COMUNICAT DE
PRESĂ
Acţiune spectaculoasă a IEH în Sudul Basarabiei, Ucraina. 800 de elevi şi
profesori au participat la proiectul
„Cheia spre ţară”- excursii tematice la Cetatea Albă
În numai o săptămînă, în perioada 27 martie – 3 aprilie
2016, peste 730 de elevi de etnie română, însoţiţi de 64 de dascăli din Sudul
Basarabiei, Ucraina au vizitat Cetatea Albă. Excursiile
tematice fac parte din proiectul „Cheia spre tară”, derulat de Institutul
“Eudoxiu Hurmuzachi “ pentru românii de pretutindeni cu partenerii din Sudul
Basarabiei.
Elevii din satele româneşti din Sudul Basarabiei au dobândit
cunoştinţe noi despre moştenirea istorică a poporului român, prin prezentarea
celei mai importante fortăreţe medievale din Europa de Est, monument strategic militar
medieval al românilor.
Totodată, elevii au conştientizat importanţa conservării
destinaţiilor turistice, precum şi necesitatea conservării patrimoniului
cultural şi istoric al generaţiilor trecute.
Obiectivul principal al proiectului l-a reprezintat
facilitarea cunoaşterii unor realităţi din trecutul istoriei românilor, în
vederea conştientizării apartenenţei la Neamul Românesc a tinerilor şi a
legăturilor cu Ţara Mamă prin istorie şi civilizaţie românească.
Excursiile tematice la Cetatea Albă s-au desfăşurat
conform misiunii şi obiectivelor IEH, răspunzând nevoilor de formare a unor
generaţii educate, prin cultivarea spiritului de Neam şi Ţară.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de
pretutindeni (IEH) este organizat şi funcţionează ca
instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie, în
subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului
delegat pentru românii de pretutindeni.
IEH, conform art. 2, aliniat 1şi 2
din HG nr. 857-2013 privind organizarea şi funcţionarea Institutului, are ca
scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în
principal în rândul etnicilor români din cadrul comunităţilor istorice
româneşti din afara teritoriului României,
4 aprilie 2016
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de
Pretutindeni
Ministerul Afacerilor Externe
Telefon 004 021
310 26 98
Fax 004 021
310 15 36
Email comunicare@ieh.ro
si office@ieh.ro
COMUNICAT DE
PRESĂ
“Drumeţ în ţara mea” - excursii tematice pentru copiii etnici români din regiunea Vidin, Bulgaria.
“Drumeţ în ţara mea” - excursii tematice pentru copiii etnici români din regiunea Vidin, Bulgaria.
Peste 40 de copii etnici români din Regiunea Vidin, Bulgaria împreună cu însoţitorii legali, au vizitat zilele acestea Muzeul Olteniei şi Muzeul de Etnografie din Craiova, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, Mănăstirea din Tismana, Mănăstirea Sf.Ana din Orşova si oraşul Drobeta Turnu Severin.
Prezenţi pentru prima oara în România, cei mici au rămas încântaţi de ceea ce au văzut, mai ales de vestigiile istorice şi arheologice de la muzeu şi de expoziţiile de icoane de la mănăstiri. Părinţii si bunicii lor au privit cu nostalgie şi încântare costumele populare de la Muzeul de Etnografie din Craiova şi au remarcat asemănarea cu portul lor popular. „Aceasta a fost o excursie pe care o vom ţine minte toata viaţa” au declarat la unison copii, parinţi şi bunici.
Această excursie tematică la obiective din România, face parte din proiectul “Drumeţ în ţara mea”, derulat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi “ pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Asociaţia “Ave” Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria.
În perioada 1-30 aprilie 2016, în proiectul “Drumeţ în ţara mea” vor participa peste 160 de copii din comunităţile româneşti din Regiunea Vidin, care vor fi însoţiţi fiecare de către un reprezentant legal.
Proiectul aduce în faţa elevilor români din Regiunea Vidin aspecte din viaţa românilor din istorie până în contemporaneitate, stiluri arhitecturale româneşti şi portrete ale unor personalităţi marcante româneşti, fiind dedicat înţelegerii, folosirii şi păstrării moştenirii istorice şi culturale a poporului român.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă conştientizarea importanţei cunoaşterii istoriei Neamului de către tânăra generaţie, precum şi însuşirea valorilor patrimoniului istoric şi cultural, pentru asigurarea continuităţii tradiţiilor moştenite şi pentru menţinerea identităţii naţionale.
Prin acest proiect se intenţionează ca la sfârşitul acţiunilor să crească gradul de informare şi de asumare a tinerilor cu privire la istoria, cultura si civilizatia poporului român, antică şi contemporană.
“Drumeţ în ţara mea” este un proiect conform misiunii şi obiectivelor IEH, răspunzând politicilor şi nevoilor europene şi naţionale de construcţie a unei generaţii educate, esenţială pentru o dezvoltare durabilă şi pentru conservarea şi promovarea identităţii culturale, etnice, lingvistice şi spirituale.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) este organizat şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni.
IEH, conform art. 2, aliniat 1şi 2 din HG nr. 857-2013 privind organizarea şi funcţionarea Institutului, are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români din cadrul comunităţilor istorice româneşti din afara teritoriului României.
4 aprilie 2016
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul Afacerilor Externe
Telefon 004 021 310 26 98
Fax 004 021 310 15 36
Email comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro
www.ieh.ro
COMUNICAT DE
PRESĂ
Cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească pentru etnicii români din Timoc, Serbia- proiect IEH.
Cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească pentru etnicii români din Timoc, Serbia- proiect IEH.
În perioada aprilie-decembrie 2016, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni derulează cursuri de limbă, cultură, spiritualitate şi istorie românească, având drept scop conservarea şi promovarea identităţii lingvistice, etnice şi culturale în rândul tinerilor din comunitatea românească din Timoc.
Vor fi cursuri săptămânale, de cunoaştere şi aprofundare a elementelor definitorii ale limbii, culturii, spiritualităţii şi istoriei româneşti, organizate în cadrul parohiilor româneşti din localităţile Bor – Brezonic, Gorneana (Gornjane), Metoniţa (Metovnita), Negotin, Malainiţa, Bobovo şi Golubăţ (Golubac).
Prin aceste activităţi se intenţionează învăţarea limbii române literare, precum şi creşterea gradului de conştientizare a identității românești, în special în rândul părinţilor şi elevilor din comunitatea românească/vlahă din Serbia de Răsărit și să stimuleze înscrierea copiilor la cursul opţional de limba română din cadrul sistemului de învăţământ al Serbiei.
Proiectul este derulat de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni (IEH) este organizat şi funcţionează ca instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică proprie, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe şi în coordonarea ministrului delegat pentru românii de pretutindeni.
IEH, conform art. 2, aliniat 1şi 2 din HG nr. 857-2013 privind organizarea şi funcţionarea Institutului, are ca scop derularea de programe pentru promovarea valorilor culturale româneşti, în principal în rândul etnicilor români din cadrul comunităţilor istorice româneşti din afara teritoriului României,
5 aprilie 2016
Departamentul de Comunicare
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni
Ministerul Afacerilor Externe
Telefon 004 021 310 26 98
Fax 004 021 310 15 36
Email comunicare@ieh.ro si office@ieh.ro
www.ieh.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu