Sun Tzu - Politica distrugerii adversarului

 

Politica distrugerii adversarului

 

Sun Tzu, un ilustru general şi strateg chinez care a trăit, după
    sursele tradiţionale, în perioada „Primăvara şi Toamna” a Chinei (722-481 î.e.n.) şi a fost autorul lucrării de strategie militară „Arta războiului” , propunea un şir  de metode prin care un popor putea fi învins înainte să se scoată arma din teacă. Aceste metode sunt concentrate în următoarele puncte:
   -  ”Discreditaţi tot ceea ce merge bine în ţara inamicului.”
   -  “Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetățeni" 
   - “Utilizaţi creaturile cele mai ticăloase şi mai abjecte.”
   - “Răspândiţi discordia şi conflictele între cetăţenii ţărilor
    ostile. Intărâtaţi-i pe tineri contra bătrânilor."
   - “Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.”
   - “Induceţi în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare.”
   - “Perturbaţi, prin orice mijloace, intendenţa, aprovizionarea şi funcţionarea armatei inamicului.”
   - “Slăbiţi voinţa luptătorilor inamici prin cântece şi melodii
    senzuale.”
   - “Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile,
    dar şi jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile.”

   - "Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii.”

   - “Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se
    găsesc în rândurile inamice.”

   -  “Făceţi-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva. Apoi, LOVIŢI.”
    

    - *** -

Victoria fără război: Sun Tzu și România contemporană

Citite astăzi, aceste principii nu par deloc relicve ale Chinei antice, ci un manual surprinzător de actual pentru lumea globalizată. Mai mult, ele oferă o cheie de lectură incomod de precisă pentru realitățile României contemporane.

Prima etapă este discreditarea a tot ceea ce funcționează. Nu contează dacă există instituții care dau rezultate, profesioniști competenți sau inițiative reușite. Ele trebuie prezentate ca excepții, accidente sau chiar ca pericole. În România, succesul este adesea suspect, iar normalitatea devine motiv de ironie. În acest climat, încrederea colectivă se erodează constant. O societate care nu mai crede în propriile capacități este deja pe jumătate învinsă.

A doua etapă vizează elitele. Compromiterea liderilor, fie prin corupție reală, fie prin scandal permanent, produce un efect devastator: dezgustul generalizat. Când cetățeanul ajunge la concluzia că „toți sunt la fel”, responsabilitatea dispare, iar spațiul public devine steril. Nu mai contează cine conduce, pentru că nimeni nu mai este crezut. Este exact starea de paralizie morală pe care Sun Tzu o considera ideală.

Urmează folosirea celor fără scrupule. În locul competenței, este promovată agresivitatea; în locul adevărului, zgomotul. Astăzi, acești agenți nu mai poartă uniforme, ci microfoane, conturi de social media sau titluri pompoase de „analist”. Rolul lor nu este să construiască, ci să fractureze: opinii, comunități, generații.

Divizarea socială este esențială. Tinerii sunt puși împotriva vârstnicilor, trecutul împotriva prezentului, tradiția împotriva modernității. În România, această ruptură este întreținută sistematic, până când identitatea comună devine o povară, nu o resursă. Tradițiile sunt ridiculizate, reperele morale relativizate, iar figurile de autoritate transformate în ținte constante ale ironiei.

Poate cel mai subtil mecanism este slăbirea voinței. Nu prin frică, ci prin seducție. Distracție permanentă, scandal continuu, superficialitate ridicată la rang de normă. Când totul devine spectacol, nimic nu mai este suficient de important pentru a fi apărat.

 

România nu este un caz singular. Dar este un caz relevant. Nu se află într-un război clasic, ci într-unul difuz, informațional, cultural și moral. Un război în care nu se câștigă teritorii, ci percepții; nu se distrug armate, ci încrederea și coeziunea.

Sun Tzu ar recunoaște imediat terenul. Sabia nu mai este necesară. Războiul se poartă invizibil, iar victoria arată ca o societate obosită, divizată și resemnată.

Iar cea mai amară concluzie este aceasta: înfrângerea nu mai este impusă din exterior, ci acceptată din interior. Sabia a fost înlocuită de ecran. Asediul — de fluxul informațional.
Iar înfrângerea nu mai arată ca o capitulare, ci ca resemnare 

Sun Tzu ar fi zâmbit: planul funcționează in România  și nu numai.

 

- *** -

Trimis de: George Mandicescu