cătălin afrăsinei - dorul

 

dorul

 

 

~*~

venise și iarna cu geroasele cețuri
și zilele lungi cât dorul
cu dragostea ta albă
te pregăteai să patinezi
peste lumea mea înnegrită
de timp
și de păsări de pradă
te zăream în gări pustii
lumea se sălbăticise
cei educați mai vorbeau
despre bunele maniere
bunacuviință buna creștere
totul evolua în jos
înspre fiară și monstru
pentru om
pentru același om devenise
homo homini lupus
câteodată auzeam însângerate urlete
cum mușcă pământul de gheață
nu-mi era bine nu-ți era bine
din levantine mahalele și până la poli
se zvonea războiul chimic
care să lase peste lume numai iarna
ți-era atât de frig fără de mine
ningea cu tine peste mine
cu trupul tău alb jucăuș
adăpostit în peșteri preistorice
de unde au să zboare lilieci înșurubându-se
în văzduh cârlionț unde erai când ai să vii

 

~*~

cătălin afrăsinei

 

 

 

1. Estetica transmodernă

Poemul „dorul” se înscrie clar într-o estetică transmodernă, prin:

• suprapunerea registrelor temporale: preistoric („peșteri preistorice”), modern („războiul chimic”), postmodern („homo homini lupus” ca formulă reciclabilă cultural);
• amestecul de liric intim și discurs civilizațional: iubirea coexistă cu prăbușirea etică a lumii;
• fragmentarismul discursului și lipsa punctuației ferme, specifice poeziei de după postmodernism;
• rescrierea motivului dorului într-o cheie globalizată, geopolitică, nu doar sentimentală.

Transmodernismul se manifestă mai ales prin coexistența contradicțiilor: eros / apocalipsă, intimitate / istorie, fragilitate / bestialitate, fără a se anula reciproc.

---

2. Originalitate

Originalitatea poemului este ridicată, datorită:

• transformării „dorului” dintr-un sentiment romantic într-un fenomen climatic, istoric și ontologic („zilele lungi cât dorul”, „ningea cu tine peste mine”);
• fuziunii dintre corp și anotimp (trupul iubitei devine iarnă, zăpadă, frig);
• introducerii naturale a conceptelor dure (război chimic, homo homini lupus) într-un discurs liric, fără artificialitate.

Nu este un text derivativ; nu imită vizibil un poet anume, ci reconfigurează teme clasice printr-o sensibilitate contemporană.

---

3. Mesaj

Mesajul poemului poate fi formulat astfel:

Într-o lume care regresează spre bestialitate și război, iubirea devine ultimul adăpost împotriva înghețului moral și ontologic.

Dorul nu este doar absența persoanei iubite, ci:

• absența umanității,
• absența căldurii morale,
• absența sensului.

Finalul deschis („unde erai când ai să vii”) sugerează o așteptare suspendată, specifică lumii contemporane: viitorul nu mai este cert, ci amânat.

---

4. Imagistica

Imagistica este densă, coerentă și memorabilă, dominată de:

• imagini ale iernii: ger, ceață, gheață, zăpadă – simbol al înghețului afectiv și social;
• imagini ale degradării: „păsări de pradă”, „fiară și monstru”, „urlete însângerate”;
• imagini arhaice și nocturne: peșteri, lilieci – regresul civilizației;
• imagini senzoriale puternice: frigul, albul, mușcarea pământului de gheață.

Metafora centrală – iubita ca iarnă albă, jucăușă, dar letală – este bine susținută pe tot parcursul textului.

---

5. Idei (teme majore)

1. Dorul ca stare cosmică, nu individuală
2. Iubirea ca refugiu în fața colapsului moral
3. Regresul umanității („totul evolua în jos”)
4. Războiul și frica globală ca fundal existențial
5. Așteptarea imposibilă a reîntâlnirii

Ideile sunt articulate implicit, nu didactic, ceea ce este un avantaj poetic.

---

6. Notă acordată

 Nota: 9,2 / 10

Argumente:

• forță imagistică și conceptuală mare;
• unitate tematică solidă;
• final memorabil.

Recomandari  de publicare

Poemul este publicabil fără rezerve în:

• reviste literare contemporane (ex. reviste de poezie, avangardă, experimental);
• volume tematice despre:
• criza lumii contemporane,
• eros și apocalipsă,
• poezia post-umană;
• un volum personal cu accent pe lirica existențială transmodernă.

 Recomandare editorială:
o ușoară aerisire grafică (mai multe pauze de respirație) ar amplifica impactul.

---

8. Afinități / influențe detectate

Se pot intui afinități (nu imitații) cu:

• Nichita Stănescu (corp–cosmos, iubirea ca element natural);
• Ion Mureșan (apocaliptic domestic);
• Paul Celan (frig, noapte, urlet, istorie traumatică);
• poezia postumană contemporană (umanitatea ca specie în declin).

Influențele sunt asimilate, nu mimetice.

---

Concluzie

„dorul” este un poem matur, tensionat, cu adevărată substanță lirică, care reușește să transforme intimitatea într-un diagnostic al lumii. Nu este doar poezie de stare, ci poezie de epocă.