Cronica
unei trădări naționale (1)
Daniel
Siegfriedsohn
04
Mai 2025
Davos - Elveția, 1 februarie 1997
Ajuns președintele României în anul 1996 printr-un
fals electoral, Emil Constantinescu ne sfidează peste timp cu zâmbetul de Iudă,
de la reuniunea mondială unde a aterizat ca să promită predarea teritoriilor
istorice românești către Ucraina, parafată împreună cu liderul haholilor de
atunci Leonid Kucima la Neptun pe 2 iunie 1997.
Așa arată un trădător
Pe mâna cui a încăput România? La Davos România a fost
trădată de către Constantinescu născut la Tighina în Basarabia! Acolo la
reuniunea ținută între 30 ianuarie și 4 februarie 1997 pe teme de politică
externă a țărilor europene participante cu tema... „Building the Network
Society” (Construirea societății de rețea), președintele Emil Constatinescu
și-a permis să avanseze disponibilitatea României de a ceda - de jure -
Ucrainei teritoriile românești ilegal ocupate de aceasta - nordul Bucovinei,
Ținutul Herța, nord-vestul și sudul Basarabiei, fără să aibă niciun mandat în
acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună
problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc. Despre
aceste „discuții” lansate atunci, presa românească, care încă era haotică, nu
s-a pronunțat.
Ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un
fel de taină politică, pe care acum actanții de atunci nu o mai recunosc.
Cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare
națională, Petre Roman primul ministru și Adrian Severin ministrul de externe,
sunt vii. Încă se agită în politica românească. Iar președintele Emil
Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o
iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște. Ce a stat în spatele deciziei
de a se încheia acest tratat în anul 1997 (semnat la Kiev pe 3 mai de către
miniștrii de externe și apoi pe 2 iunie la Neptun de către cei doi președinți Constantinescu
și Kucima) prin care s-a cedat pentru a doua oară, de data asta către Ucraina
și pe timp de pace, nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul Basarabiei, sudul
Basarabiei (Bugeacul), nordul Deltei Dunării și insula Șerpilor? Se vehiculează
„motivul” că Teritoriile Patriei-Mamă au fost cedate pentru ca România să fie
primită în N.A.T.O. Nimic nu poate justifica această acțiune de cedare din
teritoriul național! Și dovadă a faptului că nu asta a fost condiția este că
România a fost acceptată în organizație abia după 7 (șapte!) ani după ce s-a
comis ratificarea tratatului.
În Ucraina sunt înregistrați oficial peste 400.000 de
cetățeni de etnie română. Aproape 128.000 locuiesc în regiunea Odessa, în
Basarabia de Sud.
Legea nr.129 din 14 iulie 1997 pentru ratificarea
Tratatului cu privire la relatiile de buna vecinatate şi cooperare dintre
Romania şi Ucraina, semnat la Constanta la 2 iunie 1997
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic. - Se ratifică Tratatul cu privire la
relaţiile de bună vecinătate şi cooperare dintre România şi Ucraina, semnat la
Constanţa la 2 iunie 1997.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa
din 26 iunie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din
Constituţia României. Președintele Camerei deputaților - Ion Diaconescu
Legea a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 iulie
1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
Președintele Senatului – Petre Roman
7 iulie 1997: Ratificarea Tratatului cu Ucraina. Prof.
Florin Constantiniu: Pentru prima dată de la constituirea României Mari, un
guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu
agresiunea. Românii sunt în prezent supuși unei barbare deznaționalizări în
nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, teritorii răpite
României pe care Ucraina le ocupă ilegal din anul 1944, după ce mai întâi le
anexase în anul 1940.
Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul Bucovinei au fost
răpite României în urma ultimatumului dat de U.R.S.S. Pe 2 august 1940
Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ucrainei care a primit cadou și ocupă
ilegal și astăzi nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în
nordul Bucovinei comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor.
Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a
moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală
a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul
Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al
Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub
ocupație ilegală ucraineană din anul 1944.
Pe 2 august 1940 Ucraina - Inamic al idealului
național românesc - a sfâșiat Basarabia și i-a răpit părțile de nord și de sud
(10.579 km²), teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă
la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului
Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria
lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a
primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că Ucraina
a răpit României nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei
La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ucrainenii sovietici
au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și
invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului
ucrainean. Ucraina în calitate de respublică sovetică mocnea de pretenții
imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins nordul
Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și
toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar
nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ucrainei nu a reușit să
obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei
(10.579 km²).
Naționalismul de grotă ucrainean sfidează România
Recent, autoritățile de la Kiev au instalat la
intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: „Basarabia este Ucraina”.
Republica Moldova colcăie de agenți ucraineni care pe diferite căi, inclusiv de
la tarabele lor on-line încă înainte de război făceau propagandă agresivă
încercând să atragă prostimea într-un cor de „slavă” pentru Ucraina, inamicul
idealului național românesc. Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual
pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ucraina șovină
și ucrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor din Republica Moldova, cu
intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta de România și de a-i
aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul
Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ucraina
după 1944 și până astăzi.
Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul din
Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, fusese scos și înlocuit de
autoritățile ucrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință”
pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului,
acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.
În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992,
membrii „Adunarii Naționale Ucrainene” - „Autoapărarea Poporului Ucrainean”
(UNA-UNSO), organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990
la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmitri Korchynsky au luptat alături
de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor
moldoveni pentru apărarea de „romanizare” a minorității etnice ucrainene din
Transnistria. Peste 50 de membri UNSO au primit Ordinul „Apărătorul Transnistriei”.
UNA-UNSO este o. La Odesa, UNSO a oprit o inițiativă de a se crea o Republică
Novorossiysk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La
7 iunie 1992, un grup UNSO din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți
care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România!
Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru,
Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul
1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți
în ”Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.
Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și
Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ucraineană, românii
fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română
în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului
român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ucraina parte a
Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război
Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei - jumătatea dintre
Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea
sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în
care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări
prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici
ucraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan:
Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România la 27 martie 1918 - Harta Basarabiei,
procentajul populației Basarabiei. București 1919, „Cartea Românească”).
Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date
etnice și istorice, Ucraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform
apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii
revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și
Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat
prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul
Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria
pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În
America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ucrainei
anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea
republicii populare ucrainene, prezentat de „misiunea ucraineană”. Solicitau
ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la
Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului!
Cu această hartă și o populație de 45 milioane
locuitori, cu forma de guvernământ „republică”, stabilită în anul 1917 (sub
patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev… Poate-i mai prezintă și azi o
astfel de hartă Americii… are de „recuperat” diferența de 250.000 km² de la
Rusia pe care nu i-a căpătat încă… După ce au trădat Antanta trecând în tabăra
patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și
le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au
schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris
a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări...
Din România, ucrainenii revendicau mari părți din
Basarabia - jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști
la 1812, „Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775,
denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de
deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a
malorușilor în special și Maramureșul întreg. Aceste teritorii românești se
reuniseră cu Patria-Mamă România la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1
Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ucraina mai revendica
mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul
1919. Pe acea hartă confecționată de ucraineni, la vest luau din teritoriul
Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe
seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?
Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu
schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal
Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit
României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și
apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie
1944... După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au
organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au
sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ucrainei alături de nordul
Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru -
Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai
rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ucraina ieșirea la mare și
accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului
domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din
pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…
Cum a fost hăcuită Basarabia pe 2 august 1940 de către
Ucraina
După o săptămână de la intrarea Armatei Roşii pe
teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord (consecinţele Pactului
Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul C.C. al P.C.(b) şi
Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire la
formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii
locale, a comitetelor judeţene executive şi ale P.C.(b) din Ucraina. E greu de
înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în
teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei
legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea
depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu
certitudine „centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar
deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în
acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale.
După ce Stalin răpise Basarabia de la Patria Mamă
România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de reunire a
moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi
neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului
Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a Sovietului Komisarilor Norodnici) din
U.R.S.S. (S.K.N.) la care au asistat I.Stalin, V.Molotov, K.Voroşilov,
M.Kalinin, Gh.Malenkov, A.Andreev, A.Mikoian, L.Beria, I.Şvernic ş.a., a
susţinut ideea „reunirii populaţiei(!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia
(!) moldovenească a RASSM”. În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul
unional pe întreg teritoriul U.R.S.S. şi preluată de presa de partid „Pravda”,
„Izvestia”, „Sovetskaia Ucraina”, „Moldova Socialistă” ş.a. Mitinguri de
susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi
Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol,
Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul „Pravda” din 11 iulie
1940 publică articolul de fond întitulat „Trăiască poporul moldovenesc, liber
şi reunit!”, în care se scria: „R.S.S.M. Unională va avea o suprafaţă de circa
50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi – suprafaţa Basarabiei şi
8,1 mii – a RASSM), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori.
Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât
unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste
cifre grăitoare, „Pravda” a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga
R.A.S.S.M.
„În jurul problemei teritoriilor … anumite
contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev)
existau încă din momentul formării R.A.S.S.M. în anul 1924”, se spune în unul
dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie
1940, după 16 ani de aflare a RASS Moldoveneşti în componenţa Ucrainei,
conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (SKN) al
U.R.S.S. cu rugămintea ”reunirii Basarabiei cu RASS Moldovenească” (Ziarul
Pravda, 10 iulie 1940). S.K.N. a acceptat această propunere şi, conform
hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S. ”cu privire la formarea Republicii
Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la
„repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a R.A.S.S. Moldoveneşti
între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar
bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru
moldoveni, au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind
trecute pe ultimul plan.
„Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare
au demonstrat însă că prin formularea „reunirea populaţiei moldoveneşti”
hotărârea Moscovei cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti conţinea un
şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană.
Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să
procedeze la „reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la „reunirea
teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci
ai R.S.S. Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei
băştinaşe, adică de .ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei
şi cea centrală a început să publice un şir de ”materiale ştiinţifice”, în care
se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare
a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a R.A.S.S.M. Bunăoară,
„Izvestia”, din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi
a Moldovei” susţinea că „există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici
(adică în Basarabia şi R.A.S.S.M.) din cele mai străvechi timpuri. Conform
surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu
numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul
denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale
geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre – „Moldavia i
Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii - 3 iulie
1940, adică cu o săptămînă până la şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al
P.C. (b) unional şi a S.K.N. din U.R.S.S., unde a fost discutată şi susţinută
ideea cu privire la formarea R.S.S.M.. Cu alte cuvinte, ”calul troian” a fost
pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene…
Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulţime de
răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici un savant
onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene M.Greciuha
i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului C.C. al
P.C.(b) din U.R.S.S. Gh.Malenkov „Nota informativă cu privire la proiectarea
frontierei de stat a R.S.S. Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma că:
„Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum
li se mai spune – rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a
popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea
moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată
Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa RSS Ucrainene”. Deşi în
susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea
totuşi a fost luată în consideraţie de Gh.Malenkov, adept fidel al poziţiei
Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.
Peste 5 săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord
a fost deja alipită la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al
populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date oficiale ale
Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184
persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate
moldoveni, iar 121.265 (26,48%) - că sunt români. În aşa mod, cei care,
potrivit lui M.Greciuha, nu aveau ”nimic comun cu originea moldovenilor”,
constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de
Nord.
Într-un mod similar, a fost argumentată de M.Greciuha
şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleiaşi Note informative,
acolo locuiau „…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli),
cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul,
cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi
ale plasei Secureni… Datele statistice denotă că acest ”număr neînsemnat” de
moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii - circa 25%, (ruşii -
13,6%, evreii - 9,2%, alte naţionalităţi - circa 5%). Mai mult ca atât, în vara
lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost
reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost
înregistrate ca pur-ucrainene. „În judeţul Akerman/Cetatea Albă locuiesc
368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni - doar 19,6%.
Reieşind din aceasta - scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului
Suprem al Ucrainei - socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în
întregime la R.S.S. Ucraineană”.
Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau
aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la
un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel, ponderea
„ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era
scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi
găsit o modalitate să-şi „alipească” şi o altă etnie slavă - bulgarii, ce
constituiau în judeţ 17,3% din populaţie.
Conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti (secretarul
Comitetului regional al PC (b) Borodin, Preşedintele S.K.N. Constantinov şi
Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud
a R.S.S. Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a
plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie
majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca „un
centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a
unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în
consideraţie doar „argumentele” lui M.Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail,
Kievul din nou a „contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor ,
obţinînd în total 34,7%.
„Socot (din nou declară autoritar M.Greciuha) că
judeţul Ismail trebuie transmis R.S.S. Ucraineane, reieşind din următoarele
considerente”:
- însuşi oraşul Ismail e populat aproape în
exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi;
- bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din
populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu
ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă
turcă);
- Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului,
e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială
şi cea maritimă ale R.S.S. Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere
de influenţă - atât din punct de vedere economic, cât şi strategic”.
Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva
tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei,
motivând că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”.
Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor
Ucrainei - atunci când acest lucru le era convenabil - se bazau pe datele
statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci,
puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea RASS Moldoveneşti în Nota
sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale
- ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară,
cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din
întreaga populaţie, ruşii - 29.7%, ucrainenii - 4,7%, bulgarii - 19,2%,
găgăuzii - 0,9%, alte naţionalităţi - 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în
Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul
moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ.
Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane
ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, „În R.A.S.S.
Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2%
moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% - ucraineni, ultimii populând masiv
raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca,
Balta, Kotovsk”.
Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date
statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate
majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme
cu restituirea acestor raioane pur-ucraineşti…reieşind şi din faptul, că la
formarea R.S.S. Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la
„limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele
menţionate se învecinează nemijlocit cu R.S.S. Ucraineană”. Astfel, viitoarea
R.S.S. Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa R.A.S.S.M.,
situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo,
în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă,
astăzi ei fiind complet ucrainizaţi.
Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În
total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a avut de
câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pământuri
populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe
parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost
strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi
Kameneţ-Podolsk. Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii
sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii, transformându-i
(la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi
dus-o la bun sfîrşit…
- Va urma -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu