CONFUCIUS și EMINESCU
(partea a II-a)
„Fiți
stăpâni deplin pe
ceea ce
tocmai ați învățat
și învățați iarăși de la capăt;
veți putea atunci să deveniți
un învățător
al oamenilor!”
(KONG-FU-ZI – CONFUCIUS)
„Geniul? – A doua creațiune a lumei prin
artă!”
( M. EMINESCU)
„Adevărul
înainte de toate,
de oriunde și oricând,
iar deasupra lui
întotdeauna Dragostea!”
Acesta era întâiul Apostolat al marelui Profet
traco-get Zamolxe, Luminătorul Înaintemergător al getului Iisus Hristos. Focul
Dragostei – Adevărul își are izvorul în Adevărul absolut – Dragostea integrală
– a-toate-dragostea, în care sălăsluiește tot adevărul și toată dragostea și
tot ce este înalt, nobil, nemuritor, divin, Care este Mântuitorul Hristos,
singurul iubitor de oameni.
Adevărul
absolut – Dragostea infinită – Logosul
divin sălășluiesc în veșnicie și nemărginire!
Omului, fiind creat după chipul și
asemănarea lui Dumnezeu, i s-a conferit iubirea tocmai pentru a putea răzbate
timpul său și a străbate spațiul pământesc întru urcușul lui spre cerul
nemuririi. Întreaga veșnicie, unită cu timpul, s-a aflat pentru pima oară
înaintea conștiinței omenești, în persoana Dumnezeu-Omului Hristos, Care este
cea mai înaltă, cea mai completă, cea mai desăvârșită și cea mai sublimă alcătuire
laolaltă a veșniciei și a timpului.
Logosul înomenit – Dumnezeu Fiul este sensul
– rațiunea – conștiința pură – filocalico-sofianică și raiul, pentru omul teofor
desăvârșit care urcă pe culmile profetismului divin.
Înveșnicirea
încununată cu Aura nemuririi a fost rezervată Profeților, Martirilor și
Sfinților!
Dacă Kong-Fu-Zi, semnifcă destinul
marelui Profet înseamnând Înțeleptul Kong, celălalt prenume intim Zhongni
se traduce în mod firesc prin „fratele al doilea al Colinei Ni”.
Noi știm că acest meteor al înțelepciunii, pe
care conaționalii lui îl numesc permanent: „cel
mai mare Învățător al speciei umane pe care timpul ni l-a dat vreodată.”
(Doctrina lui Confucius sau Cele Patru Cărți Clasice ale Chinei, trad. din fr.
de Vlad Cojocaru, Ed. Timpul Iași – 1994, A Doua Carte Clasică, adnotată de
Zi-Xe, nepot și discipol al lui Kong-Zi, Cap.XXVI, p. 18), discipol al
doctrinei zamolxiene, Kong-Fu-Zi s-a
născut la poalele ademenitoare ale Muntelui Ni-shan.
Așadar, prenumele Zhongni – „fratele al doilea al Colinei Ni”, definește
foarte bine ipostaza de Colină, Munte care în limba pelasgă – „Limba zeilor, cea mai veche limbă din
istoria omenirii formată în spațiul carpato-dunărean”, „Mun” – înseamnă înălțime, munte, spirit. (Constantin Olariu Arimin,
Dicționarul nemuririi limbii strămoșești,
Iași-2016,p. 3, 216)
Înălțimea sa uriașă de 2, 40 m, depășită cu
câteva măsuri bune de Marele Get – Iisus Hristos, cel mai înalt Om, grație
descendenței Sale cerești, demonstra stirpea
aristocrată a celor roiți la ”primirea vremii” – Fiii aleși ai neamului
Pelasg, între care și Ioan Botezătorul, Profetul esenienilor.
Întru marele Învățător Kong-Fu-Zi – Confucius, nu era nimic învăluit pentru el, acoperind
ca o sferă luminoasă esența celor văzute și trăite de el, în care se
întrepătrund tot atâtea taine câte cuvinte sălășluiesc și fiecare cuvânt
ascunde în el mirificul mai multor taine, în care se includ tot ce are natura
mai adânc, sublim și tainic, toate
misterele perceptibile spiritului uman.
Ca mare Profet, Kong-Fu-Zi a pătruns prin cunoașterea treptată în ordinea
lucrurilor, bazându-se pe energia divină, manifestată în univers din adâncurile
incomensurabile ale Dumnezeului viu, strălucirea adevărului central în care se
reflectă integru icoana Dragostei.
„Eu
nu m-am născut înzestrat cu știință. Sunt un om care i-a iubit pe antici și
care a făcut toate eforturile pentru a dobândi cunoștiințele lor.” (Lun-yu, cap. VII, p. 19)
Kong-Fu-Zi
a avut privilegiul să-l aibe ca mentor pe înțeleptul Lao-Tse – Lao-Zi, unul dintre părinții spiritualității chineze
antice, fondatorul Daoismului –
principiul ordinii necesare în natură, societate și gândirea umană, principiul
regulator al universului și, prin extensie, sistemul imanent absolut
perfecțiunii în toate lucrurile.
Învățătura Profetului Kong-Fu-Zi, clădită pe temelia Adevărului și sub cupola Dragostei
divine a căpătat înțelepciune, trezindu-i înțelegerea tainelor alcătuirii
universului în analogie cu alcătuirea omului însuși, răspândind astfel fenomene
armonioase ale vibrațiilor care umplu bătăile sonore ale inimii sale cât și razele
întinderilor necuprinse ale sufletului, modelându-le astfel, pentru a impune o
educație morală imperativă, spre perfecțiune, spre desăvârșire.
„Din
acest motiv omul cu totul perfect nu încetează niciodată de a face binele sau
de a lucra la perfecționarea celorlalți oameni. Pentru că nu încetează
niciodată a lucra la perfecționarea celorlalți oameni, atunci el perseverează
mereu în faptele sale bune și toate ființele sunt o mărturie a acțiunii sale.
Virtutea omului
cu totul perfect este vastă și profundă: din acest motiv el are în
sine capacitatea de a contribui la întreținerea și dezvoltarea ființelor; ea
este înaltă și strălucitoare: de aceea el are în sine capacitatea de a le lumina
cu lumina sa; ea este mare și perseverentă: de aceea el are în sine
capacitatea de a contribui la perfecționarea lor și de a se identifica prin
faptele sale cu cerul și pământul.” (Doctrina
lui Confucius..., op. cit., p. 104)
Profetul prin cunoașterea Adevărului absolut
și prin simțirea Dragostei divine se asumă slujirii sacerdotale, exercitând
continuu o acțiune de control a realității și îndreptarea ei spre bine.
„Oamenii
cu totul perfecți, prin dimensiunea și prin profunzimea virtuții lor, se
identifică cu pământul; prin înălțimea și prin strălucirea sa, ei se identifică
cu cerul; prin întinderea și durata sa, se identifică cu spațiul și cu timpul
fără limită.” (ibid.)
Toți Marii Profeți teofori sunt sacerdoții
Bunului Dumnezeu, slăvindu-L prin dragostea nemărginită, la fel cum prin
iubirea jertfelnică își slujesc Patria dragă!
Ei sunt conștienți de Harul primit de Sus
și de Darul pe care apoi trebuie să-l împărtășescă celor de jos, nației,
poporului.
Pe lângă harul de Sus, ei trebuie să adune
prin multă învățătură, prin aleasă educație, printr-o Religie dreaptă și vie, o
întreagă Comoară a spiritului, devenind ei înșiși un Munte de Înțelepciune, ca să-și
cunoască astfel țelul, și menirea finală pe pământ pentru a mulțumi necontenit Cerului
și pentru a putea sluji Vetrei străbune, ca un omagiu sacru adus marilor
Înaintași, Eroi-Martiri-Sfinți care le-au făcut onoarea de a fi urmașii lor
demni.
„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care
v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au
încheiat viața și urmați-le credința!” (Iisus Hristos, în Epistola
către Evrei a Sf. Ap. Pavel, 13, 7)
Aducându-mi o pioasă amintire de marii noștri
Îaintași, în liceul Nicolae Bălcescu fostul Colegiul Lahovari, profesorii și colegii îmi spuneau
filosoful, grație memorării multor maxime și aforisme ale lui Confucius și
Eminescu pe care le presăram (multe în latină) de fiecare dată cu mare drag și
cu bucurie în orele de literatură ori de filosofie, în recreații, sau în
excursii.
Profetul nostru Mihail Eminescu,
asemeni contemporanului său în spirit, anticul Kong-Fu-Zi,
a citit o Mare de cărți folositoare spiritului său,din care urma să țâșnească un Munte al spiritului, precum
Muntele Aton – Athos ieșit din pântecele Mării Egee.
Prin
învățătură și credință s-a renăscut ca om - caracter, iar prin adevăr, iubire,
libertate, demnitate, onoare și jertfă a devenit Geniu și Profet.
„Menirea vieței tale (a Omului) este să te cauți pe tine
însuți!” ; „Dorințele și aspirațiile
oricărui individ omenesc sunt nemărginite, încât funcțiunea principală a
vieții, a inimei sale este nu realizarea unei dorinți ci dorința, voința ca
atare!” ; „Valoarea întregii
activități omenești nu atârnă de la ceea ce face omul, ci de la cum o face!”
; „În om e un șir nesfârșit de oameni!”
; „Pentru creiarea unui om mare,
trebuiește conlucrarea a doi factori: unul este acela al împrejurărilor, al
doilea este caracterul și inteligența persoanei istorice.” (Eminescu, Cugetări, Ed. Albatros, București-1979)
Iar, filosoful chinez antecontemporanul său în
spirit, se revărsa inedit și sublim cugetărilor sale:
„Omul
superior este acela care mai întâi își pune în practică cuvintele și pe urmă
vorbește conform acțiunilor sale!” ; „Omul
superior nu este preocupat decât de calea cea dreaptă, și nu de mâncare și de
băutură. Dacă cultivați pământul, foamea se află adesea în voi; dacă studiați,
fericirea se află în studiul însuși!” ; „Legea
Marelui Studiu sau a filosofiei practice constă în dezvoltarea și scoaterea în
evidență a principiului luminos al rațiunii pe care am primit-o din cer, în
reînnoirea oamenilor și în considerarea menirii lor finale ca fiind
perfecțiunea sau binele suprem!”
„Mai
întâi trebuie să cunoști țelul spre care ești dator să tinzi, sau astfel spus
menirea ta finală, și apoi să iei o hotărâre având spiritul liniștit, să poți
apoi să reflectezi și să ajungi la o apreciere rațională a esenței lucrurilor,
ca apoi să atingi starea de perfecționare dorită!” ; „Ființele din natură au o cauză și niște efecte; faptele oamenilor au
un principiu și niște consecințe; să cunoști cauzele și efectele, principiile
și consecințele înseamnă să te apropii foarte mult de metoda rațională pentru a
ajunge la perfecțiune!” (Doctrina lui Confucius..., op. cit.)
Toți Marii profeți precreștini
pelasgo-traco-geto-daci și creștini contribuie necontenit la educarea morală,
la înțelepciunea, credința, iubirea și jertfa propriilor națiuni.
Totodată, la unificarea omenirii sub un
singur Dumnezeu în Treime, atunci când Omul cu întreaga lui ființă religioasă
simte cum îl inundă lumina serafică și dumnezeiască din toate adâncurile și
înălțimile raționale ale spațiului și timpului zidite de Atotcreatorul.
Fiecare Profet poartă însă amprenta nobleței
națiunii lui aflată în comuniune cu Dumnezeu, iar strălucirea aurei sale este
în funcție de crezul, jertfa și iubirea sa față de Patrie și Cer.
„Dacă
ne îndreptăm pentru o clipă privirile spre cer, mărturisește profetul Confucius – Kong-Fu-Zi, noi nu zărim decât
un mic spațiu scânteind de lumină; însă dacă am putea să ne ridicăm până la
acest spațiu luminos, am afla că el este de o imensitate fără limite; soarele,
luna și stelele, planetele sunt suspendate aici ca de un fir; toate ființele
din univers sunt acoperite de el ca de un baldachin.
Acum, dacă
aruncăm o privire pe pământ, am crede mai întâi că îl putem ține în mână; însă,
dacă îl străbatem, îl vom găsi întins, profund; susținând înaltul munte
înflorit, fără să se aplece sub povara sa; cuprinzând fluviile și mările în
sânul său, fără să fie inundat de ele, și conținând toate ființele. Acest munte
nu ne pare a fi decât un mic fragment de stâncă; dacă îi vom explora
întinderea, îl vom găsi mare și înălțat, cu plantele și copacii crescând la suprafața
sa, cu păsări și patrupede făcându-și aici locuința, și ascunzând el însuși la
sânul său comori neatinse.”(idem.)
Peste aproape 25 de secole întâlnim aceeași
meditație filosofico-religioasă la un mare sfânt rus, Ioan de Kronstadt, care îL proslăvea pe Atotbunul Dumnezeu prin
frumusețea Creației Sale:
„Pe
Tine Te laudă toată făptura în veci..., fiindcă Tu ești viața și cuviința,
frumsețea tuturor făpturilor vii și neînsuflețite...Tu felurit înțelepțești în
lucrurile lor popoarele și inșii în parte spre îndestularea trebuințelor vieții
de obște. Tu ești toată știința și toată arta. Tu săvârșești preoții...Prin
cuvântul Tău au fost făcute toate: toate făpturile înțelegătoare duhovnicești,
care sunt cinurile îngerești, și toate făpturile duhovnicești-simțite și
slobode, care sunt neamul omenesc și toate făpturile însuflețite și
neînsuflețite, toți luminătorii cerești, toate plantele, globul pământesc cu
tot ce est pe el...” (Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, trad. lb. rusă Adrian și Xenia
Tănăsescu-Vlas, Ed. Sophia, București-2011, p. 10-13)
Discipolii lui Confucius i-au conturat cel
mai fidel portret, care peste milenii avea să se reflecte în icoana profetului Mihail
Eminescu. „El era complet lipsit de patru
lucruri: era fără amor propriu, fără prejudecăți, fără egoism, și fără
încăpățânare.” (Lun-yu, cap.
VII, p. 4)
Faima înțelepciunii sale a depășit toate
granițele culturii și civilizației, revărsându-se ca un har peste pietrele de
hotar ale veacurilor, ale mileniilor până în zilele noastre și după.
Discursurile, gândurile și aforismele culese de discipolii săi au fost grupate
în cele 20 de secțiuni ale lucrării „Lungu”- Convorbiri, singura din
cele 5 opere clasice la care a colaborat personal și parțial, punând bazele
unei gândiri filosofice sistemice, chiar dacă esența gândirii lui s-a răspândit
mai mult ca o doctrină etico-politică, decât una filosofică.
Dacă în planul superior al gândirii
filosofice, meditația sa urca până la înălțimile abisale ale spiritului
înflăcărat, concluzionând clar și sigur că Natura este pătrunsă de o esență
divină – „cerească” – din care se
desprinde natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”, în planul secund al gândirii sale s-a preocupat în mod
esențial de armonia modalității de guvernare care să asigure ordinea de stat în
societate.
Trecutul antichității avusese timpurile sale
înfloritoare cu o guvernare strălucită și cu oameni simpli înveșmântați în
moravuri atât de frumoase. De aceea filosoful s-a oprit asupra a 3 reguli:
„Stabilirea
riturilor sau ceremoniilor, fixarea legilor somptuare și schimbarea formei
caracterelor scrierii. Legea datoriei unui prinț, a unui conducător, „de a stabili legile cele mai importante,
își are fundamentul în propria persoană; autoritatea virtuții și a înaltei sale
demnități se impune întregului popor... A-ți guverna țara cu virtutea și
capacitatea necesară înseamnă să fii asemenea Stelei polare care stă nemișcată
la locul ei, în timp ce toate celelalte stele se mișcă în jurul ei și o iau
drept călăuză!” ; „Doar omul plin de
omenie poate iubi cu adevărat oamenii și poate să-i urască așa cum se cuvine!”
; „Greșelile oamenilor sânt în funcție de
starea fiecăruia!”
„Cartea
Stihurilor este potrivită pentru înălțarea sentimentelor și ideilor; Ea este
potrivită pentru formarea judecății prin contemplarea lucrurilor; Ea este
potrivită să unească oamenii într-o armonie reciprocă; Ea este potrivită să
stârnească regrete fără resentimente; Cei care caută asentimentul țăranilor
sunt niște hoți de virtuți!”
„Dacă
aveți generozitate și un suflet
mare, atunci câștigați mulțimea; dacă aveți sinceritate și corectitudine,
atunci poporul va avea încredere în voi; dacă sânteți activi și vigilenți,
atunci toate treburile voastre au rezultate fericite; dacă arătați un interes egal tuturor, atunci poporul se bucură!; Treburile administrației publice trebuiesc
conduse prin onorarea avantajelor poporului și evitarea celor care aduc neajuns
poporului!” (Doctrina lui Confucius, op. cit.)
Dacă Profetul Confucius și-a pus în slujba
statului – statelor chineze, înțelepciunea sa oratorică, scrierile sale, înființând
cu mii de discipoli școli filosofice și școli religioase, grație mediului
social favorizat de bogăția virtuțiilor morale, cardinale, privind alegerea și
formarea conducătorilor, vizionarul nostru jurnalist, care strălucea deja prin
aura profetică a geniului său, Mihail Eminescu, a amputat cu strigătul și
manifestul imperativ al spiritului Dreptății și Demnității națiunii sale
creștin - ortodoxe, cu sabia cuvântului, întregul focar de epidemie,
îmbolnăvire, stârpiciune, uscăciune, descompunere morală, agonie morbidă a
conducătorului și mai ales a guvernaților prin actele lor cele mai josnice,
ticăloase, mârșave, fariseice, ucigătoare și trădătoare, după pilda
chirurgului, de a îndepărta organele bolnave, putrede pentru a se salva partea cea
bună a trupului spre a se menține sănătatea sufletului.
Profeția Eminului de atunci s-a împlinit în
arșița prigoanelor zilelor noastre cele mai recente:
„Din marea unitate etnică a tracilor, care
ocupa un vast imperiu..., n-a mai rămas decât mâna aceasta de popor românesc
liber pe petecul de pământ dintre Prut, Dunăre și Carpați, și pentru posesiunea
acestui petec se vor arunca sorții ca asupra cămășii lui Hristos, de astădată
nu în străinătate, ci chiar în Camerele României!”
„...S-au făcut din alegeri cestiuni de familie,
de postomanie și de interes, s-au
falsificat în ora supremă voința nației cum nu s-a mai falsificat niciodată!”
„Noi,
din nefericire, suntem convinși că Europa oficială știe întreaga stare de
lucruri de la noi, că cunoaște din fir în păr toate relațiile noastre
dinlăuntru, că agenții consulari au date statistice mai exacte decât noi
înșine, că diplomația europeană știe că noi suntem cei amenințați și
persecutați de cei cărora le-am oferit din plin ospitalitatea noastră!”
Puterile
europene ne-ar putea răspunde: „De ce v-ați
înfierbânta oare atâta, când vedem că în țara voastră TRĂDAREA, CEA MAI NEAGRĂ TRĂDARE, E ÎN GENERE RECOMPENSATĂ?”...
„Înțelegeți dar o
dată că VOI nu intrați nici în rândul, nici în logica altor țări. Pentru voi e bine
ceea ce pentru alții e rău: la voi adevărul e minciună și minciuna adevăr, la
voi amăgitorul cel mai mare e totodată omul cel mai mare; la voi o bandă
cosmopolită de esploatație se numește partid național liberal...”
„Intră oarecum în logica acestor oameni răi
de-a numi trădători tocmai pe bărbații aceia cari neam de neamul lor, prin
vegherea și fidelitatea nestrămutată, au menținut țările acestea în
independența aproape deplină de la 1290 începând și până în zilele noastre...”
„Aveți
voi (roșilor) în genere pic de onoare care să dea tărie
cuvintelor voastre, pentru ca un om să vă poată crede? Vorbit-ați de când
sunteți o singură dată adevărul? Mai aveți voi, cei înfierați cu semnul lui
Cain, cu semnul fratricizilor dreptul de a pretinde lămuriri de la cineva? Aveți voi dreptul de a suspecta pe cineva
când toată existența voastră e o sumă de acte suspecte și vrednice de pedepse?”
„Nu ne aducem aminte ca în vro epocă România
să fi avut în fruntea ei , ca astăzi, un guvern dușman intereselor și
existenței ei.Pentru întâia dată ni se-ntâmplă ca guvernul să reprezinte
de-a dreptul străinătatea și pretențiile
ei zdrobitoare, să ție în fața țării art.44 al Tractatului de la Berlin și să ne zică: „punga sau viața.”
„Trebuie în sfârșit să ne dăm seama de
greșelile și rătăcirile noastre politice săvârșite de 30 de ani încoace, că
națiunea românească, pe tărâmul
politic, n-a făcut alta decât să se lepede sistematic de orice tradiție, a
răsturna orice autoritate, a arunca departe orice s-ar fi putut numi original
în viața ei națională și în același timp a adopta, cu mai multă ardoare decât
cuartalurile de coloni din America de miazănoapte și pe o scară tot atât de înaltă, toate
reformele, toate teoriile cosmopolite, toate calapoadele internaționale, în
viața politică și intelectuală, în limbă, în moravuri, în tot.
Libertate fără margini pentru orice
individ, pentru toate necurățeniile ce s-ar scurge din cele patru colțuri ale
lumii, în România ca și-n America; fraternitate și egalitate între om și om;
republici mari și mici și prezidenți de republică pe toate ulițele și-n toate
cafenelele, în România ca și-n America; șiretenia, vicleșugul și cinismul –
virtuți cetățenești; gheșeftul – scopul; și politica umaniară – mijlocul. Acestea pe tărâmul politic: pe cel
economic, nimic, curat nimic.” (M. Eminescu „NE E SILĂ”... Scrieri Politice, Ed.
Soroc, București – 1991)
Ne întrebăm, pe bună dreptate, nu
cumva acest text a fost scris acum, în anul de grație 2025 ?!
Am scris vreme de mulți ani despre
spiritul profetic al marelui MIHAI EMINESCU și vedem astăzi că a scris acum
peste 100 ani aceste rânduri ca și cum ar relata despre evenimentele ce se
petrec astăzi, ca și cum jurnalistul- PROFET este contemporanul nostru,
suferind și bând paharul umilinței împreună cu noi, până la ultima picătură de
ADEVĂR cumplit de dureros!
Cei de atunci erau roșii;/ cei de azi sunt
roșii, cărămizii, gălbejiții, violeții, brunii, întunecați. Cei de atunci erau străinii și politicienii
vrăjmași și dușmani ai nației;/ cei de azi sunt politicienii și străinii dușmani
și vrășmași ai poporului.
Primul Profet,CONFUCIUS deși surghiunit,
prigonit a plecat la 70 de ani și-a dăruit prin Doctrina sa
filosofico-religioasă, civilizația și cultura neamului său vreme de 20 de
secole și mai bine.
„Imperiul
nu s-ar putea lipsi o singură zi de Confucius – Kong-Fu-Zi. Mulțumită doctrinei
lui, grăia ilustrul istoric și filosof chinez, Zhu Xi, posedă țara
civilizația sa, guvernământul său, tradițiile sale, prosperitatea agriculturii
și a meșteșugurilor. Noi îi datorăm tot
atâta recunoștință cât Cerului și Pământului... Nicicând nu va fi onorat
îndeajuns!” (Iohanna Șarambei – Nicolae Șarambei, 99 Personalități ale Lumii Antice, Ed. Albatros-Buc., 1983, p. 89)
Dacă imperiul chinez nu se poate lipsi măcar
o singură zi de înțeleptul lor Kong-Fu-Zi,
omenirea la rându ei nu poate fără geniul liric și profetismul jurnalistului
Mihail Eminescu.
Profetul Eminescu a fost omorât prin grația
augustă a monarhului străin de țară și de dreapta credință dar avid de putere
și avere, ațâțat de „câinii roșii” și
de ocultă.
Răufăcătorii
irozi, de atunci și de azi, n-au putut și nu pot însă să-i atingă nemurirea, care
ne luminează continuu cu poezia cea mai pură și înțelepciunea sa mistică la
care se adugă fenomenala operă jurnalistică, trecută sub tăcere și necunoaștere
în mod sistematic din motive ce sunt lesne de înțeles doar dacă avem în vedere
textul anterior, un adevărat manifest de credință românescă.
Între mistică și poezia,e o înaltă legătură divină, unde ritmul și
armonia sunt daturi spirituale ale
Geniului strămoșesc.
„Ritmul
și armonia, sunt date organic în natura biologică și spirituală a omului.
Sângele pulsează ritmic, pasul e ritmic ca versul. Toate mișcările din corp
funcționează armonios ca o strofă. Ca
tehnică, poezia e imaginea omului și i se comunică prin aceste mijloace
similare. Spiritul creator, care e înnăscut, adaugă în actul plăsmuirii o
viziune aparte a lumii, exprimată prin metamorfozarea realității. Poezia, ca
toate artele, dacă nu e transfigurarea lumii sub unghiul frumuseții pure, nu e
nimic!” (Nichifor Crainic, Gândirea
Serie nouă, Anul II, Nr. 4/ 1993)
Poezia reflectă simțământul cel mai profund după cel al
iubirii, exprimat prin cuvinte alese! Poezia pură se țese în războiul gândului
alb din idei înflăcărate, serafice care se imprimă pe urzeala sufletului curat,
pe cuvinte împodobite princiar ce dau podoabă cântării, ca o primenire! Sunetul
armonios e vraja muzicii sublime, iar poezia e mireasma care-ți înnobilează
sufletul!
LUCEAFĂRUL
și ȚESĂTOAREA
„Pe cerul
amurgirii s-a ivit/ Luceafărul, stingherul astru./ În fața lui, un râu
cu-argint tivit/ Așterne valuri de văzduh albastru.// Pe celălalt mal al râului
ceresc/ Lucrează-o fată, la război de zor;/ Subțirile ei mâni nu se opresc;/
Întinde firele, tânjind de dor.// Chinuitoarea-i muncă va ține toată viața./
Iubitul e departe-n lumea largă./ Amare lacrimi îi inundă fața./
Suveica-ntr-una pe urzeală aleargă.// Ce limpede e râul și-adânc prea tare nu-i,/
Dar ei nu pot să treacă noianul ce-i desparte./ Ne-nduplecată-i soarta ei și-a
lui;/ Și căile lor triste rămân mereu departe.// E mare apa cerului, e mare.../
Ursiți ei sunt să-ndure eternă despărțire, / Mâhniți, să se privească mereu din
depărtare/ Și să nu-și poată spune o vorbă de iubire.” (Traducere de Al
Philippide -Antologia poeziei chineze
clasice – secolul al XI-lea î.Hr. – 1911.Editura pentru Literatură, București –
1963)
LUCEAFĂRUL
Din umbra falnicelor bolți/Ea pasul
și-l îndreaptă/Lângă fereastră, unde-n colț/Luceafărul așteaptă//Privea în zare
cum pe mări/Răsare și străluce/Pe mișcătoarele cărări/Corăbii negre duce.//Îl
vede azi, îl vede mâini,/Astfel dorința-i gata;/El iar, privind de
săptămâni,/Îi cade draga fată.//Cum ea pe coate-și răzima/Visând ale ei
tâmple,/De dorul lui și inima/Și sufletu-i se împle.//Și cât de viu s-aprinde
el/În orișicare sară,/Spre umbra negrului castel/Când ea o să-i apară.//..... Cobori în jos, luceafăr blând,/Alunecând pe-o rază,/Pătrunde-n casă și în gând/Și
viața-mi luminează!//El asculta tremurător,/Se aprindea mai tare/Și s-arunca
fulgerător,/Se cufunda în mare;//Și apa unde-au fost căzut/
În cercuri se
rotește,/Și din adânc necunoscut/Un mândru tânăr crește.//Ușor el trece ca pe
prag/Pe marginea ferestei/Și ține-n mână un toiag/Încununat cu trestii.//......
Porni Luceafărul. Creșteau/În cer a lui
aripe,/Și căi de mii de ani treceau/În tot atâtea clipe.//Un cer de stele
dedesubt,/Deasupra-i cer de stele -/Părea un fulger ne'ntrerupt/ Rătăcitor prin
ele.//...Căci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaște,/Și
vremea-ncearcă în zadar/Din goluri a se naște.//Nu e nimic și totuși e/O sete
care-l soarbe,//E un adânc asemene/Uitării celei oarbe.//...( LUCEAFĂRUL, Mihai
Eminescu, publicat în aprilie 1883 în Almanahul societății studențești România
Jună din Viena )
Admirație și solemnă cinstire celor doi Mari
Profeți ai lumii CONFUCIUS și EMINESCU!
Binecuvântare tuturor Fiilor/
Fiicelor României Tainice
GHEORGHE CONSTANTIN
NISTOROIU
6 August 2025 +
Schimbarea la Față a Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu