BEN TODICA: George Anca: AZI: CARACTERE COMPARATE

Caractere Caragiale - Recital de Nicolae Urs

Comunicări:

Vasile Andru: Temperamentul disident. Cele 7 erezii românești

Puși Dinulescu: Managerul teatral

Dimitrie Grama: De la Taj la Aurora Boreală

Corneliu Zeana: Caractere aromânești

George Anca: La Bruyere în România

Mariana Nicolae: B.R.Ambedkar 125

Sorana Georgescu Gorjan: Avatarurile Cumințeniei pământului

Iulia Rășcanu: Mumbai

Teatru de poezie

Puși Dinulescu: Pe muzică

Poeme de:

Florin Costinescu

Liliana Popa

Gabriela Tănase

Vasile Răvescu

Coordonator: Dr. George Anca

Avatarurile Cumințeniei pământului

În atelierul brâncușian reconstituit lângă Centrul Georges Pompidou, într-un colț din prima sală, lângă grupul diverselor variante ale Sărutului, se află un soclu-stelă din calcar pe care poate fi admirată fotografia Cumințeniei pământului, fixată sub sticlă.

Din volumul L’Atelier Brancusi, publicat în 1997, aflăm la p. 167 că fotografia respectivă a fost făcută chiar de artist și poartă numărul de inventar Ph. 202 / AM 4002-379. Imaginea sălii cu soclul-stelă apare la p. 98.

Fotografia Ph. 202 a figurat în catalogul expoziției „Tinerimii Artistice” din 1910, precum și în Dicționarul biografic al lui Theodor Cornel, Figuri contemporane în România (1911, p. 446).

În 1925, în primul număr din publicația „This Quarter”, în suplimentul de artă care cuprindea cugetări de Brâncuși și 46 planșe cu fotografii făcute de artist, planșa nr 41 se numește La Sagesse și este datată 1908. La p. 264 redacția revistei preciza despre sculptor că „În 1907 a părăsit modelajul și a început la taille directe cu Le Baiser și La Sagesse.”

În 1910, când lucrarea a fost expusă la București, titlul folosit va fi Cumințenia pământului. În 1916, la Londra, la Galeria Grafton, una din cele două sculpturi trimise de Brâncuși era intitulată La Sagesse. Sidney Geist presupune că e vorba de Figură arhaică, întrucât Cumințenia pământului se afla din 1910 în România, pe care nu a mai părăsit-o. În prezent, Figură arhaică, aflată la Art Institute of Chicago, figurează cu numele de Wisdom.

În numărul pe ianuarie-martie 1947 al revistei „Arcades”, numele Sagesse de la Terre este greșit atribuit unei imagini a Danaidei de piatră. V.G. Paleolog se referă la lucrarea în discuție cu numele de La Sagesse du Monde.

Nu se cunosc date precise despre realizarea operei.

În Tinerețea lui Brâncuși (1967), V.G. Paleolog afirmă că lucrarea ar fi fost desăvârșită la București în 1909 dintr-o „frântură de cap de țanc dintr-un granit carpatic” (p. 188). Citează vorbele artistului: „Cumințenia pământului a fost încercarea mea de a da de fundul mării cu degetul arătător” (p.197).

Sculptorul i-a relatat însă cumpărătorului sculpturii că a folosit un bloc de piatră luat din catacombele Parisului. Expertiza realizată de dr Dan Patrulius, șef de secție la Institutul de geologie al Academiei, a precizat că este vorba de un calcar crinoidal din familia Savonnières din vechile cariere din bazinul parizian.

Brâncuși a folosit tehnica cioplirii directe și a perfecționat polisajul, creând o lucrare unicat.

Petru Comarnescu o include în triada operelor „cotiturii” din creația brâncușiană, alături de Rugăciune și Sărut.

Lucrarea a fost expusă la București în aprilie-mai 1910, la a IX-a expoziție de pictură și sculptură a Societății „Tinerimea artistică”. Inaugurarea din 11 aprilie a fost onorată de prezența Reginei Elisabeta și a Principesei Maria. Lucrarea s-a aflat în sala Octogon, din localul propriu al societății și a purtat numărul 254.

Acceptarea lucrării în expoziție a împărțit juriul în două – s-au împotrivit Nicolae Vermont, Kimon Loghi și Artur Verona, dar au susținut-o cu tărie Ștefan Popescu și soții Frederic și Cecilia Storck. Expusă alături de picturile Ceciliei Cuțescu-Storck, sculptura brâncușiană a dat naștere la aprigi controverse. Alexandru Tzigara-Samurcaș, Léo Bachelin și Olimp Grigore Ioan, reprezentanți ai cercurilor oficiale conservatoare, au denigrat-o, în timp ce avangarda intelectuală (N. D. Cocea, Theodor Cornel, Camil Ressu, Urmuz) a apreciat-o cu căldură. Alexandru Vlahuță afirma despre lucrare – „Cine a văzut-o o dată, nu o mai uită.” Socotea că are „atitudinea unei ființe pătrunse de frigul eternității”, „ochi care nu privesc în afară ci înăuntru, în misteriosul infinit din lăuntru. Ai zice vreo divinitate ciudată găsită sub dărâmăturile vreunui templu antic.”

Găzduită după închiderea expoziției în casa familiei Storck, sculptura a fost achiziționată de inginerul Gheorghe Romașcu, la sfatul pictorului Gheorghe Petrașcu.

Artistul a păstrat în arhiva sa scrisoarea din 22 ianuarie 2011 primită de la Petrașcu. Găsim textul la p. 292 din volumul Brâncuși inedit. Însemnări și corespondență românească (ediție Doina Lemny și Cristian-Robert Velescu, Humanitas, 2004).

„Iubite Dle Brâncuși, Cum îmi închipuiesc că și la Paris banii ca și oriunde, poate chiar mai ales, sunt cu ciobote roșii, și după informațiile ce le am de la Dna Cuțescu-Stork, unde se află statueta Dta depusă „Înțelepciunea Pământului”, ai fi dispus să o dai cu un preț mai eftin, Prietenului meu, Inginer Romașcu, pe care l-ai cunoscut astă primăvară la Paris cu mine, îți oferă 2500 de lei. Dacă acest preț modic îți convine scrie-mi un cuvânt pentru a avea banii cât mai neîntârziat.”

Barbu Brezianu a reprodus textul scrisorii de răspuns trimisă de Brâncuși lui Petrașcu, în volumul Opera lui Constantin Brâncuși în România din 1974, p. 125. Traducerea în franceză o publicase încă din 1964 în „Revue roumaine d’histoire de l’art”, nr. 2. Iată textul olograf :

„Mult iubite camarad/ De cumva răspunsul meu nu e prea târziu, te rog dispune să vie bani și prietenul Romașcu să ia în stăpânire Cumințenia pământului. Mai spune-i că mi-e drag s-o știu la el și dă-i salutări prietenești – din parte-mi primește de asemenea cu multă căldură salutările mele prietenești. / C.Brâncuși, 54, rue du Montparnasse / Cred că scrisoarea asta e de ajuns ca să puteți lua piatra de la Doamna Storck. C. Brâncuși”

Scrisoarea se află din 1973 la Muzeul de Artă din Craiova. Facsimilul scrisorii este publicat ca fig. 13 în cartea lui Paul Rezeanu Brâncuși la Craiova (2000).

În volumul Brâncuși inedit putem citi scrisorile Ceciliei Cuțescu-Storck către artist. Aflăm astfel dintr-o misivă cu antetul „Tinerimii Artistice” că:

„Statuea D-tale Cumințenia Pământului primește și sfidează toate aprecierile oricât de insultătoare. […] Statuea D-tale nu e apreciată de nimeni și unul sau doi care o iubim neputând inspira pentru ea atingerea minței îi punem sub respectul datorit personalităței D-tale. […] Statuea D-tale o iubesc așa de mult și îmi e așa de scumpă că la noi aci numai eu știu ce vrei să faci. ” (p.181, fss il. 11)

Într-o carte poștală ștampilată la 25 iunie găsim:

„Admirabila Dtale statuie pentru care am o admirație mare și drag e în garde la mine […]. Lasă la mine până vei decide ce faci cu ea, nicăeri nu e mai iubită. Sunt cea mai nenorocită că nu am destule parale să o cumpăr. Îmi e așa ciudă câte o dată că îmi vine să plâng. Tare ai fost sus când ai făcut-o și când mă gândesc că ăștia nici nu au priceput ce ai vrut.” (p. 182)

La 26 aprilie 1911, doamna Storck scria:

„De când m’ai înștiințat că îmi vei lua „Cumințenia pământului”, m’am întristat rău, tot atât cât m’am bucurat că cu ocasia asta ai fost înlesnit cu nițele parale. Am rămas așa de surprinsă. Într-o seară Romașcu împreună cu câțiva prieteni au fost la noi. Natural s’a vorbit de Cumințenia pământului, care de altfel face așa de bine în atelierul meu cum nu-ți închipui, e pusă în așa fel încât face f. mult efect. A doua zi Ortansa i-a spus prețul și Romașcu s-a decis spre mâhnirea și bucuria mea. Mă hotărâsem ca să mă consolez să torn un exemplar în ghips. ” (p. 182)

În 1911 Inginerul Gheorghe Romașcu a avut intuiția cumpărării unei capodopere, pe care mulți o contestau în epocă. Dacă n-o lua el, poate s-ar fi întors la Paris, cine știe…

Lucrarea a stat multă vreme în locuința inginerului Romașcu, bucurându-i pe cei care o vedeau. Inginerul s-a căsătorit în 1919. În 1920 și 1923 au venit pe lume cele două fiice, Irina și Paula. În locuința din strada Banu Manta, sculptura brâncușiană stătea la loc de cinste, la intrare. Inginerul era mare amator de artă și prieten cu sculptori, pictori, scriitori.

În decembrie 1950, familia a fost evacuată din casă în stradă, împreună cu lucrarea. Au locuit apoi în condiții modeste. Inginerul Romașcu a decedat în 1975, la 102 ani. Fosta locuință va fi retrocedată moștenitoarelor la 7 noiembrie 2001, printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme de Justiție.

În 1957, Cumințenia pământului a fost luată de la proprietar pentru expunere la Undicesima Triennale din Milano (iulie-noiembrie) alături de Sărut și Domnișoara Pogany. Imaginea expunerii a apărut în „Arta plastică”, nr 2/1958, reprodusă de Barbu Brezianu în figura 83 din Brâncuși în România, 1976. În ediția din 1998 a lucrării, la p. 57, Brezianu menționează faptul că la 27 iulie 1957 juriul trienalei a acordat României medalia de aur pentru felul cum au fost prezentate cele trei sculpturi brâncușiene.

În fișa lucrării din volumele închinate lui Brâncuși de Barbu Brezianu, la colecții figurează Romașcu, Ministerul Învățământului și Culturii, Muzeul de artă al R.S.R și apoi Muzeul Național de Artă al României (nr. inv. 523/1957). Este menționată și o copie din ghips patinat aflat în depozitele Muzeului din 1959. Lucrarea nu este semnată și nici datată.

Despre această sculptură s-au scris pagini întregi. În 1911, în Figuri contemporane citim : „Pentru a concepe Cumințenia Pământului, artistul trebuie să cunoască ceva analog cu ceea ce numește biserica romană grația și să simtă circulând în sufletul lui printre imaginile reale, reverii și gânduri, unda mistică a infinitului.” În 1932 Tudor Arghezi afirma că „nu-i întrecută decât în proporții și durată de portretul fratelui mai bătrân, Sfinxul.” În 1968, doctorul Alexandru Olaru a încercat să demonstreze că este portretul unei idioate mongoloide. L-au contrazis V.G. Paleolog și Ion Pogorilovschi. Petru Comarnescu o vedea ca o rudă a Caloianului și intuia o Pre-Cumințenie înGânditorul de la Hamangia. Carola Giedion-Welcker a asemănat-o cu idolii cicladici. Sidney Geist a comparat-o cu Eva bretonă a lui Gauguin și i-a identificat chiar un model. Ionel Jianu a semnalat valențele cuvântului Cumințenie în română. Au scris despre ea Mircea Deac, Dan Grigorescu, Dumitru Daba. Au oferit interesante ipoteze despre lucrare Nina Stănculescu, Matei Stârcea-Crăciun, Radu Varia și Cristian Robert Velescu. Filosoful Constantin Noica a elaborat un erudit „Eseu despre Cumințenia Pământului”, iar Ion Pogorilovschi i-a închinat somptuosul volum Brâncuși – Sophrosyne sau Cumințenia pământului. Mircea Malița a folosit ca titlu Cumințenia pământului pentru lucrarea Strategii de supraviețuire în istoria poporului român.

După 1989, fiicele lui Romașcu au intentat un proces pentru retrocedarea lucrării, precizând că în 1957 fusese confiscată abuziv de stat. Procesul a durat nouă ani de zile, răstimp în care una din fiice a decedat. O hotărâre judecătorească definitivă a dispus retrocedarea în 2010.

Lucrarea nu se mai află în sala Brâncuși a Muzeului Național de Artă. Este găzduită temporar în custodie din 2012 la sala Tezaur a Muzeului Național Cotroceni. Am fost s-o revăd la 5 octombrie 2014 și, ca și altădată, m-a emoționat.

Am cerut de la muzeu dimensiunile exacte ale lucrării – 51 x 17,8 x 25,3 cm. Statuia este plasată pe un soclu din travertin, de 9 x 20 x 27 cm, realizat la restaurarea din 1981.

Casa Artmark a anunțat deschiderea licitației pentru operă. Lucrarea fiind clasificată în categoria Tezaur a Patrimoniului cultural național, Ministerul Culturii a fost notificat la 3 septembrie 2014 pentru exercitarea dreptului de preemțiune. Prețul de pornire este de 20 milioane euro. Lucrarea nu poate fi scoasă din țară, dar s-au anunțat deja amatori, români și străini.

Între timp Premierul Ponta a contestat corectitudinea sentinței judecătorești și a cerut Inspecției Judiciare a Consiliului Suprem al Magistraturii să investigheze procedura retrocedării. În octombrie 2014, sesizarea a fost clasată din oficiu, acționând prescripția.

La 18 octombrie 2015, am urmărit o emisiune la Realitatea TV din care am aflat că legislația UE permite mișcarea operelor de artă în granițele UE. Negocierile dintre proprietarii lucrării și statul român bat pasul pe loc de luni de zile.

***

La 18 februarie 2016, Guvernul Cioloș a decis reluarea procesului de achiziție a sculpturii. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a condus comisia de negociere cu proprietarii lucrării, iar la 16 martie 2016 a anunțat că aceștia au acceptat oferta de achiziție de 11 milioane de euro, din care Guvernul va plăti 5 milioane , iar restul se va obține prin subscripție publică.

La 11 aprilie 2016 s-au anunțat conturile în care se poate dona pentru „Cumințenia Pămîntului”, termenul de colectare a celor 6 milioane de euro fiind 31 septembrie 2016.

Odiseea Cumințeniei continuă… Ne vom mai bucura noi oare de vederea ei?

Sorana Georgescu-Gorjan

PREDICA DE LA PUTNA

Mănăstirea Putna și-a prăznuit hramul: Adormirea Maicii Domnului. Cu această ocazie, starețul Melchisedec Velnic a invitat pentru Sfânta Liturghie un număr impresionanți de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, dar și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ce ține de Patriarhia Moscovei. Astfel, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului a slujit alături de ÎPS Meletie al Cernăuților și Bucovinei, PS Longhin Jar, Episcop de Bănceni dar și ÎPS Irineu de Nejin și Priluki. Alături de ierarhie, au mai slujit peste 50 de preoți. Totul în fața a peste 10.000 de oameni, dar și a comisarului european Corina Crețu și a altor politicieni. Deși cuvântul PS Longhin a impresionat asistența, o impresie deosebit de puternică a stârnit predica PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului. De altfel, după slujbă, politicianul Aurelian Pavelescu spunea că predica PS Ambrozie a fost cel mai dur mesaj adresat statului român de către Biserică, din 1990 încoace.

"Sa vorbim astazi despre Doina si Ion Aldea Teodorovici? Sa
vorbim astazi despre Grigore Vieru?… Sau, poate,
despre sfintii inchisorilor, care au fost condamnati
zilele trecute. Dupa ani si zeci de ani de temnita grea
si de reeducare la Pitesti, la Aiud, unde s-a ridicat
un memorial la Rapa Robilor, la Balta Brailei la taiat
de stuf.
Ne dezbina astazi strainii pentru ca nu mai avem oameni
de constiinta si de demnitate, cu frica de Dumnezeu si
cu dragoste fata de poporul din care s-au
zamislit.
Cand am fost noi impotriva vreunui neam, impotriva vreunei etnii,
impotriva vreunei religii? Cand in cartile noastre de
slujba vechi de la Putna… imi aratau calugarii aseara
ca ne rugam [in rugaciunea lui Manase – n.n.]
"Dumnezeului lui Avraam, lui Isaac si lui Iacob si
semintiei celei drepte a lor”. Cand cartile
noastre de slujba sunt pline de trimiteri la iudaism si
nu-l incrimineaza niciodata. Cand am fost noi impotriva
lipovenilor care au fugit in vremea lui Nikon si s-au
stabilit la gurile Dunarii […], a turcilor sau a
tatarilor [din tara noastra -n.n.]?…. Domnitorii
nostri plateau tribut la Inalta Poarta ca niciodata,
dar NICIODATA, sa nu se ridice o moschee in tara. Dar
relatiile erau atat de bune, incat, cand
domnitorii nostri cand mergeau la Inalta Poarta, nu erau
ingenuncheati si târâti, cum vedem in
filmele de mare audienta facute de turci astazi, ci se
duceau cu demnitate la Inalta Poarta. Dar niciodata nu
ne-am vandut tara. E o mare povara sa duci neamul pe
umerii tai, spunea parintele Iustin Parvu. Pe unii ii
lasa genunchii. Au lasat si pe unul, si pe altul, s-au
operat. Bine ar fi sa nu ne lase mintea, cugetul nostru
romanesc. Nu se poate construi moschee in tara voievozilor,
a ighemonilor, pentru un popor atat de tolerant, atat
de iubitor, atat de [filoxen], de iubitor de straini.
Au moschee in Parcul Carol, este o foarte frumoasa
moschee in Constanta… Avem un Consiliu Consultativ
al Cultelor, în care, prin rotaţie, cultele
recunoscute au preşedinţia…
[…]

Avem prieteni de religie islamica, ne intalnim cu ei…
Si, in treacat fie spus, si Stefan cel Mare spunea:
"Mai degraba turbanul decat…”
altceva… Nu se poate sa se scoata legi noaptea
impotriva propriului popor. Nu se poate sa se condamne
intelectualitatea romaneasca, [cei] care au
patimit atat de mult si despre care Petre Tutea spunea
ca nu poate descrie atrocitatile petrecute in temnitele
si inchisorile romanesti, cand voiau sa-i reeduce la
Pitesti, cand mureau si ii ingropau in gropi comune,
ca in vremea in care comunismul se instala in
"Sfanta Rusie”. Cum a patit Sfanta Elisabeta
Feodorovna, casatorita cu printul Serghei. Nu putem
sa repetam istoria pentru niste epigoni, cum scria
Eminescu. Pana la urma, la scara istoriei, ce ramane
dupa noi? Trebuie sa pricepem vremurile pe care le
traim! Eu nu pot sa accept ca nepot de veteran de razboi
– bunicul meu a luptat la Cotul Donului, a vazut
romani murind acolo si eu am crescut pe genunchii lui – eu nu pot sa accept ca
sunt nepot de bandit! Caralii, tortionarii insisi
vedeau la un moment dat ca, totusi, sfintii
inchisorilor sunt oameni educati, sunt oameni buni si, la
un moment dat, nu-i mai bateau. Cititi [despre]
temnitele suferintei! Cine condamna astazi Gulagurile,
deportarile de orice fel, in indepartata Siberie, unde
copiii se jucau cu craniile parintilor morti, care
n-aveau timp sa putrezeasca… Sau cei deportati
in Baragan, pe Vlasca sau Teleorman. De lotul
Arnautoiu, care se ascundeau in muntii Fagarasului,
de copiii care au ramas parinti si a caror minte a fost
schimbata…

Vedeti, iubiti credinciosi, lucrurile acestea se repeta in
istorie, ciclic, "roata vietii roata”. In
Balcanii despre care se spune ca sunt "un butoi de
pulbere”, in Kosovo, in Serbia, cu care eram inruditi
prin Sfantul Nicodim de la Tismana... Pe vremuri,
domnitorii, ighemonii noștri, pe vremea postului
mare, chemau arhiepiscopul la Curte și
se îmbrăcau în haine cernite,
monahale. Țineau pravila, țineau postul.
Și Dumnezeu apăra țara. Astazi, cei care
se joaca cu destinele acestei tari pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae (
ștergerea, dispariția din istorie -n.n)… Pamantul tarii e sfant, pentru ca
adaposteste osemintele celor pe care nu mai pot sa-i
caute astazi istorici ca Marius Oprea [pentru ca nu li
se mai da voie]. Cine mai are curaj sa
vorbeasca astazi? Pentru ca s-a dat lege care condamna.
Noi nu va indemnam la dezbinare, noi nu va indemnam la
ura, dar va spunem din istorie ceva.

[…] Daca nu aveam un principe strain, din familia
Hohenzollern, care sa vina, sa fie adus [in tara
noastra] intr-un mod pe care-l cunoasteti, ca sa nu fie
oprit niciunde, nu am fi avut un rege precum Carol.
Daca, apoi, Carol, nu ar fi lasat un nepot precum
Ferdinand – "Nando” – sotul reginei Maria, nu am fi avut astazi o tara unita
la 1918. Domnitori straini de neam, dar de cuget si
simtire omaneasca. V-ati intrebat vreodata, citind
cartile reginei Maria – fiindca e sarbatoarea
Sfintei Maria astazi – cat de greu i-a fost reginei Maria sa-l
convinga pe "Nando” sa ia decizia corecta si
sa paraseasca dealul Cotrocenilor si sa fuga cu
Guvernul la Iasi, la jumatatea lui 1916, ca au venit nemtii
si au ocupat Cotrocenii… Cat de greu i-a fost
lui "Nando” sa ia decizia sa lupte…
Cum am vazut la regii Romaniei, rand pe rand, ctitori de
neam si de tara: au respectat credinta poporului! Poti
sa fi strain de neam, dar nu poti sa fii strain de
tara! Poti sa fii de alta religie, dar nu poti sa
promovezi o lege facuta noaptea, necitita, nestudiata,
nedata la comisii de specialitate si sa nu consulti o
Biserica care se cheama prin sintagma "Biserica
nationala”. Si daca suntem "Biserica
nationala”, trebuie sa fim onsultati! Ca
niciodata Biserica n-a mers impotriva neamului!
[…] Trebuie sa avem demnitate! Trebuie sa marturisim,
fiindca stramosii nostri se rascolesc in mormant si se
va intampla cum s-a intamplat la Neamt, unde "au
explodat” caldaramul si aleile si a iesit sfantul
[necunoscut] din mormant. Pentru ca Mantuitorul spune:
"Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi”.
Cum sa nu marturisim astazi? Toate religiile lumii
trebuie respectate, toate cultele trebuie
respectate..

Unde este libertatea de exprimare a cultului? Suntem
intimidati, ni se testeaza permanent vigilenta…
prin scoaterea religiei din scoli. O sa va spun un
lucru pe care nu l-am spus niciodata… In 1989, cand
am vazut cum colegii nostri de liceu au venit la
Bucuresti sa puna umarul la "Revolutie” sau
ce a fost ea, au fost impuscati la Otopeni, toti
copii curati, care au fost ridicati la oaste dupa 18
ani... De cate ori ma duceam la aeroport si primeam
ierarhi, ma gandeam la ei, cei pe care nu-i mai
pomeneste nimeni. [Acum soldatii nu mai sunt pomeniti]
decat cand lupta pentru cauze straine, in tari straine, si-i aduc
morti, cu tricolorul. Biserica Ortodoxa romaneasca,
Biserica neamului ar trebui intrebata... Ce e un om in
fata istoriei, cand poate sa dispara maine-poimaine? NU
SUNTEM SOVINI! Luati albumele din Bucovina scoase
de stareta Mihaela Cozmei, sa vedeti lipoveni, evrei,
turci, tatari, romi…

N-am fost niciodata sovini si nu suntem sovini! Suntem atat
de primitori, incat strainului ii dai casa ta, masa ta,
sufletul tau pe [tava], [dar numai] pana in momentul in
care se leaga de credinta copiilor tai!
O sa murim intr-o zi, credeti ca suntem alfa si omega, inceputul
si sfarsitul? Stefan cel Mare n-a islamizat tara si a suferit.

Cui a spus oful sau? La duhovnic. Vlad Tepes – nepotul
lui Mircea cel batran, occidentalii ni l-au facut
strigoi sau vampir, prin cartea lui Bram Stoker –
a fost ctitor. Mihai Viteazul – orfan, a fost crescut
de calugari la Simonospetra. Domnitorii nostri au murit
pentru neam si pentru tara… Trebuie sa
marturisim credinta, trebuie sa avem atitudine.

Pentru ce este folosita biserica? Doar pentru inchinarile mari?"

BEN TODICA

miercuri, 27 aprilie 2016

George Anca: AZI: CARACTERE COMPARATE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu