T E A T R U
*
Câteva
adevăruri din lumea Teatrului
1
-Se apreciază, chiar foarte unitar din
partea criticii teatrale, a celor ce studiază și au studiat
istoria precum și evoluțiile teatrului de-alungul veacurilor, faptul că acesta
reflectă schimbările ce caracterizează sistemele sociale la un
moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății redată de dramaturgi și pusă
in scenă de actori, oglindindu-se aici viața însăși, cu toate cele aparținătoare
prezentului, trecutului precum și despre orientările spre viitor. Se
știe că dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă,
devenită o sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se
află valoarea acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii
în general!
De asemenea, pe lângă faptul
că este un luminător viu al societății omenești, cu direcții înspre înălțarea
educației, moralei, credinței și civilizației umane prezente, teatrul vestește
nevoile de viitor ale societății, deșteaptă simțul frăției între cetățeni,
aduce servicii care favorizează întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă
extrem de utilă, atunci când este înțeleasă și susținută, atât de spectatorii
iubitori de teatru, cât mai ales de organele oficiale in cadrul sistemului
social cultural existent!
- Teatrul își împlinește menirea atunci când sistemul social,
mai cu seamă sistemul politic, nu aplică
presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte,
exemplele negative abundă, astfel că si teatrul se ridica și decadea după cum
sistemele sociale, imperiile lumii se ridicau sau decădeau! Mai grave erau
situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de
multe ori realizările teatrale ale
trecutului, pierzându-se astfel acea referință ce ar fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a
scopului acesteea; scop desigur benefic infrumusețării vieții societăților
viitoare! Dramaturgia românească bineînțeles că nu a scăpat de asemenea situații
dealungul istoriei.
Studiile și cercetările în lumea teatrului
antic grec a atras mulțimi de cercetători, oameni
pasionați de a cunoaște istoria și originile artei teatrale, nivelul calitativ al acestei
vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru, actorii din scene, modul și
sistemele în care se organizau desfășurările
acestor acte culturale, evoluția în timp și spatiu , s.a.m.d. Nu
întotdeauna însă s-a reușit a cuprinde și reda istoria
teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene, autorii reali a
acestora, multe, foarte multe s-au
pierdut în decursul timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor
naturale, focuri și inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales
că scrierile se realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale(cazul
scrierilor biblice), iar succesiunea mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau
aceste valori deseori pierzaniei.
Deseori lipsa de atenție și de păstrare
ajungea până acolo încât aceste manuscrise deveneau
materie de lucru, folosite de meseriași și comercianți! Este de la sine
înțeleasă strădania acelor hermeneuți în cercetările lor, de cele mai
multe ori reușind să adune chiar și pe fragmente scrierile anticilor, spre a
întregii ulterior opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna dispărute
și necunoscute! Nu mai vorbim de greutățile întâmpinate de traducătorii acestor
scrieri. Fie proză, fie poezie, dar mai ales cele dedicate teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”,
traducătorii operelor tragice-comice ale anticilor Greciei
precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander, s.a.m.d., enumără
dificultățile acestor traduceri, la care s-au angajat ei înșiși, și asta
din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului, nouă celor prezenți și celor
ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!
Munca acestora trebuie întotdeauna
respectată, mai ales socotind labirintul atât de încâlcit al zecilor
de secole trecute, căutând a descifra papirusurile găsite și pe la momâile piramidelor antichității! Nu e o muncă la care s-ar angaja oricine!
Asta ne-o spune traducători care au transpirat în această muncă, precum: Norma
Miller, David Barett, Alan Sommerstein, E.F.Watling, si desigur mulți acei
pasionați a descoperi și cunoaște cultura și modul de viață a celor ce au trăit și locuit cu mii de ani în
urmă în geografia acestui vechi și cu
mult sânge sfințit loc, Pământul!
Secolul III și II. BC. se va lumina prin
întâlnirea culturii Greciei cu Roma
antică, moment în care Horațiu(65-8B.C.) făcea analize in lucrarea sa ”Ars
Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atennienilor, ușurând într-un fel situația
lui Aristofan, care, la un moment
devenise mărginalizat de sistemul politic al vremii sale. Sparta atacase Atena, incep razboaiele dintre aceste
state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele Peloponeze, acum vin și cuceririle lui Alexandru
Macedon, aducând Grecia sub stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită
si utilă aciditatea satirică din
scrierile comice ale lui Aristofan, probabil pentru că tocmai acesta(Horațiu)
satiriza versurile lui Lucilius astfel:
”...Yes, I did say that Lucilius verse is incompetently
composed/ Who is so besotted an admirer of Lucilius as not to admit this?/
( Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The
Assembly Women/Wealth/ translated by
Alan H. Sommerstein and David Barett, published by Penguin Books, London, 1978).
