Astăzi, 23 august 1944. Am venit
în audienţă la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situaţiei
frontului şi a acţiunii întreprinse pentru a scoate Ţara din greul impas în
care se găseşte. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea,
păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La
expunerea mea a asistat la audienţă Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape
doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări
pentru viitorul Ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit
înţelegere şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii,
libertăţilor şi continuităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi
ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului
mondial, când Germania era tare. […]
Ţara, prin câte trei milioane de
voturi (referendumul naţional – n.n.), mi-a dat dezlegare şi a aprobat tot ce
eu făcusem.
În consecinţă, a accepta astăzi
propunerile Molotov însemnează:
a. – a face un act politic de
renunţare şi pierdere a Basarabiei şi Bucovinei, act pe care România nu l-a
făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea,
făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care
Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio
modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”.
b. – să bag Ţara pentru vecie în
robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de
război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă,
drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine Ţara ocupată nedefinit. Cine, am spus
Dlui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise,
care poate duce la robia neamului? […]
d. – a patra condiţie cerută de
Molotov şi de anglo-americani este să dau ordin soldaţilor să se predea ruşilor
şi să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziţie pentru ca, împreună cu
ruşii, să alungăm pe nemţi din Ţară.
Care om cu judecata întreagă şi
cu simţul răspunderii ar putea să dea soldaţilor Ţării un astfel de ordin care,
odată enunţat, ar produce cel mai mare haos şi ar lăsa Ţara la discreţia totală
a ruşilor şi germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o
astfel de condiţie şi ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei
credinţă faţă de Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, experienţa tragică făcută
de alţii, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează
să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au
propus acestea, situaţia militară a Germaniei, deşi slăbită, era totuşi încă
tare.
e. – în sfârşit, propunerile
Molotov mai conţineau şi clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a
pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemţi
din Ţară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupaţiune rusească cu toate
consecinţele ei. […]
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o
astfel de situaţie, este de preferat ca un popor pe care-l aşteaptă, dacă are
siguranţa că îl aşteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-şi semneze
singur sentinţa de moarte. […]
Cum Regele spunea ca aceste
tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că aşteaptă răspunsul
de la Ankara şi Berna pentru a obţine consimţământul Angliei şi Americii de a
trata cu ruşii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus,
vorbind despre România, că „această Ţară va fi curând la discreţia totală a
Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacaţi în forţă şi că vom fi
total la discreţia lor şi că va trebui să tratăm mai întâi cu ruşii.
Acest „mai întâi”, legat şi de
alte indicaţii pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M.
Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aştepte 24 de ore, să
primească răspunsurile pe care le aşteaptă şi după aceea să continue cu
tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord
cu aceste condiţii, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara şi Cairo
pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele a ieşit
din cameră, scuzându-se faţă de mine, şi discuţia a continuat câtva timp cu
generalul Sănătescu, revenind cu afirmaţia că va aduce el adeziunea scrisă a
Dlor Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu.
Când eram în curs de discuţiuni
şi mă plictiseam aşteptând revenirea Regelui pentru a pleca, Regele intră în
cameră şi în spatele lui apare un maior din garda Palatului cu şase-şapte
soldaţi cu pistoale în mână.
Regele a trecut în spatele meu,
urmat de soldaţi, unul din soldaţi m-a prins de braţe pe la spate şi generalul
Sănătescu mi-a spus: „Dle Mareşal, sunteţi arestat pentru că nu aţi vrut să
faceţi imediat armistiţiu.” […]
Iată cum a ajuns un om care a
muncit 40 de ani ca un martir pentru Ţara lui, care a salvat-o de două-trei ori
de la prăpastie, care a scăpat de la o teribilă răzbunare pe membrii Dinastiei,
care a luat jurământul tânărului Rege în strigătele mulţimii, care îmi cerea să
dau pe toţi din Palat pentru a fi linşaţi şi care a servit timp de patru ani,
cu un devotament şi cu o muncă de mucenic, Armata înfrântă, Ţara şi pe Regele
ei.
Istoria să judece. Mă rog lui
Dumnezeu să ferească Ţara de consecinţele unui act cu atât mai necugetat, cu
cât niciodată eu nu m-am cramponat de putere. […]
Mareșal ION ANTONESCU
Mareșalul ION ANTONESCU, în faţa
plutonului de execuţie (1 iun.1946): ”Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el.
Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut
mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea
lui.”
sursa: flux24.ro
D.V.M. Antonescu a fost un mare patriot.Vom cita surse directe.
RăspundețiȘtergere