şi reprezintă părți ale sufletului tău, ca stele în constelația cerului. Tu
susții vocea adevărului şi eşti lumină răspândeşti : iubire, pace şi sentimente
plăcute, răspândeşti, ca un om plăcut lui Dumnezeu, plăcut la întreaga lume.
Iată de ce toți te iubesc. Pavel ai fost binecuvântat de Dumnezeu. Abilitatea
te face a fi o persoană minunată, iar prietenii tăi te admiră pentru caracterul
tău incredibil, chiar dacă eşti asemeni unui ardei iute, că pur şi simplu eşti
unic având o părere despre prietenie clară indiferent de ce-ar spune
alții" (nu tutura le plac, că n-ai cum plăcea la toți, mai ales dacă eşti
măsura lucrurilor: chiar din cauza asta nu te pot înghiți). "Motto-ul tău
este: "iubeşte-mă sau urăşte-ma". Această atitudine este tocmai
motivul pentru care lumea te adoră", închei citatatele pentru a nu
plictisi, obosi şi stresa, deşi vorbele mele n-au nici urmă de violență
verbală.
Eu şi Mircea
visam s-ajungem la Marea Neagră, Marea Cea Mare după Mircea cel Bătrân (Mircea
cel viteaz), dar de unde bani, că nici după ce ajunserăm în servici: el la
Depoul C.F.R. în Cluj şi eu la C.A.P. Macău banii nu erau îndestulători
,,tămăditori de beteşuguri, lipsuri, nu pansau dorințe, scopur, (după cum rețin
era şi un cântec: Banii n-aduc fericirea, dar lipsa banilor ce mama dracului,
fir-ar să fie! vorba proverbilului profesor Emil Lazăr: "Dar lipsa banilor
ce aduce, ce fel de fericire?" şi fară bani n-aveai mamă şi nici tată
(locuia în Dej la bloc C2 pe Înfrățirii lângă biserica evrească, c-aici la
Muzeul Municipal de Istorie Dej era funcționar, care va fi devenind după
revoluția din decembrie 1989 director deplin şi se silise, ca să merite:
cercetase şi scrise nişte studii-conferințe şi despre posibila trecere a lui
Eminescu pe la Dej în perelinajul său prin țară ajuns în latinul Blaj
(aşezământ al şcolii ardelene) la doi paşi de Dejul de pomină şi-n Dej avea
Mihai Eminescu o seamă de prieteni (şi omul Emil Lazăr se documentase serios şi
a scris voluminoasa şi prețioasa carte cu caracter ştiințific "Someşeni în
spiritul eminescian", o bogăție spiritual (adevărată şcoală de dincolo de
şcoală pentru delectarea sufletului, pentru ca să se ştie, ca să ştim că ştim
cine-naționalul Eminescu şi niciodată, ca Pataievici să nu putem zice
prefăcându-ne, că nu ştim ce valore autentică e genialul universal Mihai
Eminescu şi din alt aspect, chiar cine-i acest infinit, absolut-Eminescu, după
Petru Țuțea, un princiar al filozofiei şi-l putem asemăna în unele privițe cu
adevăratul filozof Constantin Noica (îl consideră astffel Fain-Făinel şi prietenul
meu marumureşan Vasile Tomoioagă redactor radio-Cluj şi tipograf, dar zice, că
la editură editează cărți vechi bisericeşti, (chiar însuşi Eminescu nostru şi
Blaga a filozofat şi nu doar ca să se afle-n treabă pentru a se zice cu gura
până la urechi, o falcă-n cer şi una-n pământ, ca la Zmeoica care-l fugărea pe
Greuceanu care recupese luna, stelele şi soarele sau Zmeul care-l fugărea pe
Prâslea cel voinic pentru merele de aur, să nu să zică: "dacă tăceai
filozof rămâneai", că era de anume filozof cum era şi renumitul scriitor
Mircea Eliade pe Strada Mântuleasa cu Nopți de sânzâiene şi altele cu iz de
sfânt românesc, c-avea stofă, aluat de scriitor dând sens nu doar poetic
vieții, că şi Emil Lazăr pentru a fi director trebuia să-şi arate asta şi prin bună-cuvința
şi capacitatea sa, deşi originar din Saşa, el
având calități socal-umane a putut fi promovat în Dej om mare şi eu în
Ciubăncuța-clujului prin ceea ce era iubire de animale, (Emil Lazăr promovase,
că meritase să fie director, dar eu, că am fost scolat Asistent veterinar, un
foe verde a satului mişunând de vețitoare necuvântătoare, cum zice fascinant şi
artistic Emil Gârleanu fabulând prin Băragan precum Mihail Sadovianu prin
pitoreasca bucovină) Era sălăjan ca mine Emil Lazăr cu relevlanță şi cu certă
evidență intelectuală şi satul lui Emil, Saşa, e pe lângă comuna Ileanda, iar
satul meu SÎmpetru-Almaşului pe lângă Hida.
(Trebuie să spun cum eu şi Mircea
în două râduri în cele din urmă am ajuns la mare să vedem înteresul lui
Eminescu pentru ea, ca şi pentru teii din Copou-Iaşi şi să-mi explic taina: de
ce avea un singur dor la marginea mării, dar câte alte minunății nu sunt în
frumoasa şi fascinanta Românie cu mistere de Paris şi Londra?
Va urma
PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu