Mere pădurețe 22 - dialog necorectat / necenzurat

Mere pădurețe 22

Tu eşti o amintire de neuitat, o desăvârşire a mea eşti un inconfundabil, că prin tine mă descoperă lumea, că tu nu fugi de responsabilitate. Tu drăgălaşule, eşti primul meu ajutor (în Căprioara era o drăgălaşă care-ți da fiori, o senzuală, cu vorbă rostită cu grijă, frumoasă, politicoasă, în propriul său bar "Dragălaşu" ți se adresa ca unui client bine venit şi te privea mieros, cald cu fiori, ți se adresa dullce patrona ca o delicată, atrăgătoarea  vânzătoare la divaisuri cu-n stil de viață:

-"Cu ce te servesc drăgălaşule ?) şi era drăguță vânzătoarea, simpatică şi cu "vino încoace, o dulce minune, o Veronică Micle sau o Veronica Puşcaş, mama, o căprioară, care era din piesajul de poveste a pădurii, din Sâmpetru-Almaşului, o foarte frumoasă, încântătoare, cu lumină în suflet, pentru moment şi timpul fiind oprit, ca la Corina Chiriac, o extraordiară şi unică, că era o uriaşă fără pereche şi ca nevastă a lui Dragomir, Veronica,  deşi era porpoțional armonioasă, suplă, superbă, că nu se rupea de basmul casnic, domestic, a sâmpetrenilori, în modul de a fi în legile necrise a obşti traco-geto-daco-română, ca soarele, care persistă pentru o atmosferă plăcută, agreabilă, felix,că da farmec în detalii. Tu eşti un expert şi la ce să te întreb de unde ştii toate aiestea surprizându-ne cu Miorița ştiind ce-i dorul, dragostea de România, tu spunându-ne de toate, ca un ştie tot, Domn Savaot, patriot din România, că asta eşti, Ben, un extraordinar, că tu te tragi cu noi de şireturi şi brăcinar, ca să nu zic de gaci, ismene, că tu fascinant socializezi cu noi în felul tău drăguț, ca om grăitor de caracter, răruț trăitor echilibrat sub cer, omenesc fiindu-ți tot cei românesc drag, lucruri bune, cu făinoşag posibile doar la noi, c-aşa-i foaia la noi. Simțim glasul sângelui cu integritate, ca ce mi mie mai drag pe lume, când scriem şi ne jucăm cu focul, dacă veni vorba, că-i putred şi la noi în/la vârf unde pe vraf scurmă şi găina ce-i putred, ca-n Danemarca (ori tu ai o veste mai bună, că s-au îndreptat cu-n motiv expresiv, rezoluție, situația, înteresant, înhămându-ne zilele la bine, făcându-ne să ne râdem în barbă, că-i bine şi la noi, e ernom de bine, deşi nimic nu-i gratis, mură-n gură). Aşa, că tu ce zici de eco-sistem, dacă tot vorbim sănătos-încăpățânatule în bine cu pas constant ca cel a boului, că tu te investeşti cu minte şi suflet, ca să ne ştii în siguranță şi transparent bine mulțumesc fain, că ai tu conceptul tău, o filozofie, că azi e necesar binele pentru mâine şi ştii tu ce ştii, că nu-ți economiseşti sănătatea, numai bonus să ne ştii pe cei de acasă sănătoşi şi bine, că tu îmi eşti fericirea din calea națiunii mele. Eşti ca un descântec de dragoste pentru neamul tău de origine, ca o argilă, humă cu ochi, cu minte şi suflet, ca să fii tu ceea ce eşti în sărbătoare pentru sărbătoare aniversară ca să scoți în evidență ceea ce înseamnă om, istorie, iubire, ca asta e în timp omul descoperindu-te de-a lungul şi de-a latul pământului, în lupta cu dragoste şi dor, cum zice şi preferatul Coşbuc şi când dinamic era dialectic pragmatic beat după cunoaştere, ca fericitul Constantin Noica, scoțându-te din minți, că eşti un fantastic, ca irepoşabilul Dumnezeu pe pământ, măi nene Ben. Tu ai poftă, ai nebunie fantastică de viață, ca mine, ai poftă de viață ca om ce eşti util, impecabil (ca ce ? la ce bun ? Într-o zi ca Vica murim şi, Ben cum mai scriem istorie pe placul şi fabulosul, celorlalți ? ) Amândoi căutăm explicabilul vieții noastre, celebritatea, nu-i aşa şi academicianul George Anca fabulează (să nu zic: exagerează) în aprecierile lui, că n-om fi noi chiar aşa de extraordinari, nici cum ne face un mit Vasilica Grigoraş în demersul ei sincer, profund, chiar dacă noi avem nevoie de aşa ceva mai mult ca orice fiind ea o impecabilă, perseverentă şi cu vârf în lucru bine făcut ca o voce a unirii României. Firea noastră a fost să învingă, ca Marta Bibescu, o pildă istorică, chiar dacă regina Maria era contrariată, că ea, Marta era în permanență o provocare, o benefică deşi regina pentru'că Marta nu părăsise Bucureştiul o consdera spionă şi ce nu era românca, patriotă, că se silise şi ea pentru bine, deşi invidia unora o acuzau (altceva o motiva pe această altfel de Ecaterina Teodoroiu, de gorjanca de la Gorj, un alt aspect a eroismului şi rezistenței societății româneşti pro-unire). Totul era tensionat şi pe acel timp, când cade si Petru pe front, fratele celui plecat, emigrat, Gerge Ferghete, în America şi a lui Viorel rămas acasă în Sâmpetru, în armată pe Prut deabia în 1918, dar cu toții visând la posibila stare de bine, că şi românii erau cu firea lor dreaptă şi cinstită, erau rozosini, roz, nişte năzdrăvani frumoşi şi generoşi. Unde ştiința noastră nu poate, poate inima altora? Azi sfințirea catredalei neamului, un adânc şi profund resipiro, o zdravână gură de oxigen şi dragoste şi dor, cum se mai zice, un sprijin spirirual, național, care ne scapă de sechele, de victimizare, oferindu-ni-se o trufanda monumental, ca să ne înălțăm după tradiție de pe orizontală pe verticală din numeroasele vicii, biserica neamului fiind o surpriză plăcută de viață plăcută, că o să ne încânte în dragostea împărtăşită cu iubire la înălțime cu profunzime şi culme de poezie care ne bucură cu dragul şi simțire,drept de a candida la fericire, că iar răsare soare din ghindă răsărind stejar din stejar, cum rar fiindu-ne nouă dedicat cu plinul de viață să ne bucurăm de perseverența cu care vine să ne bucure, Ben, cu tăirea sa adevărată, ca un prieten a bucuriei noastre, că e un inclusiv al nostru, un exemplu cetățenesc, imbold omenesc românesc, c-are un stil al său de viață nefiind cu nimic mai prejos Ionică al nostru. Vă salut, dragilor ! Catedrala neamului ni un areal mioritic ce ne sfințeşte oameni între oameni pentru oameni, e naşterea noastră întru răsărit de soare şi binecuvântare de pâine şi pace dintr-o ființă cu iubire, drept la înviere, ca Andrei ocrotitor a României-în drept de a fi zi de zi mană cerească, pâine de toate zilele (Altceva şi altcum trebuia să scriu despre acest monument al mânruirii şi nemuririi neamului ?). Prieteni dragi, îmi faceți o prea mare cinstire, prețuire. Voi sunteți din universul credinței mele, ca oameni pentru oameni. Noi suntem din istoria firii noastre. Oameni au scăpări, fac orori, suferă, că-s sfinți şi nesfinți, că-s mândrie şi orgoliu, că oameni a păcatului, suntem prăpăstioşi, deşi vrem ca ziua de mâine să fie mai bună. Noi facem tot viceversa inexplicabil. În crâşmă la el în sat după ce le-o spus la cei prezenți la un păhar de vorbă:

-Mă io am văzut partea adoua la filmul cu Ilie Moromete şi nici nu vă închipuiți ce film grozav, dar sunt care n-o văzut din Moromeții partea întâi adus la cămin de profesorul Sestraş. Asta se întâmpla după ce el venise de la bloc, din Aghireş-Fabrici, acasă în sat, ca să stea Dragomir până la moarte, că a fost măcinat de dor de acasă, vroindu-se iar în sat, în Sâmpetru-Almaşului, ca un Ion a Glanetaşului, venise în sat, ca şi când n-ar fi plecată nicicând din sat, că şi-n sângele lui era un blestem a iubirii pământului, că şi tată-su a lucrat pe la Braşov şi pe la Şorecani la mină pe la Tămaşa, dar nici el nu răsuflase uşorat şi împăcat, cu viața lui n-a fost împăcat nicăieri, ca la coarnele plugului, unde a naibii a ostenit, deşi greu, lui Viorel aiesta nu i se părea greu nici trăgând şi la coasă de cum se crepa de ziuă până se înopta şi cu trecerea anilor părându-i-se tot ca unui fecioraş holtei şi nenuntit, chiar nedumerit întrebându-se:

-"Domnii, de ce îmbătrânesc dragă, mai degrabă, de ce îmbătânesc, că ei coasa-n iarbă n-o bagă şi după cum ştiu îşi petrec timpul pe la birou hodihnind degeabă?" Dragomir foindu-se pe scaun, ca şi cum ar fi stat pe stini, spini, începu să povestească, deşi nimeni nu-l solictă:

-Mă, voi nu ştiți, dar Matei Corvin, din Cluj (de nu vi-nclar, ciocloflenderi, întrebați-l pe Florin Persic), că Matei Corvin a fost furat de copil, din leagăn de la Ion Corvin. Ajungând regele Ungariei a mers printre țărani să vadă cum o duc, cum tăiesc. Ajuns într-un loc primăvara în hotar pe când li se găta nutrețele la oameni. O văzut două pluguri. Unul cu patru boi, că era înstărit omul. Ara cu sluga şi mergea cu boii rumegând, sătui şi altul mai sus pe coastă cu o ciurdă de copiii, cu două vaci slabe, flămânde, care deabia se mişcau şi să căzneau copiii împingând de cârceie, de rudiță, de rotiță, trăgând de rudă şi jug ca să margă brazda. Văzându-i regele Matei cum se căznesc, a mers la cel cu patru boi şi i-a zis să-i dea celui sărac doi boi să-şi gate partea de arat. Bogatul nu s-a îndurat şi o zis rău de el:

-"Lasă-l trudească, că numai copiii o făcut de când e. Numai de aceea o fost bun." Atuncea l-o chemat în secret pe cel sărac şi i-o spus s-aduie câini şi la cinsprezece zile, miercuri, să meargă cu ei la târg la Peştea şi să ceară pe fiecare câine prețul unei vaci cu lapte. O strâns după cum i-o spus. O fost vecin cu gazda şi-l înjura, că ce face cu atâțea câini. La ziua numită s-a dus în Peştea cum o fost înțelesul şi Matei Corvin  o mânat oameni de-a lui: sfetnici, logofeți, paharnici...sa cumpere câinii omului sărac. Astfel omul a ajuns bogat de o reuşit să-şi facă conac boieresc şi să aibă de toate. O fost ajutat bine de l-o întrecut  pe cel gazdă, care o stâns şi el câini şi o mers şi el într-o altă miercuri, zi de târg la Peştea, dar nu-i cumpăra nimeni câinii şi s-o dus odată, s-o dus de două ori..., dar o ajuns să-l țâpe miliția acasă spunându-i: -Numa odată o fost târg de câini în Peştea şi altădată în veci".

  -"Mă!" dă din colț în colț, Gică, deşi competitor (omul să pune cap în cap, stă crucit, că nu s-ar lăsa prins cu mâța-n sac, deşi ar trebui să-şi asume responsabilitatea, dar aşa cum e, mă pune să fac totul, să-mi dau foc la valiză cu eficiență, dar drept ca funia-n sac, nu-i om de succes, că-i o ruşine, (eu ştiu cine eşti, i-am zis şi l-am întrebat practic: aşa că de ce continui să mințeşti ?), "mă tu crezi, că şeful meu Vasile, sătmărean, crezi, că-i altfel ca un cal între boi neavând nevastă ,copiii, casă... şi atunci de ce trăieşte, la ce bun?" şi motivează, că el are copiii, nevastă, dar şi pe Daria o are, deşi casa nu se face într-un an, însă nici la jocul 21, nu tot câştigi mereu, cum nici la şeptici... -"Daria ochii din umbră vede tot," o pieriază Gică, lunghişător/lingusitor.

-"M-am săturat de asta ca de mere acre", îmi pare că Daria se dă pe brazdă, deşi dragostea nu-i o facultate, dar nici facultatea nu e o şcoală profesională de şoferi (Daria însă nu-i o fată fițoasă şi zidarul aiesta o trage pe sfoară, ca o sfară mai multă ca bucata de jumară, de clisă), Dumnezeu le va aşeza, le va aranja, pe toate şi pe acest păcălici, îl va pune la punct, că Dumnezeu nu-i culcă-te şi încă ceva: pentru el niciodată nu-i nici târziu, pe plac fiindu-i doar lucru bine făcut. Sper să nu se spele cu Daria pe cap, culcată cu ea-n pat tot repetându-obsesiv:

-"Vreu să-mi faci un copil". N-aş vrea să mă trezesc la casa noastră cu muiere-sa întrebându-ne, ca-n filmul: Angela merge mai departe:

-"Îl caut pe soțu meu"şi culmea să fie vorba de Gică din Cristeşti, fiul lui Petrică decedat la 49 ani şi Alexandrina, care-i de peste 80 ani, după spusa lui: -"C-asta-i în România mea, România mea" (adică? aşa încurcate stau lucrurile, că şi noi suntem cum suntem, cum vezi?). Copiii se mai dezveleau noaptea vărpălindu-se, sucindu-se şi răsucindu-se în pat, visând fel de fel de capricii şi Maica Domnului chiar certându-i cum se zice în Sâmpetru şi în Ciubăncuța, cu altfel de poveste, însă Vica era marcată de faptul că era mamă şi ca atare s-apropia şi-i învelea vorbindu-le blând, tot timpul străduindu-se să-i hrănească şi să nu le lipsească nimic, spălându-i ca să fie curați, c-aşa a dat-o Dumnezeu grijulie, cu simțire şi sentimentală (îşi stăpânea nervii față de ei nevinovații aieştea, că ei fac inconştient ghiduşii, năzdrăvănii, la ea ce făceau ei fiind o prioritate, o confuzie, care-i punea inima şi mintea la contribuție, că meritam ce era mai bun, dar eram dați peste cap de năstruşnicia lor luându-ne pe nepregătite, copiii fiind cuminți doar când dormeau şi ea trebuia tot timpul captivată şi sedusă, trebuia să se descurce cu zâmbet şi bună-cuvință şi să n-arate oboseala, arătând că-i om nebuna de Vica, având țintă să-i mulțumească pe neobrăzații născuți, fătați, cu durerea facerii ca o Maică Precestă, în ciudă că se zicea că Maria pe Iissus l-ar fi făcut fără durere, dar nu era cazul lui Vica, care ne da suficient de gândit şi nu tropăia paşii pe loc, deşi nu studie şcoli înalte având mintea deschisă şi sufletul deschis, originală, la ale vieții pâine de toate zilele, chiar ea fiind introvertită şi extrovertită având reacții neaşteptate în avantaj motivată, cu calitatea vieții ei de mamă spectaculoasă, pasionată ca o Giocondă Mona Lisa, o țărancă specială de n-o văzut Bucureştiul, într-o nuntă a vieții în permanență, ca apa curgătoare în primenire). Muncea de-i sărea capacele, că ea ca mamă nu s-a despărțit de copiii ei, chiar lui Daria sfătuind-o când se îndoia să meargă sau să nu la adunare, la Penticostali, zicându-i blajin, cum pocăiții n-o ştiau pe această mândră a mea:

-"Tu, Daria să faci bine să te duci, c-ai făcut legământ cu Dumnezeu şi te-ai rebotezat, chiar dacă în Evrei 6 scrie, că nu trebuie să renoieşti legământul, chiar dacă ai decăzut, că noi trebuie să lăsăm cele începătoare şi să mergem spre cele desăvârşite... Tu, Daria, fară mofturi trebuie să mergi, fără să te îndoieşti, trebuie pentru liniştea ta sufletească să mergi la adunare, îi zice Vica, deşi a fost şi nemulțumită, că de la ortodoxşi a trecut Daria la penticostali (avea motivele şi mofturile ei, Vica era un unic). Dacă cineva ți dragă, e ca o plecată de acasă: din Ciubăncuța doar la oraş, la Cluj, unde Vica a stat ultimele cinci luni a vieții, a stat împreună cu mine, care-i dam o mână de ajutor, o îngrjeam, ca-n poveste, deşi unii habar n-aveau câtă siliță depuneam, sperând că ea o să se facă bine, că o să se însănătoşească şi o să păşească voioasă către casă. Aşa să crezi tu:graba îi mâncă capul şi beutura îi distruge sănătatea(Daria îmi tot zice:-"El, Gică, tot zice că o să reducă din băutură, dar tot Hopa-Mitică-i cade, dar se mai ridică"), aşa că tot la mama dracului e, că părul şi-l schimbă, dar năravul ba şi tu ştii: că om cu om se întâlneşte şi deal cu deal, munte cu munte... şi rochița o faci tu: o croieşti, o coşi şi dacă nu iese de la început, îmi pare rău, dar stăruieşti, ca un parfum care stăruie în țesătură (maşina nouă e mai bună, ca cea veche, în loteria vieții). În gând care nu are perseverența să se descurce? de ce alții, de ce îți poartă alții sâmbetele? Îți zici încurajator: "o, să mă descurc" şi-ți zici: "curaj, găină, că te tai şi recunoşti, că unde nu-i cap e vai de picioare! şi fătu, Viorel, are dreptate, are capul pe umeri, că la el şi la fătoaia merem cu orice problemă, încurcătură, mergem ca la Dumnezeu, deşi nici noi n-avem cenuşă în loc de materie cenuşie, că de-am avea tărâțe în loc de creier ni le-ar mânca porcii, gândeşte mirat de ce-i trece prin cap. Vica o mâna din spate pe Daria, să meargă la adunare, uneori Daria întrebându-ne ce să facă: "să merg sau nu?" deşi dragoste cu sila nu exista, dar care nu se îndoia chiar şi de farmecul şi frumusețea vieții? Că veni vorba, când eşti frânt, ostenit, obosit, cine îți zice să nu te odihneşti, să nu pui capul pe perină?

-"Cine te opreşte, te sileşte, să nu te ogoieşti? Dacă am intrat în horă trebuie să joci," zice şi fălosul Gică, Gheorghe Crăciun, cu ochi pe față, ochi pe dos, că simte pe gât ca o cismă, ca publicistul Rareş Bogdan, că: "La mine ori e albă ori e neagră sau cu coarne sau fără... şută, că se vorbeşte în altă cheie" (biserica măti, Gică! Avea trompeta lui Coldea, comanda sub comanda lui Coldea ?) Tu, ştii, că Dragnea beneficiază de statul paralel e la mintea cocoşului. De ce altfel s-ar purta irevențios?

-"Pe tata l-o chemat Petrică şi o murit la 49 ani, iar pe mama o cheamă Alexandrina şi are peste 80 ani, zice Gică.

-"Eu ți-am zis: somnuroase păsărele..., că vreau să-mi faci, Darie, un copil. " Regina Maria a fost în America prin 1926 şi a tranversat-o de la nord la sud şi chiar a fost iubită şi aici şi chiar i s-a propus a fi preşedintă în atmosfera de sărbătoare, cum eu n-am fost, dar şi tu Ben ai fost.

Gică fentează: -"Eu nici nu mai ştiu decând n-am băut apă," se făleşte, laudă, că-l doare-n cismă pe Gică, care îndrăsneşte:

-"Cine pleacă, se duce, că-şi are afacerea personală, că şi cine se întoarce, vine." Oare nu ştiu să trăiesc cu zâmbetul pe gură? Nu-s somnolent, cu o stare alterată, că nu mă întorc pe scaun ca s-ajung adhoc între scaune la cina cea de taină, ca să stai la umbra scaunelor (înțelepciunea bătrânilor e de poveste, că experența lor de viață condamnă pe răii năvălitori, migratori lacomi, că la noi e o judecată dreaptă unică cu acoperire şi doar învățându-te să te cunoşti, o să ştii să te bucuri de cer, de stele, de pământ, de iarbă, de păsări, de flori, de animale, fluturi, de paşii prin pulberea fierbinte făcuți de picioarele desculțe, goale, simțind viața prin toți porii. Oferi pământului căldura trupului tău şi te scalzi, ca la scăldat, în albia râului tău tăuit, diguit, ca-n Aghireş-Fabrici Nadăşul, către Aghireş sat, haltă, lăsând şi pe alții să-ți vadă reacțiile, starea de spirit, emoțiile, cine eşti de fapt. Nu te uiți după vorbele urâte a celorlalți, nu te cerți pentru nimic în lume, că fiecare-şi are adevărul său şi dreptatea sa. În tot există ambiții personale şi n-avea prejudecăți şi regina Maria n-avea debordantă rivalități asumându-şi cu responsibilități şi avea entuziasm şi altruism, că era distinctă al României această minune. Prioritizați prin regina Maria, poporul român are capul pe umeri, cu istoria, la care s- au pus umerii pentru marea unire fiind plauzibil, însă Daria vrea să mă convingă că Gică mă respectă, deşi ignora adevărul, văzând totuĺ şuietă, în viața trasă în piept doar pentru el, egoist, prin tot ce-şi dorea personal ("te respectă, ticule, şi îți vorbeşte frumos, nu observi ?"). Nu mă bazez pe asta, că nu păşeşte cu dreptul în sufletul meu, că nu-mi place caracterul lui, că pentru construirea casei trebuie timp şi să-ți dai silința pentru a înlătura dificultățile (dar ce se poate întâmpla, că şi cu începutul iernii e mai anevoioasă adaptarea, cu frigul şi cu urâtul iernii e un poveste de film, că nu-i plauzibil răcindu-se simțitor, că vântul viscoleşte ninsoarea şi nu-i un confort, un răsfăț a zilei înhămată cu efort la bine, la extraordinar după o culoare a dreptului de a fi în şcoala aiasta cu gust şi bun simț, în care nu se renunță la iubire dobândind mântuire pentru dreptul la înviere, că se încearcă marea cu degetul, că nu te îmbogățeşti peste noapte, cum nici valoros peste noapte nu poți fi, dar fără experență şi fără caracter eşti derutat, prevederea e mama înțelepciunii pe culoarul urşilor către containăre, ca să dea lovitura de pomină). Regina Maria a fost ca o încântare cântare a cântării, o frumoasă surpriză şi părea a fi un uşor devotându-se României cu suflet şi înțelepciune devenind o îndrăgită în raza de speranță,  inimă a României punându-şi mintea, sufletul şi umerii la cotă valorică făcând parte din viața noastră dând stălucire României şi ne-a câştigat cu profund de dragoste şi de dor simțitor (tot n-am zis satisfăcător despre acest făuritor de Românie profundă, valorică, miortică şi mare, cu şir pragmatic şi istoric de popor şi voevozi cu drept de a fi pâine de o ființă națională, iubire pe verticală). Vica o regină, săteancă, a Ciubăncuții, le spuse copiilor ei, că: " de cumva li sete şi n-au apă la ei şi sunt nevoiți să bea din urmă de vacă, bivoliță, zimbru, bizon, căprioară ori tău, baltă, să nu se uite ca înainte să se bea apa să se facă cruce deasupra apei şi să se descânte:

-"Cruce peste apă,

Dumnezeu ne-adapă !"

Se credea în magia, puterea benefică, putere terapeutică a cuvântul, deşi apa dacă trece peste tri pietre se curăță, filtreză, purifică, aşa avea temere şi Vica, credea ce se credea la sat (unii ziceau ce credea Vica superstiție, practică empirică, leac băbesc, deşi era o filozofie a vieții la mijloc de care uză şi Mircea Eliade, care filozofa şi nu pierdea din calitate, chiar uzând de o astfel de calitate pe bune), pentru orice fiind un limbaj tabuistic, o auto-apărare, la orice fiind ca pentru: otravă, venin, muşcătură de şarpe ori înțepături de albine, era un prim ajutor şi un antidot şi țăranul, țăranca ştia de musai tot ce trbuia, că era o lege a pământului, ca să nu te îndoieşti de Dumnezeu, în mâna lui etrem de important fiindu-ne destinul, viața şi moartea. Stând la şuietă amândoi ne redescoperim în nobil, util şi-i bine de bine, că nu ni se întâmplă nimic rău, în toate, deşi în toate suntem pro şi contra prevenind şi tratând pricazul, necazul, cu haz de necaz, dar ştim ce sărbatorim ca pro unire, deşi suntem în fața greutăților şi a superbului logic şi proverbial, dar ce fac politicii, care ni şansa de a ne vedea uniți, în curaj, România... un succes al vieții noastre pe scara ierarhică.  Totul e făcut cu timp, că noi mergem pe drumul nostru şi Vica pe drumul ei având planul lui Dumnezeu, care i-a dat norocul ei, că foarte înteresant mă descoperă om înțelept (cezi că fac ce vreau efecient, benefic, deşi întâi munca şi apoi voe bună, că binele-i de a ponca, o magie sub paza, protecția lui Dumnezeu, prin credința arhaică, bucurându-ne sinceritatea că existăm în firea lucrului bine făcut, dragul meu, noi fiind ce suntem pe pământurile noastre cu soare şi pace, aici fiindu-ne casa cu verde de iarbă şi albastru de cer în sfânt al nostru, că ce ştiu agramat, în sărbătoare cu calitatea de a fi om ironic ca Urcan Bătrânu, în proza lui Pavel Dan, un autentic din satul cald a lui Ion Cristoreanu cu intensitatea practicului de super român, cum vine efectiv şi afectiv vorba). Protopopul Floarea Mureşanu nu era din aluat bun sacrificându-se pentru poporul său, că el era de acord: "Cuvântul lui Dumnezeu rămâne acelaşi azi, mâine şi întotdeauna: izvor de viață, stâncă de razim, balsam răcoritor, -în dogoreala suferințelor şi singurul care dă rost nu numai vieții aici, ci şi morții, căci a muri pentru Hristos, pentru Evanghilia Lui, nu este pagubă, ci un câştig "(Grai şi suflet românesc). Este extraordinar acest ciubăncan slujitor a bisericii şi scriitor (Să luăm aminte la vorbele lui Bartolomeu Anania:) "Pe cei care au murit în închisori să-i ştim pe toți şi de ei va trebui să ne aducem aminte".  Noi ştim aiasta, că dacă nu suntem buni, cu iertarea greşiților noştri, n-avem cum să ne însănătoşim la bibilică, nu suntem cu trup sănătos evident şi cine nu se vrea sănătos, chiar dacă doar minte sănătoasă dă trup sănătos, frumos, că unii schimbă maşina ca țiganii caii şi mocanul şofranul.

A fi om înseamnă a fi om

Şi a fi om e lucru mare,

Că a fi gazdă, domn, e o întâmplare.

Irina Rimes cântă masiv artist:

-"Nu ştii, tu, să fii bărbat...

...Nici măcar n-ai încercat"

(cui să dai explicații acestei nebunii? ce să profit de la zgaiba asta? e vorba de probleme...)

"Şi nu te lasă nimeni..."

În Ciubăncuța e o atmosferă. La Alba-Iulia au fost huliți cei din guvern în frunte cu Viorica Dăncilă, li se cere demisia şi aiasta nu-i tocmai. Careva, Dorina Pintea, cere să se vadă unde-i buba, de unde porneşte infecția, în maternitate. Se stă în scandalul care burversează. Cristian Boureanu, politician. Nu i-ar fi agresat pe cei de la rutieră (cum naiba!) Azi nu mi-am luat inima-n dinți.

-"Alții nici chibrite nu-şi cumpără pe lângă bere, țigări, rachiu, deşi-i tentant şi vin să-ți ceară ție, chibrite, focul şi-ți ia sporul..." , zice, Daria referindu-se la Gică din Cristeşti şi la Vasile din Oşorhel.

-"Amândoi nu se îndură să cumpere ce le trebuie (pentru asta îți trebuie caracter).

Frigul ne surprinde, pădurile, aurul verde, se fură chiar de pădurar fără ca cineva să-l pună la punct şi dacă merită să ajungă după gratii, chiar dacă se joacă cu legea şi la noi e atmosferă de bâlci (habar n-avem pentru ce ne sau nu ne necăjim, că neglijența față de averea țării, că: "țara noastră e țara noastră"). Sărbători fericite lângă cei dragi!

     - Multi se intreaba oare pe cine are asta mica de e bagata cu nasu peste tot? E vina lupoilor! Maimutele din jungla ne invidiaza ca le-am intrecut imitand vestul si sugand maneca "capitalismului" insa cineva o va face oricum pentru ca sunt multi flamanzi in lumea asta care sa le ia locul. Tineretul e manipulat sa traiasca singur si in izolare, rupt de afectiune ca niciunul nu stie sa o mai dea ci doar asteapta sa primeasca si cand o primeste nu stie cum sa raspunda si tipa ca e in incurcatura. E apoi convins pe drept de munipulator ca a fost ranit si ca e in drept sa ceara recompensa cu care sa traiasca tot izolat insa deasta data ca victima devenind un bun consumator de calmante. Smecherii stiu cum sa rupa omul de natura si sa-l transforme vorba lui Puric in gaini de gainarie. Carne de consum!

     - Poveştile curg în timp cu perspectivă, dar ce lucru vă spun, că la întâi decembrie şi regele Ferdinand şi regina Maria a României de la Iaşi au venit la Bucureşti în timp şi la Alba-Iulia era entuziasta adunare pentru marea unire, o istorie a omeniei, o întragă poveste de întregire, de bun simț şi patriotism de pe la 1918, un eveniment cu însemnătate, povesteşte şi Stelian Năstase la Arcul de Triumf, că istoria dă năvală cu ordine şi disciplină dându-ne prestanță, evidență a respectului de sine care nu trebuie ignorat. În noi e un cald şi bine, care nu ne ia peste picior ca frigul de afară (gândim diferit de primavera (între noi e un duel, tu fiind gazda calificată cu fasole şi ciolan, ca "vezi, Doamne, te iubesc de nu te vezi," cum se sileşte să ne demonstreze la "Star" Gabriela Cristea cu o suferință a trupului (e cu burta la gură) şi cu suferința sufletului vrându-i şi pe alții aşezați la casa lor), că-n singura şi unica Românie se vrea bine cu zile pline. Ştiți, că am nemulțumire, că-i iubire de om pentru alt om (nu mă bag, amestec, în viața şi în visul ei, chiar dacă risc a nu fi bine şi eu chiar să fiu hăibat, cum a zis Vica: un laş, deşi nu asta-i datoria şi îndatoria noastră de fi mai la adăpost sigur, mai liniştit...) cum să fie mai altfel, mai bine, deşi diferit? Pentru Daria cuvântul meu nu mai contează din toate punctele de vedere. N-am ochiul soacrei (Daria e distantă, că şi eu ca Vica, bine de ştiut, n-ar fi vrut-o măritată, dar în privința asta se înşală, că mama-i mamă, nu curvă... şi tata e doar tată cu ochii ațintiți, ca să nu i se întâmple vre-un rău (şi e cu convingerea reginei Maria, ca toți cei ce ne vor binele până la sacrificiu devenind martirii neamului nostru şi Grabiela Cristea chiar ne zice cu toate acestea parcă ar spune: "Eu sunt România, mirându-se:

-"Povesteşti fără a realiza, că nu eşti tăvălită în praf de cocos". Ho! că Uliu-Gaia e pe la Suia şi Maia..., no", deşi tu, Daria, nu eşti sac de box, că lui Gică îi ceri un pont, dar îl faci pentru minciuna sfruntată, minciună zisă fără ruşine, dacă vă faceți idee, tu însă bravă îl faci albie de porci, ca să nu se ție cu nasul pe sus, el divizându-ne şi mâhnindu-ne cu vorbe de şagă, însă fără tâlcul adânc a lui Creangă, un botezat al scrisului românesc, care scoate untu minții din noi. Totu-i ceas la noi, un stilist uimitor devine artist-Dumnezeu având grijă de noi, ca să ne bucurăm cu toții de culoarea vieții pe Arca dreptului de a fi.. .. Şi tirurile derapează,că se circulă rău şi anevoios.Omătul este viscolit din câmp,este prăvălit pe şosea făcând-o impracticabilă, în ziua specială cu cod galben de bine, de dragoste şi dor. La Catedrala neamului e înghesuială, că nu-i cine să--i dojenescă, că nu-s lui Iisus următori, fiii a luminii, ca să descoapere lumină ca să apară soarele şi pe ulița noastră-România, ca să fie foarte bine (ilegal se taie lemne în pădurile României, dar cine se face vinovați de distrugere, nu-s după gratii ca stafilococi aurii contaminând chiar de la naştere: Făt-Frumos în maternitate (prăpăd şi omor?) Unde ni legea care să ne protejeze aurul verde şi să ne protejeze de răutățile poluante, strsante, să ne protejeze de infecțiile care ne contaminează chiar prin spitale, clinici, că țara ni generoasă şi frumoasă, bogată ?! (Apropo regina Maria e importantă o poveste frumoasă pentru România, deşi alții au decis altceva pentru România, dar apropo de ce eşti, Ben, mândru  de performanța de România? de ce o priveşti şi o vezi cu încredere: România, țara oaiei năzdrăvane, țara mioarei, a lui Iisus şi Eminescu, un național universal, țară, a toate posibilităților şi responsibilităților?)

     - Atata timp cat exista limba romana nu mi-e frica ca Neamul Romanesc va dispare, atata timp cat vorbim frumos si in toate culorile vailor noastre, atata timp cat scriem asa cum scrii sit u cu dragoste de mama, soata si copii sunt mandru in eternitate de Romania. Am scris in cartea mea “Intre doua lumi” ca suma luminitelor de pe intreaga planeta in care arde un suflet de romain formeaza Romania. Pentru mine acum sunt peste o suta de milioane de romani in viata pe pamant. Granitele sunt doar mofturile timpului.

     - În fiecare om e un imperativ necesar, pentru mine şi tine imperativ e să facem, să scriem literatură în stilul nostru, sărind interesant peste cal din banal (tu mai poți, frate Ben, să mă vezi de neuitat, un avantaj pentru poporul meu?) Ce stipulează fără obraza care ține casa, dar, Daria: blânda care sparge ghinda, la preț de mare sărbătoare vrând egoist să-şi întemeieze o familie cu Gică? Sunt foarte multe lucruri neadecvate, dar eu ce să fac fiind un bun exemplu? Situația îngrijorează, că dorul nu-l stingi cu apă, timpul nu-l poți întrece, că te comprimă şi brutal te desfigurează şi treptat, treptat,te deprimează, desfințează şi dacă eşti mândru de România. (El, Gică spune unuia Ionică, care o lucrat sincer cu el în Ciubăncuța, veşnic fiind truli de cap, beat şi dacă Gică n-ar fi trimis tot mereu bani la colțata lui în Cristeşti, nu s-ar fi ales cu nimic, că să pun toate la un loc ce câştiga salar prăpădea, îi consuma bând neoprit, dar de fapt el, Ionică asta şi-ar fi dorit să beie şi să fumeze, ca să nu-l uite pe Gică nicicând, că Daria abuza de el, de acest frumos ca bradu, dar Ionică se certa de la apa caldă, că era cum era un sac spart şi nu era un altu ca dânsu, zice Gică, că paparații şi-au pierdut pâinea de la gură, deşi nu i-a spus care-i concret situația). Începe Gică să-i explice lui Daria: -"Tot ce vezi şi trăieşti nu-i real, totu-i prefăcut" (totu-i, că drumul dreptății e bun în principiu cu bune şi rele fără a sări peste cal, că asta contează când e vorba de valoare calorică).

-"Colonelu de la Oradea mi-a zis că Ionică o să-mi mânce capu, o să mă trădeze, o să mă vândă", vrea Gică să se facă în mod emoționant credibil. Dacă ai greşit, Gică cum o iai de la capăt?

-"Şi de am avut nevoie de un sfat, tot ca mine am făcut, zice, că te loveşti de pragul de sus, ca să vezi pragul de jos, că doar din propriile greşeli, înveți ce e relevant. La nimeni nu poți lua viața reală, zice cu aripile deschise, dar să i se pună şi un gepies, că se pune la fiert ceapa şi morcovul, ca totul să iasă bine, ținându-se cont de situații şi situații cu patetism şi patriotism cu rigoare, cu punct propriu de vedere, că ne doare când nu merge lucrurile bine cu măsura şi rostul lor pentru o zi cu soare. Am scris de Ionică, da nu-i vorba nici metaforic de prietenul nostru din Gepiu.

Ca fecior, sâmpetrean

Vă zic la mulți ani, fericiți ani!

Că nu trăiesc în van,

Deşi în a timpului paraşută,

Pot să mă ratez, în a scrisului artă.

Cu tri migdale m-adun pe-a lui Dumnezeu cale,

Ca cele bune să se adune pentru'ca-n Rai a ne pune,

Că sunt cine sunt pe a României mare şi profund şi mare de omenie simetrie în pilda de a fi român,

Pe a României tărâm şi neamul ce se trage de la Râm,

Că ramuri de neam ne bat în geam,

Ca comoră rară de plai ce-l am.

Facem cinste țării prin valoare şi ni clar că talanții ni-i îmulțim în har, c-avem resurse de care ar trebui să fim mândri, ca români, că-n acest fapt e un artist fără precedent savant. La "LA MĂRUȚĂ" toboşarii marinei Marii Britanii, cu căştile prea pe ochi, ca oamenii închişi, reci, cețoşi. De altfel sunt drăguți, simpatici, gentelmani, cu dificiul şi frumusețea lor morală şi regală. Conştientizăm un mod omenesc de a fi. Scriem din dragoste pentru oameni, scriem ca oameni.

     - Dragă Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Mulțumesc pân la Dumnezeu că ne-a apropiat sufletele și conștiința de Ardeleni mândrii de Limba și Credința noastră Daco-Ortodoxă.  Merit mare revine și prietenului Ben Todica, Omul pe care îl apreciază azi o lume întreagă! Pășind eu anul acesta(25 decembrie, 2018,) pragul celor 79 de ani, ca orice om, mă bucur enorm de o prietenia sinceră așa cum e cea dovedită de voi amândoi! Să fiți iubiți de Dumnezeu cel Adevărat! Cu drag și prețuire, Ioan Miclău-Gepianu. 1 Decembrie, 2018. Trăiască România Unită!

     - Dragă prietene, Ioan Miclău, un suflet de om cumsecade, Ce ne dorim n-aş vrea să se rezume doar la vorbe, cum o fac politicienii noştri care devin vedete defilind la Alba-Iulia ori stând la slujba, la Tedeum, la o jocă falsă, deşi chiar şi cântecele şi jocurile ca să ne avem fericirea, are reguli, principii morale, biblice, dar politicienii n-au nici de unele, n-au o noimă (că: doar atât făcând ne frustează, că nimic nu-i practic, că nu suntem pur şi simplu plini de curaj de duhul împlinirii şi ce facem faptic n-are noimă, că e corupție, care nu se rezumă a fi doar o expresie celebră sau banală, deci facem tot fără a se vedea practici, că suntem fiii a neamului). Au minte, inimă, ori sunt morbizi înobilați de înteresul egoist personal colorat în rău de tot (prin ce fac nu par români cu adevărat, ci sunt nişte spâni lângă Harapii albii, a poporului, poporul înuşi fautat, furat, înşelat, de politica lor hâdă, spurcată, înteresată, ca să se înavuțească dumnealor, conducătorii, aieştea negospodari, că tot ce fac e un înteres pentru fes, deşi capul nu-l porți pe umeri  doar pentu a-ți fi doar ție bine. Prin ce dovedim dragostea pentru România? Aveți vre-o idee, ca să nu trăim doar festiv, sumbru. Unde ni complexitatea traiului artistic, pragmatic, patriotic şi eficient, că nu doar emoția ne uneşte, în tot fiind planul cu duh al adevărului şi duhul vieții şi înfăptuirea marii unirii, că-n rest e doar o poveste incredibilă că nu ne ouă mintea ceva ca lumea, nu ne fată mintea iepuraşi, însă nu dă şi un viitor, cu o altă soartă, una fericită. Bună ziua prietene, nu te amărâ, că au doar unii fericirea belşugului, doar unii se lăfăie-n bine, că ceilalți rabdă foame, frig şi-i plouă. Nimic nu-i exagerat, mai ales năpasta răului. Mai presus de orice nu vorbele sunt, ci faptele: apa ce obem, aerul ce-l respirăm, vântul, soarele... Cu bine! Simțeşte bine, că la noi e o dregradare!  Să fiți sănătos tu şi familia ta dragă! Mă măguleşti cu vorbele faine de suflet, cu încrederea ce mi-o acorzi în drept de a fi zi de zi prin ceea ce este iubire de aproape. Să fii sănătos! Punându-ne nădejdea-n bine, Dumnezeu e cu noi sălvator, ca strălucitor să ne mângâie cu partea leului, viața simetrie cu preaplin de omenie întru adevăr şi răsărit de soare, binecuvântare. Regina Maria e un simbol special, splendoare naturală a naționalului, o excelență a României profunde, Mari, care nu ştiu de ce mă face să cred, că noi  nu o vom înfăptui, realuza, nici după o 100 ani, cu tot şirul de voevozi, care ne dă dreptul de a fi ceea ce e iubire, sursă de inspirație în ecuația cu soluție, rezoluție, la ecuație omenească din viitor, că noi triunfăm în lume având bun nume şi renume, chiar şi pentru nepoți şi strănepoți. Noi români ni dat să trăim prin istorie însoțind pe Iancu şi însuflețindu-ne pe drumul de culme şi renume, că Iancu ni mare şi brav român. Ne indentificăm cu neamul din care ne tragem ca să trăim în Raiul care eu încă mai îl am, dragilor în rostul şi folosul acestui popor triunfând sub tricolor. Dragomir şi Pavel nu-s mulțumiți, că România nu-i dodoloță nici la o 100 de ani, dar ce să facem, că belicoşii conducători nu-şi asumă sustenabil asemenea răspundere responsabilă rezumându-se doar la sărbătoare: serbare şi petrecere, deşi ei se petrec în fiecare zi făcând scandal în parlament şi în instituțiile statului, că istoria națiunii, mulțimii, nu-i senin şi sufletele ni-s zdruncinate şi zbuciumate, înfierate de vremea rea, c-aşa se fac politicile României (cu inalibilitate, invionabilă şi independente, dar cum, că noi ne-am vândut pământul  de sub opinca elitei, țăranul român, un redutabil şi impecabil al țării mele, chiar dacă nu-i votat să fie în fruntea țării ca un Ion Roată şi unirii, că merită să fie în legănul identitații cu unire-n cuget şi-n simțiri, cum zice şi Liviu-Augustin Munteanu, fiul satului Ciubanca, un Andri Popa, cel vestit, investit ca fiu al preotului Gheorghe Munteanu din Poiana-Blenchi, cumnat cu preotul Ferghete Sabin, fecior la rându-i a lui Vasile Ferghete, frate cu Viorel, Petru şi George Ferghete din Sâmpetru-Almaşului). Ce s-ar fi făcut fără Iuliu Maniu din Bădăcin din dealul Țarinii..., dar fără Alexandru Vaida-Voevod din Bobâlna care aveau idealul marii uniri, ca un mare idealist Simion Bărnuțiu, Avram Iancu..., transilvăneni al neamului român, un neam fericit, că i-a avut ca astfel de personalități extraordinare, distincte, deosebite şi dacă nu i-am enumerat ştiindu-se sau nu, că ştim bine, că nici de marele poet național Mihai Eminescu nu se şti, că alții nu vor să se ştie, deşi nu ştim la ce să ne aşteptăm din partea globalizatorilor şi globalizării? A făcut politică la nivel înalt, vetical, Iuliu Maniu. Cum ne punem în valoare, cum ne ilustrăm național, monumental (unde ni morala creştină)? Haiducii politici ne fură tezaurul național şi nu dăm bine făcând doar festivitate la Arcul de Triumf, Bucureşti şi la Alba-Iulia, cetatea marii unirii, (unde ni responsabilitatea, patriotismul, că el trebuie să existe, nu-i aşa?) şi inginerul Liviu-Augustin Munteanu vorbeşte moral-civic, cu bun simț, punând într-o ramă istorică memoria noastră, că-i foarte exact atingând esențialul marii uniri la Look t.v.Cluj şi cred, c-ați înțeles ce vrem ca oameni de rând şi eu şi Dragomir, dar şi venerabilul Viorel Ferghete, deşi-n tot în curtea fătului e o discuție mai lungă în fața poporeni sâmpetrenii adunați spontan ca să fie lămuriți în privința marii uniri, că nu se mişcă nimic în privința asta, că s-a rezumat totul la bâlciu festivității urmată-n cele din urmă cu "ospăț a deavolului" cheltuindu-se banii statului într-un consens general, c-aşa se papă cu poftă nişte bani, deşi nu prisoseşte omeneşte, aceşti bani trebuind în pensii şi atunci de ce se risipesc, având ca ideal o viață mai bună, c-avem independență, dar încă n-o avem din nou România profundă şi mare cum o spun unii eroic, măreț, literat, intelugent, că avem o laudă de zestre, care trebuie repusă pe tapet din aproape în aproape admirabil având păduri neprădate, autostrăzi, catredale alături de noi, că-s nişte ani a gloriei cu codri luminați în albastru şi verde, că trebuie puşcați, condamnați, corupții-hoți, că nu-s o glorie pentru neamul lor, uitându-şi rostul lor: de-a fi cu folos pentru neamul lor, recită ca un poet, Liviu-Augustin Munteanu la televizor şi mă încântă grozav, că-i un etic-eco-sănătos relevant, în patria limba română. -"Se vrea un viitor mai bun", zice şi Warner Iohannis, preşedintele, dar ține cont de situația reală, de imaginea sugetistivă, că românii de dincolo şi de dincoace de Carpați, în/la 1 Decembrie 1918, frați cu frați responsabilizați s-au îmbrățişat aur cenuşiu strecurat şi luminat la nivelul aşteptărilor, că cineva la obiect au apropiat infinitul predicat şi subiect preductibil, cu respect, în dreptul de a fi pâine de o ființă România profundă magna cum laude mare. Redutabil Munteanu, aiesta, un om care s-a sacrificat scriind zice, că noi trebuie să gestionăm armonia în societate ca o eficiență, conştiință națională, că noi prin asta suntem utili şi durabili prin ceea ce suntem iubire, în drept de gânduri bune vizibile, fericire într-un fel sau altul, pentru celalalt. Noi nici la vot nu mergem când trebuie şi cine iese electoral, nelegitim? Noi ne vindem invenția şi alții uzează de patent, de inovație. Stejarul e monumentul falnic a unirii (şi mai există stejarul care n-a fost distrus de nemți, în Poeana Blenchii şi are 90 ani, zice ca un țaran în opinci, zice original, ing. Dr. Liviu-Augustin Munteanu având conştiința romanității noastre, fără a fi tracasat, deşi acuma suntem cum suntem, cu dezamăgiri, că nu ne ies socotelile pe măsura lucrurilor). ... Şi pe Dan Bitman zice: -"În România n-auzi zicând: "Eu sunt român, ci eu sunt oltean, eu sunt moldovean, eu sunt ardelean, eu sunt basarabean..., însă când se va zice: eu sunt român, talanții dați de Dumnezeu, ni se va înmulți în har şi va fi marea bucurie, că vom trăi în duhul blândeții adevărului şi în duhul vieții cu armonie şi va fi minunat în România mea unită, întregită" (frumos, generos, artist, gândit).  -"Viitorul e scris de cei care nu renunță," aud, ca o voce a marii şi superbei Românii, aud la pro-teve. Aud şi-s mândru, că scriu şi eu singular, scriu croindu-mi o altă soartă prin tine, Ben Todică, că cu un om cunoscut în pretutindeni şi eu voi fi cunoscut şi voi avea aromă şi culoare, voi avea valoare, c-aşa mă vrea şi România profundă şi mare, că mă implică impecabil să-mi asum sustenabil răspunderea, că "țara noastră, e țara noastră, pajişte albastră"..., o inteligență superioară, matură de veşnică primăvară cu viață sănătoasă. -"Eu cu viața mea fac ce vreau şi Daria face ce vrea, zice Gică obraznic, că el are bani, că el are şcoala de maistru... Incomparabil cine zice, că dumnealui nu-i inteligent, chiar şi când păşeşte pe ața boului păsărilă laț lungilă cât îi drumul de a lungul şi de a latul, cum zicea Coşbuc, când era bat peziş şi costiş, că eu-s patron, dar am bani pe card... Şi mai ce-i Gică, că-oi osedat să se mândrească arțăgos, agresiv, dar nu la adresa mea, că simte ceva pentru Daria ?

-"Eu, Daria, pentru tine am venit, ca berbec pentru berbec, că berbecul e mai tare ca taurul: (-"aşa-mi place aici, că nu mă cicăleşte nimeni şi să-ți mai spui ceva: de oameni şi moldova m-am săturat, că m-aş duce călugăr... că viața e dură, ticăloasă, prost rânduită pentru unii, ai înțăles, Daria? Şi de mor mâine eu nu mă duc la doctor, că de zice... că mor, eu îl întreb, domnul doctor, eşti prost, zice că-i fenomenal, cum e coada vițelului mort, că repetă istoria, şi-o spune în fiecare zice obositor, cicălitor şi dacă Daria zice că are astm, el: -"taci, că n-ai nimic", taci că eu n-am încredere în medici, taci..." e bestial, plin de sine, călărețul fără cap plin de alcol, plin de voe bună şi se vrea înteresant încrezutul cu variante şi interpetare de şaraiman...).  -"Nimeni nu-mi poate lua ce iubesc"(Gică).

-"Mă întreabă cineva ce am mâncat, cum am dormit, unde m-am îmbăiet, cine-mi spală hainele? Aşa-s eu haiduc singuratic, singur pe lume...", mai adaugă ne întrebat. Tu, Ben, de bun augur, ce faci ca Moş Nicolae picant inconfundabil, ca Moş Crăciun, adică, ca om bun, chiar de Crăciun? Sănătate şi bucurii tuturor! Dragomir simțindu-se ca acasă pe păduri şi la păşunat cu oile pe imaş, izlaz, păşune (el n-avea de unde şti că are să întâlnească pe fata pădurii, pe Veronica, pierdută pe păduri, la început neîncrezătoare, temătoare, semi-sălbăticită, speriată..., dar el din instinct, inspirat de Dumnezeu, că nu-l citise pe Stephen  Hawking, un psiholog inteligent, dar cum prost nu era, nu făcu gesturi bruşte, ci adormite, ca mângâieri parcă tăind aerul şi sufocă starea nervoasă şi depăşi starea ei de depresie, ca-n viața lui Veronica o delicată, era dezordine, dezorientare, debusolare, o dragoste pentru viață: emoții după emoții, şi el Dragomir trebuia să o convigă pe fata pădurii, că nu-i un pericol, o amenițare, că n-are de ce să se teamă de el, în acestă alba-neagră a vieții, că viața îşi are muzica ei generoase cu surprize şi plăcute.) O ținti cu privirea ochi-n ochi blând, ca un răsărit de soare îi rosti blând anume numele, că el ştia de cine-i vorba, că şi el a fost cu ani în urmă printre cei care o căutase pe păduri(nu era nedisciplinat ca politicienii eferveşcenți a răului, care erau de groază cu nasul pe sus, de nu-i puteai atinge nici cu prăjina în incompetența lor), dar Dragomir era un as în această ecuație, cum era în situația lui cu aşa inedit al întâmplării expus şi pus într-o situație încurcată, dicificilă, că totul era o surpriză, care-l lumina. Veronica cu suflet mare, frumoasă, era sprintenă ca o căprioară şi totul era convingător, era cum doar în vis visezi, e ca-n "Viața ca-n filme" emisiuni tvr a lui Iuliana Marciuc... cu bune intenții, dând unei indigestii medicația adecvată, ca prințesa urbană care e neântrecută în sfaturi, ca o unică, că făcând cruce peste pâine tai o pâine întreagă pentru toți gură cască cufundați în ceața foamei.  -"Dacă-i dor nu-l stingi cu apă... (ce mă împedică ?)" Vica-mi era jumătatea, mă completa pe crucea răstignirii mele. M-am abătut de la drumul meu, că mi s-a furat jumătatea şi trăiesc în disconfort pe drumul cântărilor, ca-n legenda lui Hercule-Dragomir şi Vica-mi lipseşte şi. o idee bună, un romantic al meu, un palpitant a ce a existat în cubul ciobit, imperfect, infinit apropiat de obiect, absolut. E suficient ce dărui, chiar dacă niciodată nu zici: niciodată... rezervată fiindu-ți durerea, suferința, dar ce impresie am, ce cred? (unde mai există o sincronizare cu Vica: iubire incendiară, iubire la înălțime?). Dragomir a afectato cu statutul de om cu experență, cu şcoala vieții, a surprins-o plăcut pe Veronica, ațintindu-i ochii şi culoarea ochilor, vorbindu-i dulce, chiar rostindu-i dulce numele, povestindu-i de îngrijorarea ce o are tată-su Todoru'lu' Horlău, care-şi luase gându, c-ar mai trăi Veronica lui, deşi naşterea ei îi făcuse o mare bucurie (că cei ce au copiii să le tăiască, iar cine nu-i are, să nu şi-i dorească, zicea Ciupe Gheorghe, om fără prunci, că Măriora sora lui Vica nu-i făcuse, el putând să aibă cu prima lui nevastă o osoiană, pe care o omorâse fără să vrea, aruncând un dărab de lemn din podul casei, unde le adăpostise de ochii pădurarului, care era al dracului apărând zestrea statului; el nu ştiuse, n-o văzuse pe Ana băgată după casă tocmai unde arunca aiesta lemne ca să le ferizeze butani pentru ca să se poată băga pe foc); îi povstea Dragomir de relitatea ei lui Veronica, că restul lumii nu dormea, că nu mai era război, că Transilvania revenise României mari, că -n țară nu mai e ocupație nemțească, ungurească. Totul era ca o magie, ca şi cum şi ea ar fi scoasă din naftalina pădurii. I se trezeau amintirile lapte şi miere, o culme a fericirii ei, ea pentru o vreme trăind neobişnuit, în mister, încă nimănui dezvăluit, descoperit, deşi ea traise epic, prozaic, ca dulce floare albastră pentru Dragomir, un flăcău fain, nealcoş, falnic, ca ofertă specială pentru hoherul Dragomir, un cetățean cu inspirație respectând mesele principale din straiță, mâncând din brişcă, mulțumitor şi pentru Veronica, care adăuga-n meniul lor lapte de vacă şi miere de albine sălbatice, oiile pe timp de iarnă nemulgându-se. Datorită lui Dragomir şi Verinica am ajuns aşa departe noi copiii lor, având parte de carte. De multele probleme cine se fac responsabili, pe cine condamnăm şi arestăm  definitiv şi fără suspendare, în România profundă veritabilă?  -"Ştii ce-o zis un evreu, cu bune intenții, calități de comerciant, pe care poți paria, că-i clar?" mă întreabă Fery şofer pe maşina pâinii venită de la Vad, fost Tehnician veterinar cu multe competențe (înțelepciunea celorlalți te marchează, influiențează, în momentele cheie, ca să facem tot ce ne stă în putere).

-"..."

-"Am un leu în buzunar şi dacă economisesc încă unul, am doi"

-"N-am descoperit noi bicicleta şi mersul pe jos, că logo şi publicitate avem, dar ne trebuie relevanță să ne punem la treabă fără a ne da peste cap, că-i simplu ce avem de făcut, însă trebuie să ne trezim,"  zice unul Dragoş, concret, având spiritul de guvernare.

-"Noi la sat ne câştigăm mâncarea cu sudoarea fwții, frunții, că muncim la sat din greu pentru mâncare şi pentru succes", zice inedit neânvinsă Vica muncind în hotar către Osoiu, la Părăul-Mărului, dar cine mai şti cât de breji suntem, cu spirit sănătos încăpățânat în bine, cu toate că la un moment dat parcă n-am avut nici un vis, ideal, deşi suntem uluitori, ca oameni? Ceva avea şi da culoare vieții fiecăruia. Si Eminescu lucra la cotidianul "Timpul" singur, peste puteri, ostenitor, cum mărturiseşte şi Ion Slavici. Fiecare îşi spune ce-l doare, că ceva nu merge, ceva nu-i în regulă, nu se învață lecția vieții, creativitatea cu autostrăzile, care nu-s finisate, terminate, deşi viața nu-i un pazel, că Bectel ne fură nu doar banii, ci şi abandonează lucrarea, că americanii aieştea-s neserioşi, mincinoşi, sunt fără scrupule, fără ca preşedintele lor Trump să ia vre-o măsură de sancționare, corectând, făcându-ne dreptate prin îndrepare  lucrului, ca poporul român să nu fie păgubit (c-altfel poporul american e un hoț, care prin Bectel, care ne-a jefuit, tâlhărit, ne-a scos pieri albi făcându-şi imoral damblaua (în cazul aiesta ce să zici ?

     - Tu stii zicala ca: Daca te iei la tranta cu uratul devii si tu ca el. Americanii i-au batut pe germani si au devenit ca ei, razboinici/cotropitori, apoi i-au batut pe comunisti si azi au devenit ca ei, ca asta e corporatia, o dictatura comunista. Ce a fost comunismul = un mar paduret, ce este globalismul = un mar altoit.

     - Cum reglăm contururile, situația, furia? Cum să fim flexibili, iertători, înțelegători cu tâlhăria, cu corupția, cu mitocănia acestor mitocani de loc haioasă, care s-au amestecat mizerabil unde nu le fierbe oala, că-i ca un polei ce dă pe dos un alt spectacol carambol, că răstornă situtuația auto-mobilistică, că-i alunecos şi-n tot ce-i de văzut se vede strâmb ca o dramă pe auto-stradă, că nu se bate fierul în grabă, fiecare pe cont propriu oriunde riscându-se, că bați rarisim fierul până-i cald, că toți au treburi de rezolvat la serviciu, dar imperfecțiunea socio-umană e tragico-comică politic, comedie umană Balzac, că nimic nu-i natural, ci artificial în plin soare, totul fiind un markiting, o prădăciune, care pentru nimeni nu-i binefacere. Ți-oi trimite cartea NĂDEJDEA PHONEX 2, dar înțelege, că banii nu-mi aduc fericirea pentru'că-mi lipsesc, îmi lipsesc monii, monii, banii, îmi lipsesc cu desăvârşire. VOI DEPĂŞI SITUAȚIA FII LINIŞTIT, PRIETENE, Ben. „Incredibil NASA va cerceta interiorul planetei Marte (Teorii Incredibile) Ce rezolvă asta ?

     - Ce se ascunde dupa asta? ai vrut sa zici/intrebi. O gramada de bani furati se spala prin tricul asta magic in buzunarele clampailor care pretind ca trag sforile lumii. De asta sunt ei acolo in varf – sa fure!

     - Am vrut să-ți spun, dar nu ți-am spus, că am apăsat, butonat  undeva, pe ceva  şi nu  reuşesc să-ți trimit. Până nu ajung la Cluj. Ți-am trimis ce ți-am trimis doar de pe facebook. Un altfel de corupție, o mărs un la târg şi şi-o vândut vaca pe Bumba, cupărându-şi o altă vacă, omul de la care omul nostru o cumpărat o zis că o cheamă Bumba, în concluzie:

-"Bumbă am dat, Bunbă am luat cu nimic mai perfomantă ca cea care am vândut, am cumpărat". Înteres barbar turcesc pentru fes, că şi la americani, cum ți turcul aşa ți şi pistolul, metoda de a fraieri pe ceilalți.

     - Toate imperiile sunt la fel.

     - Cunoşti omul după vorbele lui din "pământ şi iarbă verde", o expresivitate prin care dovedeşti, că eşti om, din spațiul balcanic european, într-un popas spiritual prin folclor, ca Pr.Grigore Crăciunaş folclorist autentic, harnic, cum o zice şi specialistul Prof. Adrian Fochi, despre acest folclorist, că-n folclor şi etnologie descoperi România profundă şi dodoloță, vorba,  țăranului agricultor, gosodar ordonat şi disciplinat cătuneşte, ostăseşte, cu bun simț şi cu simțire şi sentimente de dragoste de patrie, cum rar, în tot şi toate: sincer, de caracter, pragmatic şi autentic ca valoare umană, ca o Biblie pe care o citeşti zi de zi prin munca care o depune din zori, de la cântatul cocoşilor şi până târziu în noapte trudind cu abnegație, laudă de zestre, pentru pâinea cea de toate zilele, c-aşa a fost rânduit de Dumnezeu încă de la începutul fără sfârşit, ca să fie pe lume un bogat de pace şi pâine, belşug de sănătate a pământului, ca oameni cu natura noastră umană îngrijindu-ne de natură, ca să nu devenim nulități şi pe nicăieri, mai filozofează câteodată şi Viorel în fața cetățenilor adunați în casa lui, ca la un Ilie Moromete sau acel Nicolae Moromete umblat pe la mai multe şcoli, ba chiar scriind cărți din mintea lui şi ajuns om mare, Marin Preda, chiar la Bucureşti(-"Cartea e o cordonată a geniului, s-o ştiți mă!") Preotul Floarea Mureşanu e grăitor în acest sens dacă citiți, dragilor ce a scris în eseurile sale publicate în VIAȚA ILUSTRATĂ, Cluj, 1940...  şi despre preotul Mureşan scrie în Rotonda Plopilor Aprinşi  Valeriu Anania, Bartolomeu, c-ar fi fost un om blajin, harnic şi foarte iscusit şi cult: preot şi scriitor distinct şi deosebit, că a publicat şi în Tribuna Ardealului eccetera, eccetera, că n-am la mine cetera, dar pot să vă spun ce ştiu, că Pr. Lector Univ. DOREL Man tot ce a scris ciubăncanul, Protopopul Prof. Dr.FLOREA MUREŞAN a publicat în volumul "GRAI ŞI SUFLET ROMÂNESC". Pr. Pr.Dr. Floarea Mureşan n-a greşit nimănui cu nimic, dar tot l-au închis comuniştii, că vroia bine sătenilor din Breaza şi Suciu mobilizându-i voluntar să secere, că veneau ploile, apoi să meşterească la un pod dus de ape şi cu ce greşise zicând oamenilor să nu fumeze, să nu bea? Sabota comerțul socialist, ziseră nişte activişti de partid, că el ca Viorel în Sâmpetru le spunea adevărul, le da peste nas că fac strâmbătăți, el le spunea pe față, verde-n față, le spunea fățiş. Era pe vremea când făcea colectivizarea forțată şi lumea era rău burzulită:

Sunt grăbit, sunt grăbită,

Că mi casa, vatra, nelipită

Şi mi-s rufele la soare

Şi copiii cer mâncare.

Şi în Ciubanca rămasă de pomină, că la aieşte lui Lungu se gătase, ispravise, mălaiul, deşi-n casăerau mulți prunci, care nerăbdători înfometați cerea să mănânce, dar muierea omului, mama copiilor le-a zis supărată: -"N-am de unde să vă dau mălai, că s-o ciuntat, gătat." Dar copiii: -"Dă-ne mamă şi de ăla ciuntat"

Popii ştiau sărăcia din satul românesc, dar să le spui ceva celor vinovați de situație, autorităților, nu le convenea, te băgau după gratii la răcoare, pe tine, că asta era vrerea şi legea autorităților, c-ai zis ce nu trebe despre ei, i-ai acuzat... Unii îşi pierd cumpătu şi ne las fără protecție, fără apărare. ...şi la, la, la, e bine, no! Care ne ia apărarea? Bla, bla, bla, cine-şi dă silința? Unde-i încrederea şi-n ce constă? Sunt nişte roluri... Cine ne înțelege de aşa natură, că ne înțelege? -"Cărțile scrise sunt nişte minuni", zice protopopul Mureşan Floare "cărțile sunt minuni, te transformă, te face om de valoare, te face să fii de aparteneță la un neam (noi nu ne alegem părinții, țara, neamul, graiul-patria limba română, màndria de a fi român). Plecând peste hotare poți să uiți că eşti român, îți pierzi rădăcinile. Cum suntem implicați decizional? La noi unii împlinindu-şi dorința amară pelin pelin pelinaş amar, că îşi determină moartea, se sinucid fără o motivație, actul ăsta hâd neavând ca să-l motivezi nici un argument, nici o motivație, nu te justifică adrenalună, emoție, că te omori, dar fără să  se ştie dacă ancheta poliției trăgându-şi sufletul va descoperi adevărul, adică ce a vrut el, intrusul, dereglat, fără de logică, fără de normal, tot mortul fiind de vină, în cazul aiesta, deşi pe morți nu-i bine să-i vorbeşti de rău înainte de toate e de ştiut, chiar dacă-i i prost şi trebuia să stea acasă, cum zice Burdea, deşi după moartea cuiva nimic nu mai e ceva înteresant, că mortul nu mai e productiv creative (nu mai are nici o perspectivă, aşa cu ce să te mândreşti că nu e nici într-n fel erou nici hăbăucul terorist fanatic care omoară pe alții, ( ş-atunci la ce să-ți pui capăt zilelor, să te dai dracului?) mai ales, că nu ți s-a dat viața, zilele, o excepție, ca să ai oportunitate, să fii o excepție, o excelență ca să lupți pentru bine sustenabil cu dragoste şi dor, şi nu scrie nici în Coran în nici un fel fii om mort, că nu eşti ca un mail, că alta-i adevărata socoteală umană, dialectică, tu ca om având altceva de făcut, omul bine făcut, aşa: decât să te omori ca un dement, ca un nimeni stresat, schizofrenic, fără a fi în nici într-un fel eroul social-uman a vieții pe Arca Salvării, pe Arca lui Hristos, Arca cu drept de a trăi artistic, cu-n drept de a munci, e mai bine să faci binele, ca un cadou a lui Dumnezeu pentru a trăi pe pământ ca oameni între oameni, ca magnificii fantastici a lui Dumnezeu pe terra, dar dacă omul nu înțelegi aiasta nu-i rațional real, tu, ca semenul meu, ce poți să mai faci, că avem un scop comun astral fără a fi dintr-un scenariu cu trucaj cinematografic, care nu luminează cu lumina pentru a lumina atuurile celorlați fericiți născuți să canonească trăind cu voința de fer, plini de caracter pentru a-ți depăşi limitele, în nevoia de a trăi liber, în linişte, deconectați de calculator, de telefon... de tot ce-i poluant, negativ şi nociv, că noi amândoi, Ben, avem pe bune o poveste, povestea care ne remarcă dacă o povestim celorlați dând din fericerea noastră celorlalți, ca să se înfrupte din ea natural reducându-şi oboseala şi făcându-le viața sărbătoare, că noi avem grijă de ei dezinteresat, omenesc, inteligent şi românesc, făcându-i să se bucure de viață, de divinul ei, cu simțire şi sentimente pentru Patria Limba Română, ca-n "cântă acum cu mine"e o sfințenie mioritică, omenescul nostru Eminescu, dăinuirea noastră). Trebuie să ne iubim moşia şi neamul, cum zice drept, viteaz şi sfânt, Mihai Eminescu scump David al poeziei, cu drag de România, ca Sergiu Surugiu-Fuego, un fără egal al cântecului universal, ardelean, popular, ca creştinul Dorel Vişan, clujean, senator al melcilor şi a psalmilor, scrişi cu inteligență scriitoricească, ca Solomon pildele sale, mai ceva ca Arghezi, scrisul fiindu-i un giuvaer al minții noastre ancenstrale pentru astralul, artisticul şi a minții, mod de a gândi alfel cântarea cântării omenirii, în lupta de a trăi omeneşte şi bine național şi social-uman universal, genial, fără pereche. După vorbele preotului Floarea Mureşan din Ciubanca, Clun, noi avem o plinitate a cuvântului şi ni menit să nu-i uităm spusele acestui martir:

-"Cuvântul lui Dumnezeu a participat la creerea din nimic a lumii deopotrivă cu Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt..." "Scrisul e altceva decât zugrăvirea cuvântului omenesc. Acesta la rândul lui este arătarea spirituale a omului, este vehicul a gândurilor. Cuvântul vorbit l-am putea asemăna cu un ecou. Stăruie oleacă izbindu-se din munte în munte şi apoi tace. Dar cuvântul scris este ca şi cum ai arunca o piatră într-o imensă apă liniştită. La început se formează nişte cercuri de unde care cresc mereu, se lărgesc până la marginea apei. Aşa este şi sufletul obştei ca şi adâncurile unui ocean. Într-ânsul cuvântul scris ridică valuri concentrice care vibrează veacuri de a rândul dând naştere prin ritmul dezlănțuit, poeziei, legendelor, dacă vreți şi amintirilor, dar pe aceste căi deschise, cuvântul nu-şi croieşte o soartă mai bună nici prin aur, nici prin iscusința legilor, nici prin vigilența poliținească, ci prin cuantumul de frumos, de bine şi de adevăr, pe care îl aşează în zidirile istoriei sale." Arta scrisului are putere de a se propaga peste veacuri şi peste spații geografice locuite de oameni, în slova scrisă transportându-se un mod de luptă, un drept de a fi cu iubire şi înviere, mai presus de cuvinte, mai Iisus de moarte. Adevărul învie deabi a treia zi după scripturi, după vorbele sfântului de la Ciubanca, Protopop Prof. Univ. Dr. Floarea Mureşan. Ai dreptate îmbrățişând adevărul național şi universal monumental, Ben. Joacă ursul de nevoe anevoie, păcălit şi biciuit, pentru bani, cu toată interdicția legii, că-şi dau acordul, votul, circarii, joacă ursul şi-n parlament votându-se eliminarea din conducerea circului pe Luviu Dragnea, că atunci când şeful nu-i acasă şoarecii dansează pe masă şi vigilența motanului dormitează, se auto-elimină, din fictiv, de la fraudă şi de la înşelăciune cu prădăciune furioasă, de loc frumoasă, cu probleme şi dileme în fițe Victor, Viorel Ponta, decăzut din funcție pentru abuz de funcție, de trandafiri... Practic, voi cunoaşteți figuraşul, fecioreascul, politic perseverent în rău, că la noi traiul ni scumpit, că cel mai iubit cetățean cel care nu trăieşte în van, cel care munceşte cinstit respectând tradiția, datina, trebuie ca făimosul creştin Hristos să fie răstignit, că cel mai iubit e prea vestit ca om potrivit la locul potrivit, în timpul trăirii sale sfințit pentru virtute, vitalitate... Cum găsim echilibru între real şi virtual, că-i un val de revoltă şi la noi, nu sângeros, ca-n Franța, totuşi cu nemulțumiri, ca-n America lui Trump, unde sunt suficiente nemulțumiri pentru autohtoni, că nu se găsesc lămuriri, soluții, rezolvări, o lume a aurului şi a țițeiului, ci fuşerăli, sfârnării, înşelăciuni, politice, cum şi tu confirmi impecabil, ca:

" Ion gură de aur", al omeniei noastre omeneşti de poveşti"cerbul de aur". Aş avea motive să mă motivez cu căsnicia minunată a lui Alex. Ştefănescu şi scrisul lui perfect cu sfaturi neplafonate pentru tinerii care-i dau mari speranțe şi multe bătăi de inimă şi de cap având şi cu cei care se cred a fi aşi sau ca tinichele şi ce credeți, dau cu bățu-n baltă stropindu-se şi murluindu-se şmecher tot, că şi-n cazul  Protopopului prof. UNIV. Dr. Floarea Mureşan, un om cu puteri care-l intrigau, pentru graiul şi sufletul românesc sincer dându-şi pe față magic toate secretele cu sinceritate susținând sustenabil şi impecabil, cum nu-ți vine să crezi, că şi el zice ceea ce conteză, pe vremuri de restrişte şi război:

-"Adevărul învie abia a treia zi după scripturi şi e spus de un ins de vorba unui as literar care pur şi simplu era poet, eseist, artist şi are propria cutezanță creştină din multele privințe, Alex. Ştefănescu, dezamagind pe cei lipsiți de talent, că şi Ilarie Chendi, ca Lucian Gruia, dejean, afirmă ce contează, ca omul de cultură, om pe măsură a lucrurilor, ca om cu talent şi experență şi cu spirit de observație aparte distinct şi deosebit, care s-a vădit, se evidențiază fiind cu relevanță, Pr. Floarea Mureşan, dar să vedem ce zice răspicat, clar, cu acurateță, că ce scriu eu nu-i o tele-nuvelă, ci adevărul adevărat:

-"Criticul literar este procurorul artei, a publicului, al neamului, al omenirii în procesului dintre aceştea şi literatură".

Alex. Ştefănescu cei, care te reneagă, că-ți contrazic părerile, aprecierile, tale, deşi-i drept, dar "tinichelile sunt" codă de câine, că ei, aceşti mulți uită să-ți mulțumească, deşi tu ştii ce-ți asumi, ca Protopopul din Ciubanca, că acesta nu seamănă vânt, ca să culeagă furtună, ca tine, omule, a rămas om între oameni pentru'că nu faci degeaba umbră pământului, că doar ciuful ciufuleşte lumea şi nu se vede că-i minunea.  

-"Vezi cum mă băşcăleşti," îi zice Daria lui Gică şi el:

-"Io nu-s buhaiul satu lui", repetă Gică

-"Tu dacă am greşit ceva râzi de mine, asta în loc să mă corectezi, învățându-mă ce-i înfundarea nasului şi durerea în gât".

-"Eu nu asta am vrut să-ți spun".

-"Cum scapi de inflamație, de gripă şi răceală?"

-"Lui Burdea, lui hodorogul aiesta i-am zis:

"Să nu mai ai treabă cu Daria?"

-"Tu, Daria, te temi şi de umbra ta"

-"Tu ai durerea ta". Trecând cu bine prin bine în viață, câştigi binele, curaj, poftă de viață, pe Arca Salvării şi fericirii Avram Iancu a neamului.

-"Aduse la adevăr sunt multe de spus în numele lui Iisus. Se fac multe înscenări deochate la noi şi doar Dumnezeu ştie inimile curate, adevărul gol-goluț. Tot ce contează te înteresează. Gică, colorat intens:

-"Toate problemele-s rezolvate: pacientul mort". Daria e o persoană de încredere, ca Vica. Nu râde, nu ia în derâs, peste picior, pe nimeni, că-i prea cinstită ca să-şi bată joc de cineva. A trebuit să-mi dau seama, cum mi-am dat seama ca tătă a ei: ce neprețuit dar e, ce diamant, a lui Dumnezeu e Daria mea.

-"Areți parcă ți-ai pierdut mama, ți-ai pierdut ceva drag... eşti cu tata în suflet şi frații lângă tine, Daria... auleu, că legea-i lege !" Peste tot sun probleme, nevoie de un necesar. Gică :

-"cum răchita, salcia, pom, aşa nici țiganul, om fără casă, fără patrie, nu-i om".

-"Hoțului  îi întinzi mâna şi-ți rupe mâna".

-"Mulți-s ci două fețe, coioți americani, că şi Hristos până a ajuns la Dumnezeu, a fost răstignit..., Daria zice:

-" până ajungi la Dumnezeu te omoară îngerii," iar Ilie Mureşan, ginere la Motoru din Osoiu..

-."te omoră sfinții" (şi numai el Ilie ştie ce decepții o fi având. Unii pot zice:

-"Pe tine ce te priveşte?"

-"Să înveți de la bătrâni şi înțelepți e parfumul vieții, că e ceva corect, infinitul apropiat de obiect mai ales, când dreptatea e legată la ochi. "Asta e acel ceva, care-l vorbesc cu tine. Să nu fie vreo neânțelegere.

-"Țăranu-i o cumințenie a pământului, să ştiți dacă nu v-am spus, e o nespusă, neprețuită, ca o morgană a  deşertului, că pocăiții caută oameni slabi, neînvățați, dar unii în satul aiesta nu ştiu aprecia asta, dar nu ştiu bărbații nici aprecia femeile..., dar tu munceşti din greu. Tu nu înțelegi?

Hai fuguța, fuguța,

Să lustruim ghetuța,

S-o umple moş Nicolae.

     - Danseaza Ursul Romanesc sau poate Panda. Un alt poem cinematografic experimental pe care oricine il poate incerca in gradina, acasa. Fiecare om in cusca lui se joaca. Toti suntem inchisi si ne cautam la nesfarsit identitatea.

     - Ai dreptate îmbrățişând adevărul național şi universal monumental, Ben. Joacă ursul de nevoe anevoie, păcălit şi biciuit, pentru bani, cu toată interdicția legii, că-şi dau acordul, votul, circarii, joacă ursul şi-n parlament votându-se eliminarea din conducerea circului pe Luviu Dragnea, că atunci când şeful nu-i acasă şoarecii dansează pe masă şi vigilența motanului dormitează, se auto-elimină, din fictiv, de la fraudă şi de la înşelăciune cu prădăciune furioasă, de loc frumoasă, cu probleme şi dileme în fițe Victor, Viorel Ponta, decăzut din funcție pentru abuz de funcție, de trandafiri... Practic, voi cunoaşteți figuraşul, fecioreascul, politic perseverent în rău, că la noi traiul ni scumpit, că cel mai iubit cetățean cel care nu trăieşte în van, cel care munceşte cinstit respectând tradiția, datina, trebuie ca făimosul creştin Hristos să fie răstignit, că cel mai iubit e prea vestit ca om potrivit la locul potrivit, în timpul trăirii sale sfințit pentru virtute, vitalitate... Toate femeile şi bărbații-oamenii țării pun umerii şi sufletul pentru întregirea, unirea țării (Dar unde-i istoria, nebunia, emoțiaunirii, înfăptuirii, împlinirii doririi  de bine, că ni se cuvine starea de bine). Vica cu gustul vieții, cu şarm şi proverbial, extraordinară, cu iz popular, țărănesc, zicea pământesc, părintesc, cu nimic greoi sau greşit, presus nezdrențos, zgrunțuros, pietros, aspru, țigănesc, ci cu o stare, care aducea mult soare şi emoție conectându-te la realitatea gliei şi ciocârliei, o sinfonie aromate, pur şi simplu pâine de tiate zilele, inimă fierbinte de om calculat, a spațiului geografic, ştiind ce zice, cum zice şi de zice  de sine stătător, caracteristic şi cu stabilitate şi pragmatic cu o sănătate socio-umană în modul de a fi cu specific:

-"Eu cu fața către tine

şi tu cu curul către mine.

Nu ştiu cât de acord cu mine e Alex. Ştefănescu, deşi-s pro Eminescu, deci nu-s nici într-un fel epigon, că Eminescu e îndrăgit de tine, că a muncit Eminescu o viață întreagă din  greu, ostenitor, dragoste şi dor, ca Hristos al Patriei Limba Română, geniu, național şi universal, dar ce zic? Patriotismul nu-i demodat, că aurul cenuşiu e strecurat, că iubirea cum poate fi demonetizată, deci n-are cum ieşi din modă, din tiparul ei, iubirea venindu-ne de la Dumnezeu, că iubirea, dragule, a existat şi n-are cum să nu existe fiind esența, religia, existenței cu excelență, ca e o poftă de viață în tot şi toate, o sănătate, artă a succesului, ca atare iubirea nu-i o abureală, nici nu înseamnă să-ți faci de cap, că ce-i poetul şi iubirea de patrie şi după preotul Floarea Mureşan, un martir în închisoarile comuniste? (a-ți iubi patria nu e un excesiv, că iubirea e din constiruția noastră, o încântare, e un unic de suflet din sufletul neamului, e lucrul bine făcut, lucru măsură a lucrurilor surprinzător de bine făcut de noi înşine, cum tu însuți Alex.Ştefănescu îl faci prin profesia ta, că lumina răsare din lumină pentru lumină, scriitorul, chiar şi criticul şi istoricul fiind pacea mondială, universală, bună credința şi bună-cuvința pe cordonatele excelenței existenței noastre, în noi existând fericirea celuilalt, fericirea națiunii pentru'că suntem chip şi asemănare a lui Dumnezeu, că poetul e un altruist dezinteresat, un "Ponex" a neamului renăscut din cuvânt, din cuvântul care-i de fapt însuşi Dumnezeu, Iancu şi Eminescu a națiunii, un Ion Alexandru-drept de a fi al iubirii, o Mesie a învierii, o nădejde, o taină la cina cea de taină, un omenesc sfințit cu dumnezăiesc, c-avem un aparte fiecare în parte întru răsărit de soare, ca atare poetul e o eco-sănătate pentru patria sa.

-"Gândurile mari şi rodnice sunt întotdeauna simple", zice Pr.Floarea Mureşan. Scriind tot ce scriu, îmi pun de mămăligă. În mine e filozofia lui Cioran, o inevitabilă cădere în neantul imposibilului de a fi că nu aflu mai multe de ce sunt, de încătro mă duc şi pentru ce, cu ce scop, cum perseverez, cum îmi arăt prezența, relevanța, ca-n ce scriu să-mi aflu relevanța, evidența, zâmbetul, sensul, propriu-mi univers, starea jalnică după ce Vica s-a topit, ca ceața, drama din mine, sub soarele către amiezii (şi care mi-s trăirile, Ben?), am luminozitatea, sunt scriitor luminos, cum zice Alex.Ştefănescu (duc chestiunea asta la bun sfârşit)? Ce fel de om sunt? Cunosc lumea îndeajuns, chiar o cunosc în omenescul şi adevărul ei? Am rigoarea necesară? Ştiu să scriu ca Marin Preda? Sunt cum sunt nefilozof.  E o diferență între mine şi un altul, că n-am o suficientă comunicare cu ceilați, cred eu ca un nebun.

     - Probabil de aceeia te-am remarcat pentru ca m-am molipsit de la Cioran pe care l-am intalnit fata in fata in cantina Lagarului din Latina/Italia in 1980 unde cauta o cunostinta. Pentru mine atunci care nu auzisem de el aparea ca un nebun cu parul valvoi imbracat intr-un paltom verzui. Cati-va ani mai tarziu i-am gasit cartile intr-o librarie din Melbourne, desigur in engleza si citindu-l nu m-am mai dezlipit de el. Daca as fi avut puterea sa ma intorc in timp i-as fi pupat nu doar mainile ci si talpile pentru ignoranta de a nu-l cunoaste si ai plati respectul meritat. Mai tarziu dupa 11 ani si un an de la revolutie m-am intors in tara si i-am cumparat toate cartile in limba romana pe care le vindeau pe strazile Timisoarei tiganii. El a cautat si a devenit. Asa si noi.

     - Ce zici e plauzibil, că fiecare om îşi caută calea către duhul de adevăr şi duh al vieții, căutând a se cunoaşte-n sine găsindu-şi calea, eminescianul firii, că fiecare o poveste plină de savoare, chiar prin ce nu-i la un moment dat, însă demolând mitul, că-n sinea fiecăruia e puterea, geniul, de a se scoate din rău, din suferind, prin natura aparte ce se dovedeşte a fi fericire pentru celalalt, pentru neam şi țară, devenind conştient de inteligența superioară, de darul dar din dar, rai dat lor, ca să schimbe lumea la față. E o diferență între mine şi un altul, că n-am o suficientă comunicare cu ceilați, cred eu ca un nebun. La noi situația e hilară, incertă, că ne face să ne pierdem încrederea în cei care ne conduc, că nu este o siguranță, o protecție a populației (unde-i marja de bine, că sunt lovituri în serie şi lucrurile sunt inconsecvente, că nu se respectă clasa muncitoare, deşi le aduce patronilor profituri, dar nimeni nu atinge problema? Nimic nu-i simplu, ci bătaie de joc, că-i vorba de exploatarea omului de către om, un lucru neomenos). Iată profesiunea de credință, ce crede un prieten de-al meu din Australia, ce scop comun avem toți cei care scriem, îmi spune despre ancestralul eminescian dintotdeauna pentru todeauna veşnic şi astral, ginial, omenos Hristos luminos, cu rost, un preasfânt universal, dat de Dumnezeu suflet din sufletul neamului omenesc, dragoste şi dor, o dragoste pentru patria limba română.

Cu drag un slujbaş fără simbrie, a patriei duh de adevăr şi duh biblie de viață Patria Limba Română, Pavel Rătundeanu-Ferghete. Cu sănătate şi bine! Eşti un înteresant, inteligen şi bun savant, superb ca un omenesc proverb, prietene şi pentru'că cauți să ne aşezi unde ni locul. Îți mulțumim. Eşti un nobil şi sublim a cuvântului scris. Amintirile trezite chiar de nişte scrisori sunt vii şi pline de căldură omenească şi într-adevăr ce-i doar vorbe vorbite în vre-o conversație omenească, dialog sau monolog (deşi când vorbeşti de unul singur, cum o făcea Vica şi ce tura-vura, când, chiar şi eu scriind gândesc cu voce tare, vorbesc şi eu, ce vreți, unii auzindu-te te consideră bolund, sărit de pe fix, cu o doagă lipsă) cu ce scriu vorbesc încăpățănat rău, pun colac peste pupăză sau viceversa pupăza peste colac, dar ce mai contează, că vorba rostită, vorbită se pierde, că "vorba volant, scripta manis" şi-ți reaminteşte scrisoarea, că şi tu ai scris ceva, şi scrii mult de-a lungul timpului,te preocupă şi nemulțeşte multe lucruri, multe nerealizări, multe nave ale gândurilor tale devin epave eşuate chiar în largul de cer şi-n lungul fără sfârşit de mare, câte-odată lupul de mare, acel Martin Eden, fiind doar un om, un Marin Preda, scriitorul "Marele singuratic" cu marile speranțe aflate în vânt, ca visător cu toate pânzele celui mai iubit pământeani, cu toate pânzele sus, deşi Iisus nu-i mai Iisus, că s-a împotmolit în motroşelile şi flecurile de bijutier ce te-ai vrut a fi val pe val, ca val pe val, ajuns în flux cu relux peste limitele de inundare, c-aşa-i viața, aşa cum s-o călit oțelul, cum e viața să ne pună pe frunte cununa de spini şi să ne urce pe crucea celui răstignit, mai ales ca neprihăniți, nemânjiți de orori umane, erori-greşeli, suferințe, oferite neamului nostru, n-am greşit cu nimic, cum după Hristos nici Maria-Magdalena n-a păcătuit, ci a iubit prea mult, iubirea de sine fiindu-i şi lui Ceauşescu un mult, un cult, cum zice şi Iisus în cazul lui, aşa că de ce şi cine s-arunce cu pietre sau să-l spargă cu gloanțe, ca să-l linşeze nevinovat, ca Iliescu la revoluția din decembrie 1989, nici azi nelămurindu-se cine ne-au sacrificat fără nici un Dumnezeu copiii, deşi aici nu era vorba de patrie, ci o foame, înteres, abuz de putere, de şefie, şi dacă aici era vorba de un lanț a slăbiciunii, vorba marelui Caragiale, că la noi e ca la noi ici pe colo prin părțile esențiale buclucaşi şi egoişti, cu iz de neo-comunism, de comunişti îmburgheziți, vorba lui Lenin, un Sisif al înțelepciunii din Rusia (că alții răstălmăcesc ştiința lui, ca Stalin pe care ruşii l-au reabilitat, în al doilea război mondial jucându-şi rolul, dar ce ştiu unii, care acuză pe Ceauşescu de ce n-a făcut?). Revenind la scrisorile profesorului Titus Furdui din Cluj-Napoca, la ce-mi scrise cu suflet, ca profesor de istorie, prima din 20 august 1987:  Simate tovarăşe Rătundeanu,

Am citit relatările dvs., cu înteresul care îl ridică problematica preocupărilor de spiritualitate românească şi nu găsesc cuvântul care să exprime considerațiunea cea pentru creația populare, familiale, ghicitorile şi zicalele noastre, care au însoțit cultura noastră peste două milenii şi va continua s-o însoțească întodeauna. Poporul român e cu adevărat un Demiurg cu D mare în toate privințele, iar cel care se preocupă, cum o faceți şi dvs., -de aceste comori, o fac fiindcă o prețuiesc. Este foarte înteresantă şi biografia tatălui dumneavoastră. Din păcate prea puțini sunt cei ce pun preț pe antecedentele familiare şi truda părinților, cu toate corvezile unei munci considerată în mod greşit (dacă nu tendențios: "de jos"), eu ştiu că înseamnă munca de jos, fiindcă m-am născut la țară şi noi am fost nevoiți să ne supunem la toate servituțile efortului fizic. Bunicul a fost rapsod popular, iar tata, ginerele lui, încă de când era copilandru, avea carnețelul lui de/cu "cântece bătrâneşti", colinzi, cântece de dragoste, patriotice, snove, zicători, huhuituri, ghicitori şi vorbe înțelepte. Scrierea lui Anton Pann Povestea vorbei, Esopia şi alte cărți familiare îi erau cunoscute şi îndrăgite! Mama îmi spune şi acum, la 90 de ani "verşuri " cu Horea, cu Iancu şi cu voevozii  trecutului neamului istoric al neamului românesc. Aşa că nu mă miră faptul, că dvs., v-ați dedicat acestui tezaur strămoşesc. E bine că e adunat la un loc şi că v-ați consacrat marelui deziderat de a culege folclor şi a-l valorica. Eu am credința că munca dvs., nu va fi în zadar. Cândva, se va găsi un cercetător care să pună în evidență sub toate fațetele lui luminoase. Marele Şincai, a purtat şi el, capodopera sa, mulți ani, şi "nu i-a fost ruşine cu ea" deoarece, spunea el celor care-l întrebaseră: -"ce poartă în spinare?", el savantul, declara:

-"Dacă nu mi-a fost ruşine s-o scriu (e vorba de Hronica sa) -nu-mi este ruşine nici s-o port în spinare". Şi a purtat-o toată viața. El n-a văzut-o publicată. Unii i-au spus că e bună de foc, iar el, care a scris-o: - "E bun de furci", adică să fie gâtuit! Noi nu ne putem compara cu el, dar, dacă avem la vedere zisa lui Samuil Micu:

-"O tu române, scrie istoria neamului românesc, iar de nu poți tu, ajută-l pe cel ce poate s-o scrie". Oricum, puținul într-un ocean nu se cunoaşte, dar şi văcălaşul (maltărul) dintre pietri sau cărămizi, e tot atât de necesar ca însuşi cărămizile. Deci nu lăsați să se piardă nimic din ceea ce puteți recupera din creația noastră populară.

Cu stimă,Titus Furdui, Cluj-Napoca Tot întetesant îmi scrie, iară profesorul Furdui Titus în anul 1987 la 23 decembrie, zicându-mi după Radu Cosaşu, care mă numeşte omeneşte: "omul de la Ciubăncuța-Clujului"

"Iubite omule din Ciubăncuța,

Mă folosesc de atributele date de fotoreporterul ALMANAHULUI CINEMA

în care a apărut un material foarte înteresant despre folcloristul Pavel Rătundeanu-Ferghete, cu care şi încep "misiva". Jarul în care vă arde inima e focul ce purifică-presupun aurul Dvs., cu care v-ați făcut cunoscut unor specialişti în ale etno-folclorului. Am înțeles ce spunea şi tata: de la lume adunate şi iarăşi la lume date. Numai că, nici  culegerea de folclor nu-i o treabă uşoară. Oricum e mai lesne de cules, dar mai greu de dat. Cum nu mă pricep la politică"economică" mă tem că în cea administrativă, nici aşa. Înțeleg patosul, dorința vie de a vă vedea munca fructificată, însă în acest domeniu nici  eu nu sânt în măsură să spun decât: munciți, munciți, munciți. Aştept şi eu cu mare nerăbdare să mi se publice lucrările trimise cu ani în urmă la Bucureşti, la Consiliul Culturii, dar nu apar. Cine ştie cât va mai trebui să aştept. Munca rămâne singura, marea răsplată. Am aflat-vorba"lumii", -că Editura "Dacia" are până în 2000 un imens material de publicat, aprobat de forurile competente, aşa că şi intenția mea de a-mi trimite un manuscris acolo, cade. Asta nu înseamnă că trebuie să renunț la munca mea. Continuați, că şi eu continui. Nu sunt -din nefericire -în măsură să dau sfaturi, nici n-am dreptul de a face promisiuni. Scrisoarea Dvs., un adevărat letopiseț popular-căreia nu am răspuns, aştepta să-i vie rândul. Am avut (ca şi Ion Cuceu) foarte mult de lucru. Puterile mele de muncă m-au părăsit deja în aşa măsură încât nu ştiu dacă voi mai face față. În 1987 mi-au apărut 4 articole în specialitate, dar aşa că... aştept. Cât? Nu ştiu. Un lucru ştiu, că trebuie să achit de obligația mea, de a fi folositor Patriei noastre. M-ar bucura să aflu că veți fi beneficiarul unui volum de Paremii, cu proverbe inedite, culese din zona dealurilor dejene (ca să fiu în ton cu Ion Cuceu). Regret că scrisorile mele sunt sărăcăcioase; bunăvoința Dvs., e generoasă şi mie îmi face plăcere să vă citesc mesajul cu care vii în întâmpinarea generației noastre şi a posterității. Cred în munca cinstită pe care o prestați. Îmi plac promisiunile lui Virgil Medan şi Ion Cuceu, cărora m-aş alătura cu toată inima, dar am dreptul să spun decât să aprob. Poate se vor ține de cuvânt. Abnegația față de "CÂNTAREA ROMÂNIEI" înseamnă înainte de toate pasiune, jertfă, competență. Aceste virtuți e necesar să le cultivăm cu generozitate, iar Dvs., ați dovedit această trăsătură de caracter. Nu vă abateți de la minunatele noastre idealuri. Baricadele de realizări cer devotament, curaj şi liber consimnțământ. Aş vrea să vă întâlnesc la Festivalul de pe Someş. Merită să ne dăruim. Răspunderea? Va veni şi ea. Vă doresc succese, fericire familiei şi An nou! Prof Titus Furdui-Cluj-Napoca"

     - Daca Ioan Pop ar spune adevarul si-ar pierde pozitia. Priveste in jurul lui, e inconjurat de carti. Deci el e rezultatul acelor scriitori care la randul lor au servit puterile care i-au publicat. Care e adevarul despre romani il putem descoperi analizand imperiul de azi si comparandul cu toate imperiile omenirii din todeauna. Ce stim despre omenire? 1. Stim ca omul e pervers, 2. Stim ca istoria se repeta, se invarte in cercuri. Daca e asa atunci dupa spusele lui Pop in 2000 de ani se va spune ca englezii se trag din Americani, ca irlandezii vorbesc si ei o limba asemanatoare cu Americani si deasemeni si scotieni, si ca mai sunt si alte popoare cum ar fi Indienii, canadienii, australienii etc. care vorbesc tot o limba asemanatoare, care se trag cu totii din limba americana. Toate imperiile au manevrat omul si istoria in numele orgoliului lor. Specia Om nu iubeste, sau mai bine zis nu se simte bine in fata adevarului.

     - Vică, cum aş putea zice că nu mă gândesc la tine. A nu gândi, înseamnă a nu fi şi de nu m-aş gândi la tine, ca Eminescu la marea sa iubire, Veronica Micle, crede-mă Vica, pur şi simplu nu mi-aş ierta, c-aşa cum sunt cred, că nici tu nu mă poți uita, aşa cum ne-o fost viața bună sau rea, că ştii, tu, ştii, că pe pământ nu trăieşte sfânt, ci-n culori de nelinişte şi necazuri, cu care a naibii ne obişnuim, chiar dacă deasupra capului nostru stă sabia care capul plecat nu-l taie(cu ce o greşit Acd. Prof. Univ. Ioan Aurel Pop, că pe mine nu mă mai duce mintea să intuiesc dibuind istoria ghicitoare cu ciumulceii cei, neavând nici studii speciale ca salariile/pensiile specialilor jucători de biliard sau pocăr ori ațipând la dezbaterile parlamentarilor fără esență națională de Dumnezeu şi ne-o spun împungându-ne cu gândurile care nu se concretizează în acțiune, că tot ce fac e de nota zero la purtare, nestetic şi fără o haznă deşi câinele iarnă ne viscoleşte şi muşcă hidos şi dureros, fatal, că mai mor şi amărâții a străzii). Tu, Ben nu uiți să mă scoți din uitare, din lacrimile sorții, deşi guvernanții cu legile lor fac să ne scadă numerar populația, ba vânzându-ne ce nu se vinde: casa şi pământul, deşi ne-au vândut şi cerul de deasupra capului ocupându-l cu avioane de război, cu exerciții şi experențe nucleare, distrugătoare, ca să mai câştige corupții şi astfel milioanele orbului, dar ce se face cel care n-are unde-şi adăposti capul, dar mai ales n-are un cui pe un perete al casei, ca Pepelea să-şi atârne pălăria şi pe unde calcă, păşeşte, vai de capul lui nici pământul nu-i a lui şivai, unde nu-i cap, vai, de popoare!, cum zice acel actor, care gândeşte haiduceşte, cutezător, la Prima tv (pe unde ne-om fi mai lăsat copilăria de România şi fără de grijile ei?). Ni se stinge ecuația, omenia omenească cu tot ce era viață firească pe această hăibată Arcă profundă şi mare întru răsărit de soare, de sărbătoare şi de binecuvântare ?!

     - Am dat ieri un interviu de o ora postului Radio Romania International unde am vorbit despre colaborarea noastra, despre carti, printre care mi sa cerut sa le prezint si lor o poezie de a ta si le-am recitat ultima ta poezie aparuta la mine pe blog ca sa nu se creada ca aleg. Interviul va fi difuzat international dupa Anul Nou.

     -  Mulțumesc, Ben, că tu tot tu ai rămas, mulțumesc, om de inimă, suflet omenesc şi-n special românesc. Gică dat naibii, îşi da sieşi piedică, cu-n păhărel în plus la bord crezându-se viteaz, mai breaz şi dacă sărea peste arcul de triunf, ca prăjină având dumnealui coloana fără sfârşit şi-şi permitea să fie obraznic datorată lui Daria, care credea, că el e buricul pământului, marele şi tarele care dă în cur cu narele, că era doar iz de om, unul ca bătrânul, cum îi zicea chiar el, că în lipsă tot mereu de țigări la cine să meargă şi să-i ceară dacă nu la Burdea, un Urcan Bătrânul aflat la tololoi, la ospățul deavolului fără panică: ce a zice lumea despre el, deşi el nărăvit îți arunca mâța-n nas şi-ți rădea mierța:

-"Dacă eşti prost să stai acasă", deşi cerşea la săteni care-l cunoşteau de câte pițule e, dar la stăini cerindu-le să-i dea de un țoi, păhar de vorbă, îi mergea şanta, îi ieşea socoteala şi se ținea vezi, Doamne mândru, că-i descurcăreț Burdea, ciufalnicul şi fălosul forfuros, veşnic cu paharul de țuică, horincă pe masă, în față şi cu țigara-n gură aprinsă, ca la Letu sau la Dumitru pipa, că-şi căutau pipa, dar pipa fără să-şi dea seama le era în gură, dar cum să se vadă ei pe iei că-s minunea, cu bârna în ochi văzând doar la alții gozul, ca Moromete, un năzdrăvan de Hogea a satului românesc, ca Pătru cel scurt? O altă scrisoare a bunului profesor Titus Furdui, ca un mod de apreciere şi respect, că el mult mai dotat dă explicații lămuriri (după ştampila poştei:.../1988)

Mult stimate domnule Rătundeanu, Confirm primirea misivei Dvs., care mi-a adus elemente noi în ce priveşte ponderea preocupărilor cultivate ca gen literar. Autoironia şi sublierea unor reflexe psiohosociale, sunt tentative intime ale zbuciumului lăuntric. Mult regret că nu sunt critic literar, nici literat ca să dau un calificativ extazului manifestat din truda ce o depuneți. Ca să urci treptele sociale ale proverbelor, şi să escaladezi glumele, riscurile cresc pe măsură ce le ataci. E drept, nu se poate glumi cu orice şi oricum. A fi filozof, înseamnă, mai întâi de toate, să te califici în atare profesiune. Fiindcă nu-i suficient să iubeşti înțelpciune, ci este necesar să o şi practici, iar aici e nevoie de recunoaşterea unor reguli elementare, fundamentale, e nevoie de o cultură creativa (în sensul de îsuşire de cunoştințe de specialitate), şi creatoare. E bine să facem haz de necaz, cum sună unul din proverbele înțelepciunii populare, dar toate cu  măsură. Măsura-a zis un filozof antic, e omul. Omul e măsura tuturor lucrurilor.  Vatra veche a satului Sâmpetru-Almaş era undeva mai sus de Gurişoare, la locul numit Corbu (de ce, din cauza răilor, care mai năvăleau asupra noastră, a oamenilor şi după ce satul s-a strămutat în actualul aşezământ, cel de pe Corbu nemai fiind încăpător, populația satului devenind mai numeroasă, vrednică, înstare, credeau sătenii vrednici să se înfrunte cu hoarda năvălitorilor necruțători care omorau şi tâlhăreau barbar, ca şi cum Dumnezeu nu era a tuturor şi a naibii migratori,  hărțuitori, aprigi, dădeau buznă cu abuz de putere îşi însuşeau ce nu le aparțineau, luând până şi prunci ca zălog, c-aşa erau ei pâine de o ființă, furau amarnic, jefuiau, jecmăneau, aceşti prăpădiți, călbăjiți, cărabăniți, migrați, de la casele lor, că aieştea înrăiți de tot, erau cei, care dase foc până şi bisericii unde se adăpostiră: femei, copiii, bătrâni şi oameni betejiți, care fără un taroste de obşte, unde să se ducă pe pâraiele adânci şi prin pădurile seculare în care şi Veronica îşi câştigase faima de fata păduri cu ceva veacuri mai târziu fără să-şi dea seama de ştiința sau neştiința ei, pe-acele timpuri imemoriale, oamenii pământului românesc, fugiră cât văzură cu ochii să nu devină robi, că cei care nu plecară din sat erau omorâți, "trecuți prin foc şi sabie" fără milă indiferent unde se ascunseră, chiar dacă se adăpostiră în biserică (era mult vaiet şi multă jele. -"Viața e un joc de cărți şi cum le joci aşa le ai şi cum îți aşterni dormi şi cum îți sari mănânci", se repetă Gică, ce mai zice fiind şi apă de ploaie ("trebuie să-ți faci o ordine în viață, Darie").

Lucru mare-i omenia,

Chiar mai de preț, ca bogăția

Şi cine-i om cu suflet mare

Rămâne român până moare,

C-are cu Dumnezeu chip şi asemănare.

[Continuare scrisoare profesorului Titus Furdui:]  E bine, chiar necesar, să lovim în ignoranță, ìn cupiditate, în cârcotaşi, în linguşirori, în peefizi, ipocriți şi vanitoşi, în trândavi şi demenți cu toată altelieria glumelor şi ironiile posibile, dar în aşa fel, ca la mierea adunată să nu se adune muştele: gură-cască, nătângi la minte consumatori de zeflemele. Trebuie să negândim serios la răspunderea ce ne-o incubă respectul față de adevăr, față de binele obştei. Să nu ne dăm drumul ca pe sfârliuş la vale, jucându-ne copilăreşte cu vorbele şi cu farsele, ca nu cumva să ne pomenim mânați de vânt ca o pleavă spulberată. Repet, intențiile bune sunt doar intenții, şi a rămâne la ele, înseamnă a bate pasul pe loc. Nu sunt în măsură ca să apreciez truda Dvs., un dascal ca Ioan Popescu ar fi putut-o face cu succes. Modul în care vreți comunicați ideile şi aspirațiile Dvs., merită o atenție deosebită, mai ales din partea Dvs., deoarece aluziile discrete la anumite momente din biografia Dvs., în relații cu foştii profesori şi dascali, pot duce la concluzii importante. Cine va cerut să nu deveniți scriitor a făcut-o probabil cu intenția de a vă sugera să scrieți, dar adaug eu: citiți, citiți, citiți, pentru a vă contura un stil propriu. Aveți o fetiță? Să vă trăiască, să o ajutați să devină Om, pentru a fi ferită de colții otrăviți ai năpârcilor. Că mare-i grădina... şi lighioanele unei faune de junglă, pot să-i apară în drum. Obişnuiți-o cu cartea. Prof.Titus Furdui bine intenționat şi bun sfătuitor,ca dascal: Prestigiul culegerii de folclor trebuie apărat cu cea mai mare străşnicie. Nu e bine să ne jucăm cu focul, dat fiind că deturnarea într-o covată acestui tezaur al pământenilor noştri, uituci cum suntem putem-vorba lui Engels-să aruncăm odată cu apa cu care am spălat copilul şi rufele lui murdare, să-l aruncăm şi pe el pe apa sâmbetii. Regret din inimă că nu sânt critic literar, nici folclorist, nici om învățat. Dau şi eu cu zacherilină în urmaşii lui Iago dar din nefericire nu am talentul necesar să le pot veni  de hac în chip strategic, ci ies ca un voinic în dumbravă la colnic, fără puşti fără pistoale, numai cu mâinile goale. Azi nu mai putem lupta cu arcul, cu săgeata ironiei, când inamicii nr.1 ai liniştii pământenilor, dispun  de matone de nitroglicerină. Ca să vă dau lecții, nu este cazul: să creiez un hapiness de  fairbay, nu mă încument să zic că am  făcut o ispravă prea bună. Dimpotrivă, "Spiritul hazos" nu mă prinde, că ieşind  şi eu din cochilia mea calcaroasă, de a "rupe" colții viperelor. Dar leacul cel mai bun-o spune Stan Pățitul-este "şepte sate n-au ce-mi face, dacă tac şi le dau pace."

Totdeauna adevărul iese  cu capul spart, şi-i bine să vă înarmați cu o cunoaştere cât mai profundă a conceptului  de a relata faptele. Talent  s-aveți, rutină de asemenea, şi curajul nu vă lipseşte. Folosiți-le în mod creator." Nu trebuia să-l compar pe prof. Titus Furdui cu Nemeth Băieşan Iosif cu Oprea Septimiu, Sinoschi Ioan, din Aghireş-Fabrici ori Borr Iuliu de la Bistrița, cu Postoş Leontin, Dull Francisc eccetera, de la Şimleul-Silvaniei, că nu mi-a predat la oare, dar mi-a scris scrisori de pomină:

"Drumul maritim, ca cel la care vă referiți când îi pomeniți pe Columb, e lung, şi are descoperirea forului interior. Bine spus: nici o ecuație nu pate fi rezolvată înafara formulelor matematice. Un înțelept aruncă  o piatră  în fântână şi 10 înțelepți n-o poate scoate. Depinde de ce fântână şi de ce piatră este vorba. Din nefericire noi nu putem orice, ci numai ceva din ceea ce ar trebui făcut. Ați îndrăgit folclorul? Culegeți, că mai este mult de cules, mai ales că el se îmulțeşte pe zi ce trece. Selecționați apoi trimiteți la Cuceu la Cluj-Napoca, că el este deja un As în materie de folclor. Aşzați-l structural pe teme cum v-am zis la Sesiunea Ştințifică din Dej. (în caiete tematice). Asta m-ar fi înteresat. Ajutați-o şi pe fiica Dvs., să vă înțeleagă truda, fiind'că la vârsta ei, soțiile nu-şi au încă locul în educația ei. Întăriți-i spiritul critic de care va avea nevoie în viață. Când ea  îşi va face lecțiile, Dvs., copiați-vă materialul adunat peste zi în "curat" să nu se piardă. Şi ca să închei, folosesc cu plăcere formularea "viață bună", multă sănătate, profundă dragoste, stimă, respect şi prețuire, domnule folclorist, tehnician veterinar, fiindcă avem multe de învățat de la toate viețuitoarele pământului, dacă avem ochi de văzut şi urechi de auzit. Toate cele de cuvință întregii familii, Prof. T. Furdui"

Țintim cu valoarea social-umană auhtonă, că nu ni trăirea vană, țintim, deci cu viața noastră către marte, către lună, ca esență şi chiar dacă n-ajungem, Ben, tot pe undeva ajungem, tu pe unda românească promovându-mă internațional, că am în mine ca tine mult național, avându-ne colosalul cult fără să ne îngrăşăm depunând proteină pe creer..., că frate-meu nimeni nu-i Maica Tereza, ori mă înşel, ca Fain-Făinel la prima şi ultima căsătorie, cu toate că amorul nu s-a inventat acuma şi nici pe vremea lui Eminescu, nemaicontând că eu n-am ureche muzicală, cum zice şi doamna Tătoiu (dar dacă nu dai nume ?), că  ce s-arăt cu barcă pe apă, daacă-s urâtă zice pudică Tatoiu, crăciunul făcându-se acasă, nu undeva, nu ştiu unde la cinci stele, acasă aflând ce trebuie, poezia românească, acasă fiind doar acasă, o viață frumoasă. Alin Pascal Ben spune celor doi copiii, cum şi lui i-a spus bunicu-su: -"Tabla scăderii şi tabla împărțiri, ci să învățați tabla adunării şi tabla îmulțirii, ca să adunați, să îmulțiți veniturile... Ca fiu al gliei Românie, doresc tuturor romànilor sărbători fericite, chiar şi celor de prietutindeni să aibă parte de sănătate, pace, bucurii şi împlinirea tuturor dorințelor! Amu-i bătaia peştelui. Surprize de tot felul apar. Binele să ni se îmulțească şi propria noastră viață să bucure şi să ne îmbucure! Dumnezeu să vă facă parte de bine, că eşti activ, harnic şi bun praznic cu superb Pepelea de verb şi proverb, ca un as a scrisului. Cu bine şi viață bună, tuturor celor care scriu cu minte şi suflet de pâine fierbinte de o ființă! Sărbători cu bucurii adevărate! Străinii  n-au cum fi cetățeni români, că nu-s de onoare, că aieştea care explotează om pe om, ne explotează la sânge, cu făr'de-lege, infern şi nu ne onorează aşa ceva, că ne boicotează, ne fac să n-avem siguranță, pe propria glie dulce de Romània, iubire pe verticală, că străinul e tot străin, şarpe crescut în sân, şarpe de dudău cu hit rău, că insalubru: -"ba vă dau mâine banii, ba poimâne, dar nimic din asta, nici o ispravă," că cel cu bisnițul, nu e expres, nu-i delicat, nu-i bun dezinteresat, că are pâinea şi cuțitul pentru propria îmbogățire egoiostă şi nu mai merge cum mergea impresionându-te ca pe vremea, epocă de aur, sub reclama benefică, altruistă, de pe vremea lui Ceauşescu, despre care neo-comunişti, corupții de azi, vorbesc de rău, ca să ne facă inima rea, ca oameni din lumea rea despre care şi Coşbuc zice că ne închid calea, drumul, cărarea, către bine, către special natural național cu final fericit, deşi planu-i cu plan către eficient şi benefic, pragmatic, în dreptul de a fi optimist şi altruist, ca voce cu toate atourile.  La noi se încurajează impactul ruşinos, dezastros, că e un impact social-uman, şi în Iaşi accidentul şi carambolul stradal de scandal nu-i o reabilitare morală, (avem discuții asupra ce-i prost gospodărit fiind o bătaie de joc, un carnaj inutil, ca un terorism, că nu-i o recuperală morală, e o traumă şi nu se visează mai departe la educația din România punându-ne-n încurcătură la index, din toate punctele de vedere şi e o crimă necontrolată vizibilă teribilistă, e un infarct cardiac, o izbelişte cu accident vascular, că aşa ca-n Franța cei cu gagicile, vestele, galbene sunt consecința răului venit din prioriile colonii explotate colonii necivilizate, un Mafalda avicistitudinii istorice, că ce ne-am făcut noi cu mintea şi mâna noastră se numeşte lucru manual şi ne devastează, revanşându-se răzbunându-se, că dacă am săpat altora, cădem noi în ea, c-apare cool o reparatie nu că  nemulțumiții, explotații, se răscoală, se revoltă, că ce căutăm aflăm, căutăm pe dracu, pe dracu aflăm mai presus de orce, că nu se pune mâna la lucru benefic, bine făcut, că  se joacă pomping politic, că t-ai jucat cu focul te-ai ars cu infernul, apocalipsa propriilor fapte, sabie cu două tăişuri, că ce ai făcut altora, ți se va face şi dacă otravă ai dat altora, otravă ți-sa da, că totul e devalorizat datorată migranților veşnic nemulțumiți de politica precară, explatotare, păguboasă, a țării care i-a adoptat, ca să aibă grijă cum n-au să te surprindă cu binele, cu momente de poveste, deşi răul nu-i un beneficiu pentru nimeni, nu-i pâinea cea de toate zilele, pâine de o ființă, pace, din nefericire, că nu e o viață plină de soare, viață bună, viață cu zâmbet, cu surâs de giocondă, de țărancă care se mărită, sănatoasă încăpățânată-n bine, că e firesc binele să domine şi să lumine, ca să nu se ajungă la nemulțumiri în băi de mulțimi, pentru a nu se ieşi în bricolaşi, că nu se pune efort de referință, unii neştiind logica şi matematica-n avatanjul vieții, a binelui plebei care dau cu pumnii, în ce nu-i iubire, cu intens artistic (nu-s la mijloc nişte calcule benefice sincere să fie eliminat ce-i mohorât, peşte împuțit la cap, putred la cap, deşi-ți vine să mori cu aşa situație cu nimic întru nimic, norocoasă, nici sporadic cu rațiune de sărbătoresc, că unii cu legile lor cu belele, totul fiind mai degrabă terorism cu imagini care ne afectează efectiv olfactiv afectiv, că din dos e cu miros, fără eficiență pentru a elimina ororile şi tot ce-i fără benefic şi siguranță, conştiință, de a salva suprem, pragmatic, alte vieți, deşi a izbucnit incediul, incendiile şi panicația socială, atacul de panică lovind criminal în propria socitate. Ilie Moromete al meu din Sâmpetru-Almaş a rostit vehement, ca un Nicolae şcolat, mare singuratic, cel mai iubit între pământeni, a zis verde-n față cu riscul de a fi suprimat de pe linia maritimă Onedin-România, că prea multe încurcături trag mâța de coadă, că se vrea de unii vânzători, trădători, de țară, cozi de topor, oameni pe mână cu vrăşmaşii, care ne-ar văduvi de neam şi țară, vrând pierduții, dezrădăcinații, pierduți în ceață, mânați de meschinul  înteres  pentru fes, de îmbogățire peste noapte, necinstit, pe nedrept, urmărind disperați, ca să ne pierdem indentitatea distinctă şi națională a românilor, deşi autohtonii autentici, sunt lăsați cu ochii-n soare de corupții mizerabili, (eu am necaz pe aieşti sfârnari afacerişti, neoameni. Tot din ce mi-a scris dezinteresat sincer prof.: Răspund scrierii Dvs., şi prin trimiterea la documentele P.C.R. ale congresului al lll-lea. Profesorul are un mod de a fi, o magie şi are, Titus Furdui un mod de a fi, îmi dă o lecție de viață (îmi scrie strălucitor):

". ..îndeosebi a Cuvântării tovarăşului Nicolae Ceauşescu, care vă v-a da cu siguranță, sprijinul moral şi etic al muncii Dvs., deoarece, în ea veți găsi posibilitatea de a vă orienta cercetările şi investigațiile. Ocrotirea natalității şi creşterii taurinelor, ovinelor, porcinelor şi toate celelalte văzute şi prin prizma prin înțelepciunii populare, prin ghicitori, proverbe, zâcale şi altele de acest fel, în scopul îmbunătățirii resurselor agrozootehnice, pot fi salvatoare în orânduirea tematică a materialelor. Nu spun acestea, cum n-ați şti ce importanță au docomentele noastre, ci pentru a ne declara întru de acord ce este mai înaintat în orientarea spre tot ce este mai de preț în activitatea  de zi cu zi în domeiul culturii noastre, o constituie principiile materialist-dialectice şi istorice, partinice, ori, asigurarea unei motivații certe a muncii în acest domeniu, îl formează tocmai aceste principii, pe care trebuie să le respectăm prin confirmarea lor în viața practică."  Pe omul aiesta, Furdui, l-am cunoscut la sesiunea ştiințifică, în cadru Culturii populare someşene "SAMUVS" DEJ, inițiată şi organizată cu amploare de etnomuzicologul Virgil Medan, un extraordinar, magistral, original, din Nireşu-românesc, co-Dejan, cu inițiativă, propunându-mi pentru a rămânea de pomină să deschid un muzeu, dar întreprinzător şi cu ispravă, lucru bun făcut de învățătorul Groza Teodor din Fizeş, Stupin, un destoinic, harnic, gospodar, autorul şi a monografiei chibzuită, documentă, ştiințifică, a satului sălăjan Sâmpetru-Almaşului, Sălaj. Sunt fel de fel de polojeni, lipsă de bună-cuvință şi respect față de clienteală Google, un sinucid psihilogic, că există oameni răi în lumea rea care mă sabotează, blocheză, în dreptul de a coversa cu prietenii facebook şi mail, net? Sărbători fericite de iarnă, cu doriri de bine şi sănătate! Noi cu toții suntem cu lupta pe cont propiu, dar politica ne dă de pământ, într-o cădere liberă, c-avem ce avem cu cei care ne conduc prost, că nu-s buni gospodar şi complică lucrurile vieții cu neartist (asta-i ceea ce noi am fumat ori ce ne-o consumat, că suntem porta voce a poporului prin ce suntem corecți, apărători ai poporului şi a marelui Eminescu, natul poet, o şansă favorită prin ce e drept, sfânt, național genial, prin ce pentru noi amândoi e înteresant spiritual, că pentru fericirea națiunii şi noi facem orice, ca să menținem sustenabil şi impecabil sănătatea țării şi sănătatea neamului, că doar aşa respectăm şi păstrăm zestre națională a pământului natal, în raiul ce-l am fără simbrie  pentru pentru simetrie şi pentru un mulțam, care rezolvă omenesca ecuație din omenie, că pentru bine din doi părinți (bărbat şi femeie) ne-am născut în lumina de început cu drept la veşnicie candidând iubire cu miezul problemei la fericire (un lucru foarte tare întru răsărit de soare la cursul normal a treburilor şi în concordanță, cerință, întru rostul acestui popor din omenesc izvor în drum către viitor, la un acces foarte înalt, deşi la tot pasul e stres din cauza supra-estimărilor, suferința fiind din cauza a ce trebuie făcut, ca să ne meargă bine, că nu-i uşor în dragoste şi dor ).

Gică: -"Dacă-ți dai banii de a dranga, ce înseamnă, risipeşti, îngropi talanții, ca să nu iasă magia oglindă?" Daria nu se împacă cu mine, că nici eu ca Vica şi frățiorii ei, nu vor să se aşeze la casa ei, ar fi contra, ca nişte suflete trădate, coioți nefericiți. N-am pentru Gică detectorul de minciuni, însă e dibuit cu fuse stâmbe şi mâța-n sac şi bâjbăie dintr-un colț într-altu, drept ca funia-n sac (e bulgăreală pe fulgăreală, că-n România e pace pe pământ, că steaua lui Eminescu a răsărit pentru epigoni nişte prefăcuți, fățarnici şi iuzi, fără o suprameție, care să ne recupereze, reabiliteze, ca pe taica Stalin Visarion, un bandit contra umanității, dar Putin nu se dezice de acest dur, conducător, că cine se aseamănă se adună, ca cel care zice: -Viața mea e un joc de cărți ( câteodată îți pierzi memoria, îți pirzi mintea, nu mai poți să judeci şi n-aş vrea să fii în chelea mea, sechelele fiind pentru toată viața, ca istoria...o poveste frumoasă, de urgență –

Daria: -Mie mi-o venit ideea... Mânci ce poți, tu tragi din greu, nu stai locului. Pocăiții mi-au dat pachet, cadou de Crăciun, deşi din cauza lui Gică n-am mers la adunare şi acuma ştiind, că se dă cadouri, nici aşa nu m-am dus, că să nu se zică, că doar din cauza cadourilor m-am dus acuma...!). În orice e vorba de respect, de prețuire. Numa' omul fiecare aparte cu un motiv în plus ia o decizie, dar Daria are locul ei în inima mea de părinte, deşi-i poate merge din rău în mai ră, că-i naivă, crede chiar şi-n cel care îi zice că-i spune adevărul afirmând: -"N-ai să găseşti un om ca mine şi nici meseriaş nimeni nu-i ca mine; păcat că nu ne-am cunoscut mai demult, Daria (n-ai să mai găseşti, ca mine)"

-"Deodata asta ştii, ştii despre ce-i vorba, dar nu apreciezi," gângureşte Gică. Are Daria buletin, carte de indentitate şi e vaccinată cu arta succesului, exaspererii. Îmi pare că e o repetentă şi eu sunt un om prea moale, fără eficiență ca "Papă-lapte", localnicul din Purcăreț, însurat cu pustietatea acestei păduri şi singurătăți şi cu soru-sa având din convețuirea asta a lui: două fice: pe Maria după mama ei şi Victoria, că eu nu-s energic şi practic, ci un "moaie-pome" tata, chiar zicându-mi că doar scriam:

 -"Tu eşti o baligă" (mă duc să văd ce minte are el, zice în zeflemea, fără o legătură cu ceva: -"Şi de ce m-am temut n-am scăpat...")

-Mie mi-ar plăcea ca tu să fii mai sincer (toată lumea-i şmecheră), "-îi zice Daria cu tupeu. Iară scriu de sărbători fără o normă literară, că am eu o poveste.

-"Tu eşti calmă Daria, eşti o drăguță şi o fată bună; regret că nu te-am cunoscut mai demult", zice Gică şi continuă: -"Să zici ce zici, ce crezi, neavând încredere în mine, Daria, că tu nu ştii ce am în cap.

-"Pot să bag mâna-n foc, că nu am avut de a face cu bărbați de la 27 de ani"

-"Nu băga, că vezi, că te arzi, îi zice el, că dor acei feciori creştini în cuptorul încins cu foc, n-au ars sau nici în groapa cu lei Daniel..."

Daria: -"Nici popa nu se culcă cu preoteasa până duminica când iese de la slujbă, nu se culcă, că nu-i bine, nu ştiu de ce zice aiasta Daria, că nici semănătorul nu face dragoste până după semănat.

Gică adaugă: -"La noi în Cristeşti popa i-o tra-so unei muieri, chiar în biserică". În sâmpetru şi-o rupt dracu'pieptu" în cucruzi şi Dragomir...

Din hainele hâde, murdare, cine scoate boala? O minciună poate distruge o lume, însă eu scriu stângaci, lapidar, herogrific, lipsit de har, pentru'că-s un naiv crezând, că scrisul meu va schimba-n bine lumea, deşi adevăru-i adevăr şi viața una scurtă şi datorită nouă oamenilor lipsită de sens, că ne furăm căciula pierzându-ne acul în carul cu fân, deşi în lupta pentru bine nu stăm cu mâinile-n sân, ci cu ghiarele înfipte în sufletul hain şi hăpsân, spân.
     - Mi-e din ce in ce mai greu sa ma despart de asta lume. Aici e raiul! Pacat ca lasam dracii s-o mazgaleasca.

 PR-F&BT.