O stea se-aprinde...
O stea se-aprinde,
călăuzindu-te.
Suntem vis în vis
şi visul
îl numim viaţă!
În noaptea durerilor tale,
să nu te pierzi în hăuri
te-am ţinut de mână.
- Alungă păsările
negre,
îţi sfârtecă inima,
ai forţa asta,
nu te lăsa doborât! - mă
auzi
printre vocile cerurilor.
În vânt s-au risipit
stihiile anilor,
în vânt au zburat stolurile
de gânduri
presate între pleoape.
Te-ntorci la tinereţea ta,
poveste a începutului,
în cazul în care ai fost
fericit
că a doua zi
va fi mai mult timp,
în cazul în care o altă
piatră
va forma
un nou cerc pe firul apei,
în cazul în care inima-ţi
strigă
cu voce tare: - Mi-e
dor!
E plata vieţii
pentru tot ceea ce-ai
tânjit.
Prin uşa
deschisă, nevopsită,
pătrunzi în pădure,
acolo unde farmecul
răspândit prin vene este
sălbatic.
Clopotul bate luminos,
clar,
efectul unei poveşti
de iubire
ţi-a întins
fiecare fibră din corp,
coardele tale vocale sunt
mute.
Din frământări născute
- allegro assai -
pasional,
cercul a-ntors timpul
pentru a-ncepe o nouă
sonată.
În fuga fanteziei în alb,
o singură voce strigă la
lună
cerând sărutările dorite.
Irina Lucia Mihalca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu