luni, 25 aprilie 2016

O stea - Irina Lucia Mihalca








O stea se-aprinde...
 

 O stea se-aprinde, călăuzindu-te.
 Suntem vis în vis 
 şi visul îl numim viaţă!  

 În noaptea durerilor tale,
 să nu te pierzi în hăuri
 te-am ţinut de mână. 
 - Alungă păsările negre, 
 îţi sfârtecă inima,
 ai forţa asta,
 nu te lăsa doborât! - mă auzi
 printre vocile cerurilor.

 În vânt s-au risipit stihiile anilor, 
 în vânt au zburat stolurile de gânduri
 presate între pleoape.
 
 Te-ntorci la tinereţea ta,
 poveste a începutului,
 în cazul în care ai fost fericit 
 că a doua zi 
 va fi mai mult timp, 
 în cazul în care o altă piatră 
 va forma
 un nou cerc pe firul apei,
 în cazul în care inima-ţi strigă 
 cu voce tare: - Mi-e dor!  
 E plata vieţii
 pentru tot ceea ce-ai tânjit.
 
 Prin uşa deschisă, nevopsită,
 pătrunzi în pădure,
 acolo unde farmecul
 răspândit prin vene este sălbatic.
 Clopotul bate luminos, clar,
 efectul unei poveşti de iubire 
 ţi-a întins
 fiecare fibră din corp,
 coardele tale vocale sunt mute.

 Din frământări născute 
 - allegro assai - pasional,
 cercul a-ntors timpul 
 pentru a-ncepe o nouă sonată.  
 În fuga fanteziei în alb,
 o singură voce strigă la lună 
 cerând sărutările dorite.



Irina Lucia Mihalca











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu