CASA LUI DUMNEZEU
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Traiesti în
casa lui Dumnezeu într-o lume minunata; te bucuri fara plata de toate darurile
bunatatii si marinimiei lui Dumnezeu, care îti sunt date din belsug de la
natura, tot pe degeaba; traiesti în casa lui Dumnezeu, în Biserica, în obstea
celor mântuiti, bucurându-te de toate darurile harului, pentru a ta mântuire.
Deci nici tu nu sta la îndoiala si, pe cât îti este cu putinta, fa bine
fratelui tau; fii bun chiar si cu cei nemultumitori si rai, ca sa poti fi „fiu
al Celui Preaînalt” (cf. Luca 6, 35). Primeste pe toata lumea cu bucurie în
casa ta, cunoscând ca si tu traiesti, fara a da ceva în schimb, în casa lui
Dumnezeu, în acea casa a lui Dumnezeu spirituala si universala care este
Biserica, cea care te pregateste pentru viata vesnica. Ospateaza-i cu bucurie
si fara sa le ceri nimic în schimb pe cei ce vin în casa ta si nu uita ca si tu
te ospatezi zilnic de la masa Stapânului, cu însusi Preacuratul Sau Trup si
Sânge.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 346.
VEST SI EST
- Arhimandritul Sofronie Saharov
Vesticii au pierdut credinta si
au cazut într-o viata trupeasca, dar au o cultura chiar rationalista sau
umanista care îi tine într-un anume nivel. Au coborât încet-încet, dar au,
într-un mare grad, o politete care îi opreste sa cada mult mai jos. Ortodocsii
însa, atunci când îsi pierd credinta, nu au o cultura umanista care sa-i tina
si atunci merg direct în cele mai de jos.
Arhimandritul Sofronie Saharov,
Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex, traducere de Pr.
Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 231.
COPACUL ARZAND
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum fumul de la un copac care
arde urca în aer, asa urca si sufletul dintr-un trup mistuit de putreziciune.
Constiinta omului este vocea lui Dumnezeu Cel Atotprezent, care vorbeste în
inimile oamenilor. Cel Atoatefacator si Cel Ce este, Domnul, ne cunoaste pe
toti ca si pe Sine, cu gândurile, intentiile, cuvintele si faptele noastre,
cele prezente, trecute si viitoare. Oricât de mult mi-as lasa gândurile si
imaginatia sa alerge în viitor, stiu ca Dumnezeu întotdeauna mi le va devansa,
le va cunoaste înaintea mea si la capatul acestei alergari va fi întotdeauna
El, dupa cum El ma urmareste în toate drumurile mele: „Ochii Lui sunt deschisi
asupra tuturor cailor fiilor oamenilor” (Ieremia 32, 19). „Unde ma voi duce de
la Duhul Tau si de la fata Ta unde voi fugi?” (Psalmul 138, 7).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 75.
L U N A
- Sfantul Vasile cel
Mare
Mare este si corpul lunii! Dupa
soare este cel mai luminos astru. Dar marimea lunii nu ramâne vazuta totdeauna,
ca uneori cercul ei este întreg, iar alteori se vede cu lipsuri si împutinata;
arata lipsa în cealalta parte a ei; ca o parte a ei se umbreste când creste,
iar o alta parte a ei se ascunde când descreste.
O pricina nespusa a înteleptului
Creator a facut ca luna sa aiba aceasta felurita schimbare a formelor ei. Sau
poate ca înteleptul Creator a vrut sa ne dea o pilda vadita de cum este firea
noastra omeneasca. Ca nimic din cele omenesti nu este statornic; ci unele ies
din nefiinta si merg spre desavârsire, iar altele, dupa ce au ajuns la
dezvoltarea lor si au crescut la cea mai de sus masura a lor, iarasi, prin
pierderi treptate, se mistuie si se distrug; si împutinându-se, pier.
Creatorul, deci, a vrut sa ne dea învataturi despre cele cu privire la noi prin
fazele lunii; iar noi, luând cunostinta de grabnica schimbare a celor omenesti,
sa nu ne îngâmfam când ne merge bine în viata, nici sa ne laudam cu puterea,
nici sa ne mândrim cu bogatia cea nestatornica, ci sa dispretuim trupul care
sufera schimbari si sa ne îngrijim de suflet, de bunul cel nemiscator. Iar daca
te intereseaza luna, ca-si pierde lumina prin scaderile ei treptate, sa ti se
întristeze mai mult sufletul, care are strânsa în el virtutea, dar din pricina
neluarii aminte îsi pierde frumusetea sa si nu ramâne niciodata în aceeasi
stare sufleteasca, ci adeseori se schimba si ajunge altul din pricina ca n-are
temelie tare. Cu adevarat, asa cum spune Scriptura: „Cel nebun se schimba ca
luna” (Sirah 27, 11).
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
144-145
PRAZNICUL VIETII
- Fericitul Trifon
Turkestanov
Tu m-ai adus în aceasta viata, ca
într-un rai încântator. Am vazut cerul ca pe-un potir adânc si albastru, în
azurul caruia glasul pasarilor rasuna; am auzit freamatul datator de pace al
padurii si susurarea dulce-glasuitoare a apelor; am gustat din poamele
înmiresmate si dulci si din mierea placut aromata. Pe pamântul Tau atât e de
bine, a fi oaspete al Tau e atât de îmbucurator.
Slava Tie pentru acest praznic al
vietii;
Slava Tie pentru buna mireasma a
lacramioarelor si-a trandafirilor.
Slava Tie pentru felurimea
desfatatoare a poamelor si-a semintelor;
Slava Tie pentru stralucirea de
nestemate din roua diminetii.
Slava Tie pentru surâsul unei
desteptari pline de înseninare;
Slava Tie pentru viata pamânteasca, a
celei ceresti înainte-vestitoare.
Slava Tie, Dumnezeule, întru vecie!
Fericitul Trifon Turkestanov,
Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de Multumire „Slava lui
Dumnezeu pentru toate”, p. 124-125
OGLINDA
- Sfantul Tihon din
Zadonsk
Vezi ca oglinda rasfrânge în
sine acel chip catre care este îndreptata. De se întoarce spre cer, fata
cerului se arata în ea; de se îndreapta spre pamânt, oglindeste în sine
înfatisarea pamântului. Asa este si sufletul omului: cele catre care se
întoarce cu dragostea sa si de care se alipeste se fac vazute în el. Daca se
întoarce spre Dumnezeu, Chipul Domnului se arata în el prin puterea Sfântului
Duh; daca se apleaca spre lucrurile lumesti si pamântesti, atunci faptura lumii
se izvodeste în el. Si dupa cum e chipul pe care-l poarta în sine, asemenea
este si întelepciunea pe care o are. Daca poarta Chipul lui Dumnezeu, pe Domnul
Îl iubeste si pe omul facut dupa asemanarea Lui si cugeta la cele ceresti si
înalte, nu la cele pamântesti. Iar daca poarta chip lumesc si dobitocesc, la
cele pamântesti se gândeste, înfaptuind si urmând cele care sunt pe plac
simturilor lui, ceea ce sta în firea dobitoacelor necuvântatoare. Cugetarea
aceasta te îndeamna ca prin pocainta si prin credinta cea întru Iisus Hristos
„sa te dezbraci de omul cel vechi” si de chipul sau dobitocesc si sa cauti
Chipul lui Dumnezeu si sa te îmbraci în acesta, care este podoaba sufletului
cea mai aleasa si mai minunata dintre toate. Cele ce se arata acum în sufletul
tau vor iesi la iveala si în ziua Judecatii si astfel, vazând în tine Chipul
Sau, Domnul te va cunoaste ca fiind al Lui. Iar de ceilalti, care nu au acea
bineplacuta aratare, ci poarta în sine înfatisarea dobitoceasca si urâciunea
pacatoseniei, ca de o dihanie înfricosatoare Se va lepada si le va grai: „Nu va
stiu”, chiar daca aceia Îi vor spune: „Doamne, Doamne!” (Luca 13, 25-27).
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 97.
LUCRURI SPARTE
- Sfantul Ioan din Kronstadt
Cel care se obisnuieste sa se
întarâte si sa se mânie pentru felurite lucruri care nu-l multumesc (cad, se
sparg), care nu se potrivesc si asa mai departe, acela se obisnuieste sa se
mânie si pe oamenii care din oarecare pricina nu îi fac pe plac, care i se
împotrivesc cu voie sau fara voie. Trebuie sa rabdam toate cu seninatate, iar
la cel mai mic început de mâniere sa ne pocaim înaintea lui Dumnezeu si sa
cerem ajutorul Lui pentru noi, cei neputinciosi.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu
– ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 134.
INTRISTAREA
- Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Cine a biruit patimile, a biruit
si întristarea, pe când cel biruit de patimi nu va scapa de obezile
întristarii. Bolnavul se cunoaste dupa culoarea fetei: cel cuprins de patima se
da în vileag prin întristare. Cine iubeste lumea nu are cum sa nu se
întristeze, pe când cel ce a dispretuit lumea este vesel întotdeauna.
Cuviosul Bonifatie de la Teofania,
Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 43-44
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu