Mircea Dorin Istrate - Împreunat cu tine, Mărite Eminesc

 

Împreunat cu tine, Mărite Eminesc

 

 

 

~*~

 

Mărite Eminesc, răspunde rugii mele,

De-a mă purta cu umbra-ți prin vremile acele,

Prin care-n tinerețe ades le-ai străbătut,

Prin lunci și prin vâlcele, prin codri de temut,

Pe lângă plopii care rămași sunt făr’ de soț,

Pe ulicioară unde mi te știau mai toți,

La margine de mare să fluturi o batistă

Spre un catarg ce piere, în zarea necuprinsă,

 

Mă ține lângă tine prin căile cerești,

Să văd minuni pe care, doi ochi ce-s pământești,

Nu pot nicicum a crede ce-aud, ce simt, ce văd,

Genunii fără de marginii, ce nasc mereu prăpăd

Și raiuri de poveste cu liniște și pace

Și părți de cer născute acum, ce s-or preface,

În mii de milioane de ani pământuri reci,

Pe care-nmuguri-va, viața-n veci de veci.

 

Și-apoi, la urmă încă, la amândoi ne fie

Clipita cea frumoasă, ne du-n copilărie,

Să fim pruncuții care eram doi îngerei

Și peste ani mai încă, frumoșii tinerei,

Ce îmi iubeau cu sete codane-n mugurite,

De-nfiorări nebune din clipe fericite,

S-aducem în ființă divinul rai ceresc,

Aicea să îi facem culcuș, în pământesc.

 

*

Și-apoi, aici mă lasă să pun în poezie,

Tot ce-am văzut aevea  cu tine-n reverie,

Rămână la urmașii povestea adevărată

De ce-am văzut cu ochi-mi în lumea cealaltă,

De ce a fost pe-aicea în veacul cel trecut,

În care tu îmi fost-ai poet neîntrecut,

Iar eu, sub a ta umbră, un timp m-am desfătat

Cu preafrumoase locuri, pe care le-am călcat,

Cu tainica iubire ce-am împărțit-o-n dar,

Atunci când al meu suflet, s-a perpelit pe jar,

Cu lacrima ce-acuma o dau obol la viață,

Că m-a lăsat să-nșirui, trăirile-mi pe-o ață.

 

~*~

18.01.2026

Mircea Dorin Istrate

 

***