Un gînd despre strategia optimă pentru a favoriza întîlnirea naţionalismelor diferite

Un gînd despre strategia optimă pentru a favoriza întîlnirea naţionalismelor diferite

Mi-a venit acest gînd, observînd dezbaterile din parlamentul interbelic pe tema naţionalismului. Pe atunci toate partidele/mişcările se declarau naţionaliste şi se băteau între ele (cu mijloace care ajungeau foarte departe...) pentru a cuceri terenul (electoratul) în numele "adevăratului naţionalism". Unii punînd accentul pe protecţionismul economic, alţii pe identitatea etnică, alţii pe tradiţia ţărănească, alţii pe creaţie culturală specifică, alţii pe nevoia de modernizare. Toţi declarîndu-i pe ceilalţi în greşeală şi acuzîndu-i de rea credinţă. Dar făcînd periodice alianţe- de toate felurile.  Duşmănia reciprocă, de care nu au putut trece, pentru a realiza cooperarea întru apărarea de amininţări externe şi interne, de care ţara a avut atîta nevoie, aruncă o lumină crudă asupra mobilurilor demagogice ale pretinşilor "patrioţi", covîrşiţi de obtuzităţi, vanităţi şi ambiţii . Nu era aşa greu să înţelegi că viaţa colectivă are multe dimensiuni şi deci că pluralitatea abordărilor era legitimă , şi deci că nu rebuia să ajungă la dezbinare şi distrugere reciprocă. Dar a contat mai mult interesul persoanelor şi a găştilor decît salvarea naţiunii.

E la  fel şi azi. Naţionalismul ceauşist (sau securist) nu e de loc identic cu cel fundamentalist (sau legionar) şi ambele diferă net de cel economic, de cel modernist sau decel civic. Pentru a salva România acum era însă strict necesar ca adepţii acestor forme de naţionalism să se asocieze întru apărarea ţării, dincolo de ce îi desparte.  Nostalgicii regimului ceauşist - pe care-l declară victimă, nu se pot pune de acord cu cei care îl consideră funest- declarîndu-l vinovat. Fundamentaliştii etnici sau religioşi, sau misticii  statului-naţiune  nu se vor înţelege- pe anumite subiecte- cu adepţii alterităţii şi libertăţii individuale maxime. Chiar şi naţionalismul economic poate genera contradicţii, de exemplu pe problema "big  verus small". Ecologiştii nu vor apecia "dezvoltarea" frenetică . Etc.

Ar fi fost bine (sau ar fi bine)  ca apelul pentru aderarea la GpR să lămurească această chestiune a diversităţii în unitate, altfel vom plăti preţul complacerii într-o ambiguitate păgubitoare. Te simţi stingher aterizînd într-o companie care nu te reprezintă. Eu am înţeles  de ce sînt alături de un Munteanu, Coja, Chelaru - dar poate unii vor avea reticenţe faţă de alţii- atîta timp cît nu precizăm sensul lucrativ al reunirii noastre.  Dacă sînt chemat la o intîlnire cu alte curente naţionaliste, mă deschid cu plăcere dialogului, în căutarea numitorului comun. Mă bucur chiar că ne-am hotărăt să punem umărul alături- şi fac ce pot ca să nu ne împiedicăm de ce ne poate despărţi, dînd la o parte respectivele subiecte- sau angajînd pe ele dialoguri constructive.  Caut deci fededrare în acţiune- şi nu fals consens multilateral, contopire împotriva conştiinţei specifice.

 Aceasta este opinia mea. Aş dori reacţii , înainte de a face demersuri pentru invitarea altora în GpR, care nu sînt aşa de simple pe cum pareu nora.

Ioan Roşca 26.04.2014