Interviu cu dna. Melania Rusu Caragioiu - Veronica Balaj

Veronica Balaj

Zambetul, o formula de a rezista in viata

Interviu cu dna. Melania Rusu Caragioiu

 

O doamna calma, cordiala,echilibrata,  atenta la relationarile  cu ceilalti.  O doamna care stie sa-si domine varsta.  Indiferent cate decenii a avut  sau are acum, nu conteneste , n-a   contenit sa fie ..insotita  de un suras -zambet discret...usor   enigmatic..  Surasul a  fost adesea modalitatea  , de-a iesi cu bine din anumite  situatii  neprevazute sau  incurcate.O formula de    rezistenta in fata  obstacolelor. S-a ocupat mereu de toate  treburile   vietii dar mai ales, de cele  care au marca  dainuirii .Adica,   scrie.Poeme, carti pentru copii, foliletoane, povestiri, proza   memorialistica,epigrame. E si vicepresedinta   Cenaclului epigramistilor,  in limba romana de la Montreal. Dovada  puterii de   adaptare in noul context cultural.A ales  sa indrageasca si sa onoreze   si cultura  tarii adoptive prin creatii in limba romana.Poeta , dar nu   in sensul unei visatoare permenete.Mai degraba ..un spirit ordonat.Stie   sa gaseasca solutii potrivite la momentul potrivit.  E un lider discret pentru situatii de cumpana.  Ironia din rimele epigramelor sale  are  o blandete  binefacatoare.Nu   irita, nu-i ascutita. S-ar putea spune ca , daca stii sa gasesti cheia   potrivita, lumea poate fi strabatuta  pe carari foarte lungi...

Melania Rusu Caragioiu

Veronica Balaj.: - Plecarea  spre alte orizonturi are varii motivațìi… Financiare, căci firesc este ca omul să dorească o viață mai bună, politice, rejigioase, divergențe de opinii socio-politice, etc.… Fiecare dintre cei care au plecat au o istorie personal a drumului ales… Încercîm să-l aflăm în cazul dumneavoastră.

Melania Rusu Caragioiu: -  Am plecat spre Canada ¸în speranța  de a-mi ajuta fiica. Ea fiind bolnavă. I-am adus medicamente  naturiste , în special ceaiuri. Aveam viză pentru 3 luni. Ofițerul – o femeie, de la Aeroport, mi-a acordat pe loc  6 luni pentru vizită. Am lăsat totul în țară, inclusiv aproape 100.000lei   la Cec, plus multe, multe probleme nerezolvate. A fost o sfâșiere,  între  despărțirea de tot ce mă lega de țară și obligația mea maternă pentru fiica bolnavă. Boala se agravase și mai mult.  În țară a venit schimbarea banilor, eu primind doar câțiva lei în cec-ul nerecuperat la timp și  această plecare inoportună mi-a adus  și alte multe, multe prejudicii.  La expirarea celor 6 luni am cerut rezidență și am rămas în Canada, neglijând tot ce lăsasem în urmă, afară de dorul de țară. Fiica mea mergea mai bine cu sănătatea și m-a parenat pentru 10 ani, dar  cu mare greutate fiindcă își refăcea studiile în avocatură, așa cum cer legile Canadei pentru diplomele din țară.  Pe lângă multe neajunsuri, ea avea  de suportat  și cheltuielile de studii, aici, în valută.Eram într-o situație financiară  precară și din pensia mea, din țară,  nu puteam să-mi plătesc  spesele pentru  vreo călătorie  spre România cu avionul.  Așa se face că timp de 10 ani , nu am mai mers în țară, plătind cum puteam, pentru acolo,  taxele funciare și întreținerea pentru apartament, plus ceeace era necesar pentru îngrijirea mormintelor.

V.B. :- Depărtarea de țară presupune un gol. Cum ați ales să îl umpleți ?

M.R.C. : - Locuind în Arondismentul Cotes des neiges, Montreal,   foarte populat,  cu multe etnii și observând buna înțelegere și calmul celorlalți etnici în a se acomoda și a-și umple timpul, am urmat un exemplu bun și m-am oferit ca benevolă la două din multele organisme comunitare care funcționează aici. Am ales   Centre des femmes, Montreal  și   activitatea socio-culturală dela centrul de Entre aide,  Progenessis, Montreal-Multicaf.  La Multicaf am devenit unul din membrii fondatori ai cenaclului literar ,, Anneau poetique” Pe parcurs această activitate a luat amploare iar suporterii oficiali au  aprobat, consecutiv, la diferite intervalle de timp,   publicarea a   trei  plachete colective.Prolificitatea producției literare a generat apariția   Revistei,,Multicaf-Multivox”. După cum rezultă și din denumirea revistei, aici  poate colabora nu numai bilingv, ci chiar și numai în limba maternă, orice persoană talentată, care are ceva de comunicat în orice gen literar, condiția fiind calitatea creației, spre a trece de grila de publicare.

În această revistă  eu public continuu, proză, fragmente din romanul meu „ Mon grand père caitaliste” poezii, recenzii, etc.,  în limba  română, și franceză, dar în fiecatre număr ș public  și ceva bilingv în română-franceză. Scriu în proză și în versuri și uneori mi se alocă și câte trei-patru pagini  din revistă, depinzând de mărimea materialului oferit de mine.

V.B. : - Au fost, desigur și praguri de trecut. Nu s-a desfășurat totul foarte roz.Fiecare cu istoria, voința sa, șansele sale, lupta sa. Aș propune să personalizați acest fapt.

M.R.C. : - Viața mea se desfășura pe trei planuri principale, problemele de menaj ale familiei mele,  problema nepotului meu care trebuia însoțit întotdeauna când pleca de acasă, comform indicațiilor oficiale de la poliție, care  interzice cierculația nesupravegheată sub vârsta de doisprezece ani a copiilor  și problemele mele literare care se prezentau împerios în fața mea.Am amintit déjà despre colaborarea  mea cu gazdele quebecoase- francophone de aici, dar în paralel  am cunoscut românii , preocupările lor, asociațiile lor, ziarele și revistele lor, manifestările lor, toate acestea devenind și ale mele. M-am înscris la cenaclul literar de la Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, A.S.LR.Q. și am cunoscut Asociația  Canadiană a Scriitorilor Români, unde am devenit membră. Între timp am tipărit  primele două cărți pentru copii, una  în  2006 și alta în  2007. Am devenit și activist social,  fără portofoliu și am început să particip la meetingurile inițiate de organismul Progenessis pentru drepturile omului și de curînd pentru drepturile femeii și pentru salvarea Deltei Dunării. Avand o calificare, un atestat din țară, emis de PLAFAR,  ca specialist în plante medicinale, m-am înscris în Registrul comerțului, Canada   in calitate de consultant în fitoterapie, înființând firma proprie, ,,PLAMEDREMED”. Tot moment crucial consider și evenimentul pregătit din anul 2014, al apariției Enciclopediei Românilor (care scriu) din Montreal, unde sunt prinsă și eu, având enumerate toate cele 13 publicații ale mele în volum, cărțile mele și activitatea mea din cadrul Cenaclurilor pe care le frecventez și activitatea din cadrul Asociației Scriitorilor Români, Liga Cluj-Napoca, Filiala Timișoara-Banat, de care aparțin. Voi încerca, în continuare  să revăd în amintire ,,pragurile pe care le-am trecut”. Am reușit încet, încet să cunosc locurile. Ca să ajung  pe la Clinicile medicale pentru fiica mea , apoi  la  centrele unde îmi făcea plăcere să activez, am fost nevoită să învăț cum să mă descurc în această metropolă cu 3,5 milioane de locuitori și în rețeaua de transport în comun, să nu plâng când mi  s-a furat portofelul în autobus, să mă perfecționez în limba  franceză pe care o cam știam de acasă,  dar nu vorbit fluent,  să mă obișnuiesc cu iernile care aduc și  minus -40 grade Celsius,  să mă obișnuiesc să trăiesc la aer condiționat, să caut două biblioteci de unde să împrumut cărți pentru mine și nepotul meu și încă multe aspecte de viață și activitate, 

A  trebuit să învăț anumite repere din marele oraș Montreal, Grădina botanică,  Stadionul, săli de spectacole, școala unde învăța nepotul, parcurile de distracții și câte și mai câte  locații  și lucruri noi. A trebuit să mă acomodez și la modul de alimentație mai consistent și la un mod de viață foarte precis, după ceasornic, pentru mine , care eram pensionară.

V.B. : - S-a dovedit de-alungul istoriei exilului sau al emigrării că toți cei care pornesc pe această cale sunt niște curajoși. Se adaugă și alte calități, dar curajul de a o lua de la capăt într-o lumenouă nu poate fi ignorat. De unde v-a venit forța ?

M.R.C. : -După mine cred că atunci când sunt probleme de familie, spre binele tuturor  membrilor săi, trebuie să existe un ajutor nemijlocit.  Exista și conjunctura favorabilă, eu fiind pensionară și trăind de una singură la Timișoara.Am acceptat, rațiunea fiind superioară sentimentelor

Pentru mineerau multe deosebiri față de modul meu de viață anterior, dar a trebuit să mă acomodez nemaiavând pe nimeni în țară,  fiul meu plecând și el în  U.S.A., cu loteria vizelor.Chiar dacă aș fi voit să mă întorc, nu mai  aveam bani de întoarcere.  Aici aveam nepotul care trebuia însoțit la școală, fiica era bolnavă, ginerele urma a doua facultate la zi și eram oricum  mai necesară aici decât în țară ca o pensionară, care  tocmai frecventam Universitatea Nicolae Mioc, cu specific pentru persoane în vârstă ( ca să îmi umplu singurătatea și timpul).   In acest  prim timp de Canada,  căutam să uit  scriind mult și în special în franceză.  A trebuit să învăș să scriula ordinator. M-am înscris la Cenaclul Poetry din Washington, si am fost elogiată. Am intrerupt  după vreo doi ani colaborarea cu acest cenaclu fiindcă trebuia din când în când să mă prezint la ședințe.Drumul Montreal-Washington era lung, poate 14 ore cu un mijloc de transport rutier și sejurul   impus era  de câte o săptămînă de festival. Ei îmi ofereau  o  facilitate  ca preț, totuși mă costa 500 dolari USA, ceeace, atunci pentru bugetul meu de aproximativ 200 dolari= pensia mea din țară, grevată de spesele de acolo,  era o sumă, pentru mine imposibilă și  de neacceptat. M-am retras, cum se spune,  în plină glorie,  când déjà câștigasem la POETRY  un premiu de 100dollari. Nu am mai ridiat nici premiul, ca să  am conștiința mai liniștită, pentru a nu beneficia de acești bani tocmai acum când  mă retrag.

V.B. : - Religia, credința v-a fost un sprijin spiritual, moral și aici, desigur. Cum ași exemplifica această relație, aici, într-o lume nouă ?

M.R.C. :-La început am frecventat bisericile catolice, căutând liniștea împăcării cu mine și a resemnării  care mi se impunea,  pe urmă am aflat locația bisericilor ortodoxe  și a mănăstirilor ortodoxe din apropiere.  Cred că sună ciudat cuvântul apropiere, aici în spațiul canadian  atăt de extins, dar atunci când voiești să ajungi la un punct, un țel, toate ți se par apropiate și accesibile.

 M-am fixat, spre a-mi destăinui lui Dumnezeu neliniștile mele, pentru Biserica ortodoxă,,Sf. Ioan Botezătorul, biserică unde pe parcurs , datorită evenimentelor s-a câștigat rangul de  Catedrala ortodoxă de pe Rue Masson. La acestă biserică, după sosirea ei,  cu familia în Canada, fiica mea a devenit membră. Un preot din vecinătatea lor a venit cu ideea de a ,,valorifica” pentru biserica respectivă, talentul și pregătirea de pictor cu studii a fiicei mele, propunîndu-i  să devină  și membră și donator către această biserică.  Ideea s-a concretizat printr-o frumoasă și inspirată  pictură pe lemn, mare de  vreun1, 5sau poate 2mp., reprezentând-o  pe Maica Domnului cu pruncul Iisus  binecuvântând; o  icoană, printre primele picturi în aceată biserică nouă, icoană de căpătâi,  care este așezată în altar cel mai  sus,  pe catapeteasma navei bisericii.

La acea biserică am  asistat la slujbele religioase,  revelioane, nopți ale Învierii Domnului,  Sfințirea Episcopilor, concerte de harpă, parastase, mese comunitare,  serbări de Crăciun , și am mai îndulcit traiul șederii departe de țară.  Am aflat tot acolo despre o revistă care apărea împărtășind credință și cultură, revista ,,Candela de Montreal” Am  început să public în această revistă, pe multe teme, în versuri și proză, iar mai recent, în scop de centenar  și pe tema  românii în Canada , primii pioneri religioși ortodocși  din satul Boian,  sosiți pe aceste meleaguri acum 100de ani, care inainte de a se găndi la ei s-au jertfit să ctitorească și să dureze o bisericuță în noua lor așezare, aleasă destul de nordic și în condiții aspre de climă.

Am  publicat chiar și un poem , foarte gustat, pe această temă,  poem de 45 de strofe,  despre bunicul meu patern , care a lucrat  timp de 11 ani în America, pe coasta Atlanticului,  într-o emigrare temporară, în care a găsit curajul și tăria de a supraviețui și  de a ajuta familiei sale  să își îmbunătățească  traiul mizer din vremea anului  1907.

V.B. :- Unul dintre punctele sensibile pentru orice emigrant este limba maternă. D-voastră o păstrațì, o iubiì, o perpetuați chiar peste mări și țări. Aveți activitate ff. diversă, haideți să aflăm și noi cum este să porți țara în suflet ? La noi, din păcate, dacă spuni că ești patriot pare ciudat, anacronic, exaltat, sau nu prea interesant, ca să spun că unora le este rușine. Mi-e rușine să recunosc asta, dar... e o realitate.

M.R.C.: - Când te găsești  departe de țară , realizezi că nu ești deplin fericit, fiindcă îți impuni o acomodare. Mereu visezi să ai acea bună stare de libertate de acasă . Aici ești liber, stimat, ocrotit, dar parcă te simți studiat de către acei din jur. Ai impresia că ești mereu la o masă festivă cu persoane simandicoase. Vrând, nevrând te  autocenzurezi, spre a nu da o impresie de needucare, de limbaj neelevat, de gesturi lipsite de etichetă,  Ești  mereu politicos, serviabil și zâmbitor, fiindcă așa sunt toți cei din jurul tău și  fiihdcă odată integrat nu mai ai grija unui adăpost,  a unei hrane , sau a unui confort vestimentar sau spiritual, măcar atât cât este necesar pentru limita normalului.  Ți  se oferă carte de credit,  loc de muncă de multe ori sub pregătirea ta fiindcă nu ai ,,experiență canadiană”- zic patronii de aici, , ți se oferă anumite activități  gratuite, benevolat încurajant, cursuri profesionale, cursuri de limbă oficială , etc, toate  gratuite și atunci simți oarecum o alinare și în jurul tău prieteni care te susțin.

Cum ai putea oare să nu te simți și să nu fi un adevărat patriot când între atâtea  comunități etnice din Canada, fiecare iși poartă portul, obiceiurile . își resprctă sărbătorile, steagul patriei sale, limba maternă și toți dau importanță și sărbătorii tale ? Jurnaliștii sunt primii care  neamintesc despre datinile noastre, știrile din țară, vești din presa canadianăcare se apleacă  cu mult interes asupra fiecărei comunități și veghează la sudarea și buna înțelegere dintre toți emigranții, numindu-l poporul canadian și neutând specificul valoros al nici unei comunități. 

Se știe că o dispoziție bună psihică se răsfrfrînge asupra a tot ce faci,asupra entuziasmului pentru muncă, activitate liberă, sănătate fizică și gândire pozitivă. În felul acesta se sudează, se clădește un popor, încurajat, ocrotit, și lăsat liber în demnitatea sa patriotică de acasă , din țara lui de origine. Patriotismul este o credință care se găsește în fiecare dintre noi, care se educă, se stimulează prin cunoașterea trecutului, istoriei, vitejiei, strălucirii unui neam și mândriei că acel neam a făurit ceva pentru întreaga omenire, într-o verigă mai mare sau mai mică din întregul lanț al realizărilor, și  prin aceasta el este înscris în cartea vieții de pe terra.

V.B. : - V-aș ruga să ne descrieți noua d-voastră identitate, clădită  pe asumarea și preluarea unor noi coordonate de viață, de cultură. Mai scurt spus, ce ați păstrat de acasă spiritual, cultural vorbind și ce ați preluat devenind astfel oameni mai puternici, mai bogați ca ființă socio-spirituală ?

M.R.C. :- Dorul de acasă mi-a răscolit în minte multe amintiri, și graiul provinciilor noastre. Am observat că   posed un vocabular cult foarte bogat, care mi-a ajutat ca să scriu frumos și cald, de parcă scriam tot în liniștea mea de la Timișoara. Am abordat  cu succes , în existența mea de scriitor multe genuri literare și preocuparea mea de a scrie mi-a adus multe beneficii spirituale, dintre care cel mai important, pacea  sufletească de care aveam atăt de multă nevoie.

Consider că este necesar să scriem și să vorbim românește în familie și de câte ori avem ocazia în societate , spre a nu se pierde nimic din graiul nostru de acasă.  Suntem chiar invitați de a scrie bilingv. Suntem mereu invitați de a ieși în societate, de a participa la cât mai multe evenimente culturale pentru colaborarea interetnică și pentru a aduce nota noastră specifică românească. Aici ne-a pierit orice stare de reticență, trac, reținere de a ne manifesta liber și plenar după modul nostru specific de acasă,  știind că suntem apreciați  pentru efortul nostru. În țară, între frații noștri români sunt foarte multe talente și un ochi critic atent.  Aici nu putem spune că  facem subcultură , ci tocmai avem acel atu,  de a fi noi înși-ne, dând frîu liber multelor noastre simțăminte stimulate de amintiri, de dorul de țară,  de ideile  avansate din jurul nostru.

Toți intelectualii au idei avansate , și la noi în țară  și pretutindeni, dar aici peste ocean infrastructura, strea economică îi incită la un nuvel ridicat pe tuți indivizii societății.  Făcând, uneoiri, mental, o comparație cu starea noastră de acasă, simțim dorința de a le comunica acel curent noude ridicare a vieții, dar din păcate cărțile noastre nu prease citesc în masă în țară, ideile noastre din Diaspora sunt luate intenționat în derâdere , iar poporul care 60 de ani s-a dezvoltat lent datorită condițiilor pe care le cunoaștem , nu poate fi receptiv  doar la câteva  scrisori, telefoane, sau vizite scurte. Acei șaizeci de ani în care lumea a progresat în fugă, iar noi foarte lent, au creat o discrepanță în a  înțelege cursul realității. Ideile europene pătrund greu la păturile de jos ale populației și doar puțini au oazu ia de a călători. Televiziunea are multesubiecte, ar populația le alege pe cele atractive, de divertisment.  Eu nu am crescut în nici un fel venind aici, ci din contră simt acel gustamar al neputinței de a transmite fraților meidin țară o capacitate  mărită  de înțelegere universală. Tot ce fac eu, tot ce scriu și tot ce le transmit este să îi ajut să gândească și să acționeze modern, … dar cu o floare nu se face primăvară, fiindcă leaderii și intelectualii din țară nu reușesc să facă simțit acel semnal universal, până la cea mai neînsemnată urbe. Și eu, ca scriitor și individ, mai faxc ceva foarte important, mă prezint pe mine ca un factor român pozitiv și scriu despre calitățile neamului meu de câte oi  pot, spre a arăta ilustrasa origine, faptele mari de vitejie, frumusețea limbii noastre, desoperirile datorate savanților români,într-un cuvănt  pomovarea curentului românesc pozitiv în lume

V.B. : -Ați scris cărți, faceți parte din Asociația Scriitorilor Români din Canada, partcipați la evenimentele culturale de răsunet. Mă găndesc la Salonul Internațional de Carte de la Montreal.

M.R.C. : - Cărțile pe care le scriu au răsunet pe teritoriul canadian, în Diaspora și în țară( darorită tirajului într-un cerc restrâns.  Impart  cărți prietenilor intelectuali, Asociațiilor și Cenaclurilor din care fac parte, bibliotecilor județene pe care le-am frecventat, cănd eram bibliotecar,dar nu pe toate, ele fiind vreo patruzecișicinci, Bibliotecii Academiei, la lansările de carte  și îmi rămân doar 1-2 exemplare, Câteodată mai cer suplimentare de tiraj , dar costurile sunt mari, în special transportul cu avionu spre și din Canada. Am pătruns cu ajutorulcărților lor și în Asociația Scriitorilor din România, Liga Cluj-Napoca, Filiala Banat- Timișoara. Am din creațiile mele poezii traduse în greacă, italiană, spaniolă, rusă, maghiară,  iar eu mi le traduc pe unele  în franceză,( avănd eu și un examen de traducător, de pe vremuri… )  Spre a traduce în engleză am nevoie de ajutor.  Cei doi ani de engleză la Universitatea de vârsta a doua ,,Nicolae Mioc,Timișoara,  la care am avut ambiția să mă înscriu la bătrănețe, ca a doua facultate, de limba engleză, mi-au deschis doar  orizontul de a citi în engleză. Eu  nu  aud deloc în această limbă, dar pot scrie oarecum simplist. De aceea cer uneori ajutor. Aici îmi lipsește stimulentul de a învăța engleza. Trăiesc într-o zonă francofonă. Localnicii nu agrează engleza și nu se lasă convinși de a o învăța chiar dacă la serviciu trebuie să cunoască franceza și engleza în relațiile respective, 

În general, scrisul mi-a adus multă alinare, laude,distincții și premii naționale și un premiu internațional cănd eram în țară și două premii internaționale de când sunt în Canada.

Salonul Internațional de Carte din Montreal este cea mai grandioasă manifestare a anului. Noi românii avem standul nostru, sala noastră de conferințe, prezentări, recepții.  Suntem onorați de prezența multor scriitori din societatea conlocuitoare.  La Standul nostru expun oameni de seamăai scrisului romînesc din țară. Cu mult înainte și mult după, se fac schimburi de cărți,de idei , se scriu cronici, se punctează evenimentul respectiv.  Suntem întotdeauna prinși în ghidul  Salonului de carte și suntem foarte vizitați , chiar dacă avem doar cărți românești și doar câteva în limba franceză.

V.B. :- Prieteniile. Cum sunt aici ? Romînii se spune că nu se prea ajută și nu se prea înțele, sunt disparați în  bisericuțe. grupuri cu diferențe însă… căci până la un punct e normal să fie aropiați unii de alții, toți care au aceleași preocupări sau principii. Merge vestea frumoasă că la Montreal românii sunt ceva mai uniți.

M.R.C. : - Așa cum ne-a alterat viața acel comunism suportat 60 de ani în țară, este de la sine înțeles că nu toți românii găndesc la fel. Unii și-auadus aminte că provin din familii  nobile, alții că au fost foarte importanți în fosta nomenclatură, alții că au făcut parte din pătura modestă, nebăgatî în seamă, ci doar folosită la munca brută și aceste idei s-au  manifestat în mici rancune, sau  mai răbufnesc uneori, dar când este vorba despre tot ce este românesc  suntem  foarte uniți . Iar dacă și acum mai apar discuții, acestea sunt doar pentru a se corecta unii pe alții  ca totul să fie mai bine pentru România.Montrealul este un centru important universitar, o pepinieră de cultură, iar istețimea românului îl incită spre studiu; acst fapt il face mai ocupat, mai bun, mai ambițios în a arăta lumii capacitatea sa. Când esți absorbit de lucruri pozitive  te debarasezi de lestul neînțelegerilor. Te preocupă perfecționslismul,  cercetarea, afirmarea  până la limite internaționale. Aici fiecare român își are drumul său, o cale liberă înaintea sa,  pe care poate progresa fără a fi împiedecat de ceilalți. Când se întrunesc, fiecare dezvîluie ce a mai realizat. Fiecate este lezat de renumele defavorizant de rom care din păcate mai circulă, dar dupăce această națiune seminomadă a împânzit lumea, popoarele s-au dumirit în privința lor. Fiecare țară avea grupul său de țigani, dar datoită puterii economice mai mari decît la noi, aceia trăiau eva mai civilizat, dar tot creau probleme mai mari sau mai mici. Romii-țiganii, de la noi, plecând spre alte zări erau foarte debusolați în educația lor civică precară  și au făcut multe fapte reprobabile, ca să mă exprim mai indulgent.  După 20  de ani de pelerinaje societatea umană universală i-a mai șlefuit, dar acea societate a obervat  și importantul fapt că între român și rom este o diferență importantă. Revirimentul ,, prestigiul românului în lume” a căpătat o mare intensitate și acuma românul în lume nu se mai teme de a fi neglijat, dezavuat, ci stă cu fală la masa împărătească a afirmării sale  plenare.

V.B. : -Știu că ați construit puncte de reoper cultural aici, să le numim măcar pe căteva dintre acestea.

M.R.C. : - Întâi de toate, eu personal, sprijinesc punctele culturale românești și franceze de aici, prin prezența mea, prin participarea mea activă, prin discuții, creația mea personală de a scrie  în română și franceză. Sunt primul membru fondator al Cenaclului literar ,,Anneau poetique” din Montreal, colaborez la Revista ,,Multicaf-Multivox”- Montreal, Revista franceză ,,Posible”, particip la manifestările sociale ale organismului comunitar Progenessis.   În 2014 am participat ca personaj principal al unui film  turnat la Universitatea  UQAM, ca persoană  perfect integrată în comunitatea canadiană, aducănd cu mine caracteristicile pozitive ale originii noastre românești, spre a contribui și eu  cu posibilitățile și calitățile mele de român la sudarea acestui popor  altruist canadian, prieten și al românilor.   Am aflat tangențial că un oraș din Sudul Montrealului s-a înfrățit cu un oraș românesc. Va trebui să mă informez exact. Sunt și vicepreședintă a Cenaclului epigramiștilor din Montreal și membră a cinci cenacluri de limba română. Fac parte din Revirismentul Limba Română, sunt purtătoare de cuvânt a Societății interdisciplinare de muzică simfonică, Dr. Valentin Boju, Montreal.Am și funcția de director în probleme de carte-bibliotecă,  în cadrul  Asociației Culturale Române, făcând parte din comitet  și mă ocup și de difuzarea unor materiale de literatură primite de la dispeceratul   port@leu, pentru propagarea scrisului românesc actual,  a spiritului  românesc din țară.Unele din scrierile mele au răsunet internațional, aducîndu-mi distincții și premii. Am aderat la mișcarea pentru drepturile omului în Montreal, pentru drepturile femei  la Societatea din Vicenza-Italia, sunt în grupul de prieteni reprezentat la ONU de către Daniela Chivu. Am aderat la miscarea de protejare aDeltei Dunării-Montreal, favorizez integrarea românilor basarabeni  în comunitatea românilor de aici,  și fac parte pe locul I din Grupul celor trei Doamne  din Diaspora, care propagă frumușețea limbii romane în lume (vezi  port@leu).Am scris și am publicat în limba franceză articolul relevan t intitulat ,, Roman, român și rom”, bazat pe sursele  din istorie. Cel mai mult mă mândresc cu activitatea mea literară și culturală din țară, unde public mult și unde iau parte  în scris, la absolut toate manifestările care au loc în cadrul Asociației Sciitorilor din România, Liga  Sciitorilor , Timișoara și Societatea ,,Constantin Brîncuși”-Timișoara. Având multe materiale care sunt rodul cercetărilor mele ca bibliotecar cu 14 ani de activitate la dondul documentar, periodice, carte veche la Biblioteca Județeană Timiș-Timișoara, îmi face plăcere să expun în mici conferințe-referate, în cadrul cenaclurilor noastre culturale, din aceste subiecte

V.B.  :-  Care-i legătura cu țara înafară de familie ?

M.R.C. : - Spre deosebire de prima perioada a sosirii n mele în Canaam când nu reușeam să mă deplasez în țară decât foarte rar, acuma mă deplasez anual, sau odată la doi ani. În țară public mult,  susțin  lansare de carte, întâlnire cu epigramiști, întâlnire cu persoane de la Biblioteca Universității de Vest, scriitori. Am avut cinstea prin anii 1980,  cănd era reporter doamna Florina Gâldău, de a deține la Radio România –Timișoara, momentul literar la emidsiunile pentru copii. Acuma, am susținut în 2013 un interviu pe tematica ,,dragoste de neam și țară” , iar în momentul de față, tot  cu mulțumiri , susțin un alt interviu.

 Din punct de vedere material având în țară ceva parcele de teren, un apartament și mormintele celor plecați la Domnul din familia mea, toată pensia mea din România este dedicată costurilor taxelor și impozitelor aferente. În plus mai sunt și un mic ctitor al unei mănăstiri din Marginea, Județul Rădăuți. Din când în când mai trimit bani și pentru întreținerea mormitelor. De curănd am ridicat o cruce familială de marmoră, contribuind la înfrumusețarea locului,  la cimitirul dincomuna natală. Făcînd parte după bunica maternă din Familia Compozitorului Sabin Drăgoi născut la Seliște Arad,  sunt pe cale de a participa la o festivitate spre a primi și eu ,,titlul de fiu al satului”, reprezentîndu-l cu cinste în lume.

       Din cele 12 cărți tipărite, afară de una , toate le-am tipărit în țară, deci am încurajat acest sector românesc. Ba chiar am tipărit la Cluj-Napoca o carte bilingvă română-italiană pentru o Societate  la care am aderat, o societate pentru drepturile femeilor din lume, filiala  din Vicenza-Italia. Am aderat și la Societatea  romănească ,,Delta Dunării”, susținută de Liga Scriitorilor Timișoara     

V.B. :-Ce ați schimba acum în România dacă ați avea posibilitatea ? V-ați mai întoarce rupând din nou un fir déjà țesut ? Am văsut că unii practică repatrierea.

M.R.C. : - La vărsta mea de 84 de ani nu aș mai putea locui singură, fiindcă de la această vârstă încep neajunsurile. Pensia din țară nu mi-ar ajunge și pentru medicamente și  pentru traiul zilnic și pentru acele taxe amintite.  Prefer această  plăcută navetă Canada –România, navetă care îmi oferă și o strânsă legătură cu țara și trăirea vie în plaiul natal, spre a mă inspira din poezia locurilor noastre.Ce aș voi  să se schimbe ? Aș voi ca să se transforme toți lupii în mielușei. Oamenii să zâmbească, să se cenzureze,  să fie atât de corecți precum cere doctrina ,, meritocrația” Nu sunt prea mulți  cei care nu se încadrează în aceste deziderate, dar aceia  dețin puterea , iar poporul nu poate să îi schimbe sufletește și nici să îi schimbe din funcții. Și nu sunt de acord cu obstrucționarea folosirii fondurilor nerambursabile europene.  Obstrucționare datorită neglijenței, birocrației, lipsei de interes și unor manipulări spre a se păstra  unele sisteme învechite, în mod voit.  Mă  întreb în calitate de cetățean român, cumse face că bietul nostru popor trăiește de peo zi pe alta si este mereu amenințat de unii din țară pentru marea datorie de 50 de miiarde către FMI, când cetățenii altor țări trăiesc mult mai bine,fără grija acestei datorii externe,datorie care laeitrece mult peste 1000 de miliarde de euro ? După ce că bietul român trăiește smerit și cum poate, nu i se dă nici măcar această liniște a datoriilor, fiind manipulat cu ideea că fii fiilor săi vor fi foarte îndatorați ! Cred că este o manipulare voită de aplatizare și distrugerelatentă și sub acest aspect al neamului nostru.

V.B. :- Proiecte… cărți, sunteți toți persoane legațe de cultură, de arte.

M.R.C. : - Proiectele mele de viitor ar fi să-mi pot tipări toate creațiile literare scrise în România,  și să pregătesc  rezultatele cercetăriilor mele, despre care am mai vorbit în acest material,   spre a le preda Bibliotecii Astra Sibiu, fiindcă acea mutt renumită și importantă bibliorecă mi-a făcut impresia că ne-a eclipsat mult pe noi timișorenii și este de la sine înțeles de la acel focar  renulit de cultură. Dar eu voiesc să dovedesc faptul că și la Biblioteca Județeană Timiș, Timișoara,  sunt valori  remarcabile printre colecțiile sale. La sesiunile anuale de comunicări științifice, la care am participat , eu am prezentat unele cărți rare, dar volumul meu de muncă a fost mult mai mare și cercul în care a fost cunoscut nu s-a extins întotdeauna în toată țara, ori biblioteca Astra este foarte mult consultată de către cercetători și implicit s-ar mai afla și despre unele rarități care mi-au atras atenția spre cercetare  din Colecțiile noastre bănățene.