marți, 12 aprilie 2016

George Anca - PÂN' LA DUMNEZEU 1







George Anca


PÂN'  LA  DUMNEZEU



Cuprins:
Geniul Draghicesco
Sfânta Maria
Du Role
Ancient Professeur


Geniul Draghicesco

            8-1-14 Eram înscris cu un paper la un simpozion, în aer liber, într-o terasă, pe mijlocul unui bulevard, cu sute de scaune ocupate pe rând. Am mai plecat până la Sahitya, clădirea roșie a scriitorilor din Calcutta. Stăteam în secretariat și vedeam o ședință a șefilor, în sala de consiliu, deschisă. Aveau delegație românească.
            Se spuneau nume. Am auzit și Anca. Am zis, Anca is here. Parcă nu s-a auzit. Mai apoi, au ieșit patru haidamaci. Nu-i știam. Nici scriitori nu erau. Securiști de afacere. Se uitau la mine, nu veneau, nu m-am dus. Or fi spus ălora, Anca e zațul din filtrul lui M.
            Am luat-o printr-un macroparc, cu mormane floricole și banyani, fără nimeni. Până apăruseră, tufă de tufă, trebăluind.
            M-am întors. N-am mai ținut paper-ul. Pe holul academiei, Lucreția. Da, tot pe Dristor. Mai vino. Am trecut și pe la Găești. Casa Beciu mi te-a amintit.
            Pedagogica, secție a Universitarei, ce se mai scufundă, la ieșirea din Micescu. Ben-Rugină. Bine de întâlnirile de douăzeci de ani, cu centauri ceată, inclusiv un scorn centenar, nume de grădinițe. Schizofrenia a dublat centrala peștelui în pieire.
            Ești culmea, bă, ești hoțul. Unul hoț, unul asasin. O plimbare pe fundul Dâmboviței cu bocanci de beton. Dau senzația că nu sunt oameni. Literatură persoana a treia.
            9-1-14  A sări după invitația amiezii, sub clopote electronice, cu toacă limbută. Reculeg suspensiv crampa lacurilor. Neprimind replici, nu mai auzi piesim.
            10-1-14  Bejenire la Blaj. It's already tomorrow in New Zealand. Iar conflict cu soacra?
            11-1-14 The Labour of the Self and of the Many. Regizorul vrea revoluție. Toți, un strigăt. Urletul din capul lui să se masifice agitatoric. Nevasta se face că nu se supără. Parcă ai găsit scenă de sine, mai buni francezi decât americani. Piesa nescrisă s-o juca în nimeni.
            12-1-14  Radu sărise peste degetele tăiate, când ne sună un băiat de la Nemo. Că are un pachet. Cu ce, nu știe. 13 milioane vechi. N-avem. Am mai împrumutat 4 de la Luci. Era Donosteea, de Plata. (Kaos, în bască). Juma-juma, cu restul de la ale mele. Și intră autoarea în depresie, că tot nu avem ce mânca. Lasă. Bine arată cartea. S-o mai citim. Treaba Eshei când o scoate-o în engleză, la Delhi-Oxford.     
            15-1-14  Nu răspunsese Parisului și ne-a sunat pe noi. Apoi vorbiseră. Că la plecare fusese greu, sau rău de tot. Scenă medeică. La răstire, că el e fericit acolo – mai vedea. O preferase, oricum, pe Leana, între 7 și 9. Nici nu era hotărâtă să mă duc ori nu și eu să-i extragă mucii lui copilaccio.
            16-1-14  Belea – accent pe primul e – premiat de față cu Iliescu. Sute, la costum. Dorel Vișan – Luca Arbore. Distribuită gratis ediția Perpessicius, retipărită. Bilderberg. Un pic antisemit. Tractoristu: ar fi fost azi unu ca Iliescu. Îngeri radioși sub sudalme.
            18-1-14  Canastă, nepoți, propolis. Sosirea din Paris a lui Victor. Botez, cu aromânii, prin Cândroveanu – dus în decembrie trecut. Blindness de Saramago. Valsuri 7 zile pe săptămână. Sunanda Pushkar, soția ministrului Shashi Tharoor, găsită moartă în hotelul Leela Palace. Dependența de apă dă intoxicație cu apă.
            19-1-14  N-ați fumat nimeni toată canasta. Nici Tumalalika. Uleiul roților de pe pustii, bun de măturat plita. Guvern cu majoritate neromânească. Parcă ai uitat ușa deschisă la baie, mâna stângă ai avut-o în ghips în repriza a 13-a. Nu vreau să mă salut cu nimeni de pe aceste platouri. Una gramatica pasiva que le permite entender muchas oraciones emitadas por los adultos.
            22-1-14  Nu mai ajung la Jung. Îmi ia tensiunea, pe împăcate. Piesențe poezise. Mai relaxant vadul bistroului decât academismul pensionar. Saroda Indore, salutată de Plata. Eu nu m-am prins de scrisul revelat. Nessuna tradizione umana trovata.
            26-1-14  Șah viscolului din Stângăceaua – dreptul penal special, civilistule – negligency – promitem că n-o să-ți simțim lipsa, mai bine urcă în avion – și avionul în aer – și sufletul la cer. - Svastica și fulgerul în cimitirul din Graz. - Steaua lui David, peste tot. - Voi scrie o carte cu titlul Geniul lui Draghicesco?
            28-1-14  D. Draghicesco: Verite et Revelation, Paris, Felix Alcan, 1934. Verneux R.: Verite et revelation, R.P., 1936, 159-65, (Etude critique du livre de Draghicesco). L.L. Bernard: Draghicesco: Verite en (sic) revelation, in Social Forces Reviews – IV (1938-1939). Nicolas Berdiaeff: Verite et revelation (sic), traduit du russe par Alexandre Constantin, Delachaux et Niestle, 1954 (...eon, sobor, theandrism, kenosis...)
            Schingiui Schengen. Ce-o fi comparat Lăzărică de nu adevărurile-revelațiile Draghicesco-Berdiaev (în ordine cronologică franțuzească)? 1944: Republica Socialistă Evreiască Botoșani.
            1-2-14  Venisem în marea clasă plină de elevi și profesori, pentru întâlnire și lectură de poezii. Înzăpezire-Mușatin, cu închiderea școlilor și neieșirea din casă. Mai așteptam poeți locali, oficialități și ne foiam fără o vorbă. Au mai venit și din străinătate, un american, un diasporean. Ne știam, ne însemnam.
            Școlărimea scoasă la zăpadă. Poezime nemaicitită. Ca la boemă, vorbind pe fereastră, întrocând capul în clasă, goală. Poeții locali își citeau versurile, dintr-o plachetă color, cuiva străin, ca-n franceză. Și râdeau între ei, în surdină, ca și cum asta e regia – să apară poeți seniori copiilor, pozând critic, bonjurian. Și am zis străinului - ar mai fi așteptat Vornic – nu mi-a spus nimeni. Îmi venea să zic – am venit, copii.
            2-2-14  Aseară, în râsul cu adresă, Valeriu își parada toate ale primului an – sunet și lumină, jucării și scene, esoterism-ascensiune-pășire-bipedie-auscultare-aruncare-primire-siguranță-glumire-ambiție-poză-atenție-echilibru-drum.
            3-2-14  Dintre chirurgi, nu Marius taie-n creștinism, ci Dimitrie, fostul sprinteur, că Dumitru e simi-pueril, cu mintalitatea, secund augustinismului. Ilidiul dă și-n Euken. Ești bănățean, sunt vâlcean. După 45 de ani pe neromânește, un cuvânt-două, distorsionate. Draghicesco fusese la tinerețe neutru religios. Augustinian cu sistem, avansând pe Berdiaev, la maturitate, în coacerea sinuciderii.
            5-2-14  Să fie nepotul mai zăpăcit ca tine. Muzeu cu noi. Să-i scriu și lui Pițu. Coloșenco mă așteaptă la 6 la Sigma să filmăm cărțile, 50 minute, plus Draghicesco. Spamat la greu. Varză. Tot cu voi de gât.
            6-2-14  Oi fi vorbit dodiile cu spărturi. Parler a tort et a travers. Rodica: Preotul a terminat / Veșnica mea pomenire, / Bulgări de pământ uscat / Cad cu zgomot peste mine. / După-o vreme toți s-au dus / Și-am rămas iar singurică, / Lumânări la cap mi-au pus.
            AUGUSTINUS  SANCTUS – DE  CIVITATE  DEI  CONTRA  PAGANOS – LIBRI XXII
xxii 30.6 (Augustinus se dimittit) ... / „quibus autem satis est, non mihi, / sed Deo necum gratias / congratulantes agant. Amen”
            DE  DIALECTICA / „1. Dialectica est bene disputandi scientia.” // CONTRA  FAUSTUS  MANICHAEUM  //  DE RHETORICA
            Augustine's ancestors included Beberes, Latins, and Phoenicians. He considered himself to be a Punic. Berberi: Jugurta, Apuleius, Sf. Augustin din Hippo, Edith Piaf, Zinedine Zidane.
            8-2-14  Corp de capul lui, în capul visându-se călător liber. Fraze reci pe deghizări ezoterice. Vremuri de îngândurare generală. Cât să traduc neuman. Să-și interiorizeze nepotul rezistența prin toate silabele și dodiile. Contemporanii de la noi ai lui Augustin or fi făcând verticala lui Draghicesco, mai ales, ori inclusiv, berberii din armata romană lăsată pe aici.
            18-2-14  Gabriel Tarde (1843 – 1904) i-a influențat pe Eugen Lovinescu, Sigmund Freud și D. Draghicesco.
            19-2-14  (Editorial 2000:) Mulțumesc lui Carreira pentru corectatrea misspelling-ului cu Draghicesco.
            22-2-14  Adevăr-revelație după existență-adevăr, în tinerețe. Acumu-s humus. Termen-germen. Măciuceanu: eroii fac posibilă îndumnezeirea.
            23-2-14 Băui și vin și bere de împărțeală. Sarmale, friptură, colivă și cozonac. Mi-oi lua mere (de plăcintă), iar ție apă. Oi termina de tradus concluzia la adevăr și revelație. Cât oi mai trăi? Cât va avea nepotul? Merelor, învățați-mă să miros a comă diabetică.
            25-2-14  Contract Măciuca. A traduce ca Sanda din Hazard, zece pagini pe zi. Întrerupt și Divorțul șamanului.
            26-2-14  Mai gata aseară să termin cu Colocviile, pe-a scurtă – mă și coșcovise frigul-coastă. Probabil voi continua, dacă-mi trece de cenzură (?) și-oi avea timp. Am tăcut, diferit, de atâtea dăți. Ce fac cu diasporenii, cu Teo? Noroc cu profesoarele, mai solidare ca bărbații. Oi chema și eu, mai des, pe mai mulți?
            28-6-12  Mă rebegisem prin Cișmigiu și, apoi, pe Academiei cu Angi. În cabina lui Pasi, m-am înțeles cu Velniciuc prin oglindă. Ritualul scenic, fără Albulescu și Seciu, cu sala negoală, lumini, microfoane, proiecții, muzică de Vasile Menzel, o oră jumate, gong. Cipariu a vorbit în general, la prima vedere, pe afară.
            Eu am încercat să ies din frig și am tăiat-o cu subliminalul ia-mă-iamă-Yama. Mă făceam nemulțumit. Sfârșeam cu Diogene. M-a sunat, yet, Sorinache, că ce bine am vorbit. Nu rămăsesem la șampanie.
            Cu zile în urmă, Pasi ne firitisise public și el, pe Plata și pe mine, la târgul de carte. Zicând... JURNA  LAMAR de Rodica Anca. Apărut la Bibliotheca din Târgoviște. Cartea începe cu data de 16 sept. ora 4 dim. „Nu se poate dormi pe tristețea asta”, mărturisește autoarea, și începe ziua obișnuită. Cumpărături pt. fiică, țigară aprinsă, sacoșe, legume, fructe. Piața. Tot spectrul zilei îmbâcsite și dezamăgitoare, cu televiziune cu tot. Homo mizerabilis.
            Apoi altă zi, care începe altfel, și la fel de plictisitoare și humoristică. Bucătărie, crătiți, tacâmuri, vase nespălate, haos general, dar... cândva o să iasă totul la liman. Homo happyens. Urmează integrame și găuri negre și așa mai departe. Interesante povestiri scrise sub formă de jurnal, cu simța acut și și pline de humor. O carte fermecătoare.
            SCENOMETRIE  TEATRUX  de George Anca. Trebuie să mărturisesc că titlul cărții m-a surprins. Nu cunoșteam cuvintele. Apoi, cunoscându-l pe autor, am zâmbit, amintindu-mi că este un celebru „dodist” și că în mod deliberat ne pune uneori în încurcătură. Și, atunci, mi-am construit propria interpretare.
            Replici scurte, uneori în versuri, în maniera teatrului poetic, care ne amintește de trecut, de Renaștere, de Shakespeare, altele exprimate prin lungi monoloage, altele chiar fără semne de dialog, proze. Aceste piese au o varietate bogată în exprimare, profunzime în discursul dramatic, devenind antrenante și prin diversificarea lor.
            După părerea mea, ele sunt foarte ofertante pentru spectacole-lectură. Nu v-am povestit nicio piesă pentru a vă lăsa să le interpretați cum doriți. Îl felicit pe domnul G. Anca pentru acest demers și pentru culturalitatea sa, evidentă și în carte, ce lasă să plutească un parfum de ermetism, trimițându-ne și către un viitor încă necunoscut. (Vasile Menzel).
            2-3-14  Iarman  Popaart – Uncubus, parte a unei pentapatopii – Herr Tropmansky, Georgia, Verena, Gudruna.
            4-3-14  Sociohermeneutica lui Draghicesco. Eu traduc, nepotul crește istoriat. Mi-or lăcrima ochii de scularea la 3.
            8-3-14  Gligor îmi cere carte despre Eliade, tocmai acum când mi-am găsit dodistul de tradus. Sorana a descifrat cuvintele neclare din scrisorile manuscrise ale lui Eliade către mine.
            9-3-14  Îmi voi pune în vedetă convivii distanți de prin debarale, fiecare cu seara lui. Uneori nu-și plătea cafeaua. Vor pune dușmanii ochii. Altfel, și intimidați. Conceptualizare adjectivală. Ne pomănesc vecinele, ne pomenesc surorile. Și primitorii om fi creștini. Nici să refuzi n-ai cum, nici nu dăm, că așa ne-am pomenit. Abia aprind lumânări, dacă nu la rece. Tandrețe pentru morți.
            11-3-14  Ieri, fără pix. Oi recupera. Ce? Ba da, drăghiceschia. De i-ar apărea francezele. Stăm de vorbă, cât și cu dușmanii lui. Cât s-ar isca un curent? Cine-o fi Bazil, printre personajele cu mine, la Ștefan cu Dostoievski?
            12-3-14  Jucătorul din telenovela Dostoievski și traducerea din Draghicesco. Pe noapte, etaje gravitaționale – estetici – iar că profesor în India, cu o foaie de la Aluna, că numire – gravitaționată în alte încăperi, pierdută – iar sesiuni pustiite – cămașa albă cu mâneci lungi.
            13-3-14  Cam a doua oară, la rând, cu Șora, unde l-aș întreba de Draghicesco. Grama, entuziamat de tratat. Cred că voi termina traducerile, de mă scol nopțile. Și dreptul penal special, cam tot cât primul volum al Cetății (nu m-a mai interesat, l-au tipărit pirat ai lui Vlad sau Bănșoiu).
            14-3-14  De noapte, direct din sinapsă onirică, adormeam în odaia din Găești. În patul de vizavi dormea tata, se mai trezea, până a dispărut din câmpul vizual. Oi fi murit, nu, dacă încă eram eu. Tocmai sunt jenat cu subcapitolul ideologii, rezumat după F. Lot. Dar construcția contează.
            15-3-14  Chiar întâlniri în somn. Văd, aud pe Victor cu vocea lui Puși ori Șora. Care mai sunteți, care or veni  ore-ani. Nana luă pe Plata în tură cu Val, ieri. Căci eram la UNA și mă dezamăgeam ce puțină lume, niciuna, la Paul Neagu, prin grafică teatral-cratimală, Scoție. Salpensa. Triburi barbare coborând din nord-est, de unde și sinuciderea ta, Desco.
            16-3-14  Anchetă în interesul familiei. Noapte pe tăiate. Nu mai tradu. Ieșire – atârnări, abdomene. Sat  Antonești ridicat de prizonieri ruși plătiți de Antonescu. Universalistul buzzatian din Măciuca. Pe ce orar și-a  scris și el cartea? A treia parte, mai gata. Voi schimba prefixul traducând din franceză vâlceană în dodiască.
            Pledoaristule, hai că te traduc în hint, de azi-mâine, să recuperăm neglijența cu retardare consecventă. Cronograf socio-religios, în jargon sorbonard, cu surdina prelegerilor rabinice ale lui Durkheim, pe uitarea copilăriei și a pre-sinuciderii. Perfect – simplificare și sinucidere la Dresco.
            17-3-14  Ignat: Rusia ne-a făcut și bine – pe cine nu ne-a omorât? - nu va fi război. La umăr, arm'!
            18-3-14  70 Gyr – 70 Drăghicescu – 70 eu (a o mai duce?) Luna din bani de drum, pe ducă. Între Dumnezeu și numărul de aur. I Ontologia umană II Din psihologia poporului român III Problema conștiinței. Realitatea spirituală IV Idealul creator V Marea Unire  VI Partide politice și clase sociale VII Noua Cetate a lui Dumnezeu VIII Adevăr și revelație (1) IX Adevăr și revelație (2) X Dumnezeu și destinul omenirii.
            20-3-14  Vedem feudalitatea prin Dumnezeu. Gali nu prea e gata. Cam ține. Și-o viață. Diverșii, enervați pe psihologie. Scoși din orice evoluție globală. Patrimoniul Anei Sandu? Abecedarele jumulite de Comitetul Central, că a învățat Ceaușescu pe ele? Erasmus? Varlaam? Nu e de glumă cu procurori-ingineri la cap frustrând patrimonii mitomane, mai ca-n proletcult.
            22-3-14  Cum ar fi propus Cora (?) că mă pusese (cine?) ministru al sănătății (cu nervii?), și nu ziceam nu, cât că unii știau, unii aflau, nu prea se stupefiau. Plata nu se exprimase. Seară de grație, în rândul 1, locul 1, sală plină, ca la Moliere în tinerețe.
            24-3-14  Mă apropii de jumătate, trec, ajung, ce încep? Cum mi-oi trata caietele, tot covor de bombe? Cafea, restul ceai. Varză cu ardei și smântână. Mâine seară, apatie printre ai deținuților politici. Pe 12 aprilie, la Râmnic, aviversat malgre moi meme.
            Ce franceză are Dragesco, de carte, de prelegere? De mic, și cu ai lui, ci evoluția la larg, pe forme. Am lăsat rejeton-ul între noi, că vlăstar-mlădiță-avorton. Cât să fi priceput cineva că ai tăi te-ar fi aruncat de pe acoperiș. Ci, cruciat, cu Brâncovenii. Mâine-seară ai putea auzi Dylon, apoi Voluspo. O fi trecut ziua lui Taras prin Crimeea.
            Asceză traductivă, concentrare mentalitară, retro. Nepomenire contra nepomenire.
            26-3-14  Am citit, cât am putut de grav, lista scriitorilor de prin pușcării. Recrudescent Pitești. Două ore de forță memorială cu urmașii deținuților, invitați de doctorul Zeana. Mare ton între foști deținuți și aromâni. Metoda cu zece minute a creat polifonie consolatoare.
            M-a sunat Marian Popa, că să iau un stick de la Nae Nae și să i-l dau lui Stan. Nae, că nu i-a spus Marian lui asta și a vorbit el cu Stan și se întâlnesc când vine la analize. Și să-i dau (lui Nae) textul despre mine.
            28-3-14  Dintr-un interviu universitar acordat în Mexico de primul ambasador român în America Latină, D. Dragicesco: ... Titu Maiorescu „quien en el desarrollo de nuestra vida intelectual tiene la signification que en Mexico asume don Antonio Caso. / Pero quiza el mas respetable de nostros pensadores, en las disciplinas de la Estetica y de la Ciencias Sociales, haya sido Dobrogeanu-Gherea, quien ne pudo dar todo lo que prometia, porque durante muchos anos tuvo que ganarse la vida arrendondo un restaurante en una estacion feroviaria de provincia”.
            31-3-14  Nu norma, ci fervoarea universalist-comunistă? Egal Societatea Națiunilor? Adio lui Augustin și adevărata Cetate a lui Dumnezeu? Pe al cui proletar? Vom trece la alte capitole, la lectura lui Corbin, a americanilor.
            1-4-14   Numai noi în (altă) biblio, de-o condusesem. Acum, să recit. Nu încropisem foi, n-aveam cărțile. Diverși vorbind, dispărând când să mă adresez. Că diseară, la Mandir.
            2-4-14   Te-ai uitat la el? Femeile se strânseseră să-l aștepte, să-l intimideze pe tata. Eram eu în odaie și nu mă arătam. Poate nici nu știam că sunt aolo. Mai vedea. Voiam să notez creșterea scenariului. Că nu el era de vină. Nu violent. Oare?
            La mata în curte, regi și comuniști. Abia Ioana d'Arc, o dată. Virginia nu. Mumă-sa, la fereastră, din moșie. Idem țăranii, ba Marx galicean. Mă rad la teatru, mâine. Dar revelația? Că titlul, de vedere? Cât Berdiaev? Nu te sinucideai, mureai în pușcărie. Afla lumea de acasă opere ale tale din Franța, de le traduc eu acum, în amurg. Tot neînchis, luni de sinucidere exorcizată.
            Milică m-a sunat c-a murit fratele Cici. Tiz de poreclă cu doctorița Gheorghiu, de-o mai via și ea. Jucam picata și mâncam smeură – mama lor ne făcuse trei. Tatăl, Stan I. Stan, mort după pușcărie.
            4-4-14  Doru Ana, Trahanache plus regia. Trahania, tipătia, agamia. Dăscălime, cetățenie. Arhei sub comic metafizic. Bravos, Ana. Traha peste Ili, abia Tra. Crimeea. Benignitatea adulterului. Zoe – Nane, fostă miss. Urs-Farf. Sala, trei sferturi.
            6-4-14  Drăghi, nici în Petrovici. Ca plecat din sistem. Tu, cu fuga. A plouat, mai târziu, e frig. Cu Hilohi, Valentin, Monica, la Ignat. La 96, aude greu și cu aparat. Are tirade la nume cheie – Pascal, Kant, Toma, Augustin, Arghezi, Sadoveanu, Călinescu, Noica (primul filosof, peste Nae...) A băut, a trăit. Micu l-a făcut dublu, grafică-poezie (nu comunist-comunist). Scânteiști nerupți.
            7-4-14  Mazilu, Somnoroasa aventură, cu Iacob, la F. Mic. Zetu dă mâna cu Puși în timpul spectacolului.
            8-4-14  Armani Apparto: Excubus. „... principiul amânării temei, pentru excitarea curiozității până la iritarea aflată în drumul fatal neabătut spre paroxism ” (p. 221).
            11-4-14  Mâine se rupe Veta de mine. Iubească-mă vâlcenii... O mai ploua și mâine? Azi, dinner la Sharma, flori, samose. Cine-o veni mâine seară la mine, în Râmnic-Ivireanu?  De Gib a zice, de Dumitru. Biblioteca și Biserica. Pann, Vrânceanu, Anania.
            12-4-14  Soare m-a sunat la Arun, când să vină fiică-sa să mă ia cu Mercedes-ul de acasă, am zis că nu. Îi dăduse primarul bani de benzină pentru întors, refuz.
            Orice indian e neindian, orice neindian e indian. Ce să fii din România? că din Europa. O mai ploua? Prima ieșire a Platei, la indieni, pe Puțul de Piatră. E cadoul de ziua mea.
            13-4-14  Drăghicescu pân' la Dumezeu (piesă). 212 friends posted on your Timeline for your birthday. Binecuvântați ani, sănătate maximă, iubite  maestre, mari izbânzi literare.
            15-4-14  N-or da ochii bir cu orbii. De la Drăghicescu la Noica. Cetatea lui Dumnezeu (Augustin-Drăghicescu), cf. Organon (Aristotel), Novum Organum (Bacon), Tertium organum (Uspensky).
            16-4-14  Traducere. Restituire a unui original francez(-românesc), a gândirii neglijate sistematic de conaționali, ca o acceptare a represiunii, prin ignorare absolută.
            Franțuzisme în text francez. Retorică profesională cu accente polemice, colocviale, ultracosmopolite, istoriste, rabinice. Perfectul simplu francez suprapus celui românesc ar denota familiaritatea cu subiectele maxime, altfel inaccesibile, de profetism. Amintiri parabolice.
            Construcții discursiv-asociative sincronizând ideatic secole și milenii de gândire și societate – conceptualizată evolutiv dogmatic. Ca și cum ar dicta cuiva ciorna (româno-)franceză, nu fără improvizații – inspirații sintactice, pe un text, altfel, liniar-științific. ÎNLĂNȚUIREA de idei STILISTICĂ improvizativ inspirat profețională – în dialog armonic cu sursele scenarizate cvasi teatral, muzical – reunirea sistemelor – definiții rezonante ale creatorilor și creațiilor din istoria spiritului omenesc.
            Se poate spune despre Draghicesco ce spune el despre Comte: „Comte este universalist; il n'a en vue que la humanite morale et intellectuelle”. Frazarea și cuvintele se desprind din continua demonstrație a unei teze ce pare a se dispensa de discurs. Schimbarea formelor (înlănțuite ca pe loc) - „metoda” apelului la „un esprit non prevenu” intenționată paradoxal polemic, „o filosofie sistematică”. Știința? „Persoana savantului n-are nicio importanță”, „operă pur pesonală” (Nietzsche). Cât pe ce să se vrea Simmel. Se crede kantian.
            De zi... God bless you, your family and friends! La toți anii fericiți! Felicidades, benediciones! Aprilii multe înainte! La mulți ani cu ce-i mai bun! Bun, inspirat, sănătos! Și o poezie bună! Viață lungă și frumoasă! Aniversare frumoasă la Râmnic!
            17-4-14  Anti-Spengler. Contra omologări. P. 528, analogii de filosofia istoriei (la persoană). Sosește Blondel cu fasonul.
            18-4-14  Înlănțuire de idei împrumutate, pe o construcție poliedrică – istorie, evoluție, profeție -, cu empatii versatile sau alergice la personaje, Cezar, Ioana, artiști, Beethoven, Goethe, gânditori, de la Euken la Blondel, și rabini – toate pe tonuri ale cursului, ca vorbit aulic, sau ca arabesc sintactic aproape anacolutic.
            Exhaustivitate selectivă, afinitivă, epistemologică, ideologică întru filosofia sociologică a istoriei, cote socialist ateu-religios. Ca un violoncelist ce-și schimbă aria și chiar instrumentul după impulsiile și disoluțiile spiritului social-istoric-evolutiv-fatidic-dogmatic-esperanto.
            Transă (delphică?) a înlănțuirii, pe aproximare de rudimente și arabescuri; sentințe de rădăcină biblică sincronizate cu frunzișul referințelor, pe o tulpină proprie; comentarii afine la citatele ideatic-stilistice, inducând o polifonie dinamică; universalitatea operei sale, dincolo de (auto)prohibiția de   după publicarea Psihologiei poporului român și, mai ales, după sinucidere, la venirea rușilor, 1945.
            20-4-14  Adecvarea traducțională are de ținut seamă de distanța lingvistică și temporală dintre original și rendiție, precum și de presiunea ignorării unei opere majore. Faustianismul autorului este extins tacit prin paralelismul cu Viața lumii sau Memento mori. Ca una din posibilele soluții-disoluții structurale a transpunerii eruptivei viziuni drăghiscesciene. Mai toate axiomele corectitudinii politice actuale sunt pre-încălcate, neavizat, cu vizionarismul sincerității. Altfel, „trăim timpuri apocaliptice”, resortul de care depinde destinul umanității: „universalismul unei societăți mondiale”.
            21-4-14  Universalismul este legat necesarmente de individualism (creștin). Autorul împinge cititorul român, după 85 de ani de la apariția perenei sale trilogii, la societăți dintru început la zi. A lăsa satisfacția egoismului strâmt pentru dincolo. Egoism infinit mai mare, încă un pariu pascalian, sau un joc dostoievskian la ruletă, făcut de rațiunea critică pentru a crede, ca alternativă la dispariție.
            Claritate extremă, până la ditiramb epistemic, sau pamflet. Teoretician al determinismului, conștiinței, spiritului, de la psihologia poporului român la cea universalistă. Un discurs într-un colegiu metafizic pentru novici și neosacerdoți, reformulând ultrasintetic mai toate filosofiile și ideologiile.
            24-4-14  Admite legea morții – pentru trecut și prezent – nu și pentru viitor . 4 mai 1875-14 septembrie 1945. Scrisese (p. 586) că sinucigașii nu-și merită nemurirea – la ce-ar fi renunțat la ea un om de spiritualitatea lui?
            Argumentarea traducătorului – restitutio – ubicuu-atemporal-utopic – trăirea inteligenței spirituale – idila nemorții și neverosimilitatea sinuciderii – rapsodia socialismului cu Musolini-Brătianu între Marx-Kautski. Schițe ideologice, scenarizate religios-științific, pe propria doctrină, a conștiinței-imortalitate, aici pe temei social-politic-antropologic. Thriler între războaie? Cel mai neînțeles în țara lui?
            26-4-14 Conștiința, „cea mai reală din toate realitățile”. Evanghelia lui Renouvier a scăpat atenției contemporanilor (ca a lui?) O carte reacționară? Sau una corect politică avant la lettre? UE în act. SN (1919-1946) – 21 sesiuni – sortită eșecului prin absența SUA și lipsa armatei. Titulescu, președintele adunării generale în 1930-1932.
            Fetișizarea societății și socializarea divinității, „divinitatea nefiind altceva decât ipostaza societății”. Roman de anticipație, catehism, totem. Acesta e primul volum. Memento pentru pasionați de idei și istorie, pelerini în timp, regizori. Ajuns la final, regreți, nu fără tentația de a relua Psihologia poporului român (1904), pe aceeași schemă, la scară românească, aici universală. O carte-experiență, simfonizând ideile-cheie ale istoriei european-catolice, Neologistic. Aforistic. Paradoxuri, silogismul vieții. Te poți întreba dacă autorul știe cum se va sfârși cartea, dar trilogia?
            „Virtuțile și crimele având aceeași sancțiune ne devin indiferente” (p. 610). „Această religiozitate morală fără dumnezeu poate fi frumoasă, sublimă într-un sens, dar ea este iluzorie și ineficace” (p. 611).
            28-4-14  Povestea lui Dumnezeu ca istorie. Dispariția de la sine prin sine. Dacă se admite pledoarismul autorului, lectura poate fi și de catehism. Dacă recepția intră în dificultate – tematic, stilistic, ideologic – folosul va fi și mai substanțial decât admirația pasivă a unei creații de evidentă grandoare. Poate niciun autor român n-a vrut atât de mult să fie el însuși abandonându-se, challenging, printre creatorii maximi.
            15-5-14  Buican îi spuse lui Drăgulănescu că n-a auzit de Drăghicescu, s-a interesat la mine, de la cărticele, la monumente gnostice. Bine că nu l-am întrebat și pe Astalos. Am tot scăpat pe Șora. Noroc că mă vede doctorița în rebus și mă întreabă dacă-i cunosc, unde m-or cunoaște ei, sau lipesc numele pe câte-un citat de pe net.
            Pitirim Sorokin – 1928 - „Contemporary Theories” - „Durkheim, whom he puts in a sociologistic school along with now mostly forgotten names of De Roberty, Draghicesco, Espinas, Izonlat, and Cooley”. Așteptând războiul, a venit Rasmusen, apoi rușii.
            18-5-14  S-a spânzurat în garaj. Își luase lumânare, să fie aprinsă. Nevastă-sa plecase în Italia. Nu se înțelegeau cu băiatul înfiat. Dăduse faliment cu cârciuma, lada de bani  se golise. O sută de aromâni de-ai lui l-au comândat. Au și rămas la pomană. 30 lei tacâmul, 100 lumânarea. Se și lasă bani la mort. A dat și Mihai zece milioane. Reveniți acasă, le-a murit și motanul de cancer, pentru că nu-l duseseră la pisici, le-a spus doctorul. Cățelușa a stat lângă el ultimele zile – că s-o scopiți, să nu pățească și ea, nu-n Italia.
            Năstimp, lauda lui Bergson dădu în separare. Că nu e magia obstacol științei. Câștig de germene-dumnezeu al lui Renouvier. Dat pe mâna lui Radu, adică iradiat. Să fi băltind Draghicesco în Bergson?
            19-5-14  Slujba mi-o fi plăcând nu lumânare, feștilă-n ochi, de s-ar și publica traducerile, dar de și-ar face efectul. Nimeni n-ar putea încropi tablou cronologic pentru el, nici Virgil. Care și Pițu, mi-a zis să fac cv-cv, nu slujbe.
            27-5-14  Fatih Khan grup, Rajasthan, 6 cântăreți, 3 dansatoare. Manimekalai le-a dat crini. Lămâia, între Ganesh și sufi. Kajala, șef Humor și invers. Andru vorbea greu, se internă, și-și ura redivivat. Doamne, ține-l. Mă întristai ca de Iuga, atât de diferiți, când jurizam Gasparic în biroul meu din Micescu.
            30-5-14  Elveția-n tramvai, Bergson-Drăghicescu. Tatăl nostru, Gayatri zilnic. Vasi cu Hamlet despre Shakespeare la tânărul Ivireanu. Scăpasem de Te Deum și soprană. Izborski împotriva atlantismului -  „Il a bon espoir que ses amis neofascistes prennent bientot le pouvoir en Roumanie, en Grece ou aux Pays-bas” (Le Nouvel Observateur).
            1-6-14  Biserică mutată din auzite, cu ochi diferiți, de icoană-idee, sau interiorizare, întoarcere de neducere, pe la biserică ai mai fost? Șase luni pe paragrafe litere italice. Dictatonie. Plata: mi-ai amărât bătrânețea cum mi-ai amărât și tinerețea, vrei să-mi strici o prietenie de-o viață, te-am trimis și la curve. Păcat că n-am avut cuțitul lângă mine.
            3-6-14  Sunt 48 de ani de când ne cununarăm la primărie și ne cinstirăm acasă pe ploaie, din părinți doar cu Nase, neamuri Maria, vara tot a Rodicăi. De la mine, Dinu Gheorghe, coleg de liceu, uite că și de studenție. Poate Cristina, avem poze.
            5-6-14  Uitările onirice de bagaj în gară, pe pasaje, întoarceri mereu rătăcite, ore șterse, întâlniri ireparabile, a ne vedea nici de zi, nici de reveliuni. Cu țăcăneala traducerii silogistice, voi transcrie  faptic, pe date, ce se ține.
            7-6-14  De-am fost și la piață. Furtună, ceasuri oprite pe noapte. Ați mai pleca voi la Râmnic și Val? Ajunsesem pe scenă, să joc într-o piesă, nu știam care, am improvizat o dezbrăcare de pantalon și mă simțeam părăsit, cimitir, mormânt, culise. Concurența mă cutrea tacit – joci? - joc – aproape rictusă – ce piesă e – patrușopt – a, din alea.
            Dreasă descărcare, tot pistonată, de te auzi neborșului, ce-i fi cunoscând. S-a țicnit, adică nici la ciclu, nici al ei, aha, compari iar, asta jiganie, așezați printre cercuri încă aruncate. Cum e-afară? e frumos, o, good. Trilogia franco (2/3)-română (1/3), fără nimic românesc, nici vorbă, dar de cu atât mai român, de nicăieri și de pretutindeni. Modelat rabinic, remodelat sinucidar. Picur de mai ce și roșu. Construcția de punct Halep.
            9-6-14  Grupuri din noduri socio anomii mai cămine rituri sport pacifie stafie amici în rătăcire alții alte nimeni singur tuturor lăsat mai hai la a doua a treia cheie răscruci pline de diferențe diferenți gen uman proiectat chiu pietonal valand draft pe necorectat anume să sară ascunșii cumințirilor semn de accent previziv îngropat dezgropat pe-o primire subliminală pastile grafem corben furtuni calificate așa face mereu altceva caprele voce d'erori cod bengal congrese bene mai curgere frâie iar dans dușmanii cine nu mă grăbește greșeli genuine eranță analizabilă operă necorectată cu efect corectant să trăiți
            Dumitru Drăghicescu – Adevăr și revelație –  natura umană poartă în ea predispoziția de a realiza divinul (p. 100) – devenirea și ființa – energia noastră conștientă (p. 121) – ipoteza noastră umano-divină (164) –  divinitate embrionară (167) – Dumnezeu, simbol al umanității perfecte – omul poate diferi de el însuși (204), uneori, mai mult decât de alții (205) – eticul utopic al dezinteresării (382) – spiritul este un sort de alter-ego al lui Dumnezeu (389)...
            26-6-14 Conferințe invitate-întrerupte-trezite la Trento, la Florența? – acuși, Veronik Bucată. Pornit furtună. Câte avorturi? Pictori din Baia Mare, ora 6. Jocul îl vom și pantomimat – onomatopeic.
            27-6-14 Get-together with Manimekalai. Carmen din NY, că mă știe cu literatura lor. Husserl prin Levinas-Drăghicescu, apăsător, hai, Camil. Spătarul Teodosie și Stanca Rudeanu de la Ruda-Budești, în Cronica lui Mihai Viteazu de Bhaltazar Walter.
            30-6-14 Georg Simmel, leat cu Durkheim, de nu trăiră mult din mari moșteniri și ciraci ca dumneata, Dumitre. Costaricanii masați în careul grec. Tratament pentru hormoni de creștere (Messi).
            Traducerea mă refranțuzește colonial. Aurobindo, yoga esoteric, creștin ortodox. Kerber ia decisivul.
            2-7-14 Magula unga zornăie cătușele. Echipă de psihiatri. Serena fără serviciu. Simona nu vede mingea.
            3-7-14 Spectacolul e în prelungiri. Găină-pisică. Avem și pinguină. Ți-ai strâns poezii șaive.
            4-7-14 Saunders din Hotel Mara, ultimul etaj, 47, nu 70, nu de ruși, Dumitre. Nici Marcea, Nicule. I-ai trimis mâncare grea, ai uitat că stă la 4. Ce-a putut să-ți spună cât să faci infarct? Ai corectat Husserl și restul sinagogii filosofice. Degeaba. Atunci nici greșelile nu le-oi fi vizionat. Nepotului îi căutasem: Franța-Germania-Brazilia-Columbia-România și, pe silabe, ciorapi de figurație – duel, dansuri, încă nu yoga. M-oi și opri din traducere, la 4?
            9-7-14  Veritatea se revelă, nici contract, nici normă, personaj-gândire, cu alibiuri-trimiteri, fără ani. Să-i fi fost sinuciderea/aruncare revelație (sub ruși)? Cariocas vs teutoni. Teoria primei lovituri. Trezește-te Filipao, că e opt – cee, am luat încă unul?
            10-7-14 Tango argentin-olandez, știe și nepotul. Bând mate, oi nota destui mate cunoscuți: Onicescu, Moisil, Mihoc, Nicolescu, Botez, Teodorescu, Deac, Labiș-Galois,  Ixaru, eu. Și teorema Popescu. Fizicienii sunt altfel.
            11-7-14 Matematicienii comemorându-și pe Nae Popescu vs Nae Ionescu? Care și Nae Teodorescu, nimic. Fata lui Teleman, creștină. Și Ioniță, țuțist – cu Noica-Vulcănescu. Solomon, cu Lalescu după Miller-junimist. Cât un meci de fotbal, două, cu prelungiri.
            M-am întors acasă, pe netraducere, abia o colaționare și o expediție de capitol. La piață, cu ploaie și nevastă, apoi în parc la nepot, cu fata, de-a venit și Victor, cinci cu anturaj, minge, bule, leagăn, tobogan.
            După meciul Brazilia-Germania, Bung Mohtar Radin (Malaiezia):  „Trăiască Hitler!” Cu albastru de dat în gât. Cel mai mishto, Titulescu. În maro de Babadag. Când cu Justin și Policarp (și Drăghicescu, preparându-și, inconștient, dintre martori, sinuciderea, amintindu-mi că zisesem, la un metru de Solomon Marcus: a practicat bergsonismul. Uite că asta scrisei de juști policarpi, că au lăsat ambiții pentru a practica bergsonismul, pardon, sărăcia. Irealiști în loc de idealiști. Mălin (merisier), malin (malign).
            Lipsesc două pagini, o foaie, n-am cum o recupera (n-am originalul), merg mai departe (că nu se va observa, că voi reveni la final?) - semn că (deja) nu voi ajunge să traduc următoarele 7-8 sute de pagini. După foaie, șters un rând, sper perifrastic, merg mai departe, pe nevăzute.
            12-7-14 14 sept moartea lui Drăghicescu . Zilele D la Râmnic. Ne aruncăm în lavă. L-aș vedea pe Virgil, poate și pe Paula. Ce-am vorbi pe alături de festiv, cât că ritualitatea reparatorie se cuvine sinucisului. Poate vine și Plata, la Noana, că pe drumurile Măciucii am prididi – deși le are cu DD, îl iubește, îl corectează. Și-a fasonat cartea de poezii – Dantele de hârtie – în atmosfera lui.
            13-7-14 Căderea Braziliei. Pe cine, Ioane, de la academie, că surdu nu-aude măciuca.            
            14-7-16  Fiu-său lucrează pentru împărat, n-a mai venit pe acasă. El s-a însurat cu o craioveancă de-a fugit după două luni cu de toate. Scrie el o carte să i-o lansez eu. Să mă duc la parlament la lansarea unui produs. Atacați Malvinele ca să vă apropiați de Normandia. Roșu de Moscova, Galben de China, verde de Paris.
            29-7-14  Ce colocviu diseară? Ce Savitri, Brâncuși, ce Cezar? Deodată, frații Baltag mă bântuiră.
            31-7-14  Daecubus de Inmaar Popaart „Ăsta care a scris cartea avertizează  că trebuie citite capitolele de la coadă la cap” (p. 333). Industria ocaziei, „Personal, m-am referit la variabilele ascunse, travestite”. Rallyul celor șase hoteluri muzealizate: Ritz-Paris, Dorchester-Londra, Adlon-Berlin, Gritti-Veneția, Hassler-Roma, Inperial-Viena.
            Iubirea durează cât produce stres. Cine are bani caută idei, cine are idei, caută bani; cine are talent și idei și bani o caută pe Ravannah. Eufrosina în duet cu Fausto. Aici se studiază doar cadavre găsite în spații libere. Pregătirea fizică a exterminărilor previzibile. Uzez de termenul revelație, care este în acest caz sinonim cuvântului nedunerire.
            13-8-14  Sunt Emil Cioran – ce înseamnă asta – unde e predanța... M-am trezit cu bătaie. Oi fi citit din revistă. Vâscul de salcie te deprimă-tumoare – una e când îmi aduci o floare și alta e când mi-aduci o tumoare.

Sfânta Maria

            15-8-14  Celofanul orhideelor, rupt când să-l pui la loc. Să mă duc să cumpăr altul. Te-ai dus tu. Las' că mâncăm samoze și gulab diseară, de ziua Indiei... Picior rupt, operat la Bagdasar. Fractură a secțiunii intertrohanteriene a femurului. Cădere de la același nivel datorită împiedicării. Fractură trohanteriană stânga. Reevaluare la 30 zile sau la nevoie.
            Vineri 22-8-14  PUȘI – Robert – pușiade – bandaciade – șochete – 1971. Firul de nisip în angrenaj.
            23-8-14  După ceaiuri, lumi în floare se răvășeau în meditative destrăbălări în regia casei. Boemă interioară în cabaret vopsibil capelă. Din purgatoriu, ezitând spre infern sau spre paradis. Paradisiacă se mentolase ceimea.
            Burlacul. Fără căpătâi. Niciodată fericit în iubire. Petrecerea de sâmbătă a intelectualilor. Seară sinistră. Corp frumos, da-i pare psihopată. Problema burlacului de 35 de ani – ratarea. Acest morbid anturaj. Se macină singur, moară fără grăunțe cu prea mulți morari. De l-ar duce o fată tânără în provincie. Humor confesiv.
            Prima oară s-a îmbătat la șase ani. Față de Gabi, se întreabă dacă e mai bună trădarea decât credința. Armata, Marea. Se satură de umor, nu-l poate avea la infinit. Da, limbajul internațional al valurilor și fetele, mai ales fetele (p.96).
            Monica, în marșul stelelor. Ceiștii intră homeric-budaist. Trei tablouri de Bursă – pictează și naratorul, Alexandru. Atmosferă de sinucidere în totalitate. Curg invitați primiți cu milă. Dans-vin. Ceaiul se sparge. Monica avea ceva de fiară.
            Boema domiciliară a ceaiului – totem alcoolic tantric, pe grupuri, ierarhie, afinități. Gabi își găsise alt băiat când Sandu era în armată. N-are curaj s-o invite la ceaiul de după eliberare. Vin prietenii lui Hipodrom, Bursă, Mănițoiu, Alcoolicul, Albinel, Tedi și, în afară de ei, cei din gașca lui Costel și a lui Șerifu, in celelalte două găști, Coco, Florică, Sandu, Nicu și Răzvan și bineînțeles Costel și Șerifu.  Au mai venit încă două fete, Sănviș-cu-Șuncă și Viplă. Apoi a venit Monica, soră cu Lotte sau Julieta după întâlnirea la bal. Sandu pozând în Werther.
            Romanul Sfintei Mogoșoaia. Rezervație de zimbri sriitori, de exhibiționism elitist. Încă o dată femeia ideală. Mituri ironice pușiene. Personajul-autor pășește ca în Olimp, alibi de mare scriitor. Dar și topos exil. Aventura se încheie când Cornel Popescu striga: nu mai este niciun scriitor aici! La care, autorul se anunță: sunt eu aici! Dar, mai aude: A murit Preda.
            Ajuns, prin destin și excludere, la Sfânta, se pornește să facă un roman din cei zece ani ai săi de dinaintea acestei ascensiuni. Cum numai aici se putea ea transfigura. Are două paturi în cameră, unul în care doarme, celălalt plin de probe stilistice, materiale epistolare, astrale, topo, psiho, poetice, tot ce nu scapă unui experimentalist, nici oniricului, romanticului etc.
            Lui Preda, Mazilu, Ivănescu li se vor fi adăugat, prin al treilea ochi, Salinger, Pucă, Pepelea. Prin filtrul Mogoșoaiei trepidează o vâslire halucinantă prin ceaiuri dansante, dependență de sex, formare-filologie, reformare-teatru, bere, magnetofon deschis.
            Canon foto, schițe pe hârtii dispersate, puzzle. Ironie, parodie, umor statistic, cosmic, domenial, sexual, politic (cenzurat atunci – nemaicenzurat și recent), porno (?) ... Întâlniri interpretabile, cumva absorbind mediul represiv. Tevatura marelui scriitor e romanul în lucru, încă nu existența. Peste fantezie, trece totul în fantastic-fantomatic-euforic, nici numai maniacal, nici numai fericit. Ce mai, tot anunță romanul de iubire al vieții lui.
            Nu se mai vădesc însă Lotte-Dulcineea-Urvashi-Rusoaica-Ondine, alias Monica din Burlacul / Galaxia burlacilor. Idealul se fărâmă în ceaiuri dansante, drumuri Mogoșoaia-București, scenarii narcisiste ale studenților de la regie. Mai mereu vaporos, dacă nu hăituit din bere în bere și celelalte. Ierarhie dipsodică, literară. Hedonism în râs, probabil martiric. Vagi isme, sinucideri, nu la prezent.
            Romanul își precipită amoralitatea. Fete noi, verbiaj neoepisodic. Spre un epic de-umorat, spre vreo pecetluire. Da, moartea lui Marin Preda și a  Mogoșoaiei respective. Dar ce să se încheie delirul nitzscheean al lui Puși? Reapar feele, legiuni, Circe, Gina, Florina, cu vorbă tăcută comunist, post-studente, post-pubere. Pe audiție cu dans tolerant, sex, armonie.
            O bolgie boema, alta ceaiul, departe Mogoșoaia. Dar telemetria ce zice? Unde vei ști tramvai-taxi, București-Mogoșoaia, iad-rai, de nu din sfântul roman? Romanul sfintei a apărut când nu mai exista nici stabilimentul de creație, nici interes pentru altcineva decât trebuia. Și-o fi unul din romanele ca lumea, eu îl văd unic.
            La început a fost Robert. Robert Calul. Alter-egoul inginerului șansonetist. Mitul dublului, insertat ca din Eminescu-Dionis, pe volubilități din Salinger, cosmisme din Sebastian. Parcă încă nu Caragiale, nu Cehov, nu Hamlet.
            Dacă ar fi fost singura scriere a lui Puși, încă l-ar fi postat printre scriitorii cheie. Așa cum numai prin Roagă-te pentru mine, tot în colecția Luceafărul, Vasile Văduva mi-a rămas nemuritor, ca și fiicei sale Alda Zaira. Cu Dostoievski cu tot, care se insinuează actualist și în Robert, cu partea magică spre Eliade.
            N-o fi Mantaua lui Gogol sau Nechifor Coțcariul al lui Creangă, de unde să puiască scriitorimea de după, dar toată opera lui Puși, cu calabalâcul dedesubturilor – că teorii, că icoane după natură urbană-cosmică – se resimte de misitica amatorească a lui Robert. Cât să ajute misterul feminin a se isca și dezlega în Burlacul, psiho-terapia din Romanul Sfintei Mogoșoaia, transcendența comic-cosmică a Îngerului Contabil. Căci umorul lui Robert-Puși-Calu ne asigură cronicizarea acestui versant și proza prozelor și personajele dramaturgiei dumisale.
            De mirare c-a apărut când a apărut. Față cu canonul dominant. Mogoșoaia n-a mai răzbit decât după mulți ani. Frumusețea microromanului, nuvelei își este suficientă. Contrară idiosincraziei, de la început până la sfârșit, a cuiva, altcuiva.
            PRIVEGHI. Tase, mort, se ridică de pe masă. „Aprinde o țigară” - a început să lunece – sicriul îl facem pat pentru copil – Tase frunzărea o carte – a murit coana Năstăsica – a murit Ticu – bun era ca zăhărul Tase-al mamii – Tase, mort?
            O PLIMBARE CU PORCUL – și schit și cu maici – ciudată asemănare între ochii tăi și ai lui – să aibă cinci prăjini de pământ în cer – bătea la ea ca la lup – această fracție fermecată, cu flori de falfă – Pantazi, Padrescu, Petrică, Peroneu, Pache, Ponor, Pantelimon, Sultana, Adalbert.
            SANDA GOALĂ – o soluție ar fi spiritismul – nu fotografiez pe oricine – portretistică dialogată sau mono, la culoare – rar fotografiam morți, dar la Sanda nu puteam refuza – taifas povestitor de lume închipuită – făceam plimbări cu mașina și povesteam întâmplări – toată viața mea dinainte executa rotiri și se oprea pieziș – Sanda sta culcată, zâmbea. Scoase din poșetă pistolul și trase. Vizitatorul căzu. - Cine era? întrebă ea. - Câtă sexualitate, atâta dramă, zise Camil Petrescu - mă, știi că n-am zis așa – spiritul nu mi-a răspuns – Hamlet? - bucata asta pe care o scriu e mizerabilă – am altă metodă – arsesem cadavrul vizitatorului – și a venit Victor Ion Popa – spirit.
            PETRECEREA – de la Solange – regizorul – nu s-a sfiit să-mi prevadă un mare viitor – veni și Diana. Pe vremuri îi ziceam Dana – de-atâta gândit mi s-a făcut somn – tablou vivant,
            DUPĂ TEATRU - femeia leșină. Ion o luă în cârcă – Ion se transformă în broască etc.
            POVESTE CU MONICA  Monica din Linda

Belinda și Burlacul ar fi floarea de pe mare din calea fluturelui nestătător, pe muzică de roi.
            COANA VETURIA tablouri, crochiuri – Marcu Ronea plănuia să scoată ziarul Raderea – Holf, chiriaș al Veturiei, nu-i suportă cocoșul – îl taie – Holf găsit mort – Gheorghe o visează a doua oară pe Maica Domnului, care-i spune când o să moară – Albert și combustibilul cosmic – cineva plecase de-acolo direct în altă lume.
            DESPĂRȚIRE – POVESTE  LA MARE – CU ȘPRIȚUL DE VARĂ – ȘARADA – SPRE SULINA – ISTIHIA – AMANTA, MAMA ȘI COPILUL – JUCĂTORII DE PINGPONG – FAPT-DIVERS – EU, LIZA ȘI NAE – EU ȘI EA – ÎN NEȘTIRE – GALAXIA BURLACILOR – EU ȘI ROBERT CALUL – ROMAN DE FAMILIE.
            Argument – La cinci ani de întâlniri – Poezie-tabu la Puși Dinulescu – Sub talpa arhanghelului Puși – Un picaro duios-amar – Nick – Puși scrie o piesă – Robert Calul (abstract scenometric) – Scenometrie tentativă / intermezzo pușian – De la Augustin la Drăghicescu – De la Drăghicescu la Puși.
            10-9-14  Albatrosul suprem este al lui Coleridge. Statuia Ancient Mariner și, separat, a Albatrosului – Opiu Coleridge-Baudelaire - ... păi albatrosul licita / calenda-ntre banchize / de opiu plăiă cavaleria / plutonului de execuție.
            12-9-14  Cum tradusesem Rima anticului marinar / Samuel Taylor Coleridge The Rime of the Ancient Mariner (1797-1798), m-a prins pe Mezzo Olandezul Zburător / Vasul fantomă / Richard Wagner: Der Flyiegende Hollander (1873.)
            13-9-4  Rupându-mi piciorul stâng, de Sfânta Maria și Independența Indiei, am intrat întâi în două transe – o scenometrie Puși Dinulescu; traducerea Rimei anticului marinar. Apoi alte tentative și antichități.

            Dinspre Seneca
ultimul mort de ciumă
în Castilia semne-n măruntaie
leul Idei tigrul Gangelui
geții umblă rătăcitori pe umbre
Pontul cel de gheață
triplă Hecate Diana
femeia ta-i năpastă mai rea decât Medeea
            Dinspre  Părinți
vindecă-mă trup veninos al viperei
în ființa generală a lucrurilor
cetatea se afla la malul mării
pânzătura nerăpită iar la cer
firea împotriva harului harul împotriva firii
pomul vieții și celălalt pom
iată Adam s-a făcut unul din noi
Iuda se tălmăcește mărturisire
Ierusalimul adevăr și dumnezeire


22-9-14  Dinspre un  logofăt mare

descălecatul dentâi
de la Trajan împăratul Râmului
cu mare ocară înfundat
neamul acesta de o seamă de scriitori
este inimei durere
prietene târziu este
Moise au scris Letopisețul de la zidirea lumii
Omer filosoful în două sute și
cicncizeci de ani au scris după risipa
Troadei resboaiele ce au fost
Titus Livius au scris cursul a toată
împărăția Râmului, în șepte sute de ani și mai bine
laud osârdia lui Grigore vornicul
carele au făcut din dragostea
țerii Letopisețul său
făcutu-ți-am izvod întâiaș dată
de mari și vestiți istorici
cărora trăiesc și acmu scrisurile
în lume și vor trăi în veci
Iisus Hristos ne învață zicând
ispitiți scripturile
cetește cu bună sănătate
și primesce a noastră cu dragoste osteneală
de toate fericiri și daruri
de la Dumnezeu voitor
Miron Costin care am fost
logofăt mare în Moldova

24-10-14 Dinspre Drăghicescu

idealismul critic
nu diferă esențial
de spiritualitatea creștină

Dumnezeu
și spiritul
religiei spiritului

adevărul este
binele este
Dumnezeu este

mintea se face
străvezie și-și vede
propria lumină

legea unității
într-o ființă
nemai a noastră

lovind sufletul cu sunete
până ce norul va fi împrăștiat
de valurile melodiei

28-10-14
           
Drăghicescu
lumea un vis
fruct al imaginației
încetează cu visul

poate sunt creația
unui vis ori a imaginației
unui necunoacut incognoscibil

cele două infinituri
eul de jos e sufletul
eul de sus e dumnezeu

noțiunea de cauză nu este
aplicabilă fenomenului
de care ne ocupăm

3-11-14
Drăghicescu
sursa științelor este
în predispoziția naturii umane
de a realiza omnisciența divină

matca de repulsie a făcutului
vinovat de durere și de rupere
de desfacere din mintea universului

o nouă religie
pentru cele nevăzute
eliberare de neînțelesul imediat

hai hai hai
cu mândra-n rai
că din iad abia scăpai

în iconomia divină
un demon vindecă răul
făcut de alt demon

15-11-14 Dinspre ambasada cu Demostene
                                               
ne-am înțeles să ia cuvântul întâi cel mai bătrân
și apoi ceilalți după vârstă
cel mai tânăr era Demostene

omul acesta în care totul este vândut
chiar și glasul simte dezgust
și disprețuiește venalitatea noastră

aceaastă ființă fioroasă începu să bolborosească
mort de frică un exordiu obscur
fără să mai poată găsi șirul cuvintelor

când ne întorceam acasă din ambasadă
vorbi cu fiecare dintre noi
într-un chip neașteptat de politicos

nu știusem ce înțeles au cuvintele
de om imposibil de înțeles de cameleon
m-a făcut să înțeleg viclenia sub toate formele

unuia îi promitea să-i înlesnească un împrumut
altuia să-l facă strateg
pe mine mă fericea pentru talent

fu cel dintâi care ne lăudă și jură
în fața consiliului că el felicită cetatea
că a trimis în ambasadă asemenea oameni

legiuitorul îndepărtează de la
purificarea lustrală din agora
pe cel ce refuxă serviciul militar

pe cel lipsit de curaj și pe dezertor
și nu-i permite să fie încoronat
și nici să ia parte la sacrificiile publice

iar tu chemi în orchestră
pe timpul reprezentării tragediilor
pe cel ce a prădat dușmanilor templele

atenieni țineți seama de lucrurile pe care vi le-am spus
și de acelea pe care nu vi le-am spus și prin votul vostru
sprijiniți dreptatea și interesul statului


Dinspre Bharata


semnificațiile pătrund în auditori cu ajutorul 
interpretării verbale gestuale și temperamentale
oh toate lucrurile s-au pătruns de acest miraj

starea emotivă stârnită de un înțeles aflat
în armonie cu sufletul pătrunde trupul
precum focul în lemnul uscat

mânie față încruntată față schimonosită de
de furie buze mușcate mâini lovite una
de alta și brațe amenințătoare

frica aparține femeilor și caracterelor inferioare
provenind din vinovăție față de superiori
fiare sălbatice și codri pustii

vederea elefanților sau șerpilor
amenințările vremea rea
noaptea întunecoasă auzirea bufniței

se va interpreta prin tremurul mâinilor
și picioarelor zvâcnetul inimii în măruntaie
gura uscată umezirea buzelor cu limba

sila trebuie subliniată prin acoperirea nasului
crisparea membrelor corpului
stinghereală și junghi la inimă

omul dezolat are ochii scăldați în lacrimi
chipul și ochii jalnici de oftat
stând ca yoghinul adâncit în meditație

omul suspicios are membrele tremurătoare
capul aplecat privește într-o parte și în alta
are limba scoasă și atârnând chipul pământiu

invidia se ivește la vederea norocului
prosperității inteligenței și exuberanței
jocurilor și desfătărilor altora

beția este moderată ușoară și josnică
unii bețivi cântă unii plâng unii râd
unii spun vorbe urâte alții dorm

grija se va interpreta prin suspine
răsuflare anevoioasă zbuciumul
gol în inimă neglijarea curățeniei neliniște

descumpănirea se naște din nenorocire
vătămare frică amintirea unei vechi dușmănii
se va interpreta prin tulburarea tuturor simțurilor

mulțumirea  înseamnă a te bucura de toate cele
de ascultat gustat pipăit văzut sau mirosit
ori întâlnite în cale și a nu te întrista de cele nedobândite

rușinarea se va reprezenta prin acoperirea feței
scrijelarea pământului roaderea unghiilor
pipăirea veșmintelor sau inelului

omul ce purcede la fapte nesăbuite
ca omorul sau vătămarea din lipsa de judecată
trebuie socotiți irascibili de către cei înțelepți

bucuria bărbaților se naște la atingerea celor de neatins
dobândirea averii sau reunirea cu cei dragi
ca și la împlinirea dorinței inimii lor

panica provine din semne rele rafale de vânt
ploaie foc elefanți turbați auzirea veștilor
bune sau rele atac al dușmanilor

aroganța provine din suveranitate
neam nobil frumusețe tinerețe
erudiție forță îmbogățire

se va interpreta prin iritare
dispreț dezaprobare nerăspundere
la întrebări și neacceptarea discuției

priviri peste umăr mișcări în toate părțile
ridiculizare vorbe jignitoare neascultarea superiorilor
și luarea lor în derâdere întreruperea vorbelor altora

disperarea la pesonaje de tip superior se va reda prin
căutarea unor tovarăși născocirea unui mijloc de scăpare
pierderea rigorii mintea dusă respirația anevoioasă

la cele de tip inferior prin alergare într-o parte și în alta
privirea împrejur gura uscată umezirea colțurilor gurii
somnolență respirație anevoioasă cugetare

visarea apare din scufundarea în somn desfătări senzuale
sau rătăcirea minții se va reprezenta cu ochii închiși
letargia simțurilor și vorbit în somn

resentimentul apare la bărbați energici
când sunt jigniți prin cei ce le sunt superiori
prin învățătură vitejie sau putere

disimularea întemeiată pe frică
se naște din fățărnicie înșelătorie se va reprezenta
prin dseconsiderare și vorbe în doi peri

violența apare când un hoț e prins furând
sau ca urmare a ofensei regelui interpretarea ei
se va face prin ucidere întemnițare lovire amenințare

certitudinea oamenilor se naște din înțelegerea
sensului feluritelor scripturi sau științe
interpretarea se va face prin instruirea discipolilor

otrăvirea slăbiciune tremurat arsuri
horcăit spume la gură prăbușirea
umerilor paralizia moartea

chibzuirea provine din îndoială cântărirea argumentelor
discuții în contradictoriu se va interpreta
prin ipoteze interogții deiberare planuri secrete

judecăți contrare cu privire la lucruri contrare
înțelepciunea e ceva bun
înțelepciunea e ceva rău

            16-11-14
            Drăghicescu
a crede este a vedea în timp
a ști e a vedea în spațiu
a crede a vedea ce va fi

a nu crede în Dumnezeu
este a împiedica realizarea
destinelor umane

umanitatea crește
în măsura în care crede
credința îi determină creșterea

lumea se poate răci sorii să se stingă
dar este vorba de a menține înăuntrul
nostru ceva ce nu poate pieri

sângele și pasiunea existenței noastre
au fost reprezentate în perioada carboniferă
prin ceva cu sânge rece și piele vâscoasă

credința un soldat
mila un spital
speranța cimitir

            17-11-14
            posibil Peguy
în cer se diviniza lumina
pe pământ apele subterane
nopțile astronomice

înțeleg foarte bine
spune Dumnezeu
să vă faceți examenul de conștiință

bieți imitatori pe invers
puneți-vă seara jerbele
păcatelor de peste zi

oaspeți îmi sunteți spune Dumnezeu
și eu sunt Dumnezeul oaspeților
copii ai mei veniți în noaptea mea

se vorbește zice Dumnezeu
de imitația lui Iisus Hristos
imitația fiului meu de către oameni

a nu se uita că fiul meu
începuse prin această
singulară imitație a omului

a se naște
a suferi
a muri

nu iubesc pe cel
ce știe mai bine ca mine
ce voi face mâine

nu iubesc spune Dumnezeu
pe cel ce nu mi se încrede
mă vedeți punând capcane ca un rege barbar

sunt bun creștin zice Dumnezeu
credeți că m-ar amuza
a vă surprinde ca un asasin de noapte

            18-11-14
universul devine corpul omului
fenomenele fizice expresia materială
a voinței stărilor sufletești umane

încarnare empirică a lui Dumnezeu
omul imensificat se va revela scop umanității
și vieții dar și universului  material

evoluția omului provoacă o revoluție a universului
materia inorganică nu va mai fi moartă
va fi vivifiată prin viața omului

qui empti sunt de terra
vous voyez ce que nous
en avons fait

            19-11-14
orice crimă ține de un vis
se vrea comisă
naște tot ce-i trbuie

toată lumea asasinează
o mică mișcare secretă
un reflex asasin(ează)

privirea de-ar putea fecunda
morții de-ar putea ucide
străzi pline de cadavre și borțoase

            20-11-14
Turnavitu
pricopsitu
n-ai gânditu

veste
de răsmiriță
că este

balăur
scrâșnii
strășnicii

tunuri fumuri
trăznet pleznet
păr din creștet

            22-11-14
scenometrii Draghicesco & comp
transduse acoperăminte
acatistominte

a neignorării gnoza
în tranșeu vai
de cap de jansenist

scit exercit
Xerxex
exers

            27-11-14  A scrie înseamnă a  scoate zgura dintr-un text (Puși).
            28-11-14  Taică-meu visat și de soră-mea, cu Jenica lui, ce bătrân, nu mort. Vise muncitoare treziei pensionare.
            29-11-14  rămas bunătății din luncă pe asemănare cu tine zidi-mă-voi pe laviți
            1-12-14  revelații Draghicesco
            5-12-14  Fântâna Ancâ – a nu se dezgropa în îngroparea mea. De când nu eram născuți și ce traduceam. Dumnezeu, fructul suferinței, Dumitre. Că nu ne primea în rânduri mai mulți de-am fi puterea rasei a primitoare. Neștiutori de noi, că de el nimeni.


            7-12-14  De-oi fi disperând achievenementul și-apoi m-am întors între Neguleasca – avion în tâmplă – și Le Guern, ca din Pavel homofobie. Mai care te uiți la ceas? Măcar și Baudelaire, așa Eminescu sanscrit. Fete sinucise. Bifidus cu Walter.
            8-12-14  Licita liota. Sari la edde – ba tu – ci de pe la noi, din vechi. Rvăzuți adormirii, nu-i adora. D între Momsen și Freud, eu între D și Eliade – ruperea carierei românilor extra-infra.
            11-12-14  Foști bibliotecari ne întâlnim și vorbim despre biblioteca noastră, desființată după 130 de ani. Fie și simțindu-ne încă în viață. Strigoi printre normaliști și pedagogi din veac. Îi mai aproximăm istoricul, prin stoparea căruia, educația românească a fost decapitată.
            Păstrând M(onsieur), înaintea oricărui nume (încă în viață în 1934), nici măcar tradus cu D, lumea va spune de M. Croce, de exemplu, ba este B(enedetto) Croce. Este una din transmisiile inter-temporale și inter-lingvistice dus-întors, poate drăghiceschiene. Cu fason și sort, cât să repunem în drepturi, in spe, validitatea semnificantului original, ironizat în uzanța unui verbiaj central-sud-estic. Cum ar fi o demilitarizare prin exersare în loc de exercitare. (N-am decât să fiu împușcat, plus alte idiotisme ad hoc, perpetrate ca-ntr-o conversație spiritistă).
            12-12-14  Empatia conceptual-stilistică, în ticuri-cuvinte-expresii-revelații, de exemplu, sublimarea sexuală extinsă mântuirii – ori mimarea unui snobism franțuzit, ori literaturizarea involuntară la inspirația enumerativă a peniței. Fără abatere de la conturul unei crestomații de înțelepciuni vivante, refasonate în utopisme, auto-teologic, luând pe cont propriu toate conceptele din cale.
            Hai că răsăriși, soare, după o lună – și timp și sferă -, când tocmai făceam socoteala că toți, în afară de MP, întâlnindu-se cu nonsensul dodiilor mele, au zis:piei. Și nu s-au uitat măcar pe unde e crima, nerăsărirea.
            Vorbește în numele lui Dumnezeu în devenire. Șeful CIA scuză agenția.
            13-12-14  Răsfiruri. Am sanscritizat propria mea română, de ce n-aș și franțuzi-o? Cauzalitatea grației, grația cauzalității. Apostolul Pavel și Marx citați afin (în continuitate?) Ce-a zis Cioran, după Drăgicescu? Eliade nu s-a băgat. Viitoristul D desenează sociologia de pus la rugăciune, cât să simetrizeze infinitul idealizării sinucigașe.
            14-12-16  Ce an 70, picior rupt, traducere, psaltirion. Carmen regretând-o pe Saly. Întrebând de Nana.
            Eseu fluviu proustian via Berson & comp. Ipoteza umano-divină, o aducțiune din intermediari divino-umani se augmentează la nemurire. Pe nesecată regăsire. Cu efectul fatal că Dumnezeu este. Și nu în inexistent, ci în noi. Mai în noi decât în el, aproape – aproapele.
            15-12-14  Grație – socio – vesele suiciduri. Dar autorul? S-a sinucis pentru că suicidul era antipodul geniului? Și dacă a fost?
            28-12-14  Poate nu termin astăzi traduul. Ți-am tradus sinuciderea – mai aveai 11 ani – la 70 ai făcut-o – la 70 am tradus.
            8-1-15  Popa Tanior s-a mutat la biserica de pe Covasna. Mundus imaginalis al lui Henry Corbin – recenzia la Adevăr și revelație, de serviciu  - ales și el cu un necrolog de Eliade, și mai de serviciu.
            D. Draghicesco, Verite et Revelation (Bibliotheque de philosophie contemporaine), Paris, Librarie Felix Alcan, 1934, 2 vol. In 8, xiv + 1000 p. Să mai vedem.

Sfarsitul primei parti.







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu