sâmbătă, 2 aprilie 2016

De BUNA VESTIRE am votat RE-U-NI-RE !



 





 




De BUNA VESTIRE am votat RE-U-NI-RE !



În seara marii sărbători, împreună cu o delegație a Bucureștiului de peste o sută de persoane, am luat lungul drum către Chișinău. Spre locul unde s-a hotărât, cum 98 de ani unirea Basarabiei cu țara-mamă, se îndreptau zeci de delegații din toate județele și raioanele țării de odinioară. Și câțiva parlamentari, primari, președinți de consilii județene, care au venit în nume personal.
Vama a fost un moft de numai trei ore, dar ce mai conta ! Sufletul nostru era deja dincolo de sârma ghimpată ! Altădată am stat de patru ori pe-atât.
Am reușit în cele două zile să mă reîntâlnesc cu oameni pe care nu-i mai văzusem de ani buni, să mă întâlnesc live cu oameni pe care îi știam doar din lumea virtuală. Cu Mihai de la Orhei, Dan de la Madrid, Silvia de la Roma, Alexandre de la Paris, Ion de la Tiraspol, Lucian de la Piatra, Mircea din Canada, Ioan de la Poienești, Dan de la Roman ...



Marile manifestări de a doua zi au fost precedate de întâlnirea anuală a reprezentanților Diasporei românești. În comunicatul dat se precizează explicit: „Participanții la al doilea Congres al Diasporei Unioniste, organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 în perioada 25-26 martie la Chișinău, reprezentanți ai asociațiilor de români originari de pe ambele maluri ale Prutului stabiliți în țările Uniunii Europene, Ucraina, Statele Unite ale Americii, Canada, China, Elveția și alte părți ale lumii, militează pentru eliminarea totală și imediată a consecințelor create de evenimentele nefaste în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939.”
În teorie pactul este dezavuat de toate părțile, în realitate lucrurile stau altfel. Așa cum este condamnat și comunismul în România. Doar lașitatea parlamentarilor din cele două țări românești a făcut că reîntregirea țării să întârzie atât de mult.




Centrul Chișinăului arată sinistru. În fața Guvernului sunt câteva corturi ale unioniștilor,
în fața Parlamentului, o adevărată tabără organizată pe principii militare.
Noaptea centrul este într-un întuneric desăvârșit.



Numai Ștefan cel Mare și Sfânt veghează !
Am fost unul din zecile de mii de „criminali publici”, cum ne-a numit Dondon. Am participat la constituirea Sfatului Țării II și la Marșul Reunirii din 27 martie 2016 la Chișinău. Să nu uităm că actul Marii Uniri a românilor din 1918 nu a fost niciodată abrogat. De nimeni ! R. Moldova este o creație artificială, făcută de sovietici și acaparată, după 1990, de sistemul mafiot moldovenesc.
Știu că Dondon și alți câțiva decidenți vremelnici, care fac parte din sistem, nu îmi vor da dreptate, dar asta e realitatea. Din monocolorul pe care Dondon îl afișează mereu în spate, lipsesc două culori fundamentale, care să arate că aparține poporului moldovean. Adică român. Mulți spun că trădătorii de neam și țară roiesc prin preajma sa, el însuși dovedindu-se a fi un parvenit politic mancurt, care și-a trădat buneii ! Din păcate nu este singurul !








Atmosfera din sala în care s-a votat înființarea Sfatului Țării II a fost incendiară. Cuvintele rostite la microfoane au fost cuvinte de bucurie și durere, îngrijorare și de mari speranțe privind viitorul românilor de la Nistru până aproape de Tisa. Votarea de către cei 1.725 de delegați veniți din toate localitățile R. Moldova a documentelor programatice s-a făcut în unanimitate.
Au fost mai mulți vorbitori, dar cel mai pragmatic în susținerea argumentelor reîntregirii neamului românesc, mi s-a părut a fi academcianul Mihai Pătraș, care a punctat magistral, în cele cinci minute alocate, de ce reunirea este inerentă. Cu date istorice și date economice zdrobitoare.
După cum a spus și reprezentantul etniei ruse de R. Moldova , la marea adunare, reunirea trebuie făcută și pentru faptul că România este singura țară europeană cu cele mai înalte standarde privind conviețuirea etnică. Toate etniile au reprezentant oficial în Parlamentul României. A mai spus un adevăr, pe care nu știu câți îl vor înțelege. În 1939, tezaurul Poloniei a fost adăpostit în România împreună cu zeci de mii de refugiați.
După război, tezaurul a fost restituit Poloniei până la ultimul zlot !









A urmat Marșul Reunirii, care nu poate fi descris în cuvinte.
Imaginile sunt relevante.



Mai multe pe
https://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3/media_set?set=a.979524738802822.1073741850.100002359165866&type=3
și pe youtube de la minuntul 8,19 ș.u.  https://www.youtube.com/watch?v=hCfRFmY412A&feature=share
 
De la Kilometrul 0 al Chișinăului vă salută cu respect,



Sergiu Găbureac
 VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
http://www.facebook.com/sergiu.gabureac.3,
gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu