(Nota traducătorului: Convocând
indianiști din 21 de țări la o International Conference of Indology, Delhi,
21-23 noiembrie 2015, Onorabilul Președinte al Indiei, Shri Pranab Mukherjee, a
adăugat, de visu, temelor academice, propria gândire actual gandhiană. I-am
spus că sunt un scriitor român simțind ca un indian. Traducerea unor pagini ale
sale – aforisme, aici, urmate de excerpte din discursuri – este și un exercițiu
de indologie pentru uzul indianiștilor,
politicienilor, diplomaților al tuturor celor interesați de conducerea celei
mai culturale și populate superțări).
Sumar
Prefață
India
Instituții ale Democrației
Educație
Inovație și Cercetare
Economie
Prefață
Shri Pranab Mukherjee și-a asumat
oficiul de Prim Cetățean al Indiei în 25 iulie 2012, încununând o distinsă
carieră politică de peste cinci decenii. Așa cum a spus în acea zi, el a văzut
vaste, poate incredibile, schimbări pe durata călătoriei care l-a purtat de la pâlpâirea
unei lămpi într-un mic sat bengalez la candelabrele din Delhi. A avut
perspectiva unui insider în multe din momentele definitorii ale națiunii
noastre. Cu intelectul său și perspicacitatea politică și administrativă, el a
jucat un rol pivot în modelarea multor măsuri de politică publică având un
impact benefic asupra vieților cetățenilor și compatrioților noștri.
Compilația citatelor din această
carte este o încercare de a capta esența gândirii sale și a prezenta
cititorilor un spectru al ideilor și vederilor sale asupra Indiei – cultura și
valorile sale, democrația și instituțiile, inclusiv dezvoltare, tineret,
educație, cercetare și inovație. Aceată carte este o tentativă de a transmite,
întrucâtva, măsura omului din spatele Președintelui și idealurile pe care le-a
susținut totdeauna, și continuă, ca Prim Cetățean al Republicii.
OMITA PAUL
New Delhi, 2014
INDIA
Am primit mult mai mult de la
țară decât i-am dat.
*
Cea mai înaltă onoare în
democrația noastră nu stă în niciun oficiu, ci în a fi un cetățean al Indiei,
patria noastră. Suntem toți egal copii înaintea mamei noatre, și India cere
fiecăruia dintre noi, în oricare rol pe care-l jucăm în complexa dramă a construirii națiunii, să
ne facem datoria cu integritate,angajare și neclintită loialitate față de
valorile consacrate în Constituția noastră.
Constituția reprezintă o a doua
liberare, de această dată de dominația tradiționalei inegalități în gen, castă,
comunitate, împreună cu alte cătușe care ne-au ferecat prea îndelung. Aceasta a inspirat o evoluție
culturală care a pus societatea indiană pe drumul modernității. Societatea s-a
schimbat prin evoluție graduală, pentru că revoluția violentă nu este calea
indiană.
*
Adevărata istorie a Indiei este
parteneriatul poporului. Avuția noastră a fost creată de fermieri și muncitori,
industrialiști și furnizorii de servicii, soldați și civili.
*
Pentru Gandhiji, satyagraha a
fost supremația forței morale asupra forței fizice. El a numit-o „forța
sufletului”.
În epoca imperiilor, libertatea nu a fost dată
niciodată; a fost luată. A fost câștigată de o generație de giganți, condusă de
un puternic om al destinului, Mahatma Gandhi, care a luptat cu spirit de
sacrificiu, nestrămutată convingere împotriva celei mai mari puteri din
istorie, cu o forță morală care a transformat gândirea politică și ale cărei
reverberații au ecou în mari evenimente peste tot în jurul nostru astăzi.
*
Filosofia Indiei nu este un
concept abstract din manuale. A înflorit în viețile de zi cu zi ale poporului
nostru, care prețuiește umanul mai presus de orice.
*
India nu este o entitate
geografică. Ea poartă o istorie a ideilor, filosofie, intelect, geniu
industrial, meșteșug, inovație și experiență.
Pentru mine, India este atât de
mult și încă mult mai mult! Am căutat răspunsuri în munții ei, în poporul ei,
în muzica și în satele ei. De fiecare dată am ieșit cu o mai bună înțelegere a
Indiei, pentru că în toate acestea India înflorește.
*
Cum tirania se diminuează în
toată lumea, cum democrația capătă viață proaspătă în regiuni altădată
considerate inospitaliere, India devine modelul modernității.
*
Violența este externă în natura
noastră. Când, ca ființe umane, greșim, noi ne exorcizăm păcatele cu penitență
și responsabilitate.
O națiune modernă este construită
pe unele fundamente de bază: democrație, drepturi egale pentru fiecare
cetățean; secularism, libertate egală fiecărei credințe; egalitate a fiecărei
regiuni și limbă; egalitate de gen; și, poate cea mai importantă din toate,
echitatea economică. Pentru ca dezvoltarea noastră să fie reală, cei mai săraci
din țara noastră trebuie să se simtă că sunt parte a narațiunii ridicării
Indiei.
*
Armonia noastră socială este
sublima coexistență a templului, moscheei, bisericii, gurdwarei și sinagogii;
ele sunt simbolul unității noastre în diversitate.
*
Este doar o privire largă,
nestânjenită de regionalism, neîmpiedicată de parohialism, nestingherită de
prejudicii, care poate face această națiune mare și demnă, astfel încât să
poată conduce lumea.
*
Există o lege a pământului. Dar
există și o lege mai înaltă. Sanctitatea femeii este un principiu directiv al
acelui larg edificiu numit civilizația indiană. Vedele spun că există mai multe
decât un fel de mamă: mama de naștere, soția unui guru, soția unui rege, soția
unui preot, aceea ce ne îngrijește, și patria noastră mamă. O mamă este
protecția noastră de rău și opresiune, simbolul vieții și prosperității
noastre. Când brutalizăm o femeie, rănim sufletul civilizației noastre.
*
Eu cred ferm că India este ceea
ce poporul ei este! Ea este rezilientă, ea este inspiratoare, ea este eternă.
În special când este rănită și zdrobită. Nu știu de unde găsește puterea
lăuntrică. Dar o găsește.
*
E timpul pentru națiune să-și
remonteze busola morală. Nimic nu trebuie permis pentru a da pinteni
cinismului, cinismul fiind orb la moralitate. Trebuie să privim adânc în
conștiința noastră și să aflăm unde am șovăit. Soluțiile la probleme trebuie
aflate prin discuții și o conciliere de vederi. Poporul trebuie să creadă că
guvernarea este un instrument al binelui, și, de aceea, trebuie să asigurăm o
bună guvernare.
Într-un timp când noi, ca
națiune, avem de făcut un extra efort pentru a surmonta provocările morale
contemporane, educația holistică este cea care trebuie să joace un rol
definitiv în modelarea valorilor noastre. Instituțiile noastre educaționale
joacă un rol pivotal în a inculca
tineretului nostru miezul valorilor civilizaționale ale iubirii de patrie,
o performanță a datoriei, compasiune pentru toți, toleranță pentru pluralism,
respect pentru femeie, onestitate în viață, reținere de sine în conduită,
responsabilitate în acțiune și disciplină.
*
INSTITUȚII ALE
DEMOCRAȚIEI
Constituția indiană este un
document viu care este operaționalizat în fiecare zi prin politica de stat.
*
Politica lui divide și guvernează
a extras un preț greu din subcontinentul nostru. Dacă nu lucrăm împreună, nimic
nu va merge vreodată.
Democrația este ghidul nostru cel
mai prețios spre pace și regenerarea din mlaștina săsăciei create de secole de
stăpânire colonială. Dinăuntrul spațioaselor prevederi ale Constituției
noastre, India a crescut într-o frumoasă, vibrantă și uneori zgomotoasă
democrație.
*
Parlamentul este sufletul
poporului, „atman”-ul Indiei. Contestăm drepturile și îndatoririle noastre spre
pericolul nostru.
*
Suntem, peste divizarea de partid
și regiune, pe altarul patriei noastre. Constituția noastră federală
întruchipează ideea de Indie modernă; ea definește nu numai India dar și
modernitatea.
Eu am în vedere o Indie în care
unititatea scopului propulsează binele comun; unde centrul și statul sunt
conduse de singura viziune a bunei guvernări; unde fiecare revoluție este
verde; unde democrația nu este numai dreptul la vot o dată în cinci ani ci a
vorbi întotdeauna în interesul cetățeanului; unde cunoașterea devine
înțelepciune; unde tinerii revarsă fenomenala lor energie și talent în cauza
colectivă.
*
O democrație sănătoasă este
marcată de participare informată. Învață și predă altora. Ajută națiunea să
creeze cetățeni mai buni care-și înțeleg drepturile și responsabilitățile
*
Un temperament democratic cere
demnitate în comportare și toleranță față de vederi contrare.
O națiune democratică este totdeauna
implicată într-un argument cu ea însăși. Acest lucru este binevenit, pentru că
rezolvăm probleme prin discuție și consimțământ, nu forță. Dar diferențele de
opinie sănătoase nu trebuie să conducă nesănătoasă dezbinare în statul nostru.
O dezbatere este legitimă dar trebuie să se conformeze normelor democratice.
*
Principiul cardinal al
funcționării efective a sistemului parlamentar este că majoritatea va conduce
și minoritatea se va opune, expune și, dacă e posibil, depune. Totuși,
minoritatea trebuie să accepte deciziile majorității în timp ce majoritatea
trebuie să respecte vederile minorității.
*
Parlamentarii și legislatorii
noștri trebuie să vadă oportunitatea de a reprezenta poporul ca pe un mare
privilegiu și onoare. Parlamentarii trebuie în orice moment să fie sensibili și
responsivi la problemele și interesele
poporului.
Disrupția dezbaterilor nu poate
și nu trebuie tolerată în nicio circumstanță. Disidența va fi exprimată cu
decență și în contururile și parametrii formulelor parlamentare. Democrația
trebuie să cuprindă cele trei D-uri – 'Dezbatere', 'Disidență' și'Decizie',
nu 'Disrupție'.
*
Un politician trebuie să citească
poezie pentru a-și ține mintea vie și sensibilă.
*
Prioritatea legislaturii în
domeniul taxelor este supremă și inalienabilă.
Democrația este mult mai mult
decât dreptul de a vota la fiecare cinci ani. Esența sa stă în aspirațiile
maselor. Spiritul său trebuie să influențeze responsabilitățile liderilor și
datoriile cetățenilor în fiecare zi. Democrația respiră printr-un vibrant
parlament, un judiciar independent, o media responsabilă, o societate civilă
vigilentă, și o birocrație caracterizată de integritate și muncă grea. Ea
supraviețuiește prin răspundere, nu risipă.
*
Democrația nu este un dar, ci un
drept fundamental al fiecărui cetățean. Pentru cei la putere, democrația este
un fel de credință sacră. Cei ce violează această încredere comit sacrilegiu
împotriva națiunii.
*
Oamenii au un drept de a-și
exprima nemulțumirea. Dar noi trebuie să și înțelegem că legislația nu poate fi
smulsă din legislatură ori justiția din judiciar.
Constituția noastră prescrie un
delicat echilibru între varii instituții ale statului. Acest echilibru trebuie
menținut. Avem nevoie de un parlament care dezbate, discută și decide. Avem
nevoie de un judiciar care dă justiție fără întârziere. Avem nevoie de o
conducere dedicată națiunii și acelor valori care ne fac o mare civilizație.
Avem nevoie de un stat care inspiră încredere în popor prin abilitatea sa de a
surmonta provocările din fața noastră. Avem nevoie de o media și cetățeni care,
chiar dacă își clamează drepturile, sunt egal dedicați responsabilităților lor.
*
Ne simțim furioși, și pe drept,
când vedem instituții democratice slăbite de automulțumire și incompetență.
*
Când autoritatea devine
autoritară, democrația suferă. Dar când protestul devine endemic, flirtăm cu
haosul. Democrația este un proces de împărtășire. Toți învingem or toți
pierdem.
Instituțiile sunt pilonii
vizibili ai instituțiilor noastre, și dacă ele clachează atunci idealismul
Constituției noastre nu poate rezista. Ele sunt interfața între principii și
oameni. Instituțiile noastre vor fi suferit din uzura timpului. Răspunsul nu
este a distruge ceea ce s-a construit, ci de a le re-ingineriza astfel încât să
devină mai puternice decât înainte. Instituțiile sunt gardienii libertății
noastre.
*
Corupția este un cancer care
erodează democrația și slăbește fundațiile statului nostru.
*
Furia împotriva amarei pandemii a
corupției este legitimă, fiind un protest împotriva acestei ciume care erodează
capabilitatea și potențialul națiunii noastre. Sunt timpuri când oamenii își
pierd răbdarea, dar aceasta nu poate deveni o scuză pentru un asalt împotriva
insituțiilor noastre democratice.
Instituțiile sunt oglinda
caracterului național. Azi vedem larg răspândite cinismul și deziluzionarea
față de guvernare și funcționarea instituțiilor din țara noastră. Legislaturile
noastre arată mai mult ca arene de
luptă, mai degrabă decât for care legiferează. Corupția a devenit o provocare
majoră. Prețioasele resurse ale națiunii sunt risipite prin indolență și
indiferență. Aceasta vlăguiește dinamismul societății noastre. Avem nevoie să
corectăm această regresiune.
*
Cei aflați în politică trebuie să
înțeleagă că fiecare alegere vine cu un avertisment: performează ori pieri.
*
Anarhia populistă nu poate fi un
substitut al guvernării.
Buna guvernare este critic
dependentă de existența unor premise. În centru este o inviliolabilă aderență
la domnia legii. Din aceasta emană o nevoie critică a unei structuri
participative de luare a deciziilor,
transparență, responsivitate,răspundere, incluziune. Guvernare bună înseamnă
existența unei arhitecturi care are binele oamenilor ca unic focus.
*
Un serviciu public administrat
profesionist este edificiul bunei guvernări și livrarea responsivă a
serviciilor publice.
*
Indiferent de situație ori provocare, nu este loc într-o democrație
liberală pentru uzul violenței țintind la intimidare și furnizarea de justiție
extrajudiciară.
*
Țelul final al oricărei
democrații este împuternicirea individului, indiferent de starea lui economică,
religioasă ori socială. Acesta pare a fi un vis utopic pentru mulți, dar
puterea unui sistem stă în capacitatea sa de a lucra neîncetat pentru împlinirea
acestui ideal. Ne datorăm nouă înșine un sistem în care accesul la politică nu
este limitat la puțini privilegiați. Mai degrabă, orice indian se poate simți
împuternicit îndeajuns să contribuie.
*
Puterea mediei trebuie folosită
spre a se angaja într-un efort național de a reseta busola noastră morală.
*
Ziarele trebuie să fie
păstrătoarele conștiinței țării noastre. Ele trebuie să fie participante active
în continuul nostru efort de a nutri o republică democratică hotărâtă să
realizeze justiția și libertățile
fundamentale pentru toți cetățenii.
Job-ul unui legislator este 24x7
responsabilitate. Legislatorii trebuie tot timpul să fie sensibili și
responsivi la problemele și interesele oamenilor. Ei trebuie să dea glas
plângerilor publicului ridicându-le în camera legislaturii și acționând ca
legătură între oameni și guvern.
*
Fiecare alegere trebuie să fie o
piatră de hotar crucială în călătoria națiunii noastre spre mai mare armonie
socială, pace și prosperitate.
*
Un instrument scris, fie și atât
de elaborat și vast precum Constituția indiană, nu este niciodată exhaustiv. O
constituție este o cartă pentru guvernarea unei națiuni și jurisprudența ei
este dinamică și constant evolutivă.
Dacă vrem ca țara noastră să se
dezvolte mai repede, nu ne putem permite a fi lenți în luarea deciziilor. Nu
spun ca deciziile să fie luate în pripă. Dar a prelungi ori evita luarea
deciziilor nu este acceptabil. Decizii
informate bazate pe fapte, cifre și evaluare realistă, la cea mai bună
abilitate sunt sine qua non pentru o bună guvernanță.
*
Instituțiile noastre,însărcinate
cu menținerea păcii și securității, au o sarcină anevoioasă. Ele trebuie să fie
proactive ca implementatoare ale legii și efective ca parteneri în creștere și
dezvoltare.
*
Trăsătura definitorie a oricărei
democrații este aceea că înlocuiește regula oamenilor cu regula legii și
dobândește aceasta creând instituții de guvernare și procese pentru
funcționarea lor.
Nemulțumirile omului comun nu
trebuie ignorate niciodată. Poate să nu fie posibil a rezolva toate problemele
dar, cel mai adesea,un pacient auzind vreun sfat cu empatie, sau un efort onest
de a ajuta din partea poliției vor duce la o considerabilă ameliorare a
imaginii de ansamblu a forței de poliție, ca și a guvernului.
*
Nu poate fi democrație fără
secularism.
*
Parlamentul indian este (templul)
Gangotri al democrației noastre. El reprezintă voința și aspirațiile a peste un
miliard de oameni și este legătura între popor și guvern. Dacă Gangotri este
poluat, nici Ganga nici oricare din tributarii săi nu pot rămâne nepoluați.
*
EDUCAȚIE
Educația este alchimia care poate
duce India spre următoarea epocă de aur.
*
Cele mai vechi scripturi ale
noastre au fixat cadrul societății în jurul stâlpilor cunoașterii. Provocarea noastră
este să convertim cunoașterea într-o forță democratică prin propulsarea ei în
fiecare colț al țării noastre.
*
Acumularea și agregarea gândirii
umane și exaltarea esteticii cuplată cu rafinamentul gândirii, cuvântului și
mișcării de-a lungul mileniilor, ne-au dat varii curente ale culturii clasice.
Curentele culturii clasice sunt legătura noastră cu trecutul. Ele sunt fundația
gândirii noastre curente și, prin extensie, platforma viitoarei noastre
acțiuni.
*
Motto-ul nostru trebuie să fie:
toți pentru cunoaștere și cunoaștere pentru toți.
*
O universitate este banyan-ul ale
cărui rădăcini se întind în educația de bază, într-o vastă rețea a școlilor
care construiesc măiestria intelectuală a comunităților noastre. Trebuie să
investim în fiecare parte a a acestui arbore al cunoașterii, de la sămânță,
rădăcină și ramură la cea mai înaltă frunză.
O reordonare a societății poate
fi adusă prin sistemul educațional. Nu putem aspira la o putere de clasă
mondială fără o singură universitate de clasă mondială. Istoria consemează că
am fost cândva centrul de atenției al lumii. Takshashila, Nalanda,
Vikramashila, Valabhi, Somapura și Odantapuri au cuprins sistemul universitar
antic, dominând lumea pentru 1800 de ani începând cu secolul al șaselea Î.E.N. Ele erau magneți pentru cele mai fine minți
și savanți ai lumii. Avem de căutat să recâștigăm acel spațiu.
*
Fiecare tânăr țintește să devină
competent intelectual și calificat tehnic. Dar generarea cunoașterii fără
formarea valorii contează pentru puțin.
*
Într-o națiune a cărei demografie
este tânără, și în vârstă și în spirit, educatorii au responsabilitatea de a
furniza educația care este bogată în valori și modernă în conținut.
Când mă gândesc la un învățător,
îmi vine în minte o imagine: văd o lampă aprinsă înconjurată de o mie de lămpi
neaprinse. Lampa aprinsă aprinde mia aceea de lămpi, care la rândul lor aprind
mii de alte lămpi. Văd lărgindu-se cercul de lumină, risipind tot întunericul
din patria noastră.
*
Pentru a construi o Indie a
viselor noastre, prima și cea mai de seamă sarcină ce ne stă în față este de a
îmbunătăți calitatea educației.
*
O universitate trebuie să fie un
templu al învățării – al umanismului, toleranței și raționamentului echilibrat.
Educația este scara care poate
ajuta pe cei de la bază să urce până în vârfurile statutului profesional și
social. Educația este mantra care poate transforma averile noastre economice și
elimina decalajele care au făcut societatea noastră inegală.
*
Educația fără valori este ca o
floare fără mireasmă.
*
Educația are de împărtășit valori
tinerilor spre a-i face sensibili față de ființele umane semene. Trebuie să fie
un proces care completează un individ în toate privințele.
Universitățile noastre și
instituțiile academice trebuie să ia conducerea în împărtășirea educației care
ne va ajuta să întâmpinăm provocările morale ale vremurilor prezente. Ele
trebuie să ne ajute să construim o democrație modernă bazată pe valorile
demnității și egalității umane.
*
Educația nu mai este doar
privilegiul elitei, ci un drept universal. Este sămânța destinului unei
națiuni. Trebuie să inaugurăm o revoluție în educație care să devină o rampă de
lansare pentru renașterea națională.
*
Poate cei mai mulți dintre noi nu
pot 'vedea', în ciuda binecuvântării văzului din ochii noștri – un dar de la
Dumnezeu pe care îl luăm pe garanție.
Avem nevoie de un sistem
educațional care să pună importanța pe un temperament științific în interiorul
societății. Doar creșterea economică, fără însoțirea capacității de cunoaștere
spre a gestiona dimensiunile schimbării, nu este nici de ajuns nici apropriată.
*
Educația este un instrument de a
scoate omenirea din robia îngustimii. Ea
ne lărgește orizonturile și ne
modelează gândirea.
*
Fii deschis la idei din toate
părțile dar nu te maimuțări după alții orbește. Nu permite altora să ne domine
gândirea.
Spre a construi țara viselor
noastre, avem nevoie de indivizi competenți și dedicați. Universitățile noastre
trebuie să producă bărbați și femei de caracter și integritate. Fără aceste
valori, este imposibil să realizezi ceva meritoriu în viață. Împreună cu
proficiența academică, universitățile noastre trebuie pună un mare accent pe
construirea caracterului.
*
Puterea unei universități este
judecată de alumnii ei.
*
Cărțile poartă înțelepciunea
generațiilor. Cititul ajută lărgirea vederilor, încurajează imaginația și
extinde orizonturile mentale.
Un sistem educațional serios este
roca-mamă a unei societăți iluminate. Este piatra de temelie a unei societăți
progresive, democratice – unde domnia legii prevalează, unde există un înalt
grad de civilitate și respect pentru drepturile celorlalți ca și pentru ale
noastre proprii.
*
Cunoașterea este un adevărat
capacitant al împuternicirii umane. Contribuția educației la dezvoltarea unei
națiuni este inegalabilă.
*
Standardul educației superioare
are o relație directă cu dezvoltarea unei națiuni și calitatea vieții
cetățenilor ei.
O bună educație inculcă obiceiul
toleranței la vederi și opinii divergente. O bună educație ne face calmi
spiritual. Ea ne inspiră să ne folosim învățarea spre a ne deda dezbaterii
sănătoase mai degrabă decât a intra în conflict cu cei în dezacord cu noi. O
bună educație ne îndeamnă să ne folosim învățătura pentru binele omenirii, mai
degrabă decât împotriva ei.
*
În căutarea noastră de a
democratiza educația, urmăririi excelenței academice nu trebuie să i se dea o
mai joasă prioritate. Trebuie să veghem împotriva oricărei astfel de tendințe.
*
Istoria aduce mărturie cum
cooperarea între indivizi și națiuni a dus la o semnificativă sporire a
înțelegerii și cunoașterii umane.
În lupta noastră împotriva
analfabetismului, avem de creat o mai mare conștientizare și opinie asupra
acestui flagel. Prin relevantă susținere, avem de creat, printre cei ce sunt
incapabili să citească și scrie, un îndemn lăuntric de a deveni știutori de
carte. Succesul programului nostru de alfabetizare depinde în ultimă instanță
de consimțirea și cooperarea oamenilor.
*
Universitățile trebuie să devină
o importantă platformă pentru orice cercetător să urmeze curiozitatea și
creativitatea.
*
Viziunea nu poate fi deschisă; ea
trebuie să fie focusată pe tineret.
*
Educația separă lumina de
întuneric, avansul de înapoiere, excelența de mediocritate. Dacă o investiție
poate cu adevărat defini viitorul progres, aceasta este educația.
*
Tinerii nu pot visa pe stomacul
gol. Ei trebuie să aibă job-uri capabile să-i servească pe ei înșiși precum și
ambițiile națiunii.
*
Schimbarea precede adesea
progresul. Dacă simți orice frânând progresul, creșterea noastră, schimbă-l. Nu
te alătura brigăzii care doar vociferează pentru schimbare; dă mâna cu acei ce
cred în făptuire.
De cum ieși din universul tău
academic, asigură-te că educația ta te va ține totdeauna în loc bun. Vei prospera
oriunde mergi și strălucești în orice faci. Dar nu uita niciodată că datorezi
ceva lumii din jurul tău. Ai o specială responsabilitate. Acum îți sunt
încredințate speranțele și expectativele oamenilor. Ridicarea mai puțin
norocoșilor tăi compatrioți este o sacră sarcină pe care trebuie s-o
performezi. Această obligație față de țara ta este ceva ce trebuie mereu să
tinzi să împlinești. Este un legâmânt pe care nu trebuie să-l rupi. Așadar,
du-te, trăiește-ți visele. În același timp, trăiește visele țării și
compatrioților tăi.
*
Tinerii sunt însetați de
cunoașterea ce le va ridica abilitățile, și de oportunitatea ce va pune India
pe calea rapidă spre prima lume. Ei au caracter; ei au nevoie de o șansă.
Educația este sămânța, economia este fructul. Asigură bună educație; boala,
foamea și sărăcia vor da înapoi.
*
Cooperarea este tot atât de
importantă în viață pe cât competiția. În viața voastră profesională,
rezolvarea sarcinilor va cere ca multe minți să vină împreună. Învățați să fiți
o echipă jucătoare. Dezvoltați toleranța pentru multiple puncte de vedere. Fiți
umili. Respectați și înțelegeți pe colegii voștri. Faceți adevărul, cunoașterea
și munca grea partenerii voștri în viață.
*
Sunteți printre cele mai
strălucite minți tinere din această țară.
Ajutați politicienii să facă politicile drepte. Nu călcați alături de
problemele de importanță națională. Fiți dornici să citiți, să învățați și să
formulați vederi pe probleme naționale. O democrație nu poate fi sănătoasă fără
participare informată. Informați-vă și informați pe alții. Faceți din
guvernarea acestei țări pasiunea voastră. Alegeți să vă angajați întru frumoasa
noastră, complexa, adesea dificilă și uneori zgomotoasă democrație. Ajutați să
se consolideze și rafineze instituțiile noastre legale și politice. Treceți la
cele învățate aici și ajutați pe alții să-și înțeleagă drepturile precum și
responsabilitățile.
*
INOVAȚIE ȘI CERCETARE
Cunoașterea și inovația sunt
pilonii gemeni în jurul cărora națiunile vor concura, crește și prospera în secolul
al douăzeci și unu-lea.
*
Consolidarea cunoașterii și
inovației în ecosistem a țării este critică spre a asigura un viitor mai
strălucit pentru tinerii noștri și spre a spori avantajul nostru competitiv
într-o lume din ce în ce mai globalizată.
Știința este unul din eforturile
creative al minții umane. Țintirea
științei ca o pasiune personală nu poate fi reglementată ori îndrumată câtă
vreme fiorul căutării se află în 'a cunoaște adevărul naturii'. Mințile pregătite
și creative sunt solicitate să observe revelațiile naturii. Știința caută
adevărul universal și fundamental. O cultură a excelenței este a doua natură a
oamenilor de știință.
*
Viitorul nostru progres va
depinde tot mai mult de abilitatea noastră de a inova, a concepe procese eficiente
pentru sectorul industrial și soluții mai bune pentru guvernanță.
*
Strategia indiană a inovației
trebuie concentrată pe generarea ideilor care promovează inclusiv creșterea și
beneficiul celor de la baza piramidei socio-economice.
Tehnologia are puterea de a
schimba viețile oamenilor prin crearea bunăstării fizice. Țările au trecut prin
schimbări transformaționale și au crescut de la economii relativ slabe la unele
emergente.
*
Inovația este o strategie
managerială cheie pentru creștere. Trebuie să punem accentul pe variile ei
dimensiuni precum procesul inovației, produsul inovației, modelul business al
inovației și noua tehnologie a inovației.
*
Inovația este tot mai mult
recunoscută ca valuta viitorului. Ea
împrumută business-ului un avantaj competitiv și oferă o soluție pentru
guvernanța efectivă.
Inovația este cheia progresului
și a prosperității. Procesul inovației convertește cunoașterea în bun social și
în bogăție economică. Ea naște o cultură a gândirii profunde și aduce calm,
echilibru și discernământ în comportament. Încurajează angajamentul talentului
tânăr cu societatea de a ameliora calitatea vieții.
*
Inovația în gândire, inovația în
efort și în atotpătrunzătorul spirit inovativ pot menține poziția și statutul
nostru în schimbarea rapidă a lumii, unde uzura morală este la ordinea zilei.
*
Inovația este o importantă spiță
în roata dezvoltării. Progresul este astăzi bazat pe tehnologie.
*
India este în prag de a fi o
putere globală. Suntem gata să jucăm un rol mai mare în lume. Statutul nostru
ca putere tehnologică este cel care va defini acest rol nou. Avem de făcut un
salt prin avansul tehnologic. Trebuie să fim apți să devenim un exportator mai
degrabă decât importator de tehnologie.
*
Cercetarea joacă un rol crucial
în extinderea frontierei cunoașterii în societate. Ea dă naștere unei noi
gândiri. Aceasta duce la noi și poate mai bune căi de a rezolva numeroasele
probleme cu care se confruntă societatea.
*
Știința, educația, cercetarea și
inovația sunt cei patru stâlpi ai dezvoltării ca și cultura muncii pe care se
sprijină națiunea.
Progresul nostru în viitor va fi
larg determinat de felul tehnologiei care ne va propulsa economia. Inovația și
tehnologia oferă avanajul competitiv pe care sectorul nostru industrial îl cere
disperat. Este nevoie de a asigura un
mediu care să conducă la inovație.
*
Cercetarea este cheia de boltă
pentru extinderea potențialului nostru de producție. Viitoarea noastră creștere
va emerge nu atât prin utilizarea resusrselor noastre cu tehnologia existentă.
Mai degrabă, putem crește folosindu-ne resursele mai bine printr-o mai avansată
tehnologie.
*
Tehnologia exercită o formidabilă
forță în apropierea distanțelor și învingerea altor bariere. Prin uzul
rețelelor de cunoaștere, instituțiile academice pot înfrânge constrângerile
fizice încât să se întâlnească una cu alta într-o semnificativă colaborare de
idei, gânduri și cunoaștere.
*
ECONOMIE
În zorii Independenței noastre,
am aprins lampa incandescentă a modernității și a creșterii economice echitabile.
Pentru a ține aprinsă această lampă, prioritatea noastră cea mai înaltă a fost
eliminarea sărăciei.
*
Există o relație directă între o
democrație de succes și o economie de succes, pentru că noi avem o națiune
condusă de popor. Oamenii își servesc interesele cel mai bine când participă la
luarea deciziilor.
Pentru a da adevărat sens
democrației noastre, am dat cetățenilor îndreptățiri întărite prin garanții
legale în termenii dreptului la informație, loc de muncă, educație și hrană.
Trebuie să asiguram că aceste îndreptățiri duc la reală împuternicire pentru
oameni.
*
Avem nevoie de o adoua luptă
pentru libertate, de data aceasta spre a asigura că India este liberă pentru
totdeauna față de foame, boală și sărăcie.
*
India a prosperat când a fost
confruntată cu provocări. În mijlocul fiecărei crize, există și o oportunitate.
Este o oportunitate de a regândi, reevalua și face drum pentru noi idei și
politici.
India se află la un pas de o
renaștere majoră. Puțin contează dacă anunțurile din ziarele de azi ajung sau
nu pe pagina întâi mâine dimineață, de vreme ce ele ajută la conturarea
titlurilor care descriu India de peste un deceniu.
*
Nu există umilire mai abuzivă
decât foamea. Teoriile picurate nu se adresează aspirațiilor legitime ale celui
sărac. Trebuie să ridicăm pe cei de jos astfel încât sărăcia să fie ștearsă din
dicționarul Indiei moderne.
*
În cursa noastră pentru
dezvoltare, trebuie să avm grijă să nu deranjăm echilibrul între om și natură.
Consecințele unui astfel de dezechibru pot fi dezastruoase.
Trebuie să învățăm să trăim în
armonie cu natura. Natura nu poate fi consistentă. Noi trebuie să fim capabili
să-i conservăm bunătatea în timpul atâtor anotimpuri de belșug, astfel încât să
nu fim lipsiți în vreun ocazional spasm de neîndestulare.
*
Principalul scop al creării de
bogăție este de a înlătura răul foamei, privațiunii și subzistenței marginale
de la baza populației noastre în expansiune.
*
Eu nu cred că există vreo
contradicție inerentă între protejarea mediului nostru și dezvoltarea
economică. Atâta timp cât luăm aminte la marea lecție a lui Gandhiji, că este
destul în lume pentru nevoia omului dar nu pentru lăcomia omului (man' s need /
man' s greed), suntem în siguranță.
Pentru o țară în dezvoltare cu
mai mult de 1,2 miliarde de oameni, dezbaterea între creștere și redistribuire
este vitală. În timp ce creșterea construiește posibilitatea redistribuirii, redistribuirea susține
creșterea peste orar. Amândouă sunt egal importante. O disproporționată
subliniere a uneia pe seama celeilalte poate avea consecințe adverse pentru
națiune.
*
Diminuarea foamei este o luptă
universală chemând la cooperare întreaga națiune. Oricând a fost o provocare la
securitatea hranei în lume, comunitatea științifică a fost în fruntea răspunsului uman cu
nemărginita-i ingenuitate.
*
India trebuie să-și găsească
propriile soluții la problemele sale. Trebuie să fim deschiși la toată
cunoașterea. Altfel ar însemna să ne condamnăm națiunea la mizeria unei
stagnante mlaștini. Dar nu trebuie să ne dedăm opțiunii ușoare a imitației fără
judecată, căci aceasta ne poate duce la o grădină de buruieni.
Politica străină inovativă nu
este de ajuns pentru a rezolva problemele dezvoltării și creșterii noastre, iar
un cadru politic în context intern trebuie de asemenea să fie gata să
exploateze deplin oportunitatea prezentată de geografie.
*
Pacea și dezvoltarea sunt două
concepte strâns întrețesute și necesare pentru a rupe ciclul vicios al
sărăciei, foamei, inegalității și războiului.
*
Pacea este primul ingredient al
prosperității. Istoria a fost scrisă adesea în roșul sângelui. Dar dezvoltarea
și progresul sunt recompensele luminoase ale unui dividend al păcii, nu
trofeele de război.
Există provocări, formidabile
provocări cu care ne confruntăm astăzi. Dar, așa cum a arătat istoria, când se
confruntă cu adversitatea, India și indienii s-au ridicat la luptă și au ieșit
învingători. Avem voința, capacitatea, reziliența de a converti aceste
provocări în oportunități.
*
Schimbarea climei este într-adevăr
o amenințare, dar prezintă și o unică oportunitate, o oportunitate de a lucra
împreună așa cum am demonstrat prin răspunsul nostru la criza financiară
globală.
*
Impactul schimbării climei și al
degradării mediului cade disproporționat asupra țărilor în dezvoltare. Țările
în dezvoltare sunt cele mai vulnerabile la acesta și le și lipsesc mijloacele
de a le aborda.
Dezvoltarea sustenabilă conține o
gamă largă de probleme și, în particular, 'pilonii de susținere interdependentă
și mutuală' ai dezvoltării economice și protecției mediului.
*
Creșterea noastră economică,
social echitabilă, a avut loc într-un cadru democratic care a susținut nu numai
crearea de bogăție, dar și distribuirea bogăției.
*
Creșterea este necesară pentru
oportunitatea pe care o creează pentru roiul milioanelor din India, care are
nevoie să fie ridicați din sărăcie și deprivare.
Sărăcia și sudezvoltarea sunt
printre provocările centrale ale timpurilor noastre. Cerința de boltă pentru
creșterea economiei susținute este eradicarea sărăciei în țările în dezvoltare.
*
În contextul continuării
inclusivității în creșterea economică este de primă importanță realizare obiectivelor interdependente -
diminuarea sărăciei, atenuarea inadecvării hranei, crearea de locuri de muncă rurale
și creșterea veniturilor rurale.
*
Împuternicirea femeilor trebuie
privită nu numai ca o parte a eforturilor noastre întru egalitatea de gen dar
și ca un pas critic spre stimularea participării lor depline la construirea
națiunii.
*
O societate egalitariană poate fi
creată numai când creșterea este inclusivă. Este important a asigura că există
justiție și egalitate de oportunitate, că statul nu creează condiții în
care puținii privilegiați să câștige pe
socoteala mulțimilor care suferă endemică sărăcie. O societate sustenabilă se
poate baza numai pe principiile egalitarianismului.
*
Sărăcia nu are religie, foamea nu
are crez și disperarea nu are geografie. Cea mai mare provocare în fața noastră
este să sfârșim blestemul sărăciei în India. Nu trebuie să fim satisfăcuți
numai cu 'diminuarea sărăciei'. Trebuie să ne dedicăm scopului 'eliminarea
săsrăciei'.
*
Într-o țară ca a noastră, cu
semnificative secțiuni de populații și regiuni fără depuneri la bancă,
incluziunea financiară este vitală pentru susținerea pe termen lung a
dezvoltării echitabile.
Ființele umane sunt produsul
proceselor evoluționare și istorice. Până acum, dorința de a fi stăpân al
naturii a ghidat activitățile umane cu o considerabilă extensie. Această
dorință are nevoie acum să fie înlocuită de filosofie, nu a cuceririi naturii
ci a cooperării cu natura. Avem nevoie să dezvoltăm noi paradigme ale
dezvoltării sustenabile ecologic.
*
Eficacitatea politicilor noastre,
îndeosebi în sectorul social, pivotează pe datele colectate de diferite agenții
guvernamentale. Politicile bune cer bune date standard. Mare importanță
trebuie, așadar, să fie pusă pe autenticitatea informației adunate astfel încât
să formeze baza intervenției politice.
*
Economia indiană încă suferă de
acute dezechilibre regionale unde creșterea venitului potențial al tuturor
statelor nu este similar. Poate în recunoașterea acestui fapt, creatorii
Constituției noastre au edificat o structură federală care se înclină în
favoarea centrului cel puțin în domeniul relațiilor fiscale.
Proiectul Amendamentului
Constituțional (pentru introducerea Taxei pe Bunuri și Servicii) va fi un reper
în legislație, care va schimba peisajul puterii taxației existente al centrului
și statului și va stabili și un precedent inovativ pentru federalism fiscal
cooperativ.
*
Va trebui să nu existe deviație
în urmărirea intereselor pe termen scurt. Noi toți vom avea în vedere
interesele pe termen lung ale economiei prin luarea unor decizii atent
chibzuite în consultare unul cu altul înainte de a face orice deviații. Acest
spirit al federalismului cooperativ este esența GST (Goods and Services Tax) și
singura trăsătură care va asigura că se dezvoltă în adevăratul sens o piață
națională cu mișcare liberă a bunurilor și serviciilor de la un cap la altul
al granițelor statului.
*
SECURITATE
Era războiului nu a trecut. Ne
aflăm în mijlocul unui al patrulea război mondial; cel de-al treilea a fost
Războiul Rece. Războiul împotriva terorismului este al patrulea, și este un
război mondial pentru că poate să-și ridice capul diavolesc oriunde în lume.
*
Câteva minute de pace vor
realiza mult mai mult decât mulți ani de
război. India este mulțumită cu ea
însăși, și dirijată de voința de a sta pe înalta tablă a prosperității. Ea nu
va fi abătută din misiunea sa de practicanți nocivi a i terorii.
India este convinsă că, fără
adoptarea Comprehensive Convention Against International Terrorism (Convenția
Completă Împotriva Terorismului Internațional), lupta globală împotriva
terorismului rămâne incompletă și probabil să reușească doar parțial.
*
Niciun sacrificiu nu e prea mare
atunci când securitatea națiunii este afectată.
*
Să nu uităm că terorismul nu
cunoaște granițe. Noi toți suntem vulnerabili la atacurile teroriste.
Un răspuns puternic terorismului
cere cooperare pe largă scară internațională. Aceasta înseamnă a nega
teroriștilor spațiul de care dispun, și a crește capabilitatea statelor de a
răspunde amenințărilor teroriste. Aceasta cere cooperare susținută și specifică
printr-o varietate de agenții naționale, regionale și globale.
*
Violența nu este o opțiune;
violența este o invitație la o mai mare violență.
*
Avem nevoie de pace pentru un nou
val economic care să elimine cauzele competitive ale violenței.
*
Vecinii pot avea dezacorduri;
tensiunea poate fi un subtext al frontierelor. Dar sponsorizarea terorismului prin actori non-stat este o
chestiune de adâncă îngrijorare pentru întreaga națiune. Noi credem în pace la
graniță și suntem totdeauna gata să oferim o mână în ajutorul prieteniei. Dar
această mână nu trebuie luată pe garanție.
*
Pacea trebuie să fie ideologia
noastră, progresul orizontul nostru.
*
Terorismul este una din cele mai
serioase amenințări la pacea globală; el neagă principiile fundamentale ale
justiției. Un act de terorism oriunde este o amenințare la pacea și
stabilitatea de pretutindeni.
*
Mi se spune repetat că acei
teroriști care au perpetuat atacul mișelesc asupra oamenilor nevinovați la
Mumbai erau actori non-stat. Actorii non-stat nu vin de pe altă planetă. Ei vin
de pe un teritoriu sub comanda unui guvern recunoscut.
*
Angajamentul nostru pentru pace
este infailibil, dar până și răbdarea noastră are limite.
*
Viitorul prosperității comune
poate fi construit decât pe fundația stabilității în regiune, care cere
sensibilitate la preocupările pentru securitate, și un sfârșit exportului de
terorism către vecini.
*
Numai prin aplicarea principiilor
din 'Panchsheel' (Cinci Virtuți), pot fi găsite acele soluții echitabile și
juste la problemele care divid lumea astăzi și contestă pacea globală.
*
Ne putem schimba prietenii dacă
dorim. Nu ne putem schimba vecinii. Ei vor fi stând unde sunt. Noi suntem cei
ce decid dacă vom trăi în perpetuă tensiune cu vecinii noștri ori în pace. Alegerea este a noastră.
*
Un comentariu:
Anonim21 ianuarie 2016, 10:02
Stimate Maestre si activ Mentor
pentru activitati de Cultura_Majora,
Sincere aprecieri!
Daca intentionati sa luati parte
la proiectul ce il initiem sunteti invitata sa transmiteti, in engleza, unul
sau amandoua titlurile Dvs.
* PRANAB MUKHERJEE: Gânduri și
Reflecții
** DUMNEZEU CA PROBLEMĂ PERSONALĂ
A POETULUI
Le voi include in lista de
sub-titluri ale proiectului – si cu intreaga lista vom “merge spre sinergizare”
intre partenerii proiectului (aceasta ca prim pas). Il veti re-intalni pe Dr.
Larry Stapleton, Waterford, Irlanda cu care v-ati conversat la Sala Dalles in
octombrie 2009.
Proiectul ce il initiem si la
care sunteti deci invitat a fi partener are titlul (initial) <<'What is
Truth?' versus the LIGHT alongside the cycle 'Societal Management_1 ---
Science/Technology --- Religion/Philosophy --- Art/Literature --- Societal
Management_2'>>
Suntem in continuitate fata de
proiectul <<'What is Truth?' – an Interdisciplinary, Intercultural and
Ecumenic attempt within the Science-Religion Dialogue>>.
http://arts.st-andrews.ac.uk/scientistsincongregationsscotland/saint-andrews-cathedral-aberdeen/
[cu fireasca modestie intru un
astfel de subiect holistic, suntem bucurosi sa impartasim experienta de aproape
doi ani activi].
Mult succes in activitatea Dvs.
Urari de snanatate familiei si
colegilor dintru “Intalnirile de Marti”.
[Si colegii Dvs. pot “reactiona”
cu un propriu sub-titlu spre sinergii cu alti cercetatori intru lumea noastra
contemporana prea complexa.]
Cu respect,
prof. Nicolae Bulz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu