IOAN MICLĂU-GEPIANUL:
Câteva cuvinte
despre o carte mare:
``O altfel de cântare a cântărilor`` a autorului Pavel Rătundeanu-Ferghete,
apărută la Editura Contrafort,
Craiova, România- 2013.
Cartea consistă din 308 pagini cu un text desfășurat(prin ideea
autorului) pe șapte părți numite Anotimp, fiecare constituind de fapt un nou
Capitol în care se includ subtitlurile de lucrări realizate de autor. Prefața
cărții o scrie dl. Lucian Gruia. Are Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a
României, iar prin copyrightul ce aparțíne Editurii Contrafort, se stipulează
condițiile legale asupra folosirii textelor din carte. Deci, voi avea grija a
respecta întocmai aceste reguli.
Domnul Ben Todica din Melbourne
ne mai spune că va veni o vreme când aceste cărți a autorului Pavel
Rătundeanu-Ferghete vor fi căutate și citite precum căutăm un pahar cu apa
limpede! Să-i dorim succes deplin autorului cărții O altfel de cantare a
cantarilor. Desigur, nu o aseamăn eu cu La
Dotta Mano, a lui Michelangelo, care
deși publicată inițial în doar 33 de exemplare, rar găsită azi, și la un preț de
câteva sute de mii de dolari, respectând însă scara valorilor, Pavel ne aduce o carte mare, în care se cuprind cele
mai înalte simțăminte umane, de dor și iubire ``strecurate prin lumină``, expresie folclorică des folosită de
dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete in compozițiile sale. Scrierile aduc un iz
specific românesc dar și acel iz al izvorului popular folcloric regional.
Uneori ai impresia cum pe undeva prin jur s-ar afla un Anton Pann de la
Ciubăncuța de Cluj-Napoca. În tot timpul autorul și-a adunat un larg bagaj
folcloric, cum spuneam, cu frumoase
expresii ale omului de rând, aduse și din zona Sălajului său natal.
În toate cele șapte Anotimp(Capitole)
ale cărții se observă o linie de clară legatură, ``un trunchi``, cum îl numea
dl. Lucian Gruia în prefața scrisă cărții, pe care trunchi cresc stufoase
ramuri ale creației literare ferghetene, diversificate în teme, dar unitare
prin acel liant al iubirii și dorului de o viață sănătoasă, în credință și
Hristos, ``pâinea cea cu folos``expresie iar atât de des folosită de autor. Ce
se poate constata, tot inspirațional și metaforic vorbind, valoarea cărții crește
tocmai prin aceste stufoase ramuri care numai pe un trunchi solid și sănătos pot crește. Iar trunchiul este însăși harul autorului
care a reușit să-i inspire însăși titlul cărții sale: O altfel de cântare a cântărilor, prin care de fapt dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete
își identifică personalitatea sa scriitoricească, intimitatea sa sufletească, identitatea
lui proprie. Observăm cum aproape la
fiecare subtitlu de Anotimp, autorul notează
și un motto,prin care deschide o
fereastră spre a se privi înspre tema ce urmează a fi gustată de cititor.
Astfel la Anotimp I a, îl găsim pe Lucian Blaga, cu un vers din Poemele Luminii drept motto ales de autor: ``Eu nu strivesc corola de minuni a lumii…`` fapt prin care
autorul dorește să-și justifice propria-i creație în felul său propriu de a înțelege lumea din jur. Astfel continuând, în această albie al
inspirației sale, dl. Pavel Rătundeanu-Ferghete reușește ași frământa aluatul plăcut
al scrierilor sale literare până la finele întregii cărți.
Primind această carte și eu aici în Australia, autorul a mai avut dragul
a-mi scrie și un autograf pe prima filă, astfel respectul meu pentru autor
rămâne adânc păstrat în ființa mea.
Deosebit de atractiv prin tot
ceea ce autorul adună operei sale, cartea poate fi așezată între cele mai
inspirate și de real folos adus unei educații sănătoase, umane, creștine celor
ce vor avea ocazia sau vor dori să citească o carte bună. Cartea se află și la biblioteca
Mihai Eminescu, biblioteca
familiei mele din Cringila, N.S.W, la îndemâna cititorilor noștrii români-australieni.
Eu o recomand tuturor cititorilor iubitori de o carte adevărată, ieșită dintr-o
viață adevărată, care are darul a lumina mintea noastră. Și încă o vorbă: Chiar
dacă azi cărțile sunt mai puțin căutate, va veni o vreme când Cartea va fi căutată precum căutăm floarile
cele frumoase prin câmpiile noastre românești!
Iubiți Cartea
Romanească!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu