Cașul
de oaie și câinii de întors turma
Col.
(r) Alexandru Bochiş-Borşanu
04
Mai 2025
Copiii mei sunt născuţi şi crescuţi la oraş, pe
trotuar, cu cheia de gât, de mici, nu s-au bucurat prea mult de favorurile
naturii, să simtă iarba udă de rouă sub picioarele goale, să calce pe un bruj
de pământ ascuns sub o frunză sau să le intre un spin de la un lujer de mure în
piciorul desculţ. Mi se părea mie, că este un gol, în trăirea lor ca viitorii
mei urmaşi. Nu au trecut prin toate ce le-am trăit eu la Borșa, Eu am avut
parte de experiențe, chiar în exces, mi le-a dăruit natural originea mea rurală.
„Eu cred că veşnicia s-a născut la sat!” - zicea Lucian Blaga. Eu sunt ţăran,
prin genă străbună! De aceea cred, că
dacă nu cunoşti viaţa satului, mediul rural, nu ai trăit acolo, ceva timp, nu
ești un om complet. Aş putea spune, că eu am avut noroc, am fost privilegiat de
soartă. De ce? Pentru că puteam să mă nasc în Bucureşti sau la Londra, sau
chiar să nu exist. Mama m-a salvat. Și m-am născut la Borșa.
Foarte scurt povestea. În anul 1938 părinţii mei erau
stabiliți la Bucureşti, tata lucra
funcţionar inferior la Ministrul adjunct de externe Viorel Virgiliu Tillea,
originar din Sibiu, de profesie avocat; era nepotul de soră a memorandistului
Ion Raţiu din Turda şi văr cu Ion Raţiu, lordul român de la Londra, care după
evenimentele din Decembrie 1989, a revenit în ţară, ales deputat în Parlament.
După lovitura de stat dată de Carol al II-lea, la 10
februarie 1938 şi căderea guvernului Goga, Viorel Tillea a fost înlăturat, dar
fiind un diplomat de valoare, a fost numit ambasadorul României la Londra. Când
a plecat la post i-a solicitat tatei ca întreaga familie Bochiş să-l urmeze.
Adică tata, mama și sora mea Silvia. Tata ca funcţionar la ambasadă, iar mama,
o excelentă bucătăreasă, urma să gătească pentru personalul ambasadei. Mama
însă a refuzat categoric iar tata nu a plecat singur. La scurt timp, în 1939 va
reveni definitiv la Borşa, unde îşi cumpărase vreo 20 de jugăre de pământ şi va
începe construcţia casei în care m-am născut eu, care dăinuie şi acum, locuită
de fratele meu Aurel, spre bucuria familiei mele.
Doream ca şi copii mei Daciana Florina şi Alexandru
Cosmin, să ia contact cu ce am avut eu parte. Pe fiica mea Daciana am trimis-o
la mama, încă de la patru ani, având pe verişoara ei, cu un an mai mare, Sanda,
fiica mai mică a surorii mele Silvia Suciu. Sora mea, care lucra în CAP la
ferma de legume, o ducea şi pe ea la muncă la grădină, în Peteraia, pe lunca
Văii Borşei. Sora mea nu a „ținut secretă” cultura şi tradiţia rurală, inclusiv
cântece ironice, dar şi rugăciuni. Daciana era încântată de mătuşa ei. Cum
ajungeam acasă, la Borșa, imediat îmi cerea voie să meargă la mătuşa „Păstă
vale”. Normal, că-i permiteam. Acolo se simțea bine. Se distrau pe cinste!
Cântau, recitau, jucau, iar Silvia le povestea din copilăria ei, inclusiv
prostioarele făcute.
Cosmin nu a avut copii de vârsta lui decât pe Mihai
Chişu, fiul nepoatei mele Chiţa Chişu, dar locuia departe şi prefera să stea la
oraş unde, numai în curte avea 5 copii de aceeaşi vârstă.
Nu vroiam ca el să nu ia contact cu mediul rural.
Atunci, după ce a împlinit vreo 5 ani, am început să-l plimb pe la stânele din
Borşa de unde cumpăram sau primeam brânză, ocazie cu care îi arătam şi pământul
ce a fost al nostru, din hotarele Borşei confiscat de CAP..
Am fost în Crestaia la oi, unde era baci, vărul meu
prin alianță Ianoș Hui, căsătorit cu Ruca Bochiș a lui Ion a Baciului,
verișoara mea de sânge. Era să ne răsturnăm cu mașina pe coclaurile de acolo,
dar în final am ajuns cu bine. Am primit caș, urdă, jintuială și Ianoș a făcut
un balmoș nemaipomenit, la ceaun, și am mâncat noi maturii și pentru prima dată
și copii. Le-a plăcut mult. Așa ceva nu am văzut și auzit până atunci! Vă
povestesc.
Cât am stat de vorbă, ocupați cu balmoșul, cu alte
întâmplări, timp de vreo oră, Ianoș observă că au dispărut porcii. La stână
fiecare baci crește câte 10-15 porci, hrăniți cu tărâțe și zer de oaie, iar la
tăiere au o carne fragedă, ecologică.
- Au dispărut porcii, zice! Era prea liniște.
Păcurariu era plecat cu oile la păscut, abia se vedeau pe dealul spre Feiurd.
La un moment dat, Ianoș își potrivește degetele,
arătătorul și inelarul și fluieră. De mai multe ori, într-o anumită tonalitate.
Nu știam de ce! Dar nu întreb. Trec cam 4-5 minute, când văd doi căței, mici și
flocoși, tărcați cu negru și sur, că se apropie de noi. Merg direct la Ianoș,
se opresc în fața lui, îl privesc direct în ochi. Nu exagerez deloc! Atunci
Ianoș, le zice, în limba română:
- Mereți măi și cotați porcii, or fugit iară, și
aduceți-i aici.
Dialogul cu cățeii mi-a trezit și mie curiozitatea.
Observ cum cei doi căței pleacă, caută pe lângă stână, ca la un moment
dat, o iau la fugă spre o tarla de
porumb, la vreun km bun, de stână.
Îl aud pe Ianoș.
- Le-o luat urma, îi găsesc ei. Și așa a fost.
Curios i-am urmărit cu privirea, au intrat în tarlaua
de porumb, și în câteva minute au ieși cu turma de porci, lătrând după ei până
i-au adus la stână. Ajunși la stână, și porcii și cățeii, ce credeți că s-a
întâmplat? Ceva aproape neverosimil! Amândoi cățeii s-au prezentat în fața lui
Ianoș, privindu-l direct, de parcă îi raportau: „misiunea a fost îndeplinită”
și îi cereau recompensa. Ianoș a luat câteva bucățele de pită, le-a dat-o, iar
după ce au mâncat, din nou s-au așezat în fața lui, privindu-l. Iar Ianoș le
zice:
- No bine mă, mere-ți înapoi la oi!
Observând că sunt cam surprins de ce fac cățeii, mi-a
zis:
- Îs câni „de întors” Sande, am dat două oi bune pă
ei.
Vă jur! Cățeii lui Ianoș au înțeles perfect limba
română, au făcut stânga-nprejur și în pas alergător, s-au deplasat spre
oi. I-am urmărit până au ajuns sub
dealul Feiurdului la turmă.
Am fost cu copiii și la baciul Gheorghe a lui
Panfelie, cel bătrân, avea turma de oi în Pădurice. Acolo aveam și noi patru
jugăre de pământ arabil, limitrofe pășunii oilor. Abia am urcat cu mașina, până
sus pe deal. Am nimerit exact în timpul mulsului oilor. Badea Gheorghe,
ospitalier cum l-ați știut și dumneavoastră, a vrut să se oprească din muls, nu
l-am lăsat. Copiii au asistat cum se dau oile în strungă, cum se mulg, cum se
face cașul, gustul jintiței, urda în jașcău de tifon, ca în final, să primim de
toate de-ale oii.
Badea Gheorghe a invitat copii să bea lapte de oaie
proaspăt muls, Daciana l-a refuzat de Cosmin a băut.
Ceva, ceva, le-am completat copiilor mei din educația
satului.
Sandu Bochiș a Rachiței din Borșa - Cluj
Notă - Fragment din „Maraton spre
senectute” - roman memorialistic, 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu