DEMONII
INTRUPATI, SAU STIINTA FARA DUMNEZEU
Mai
8, 2025
Demonii
întrupați, sau știința fără Dumnezeu
Pe vremea pandemiei statul secular ne îndemna să ne
„încredem în știință”, răspunsul tuturor provocărilor noastre. Să ne închinăm
unei științe care, detașată de valorile creștine sau morale, a luat-o razna de
decenii încoace. S-a auto-discreditat. Rectificarea și revenirea la normal va
lua timp, și asta doar daca învățăm din trecut și integrăm în lumea științei
integritatea. Un calibru etic care să ghideze știința și oamenii de știință. Nu
este niciun secret că știința zilelor noastre nu are nimic în comun cu valorile
morale. Asta se vede peste tot: avort, eutanasie, reproducția artificială,
clonare, editarea genomului uman. O știință care acceptă să fie o unealtă
docilă a ideologiilor trecătoare ale vremurilor.
Un exemplu de început de an este „realizarea” recent
anunțată de oameni de știință chinezi care au creat șoareci în laborator
amestecând materialul genetic de la doi șoareci de același gen, nu din material
genetic a celor două sexe opuse. [Link: https://www.thetimes.com/.../238bccbc-ffe1-410e-a1db...?]
Știința
zilelor noastre creează demoni întrupați.
Tocmai când am citit despre „realizarea” bizară a
cercetătorilor chinezi, am dat peste o carte care discuta tocmai opusul:
integritatea de care au dat dovadă oamenii de știință din trecut, oameni care
credeau că știința trebuie pusă în slujba omului de rând și folosită pentru
bunăstarea lor. Este vorba de oameni de știință sovietici ai anilor 40, din
vremea lui Stalin. De obicei, când citim ori scriem despre Stalin sau comunism,
scriem sau citim lucruri oribile. Și așa este în majoritatea covârșitoare a cazurilor.
Dar uităm că milioanele de oameni care au „pășit în comunism”, în 1917-1920, au
fost ființe umane crescute și educate anterior în tradiția creștină a
integrității și demnității umane, și care, când au trecut prin situații
dificile și contrariate din punct de vedere etic, au ales valorile, moralitatea
și integritatea. Nu au recurs la metode demonice sau egoiste, ci la măsuri
umane.
Un exemplu – poate unul din puținele pozitive care
încep să iasă la lumină din arhivele comunismului sovietic, este grupul de
cercetători în domeniul agriculturii și horticulturii din Leningrad, pe vremea
când Leningradul era încercuit ermetic de trupele germane, iar contactul cu
lumea din afară a fost tăiat în întregime. Istoria acestor oameni este depănată
în cartea recent publicată a lui Simon Parkin, The Forbidden Garden of
Leningrad: A True Story of Science and Sacrifice in a City under Siege / Grădina
Interzisă din Leningrad: O Istorie adevărată despre știință și sacrificiu
într-un oraș asediat”. (2024) [Recenzie:
https://www.theguardian.com/.../the-forbidden-garden-of...] Institutul avea
grâne și semințe din abundență. În Leningrad, foametea era îngrozitoare, se
auzeau chiar situații de canibalism. Cercetătorii puteau să-și satisfacă ușor
foamea consumând semințele și grânele din uriașele depozite (în engleză „seed
bank”), dar au ales să sufere foamea, la fel ca și concetățenii lor.
Mor
pentru a-si salva semenii
Nu puțini dintre ei au murit, la fel ca și
concetățenii lor. Grânele și semințele erau un adevărat tezaur pentru întreaga
populație a Rusiei comuniste. Cercetătorii au ales să moara de foame în loc
să-și scape viața și a cauza în acest fel, în anii următori, posibila moarte a
milioane de oameni.
Iată, pe scut, povestea lor. În iunie 1941, Hitler a
invadat Rusia. În toamna aceluiași an germanii au încercuit Leningradul și l-au
închis ermetic. Nimeni nu putea intra și nimeni nu putea scăpa. La vremea aceea
Leningradul avea 2,5 milioane de oameni, dintre care 750.000 au murit în cele
900 de zile de asediu. Germanii au bombardat depozitele de alimente și rațiile
de mâncare au fost reduse de 5 ori pe perioada asediului. Ființele umane au
intrat într-o stare de dezumanizare. Foametea, izolarea de restul lumii și
depresia au deformat oamenii fizic și moral. În jurnalele care au supraviețuit,
unii consemnau expresii de genul „mă transform într-un animal”. A fost rău. Rău
de tot. Stalin nu a venit în ajutorul Leningradului, confruntând armata lui
Hitler la Moscova, iar apoi la Stalingrad.
În mijlocul acestui infern al foametei și groazei care
Leningradul a devenit, se afla Institutul Sovietic pentru Cercetarea Plantelor
(The All Union Institute for Plant Breeding). În ziua de Crăciun 1941 au murit
de foame 5.000 de oameni în Leningrad, printre ei Alexandre Shushukin,
cercetător al Institutului. A murit de foame la masa de lucru, lângă el fiind
un pachet de alune din care nu mâncase niciuna. Din ce cauză?
Institutul
sovietic pentru horticultura
Institutul Sovietic pentru Cercetarea Plantelor a fost
fondat în 1921 de Nikolai Vavilov, iar obiectivul lui a fost crearea unui
depozit imens de semințe de unde, primăvara, semințele erau distribuite în
toată Uniunea Sovietică pentru a fi semănate. Din recoltele de toamnă semințe
erau duse înapoi la Leningrad, unde erau ținute cu mare grijă pentru a asigura
că în primăvară ele sunt din nou distribuite la colhozuri și gospodăriile de
stat.
În plus, Institutul era și unul de cercetare. Noi
soiuri de plante erau cercetate, plantate în diferite grădini în Leningrad ori
în parcele din afara orașului, ori în diferite teritorii ale vastului imperiu
sovietic. Se urmărea creșterea productivității semințelor, obținerea de soiuri
fie noi, fie mai rezistente la temperaturi calde ori reci, în pământuri mai
aride ori mai umede. În atenția cercetătorilor erau grâul, porumbul, orzul,
iarba, orezul, roșiile, fasolea, cartofii, legume de tot felul, tutun, arahide,
pomi fructiferi din alte țări. Vavilov își petrecea o parte din timp în Munții
Carpați căutând soiuri de grâu sălbatic pe care încerca să-l transforme în grâu
comestibil care să se poată adapta la condițiile de climă diverse ale Rusiei
comuniste.
Institutul s-a extins mult, în 1933 devenind cel mai
vast institut de acest gen din lume. Institutul devenise, în cuvintele
oamenilor de știință care munceau acolo, „un tezaur al vieții” pentru
locuitorii Uniunii Sovietice. Înainte de asediu, Vavilov a fost arestat și
întemnițat, fiind acuzat de a fi „agent al imperialismului occidental”. La fel
și unii dintre cercetătorii Institutului. În Institut au mai rămas doar
aproximativ 70 de cercetători la vremea când germanii au încercuit Leningradul.
Au ales să continue munca de cercetare a celor arestați. Continuau să sădească
grădini de cercetare în diferite cartiere ale Leningradului, nu de puține ori
sub gloanțele și rafalele armatei germane.
Odată ce foametea a devenit cruntă în Leningrad,
întrebarea prioritară pentru cercetători a fost „how or if they could protect
the seed bank from their own hunger / cum sau dacă ar putea proteja depozitul
de semințe de foamea lor”. Au ales foamea. Secretatul lui Vavilov, cu toate că
a scăpat de furia comuniștilor care l-au arestat pe Vavilov, a murit la masa de
lucru. În final, 19 oameni de știință (botaniști, horticultori) au murit de
foame în incinta Institutului.
Au
ales integritatea
Determinarea și integritatea acestor oameni de știință
a fost uimitoare. Determinare pentru că era vorba de efortul colectiv de zeci
de ani a sute de cercetători. Integritate pentru că au ales foamea și moartea
pentru a asigura supraviețuirea a milioane de ființe umane. Această atitudine a
minții, scrie Parkin, i-a ținut în viață, le-a dat un motiv să încerce să
rămână în viață. Conform regulamentelor, semințele expirate (mai vechi de 6
ani) puteau fi aruncate. În primăvara lui 1942, cineva a găsit cantități mari
de semințe expirate. Cei rămași în viață au dezbătut ce să facă cu ele, să le
mănânce sau să le păstreze. Votul majoritar a fost să le păstreze, alegând să
creadă că și semințele expirate poate totuși vor încolți. Îngrijorarea era și
mai mare deoarece datorită izolării cercetătorii nu știau cât timp va mai ține
războiul. Cu cât războiul ținea mai mult cu atât, gândeau ei, va fi și mai mare
nevoie de semințe după război.
Istoria acestor cercetători, scrie Parkin, „is an
extraordinary story / este o istorie extraordinară”. Agreez. Celor care citesc
aceste rânduri și ajung la St. Petersburg le recomandam să viziteze Institutul
(unde se află și un muzeu comemorativ) de pe Herzen Street.
Cercetătorii au rămas fideli viziunii lui Vavilov.
Vavilov a murit în 1943, bolnav, în spitalul unei închisori. De foame, crede
autorul cărții. În 1979 Vavilov a fost reabilitat. O șesime din semințele
păstrate în Institut nu au germinat. Restul au dat recolte. Până în 1967, 100
de milioane de acri au fost semănați cu semințele păstrate în Institut. În
timp, Institutul a devenit o sursă de achiziții și pentru alte țări, în special
soiuri de cartofi rezistenți la clima rece.
În final, Parkin discută și aspectele de etică și
moralitate a cercetătorilor sovietici, amintindu-ne că sacrificiul lor ne
vorbește și nouă, astăzi, „about our responsibilities not only to each other
but also to future generations / despre responsabilitatea noastră nu doar a
unora față de alții, dar și față de generațiile viitoare”. Oferim o recenzie
excepțională (noiembrie 2024) din Times of London Supplement:
https://www.the-tls.co.uk/.../the-forbidden-garden-on...
ARTICOLUL
16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului afirma: "Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si
femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia,
au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. ... Familia constituie
elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din
partea societatii si a statului". Familia romana isi cere drepturile.
Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le
pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi.
Pretuiti-le!
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu