Maria Niculescu – versuri

Lină perpetuare

acrostih

Zi scumpă, minunată ce vremea o împlină,

Iar spiritul încântă cu daru-i de lumină,

Undire dumnezeie pe firul vieţii noastre,

Aniversare aleasă sub zările albastre,

Culturii ţării scumpe omagiu spre-admirare,

Urmare-nstrălucită de razele din soare,

Lină perpetuare, cum roata de rotundă,

Tradiţiei-arare-briliante ce inundă,

Uimirilor răspunsul:Valorii-Nemurire,

Rodirii preacuminte în risipiri pe Fire,

Iubirii pentru Acela ce ne-A-‘nzestrat cu haruri,

Iubirii pentru harul ce naşte idealuri.

Nepreţuire sacră, ce-n lume seamăn n-are,

Arară întâlnire, perfectă-‘ngemănare

Ţărmuitoare-a unui Emin fără de moarte,

Intarsiate file întru Cuvântu’-aparte,

Onirică-ntâmplare şi neasemuită,

Născând iară, şi iară, mereu întinerită.

A-mbucurare umpleţi, prieteni dragi, pocale,

La cincisprezece zile-n Gerar brinda-vom pentru

Emin, nestins Luceafăr, Creaţii epocale!

Două icoane

acrostih

Era-n spre răsărit, pe-un alb perete

Mesia, EL, Hristos, Mântuitorul,

Iar lângă, cel ce a cântat amorul,

Nesemuit Emin, iubiri, regrete

Eternizând în slove blânde, aparte,

Sfințind cu mir din lacrimi argintate,

Cea fericire-amară ce străbate,

Undind ușor, prin neștiute soarte.

Bogat era peretele-mi, ca-n strane,

Lumina Lui, pământului avere,

Aluneca, în blondă mângâiere

Născând sclipiri, pe chipuri, diafane.

Din ”nalturi de perete și de Ceruri

Lăsatu-mi-au în dar înțelepciune,

Uimind un suflet mic ce-avea să-nstrune

Când se mărit-a, dezlegând misteruri,

Extazului dedându-se, CUVÂNTUL

Atotputernic peste om și Fire,

Făuritor de viață și iubire,

Acelor dragi le oferind încântul-

Răsfrântă, preacuminte dăruire.

Argintul razei tale

acrostih

Minune întrupată spre-a da înluminare,

Icoană întru rugă şi întru închinare,

Hieratic stai, în slavă, alăturea de Domnul,

Argintul razei tale-i-învăluind nesomnul.

Înmărmurite-s stele, a nopţilor Regină

Extaziată-i, foarte, de aura-ţi opalină;

Menit să cânţi în versuri alese nemurirea

Iubirii - candid flutur, tot ce cuprinde Firea,

Negeamăn într-o vreme ce-a fost, a ta lumină

Eternă, străluci-va şi-n vremi ce vor să vină.

Se scutur, 'miresmându-l, pe-al tău mormânt, blonzi, teii,

Cu nimb, precum au sfinţii, te-ncununară zeii,

Un nufăr îţi sfinţi-va, luceafăr blând, cărarea!

Basarabia, dragostea mea

acrostih

Basarabean, muntean sau ardelean,

Avem acelaşi loc sub cer cu soare,

Suntem, de aur, boabe,-n spicul care

Azima-şi dăruie. Nestins alean

Rămas-a încă vis, dar Ceru-i bun,

Avem speranţe întru împlinire,

Biruitori, vom împărţi iubire,

Inundă-se pământul cel străbun!

Argint vom plânge peste necuprins

Destinul să-mbunăm, spre îndurare,

Rodi-vor, iar, din veacuri de-aşteptare

Arzânde flăcări, teama ce le-a stins.

Genuni s-.or veşmânta ambiental,

Oglinzi lua-vor locul neluminii,

S-or naşte albe flori, muri-vor spinii,

Tocmi-vom Prieteniei piedestal.

Edili ferice-n sacru legământ

A Aurorei rază ne vestească

Miracol sfânt în Ţara Românească,

Eden voim pe-al patriei pământ,

Alese gânduri, Domnul le-mplinească

Sonet

Bolnavă sunt de dragoste de tine

Eminul meu din vremuri depărtate,

O, de-aş putea cinci vieţi -'napoi străbate

Şi te-aş citi, mi-ar trece doru',- fine.

Bolnavă-s şi mi-s gânduri cu lăcate,

Iar spusele nu-mi sunt de aur pline,

Bolnavă sunt Eminul meu, dar cine

Va-nstrăluci lagune-ntunecate?

Transcende-voi în timpuri viitoare,

Preface-mă-voi într-o floare-albastră

Sau într-un lac, cu unda-n lăcrimare

Şi voi muri de-atâtea ori, măiastră,

Din har să-ţi fur-o rază lucitoare

Poate devin, sub raza ta, o astră.