Mai înspre vremea când Noul Teatru începuse
a lua locul Vechiului Teatru al Greciei antice,
devenind o nouă orientare acum și pentru teatrele europene, Plutarch(45 125A.D)
revine cu o critică accerbă asupra scrierilor și talentului deadreptul vulgare
în exprimare a lui Aristofan. Cercetătoarea și translatoarea operei lui
Aristofan, Norma Miller, care traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile
lui Aristofan, dovedește în scrierile sale faptul că, Aristofan era și un strălucit
poet, poate unul imediat după Homer.
- Revenind la perioada acelui Teatru Vechi, se afirmă faptul că între perioada secolului al V-lea și al IV-lea,
adică timp de un secol, teatrul antic grecesc trece printr-o mare transformare, care
de fapt nu este altceva decât un
rezultat al schimbărilor social politice ce au avut loc, așa cum aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii,
dublate din plin de cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața
lumii. Aproximativ, perioada dintre 421 și 321,
devine acel timp și spațiu în care se produc transformările din arta
dramaturgiei antice grecești. In acest timp aveau să se evidențieze ca reprezentanți,
doi mari scriitori de teatru, Aristofan ca reprezentant al Teatrului Vechi,
și Menander inspre finele secolului, ca
reprezentant al Teatrului Nou. Poet și comedian, Aristofan crește in acest
mediu de continue lupte social-politice, devenind prin natura ființei sale, cel
mai abil dar si aciditiv scriitor de comedii. Dar a susține tradiția
atenienilor, acea tradiție de libertate ce
se înstăpânea la Atenieni incă din vremea lui Pericle, nu convenea acum celor
ce stăteau devotati ocupației imperiului lui Alexandru. Politicienii vremii,
cum era si cazul lui Cleon, devin personaje false atenienilor, iar condeiul lui Aristofan nu-i iartă.
- Numai că
acesta(Aristofan), nu se afla in vremea când Sofocle(496-406) scria tragediile
sale, ”Regele Oedip” ”Antigona” și altele! Sofocle trăia la Atena lui Pericle, iar acesta
cum se știe adunase in jurul său oameni de arte! Herodot și Sofocle erau prieteni, făceau parte dintre cei ce scriau și creau opere de multe genuri la curtea lui Pericle.
Tragediile in general nu erau tragisme fără un
fond de educație și morală bine inspirate! Sofocle, precum si ceilalți
tragiști, Eschil și Euripide, prin scrierile lor pe teme tragice si puse pe scenă, de fapt deschideau
mintea și cugetele atenienilor spre a se
feri a călca pe urmele personajelor lor tragice; convenea deci politicii de
libertate și bună convietuire dictată de Pericle atenienilor.
Se pare că Sofocle învățase
ceva și de la înaintașul său Pindar, mai ales
privind relația dintre Atenieni și
Tebani, fapt pentru care Pindar avuse câteva neplăceri. Herodot ca părinte al
Istoriei, se pare că ajungând la Istru,
privind peste zări, recunoștea că sunt acolo mari întinderi de spațiu in care
trăiesc niște oameni sfinți, care vorbesc cu Cerul! Astea erau pământurile
hiperboreene ale lui Zalmoxe, pe plaiul Mioriței, unde era polul spiritual al
pelasgilor hiperboreeni, acolo era Armis zeul Geților, iar primii coloni greci
respectau cultura acestora, o acceptau precum Pitagora, Sappho, Anacreon, s.a.m.d.
- Alta era conjuctura vietii social politice in deceniile
următoare ale secolului, altele interesele
imperialilor macedoni. Scrierile comic-satirice ale lui Aristofan: The Knight,
Peace, The Birds, The Frogs, The Clouds, The Wasps, The Assemby Women,
Wealth, și desigur cele pierdute in
vreme, îi aduseră acestuia glorie dar și starea de a ajunge în judecăți și
condamnări! Desigur toate urmare a invadării atenienilor, a pierderii libertății lor, cu
care se știau ei a fi istoricește în existență!
Altele aveau să fie acum orientările scrierilor pentru
Teatre. Apariția lui Menander (341-290 B.C.) care se dovedește a fi mult mai
inteligent, mai studiat, încearcă să renunțe la multe din vechile obiceiuri și
practici, cum ar fi minimalizarea rolului ”corului”(Chorus) care prezenta
spectatorilor înainte, prin cântec sau dans, tema comediei ce se va prezenta.
Acest rol revine acum actorilor, iar
aceștia preiau o costumație reală a atenianului, masca purtată de actori în
timpul spectacolului este înlăturată, după cum și dansurile lui Satyr.
Scena sub cerul liber rămâne însă în continuare, în câmp sau
pe străzile ateniene, cuprinzănd una sau două case uneori, depinzănd de
tema comediei prezentate. Locul comediei încetează a mai fi extins când în
rai, când în iad, aceeași soartă zeităților grecești. Chiar Aristofan își mai
temperează aciditatea satirică, desigur lecuit de politicieni, în timp ce în
Roma antică trebulațiile scriitorilor cu politicienii vremii continuă. Menander
aduce în comedia greacă teme legate de relatii familiare mai mult, relații
dintre tată și fii, mame și fete, iubiri cu multe hazuri între doi tineri,
s.a.m.d. Mult apreciate erau scrierile ”The Girl From Samos”(Fata de la Samos),
”The Farmer”(Fermierul), ”Old Cantakerous”(Bătrânul Cantakerous), și multe
altele! Desigur actorii fiind echipați în costume normale ateniene și fără
măști, fără Satyr, fără Hermes al zeilor!
În Roma antică exemplară fiind expulzarea lui Ovidiu la
Tomis(Constanța de azi), totuși se observă o oarecare orientare spre finele
ultimului secol înspre ode pastorale si zeitățile romane, ce aveau să învioreze
ființa umană!
Chiar scrierile lui Horațiu și Virgiliu, pătrund înspre frumusețea vieții pastorale, a agriculturii, a pădurilor îmbietoare la
cântecele cerești ale păsărilor. Iar ca să zic și eu ceva de la mine, deși nu
mi-o va lua nimeni în seamă, măcar de ar fi numai atât, chiar acești scriitori
latini poartă in ființa lor ceva din gena pelasgilor traco-daci, ceva din
paradisul pământului hiperboreean, al Mioriței după versul, ”pe-un picior de plai/ pe-o gură de rai/”.
- Trecerea liniei de aur, din era veche B.C. inspre era nouă A.D,
ne aduce în contact cu noi vremuri,
istorică fiind vremea lui Costantin, a luptei sale cu politicienii Romei,
cu fratele său Constans, scindarea imperiului Roman, nașterea imperiului
Bizantin,(324 A.D) iar de aci înainte toate
cele ce Istoria recunoaște, avea să se întâmple! Lupte intre Lumină și
intuneric! Un adevărat teatru al vieții, Creștinismul devine recunoscut ca
forță religioasă întradevăr, binevenit, dar scindat și acesta, unul de Răsărit, celălalt
de Apus! Acest fapt nu va fi de mică importanță pentru istoria secolele ce vor
veni!
- Secolul al
II-lea, A.D., devenise unul al furturilor de valori literare, de opere ale
unora trecute pe seama altora, o adevărată amestecare a insăși istoriei
culturii omenești, peste care venirea popoarelor migratoare barbare, pune pecetea
formării în timp și spațiu, de noi civilizații, în timp ce altele rămân în
umbră! Arderea bibliotecii antice din Alexandria, în 48 B.C, datorate cuceririlor lui Cezar, după
unele izvoare de informații, dar mai fiind
sub flăcări si după noua era(A.D.), lucrurile devin mai complicate, oricum nimeni nu vrea să-și asume reponsabilitatea
acestui oribil act! Pentru istoria omenirii a însemnat însă o mare catastrofă! Lumea devenea o mare scenă de tragedii, dar
de data aceasta adevărate și nu doar scrise, iar spectatorii/ viețuitorii mureau
nevinovați.
- Evenimente de cosiderabile proporții vor include luptele de ordin cultural, mai ales spiritual-religioase, mișcări de populații, revolte, războaie, foamete, deci cu nimic sau mai deosebit de vremile mai vechi. Cea ce
mai târziu îi dă lui Dante Aligheri(1265-1321 A.D), ideea scrierii operei sale
”Infernul”, iar lui Honore de Balzac(1799-1850), ”Comedia umană”.
- Dar, omul recunoscut azi a fi o
sensibilitate universală, o creație superioară, înclinată spre o libertate a sfințeniei
proprii, ce i se trage dinspre origini, pare să aibă o mai puțină legare la vr-un
sistem oarecare, iar Teatrul devenind forma de manifestare, de exprimare, care, îl
ridică pe om din decădere și suferință, la conștiința că el, Omul, are dreptul
și puterea ași asigura continuitatea sa existențială, un perpetuum mobile în
acest intreg Univers, in care la creat și înălțat acel Duh al Creațiunii
Universale, căruia ne rugăm cu recunoștință!
Această trecere de la Vechiul Teatru
la Noul Teatru bineînteles că nu s-a realizat în mod instantaneu,
ci treptat, pe fondul mai multor decenii viitoare, a mai multor secole. Noul
Teatru definește și poziția zeităților, precum cea a lui Hermes, care nu mai e
chemat în ”chorus”, rolul acestuia revenind actorului atenian! Se observă o
regăsire a realtății istorice a întregii culturi grecești.
Dramaturgia britanică îl are pe dramaturgul
Shakespeare(1564-1616), care avea să fie considerat poet
și dramaturg universal. Totuși acesta, mai ales
prin acea dramă mult apreciată, ”Regele
Lear”, amintește de vechile tradiții ale
teatrului vechi, în schimb ”Romeo și Julieta”, tinde a se atașa noului Teatru.
Ceea ce dovedește că marele dramaturg britanic își avea orientarea lui proprie la realitățile social-politice, după talentul și arderile lui, ca atare ceva
specific spiritului său englez, fără a fi vorba de tratate sau forumuri
specifice vremilor de azi. Shakespeare avea muza sa, precum englezii britani până
în ziua de azi!
Mai ales că piesa de teatru
Romeo și Julieta fusese scrisă cu vreo 10 ani înaintea ”Regelui Lear"!
- Însăși dramaturgia românească nu face excepție, dacă il aducem
în față pe dramaturgul Ion Luca
Caragiale(1852-1912), cu acea comedie devenită capodoperă a dramaturgiei, ”O
scrisoare pierdută”. Privind tabloul vremurilor de azi când frumoasa omenire intră in al treilea mileniu
calendaristic, această comedie câștigă întâietate, și încă una universală, când
privești tabloul social-politic in care se cuprind azi alegerile electorale din
lume; exact după comedia românească!
Dramaturgia vremurilor noastre se mișcă momentan precum realitățile, adică, se
caută o indreptare, o realizare salvatoare cu o orientare înspre dezvoltare
generală și pace în lume! De ce are Teatru de azi nevoie? De dramaturgi care să
aducă opere stâlpuitoare la acest efort, nu despre iepurași și pescăruși, ci să
cioplească în rocile hoțiilor și corupțiilor ce se ivesc în calea noilor generații,
spre a lumina calea vieții așa cum ne învăța Mântuitorul Iisus Hristos
și Aminul nostru Mihai Eminescu”.
Adevărate fresce istorice
sunt ”Comediile” lui Vasile Aecsandri (1821-1890), deoarece acestea aduc
atingere tendințelor de grozăvenie în care se complac personajele vremii sale, o
satirizare subtilă, cum reiese din acea scriere ”Șoldan Viteazul”, sau
”Clevetici, ultra-demagogul”. Comediile lui V.Alecsandri sunt jucate, cântate, la TEATRUL din Iași, pe la anii 1862,
fiind mult apreciate.
Cu respect pentru zilele
noastre, pe TEATRUL Mileniului acesta,
câte folositoare, morale și transformatoare opinii, scrieri teatrale s-ar
preta!?
Să încurajăm dramaturgii
tinerei generații prin libertatea exprimării lor, a gândirii lor creatoare,
pentru un viitor fericit! Să nu ne fie greu a ne ridica înspre lumină, așa cum spunea
și Iosif Vulcan la vremea sa! Iar
teatrul românesc să nu fie nici vechi, nici nou, ci curgător precum apa
Istrului dacic!
IOAN MICLĂU-GEPIANU – Martie, 2015.
BIBLIOGRAFIE:
ARISTOFANES –The Knights, Peace, Wealth-translated by Alan H.
Sommerstein,
Published by Penguin Books,
London, -1978
ARISTOFANES – The Birds, The Assembly Women- translated by David
Barett,
Published by Penguin
Books, London, 1978
MENANDER – Plays and Fragments – Translated with an introduction by
Norma
Miller. Published by
Penguin Books, London, 1978
SOPHOCLES – The Theban Plays – translated by E.F. Watling – Published
by
Penguin Books, London,
1974
SHAKESPEARE – Measure for Measure – Edited by S.Nagarajan – Published
by
Penguin Group-1998
TEATRU – Ion Luca Caragiale-Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu,
Editura Facla-
Timișoara, 1984
COMEDII- Vasile Alecsandri – Comedii- Seria ”Patrimoniu”-R.S.R. ,1984-
București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu