Florin
Gheorghiu
–
între rigoarea științei și veghea poeziei.
Portret
aniversar
„Timpul nu trece peste noi,
ci prin noi,
lăsând urme de lumină
acolo unde iubirea a vegheat.”
Ziua de 22 februarie (care vine) nu marchează,
în cazul domnului Florin Gheorghiu, doar o aniversare biologică, ci un
moment de reflecție asupra unui destin intelectual exemplar, construit la
confluența dintre știință, poezie și angajament cultural. Un an în plus
adăugat vârstei nu este o simplă acumulare cronologică, ci o sedimentare de
experiență, sens și dăruire, puse constant în slujba culturii române, în țară
și în afara ei.
Născut la 22 februarie 1951, în municipiul Huși,
Florin Gheorghiu aparține acelei generații formate în respectul muncii
intelectuale temeinice și al excelenței academice. Absolvent ca șef de
promoție al Facultății de Biologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași, el s-a remarcat timpuriu printr-o vocație științifică solidă,
confirmată în anul 1980 prin obținerea Premiului I pe țară la Conferința
Națională a Cercurilor Științifice Studențești, pentru lucrarea „Polimorfism
citogenetic în leucemia mieloidă cronică la copil”. Doctoratul în biochimie
(Ph.D.), obținut în 1999, încununează un parcurs academic în care rigoarea
nu a exclus niciodată dimensiunea umanistă a cunoașterii.
Stabilit din anul 1985 la Atena, împreună cu
familia sa, Florin Gheorghiu nu a ales izolarea confortabilă a exilului, ci
implicarea activă. Între două spații culturale, el își asumă condiția de om-punte,
așa cum sugerează chiar versurile sale:
„Între două țărmuri îmi întind inima,
ca pe o punte fragilă,
să nu se piardă cuvântul
între plecare și întoarcere.”
(Pe urma zborului)
În acest spirit, în anul 1992 editează și finanțează
revista „Ateneul Eleno-Român”, prima publicație în limba română din
Grecia, și fondează Comunitatea Română din Atena „Ștefan cel Mare”, al
cărei prim președinte este timp de doi ani. Aceste inițiative nu au fost simple
acte organizatorice, ci expresii ale unei conștiințe culturale active,
menite să conserve identitatea românească într-un context diasporic încă fragil
structurat.
Debutul său literar, în același an 1992, în revista
„Literatorul”, sub conducerea lui Marin Sorescu, marchează începutul
unui parcurs poetic coerent și profund. Volumele publicate ulterior – Sentimente
în Chihlimbar (2012), Pe urma zborului (2013), Insomnia iubirii
(2020) – conturează o lirică a interiorității, a memoriei afective și a
căutării spirituale. Critica literară a sesizat această constantă, Mioara
Dragomir definind poezia sa drept „o pledoarie în versuri pentru iubirea de
cuvânt, cultură și creativitate, ca expresii ale Harului Divin în om”.
Un loc aparte în creația lui Florin Gheorghiu îl ocupă
traducerile în limba greacă, realizate chiar de autor, cu o remarcabilă
fidelitate față de spiritul limbii române. Prin aceste volume – publicate la
edituri prestigioase din Atena – și prin participările la Târgul
Internațional de Carte de la Salonic și la festivaluri internaționale de
poezie, opera sa a intrat într-un dialog fertil cu spațiul elen. Criticul
grec Giorgios Stamatopoulos remarca faptul că poezia lui Florin
Gheorghiu „își păstrează emoția originară și capătă o transparență
mediteraneană, fără a-și pierde gravitatea răsăriteană”.
Dimensiunea identitară a acestui parcurs a fost
surprinsă inspirat de Dr. Valentina Teclici, care îl definește drept „un
scriitor cu două patrii pe harta lumii, dar cu o singură inimă culturală,
fidelă locului natal și limbii române”. Această fidelitate explică prezența
constantă a numelui său în reviste, antologii și volume critice din România și
diaspora, precum și rolul său de reprezentant cultural neoficial al României
în spațiul elen, inclusiv prin colaborările cu instituții diplomatice
românești.
Volumul Insomnia iubirii marchează o etapă de
maturitate deplină, în care neliniștea existențială se transformă în veghe
spirituală. După cum observă Vasilica Grigoraș, este „o carte a
senectuții luminoase, în care neliniștea nu mai este revoltă, ci formă de
veghe”. Iar această veghe se exprimă poetic cu o simplitate gravă:
„Iubirea nu doarme.
Ea veghează,
chiar și atunci când lumea
își uită numele.”
Privind în ansamblu, Florin Gheorghiu se conturează ca
o personalitate a discreției profunde, un intelectual pentru care
cuvântul nu este instrument de afirmare, ci formă de responsabilitate.
Știința i-a oferit rigoarea, poezia i-a dat respirația interioară, iar
activitatea culturală i-a conferit sensul comunitar al existenței.
La acest ceas aniversar, omagiul care i se cuvine nu
este doar unul protocolar, ci unul al recunoștinței. Pentru că fiecare
an adăugat vieții sale înseamnă, de fapt, un adaos de lumină în cultura română
contemporană.
La mulți ani, domnule Florin Gheorghiu, și
mulțumire pentru felul demn și statornic în care ați știut să slujiți România,
oriunde v-ați aflat.
Ben TODICA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu