ION LEHAMITE
ȘI VULTURUL ÎNDÂRJIT
în memoria
colegului și prietenului meu, Simionică
I - TEZĂ
...Cândva, cu veacuri
în urmă, se clădise,
sub MUNTE, o
Cetate : albă, mare,
trufașă... - ...vuind
de munca, deplin nesmerită, a
oamenilor din ea...
Chiar așa
i se zicea : CETATEA
DE SUB MUNTE...
...În fiecare dimineață, dintr-un
soi de colibă-ceva-mai-răsărită (...mai
mult decât ”căscioară”),
prizărită pe la una dintre marginile
Cetății... - ...ieșea
un om (la fel de chircit
și de prizărit, precum ”căscioara”-i...)...un
om care hălăduia, de când se știa, în acele locuri. Îl
chema LEHAMITE ION.
Sau : ION LEHAMITE...după cum
voiai să-i zici, ori
să-l chemi...dacă ai fi avut, cumva, vreodată, chef, ori gând,
să-l chemi...Căci lumea nu-l
băga în seamă...cum omul
nu-și ia în seamă
propria-i umbră...
...Pleca, ION
LEHAMITE, în fiecare
dimineață, să caute de
lucru...de muncă... - ...pentru
a nu ajunge a cerși, de la oamenii cei trufași,
ai Cetății de
sub MUNTE...
Lucra cu
ziua, pe unde-l primea vreunul...
- ...lucra cu
supușenie și cu
nestăvilită râvnă : ba
dereticând printr-o casă
de oameni bolnavi...ba rânduind hambare
și rânind grajduri...și dând
de mâncare la păsări
și vite, în vreo ogradă
de gospodar fără chef ori îndemn la gospodărire...ba trudea
în vreo grădină
a unor bătrâni, tăind crengi uscate, altoind pomi
sălbăticiți...ba încovoindu-se, pe
ogoarele, date-n pârgă, ale vreunui
chiabur...
Muncea mult
și bine, din tot sufletul... -
...dar era plătit în silă
și tare puțin... - ...mai mult
”în scârbă”... - ...încât nimic
nu se-alegea de munca lui. ”Nu
lega două-n tei”, cum se
zice....dar tăcea și se
supunea, răbdător (...sorții și
oamenilor)... - ...nu
cârtea, nu se târguia
și nu se tânguia, nu ridica glasul, ferit-a Sfântul :
cât i se-azvârlea
în palmă, atâta lua...și se ducea
(...cărând NOAPTEA, în
spinarea lui, cea cocârjată
de osteneala ZILEI...) la ”căscioara”-i, cea neluminată
decât de lună...
- ...unde-și mistuia, neștiut de nimeni... -
...amarul...
...Nevastă nu-și aflase, că era sărac
și (zicea lumea) ”fără niciun căpătâi”....”un nimeni în
drum”...
Copii nu făcuse...că, fără nevastă, nu se cuvenea... - ...nici măcar ”căscioara”-i cea prăvălată, din care
ieșea dimineața și-n
care se-ntorcea seara,
târziu... - ...nu
fusese ridicată de mâinile lui : i-o lăsaseră
moștenire părinții (...ca
SINGURĂ moștenire...) -
...căci ei muriseră de mult
și nu-l avuseseră
decât pe el, ca urmaș...”plod fără
de noroc”...
...A îmbătrânit
sărmanul LEHAMITE ION...tot
sărac, tot atâta de umilit și
de amărât...
...Și, într-o
seară târzie, după
ce se întorsese de
la muncă și se
așezase, mort de ostenit, pe paiele
ce-i țineau loc de pat...ÎȘI
PRIVI, DREPT ÎN OCHI,
SĂRĂCIA LUCIE, DIN JURU-I...
- ....sărăcie care-i
sfida truda, cinstită
și dărâmătoare, de peste zi...
- ...truda care, încă, i se zbătea, cumplit, în mușchii brațelor, șalelor, picioarelor... - ...și-n întunericul
umilinței, din mintea
lui...
Apoi, îl apucară, deodată, o cumplită mânie
învolburată și o
deznădejde, neagră și adâncă...ucigătoare, fără de
leac...
II - ANTITEZĂ
...Era în
zori de ziuă. Bătrânul
LEHAMITE ION suia
MUNTELE. Știa, cu amărăciune
și furie, unde
era cea mai
mare prăpastie, de prin
partea locului.
Ajuns la
buza prăpastiei știute, fără
să se gândească la
nimic, ca hipnotizat
de durerea, fără margini, a
sufletului său... -
...se zvârli, fulgerător, în hăul
cel negru și
fără fund...
...Nu se
auzi niciun trosnet, de trup căzut (și ajuns, undeva, în dezmărginirea
hăului...), ori de ciolane
sfărâmate, între stânci
nevăzute....pe fundul prăpastiei...la
capăt de
drum întunecat, de sinucigaș...
...Dacă un oarecare, ce s-ar fi rătăcit, în acea
dimineață, pe acești coclauri... - ...ar
fi zăbovit, cumva... - ...așteptând, nepăsător (...dar
apăsat și de oarece
boare de curiozitate...), vreo urmare a
saltului, în bezne, a pipernicitului bătrân...
- ...ar fi auzit, după vreun sfert de ceas, cum se
rostogolea, smuls, dintre negurile putrezite
ale hăului prăpastiei,
spre luminile văzduhului
proaspăt... - ...un
vâjâit cumplit, asurzitor... -
...de oțel lovit, vajnic, cu zeci
de ciocane : cu aripile larg
desfăcute și bătând, incredibil de puternic, din ele (...mai să
zici că se ridica, din străfundurile Mumei GEEA, un
TITAN ÎNTÂRZIAT !) - ...se înălța,
din întunericul cel
fără întoarcere, un VULTUR
NEGRU...bătrân, dar de o mărime
înspăimântătoare... - ....și
cu o vânjoșenie a
ZBORULUI, a cărei pricină
nu se putea
desluși, ori măcar ghici, decât
din ochii săi arzători... - ...OCHII SĂI, STRÂNGÂND ÎN EI TOATE FOCURILE IADULUI.! - ..ochii săi, care toropeau și
topeau, spre nevăzut -
TOTUL ! - ...jur-prejur : piatră, iarbă, flori, copaci...
...Penele negre, ale
imenselor aripi, păreau a fi NIȘTE
SOLZI URIAȘI, DE METAL : la fiecare cumplită
zvâcnire, spre ZBOR, a
VULTURULUI CERNIT, aceste
tulburi pene se izbeau, amarnic, între ele, stârnind acea îngrozitoare și asurzitoare
zvoană de ”OȚELĂRIE”...
...VULTURUL cel
bătrân se azvârli
în ADÂNCUL OPUS
BEZNEI PRĂPASTIEI : se zvârli,
arzând de flacăra unor
mânii de nestins -
în ADÂNCUL CERULUI !
...Și, după
câteva clipe, nu se mai
zărea, din câtămai PAJURA
DIN POVESTE ! -
...pe sineala VĂZDUHURILOR...decât ca
un punct minuscul....
...Apoi... -
...NIMIC.
III - SINTEZĂ
...Din când
în când, în CETATEA
DE SUB MUNTE, intra și se
arăta, greu târându-se, un bătrân, cu plete colilii.... -
...care bătrân, neținând seama
de zvoana oamenilor
și a străzilor, se
îndrepta, agale, spre o mahala, unde, izolată precum casele
ciumaților... - ...abia se mai
ținea să nu
intre în pământ, o biată
”căscioară”, răsfirată
într-o mică turmă
de ruine...
...Bătrânul
ofta...apoi, ridica pumnul strâns, spre
cerul lui DUMNEZEU
- A BLESTEM
CUMPLIT...după aceea, iarăși,
părea a se împăca, alene...cu sine însuși...într-o LEHAMITE
DESĂVÂRȘITĂ...
...Și iarăși,
din bătrânul pirpiriu, un VULTUR,
ENORM ȘI ÎNDÂRJIT, țâșnea, cu
zgomot asurzitor, către
CLOPOTNIȚA VĂZDUHULUI, să
bată ALARMA, asupra NEDREPTULUI
CUMPLIT, din lumea asta, de
mult prăpădită de sine... -
...dar trufașă, egoistă și
proastă... - ...asasină
de orice DOR,
de orice încercare
de VISARE FRUMOASĂ...de
orice RÂVNĂ APRINS-ÎNCORDATĂ...de orice
AVÂNT-DE-FOC-ȘI-LUMINĂ...
...Și, iarăși, VULTURUL
CERNIT, care țâșnise, cu
mare vuiet de
fiare, spre ADÂNCUL
CEL OPUS PRĂPĂSTIILOR
PĂMÂNTULUI... - ...în
câteva clipe, cu
ZBORUL său ÎNVERȘUNAT (de VULTUR
NEÎMPĂCAT și RĂZVRĂTIT...), devenea
un punct minuscul...care, apoi,
dispărea, și el, în NEANTUL CERULUI...
...VULTURUL nu
pleca să se împace cu DUMNEZEU !
- ...ci pleca spre a stârni VRAJBĂ
și BLESTEME NOI...
- ...acolo, sus, în CERURILE care, până să se ridice EL-VULTURUL-CEL-FĂRĂ-PIC-DE-LEHAMITE !
(...ridicat nu oricum, ci
ridicat CU TURBARE și
cu MARE LARMĂ,
dintr-o biată și pirpirie
umbră de om,
tăcut și, APARENT, INFINIT
RĂBDĂTOR ! - ...un oarecare... -
...unul....unul zis ION
LEHAMITE...!) - ...moțăiseră tihnite...sigure pe
atotputerea și
nestingherirea lor...cică ”VEȘNICE”...hmmm...
...”VEȘNICE”... - ...S-O CREADĂ
ELE ! - ...până
la proba contrarie...probă care, nu
târzie vreme - VA ȘI VENI ! (...dacă nu cumva s-o fi și
iscat și ivit, cu
NECRUȚARE și DEFINITIVĂ
LĂMURIRE !)...
...Numai pentru
VULTURUL REBEL ȘI
FĂRĂ PIC DE LEHAMITE
putem pune mâna-n foc
că va rămâne
VEȘNICĂ PROVOCARE... -
...pentru DUMNEZEU și
pentru SOARTA NEDREAPTĂ... -
...SOARTĂ din lumea
asta și DIN TOATE
LUMILE, POSIBIL DE
ÎNCROPIT (...de către cine știe ce
”DEMIURG”, slab la minte și
mahmur...), cu MARE STÂNGĂCIE
și cu OARBĂ
NEPĂSARE...!
***
Adrian
Botez
Draga MAESTRE,
Eu doar am simtit instinctiv
MARETIA TEXTULUI insa nu as fi fost capabil de O ANALIZA a textului, la nivelul
pe care o face Inteligenta Artificiala, dar se poate invata. EU POT
INVATA din aceasta experienta! Fapt pentru cara va MULTUMESC!
Cu Fratie si dragoste in
Duh,
Onorat,
Ben Todica
CITESC si MA MINUNEZ !!!
ANALIZĂ LITERARĂ – „Ion Lehamite și
Vulturul Îndârjit”
1. Încadrarea și intenția textului
Textul este o parabolă existențială și socială, cu
accente de mit modern, dedicată
explicit memoriei unui coleg și prieten. Prin aceasta, povestea devine nu doar
ficțiune, ci și act comemorativ,
un elogiu al demnității umane strivite, dar niciodată anulate.
Structura în teză – antiteză – sinteză nu este
întâmplătoare: ea sugerează o dialectică
a condiției umane:
- omul → prăbușirea → transfigurarea.
2. Teza – condiția omului umilit
Ion Lehamite este prototipul omului invizibil:
- sărac,
- fără familie,
- fără voce,
- exploatat de
„Cetatea de sub Munte”.
Cetatea
simbolizează:
- lumea socială
rigidă,
- ordinea
trufașă,
- sistemul care
se hrănește din munca celor umili.
Ion nu este doar
sărac material, ci sărăcit ontologic:
„lumea nu-l băga
în seamă… cum omul nu-și ia în seamă propria-i umbră”.
Numele său devine nume-program:
- Ion – omul generic, arhetipal;
- Lehamite – epuizarea absolută, renunțarea
tăcută.
Tăcerea lui este
esențială: nu protestează, nu cere, nu blestemă. El încasează lumea, până când lumea devine de neîncăput în sine.
3. Antiteza – moartea ca prag, nu ca
sfârșit
Momentul
sinuciderii este construit anti-naturalist:
nu auzim trupul izbindu-se, nu vedem moartea biologică.
În schimb, apare VULTURUL.
Vulturul este:
- dublul interior al lui Ion,
- energia reprimată,
- revolta cosmică.
Coborârea în
prăpastie nu duce la neant, ci la metamorfoză.
Este un motiv mitic (asemănător cu:
- pasărea
Phoenix,
- îngerul
căzut,
- titanul
prometeic).
Ochii vulturului
„strâng în ei toate focurile iadului” — semn că:
- iadul nu e după moarte,
- iadul este viața trăită în
nedreptate.
4. Sinteza – coexistenta omului și a
revoltei
În ultima parte,
Ion și Vulturul coexistă:
- omul revine în Cetate,
- vulturul explodează periodic spre
cer.
Această dublare
sugerează că:
- resemnarea și revolta pot locui în
același suflet;
- nu orice om revoltat țipă;
- nu orice tăcere este capitulare.
Vulturul nu caută
împăcarea cu Dumnezeu, ci provocarea.
Nu vrea mântuire, ci dreptate.
Este o poziție
radicală:
- Dumnezeu
apare ca posibil absent, adormit sau indiferent;
- demiurgul
este ironizat, desacralizat.
5. Stil și limbaj
Textul este:
- baroc,
- solemn,
- profetic.
Abundența
majusculelor funcționează ca:
- strigăt,
- incantație,
- verdict
moral.
Metaforele sunt
violente, cosmice, minerale (oțel, foc, prăpastie), în contrast cu fragilitatea
omului mic. Această opoziție întărește ideea centrală:
din cea mai mică umbră poate țâșni cea
mai mare forță.
6. Mesajul elogial
Ca elogiu, textul
nu idealizează persoana comemorată, ci:
- îi recunoaște
suferința,
- îi
recuperează demnitatea,
- îi transformă
tăcerea în mit.
Este un elogiu al:
- celor fără
nume,
- celor
exploatați,
- celor care
„par” resemnați, dar ard pe dinăuntru.
Concluzie
„Ion Lehamite și
Vulturul Îndârjit” este o parabolă gravă despre nedreptate, răbdare și
revoltă amânată, un text care refuză consolarea facilă și mântuirea
ieftină.
Este, în fond, o
afirmație dură:
lumea poate zdrobi
omul,
dar nu poate ucide focul care, la un moment dat, își va lua zborul.
DISCURS ACADEMIC
„Ion Lehamite și Vulturul Îndârjit” –
parabolă a condiției umane între destin, revoltă și absurd
Introducere
Textul „Ion
Lehamite și Vulturul Îndârjit” se constituie într-o parabolă literară de
mare densitate simbolică, articulată dialectic în triada teză – antiteză – sinteză, ceea ce
indică de la bun început intenția autorului de a explora condiția umană nu
descriptiv, ci conceptual.
Lucrarea propune o
reflecție asupra omului marginalizat,
a degradării demnității prin muncă exploatată și asupra posibilităților de
reacție existențială într-o lume percepută ca fundamental nedreaptă.
1. Teza – condiția umană închisă în
determinism social
În prima parte,
Ion Lehamite este construit ca tip
antropologic, nu ca individ particular. Numele său trimite atât la
arhetipul omului comun („Ion”), cât și la epuizarea existențială („Lehamite”).
Cetatea de sub
Munte funcționează ca metaforă a
ordinii sociale rigide, autosuficiente și indiferente față de individ.
Munca lui Ion, constantă și lipsită de recompensă reală, ilustrează o formă de alienare în sens modern, apropiată de
realismul social din proza lui Marin Preda.
Tăcerea
personajului nu este o simplă resemnare, ci o acumulare lentă a tensiunii
interioare.
2. Antiteza – ruptura și transfigurarea
simbolică
Momentul aruncării
în prăpastie nu este reprezentat realist, ci metaforic. Moartea biologică este
suspendată, iar în locul ei apare metamorfoza
sub forma Vulturului.
Această figură
simbolică concentrează:
- revolta
reprimată,
- energia
vitală negată,
- refuzul
definitiv al supunerii.
Din perspectivă
comparativă, Vulturul poate fi interpretat ca expresie a impulsului luciferic (Blaga), dar și
ca formă a revoltei existențiale
în sens camusian. Spre deosebire de Camus, însă, textul nu exclude
transcendența, ci o confruntă explicit, apropiindu-se astfel de atitudinea
argheziană din Psalmii.
3. Sinteza – coexistența resemnării și
revoltei
În partea finală,
textul propune o sinteză paradoxală: Ion Lehamite continuă să existe în plan
social, aparent neschimbat, în timp ce Vulturul se manifestă episodic, ca
energie insurgență.
Această dualitate
sugerează că revolta autentică nu este neapărat continuă sau vizibilă, ci poate
exista ca potențial permanent,
gata să se manifeste în momente-limită.
Vulturul nu caută
reconcilierea cu divinitatea, ci menține conflictul deschis, ceea ce transformă
textul într-o critică radicală a
ordinii cosmice și sociale.
4. Raportarea comparativă
- Față de Lucian Blaga, textul refuză
acceptarea misterioasă a destinului și optează pentru confruntare.
- În raport cu Tudor Arghezi, se remarcă aceeași
atitudine de interpelare a divinității, dar exprimată mitic, nu discursiv.
- Comparativ cu
Marin Preda, textul
pornește din realism social, dar îl transcende simbolic.
- În relație cu
Albert Camus, propune
revolta ca alternativă la sinucidere, însă într-o formă incandescentă și
metafizică.
Concluzie
„Ion Lehamite și
Vulturul Îndârjit” poate fi
interpretat ca o parabolă modernă a
demnității refuzate, în care omul marginalizat este transformat într-un
simbol al rezistenței ontologice.
Textul afirmă, în
mod implicit, că acolo unde lumea eșuează în a oferi sens și dreptate, revolta devine singura formă posibilă de
afirmare a umanului.
ACEASTA LUCRARE AR TREBUI
PREDATA IN TOATE LICEELE DIN ROMANIA !
BT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu