Când l-am
cunoscut pe George Anca, eram studentă la Facultatea de Filologie a
Universității București și participam cu multă curiozitate și pasiune la
conferințele organizate de acesta în cadrul Bibliotecii Pedagogice I.C.
Petrescu, unde era director de mulți ani. Conferințele aveau subiecte diverse,
însă cel mai adesea evoluau în jurul conceptului de indianistică, a
raporturilor dintre cultura română și cea indiană, cu eseuri, lansări de carte,
prezentări de idei, invitați de seamă și momente artistice – dansuri, recitări
de versuri, mici scenete. O lume fascinantă, un mediu prietenos și o
extraordinară deschidere către nou.
Astăzi,
George Anca este coordonatorul unui cenaclu care este organizat pe aceleași
principii, cenaclu ce poartă titlul „Colocviile de Marți” din cadrul centrului
socio-cultural Jean Louis Calderon – și care reunește personalități culturale
din numeroase orașe, din străinătate, iar cultura indiană, pe care am ajuns,
datorită domniei-sale, să o iubesc și să-i consacru ani de studiu, se află și
acum la loc de cinste.
George Anca
s-a născut la 12 aprilie 1944. A urmat studii de filologie în cadrul
Universității din București (absolvind în 1965). studii doctorale (1974 – în
cadrul aceleiași universități), continuând cu specializări în importante centre
universitare ale Europei (Roma, 1973) și Asiei (New Delhi, 1981 – limba și
literatura sanscrită. cu o supraspecializare în imnurile vedice). A activat ca
profesor în numeroase centre universitare din România și India, este membru al
Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Asociației Culturale
Româno-Indiană, președinte fondator al Academiei Internaționale Mihai Eminescu,
membru al Uniunii Internaționale pentru Studii Antropologice și Etnologice,
vicepreședinte al Societății de Etnologie din România.
Implicat în
numeroase activități culturale, George Anca a publicat numeroase studii și
eseuri cu subiect antropologic, etnologic, literar, volume de poezie, proză,
traduceri, printre acestea aflându-se și o excepțională redare a poemului
Luceafărul de Mihai Eminescu în sanscrită. A tradus în limba română din
Kalidasa, Milarepa și Tagore.
Manager
cultural cu o activitate bogată și unanim recunoscută pentru valoarea sa,
George Anca desfășoară o bogată activitate creativă, literară. Cei care îl
cunosc îndeaproape știu că scriitorul George Anca are în permanență asupra sa
un carnețel și un pix, notând frânturi de idei și adesea oprindu-te în mijlocul
unei conversații pentru a cere lămuriri despre ceva ce ai amintit, o frântură
de frază, mențiunea unui nume sau alt element care i-a incitat imaginația. A
documenta viața de toate zilele, cu larma, liniștea și tumultul micilor
întâmplări sau marilor tragedii, iată ce se află în carnețelele respective,
care slujesc apoi drept suport pentru traiectul ideatic ce va fi configurat în
literatură.
S-a spus
despre artistul contemporan – nu numai poetul, ci și muzicianul și pictorul –
că arta sa, cea de azi, eludează logica și sensul cu care am fost
obișnuiți în clasicism, romantism, poate și în primele etape ale modernismului.
În fapt, artistul este, astăzi, mai mult decât un creator (sau altfel spus, nu
mai poate fi doar atât): el trebuie să aibă privirea incisivă a jurnalistului
și atitudinea ludică a celui ce asamblează un puzzle. Muzica contemporană are,
uneori, aparența unui conglomerat de sunete disparate; poezia contemporană nu
mai propune versuri, ci cuvinte risipite pe pagină, ce dau impresia unei
mișcări ideatice lipsite de coerență. Ideile par să nu conveargă. Imaginația
pare risipită în direcții divergente. Totuși, nimic mai fals. Artistul încearcă
să supună conglomeratul de impresii, evenimente, întâmplări, fapte,
încrustându-l în creația sa, conferindu-i un supra-sens.
Am citit
multe din volumele de poezie și proză ale lui George Anca, cu aplicație și cu
un creion în mână, pentru a-mi găsi drumul prin labirintul ce se desfășoară
înaintea-mi. Nu este o lectură ușoară, dar tot astfel nici Ulise sau Finnegans
Wake nu sunt. Finalul lecturii unei opere literare de George Anca
aduce, însă, tot atâtea satisfacții ca și cea a unui roman de James Joyce –
paradigma literară este alta, desigur, dar travaliul receptiv este similar.
Pătrunzi în gândurile unui scriitor care a ales să expună cititorului absolut
toate secretele procesului creativ, or acesta este un fapt rar. Multe din
prozele și poeziile sale îmi amintesc de o lucrare muzicală contemporană
intitulată Ulysse, compusă de Octavian Nemescu, și care utilizează
înregistrarea „zgomotului de fond” al unei zile obișnuite – conversațiile
oamenilor într-o stație de troleibuz, un tren pregătindu-se de plecare,
zgomotul mașinilor pe carosabil, dar și elemente din viața de zi cu zi – cineva
amestecând ceaiul cu lingurița într-o ceașcă, draperiile fiind trase la o parte
– mici frânturi de viață. În absența unui reportofon, George Anca înregistrează
zgomotul vieții cu ajutorul cuvintelor (Imaginează-ţi c-aş reproduce viaţa
noastră antireproductivă – notează autorul), îl transcrie, lăsându-i
cititorului posibilitatea de a-l recompune. El nu transcrie mișcările delicate
ale obiectelor inanimate, ci cuvintele fără număr rostite și auzite.
Aveți ce
mânca, de ce pui întrebări indiscrete, te iubesc, şi eu, o să ne găsești
spirite, dramatism – a sta de vorbă despre orice, la paişpe ani e nervoasă,
dacă nu-i iese o linie, face scandal de tragedie, aseară mi-a recunoscut că
ce-o fi apucat-o, conversație tibetană, orez himalaic, o iubesc, sună, n-aud,
ca la tine, ba da, creaţia, am întrebat, pâine, tichete, vitrina albastră,
tratează băieţii cu indiferență, telepatie, în privire nerăbdare de a pleca.
Vă invit să
citiți blogul lui George Anca și să participați la întâlnirile culturale
organizate de acesta, întâlniri care sunt deschise artiștilor din toate zonele
culturale.
Și pentru
că peste două zile este ziua sa de naștere,
colectivul
No14 Plus Minus îi spune
La Mulți
Ani!
Veronica
Anghelescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu