Sclavii
mergeau unul după altul și fiecare căra câte o piatră șlefuită. Patru rânduri
de peste un kilometru în lungime, de la cariera de piatră până la locul unde a
început construcția orașului-cetate nou. Lucrarile erau vegheate de către
străjeri. Fiecare străjer controla câte 10 sclavi. Într-o parte, pe o piramidă
de 13 metri înălțime construită manual din pietre șlefuite, sta Cratius – unul
dintre preoții supremi, care a urmărit tăcut pe parcursul a 4 luni ce se
petrecea. Nimeni nu îndrăznea să-l distragă, nici măcar cu privirea, să-l
întrerupă din meditații. Sclavii și străjerii percepeau piramida cu tron în
vârf ca o parte a landșaftului. Iar omul care, ba ședea pe tron, ba se plimba pe
terasa din vârful piramidei era pentru ei ca o fantomă. Cratius și-a fixat ca
scop să reformeze statul, să întărească domnia preoților pentru mii de ani
înainte supunând toți oamenii lumii, să-i transforme pe toți, inclusiv pe
domnitorii popoarelor, în sclavii săi.
Odată, Cratius
a coborât jos, lăsând pe tron un geamăn de-al său. Preotul și-a schimbat
hainele, și-a pus perucă. A poruncit căpitanului străjerilor să-l încătușeze,
ca pe sclavi, și s-a pus în rând cu un rob tânăr și voinic pe nume Nardus. Privind
fețele sclavilor, Cratius a observat că la acest tânăr privirea este curioasă
și înviorată, și nu rătăcită sau înjosită ca la majoritatea. Chipul lui Nardus
era mai întâi concentrată și gânditoare, apoi emoționată. „El pune ceva la
cale” – a înțeles preotul, însă a vrut să se încredințeze în presupunerea sa.
Două zile Cratius l-a urmărit pe Nardus, cărând pietre, a șezut lângă el în
timpul mesei și a dormit alături. A treia seară, când s-a ordonat „La
culcare!”, Cratius s-a întors către tânăr și, cu amărăciune și disperare, a
întrebat în șoaptă pe nimeni anume:
- Oare așa vom trăi tot restul vieții? Preotul
a observat: sclavul tânăr a tresărit și s-a întors imediat cu fața către
bătrân. Ochii îi străluceau. Îi străluceau chiar și în lumina slabă din baracă.
- Asta nu va dura mult! Eu încrorpesc un plan,
și tu, bătrâne, poți participa la el, a șoptit tânărul sclav.
- Ce fel de plan?, a întrebat preotul
indiferent și oftând.
- Și tu, bătrâne, și eu, și noi toți curând
vom fi oameni liberi, și nu sclavi. Gândește-te, bătrâne: la fiecare 10 sclavi
există câte un străjer, la fiecare 15 femei care gătesc hrană și cos haine, de
asemenea, există câte un străjer. Dacă vom ataca straja toți odată, o vom
învinge ușor. Chiar dacă străjerii sunt înarmați, iar noi înlănțuiți. Noi vom
fi 10 la unul, și vom folosi lanțurile ca arme stopând loviturile de sabie. Noi
vom dezarma toată straja, îi vom lega și le vom lua armele.
- Ei, tinere, a oftat preotul din nou și a
spus cumva indiferent, planul tău nu este bine chibzuit: vom putea dezarma
straja care ne urmărește, însă împăratul
va trimite imediat alți ostași, poate chiar o armată întreagă, și va ucide
sclavii răsculați.
- M-am gândit și la asta, bătrâne. Trebuie
ales momentul când armata nu va fi. Și acest moment se apropie. Vedem cu toții
că armata se pregătește de campanie. Se pregătesc provizii pentru 3 luni
înainte. Înseamnă că peste 3 luni oastea va ajunge la destinație și va intra în
luptă. După război va fi slăbită, însă va cuceri mulți sclavi. Pentru ei deja
se construiesc barăci. Noi vom începe răscoala exact atunci când armata
împăratului va intra în luptă. Solilor le vor trebuie cel puțin o lună pentru a
înștiința armata și pe împărat despre răscoală. Oastea slăbită va reveni în cel
puțin 3 luni. Timp de 4 luni noi vom
reuși să ne pregătim pentru întâlnire. Noi vom fi nu mai puțini la
număr, dar sclavii cuceriți vor vrea să ni se alăture când vor vedea ce se
petrece. Eu m-am gândit bine, bătrâne.
- Da, tinere, planul tău, gândurile tale vor
avea succes, a spus preotul și a adăugat deja înviorat: dar ce vor face sclavii
când vor obține libertatea și ce se va întâmpla cu conducătorii și soldații?
- La asta m-am gândit mai puțin. Acum am doar
un gând: cei care au fost sclavi nu vor mai fi sclavi, iar cei care n-au fost
sclavi vor fi sclavi, a spus Nardus, gândind cu glas tare.
- Iar preoții? Spune-mi tinere, preoții vor fi
sclavi sau oameni liberi când vei câștiga?
- Preoții? Nu m-am gândit nici la asta. Până
una-alta preoții trebuie să rămână cum sunt. De ei ascultă și sclavii, și
împărații. Cu toate că este greu să-i înțelegi câteodată, dar cred că sunt
inofensivi. Lasă-i să vorbească despre dumnezei, iar noi știm singuri cum să ne
trăim viața mai bine.
- Mai bine, e bine, a spus preotul, și s-a
prefăcut că-i este somn. Însă Cratius nu a dormit în acea noapte. El medita:
„Desigur, cel mai simplu ar fi să-l anunț pe împărat despre complot și-l vor
închide pe tânărul sclav, el sigur este cea mai mare inspirație pentru
ceilalți. Însă asta nu va rezolva problema. Sclavii tot vor dori eliberare din
sclavie. Vor apărea alți lideri, se vor gândi noi planuri. De aceea, cel mai
mare pericol pentru stat întotdeauna va fi în interiorul lui”. Cratius avea ca
scop suprimarea întregii lumi. El înțelegea că scopul său nu poate fi atins
doar prin aplicarea violenței fizice. Este necesară influențarea psihologică a
fiecărui om, a tuturor popoarelor. Trebuie transformată gândirea omului:
trebuie să le induci ideea că sclavia
este binele suprem. Este necesară demararea unui program autoreglator care va
dezorienta popoare întregi în spațiu, timp și concepte. Însă, cel mai
important: acesta trebuie să fie adecvat
realității. Gândurile lui Cratius zburau tot mai repede. El a încetat
să-și mai simtă corpul, cătușele grele de pe picioare și mâni. Și, ca din
adins, ca un fulger, s-a născut programul. Încă puțin detaliat și explicit,
însă uimitor, prin amploarea sa. Cratius s-a simtit stăpânul absolut al lumii
întregi. Preotul sta pe așternut, încătușat, și se admira: „Mâine dimineață,
când toți vor pleca la lucru, eu îi voi spune căpitanului străjerilor să mă
elibereze din rândul sclavilor, să-mi scoată cătușele. Eu voi detalia programul
meu, voi spăune câteva cuvinte și lumea va începe să se schimbe. Incredibil!
Doar câteva cuvinte și lumea mi se va supune mie, ideei mele. Dumnezeu,
într-adevăr, i-a dat omului o putere
nemaivăzută în Univers – puterea gândirii. Ea produce cuvinte și schimbă
cursul istoriei. Momentul este cât se poate de favorabil. Sclavii au elaborat
un plan de răscoală. Acest plan este într-adevăr rațional și poate duce la
victoria lor și la un prim rezultat pozitiv pentru ei. Însă, eu, doar cu câteva
fraze, îi voi transforma în sclavi nu numai pe copiii și nepoții lor, dar și
împăraților și ostașilor le voi impune să fie sclavi pentru mii de ani
înainte”. Dimineață, la semnul lui Cratius, căpitanul l-a descătușat și, deja
în ziua următoare, el i-a chemat pe ceilalți 5 preoți și pe împărat pe terasa
piramidei sale. Cratius a început discursul în fața celor prezenți:
- Ceea ce veți auzi acum să nu fie scris sau
povestit! În jurul nostru nu sunt pereți, astfel încât nimeni în afară de voi
nu va auzi vorbele mele. Eu am elaborat un plan prin care vom supune întreaga
omenire a Pământului. Asta este imposibil de făcut chiar cu armate numeroase
și războaie epuizante. Eu, însă, voi
face asta doar cu ajutorul câtorva fraze. Vor trece doar 2 zile de la rostirea
lor și veți observa cât de radical va începe să se schimbe lumea. Priviți: jos
sunt rânduri enorme de sclavi care cară
câte o piatră. Ei sunt vegheați de o mulțime de soldați. Cu cât sunt mai mulți
sclavi, cu atât este mai bine pentru stat. Noi întotdeauna am crezut în asta.
Însă cu cât sunt mai mulți sclavi, cu atât trebuie să ne păzim mai bine de
răscoala lor. Noi îmbunătățim paza, noi suntem nevoiți să-i hrănim bine. De
altfel, ei nu vor fi capabili să facă muncă fizică grea, ei oricum lenevesc și
se revoltă. Priviți cât de încet se mișcă! Iar paznicii leneși nu-i bat cu
biciul și nu-i mână, chiar și pe cei tineri și voinici. Însă ei se vor mișca cu
mult mai repede. Și nu vor mai avea nevoie de paznici. Și paznicii se vor
transforma în sclavi. Asta se poate realiza astfel: trebuie ca astăzi, înainte
de apusul soarelui, solii împăratului să dea
citire ordinului Măriei Sale: „Odată cu răsăritul soarelui toți sclavii
vor primi libertate! Pentru fiecare piatră adusă în oraș, fiecare om liber va
primi câte o monedă. Fiecare monedă va putea fi schimbată pe hrană, îmbrăcăminte, locuință, palat în oraș
sau chiar pe întreg orașul. De azi înainte voi sunteți oameni liberi”. Când
preoții au înțeles vorbele lui Cratius, unul dintre ei, cel mai în vârstă, a
spus:
- Tu ești un demon, Cratius! Demonismul creat
de tine va suprima multe popoare ale lumii.
- Fie ca eu să fiu demon, iar creația mea să
fie numită Democrație! La apus, sclavilor li s-a citit ordinul. Ei au rămas
uimiți. Mulți nu au dormit în acea noapte contemplând la viața lor nouă și
fericită. În dimineața zilei următoare preoții și împăratul au urcat din nou pe
piramidă. Imaginea pe care o aveau în fața lor era într-adevăr uimitoare. Mii de oameni, foști sclavi, cărau
în goană aceleași pietre. Plini de sudoare, unii cărau câte două pietre. Alții,
care aveau câte una, alergau grăbiți ridicând nori de colb. Unii paznici târau
pietre și ei. Oameni care se credeau liberi, pentru că le fuseseră scoase
cătușele, doreau să primească cât mai multe monede, pentru a-și construi viața
cea fericită. Cratius a petrecut încă câteva luni pe terasa sa, urmărind cu
satisfacție ce se întâmpla în jur. Schimbările erau colosale. Unii sclavi s-au
adunat în grupuri mici, au construit cărucioare, și, umplându-le până-n vârf cu
pietre, le împingeau plini de sudoare și noroi. „Ei vor inventa mult mai multe
mecanisme minunate”, s-a gândit Cratius cu satisfacție. „Iată că au apărut și
slujitori interni: furnizori de alimente și apă”. Unii sclavi se hrăneu din
mers, nedorind să piardă timp pentru a se duce în barăci la mese, și își
împărțeau monedele obținute cu cei care le aduceau hrana. „Ia te uită, la ei au
apărut și tămăduitori, care le dau ajutor răniților din mers, și tot pentru
monedele câștigate. Și-au ales și reglatori de trafic. Curând își vor alege
șefi și judecători. Lasă-i să aleagă, ei doar se cred liberi! Însă important
este același lucru: ei cară pietre în continuare”. Și așa ei fug de-a lungul
mileniilor, prin noroi, plini de sudoare, cărând pietre grele.
Și în prezent urmașii acelor
sclavi continuă să alerge după .....fericire.
Sursa: Net
Nimic mai adevărat ca acest mod de a...alerga după fericire în democrație
RăspundețiȘtergere