Minunata
poveste din oglinda apelor vii
~*~
Sfârşit
de anotimp, încă o dată un ciclu
s-a
răsucit în jocul combinatoriu!
Vrei
să deschizi
partitura
simfoniei universale,
uşor
prinde viaţă, dialogul începe,
în
spiritul timpului
- o
nouă ars combinatoria -,
laşi
muzica sferelor
să
vină ritmic, uşor, spre tine,
pui
semne în sunetul fundamental
şi-adânc
forjezi resorturile telurice.
Un
fir întins, în intervale perfecte,
se
termină la punctul de rupere.
Sub
cupola cerului am împărţit atâtea.
O
insolită alternanţă
între
tensiune şi relaxare!
În
zgomotul furtunii din travaliul durerii
urmele
au dispărut
în
intervalul exilat, neintegrabil,
dar
în oglinda apelor vii
e-atâta
linişte
şi
dragoste în eufonia inimilor!
Grăbit,
fitilul verde deschide energia
de
la tulpina lujerului florii, acea
mică
explozie de viaţă
ne
dăruie covorul întins de petale roşii.
-
Spune-mi, iubito, de ce purtăm în noi
atâta
dorinţă, ce nu-nţelegem,
unde
ne rătăcim,
e
asta adevărata trăire, de ce iubirea
e
cea care deschide de ai impresia că zbori?
Sunt
surprins de putera ei nelimitată,
ca
un vulcan ce stă să erupă. - îmi spui.
Eliberezeaza-l
pe “Da!”,
priveşte,
îl ţii strâns încătuşat!
Sărutul
e poarta spre locul tainic
-
"Simfonia Jupiter"- ,
în
"Armonia Lunii", cu vibrația iubirii
deschidem
cartea inimii.
Să
trecem prin ea, să-i găsim flacăra!
Poarta
poate fi orice, depinde ce căutăm.
Clipa
veşniciei, ştii bine! Ce-am mai putea
descoperi
când i-am găsit sensul?!
-De
la tine ştiu, rămâne doar trăirea,
asta
mi-a rămas adânc înrădăcinată în suflet!
-
Mă-ntreb ce căutăm, de fapt,
ce
ne lipseşte, de ne găsim mereu pe undeva?
Îmi
spui, mereu, că tot noi suntem,
asta
mă-nveţi, de-atâta vreme.
Parcă
sunt surd sau orb,
unde
suntem noi cei adevăraţi? - mă întrebi.
În
noi timpul dispare,
suntem
numai măsura iubirii,
în
toate şi-n tot suntem doar noi,
eu,
tu, acel întreg armonios,
sfânta
unitate desăvârşită,
fugim
spre nicăieri, niciunde nu putem fi
atât
de-aproape ca-n noi înşine,
prin
tine se naşte totul...
*
Sunete
miraculoase
~*~
Cartea
speranței e deschisă mereu,
vânturile
de pe harta planetei s-au dat brusc la o parte,
era
liniștea,
apoi
planeta s-a răsucit mai lent
și
fracțiunea secundei
chema
un
răspuns pentru mine.
Știu
că oriunde sunt
mă
însoțesc
Cuvântul
și
Lumina imaculată.
7
mai 2018
*
Lumina
clipei
~*~
În
mâini ţii o carte îngălbenită de timp,
prizonier
devii în clepsidră,
pe
marginea prăpastiei
asculţi
tăcerea,
cuvintele
incantate
cu
sonorităţile
unei
limbi vechi, antice,
te
poartă într-o altă lume,
îţi
ating, în acelaşi timp, fiinţa,
purificând-o.
Totul
e interconectat.
O
altă forţă, fluidă, subtilă.
Câtă
lumină doarme în clipă!
La
tine revii. Inocenţă. Joc.
Un
copil eşti!
Copiii
văd esenţa.
Pământul
nu tace,
în
culori îţi vorbeşte.
Mişcare
pendulară de umbre.
Un
punct albastru. Corabia din ceruri.
Un
continent s-a scufundat sub apa mării.
Lumina
dintre maluri. De neatins,
trecutul
e la distanţă, nu-l mai poţi ajunge.
Mai
importantă decât cunoaşterea,
imaginaţia
te duce, simultan,
peste
tot, în splendoarea ei,
prin
visul purtat în prezent.
Prin
ochii tăi e timpul
să
citim povestea.
Un
har ai!
Schimbi
direcţia.
O
nouă destinaţie alegi,
explorezi
fascinat întinderile,
în
inima ta un val de bucurie,
puţină
nebunie, evadezi din timp, cauţi sursa,
îmblânzeşti
uraganele, ştergi greşelile,
ridici
greutăţile, nu încetezi să lupţi,
atent
eşti la toate diferenţele.
Pentru
a atinge imposibilul,
de
tine depinde.
Ai
puterea,
creatorul
eşti tu!
O
poartă grea se deschide...
28
iunie 2016
~*~
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu