Mârșăviile tovarășului Iliescu. Despre morți numai
adevărul!
Domnule profesor ION COJA, ce aveți de comentat în acest
moment, când ne pregătim de funeralii naționale.
Iliescu nu merită funeralii de stat, cu atât mai mult naționale. Cum nu
merită nici unul dintre omologii săi post-decembriști, când va fi să fie. Dar
Ion Iliescu nu merită mai mult decât toți patru la un loc! A fost cel mai nociv
și mai odios personaj politic din ultimii 50 de ani. Despre morți numai
adevărul!
Puteți detalia aceste mârșăvii, cum le-ați numit
dumneavoastră?
Să începem cu ultima: de ani de zile procuratura nu a reușit să-l aducă pe
individ în boxa acuzațiilor pentru crimele împotriva umanității săvârșite în
decembrie 1989 și la mineriadele din 1990. Mii de morți pe care Iliescu și
tovarășii săi de complot i-au planificat fără să ezite. Cu un cinism criminal,
inuman, monstruos. Unic în istoria noastră
Ce nevoie a avut Iliescu și acoliții săi de acei morți,
majoritatea oameni tineri, entuziaști?
După mintea lor puțină de conspiratori criminali năuci, bănuiesc că acele
victime nevinovate trebuiau să dea prestigiu și legitimitate celor care s-au
ridicat pe cadavrele fraților noștri. Dar mi-e greu să decid în ceea ce îi
privește ce a fost mai mare? Prostia sau ticăloșia?
Altă mârșăvie?
Relația cu soții Ceaușescu, care i-au fost ca niște părinți, acei părinți
de care nefericitul de Iliescu nu a avut parte! E de presupus că acest detaliu
biografic a fost o traumă care i-a determinat comportamentul aberant, de
criminal în serie, lipsit de orice cenzură morală. Când intri în politică este
normal să țintești cât mai sus, dar nu chiar cu orice preț. Iliescu s-a arătat
dispus să calce în picioare orice principiu moral ca să-și satisfacă
ambițiile nemăsurate. A avut ambiții care i-au depășit capacitățile
intelectuale. O dată ajuns în fruntea ierarhiei s-a văzut că nu are nicio
viziune, nicio idee politică. Singura sa grijă a fost să rămână în fruntea
bucatelor. A tolerat să fie înconjurat de incompetenți și corupți care să nu-i
conteste autoritatea. În jurul său, în partid și în clasa politică, s-a
instaurat corupția și incompetența. Corupția și incompetența guvernează
România de după 1990. Aceasta este isprava care îl definește pe numitul Iliescu
Ion.
Pe Iliescu unii îl consideră un intelectual. Nimic mai fals! Și-a plăsmuit
această etichetă, dar nimic din ce a făcut nu poate fi considerat o performanță
intelectuală. Nu a promovat nicio idee, nicio viziune. Iar la crezul său
bolșevic a renunțat pe loc în ziua de 22 decembrie 1989 ca să nu-și compromită
ascensiunea politică. Un șarlatan, lipsit de orice credință politică, de orice
Dumnezeu. Nu a avut nicio concepție, a avut numai ambiții și un instinct de
autoconservare într-adevăr remarcabil. Nu a avut niciun prieten, niciun
tovarăș, numai complici la opera de distrugere a României!
În ce a constat această „operă de distrugere a României”?
Ca președinte al României a debutat printr-o decizie economică criminală:
sistarea lucrărilor la canalul București-Dunăre. El, care chipurile era inginer
hidro, o inginerie pe care n-a practicat-o niciodată, dar s-a grăbit să
intervină împotriva celui mai important proiect de amenajare hidro din istoria
noastră. Și-a arătat incompetența din prima clipă. Incompetența sau politica de
distrugere a României? Probabil că a fost vorba de amândouă! Canalul
București-Dunăre era realizat în proporție de 85%, spun specialiștii. Aveam
nevoie de un asemenea canal!
Mai departe de distrugerea României s-a ocupat Petre Roman și ceilalți,
fără ca Iliescu să aibă de spus ceva împotrivă. Ca președinte a patronat
această „operă de distrugere României” de care se face vinovată toată
clasa politică, toate partidele care s-au perindat la guvernarea Țării! În
frunte cu tovarășul Ilici!
Am auzit la câteva televiziuni cuvinte de laudă la adresa
tovarășului pentru implicarea sa în lupta cu iredentismul maghiar mai activ ca
niciodată după 22 decembrie.
Dimpotrivă, Iliescu a făcut jocul maghiarilor tot timpul! A legalizat
înființarea UDMR, probabil șantajat de Domokos Geza. Acțiunilor iredentiste
maghiare li s-au opus câțiva generali patrioți și mai ales reacția românilor
patrioți din Ardeal care au înființat Uniunea Vatra Românească și au găsit
formula de răspuns la pretențiile bozgorești atât de aberante. Pe Iliescu l-a
deranjat foarte vizibil existența și acțiunile Vatrei și mereu ne-a sabotat.
Am auzit la unii comentatori servili clasei politice că
fără Iliescu am fi avut soarta Iugoslaviei sau a Cehoslovaciei!
O prostie fără pereche care circulă la nivelul cel mai de jos al
comentatorilor. Cele două state au apărut după 1918, prin decizia unui conclav
internațional! Nu aveau nicio șansă să reziste în timp! Este exemplară situația
sârbilor și croaților, care vorbesc aceeași limbă, sunt același popor, dar se
urăsc de moarte din pricina confesiunii religioase, unii sunt ortodocși,
ceilalți sunt catolici! Ura dintre sârbi și croați a dus la dispariția
Iugoslaviei. La noi s-a încercat divizarea românilor prin apariția în secolul
al XVIII-lea a Bisericii greco-catolice Unite cu Roma. Dintre românii care au
făcut acest pas s-a ițit însă Școala Ardeleană, care a însemnat atât de mult
pentru avântul naționalismului românesc! Pentru românism! Românii mereu au
dejucat proiectele anti-românești. E specialitatea casei!
Ce rămâne după Ion Iliescu?
Regretul că a existat, că a făcut umbră pământului...
A consemnat Petre Burlacu
6.08.2025
*
*****
*
*
FABULOS!!!
Doru Bușcu: Octombrie 2004, Palatul Cercului Militar
Național de pe Calea Victoriei.
După 15 ani în care a fost
atacat, acuzat, condamnat, abuzat, insultat și ironizat fără întrerupere,
săptămână de săptămână, în Academia Cațavencu, Ion Iliescu, președinte în
ultimul său mandat, se prezintă la un eveniment unde politicienii sunt făcuți
de râs: Balul Academiei Cațavencu.
Nimeni nu credea că va îndrăzni
să vină.
Sunt acolo peste o mie de oameni:
politicieni, jurnaliști, scriitori, universitari, clerici, sportivi, artiști,
afaceriști, clientelă politică, magistrați, infractori nedovediți. Toți
așteaptă să vadă cum va fi făcut praf bătrânul bolșevic. Și nu așteaptă
degeaba. În hohotele sălii, Ion Iliescu e invitat pe scenă și e târât, cu umor,
de la microfon, prin întreaga carieră. Glumele sunt îmbibate în venin. Lumea se
distrează.
Apoi, când e invitat să răspundă,
Ion Iliescu ține acest discurs:
Doamnelor și domnilor,
Dragi prieteni și neprieteni, și,
în fine, măi dragă Cațavencule,
Acum treisprezece ani, am făcut
Academiei Cațavencu o promisiune: atâta vreme cît voi fi eu președinte, băieții
nu vor păți nimic. Aflând cu regret că, după primul meu mandat, le-a scăzut
simțitor tirajul, ca să-mi țin promisiunea, tot ceea ce am putut face pentru ei
a fost să câștig din nou alegerile.
Am venit aici în această seară
aniversară pentru că, într-un fel, mă privește și pe mine. Academia Cațavencu
aniversează cincisprezece ani de existență, dar și cincisprezece ani de
existență pe spinarea mea.
Timp de aproape trei cincinale am
fost partenerul vostru de ziar, sursa voastră de inspirație, pagina voastră
întâi și, așa cum v-am declarat-o public, singurul vostru protector, în
mandatele mele. Desigur, rolul presei în echilibrul democratic e mare și –
trebuie să recunosc – politicienii datorează ziariștilor mult. Chiar mă-ntreb
uneori, ce-aș fi fost eu, dacă n-ar fi fost ei? Judecând însă după copertele
Academiei Cațavencu, îmi vine totuși să mă-întreb: și ce-ar fi fost ei, dacă
n-aș fi fost eu?
Așa că, parafrazându-l pe
Kennedy, nu vă întrebați ce ați făcut voi pentru mine, ci întrebați-vă mai
degrabă ce am făcut eu pentru voi!
Și, apropo de Kennedy, să știți
că tot nu s-a descoperit cine a tras în el!
Dintre toate academiile lumii,
voi m-ați pomenit cel mai mult. Ne leagă, deci, o veche și caldă nepotrivire de
idei, dar deopotrivă, zic eu, și un sentiment de respect. Ați întins coarda
atât de des, încât ați devenit coarda mea sensibilă.
Dragi Cațavenci, din înălțimea
acestor sentimente, vă privesc cincisprezece ani de simpatie secretă!
Am promis, după cum spuneam la
început, că atât timp cât sînt eu președinte, nimeni nu se va atinge de
Academia Cațavencu. Aveți grijă, mai aveți doar o lună și ceva!
În acest moment festiv, vă urez,
bărbătește, cât mai multe numere! Și, cum spunea un celebru personaj al
revistei, să rămîneți ancorați în sinergia faptelor, deoarece recursul la
metodă nu eludează întotdeauna meandrele concretului.
În mod sigur, pentru performanța
voastră de a rămâne atâția ani la putere – chiar dacă este vorba doar de a
patra putere în stat – ați merita o decorație. Eu însă nu vă voi da o
decorație, ci un ordin: continuați… cu umor!
În aceste zile, la 95 de ani, Ion
Iliescu își duce zilele pe patul de spital, cu masca de oxigen pe față,
încolțit de boală, de bătrânețe, de amintiri și, poate, de remușcări. A fost un
președinte pe măsura vremurilor, la înălțimea unui popor mic de statură. A
înțeles mersul istoriei cu o perspicacitate care nouă ne-a scăpat. Iar dacă i
se dau la o parte meritele și i se păstrează doar defectele, un lucru e sigur:
inteligența și umorul nu s-au numărat printre defectele lui
Trimis de George
Mandicescu
https://www.facebook.com/share/p/19g6SA3AUx/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu