ALBE-SERAFICE
SĂRBĂTORI NINSE DIN DAR ŞI COLIND CERESC
GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
„Lumea-n
cântec se deşteaptă,
Pe Mesia îl aşteaptă.
Zâmbete cereşti
intră pe fereşti,
vin în orice casă.
Şi în orice gând
arde tremurând
câte-o stea sfioasă.”
(Colind
cântat în închisori de creştinii ortodocşi)
NAŞTEREA DOMNULUI nostru este un COLIND
divin în care Sfântul PRUNC este înfăşat în
frumuseţi dumnezeeşti, ţesute pe LUCEFERI, brodate pe brocardul Zorilor care
îmbracă DACOROMÂNIA în Sfânta ALBĂ-SĂRBĂTOARE.
În surâsul PRUNCULUI Sfânt se unesc BUCURIA
de Sus cu EMOŢIA suavă a dacoromânilor ce vibrează în fiorul rugăciunii inimii,
în heruvicul închinării şi în seraficul cânt înălţat în splendori de azur valaho-bucovineano-basarabene.
În privirea PRUNCULUI Sfânt se îmbarcă arhimilenara tradiţie pelasgo-traco-geto-daco-română
ce se răsfrânge miraculos, parcă sub fala splendorii imperialului Păun: alb, negru,
brun, cenuşiu, verde, oranj, albastru, auriu, roz, argintiu, violet, peruzea,
indigo, vişiniu, purpuriu, aşa cum Istrul, Argeşul, Oltul, Jiul, Mureşul,
Crişul, Someşul, Târnava, Bistriţa, Moldova, Prutul, Siretul şi Nistrul
binecuvintează DACIA Crăiesei MARIA-VLAHERNA CARPATINA.
În mânuţele PRUNCULUI Sfânt se urzeşte
întreaga frumuseţe a costumului naţional regal şi popular al daco-vlaho-românilor:
albul nins pe veşmântul sacerdoţilor daci, pe straiele patriarhale ale bravilor
lor urmaşi din Haţeg, Maramureş, Oaş, ori broderia de nea din sufletul dacului
milenar ţesut în credinţă şi demnitate sau sumanul distinselor gorjence şi ale
mirificelor mehedinţence; negrul-abanos, podoaba cinului monahal, asceza şi
sobrietatea sumanului străbunilor Daci înţelepţi; alb-negrul întrupat în zestrea
inimoaselor Mărginimii Sibiului, în zenitul domniţelor Ţării Loviştene sau în
ritmul paşilor de cadenţă al Fetelor de la Căpâlna; negrul-verde imortalizat pe
catrinţele frumoaselor răzeşe bucovinence; brunul-arămiu al pâinii şi al cozonacului ce
poartă pecetea dărniciei ţăranului valah, răsfirat şi pe bundiţa sopranei
mierle; verdele-Brad, straja ce stă de veghe la veşnicia demnităţii noastre,
ori viţa-de-vie a datinilor milenare valahe din care ne cuminecăm cu nemurirea;
oranjul-chihlimbar, lacrima eroilor necunoscuţi şi suspinul pustnicilor
încrustat în răşina sihăstriei, ori spicul de grâu mătăsos ca barba Domnului
Hristos; albastrul-cerului răsfrânt în râurile ce poartă în iureşul lor
dorurile şi dumbrava copilăriei noastre; auriul-borangic, marama frumuseţii princiare
a oltencelor şi muntencelor sau apoteoza atâtor biruinţe ale Neamului nostru
legendar, ori soarele chindiei cuprins pe fotele sublimelor argeşence, dar şi
Rugul aprins al poeţilor mistici; rozul-prelins din rosa mistică a cântecului
de leagăn al Mamei sau fiorul Fecioarei valahe permanent îndrăgostite; argintiul-brocart
ce primeneşte firul vieţii în care se împleteşte destinul creştinului ortodox;
violetul-hlamida princiară a mucenicilor încununaţi în sacrificiul lor suprem
şi sfânt; peruzeaua-surprinsă pe brocartul ispititoarelor dobrogence, ori sclipirea
filocalico-sofianică a Culturii Duhului; indigoul-hrisov al dăinuirii noastre
scris cu pană de fulger înmuiată în cerneală de Voroneţ; vişiniul catifelat de
pe podoabă ancestrală a neegalatelor armânce sau ale aleselor bănăţence; purpuriul-mantiei
Fecioarei MARIA brodată din Dorul jerfei sacre a tuturor Mucenicilor şi
Muceniţelor sau brunul-roşcat al Privighetorii ce concertează pe scena sublimei
armonii a Naturii, doldora de tainice încântări; petele cenuşii ale sorţii
adunate în elegia şi singurătatea Cucului; pestriţul diafan al Ciocârliei care
pogoară cerul pe pământ în liturghia Creaţiei; albul-cenuşiu al Codobaturei-cel
mai încântător paj al Primăverii; cenuşiul-roşcat răsfrânt pe negrul-alb al
Turturelei-care a împărtăşit suspinul, lacrima şi dorul Vestalelor-Martire de
la Mislea sau Miercurea Ciuc; negrul-albăstrui, albul-gălbui şi roşul
unduirilor de pe fracul regalei rândunici; albul-albăstrui cu nuanţe de verde
şi roşu pe mantia magului Porumbel aducător de pace.
Tot acest apanaj cromatic măiestrit din
Voinţa dumnezeescului Prunc a întrupat obiceiurilor precreştine în tradiţia
hristic-creştină, ctitorind caracterul unui Neam cu suflet îndumnezeit sub
blazonul divin al menirii sale primordiale.
Cu Steaua, cu Sorcova, cu Capra, cu Ursul, cu
Pluguşorul, cu Buhaiul, cu Cimpoiul, cu măşti şi fără măşti, cu crenguţe de
brad sau cu straie frumoase bogat ornamentate ce risipesc rubine, safire, jad
şi topaz peste nea, românii ortodocşi străbat cu urări şi veste bună, de la un
capăt la altul, de la o casă primitoare la alta omenoasă, în lung şi în lat,
datinile şi tradiţiile milenare, aprinzând lumină şi bucurie în fiecare suflet
frumos al drept măritorului creştin.
În geometria şi geografia ornamentală a
portului naţional regal, PRUNCUL Sfânt, Dragobetele-Nemuriri surprinde
permanenţa creaţiei sufletului românesc, care sub fascinaţia muzicii populare,
devine o entitate cosmică a armoniei, a înţelepciunii şi a sublimului pogorât peste
divinul serafic carpatin.
Portul naţional,
regal-popular înnobilat de cântarea-încântare transcende sufletul frumos într-o
mireasmă liturgică de permanentă sărbătoare, de permanentă uimire, de
permanentă devenire, de permanentă venerare.
În
Colindul PRUNCULUI Sfânt se evocă fiorul, vibraţia, îmbrăţişarea, cântarea,
frumuseţea, prietenia, dragostea, desăvârşirea, jertfa, suferinţa, sfinţenia,
dumnezeirea, a tot ce este în ceruri şi în Grădina sacră a Crăiesei Sale Maicii.
Colindul PRUNCULUI Sfânt se cerne dalb în taina slujirii hristice a Cuvântului, în expresia
purităţii sale jertfelnice, în Dorul iubirii divine de dragul frumuseţilor
creatoare, procreatoare, încântătoare, înnoitoare, adoratoare, revelatoare.
În Colindul PRUNCULUI Sfânt vibrează Frumosul
din noi şi Frumuseţea din EL, împătăşindu-ne cu Dumnezeu, cu Neamul, cu noi
înşine, cu Cosmosul.
Miracolul dacoromân
prevesteşte primăvara vieţii noastre arătând hiperboreal puterea frumuseţii
destinului românismului împlinit. Observându-l doar, auzi un glas care te
cheamă, care te strigă, care te cântă din adâncul fiinţei tale, din
străfundurile diafane ale Naţiunii noastre pelasgo-ancestrale.
Însuşirile Frumosului - Dacoromân au fost
pre-create în COSTUMUL NAŢIONAL POPULAR, plin de ceru’ înstelat şi pământu’
înverzit, plin de graţie şi splendoare în care s-a întrupat întreaga Natură cu
cântarea ei celestă şi cu jocul atât de vrăjit al sublimului fior ce pulsează
ca o vibraţie harico-lirică.
DACOROMÂNUL
în portul său milenar răsună ca un sunet angelic în marea-muzică a lumii
serafice, provocând o constelaţie cosmică, întrupând o revelaţie a comuniunii
întru frumos, promovând o Simfonie a
tuturor armoniilor siderale, pogorând o sacrosantă Liturghie a Învierii
dumnezeeşti şi româneşti.
Ce năzuinţă şi făgăduinţă ademenitoare pentru setea de cunoaştere, de
împlinire şi de iubire a Frumosului dumnezeiesc al Milosârdei Fecioare MARIA!
ÎNCÂNTAREA CÂNTARII POPULARE e fiorul
întâlnirii cu focul ceresc, a romanţei tinereţii cu surâsul serafic, a
legănării mamei cu zâmbetul heruvimic, a rapsodiei harului cu duioşia tatălui, a
mângâierii lui Dumnezeu cu îmbrăţişarea Fecioarei, a sărutului frumuseţii cu
admirabilul joc al trăirii unde matricea omenirii, izvorul dorului şi dragostea
diafană se prind în hora sublimă.
TEZAURUL FOLCLORIC - DACOROMÂN aşterne peste lumea urzită din voinţa şi
splendoarea plămadei divine o adiere de
miracol a cântării, o corolă de lumini diafane de pe cereştile altiţe, o zare
înmiresmată de sublimul carpatin şi o Liturghie hristică ce transcende
Catapeteasma bolţii infinitului cosmic.
TRADITIA noastră precreştină
poartă în ea desăvârşirea
mirabilului, aşa cum Creaţia divină poartă în Sânul ei esenţa împlinirilor
dumnezeeşti!
Dacă
Numele PRUNCULUI Sfânt este sinonimul DRAGOSTEI, al Fecioarei MARIA, aură a
Frumuseţii absolute, al DACOROMÂNULUI oglindeşte Prietenia ca o adăugire a
splendorii sufletului său hristic-frumos!
Vocaţia
Dacoromânului este de a zămisli Candoarea, de a urzi Frumuseţea, de a întrupa
Adevărul, de a încânta Dorul, de a întruchipa cântarea celui Drag!
Doina
Dacoromânului, ca o harpă a paradisului valah transformă sufletul într-o lumină
răsfirată dintr-un joc zamolxian orchestrat de Mâna Celui Care ne-a zidit în slava splendorilor Sale
dumnezeeşti!
Încântarea Dacoromânului este o CÂNTARE A
CÂNTĂRILOR DORULUI aprins şi cuprins în frumuseţea celui DRAG!
Tezaurul inimii pelasgo-daco-românului înverzeşte, înfloreşte şi rodeşte sufletul melodic
al Universului ce se întrupează, respiră şi se inspiră din el!
Cuvântul, cântecul, suspinul, portul, muzica,
lacrima, urătura, chiotul, jocul, fiorul, dorul, îmbrăţişarea s-au întrupat în
chipul frumos al Dacoromânului, în iureşul plin de graţie al HOREI şi a
întregului etos al naturii folclorice!
Hora este un cuvânt pelasg, primordial ce atestă în pământul şi în sufletele noastre permanenţa
Thraco – Daciei, ca Patrie a lumii. Pelasgo-Thracii au transmis acestui
binecuvântat pământ Dac, gustul niciodată desminţit al unui înalt fast domnesc,
regal, chiriarhal transpus în veşmânt, în port, în podoabă, în eleganţă, în
gingăşie, în demnitate, în măreţie, în permanenţa princiară valahă.
Noi, Dacoromânii am ridicat eleganţa
vestimentară a ţinutei populare la treapta unui principiu eminamente
divino-moral, la arta conversaţiei melodice desăvârşite, la comuniunea întru
frumos, la cuminecarea întru sublim!
Mândreţea, mândria ca atribut vestimentar
s-a instaurat ca o virtute serafică ce înnobilează veşnic vocaţia şi misiunea
creştină a dacoromânului!
Însuşirea
cuvântului „mundus” înseamnă începutul
eleganţei, purităţii şi dragostea lumii pelasgo-thrace, ce se revarsă peste
universul dac înfiorându-l!
De aici descende permanenţa miresmelor
înflorite a numelor sublime ce susură în cei dragi ca un Colind serafic ce
ninge peste sufletul frumos!
Tradiţia-curajul
risipit în culoare şi cântare ca raţiunea de a fi a ROMÂNULUI!
Tradiţia
ne leagă prin Cuvânt de Lumină, prin Lumină de Adevăr, prin Adevăr de
Libertate, prin Libertate de Iubire, prin Dragoste de Frumos, de ROMÂN!
Tradiţia este ca o Pâinea
caldă şi rumenită ce se frânge tuturor Fiilor ei şi ca Vinul dăruit din Via lui
Dumnezeu cu bună savoare după meritul fiecăruia!
Colindul sfânt s-a născut sub apoteoza Cuvântului divin, din ciorchinele
de dor al mustului cuvintelor părinteşti, nimbate de duhul înţelepciunii
străbune, împletit în corola harică a cununei spicelor de grâu culese ca o
expresie vie a mărturisirii Adevărului sau ca jertfa Viţei de vie brodată pe
sfântul Potir al cuminecării mistice întru Dumnezeu, Neam, Patrie, Biserică şi
Familie.
Sărbători fericite ninse cu emoţii de har şi
Colinde cereşti binecuvântate, tuturor Prietenilor mei de pe pământ şi din cer!
23 Decembrie 2018
+ Sf. Muceniţă Anisia; Cuv. Teodora din
Cezareea; Cuv. Leon; Sf. Iosif tutorele lui Iisus; Proorocul David şi Iacov,
ruda Domnului.
Dacoromânia-Brusturi-Neamţ-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu