BEN TODICA: COLOCVIILE DE MARȚI 2019 UNCUBUS (1)

vineri, 31 mai 2019

COLOCVIILE DE MARȚI 2019 UNCUBUS (1)

COLOCVIILE DE MARȚI 2019

UNCUBUS (1)

Solo Viniciu Moroianu:

Dinu Lipatti – Preludiu

Frederic Chopin- Trei mazurci op.50

Intervenții:

Teatru de poezie: Liliana Popa, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat, Gabriela Tănase, Florentin Streche, Dorin Croitor, Victor Johan, Dan Tudor Calotescu, Gabriel Dinu, Daniela Albu, Ileana Popescu Bildea, Silvana Andrada Tcacenko

Parteneri: Asociația Culturală Româno-Indiană, Bharata Vidya Bhavan, Academia Internațională Mihai Eminescu, Societatea de Etnologie din România, Centrul Antim Ivireanu, Fundația Dumitru Drăghicescu, Fundația Alexandru Philippide, Asociația Culturală Aromâmească, Teatrul Robert Calul

Coordonator: Dr. George Anca

George Anca

Today at 10:27 AM .10.01.2015

Bună dimineața și respectoase gânduri bune!

Aș putea cânta solo, în 29 ianuarie, un program de 13':

Dinu Lipatti – Preludiu

Frederic Chopin- Trei mazurci op.50

Ce spuneți?

O zi frumoasă vă doresc,

Viniciu

Berlioz, Hector: 150th anniversary of death (December 11, 1803 – March 8, 1869)

Carmen Hendershott:

You keep in touch with emaile about your activities related to Eminescu.

Cornelia Sorescu

Dacă am avut şi încă am un vis , acela este ca ,în fruntea acestui stat , să existe un om precum M.S. Regele Ferdinand , dar se pare că norocul apare o singură dată şi este greu ,aproape imposibil, să se repete.Măcar dacă ar citi sasul nostru câte ceva despre înaltul său predecesor şi,mai ales , să priceapă câte ceva din ce a fost EL. În ce te priveşte , îţi transmit gândurile mele bune ,pentru tine şi pentru cei dragi !

...

BIBLIOTECA CERULUI

Dintr-un cer prăbuşit, căzut ca o rană vie printre dealuri, case şi oameni, dintr-un cer care se dezintegrează undeva între Soare şi Pământ, cad nesfârşite mesaje umede. Şi eu le citesc! Fiecare strop de cer căzut în ochii mei este o scrisoare, o odisee, un destin, iar hainele de pe mine, ude leoarcă şi baltoacile din drum, sunt bibliotecile cerului. Oricine poate citi mărturiile căzute din cer; orbii, surdo-muţii, sfinţii, ticăloşii, lupii şi viermii. Şi mai ales viermii, care stau de pază, dar şi cu răbdare, rod timp, rod eternitate, transformând totul în ceea ce suntem.

– Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap, forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau, tăcere…

Un colţ de stradă, un bulevard, pe care sunt obligat să-l cuceresc, să-l străbat, cu toate că e complet gol, complet pustiu. Mă lupt cu el, păşindu-l hotărât şi apăsat şi cu fiecare pas sunt tot mai convins că acest drum nu duce nicăieri. Dar continui să păşesc şi alături de mine păşesc Prometeu, Ulise, Michelangelo, Isus Cristos şi tatăl lui Dumnezeu.

Calci greu în apă vie, calci în picioare cer, calci imortalitate şi de aceea nu ştii, nu înţelegi! – Şi iarăşi, fără de voie, îmi vorbeşti în cap? Hai spune-mi eşti tu, „Liniştea” eşti „Spaima”? Sau taci! De-a pururea să taci!

… Şi am ajuns acolo unde şi bulevardul şi ploaia brusc s-au terminat într-o balustradă înaltă de un şchiop şi jumătate. Aplecându-mă puţin în faţă, pot foarte clar să văd focul care încălzeşte Pământul, focul de care se tem cei care nu au păcătuit. Dar dacă alunec şi cad până în centrul Pământului, pot oare să mă reîntorc de mâna cu Atlas. Şi reîntors, pot oare să ard ca un sfat bun, că o bucurie? Şi dacă ard aşa, pe cine pot să-l încălzesc, pe cine flacăra mea poate să-l lumineze, să-l mistuie-n lumina din adâncuri şi să-l salveze? Nu, nu-mi răspunde tu, Ulise şi nici Tu, Doamne nu-mi răspunde. Să vină un necunoscut şi ăla să vorbească!

Acum e linişte deplină. Un fel de moarte cu ochii larg deschişi care înregistrează totul, dar nu răspunde. Ce glas are Moartea? Cu ce cântec seducător, cu ce marş glorios sau cu ce şoaptă tainică ne atrage ca un magnet şi ne trimite în murire? Sau poate că într-adevăr este ne-murire, sau poate că ne trimite într-un cuvânt necunoscut, care nu poate fi rostit de cineva încă în viaţă. Trebuie să fii mort cu adevărat ca să-i înţelegi menirea, să-l poţi rosti, împărtăşi altora şi atunci doar morţii te vor auzi, te vor înţelege!?

Şi ea, Moartea; rămâne cu noi pentru întotdeauna, sau doar apare la balustradă, ne întinde mâna şi ne trece de partea cealaltă? Ca apoi să dispară că o promisiune neîmplinita, lăsându-ne singuri să pipăim întunericul sau lumina o eternitate? Eternitate care pare să fie chiar mai lungă decât viaţa de toate zilele…

Cerul s-a ridicat până când încet, încet, a dispărut şi mesajele lui umede nu mai pot ajunge până la mine. E linişte şi nimeni nu-mi mai vorbeşte în cap. Să fiu oare mort? Mort pentru prima oară!?

HAVEN LIBRARY

Endless wet messages fall from a collapsed sky, a living wound among hills, houses and people, from a sky which disintegrates itself somewhere between the Sun and Earth. And I read them! Every drop of heaven fell into my eyes is a letter, an odyssey, a destiny, and the clothes I wear, dripping wet, and puddles in the way are libraries of heaven. Anyone can read testimonials fallen from heaven; blind, deaf and mute, saints, scoundrels, wolves and worms. And especially worms that stand guard with patience, gnaw time, gnaw eternity, turning everything into what we are.

– Quiet down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to write something completely different than I had planned ! Silence I want, silence …

A street corner, a boulevard, which I am obliged to conquer it, toramble through, although it is completely empty, completely deserted. I struggle with it, stepping to it decidedly and heavily, and which step I am increasingly convinced that this path leads nowhere. But I continue to walk and with me walks Prometheus, Ulysses, Michelangelo, Jesus Christ and God the father.

You walk hard in living water, walk heaven, walk immortality step and therefore do not know, do not understand! – And again, unwillingly, you talk in my head? Tell me, are you “Silence” are you “Fear”? Or shut up! For ever shut up!

… And I got there were both boulevard and rain suddenly ended in a railing high of a limp and a half. Bending a bit forward, I can see very clearly the fire that warms the Earth, fire feared by those who have not sinned. But if I slip and fall up to center of the Earth, may I return by hand with Atlas? And once returned, may I burn as a good advice, as a joy? And if I burn so, who can be warmed, who can be enlightened by may flame, devoured by light of depths and saved ? No, do not answer you, Ulysses, nor thou, O Lord do not respond. Let come an unknown guy and speak!

Now it is full silence. A kind of death with wide eyes open that records everything, but not responding. What voice has Death? With what seductive song, what glorious march or what mysterious whisper attracts us like a magnet and sends us into dying? Or maybe really it is no-dying, or sends us into an unknown word, which can not be uttered by someone still alive. You must be dead really to understand its mission, to utter it, share to others and then only the dead will hear, will understand you!?

And she, the Death, remains with us always, or only occurs at the railing, holds her hand and move us to the other side? Then disappearing like an unfulfilled promise to us, letting us alone to touch darkness or light an eternity? Eternity that appears to be even longer than everyday life …

The sky got high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach me. It’s quiet and no one speaks to me in the head. Am I dead? Dead for first time !?

———————

Dimitrie GRAMA

Gibraltar, septembrie 2018

George ANCA

Bucharest, October 2018

Dimitrie GRAMA: Poeme / Poems – Translated from Romanian by George Anca

PREDICATORUL

M-am dus să-l ascult

în fiecare duminică m-am dus

era o iarnă grea și biserica

Era mai caldă decât camera

mea de la subsol.

După predică beam vin cald

și câteodată îmi era rușine

Căci beam până se încălzea inima.

Dar nu de asta m-am dus

Era bătrân predicatorul

Unii spuneau: fără vlagă

Eu însă nu-i ascultam

El îmi vorbea mie direct

Și despre ceva ce nu înțelegeam

despre suflet.

Era o iarnă grea

Ca un păcat neiertat.

THE PREACHER

Every Sunday I was going

to hear him

on hard winter with church

warmer than

my basement room.

After sermon I took hot wine

getting ashamed sometime

when heart itself grew hot.

That’s not why I went there

Some were saying

Of old preacher: flabby

I did not listen to them

He spoke directly to me

About something I didn’t understand

on spirit.

It was hard winter

unforgivable sin.

M-AM DUS LA PROCES CU MARI SPERANȚE

M-am dus la proces cu mari speranțe.

Judecătorii îmi fuseseră

frați de arme.

Ne-am salvat reciproc viața,

sau mai bine zis:

eu le-am salvat de multe ori viața

fiind cel mai bun ostaș.

Și de câte ori nu mi-au

mulțumit atunci în noroi,

în tranșee!

Acum, după aproape două ore

în care se pare că nici nu m-au recunoscut,

Frații mei de arme

m-au pus în lanțuri.

Temporar, doar temporar…

Mâine dimineață voi fi executat.

I WENT TO TRIAL WITH GREAT HOPES

I went to trial with great hopes.

The judges had been

my brothers in arms.

We saved each other’s life,

or better said:

I’ve saved often their life

being the best soldier.

And so many times they did

thank me in the mud

of trenches!

Now, after nearly two hours

it seems that they not even recognized me,

My brothers in arms

put me in chains.

Temporarily, only temporarily …

I will be executed tomorrow morning.

CÂND SE REÎNTORC ARMATELE

Când se reîntorc armatele

o parte dintre soldați

vorbesc o altă limbă,

o limbă străină.

Se pare că

doar copiii mai înțeleg

privindu-i respectuos

și ascultându-i

cu gura căscată.

WHEN ARMIES RETURN

When armies return

some soldiers

speak another language,

a foreign language.

It seems that

only children still understand

watching them respectfully

and listening to them

with open mouth

CÂND MOARTEA ÎȚI VA BATE LA UȘĂ

Când Moartea îți va bate la ușă

vei simți un gol mare în stomac

și tremurând tot, cu genunchii moi

te vei duce să-i deschizi

te gândești că a venit prea devreme,

pe neașteptate, și ai vrea să te împiedici de covor

ai vrea să tragi de timp cât mai mult

ai vrea să nu ajungi la ușă

dar în același timp ceva te forțează să te grăbești

ca să treacă cât mai repede

momentul acesta care

n-ar fi trebuit să existe

și așa prins între ușa de la intrare

și Moarte te bate gândul că

acest moment se va repeta la nesfârșit!

WHEN DEATH WILL KNOCK TO YOUR DOOR

When Death will knock to your door

you’ll feel a big empty stomach

and shaking all over, with soft knees

you’ll go opening to her

thinking that she came too early,

unexpectedly, you wanting to stumble on carpet

wanting to time it out

wanting not getting to door

yet something forces you to rush

to move as quickly

this time that

would haven’t existed

and caught so between the front door

and Death and you think that

this moment will repeat itself endlessly!

DISPĂRUT ÎN TIMP

Din somnul uterin

precoce în lumină aruncat

mâini reci mă pipăie

și larma mă silește

să strig, să strig.

Un univers fereastra joasă și-a deschis

mă cațăr pe țărmul nou

și anevoie mă trezesc.

Și vară peste iarnă trece

cum risipite clipele adorm

în pleoape de bătrâni…

Alunec repede în timp cu gheare încă mai încerc

să zgârii urme în cristal

Zadarnic gând

sunt încă mic, știu bine pe aripă de vânt

aștept să cresc…

Încet, încet m-am ridicat deasupra coamelor de

munți să văd în depărtare

icoane

ridicate de străbuni pe umeri firavi de fecioară.

Uitate sunt acum și părăsite în povară

acolo unde ocrotiți de beznă tiranii timpului

mi-au pregătit sfârșitul…

Cu sulițe de foc am fost străpuns în gleznă

și am murit în universul lor.

Lumina roșie de sânge

își umole cugetul și firea

rămasă singură privirea

întoarsă înlăuntru plânge!

Am dispărut în timp,

am dispărut în ruga interioară

cuvinte noi deschas-au alte porți

cuvinte-abia șoptite

m-au ridicat din beznă.

Știam că vii din neputință

cuget deșteptat și frate în credință.

Alături, greutate bună,

pământul ne ridică

în soare de când lumea răstignit

în evantai albastru.

Cu pas nesigur, stânjenit,

caut sprijin pentru-amândoi

și-aud

sunt tot aceleași vechi cuvinte noi

acum punte străvezie de cristal.

Și timp tot trece îngropat în timp

Sunt moș cu unghia răsfir

petale de migdal.

DISAPPEARED IN TIME

Precouciously throwned into light

out of uterine sleep

cold hands touche me

and clamor compels me

to cry, to cry.

A universe opened low window

I climb on the new shore

and hardly get up.

And summer over winter passes

as scattered moments get asleep

in the eylids of old people…

Quikly slipping in time I still try by claws

to scratch traces on crystal

Vain thought

I am still small, knowingly expecting to grow

on wind wing …

Slowly I rose above the ridges

of mountains to see at a distance

icons

carried by ancestors on frail maiden shoulders.

Forgotten are they now and left in burden

where the tyrans of time protected by dark

prepared my end …

My ankle was penetrated by fire spears

and I died in their universe.

Blood red light

fills its mind

left alone eye

turned inward cry!

I disappeared in time,

I disappeared in inner pray

new words open other gates

barely whispered words

rose me from the darkness.

I knew you came from helplessness

brother in faith awaken conscience.

Together, good weight,

earth raises us

crucified in sun since the world

in blue fan.

With uncertain step, embarrassed,

I search support for-both

and hear

they are all the same old new words

now transparent crystal bridge.

And time ever passes burried in time

I’m old man with fingernail scatter

almond petals.

ȚARA LUI SORON

A trecut războiul, dar cerul este încă o gură

fierbinte, dragon ce macină câmpuri de luptă

deznădejdi, suflete, speranțe.

Pe strada noastră lumea nu mai este aceeași:

doar un bătrânel culcat pe o carte deschisă, o

funcționară părăsită și doi-trei tineri care-și

privesc mâinile cu degetele albe, răsfirate.

Pantalonii, cămașa, pașii îmi sunt așezați frumos,

lângă cârciumă, îmi sunt mici acum și de aceea

i-am și promis cuiva venit de departe. Dar nu fi

trist, mi-au fost și mie doar împrumutați.

A trecut războiul, dar zilnic mă gândesc ce s-ar fi

întâmplat dacă nu m-aș fi reîntors și nu ți-aș fi

povestit despre țara lui Soron și desprea evadarea

din foc.

LAND OF SORON

War past, but sky is still a hot

mouth, dragon grinding battlefields

despairs, O my soul, hopes.

On our street people are no longer the same:

just an old man lying on an open book, a

deserted clerk, two-three youths who

watch their hands, white, scattered fingers.

My pants, shirt, steps are nicely seated,

besides tavern, they are small now to me and thatfore

I already promised them to someone came from far. But don’t be

sad, they were also to me just borrowed.

The war past, but every day I think of what would have

happened it if I wouldn’t returned to tell you

about country of Soron and about escape

from fire.

ANUL TRECUT

Ar fi trebuit să fim deja plecați

Și în locul nostru să fi fost

Plantați pomi fructiferi

Sau altceva folositor.

În orice caz, asta s-a discutat,

Așa s-a promis!

Nu știu de ce, și nimeni

De fapt nu știe,

De unde și când au dispărut câini?

Trebuie să fi fost vreo neînțelegere.

Și acum bătrânilor le este frică

Și nu mai pot să plece.

Stau ascunși după perdelele

Căzute din cer

Anul trecut.

LAST YEAR

We should have already be left

And instead of us be

Planted fruit trees

Or something else useful.

In any case, this was discussed,

So promised!

I don’t know why, and no one

In fact doesn’t know,

From where and when dogs disappeared?

It must have been some misunderstanding.

And now the elders are afraid

And cannot leave any more.

They stay hidden behind curtains

Fallen from heaven

Last year.

PRIN VECHI CATEDRALE CATHARE

Mă întreb dacă ați știut

că în catedrale vechi cathare

sfinții, tulburați de pași străini,

de mirosul de om,

se sinucid?

Doar într-un singur loc

mai sunt supraviețuitori.

De aceea nu e de mirare

că la pagina patruzeci și șapte

și numai acolo

dintr-o ruină se aude un cântec

de durere, dar și de iertare.

Aceasta este pagina în care

noi ar fi trebuit

să fim arși pe rug.

BY OLDEST CATHARE CATHEDRALS

I wonder if you knew

that in old Cathare cathedrals

The saints, troubled by foreign steps,

by smell of man,

commit suicide?

In a single place

There are still survivors.

Therefore no wonder

that on page forty-seven

and only there

from a ruin is heard a song

of pain but also forgiveness.

This is the page where

we should have

to be burned on the stake.

TUTUNGERIA

Într-un târziu mi-am dat seama

Că tutungeria din colț

De unde îmi cumpăr ziarele

– otrava mea zilnică –

a fost

clădită peste un mormânt.

Fiecare ziar are texte funebre

și mesaje de comunicare

între morți, cum ar fi:

– La câți metri ai putrezit?

– Acum nu mai simt umezeala!

– Nici măcar aici nu pot scăpa de voi?

Până și țigările sunt altfel aici,

parcă inhalez suflete putrezite.

Și totuși e bine așa.

Mă gândesc cu groază

dacă vor dărâma tutungeria

și în locul ei

vor construi o creșă… !

TOBACCONIST’S

Much later I realized

That corner tobacconist’s

From where I buy newspapers

– my daily poison –

was

built over a grave.

Every newspaper has funeral texts

and communication messages

among the dead, such as:

– At how many meters you rotten?

– Now I do not feel any moisture!

– Even here I can not escape from you?

Cigarettes are different here,

Like I inhale rotting souls.

And yet it’s better so.

I think with horror

if they’ll tear down tobacconist’s shop

and in its place

will build a nursery …!

NEBĂGAT ÎN SEAMĂ CU BRAȚELE SCHILODITE

Nebăgat în seamă

cu brațele schilodite,

artrotice

s-a prăpădit

cel care

o viață întreagă

nu a sculptat

altceva, decât

răstignirea lui Cristos.

La înmormântare

nu a venit nimeni.

Numai Dumnezeu.

UNOBSERVED WITH CRIPPLED ARMS

Unobserved

with crippled arms,

artrotic

perished

the one

a lifetime

didn’t carved

else, than

Christ’s crucifixion.

at the funeral

nobody came.

But God.

NAUFRAGIU

Am plecat să te caut

pe mare.

Eram în costum și pălărie

și marea era

de gală îmbrăcată.

Din cer oglinzi

ne reflectau

ținându-ne de mână

cu toate că noi

nu ne-am regăsit.

În adâncuri

veșnicul naufragiat

s-a înroșit la față.

Era gol și

gol pușcă a plecat

și nimeni

nu știe unde.

Eram în costum și pălărie,

eram plictisit,

eram naufragiatul veșnic

atunci când te-am regăsit.

SHIPWRECK

I went by sea

in search of you.

I was in costume and hat

the sea was

full dressed.

From heaven mirrors

reflected us

hand in hand

Although we

haven’t found again.

In depths

eternal wrecked

turned red at face.

He was naked and

stark naked left

and no one

knows where.

I was in a suit and hat,

bored,

shipwrecked forever

when I found you again.

PROBABIL

Probabil că oricât mă lupt

eu nu voi ajunge niciodată

să fiu din nou lut.

Probabil că sângele meu

este apa pe care

tu o bei.

Probabil că suntem împreună

doar pentru că făurim

cercei pe care luna

ni-i face cadou de nuntă.

Probabil că

aşa gândeam când

eram piatră.

PROBLABLY

Probably no matter how much I struggle

I will never get

to be clay again.

Probably my blood

is water that

you drink.

Probably we are together

just for forging

earrings that moon

make to us wedding gift.

Probably

so I was thinking when

I was stone.

BIBLIOTECA CERULUI

– Linişteşte-te! Te rog să taci, te rog să nu-mi vorbeşti aiurea în cap, forţându-mă să scriu cu totul altceva decât îmi planificasem!! Tăcere vreau, tăcere…

HAVEN LIBRARY

– Quiet down! Please shut up, please do not talk to me crazy in the head, forcing me to write something completely different than I had planned ! Silence I want, silence …

The sky got high until slowly, slowly disappeared and his wet messages can not reach me. It’s quiet and no one speaks to me in the head. Am I dead? Dead for first time !?

———————

Dimitrie GRAMA

Gibraltar, septembrie 2018

George ANCA

Bucharest, October 2018

Liliana Popa

Mulțumesc !

Domnule George Anca

Vă rog să îi invitați și pe pe care îi prețuiesc, cei cu care merg de obicei la evenimente

Gabriela Tănase

Florentin Streche (scriitor, are comentarii inteligente, vedeți pe facebook)

Dorin Croitor

Victor Johan

Dan Tudor Calotescu

Gabriel Dinu

Daniela Albu

Ileana Popescu Bildea

Silvana Andrada Tcacenko

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU

Str. Jean Louis Calderon nr. 39

Colocviile de Marți

29 ianuarie 2019, 5 pm

Anul XI nr. 1 (107)

Tema: RECUNOAȘTERE KALIDASA EMINESCU

Solo Viniciu Moroianu:

Dinu Lipatti – Preludiu

Frederic Chopin- Trei mazurci op.50

Cufărul film de Cristian Nema

Intervenții:

Puși Dinulescu: „Sărmanul Dionis”

Bianca Michi Nema: Cuvânt Rostire Manuscript

George Anca: Recunoaștere/Abhijnana la Eminescu și Kalidasa

Mircea Coloșenco: Datini și credințe eminesciene

Vasile Menzel: Frații Menzel

Viorel Speteanu: Conferința de la Versailles, 18 ianuarie 2019

Teatrul de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Doina Boriceanu, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat, Florentin Streche, Dorin Croitor, Victor Johan, Dan Tudor Calotescu, Gabriel Dinu, Daniela Albu, Ileana Popescu Bildea, Silvana Andrada Tcacenko

(Re)lansare de carte

Elena Liliana Popescu: Imn Existenței - Inno all'Esistenza Edizioni Rediviva, Milano, Italia, 2018, traducere în italiana de Antonio Buozzi și Luca Cipolla

Elena Niculiță-Voronca: Datinele și credințele poporului român, Saeculum I.O. 1998

Coordonator: Dr. George Anca

Recital Puși Dinulescu

Intervenții:

George Anca: Aron Pumnul, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu născuți în 27 noiembrie

Vasile Menzel: Bună seara, Mozart

Mircea Coloșenco: Debutul lui Rebreanu la 110 ani

Viorel Speteanu: Cucerirea Bucureștiului în noiembrie 1916

Teatru de poezie: Gabriela Tănase, Liliana Popa, Bianca Nema, Puși Dinulescu, George Lupașcu, Sorin Stratilat

Prezentări de carte:

Gheorghe Lupașcu: Poeme în manuscris, Editura Pastel, Brașov

Vasile Mandric: Sonete absurde, Editura Pim, Iași

Coordonator: Dr. George Anca

ANIVERSARI 2019

[1] <p><img src="//vps328916.ovh.net/piwik/piwik.php?idsite=7&rec=1" style="border:0;" alt="" /></p>[2]

IANUARIE

• GHEORGHE DINICĂ (1 ian.1934 – 10 oct.2009) – 85 de ani de la naşterea actorului

• EMIL BRUMARU (1 ian. 1939 – 5 ian.2019 ) – 80 de ani de la naşterea poetului

• ELENA FARAGO (29 mart.1878 – 4 ian.1954) – 65 de ani de la moartea poetei

• ION SIMIONESCU (10 iul.1873 – 7 ian.1944) – 75 de ani de la moartea geografului

• PETRACHE POENARU (10 ian.1799 – 2 oct.1875) – 220 ani de la naşterea cărturarului

• IOAN CANTACUZINO (25 nov.1863 – 14 ian.1934) – 85 de ani de la moartea academicianului

• BORIS CAZACU (15 ian. 1919 – 24 aug. 1987) – 100 de ani de la naşterea lingvistului, filologului şi academicianului

• DEMOSTENE RUSSO (22 ian. 1869 – 5 oct. 1938) – 150 de ani de la naşterea filologului, istoricului şi academicianului

• GRIGORE TĂUŞAN (24 ian. 1874 – 20 apr. 1952) – 145 de ani de la naşterea filozofului, membru de onoare al Academiei Române

• VICTOR EFTIMIU (24 ian.1889 – 27 nov.1972) – 130 de ani de la naşterea scriitorului

FEBRUARIE

• NICOLAE BREBAN (1 febr. 1934 – ) – 85 de ani de la naşterea scriitorului

• N. D. COCEA (1880 – 1 febr. 1949) – 70 de ani de la moartea scriitorului

• IONEL TEODOREANU (6 ian.1897 – 3 feb.1954) – 65 de ani de la moartea prozatorului

• VASILE CÂRLOVA (4 febr. 1809 – 1831) – 210 ani de la naşterea poetului

• COSTACHE CONACHI (14 sept.1778 – 4 feb.1849) – 170 de ani de la moartea poetului

• GHEORGHE ŢIŢEICA (4 oct.1873 – 5 feb.1939) – 80 de ani de la moartea matematicianului

• ALECU RUSSO (1819 – 5 febr. 1859) – 160 de ani de la moartea scriitorului

• OTILIA CAZIMIR (12 febr. 1894 – 1967) – 125 de ani de la naşterea poetei

• V. A. URECHIA (15 feb.1834 – 22 nov.1901) – 185 de ani de la naşterea scriitorului

• ARTHUR GOROVEI (19 feb.1864 – 19 mart.1951) – 155 de ani de la naşterea etnografului

• EUGEN BARBU (20 feb.1924 – 7 feb.1993) – 95 de ani de la naşterea scriitorului

• MARGA BARBU (24 feb.1929 – 31 mart.2009) – 90 de ani de la naşterea actriţei

• GHEORGHE ŞINCAI (28 feb.1754 – 2 nov.1816) – 265 de ani de la naşterea istoricului şi filologului

MARTIE

• MIRCEA VULCĂNESCU (3 martie 1904 – 28 oct. 1952) – 115 ani de la naşterea filosofului

• ZAHARIA BOIU (4 mart.1834 – 6 nov.1903) – 185 de ani de la naşterea poetului şi publicistului

• VLAD MUŞATESCU (4 mai 1922 – 4 mart.1999) – 20 ani de la moartea prozatorului

• MIRON CRISTEA (18 iulie 1868 – 6 mart.1939) – 80 de ani de la moartea patriarhului

• VASILE NETEA (1 feb.1912 – 6 mart.1989) – 30 de ani de la moartea istoricului

• TIA PELTZ (31 ian.1923 – 6 mart.1999) – 20 ani de la moartea pictoriţei şi graficienei

• GRIGORE ANTIPA (27 nov.1867 – 9 mart.1944) – 75 de ani de la moartea academicianului

• ALEXANDRU AVERESCU (9 mart.1859 – 3 oct.1938) – 160 de ani de la naşterea mareşalului

• DUMITRU CARACOSTEA (10 mart. 1879 – 1964) – 140 de ani de la naşterea istoricului literar şi folcloristului

• ALEXANDRU MACEDONSKI (14 mart.1854 – 24 nov.1920) – 165 de ani de la naşterea scriitorului

• ALEXANDRU PALEOLOGU (14 mart.1919 – 1 sept.2005) – 100 de ani de la naşterea scriitorului şi omului politic

• IURIE DARIE (14 mart.1929 – 9 nov.2012) – 90 de ani de la naşterea actorului

• ALEXANDRU OSVALD TEODOREANU (Păstorel) (30 iul.1894 – 15 mart.1964) – 55 de ani de la moartea scriitorului

• ALECU RUSSO (17 mart. 1819 – 5 febr. 1859) – 200 de ani de la naşterea poetului, scriitorului, folcloristului şi dramaturgului

• GINA PATRICHI (8 mart.1936 – 18 mart.1994) – 25 de ani de la moartea actriţei

• MARIA BREZEANU (19 mart.1924 – 19 apr.2005) – 95 de ani de la naşterea chimistei

• GEORGE SBÂRCEA (23 mart. 1914 – 28 iul.2005) – 105 de ani de la naşterea muzicologului

• TUDOR TEODORESCU-BRANIŞTE (12 apr. 1899 – 23 mart. 1969) – 50de ani de la moartea publicistului şi scriitorului

• EMIL ISAC (27 mai 1886 – 25 mart.1954) – 65 de ani de la moartea scriitorului

• EUGEN IONESCU (13 nov.1909 – 28 mart.1994) – 25 de ani de la moartea scriitorului

• ELENA FARAGO (29 mart. 1879 – 4 ian. 1954) – 140 de ani de la naşterea poetei

• NICOLAE STEINHARDT (29 iul.1912 – 29 mart.1989) – 30 de ani de la moartea eseistului

APRILIE

• OCTAV BĂNCILĂ (4 feb.1872 – 3 apr.1944) – 75 de ani de la moartea pictorului

• VIRGIL CARIANOPOL (29 mart.1908 – 6 apr.1984) – 35 de ani de la moartea poetului

• CAMIL PETRESCU (9 apr.1894 – 13 mai 1957) – 125 de ani de la naşterea scriitorului

• FRANCISC MUNTEANU (9 apr.1924 – 13 apr.1993) – 95 de ani de la naşterea regizorului

• MARIA BANUŞ (10 apr.1914 – 14 iul.1999) – 105 de ani de la naşterea poetei

• ION MINULESCU (6 ian.1881 – 11 apr.1944) – 75 de ani de la moartea scriitorului

• TUDOR TEODORESCU-BRANIŞTE (12 apr. 1899 – 23 mart. 1969) – 120 de ani de la naşterea publicistului şi scriitorului

• EDUARD CAUDELLA (22 mai 1841 – 15 apr. 1924) – 95 de ani de la moartea compozitorului

• GALA GALACTION (16 apr.1879 – 8 mart.1961) – 140 de ani de la naşterea scriitorului

• GEORGE VRACA (25 nov. 1896 – 17 apr. 1964) – 55 de ani de la moartea actorului

• PAMFIL ŞEICARU (18 apr.1894 – 21 oct.1980) – 125 de ani de la naşterea ziaristului şi prozatorului

• ANGHEL SALIGNY (19 apr.1854 – 17 iun.1925) – 165 de ani de la naşterea inginerului

• ION LUCIAN (22 apr.1924 – 31 mart.2012) – 95 de ani de la naşterea actorului

• GIB MIHĂESCU (23 apr.1894 – 19 oct.1935) – 125 de ani de la naşterea scriitorului

• GEORGE CONSTANTIN (3 mai 1933 – 24 apr.1994) – 25 de ani de la moartea actorului

MAI

• ALEXANDRU I. PHILIPPIDE(1 mai 1859 – 12 aug.1933) – 160 de ani de la naşterea filologului

• PAUL ZARIFOPOL (30 nov. 1874 – 1 mai 1934) – 85 de ani de la moartea criticului literar

• GHEORGHE PETRAŞCU (20 nov.1872 – 1 mai 1949) – 70 de ani de la moartea pictorului

• PETRU DUMITRIU (8 mai 1924 – 6 aprilie 2002) – 95 de ani de la naşterea prozatorului

• CAROL STORCK ( 10 mai 1854 – 1926) – 165 de ani de la naşterea sculptorului

• STEPHAN LUDWIG ROTH (24 nov.1796 – 11 mai 1849) – 170 de ani de la moartea cărturarului

• LUCIAN RAICU (12 mai 1934 – 22 nov.2006) – 85 de ani de la naşterea criticului literar

• SIMION BĂRNUŢIU (21 iul.1808 – 16 mai 1864) – 155 de ani de la moartea cărturarului

• ŞTEFAN PASCU (14 mai 1914 – 2 nov.1998) – 105 de ani de la naşterea istoricului

• CORNELIU COPOSU (20 mai 1914 – 11 nov.1995) – 105 de ani de la naşterea omului politic

• TUDOR VIANU (27 dec.1897 – 21 mai 1964) – 55 de ani de la moartea criticului şi istoricului literar

• HENRIETTE YVONNE STAHL (9 ian.1900 – 25 mai 1984) – 35 de ani de la moartea scriitoarei

IUNIE

• AVRAM IANCU (iunie 1824 – 10 sept.1872) – 195 de ani de la naşterea revoluţionarului

• CONSTANTIN NOTTARA (5 iun.1859 – 16 oct.1935) – 160 de ani de la naşterea actorului

• GHEORGHE LAZĂR (5 iun.1779 – 17 sept.1823) – 240 de ani de la naşterea cărturarului

• SABIN DRĂGOI (6 iunie 1894 – 31 dec. 1968) – 125 de ani de la naşterea compozitorului

• ION CREANGĂ (10 iun.1839 – 31 dec.1889) – 180 de ani de la naşterea povestitorului

• AUREL BARANGA (20 IUN.1913 – 10 IUN.1979) – 40 de ani de la moartea scriitorului

• MIHAI EMINESCU (15 ian.1850 – 15 iun.1889) – 130 de ani de la moartea poetului naţional

• MATEI CĂLINESCU (15 iun.1934 – 24 iun.2009) – 85 de ani de la naşterea scriitorului şi criticului literar

• VIRGIL TEODORESCU (15 iunie 1909 – 24 iunie 1987) – 110 ani de la naşterea poetului şi scriitorului

• TRAIAN LALESCU (12 iulie 1882 – 15 iunie 1929) – 90 de ani de la moartea matematicianului

• GEORGE CĂLINESCU (19 iun.1899 – 12 mart.1965) – 120 ani de la naşterea criticului şi istoricului literar

• ALEXANDRU ODOBESCU (23 iun.1834 – 10 nov.1895) – 185 de ani de la naşterea scriitorului

• HERMANN OBERTH (25 iun.1894 – 28 dec.1980) – 125 de ani de la naşterea fizicianului

• ION D. SÂRBU (28 iun.1919 – 17 sept.1989) – 100 de ani de la naşterea dramaturgului

• NICOLAE BĂLCESCU (29 iun.1819 – 29 nov.1852) – 200 de ani de la naşterea istoricului

• PAUL CONSTANTINESCU (30 iunie 1909 – 20 dec. 1963) – 110 ani de la naşterea compozitorului

IULIE

• EMIL GÂRLEANU (5 ian.1878 – 2 iul.1914) – 105 de ani de la moartea prozatorului

• ŞTEFAN CEL MARE (1457 – 2 iul.1504) – 515 ani de la moartea domnitorului

• ION VINEA (17 apr.1895 – 6 iul.1964) – 55 de ani de la moartea scriitorului şi gazetarului

• GEORGE LESNEA (25 mart. 1902 – 6 iulie 1979) – 40 de ani de la moartea poetului

• CĂLIN GRUIA (21 mart.1915 – 9 iul.1989) – 30 de ani de la moartea scriitorului

• MIRCEA NEDELCIU (12 nov.1950 – 12 iul.1999) – 20 ani de la moartea prozatorului

• MIOARA AVRAM (4 feb.1932 – 12 iul.2004) – 15 ani de la moartea lingvistei

• GHEORGHE DOJA (cca.1470 – 20 iul.1514) – 505 de ani de la moartea revoluţionarului

• ION BIBERI (20 iulie 1904 – 27 sept. 1990) – 115 ani de la naşterea prozatorului, eseistului şi criticului literar

• EREMIA GRIGORESCU (28 nov. 1863 – 21 iulie 1919) – 100 de ani de la moartea generalului

• CONSTANTIN NOICA (24 iulie 1909 – 4 dec. 1987) – 110 ani de la naşterea filozofului şi scriitorului

• ANDREI OŢETEA (24 iul.1894 – 21 mart.1977) – 125 de ani de la naşterea academicianului

• CORNEL MEDREA (8 mart.1888 – 25 iul.1964) – 55 de ani de la moartea sculptorului

• CEZAR BALTAG (26 iul.1939 – 26 mai 1997) – 80 de ani de la naşterea poetului

• VICTOR BABEŞ (28 iul.1854 – 19 oct.1926) – 165 de ani de la naşterea omului de ştiinţă

• NEAGU DJUVARA (31 iul.1914) – 105 de ani de la naşterea istoricului

AUGUST

• IOAN MAIORESCU (28 ian.1811 – 2 aug.1864) – 155 de ani de la moartea filologului

• VERONICA MICLE (22 apr.1850 – 3 aug.1889) – 130 de ani de la moartea poetei

• CONSTANTIN I. PARHON (15 oct. 1874 – 9 august 1969) – 50 de ani de la moartea medicului, preşedinte al Academiei Române

• TAMARA BUCIUCEANU-BOTEZ (10 aug. 1929 – ) – 90 de ani de la naşterea actriţei de teatru şi de film

• PANAIT ISTRATI (10 aug.1884 – 16 apr.1935) – 135 de ani de la naşterea scriitorului

• CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1654 – 15 aug.1714) – 305 de ani de la moartea domnitorului

• ION CHINEZU (15 aug. 1894 – 10 dec. 1966) – 125 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar

• MIHAI RALEA (1 mai 1896 – 17 aug.1964) – 55 de ani de la moartea eseistului

• MIRCEA SÂNTRIMBREANU (7 ian.1926 – 18 aug.1999) – 20 ani de moartea prozatorului

• ION I.C. BRĂTIANU (20 aug.1864 – 24 nov.1927) – 155 de ani de la naşterea omului politic

• GHEORGHE D. ANGHEL (22 aug. 1904 – 9 apr. 1966) – 115 ani de la naşterea sculptorului

• PAUL EVERAC (23 aug.1924 – 18 oct.2011) – 95 de ani de la naşterea dramaturgului

• CAROL DAVILA (8 apr.1828 – 26 aug.1884) – 135 de ani de la moartea medicului

• RODICA OJOG-BRAŞOVEANU (28 aug.1939 – 2 sept.2002) – 80 de ani de la naşterea prozatoarei

SEPTEMBRIE

• LIVIU REBREANU (27 nov.1885 – 1 sept.1944) – 75 de ani de la moartea prozatorului

• GEORGE GEORGESCU (12 sept. 1887 – 1 sept. 1964) – 55 de ani de la moartea dirijorului

• OVIDIU DRÂMBA (3 sept.1919) – 100 de ani de la naşterea istoricului literar

• IULIU HAŢIEGANU (14 apr. 1885 – 4 sept. 1959) – 60 de ani de la moartea medicului, membru al Academiei Române

• ALEXANDRU VLAHUŢĂ (5 sept.1859 – 19 nov.1919) – 160 de ani de la naşterea scriitorului

• NICOLAE FILIMON (6 sept.1819 – 19 mart.1865) – 200 de ani de la naşterea prozatorului

• ION PACEA (7 sept. 1924 – 13 aug. 1999) – 95 de ani de la naşterea pictorului

• ŞTEFAN BĂNULESCU (8 sept.1929 – 25 mai 1998) – 90 de ani de la naşterea prozatorului

• ANTIOH CANTEMIR (10 sept. 1709 – 11 apr. 1744) – 310 ani de la naşterea scriitorului şi omului de cultură

• IOSIF CONTA (14 sept.1924 – 7 nov.2006) – 95 de ani de la naşterea dirijorului

• ION D. SÂRBU (28 iun.1919 – 17 sept.1989) – 30 de ani de la moartea scriitorului

• GRIGORE TOCILESCU (26 oct. 1850 – 18 sept. 1909) – 110 ani de la moartea istoricului

• ELENA VĂCĂRESCU (21 sept.1864 – 17 feb.1947) – 155 de ani de la naşterea scriitoarei

• ION GHEORGHIU (29 sept. 1929 – 11 dec. 2001) – 90 de ani de la naşterea pictorului şi sculptorului

OCTOMBRIE

• DAN SPĂTARU (2 oct.1939 – 9 sept.2004) – 80 de ani de la naşterea cântăreţului

• GEORGE CREŢIANU (3 oct. 1829 – 6 aug. 1887) – 190 de ani de la naşterea poetului şi publicistului, membru de onoare al Academiei Române

• TEODOR BURADA (3 oct. 1839 – 17 febr. 1923) – 180 de ani de la naşterea folcloristului, etnografului şi muzicologului

• DIMITRIE POMPEIU (22 sept. 1873 – 7 oct. 1954) – 65 de ani de la moartea matematicianului, membru al Academiei Române

• GEORGE MIHAIL ZAMFIRESCU (13 oct.1898 – 8 oct.1939) – 80 de ani de la moartea scriitorului

• DIMITRIE STURZA (10 mart.1833 – 8 oct.1914) – 105 de ani de la moartea istoricului şi omului politic

• ADRIAN PINTEA (9 oct.1954 – 8 iun.2007) – 65 de ani de la naşterea actorului

• CAROL I DE ROMÂNIA (10 apr.1839 – 10 oct.1914) – 105 de ani de la moartea regelui

• OLGA TUDORACHE (11 oct. 1929 – 18 oct. 2017) – 90 de ani de la naşterea actriţei

• ALEXANDRU ZUB (12 oct. 1934 – ) – 85 de ani de la naşterea istoricului

• CONSTANTIN I. PARHON (15 oct.1874 – 9 aug.1969) – 145 de ani de la naşterea medicului

• ALEXANDRU DAVILA (12 feb.1862 – 19 oct.1929) – 90 de ani de la moartea dramaturgului

• VALENTIN SILVESTRU (20 oct. 1924 – 1996) – 95 de ani de la naşterea teatrologului, prozatorului şi dramaturgului

• DOSOFTEI (26 oct.1624 – 13 dec.1693) – 395 de ani de la naşterea cărturarului

• CECILIA CUŢESCU-STORCK (14 mart. 1879 – 29 oct. 1969) – 50 de ani de la moartea pictoriţei

NOIEMBRIE

• IULIA HAŞDEU (2 nov.1869 – 17 sept.1888) – 150 de ani de la naşterea poetei

• ANTON PANN (1796 – 2 nov.1854) – 165 de ani de la moartea poetului

• PETRE V. HANEŞ (5 nov.1879 – 17 apr.1966) – 140 de ani de la naşterea istoricului literar

• OCTAV ŞULUŢIU (5 nov. 1909 – 9 febr. 1949) – 110 ani de la naşterea prozatorului şi criticului literar

• NICOLAE PAULESCU (8 nov. 1869 – 19 iulie 1931) – 150 de ani de la naşterea medicului, unul dintre precursorii descoperirii insulinei

• ROMULUS VULCĂNESCU (23 feb.1912 – 10 nov.1999) – 20 ani de la moartea etnologului

• GHEORGHE ASACHI (1 mart.1788 – 12 nov.1869) – 150 de ani de la moartea cărturarului

• DIMITRIE ANGHEL (16 iul.1872 – 13 nov.1914) – 105 de ani de la moartea scriitorului

• ALEXANDRU MITRU (16 nov.1914 – 19 dec.1989) – 105 de ani de la naşterea prozatorului

• LAURENŢIU FULGA (2 nov.1916 – 16 nov.1984) – 35 de ani de la moartea prozatorului

• MAGDA ISANOS (17 apr.1916 – 17 nov.1944) – 75 de ani de la moartea poetei

• ALEXANDRU VLAHUŢĂ (5 sept. 1858 – 19 nov. 1919) – 100 de ani de la moartea poetului şi prozatorului

• ALECU VĂCĂRESCU (1769 – 19 nov.1799) – 220 ani de la moartea poetului

• IONEL POP (24 nov.1889 – 27 ian.1985) – 130 de ani de la naşterea prozatorului

• MATEI MILLO (25 nov.1814 – 9 sept.1896) – 205 de ani de la naşterea actorului şi dramaturgului

• VASILE VOICULESCU (27 nov.1884 – 26 apr.1963) – 135 de ani de la naşterea scriitorului

• NINA CASSIAN (27 nov.1924) – 95 de ani de la naşterea poetei

• NICOLAE MANOLESCU (27 nov.1939) – 80 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar

• JEAN BART (28 nov.1874 – 12 mai 1933) – 145 de ani de la naşterea prozatorului

• CORNEL REGMAN (28 nov. 1919 – 14 iul. 1999) – 100 de ani de la naşterea criticului şi istoricului literar

• „ARSENIE BOCA (29 sept.1910 – 28 nov.1989) – 30 de ani de la moartea teologului

• ION POPESCU-GOPO (1 mai 1923 – 29 nov.1989) – 30 de ani de la moartea regizorului

• PAUL ZARIFOPOL (30 nov. 1874 – 30 nov. 1934) – 85 de ani de la moartea criticului literar

DECEMBRIE

• ZAHARIA STANCU (5 oct.1902 – 5 dec.1974) – 45 de ani de la moartea scriitorului

• SILE DINICU (10 dec. 1919 – 7 ian. 1993) – 100 de ani de la naşterea dirijorului, pianistului şi compozitorului

• LEOPOLDINA BĂLĂNUŢĂ (10 dec.1934 – 15 oct.1998) – 85 de ani de la naşterea actriţei

• TUDOR OCTAVIAN (12 dec. 1939 – ) – 80 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului

• IOAN ANDRIEŞESCU (26 mai 1928 – 17 dec. 1944) – 75 de ani de la moartea istoricului şi arheologului

• GEORGE APOSTU (20 dec. 1934 – 13 oct. 1986) – 85 de ani de la naşterea sculptorului

• NICOLAE CARTOJAN (4 dec.1883 – 20 dec.1944) – 75 de ani de la moartea istoricului literar

• NICHIFOR CRAINIC (22 dec.1889 – 21 aug.1972) – 130 de ani de la naşterea scriitorului şi publicistului

• MIHAIL ANDRICU (22 dec. 1894 – 4 febr. 1974) – 125 de ani de la naşterea compozitorului, pianistului şi criticului muzical

• NICOLAE GHICA-BUDEŞTI (22 dec. 1869 – 16 dec. 1943) – 150 de ani de la naşterea arhitectului

• ARISTIZZA ROMANESCU (24 dec. 1854 – 4 iunie 1918) – 165 de ani de la naşterea actriţei

• MIRCEA DIACONU (24 dec. 1949 – ) – 70 de ani de la naşterea actorului de teatru şi de film

• I. G. DUCA (26 dec.1879 – 29 dec.1933) – 140 de ani de la naşterea omului politic

• ION CREANGĂ (1 martie 1837 – 31 dec.1889) – 130 de ani de la moartea povestitorului

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU

Str. Jean Louis Calderon nr. 39

Colocviile de Marți

26 februarie 2019, 5 pm

Anul XI nr. 2 (108)

Tema: TOPONIMIA ALBINEI BREXIT

Intervenții

Vasile Menzel: Nietszchenianul Wagner

Puși Dinulescu: William Makepeace Thackerey

George Anca: Coleridge și Thomas de Quencey

Anca Fanea: Toponimia albinei

Viorel Speteanu: Horia si Closca pe roata, 28 februarie 1785

Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina Boriceanu, Marilena Apost, Daniela Albu, Puși Dinulescu, Marcel Fandarac, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat.

Lansare de carte

Elena Armenescu: Joc tainic, Semne

In memoriam Rodian Drăgoi

Coordonator: Dr. George Anca

......

(fb) Colocviile de Marți 26 februarie 5 pm Centrul Mihai Eminescu: eseuri - teatru de poezie – lansare de carte – în memoriam Rodian Drăgoi

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU

Str. Jean Louis Calderon nr. 39

Colocviile de Marți

26 martie 2019, 5 pm

Anul XI nr. 3 (109)

Tema: BIBLIOTECA VIE

Recital muzical : Baba Novac

Intervenții

Aura Ciotan: Epitete eminesciene

Ionela Ghiță Stanciu: Biblioteca vie

Mircea Coloșenco. Alecu Russo 200

Corneliu Zeana: Aromâni din Râmnicu Vâlcea

Dragoș Vișan: Mircea Eliade – Autenticitate și experimentalism

Cristian Gabrial Moraru: Generația 27

Anca Fanea: Cuvinte româno-albaneze

Viorel Speteanu: România se proclamă regat, 14 martie 1881

Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina Boriceanu, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat, Leonida Ivel, Alexandru Ciocioi, Florin Anghel Vedeanu, Mihai Starcea

Lansare de carte

Constantin Mateescu: Râmnicul uitat, Almaron, 2019

George Anca: Ruda canon, Semne, 2019

Alexandru Ciocioi: Pietre de drum lung, Amanda, 2018

Coordonator: Dr. George Anca

BLOG

Dragul meu,

Eu sunt doar un atent observator, atat al vietii social-politice cat si al conditiei umane, in general.

Nu am sentimente profunde de admiratie, ura sau de alta natura fata de ceeace ce observ sau in contactul meu cu semeni mai aprigi si mai angajati in diverse "proiecte si dispute".

Ma fascineaza mai ales ipocrizia fiintei umane, cam i toate domeniile, incepand de la ajutorul cerut pentru copiii flamanzi si bolnavi din Africa, protectia padurilor si a altor specii de animale si terminand cu idiologia "democratiei", care la ora actuala este o iluzie invechita.

Luate la "bani marunti", toate aceste acte de eroism altruist, de demagogie democratica, etc., etc., sunt vorbe goale si totul este corupt si la cheremul marilor interese financiare.

Omul prost traieste cu sperante si in iluzii desarte, dar e bine asa, pentru ca poate altfel ar inebuni sau am avea revolutii si razboaie tot la 3 ani!

Totusi sunt optimist si cred ca intr-un viitor oarecare, puterea de decizie cu privire la bunastarea planetei nu va mai fi luata de oameni obisnuiti ci de "humanoizi", oameni computerizati care nu vor fi "sentimentali" si mai ales care sunt "necoruptibili". Acestia poate ne vor da o sansa tuturora de convietuire, bunastare si supravietuire, in armonie, pe acest pamant.

Homo sapiens actual este din ce in ce mai asemanator unei insecte daunatoare care rade tot cu riscul sa moara de foame datorita prapadului creat!

Avem un creier extraordinar care ar putea sa ne ajute sa Cream acel paradis biblic, dar din pacate nu-l folosim!

Invidia, ura, lacomia, furtisagul, lenea, minciuna si alte astfel de "calitati" sunt mult mai dezvoltate in constienta omului si de aceea suntem acolo unde suntem.

Pe scurt, o prostie lucie conduce lumea.

Felicitari Homo Sapiens!!!

Poate ne vedem in Mai sau inceputul lui Iunie cand vin in Timisoara.

Al tau, DG

Den tis 2 apr. 2019 kl 23:31 skrev Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com>:

Dragul Dimitrie … esti formidabil, mult deasupra ciodanelilor din piata publica … uite de aia merita dezbaterile mele de ani de zile cu sute de participanti … ca vine si unul ca tine … pacat ca recent la Timisoara, erai inca marcat de gripa si nici timpul si proiectele tale de constructii la Ilidia nu ne-a permis sa rostogolim alene dovleacul … dar n-au intrat zilele in sac … pe curand, al tau devotat, vr

On 02 Apr 2019, at 16:08, Dimitrie Grama <gramadimitrie@gmail.com> wrote:

Draga Viorel,

Feudalism. ortodoxism, dambovitenism, etc., la ora actuala, intr-o societate "globalizata", sunt toate scuze pentru un popor neangajat in propria lui soarta. Un popor lenes social-politic, interesat de o tuica si de fotbal, manelism, frizeri, curve si cantareti si total needucat (din proprie vointa) in acele fundamentale datorii cetatenesti: Angajament social, Etica, Seriozitate, Mandrie nationala, etc.

Religiosi sau atei, catolici sau ortodocsi, cam toti sunt la fel, toti sufera de aceiasi viroza cronica:"romanism"!

Poate de aceia eu ai iubesc: pentru ca sunt mai relaxati, mai veseli si cand e rau, destul de corupti incat sa poti sa-ti aranjezi lucrurile mai rapit si mai bine decat in Germania, Olanda, Belgia etc, unde toata lumea e robotizata si tampita.

Totusi sunt si ortodoxsi mai aprigi decat romanii care dau dovada de claritate politica si anume Ucrainienii care acum la alegeri au votat pentru ceva nou, dandu-i la o parte pe cei care de mult timp au dat dovada de coruptie feudala ortodoxa! Deci se poate si la ortodocsi!!!

Se pare insa ca Romania si romanii se complac in situatia lor de zi de zi si nu au energia necesara sa doreasca altceva, spunandu-si: Doamne ajuta si mai rau sa nu fie!

Deci, daca un condamnat la inchisoare si o femeie slab educata conduc tara asa cum vor ei, romanul isi spune: "mai rau sa nu fie" si probabil ca la alegeri majoritatea ai vor vota tot pe cei corupti, hoti, condamnati.

Acolo, cum am mai spus, exista si o lipsa de mandrie nationala! Nimanui nu-i pasa ca suntem priviti cu scarba de restul natiunilor europene si oricine este dispus sa se vanda puterii corupte pentru un mic avantaj personal (un euro mai mult la salariu/pensie, un post mai bun meritat ori nemeritat, nepotism, etc.).

Am mai scris in esee si ultima mea carte ca romanul nu este patriot ci da dovada de un patriotism de gasca, de birt, de fotbal si atat. Nu e ca polonezul sau spaniolul, croatul sau chiar bulgarul sau albanezul.

Acesta lucru poate sa fie de bun augur, deoarece romanul este atunci ospitalier, generos si primitor fata de alte natii si etnii.

Vezi, atatea defecte avem, noi romanii, dar si cat de multa inima si suflet avem!!! Da, ma reintorc cu multa placere printre superficialii si hotii mei si prefer sa ma lupt cu ei decat sa traiesc printre mumiile scandinave si germane!!!

Cu drag,

Den tis 2 apr. 2019 kl 14:27 skrev Dr. Roman, V.

Doina Mihaela Boriceanu ce superbă limba noastră veche ! S-o iubim, mulțumim că nu ne lăsați s-o uităm! E ca o iarnă neisprăvind în focuri stelare de cuvinte, fraze, în fine, contexte, ba ca o toamnă tare în aqua forte ruginiu cu galben ca șofranul.Și, uite, sare la gâtul meu, indo-europeana , și iarăși India vine alături să-mi zâmbească, cu Gangele alin și treaz printre petale ... veșnic...

cu Ionela Ghiță

Dumitru Velea Eu fac o revista Banchetul, de 236 pag. trimiestriala, sunt in anul al IV-lea, apare sub egida USR, este complexa, de la filosofie la religie, de la poezie la teatru, de la translatiuni, la recuperari,... si are ca piloni la inceput pe Emienscu si Brancusi. SI la sectiunea Brancusi, numar de numar am publicat texte ale lui V. G. Paleolog, recuperate din diverse ziare, reviste sau manuscris, ce mi-a dat el. In numele prieteniei comune, as fi foarte bucuros daca ati publica in revista Banchetul cu diverse materiale, despre VGPaleolog, Brancusi, India...

veleadumitru@yahoo.com

Când treaz e visătorul

Lui George Anca

Necunoscut e gândul ce-şi caută izvorul,

Necunoscut cuvântul ce naşte începutul

Necunoscut e visul când treaz e visătorul

Necunoscută-i clipa ce-ascunde neştiutul.

ELP

DIMITRIE GRAMA

Draga Viorel,

Vezi, tu ma intelegi destul de bine si observi ca eu nu sunt impotriva "crezului/credintei" ci sunt sceptic cu privire la folosirea oricarei ideologii de o masa mica de oameni intru indoctrinarea si controlul prostimii. Pentru ca aceasta este realitatea demografica; 70% din omenire este inculta, direct proasta si ca atare usor de manipulat si controlat.

Ma revolta preotul care este pedofil, m-ar fi revoltat "Inchizitia" daca traiam in sec. XI - XV cu arderi pe rug a celor ce gandesc in afara legiilor religioase sau a fetelor tinere si frumoase care nu vor sa se futa cu vreun prelat (atunci ea bine-nteles e vrajitoare!) si ma revolta tampenia musulmana cu legile ei si cu ingustime idiot-diabolica (o singura carte!!!) asuprirea femeilor, etc.

Si ca dovada ce proasta e lumea, femeile musulmane cred si de multe ori sunt mai fanatice decat barbatii in proslavirea acestei doctrine inapoiate si "insclaving". Ca sa nu amintesc Vesticii care se leapada de crestinism si devin musulmani. Printre ei si artisti de film, oameni cu diploma, etc., deci prostia omului nu depinde de "educatie" ci de genetica!

Personal, ma lasa rece daca tot globul progreseaza/regrediaza la o singura ideologie, o dictatura religioasa tip Iran, deoarece viitorul nu este al meu altfel decat in conectii sinaptice personale si imi dau seama ca omenirea va putea lua multe cai diferite in viitor. Una posibila deja am amintit-o; super oamenii humanoizi, cu care homo sapinens trebuie sa faca compromisuri si sa accepte alte legi de subjugare!!!

Vezi ti-am dat un subiect de gandire pentru Franta, Italia si chiar Bucuresti!

Den tors 4 apr. 2019 kl 04:06 skrev Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com>:

Draga Dimitrie,

exista o logica a activitatii omului, oamenilor pe care o gasim codificata in Dumnezeu, nu cel cu barba alba pentru copii, ci in Adevar. Deus veritas est, cam cum spui si tu.

Sunt cu totul de acord cu tine, mai ales imunitatea, incoruptibilitatea ta la ideile politic corecte, te face singular intr-o balta de banalitati.

Saptamana viitore merg in Italia, Franta si in mai voi fi probabil la Bucuresti, de aceea sper sa ne revedem in iunie.

Pe curand, al tau devotat, vr

On 03 Apr 2019, at 09:25, Dimitrie Grama <gramadimitrie@gmail.com> wrote:

Dragul meu,

Eu sunt doar un atent observator, atat al vietii social-politice cat si al conditiei umane, in general.

Nu am sentimente profunde de admiratie, ura sau de alta natura fata de ceeace ce observ sau in contactul meu cu semeni mai aprigi si mai angajati in diverse "proiecte si dispute".

Luate la "bani marunti", toate aceste acte de eroism altruist, de demagogie democratica, etc., etc., sunt vorbe goale si totul este corupt si la cheremul marilor interese financiare.

Omul prost traieste cu sperante si in iluzii desarte, dar e bine asa, pentru ca poate altfel ar inebuni sau am avea revolutii si razboaie tot la 3 ani!

Homo sapiens actual este din ce in ce mai asemanator unei insecte daunatoare care rade tot cu riscul sa moara de foame datorita prapadului creat!

Avem un creier extraordinar care ar putea sa ne ajute sa Cream acel paradis biblic, dar din pacate nu-l folosim!

Invidia, ura, lacomia, furtisagul, lenea, minciuna si alte astfel de "calitati" sunt mult mai dezvoltate in constienta omului si de aceea suntem acolo unde suntem.

Pe scurt, o prostie lucie conduce lumea.

Felicitari Homo Sapiens!!!

Poate ne vedem in Mai sau inceputul lui Iunie cand vin in Timisoara.

Al tau, DG

Den tis 2 apr. 2019 kl 23:31 skrev Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com>:

On 02 Apr 2019, at 16:08, Dimitrie Grama <gramadimitrie@gmail.com> wrote:

Draga Viorel,

Religiosi sau atei, catolici sau ortodocsi, cam toti sunt la fel, toti sufera de aceiasi viroza cronica:"romanism"!

Se pare insa ca Romania si romanii se complac in situatia lor de zi de zi si nu au energia necesara sa doreasca altceva, spunandu-si: Doamne ajuta si mai rau sa nu fie!

Acesta lucru poate sa fie de bun augur, deoarece romanul este atunci ospitalier, generos si primitor fata de alte natii si etnii.

Cu drag,

Den tis 2 apr. 2019 kl 14:27 skrev Dr. Roman, V. <stremberti@gmail.com>:

rates

THE RATES TO BE PAID FOR OUR FLAT.

Writers

TO THE WRITERS UNION

remember G.

GEORGE

(not)in Romania: NANCY speaks from India on Romania

Court

The Glassmakers' Court (CURTEA STICLARILOR)

(It can remain so:): After twenty-three years,

One of the balconies of the Faculty of Geology, stared faced the market, and was opened

FACING THE UNIVERSITI PLACE, WAS OPENED

other than the confiscation of cigarettes and matches before going, we climbed onto the plane from Delhi.

Union boss asked me jokingly, when I was taking farewell from my colleagues: “Mrs. Anca, are you not afraid that these guys put something in your ryanaer?" See that they didn't put it! Or they did but did not succeeded! I was stronger!

In addition to films we also enjoyed Summer Theatre in the Park. "23 August" (what meant for us this date, our Liberation Day by Soviet Army, eh?)

NAMED AFTER NATIONAL DAY IMPOSED BY SOVIET ARMY

But she did not like at all the long and tiring walk, that she had to undertake other think than would be desirable for her?.

I think that foreigners were allowed to walk through Bucharest, but we were not.

You're right Anna, I have not written about the period after the war, when everything was bought only with the card provided by the OFFICIALS: the bread, and meat, and clothes, and shoes! If you had the card, you had bread. You didn’t have the card – you didn't eat. And our clothes ... they were all the same, poor, of bad quality and ugly. Later, , a kind of rubber shoes appeared in the market,, which were black, and which resembled the galoshes which, before the war were used over shoes, as protection against moisture and mud. Now they were made to be used directly on foot. They looked better than old tatters we had, they were glossy, could be washed, and if we put a pair of socks on our feet, we could lead to school somewhat by foot. The worst part was the fact that the socks tore often and we had to mend them over and over again! We had become even very skilful in weaving socks, on "small mushrooms", special for this very careful work, like a cloth, so as not get lost în the heels!

which denounced my dad as a friend of a "Manist" / IULIU Maniu's party, i.e. Peasnatist, Pesant’s,

But I didn't give up and I did give the exam at "without scholarship" and of course I had fallen. And so about three years in a row until I renounced.

I took a coffee break from writing to you Anna, and as I switched on the television there was a report of a huge earthquake, 8,1 degrees in Indonesia! I was frightened and, turned off the television., I did not want to think of the earthquakes I had experienced. Two of them here, in Romania, (1941 and 1977),and the third one in Dharamshala,India in l978 or 1979. All of them were over 7 degrees on the Richter scale. It will be safer to return to my first grade in school.

(It was TV. ‘first grade’ is like jock).)

De câte ori m-am întors în Vâlcea, am intrat în peregrinaj cu părintele State, duhovnicul meu. Cărțile purtate îl aureolau între nativ și universal. Mai încoace, am putut împărtăși carta regală a sa. N-a dat la o parte polisul.

Amvonul s-a petrecut cu suflarea noumenului. Cine să nu se fi regăsind printre picturile eminescian „urâte”?

Am vorbit mai mult cu Stăniloae, am tăcut mai mult cu State, neuitând Filocalia.

Bine cuvântează, Părinte!

George Anca

Borseta

Aruncă-ţi hainele şi-aruncă tot ce ai prin casă

Şi-n spaţiul gol, cu trupul gol, să mă primeşti frumoasă,

Eu să aterizez în cada ta,

Ca într-un film mişto, de cinema...

Să derulăm apoi „plot“ cu „suspense“,

Prin al imaginaţiei noastre dans.

Acolo să ne zbenguim puţin,

Să bem, pe urmă, votcă, bere, vin…

Şi-abia, apoi, să ne întindem laţi,

Sî ne iubim ca duşmani, nu ca fraţi,

Pân’ ce din tupuri vom simţi licori

Că se desprind, ducându-ne în nori…

O, dulce infractoare de trăiri,

Tu când din mine viaţa îţi respiri,

Te mai gândeşti că mi-ai furat

Borseta mea ascunsă de sub pat?

Puşi Dinulescu

Centrul Cultural MIHAI EMINESCU

Str. Jean Louis Calderon nr. 39

Colocviile de Marți

23 aprilie 2019, 5 pm

Anul XI nr. 4 (110)

Tema: CONȘTIINȚA EUROPEANĂ

Mioara și Viniciu Moroianu: Recital de pian și vioară

Intervenții

Corneliu Zeana: Conștiința europeană

Vasile Menzel: De la strălucitoarea Thalia la întunecata realitate

Puși Dinulescu: Discuția dramaturgilor cu Ministrul Culturii

Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și Teoria Substanței

George Anca: Gib Mihăiescu văzut de Vasile Văduva

Anca Fanea: Toponimia minoră în pericol

Viorel Speteanu: 1944, bombardamentele anglo-americane în București

Teatru de poezie: Liliana Popa, Gabriela Tănase, Bianca Michi Nema, Elena Armenescu, Doina Boriceanu, Puși Dinulescu, Vasile Menzel, Corneliu Zeana, Sorin Stratilat.

Lansare de carte

Ion Soare: Anca sau „Spiritul adâncurilor”, Rotipo, Iași, 2019

Coordonator: Dr. George Anca

Atitudini Contemporane is with George Anca at Centrul Cultural Mihai Eminescu.

Dragi prieteni,

În spaţiul elegant şi primitor al Centrului Cultural "MIHAI EMINESCU" se desfăşoară COLOCVIILE DE MARŢI, manifestare culturală condusă de scriitorul GEORGE ANCA. Astăzi, tema a fost CONŞTIINŢA EUROPEANĂ, iar invitaţii au susţinut următoarele prezentări:

Corneliu Zeană – Conştiinţa europeană

Vasile Menzel: De la strălucitoarea Thalia la întunecata realitate

Puși Dinulescu: Discuția dramaturgilor cu Ministrul Culturii

Mircea Coloșenco: Camil Petrescu și Teoria Substanței

George Anca: Gib Mihăiescu văzut de Vasile Văduva

Viorel Speteanu: 1944, bombardamentele anglo-americane în București

Au citit din creaţiile proprii poetele Elena Armenescu, Evelyne Maria Croitoru şi Doina Boriceanu.

CONŞTIINŢA EUROPEANĂ - Tema abordată este una de maxim interes, în contextul european actual, când tot mai multe voci pun sub semnul întrebării necesitatea, utilitatea şi beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană. De amintit că U.E. este generator de legislaţie modernă şi modele de bune practici; încurajează mobilitatea capitalurilor şi a bunurilor, lucru benefic întrucât a atras investiţii în Romania. Dacă adăugăm bugetul consistent alocat este importantă o analiză a ce este şi ce nu este Uniunea, astfel încât să putem vorbi în cunoştinţă de cauză şi să putem dezvolta strategii pentru consolidarea poziţiei noastre în interiorul Uniunii. Astfel, înţelegând marile dosare de pe masa Uniunii Europene, de exemplu Brexit-ul, politicile pentru imigranţi, etc., România ar avea şansa, de pildă, să se repoziţioneze în politica revenirii românilor plecaţi în străinătate la muncă.

Felicitări, domnule George Anca, pentru alegerea temei, felicitări domnului Corneliu Zeană pentru prezentare, consider că este necesară o dezbatere mai largă, de asemenea, este necesar să găsim căile potrivite ca tinerii să înţeleagă ce este Uniunea Europeană şi să acţioneze în cunoştinţă de cauză.

Deosebit de interesantă tema abordată de domnul MIRCEA COLOŞENCO – Camil Petrescu si Teoria Substanţei.

Originalitatea concepţiei estetice a lui Camil Petrescu constă în faptul că el n-a acceptat niciodată integral subiectul idealist ci a încercat să-l adapteze la convingerile sale „substanţialiste”. Concepând „concretul” ca o „substanţă în istorie”, considerând lumea ca „un concret de esenţe”, scriitorul ajunge la concluzia că „substanţialismul” poate fi „durata substanţială, structurată şi orientată”, şi propune ca „metodă” o intuiţie mai eficace decât cea fenomenologică: intuiţia substanţială, care este „unica modalitate de cunoaştere reală”. (Vladimir Streinu, Pagini de critică literară, vol. I, Bucureşti).

Camil Petrescu a avut vocaţia autenticităţii, motivată de faptul că fiecare epocă are o anumită structură profundă, identificabilă în literatură, unicitatea fenomenului – am putea spune. Romanele lui Camil Petrescu, declanşatoare de procese de conştiinţă, sunt cu atât mai autentice cu cât eforturile scriitorului de a implanta ficţiunea în concretul realului sunt o permanentă sursă de decepţii.

Potrivit doctrinei lui Husserl, cunoaşterea finală nu poate avea loc decât odată cu accesul în sfera conştiinţei profunde. Totuşi, în operă, scriitorul Camil Petrescu îl contrazice pe filosoful Camil Petrescu; astfel drama personajelor sale devine o dramă a cunoaşterii potenţată de imuabilitatea esenţei versus transformarea continuă a datului concret.

Mulţumim, domnule MIRCEA COLOŞENCO!

GEORGE ANCA, prieten şi discipol al scriitorului Vasile Văduva, prea devreme dispărut:

„Povestesc în viu grai din Bucureştii prieteniei noastre şi o Alexandrie cu bărăgane primăvăratice – lui nu-i plăcea să meargă pe jos, mie da. [...] Nu am cultul morţilor, şi nici el. Asta încă îl ţine în viaţă. Se doreşte viu într-o manieră care îl va ajuta să nu se observe chiar dacă se va întâmpla. Este un lucru oarecum obişnuit, dar eu nu trăisem acestea. Ce disproporţie între elogiul vieţii şi cantitatea ei. Calitate pură. “Sunt chiar vesel, Gigi. I-am spus şi doctoriţei: Doamnă, nu mai vreau să sufer de leucemie, vreau să sufăr de amor.”

"mormăitoarea-ne ursoaica

înlănţuită lângă taica

sub veveriţe lângă ţară

pădurile de astă-vară

tulpinilor cu umbra cozii

ne taie-n chipuri voievozii

fă veveriţă frângi ursară

pădurile de astă-vară

şi-n trăznet pentru dansuri trupei

pe ploaia cuştii veghea rupe-i

din albul sânge să-mi răsară

pădurile de astă-vară”

O seară memorabilă într-o companie selectă. Mulţumesc, domnule GEORGE ANCA!🌹

A consemnat și fotografiat,

Evelyne Maria Croitoru

ATITUDINI CONTEMPORANE

You're friends on Facebook

Studied at Columbia University in the City of New York

Lives in New York, New York

Say hi to your new Facebook friend, Lora.

Casetă text: Hristos a inviat, d~le GeorgeCasetă text: ma bucur sa va am printre prietenii de FBzi prospera sa aveti

Lora

linkedin/in/loralevitchi

Mare bucurie!

se pare ca Univ. Babes Boia produce oameni de calitate

Pe fb apar și eu ca produs BB. N-am zis nimic. Mai fusesem anunțat născut în Neamț (așa apărut în Dicționarul lui Marian Popa). Fac și dr în citadela Levițki, română...

Casetă text: deci pana la urma ce este adevarat si ce nu

Casetă text: poate ne sincronizam intr~o zi sa vorbimpe camera

Casetă text: Ro este cu 7 ore inainte USA/ NYmultumesc

Tot America, altfel Ruda. Pe mail și Carmen din New York. Frumoasa Lora ca prin Boston-Poe.

ce este "Ruda"

Jazz, peste orasul New York/ Canta pentru tine saxofonul unei statui din Central Park/ Miezul noptii pierdut in luminile lui fascinante/ Radiaza a fantasme cu ingeri ce s~au pus pe a juca dart/ Jazz, intr~o lume normala dar si nebuna/ Ce~alearga mai mult, dupa ce~i efemer/ Cersetorii de suflete, intunecate fiinte ascunse in catacombe de metrouri/ Tanjesc in ritmul cantecelor ce le auzi in vis/ Ei fac ca dragostea a se prelinge din bunul potir/ In siroaie de lacrimi cu ritm de blues/Totul in acordanta cu~o noapte imbracata in safire/ Nici nu mai stiu...sunt in iad..ori paradis.

versuri ce le~am scris ad hoc conectandu~ma energetic cu dvs

Type a message...

Chat Conversation End

You're friends on Facebook

Studied at Columbia University in the City of New York

Lives in New York, New York

Say hi to your new Facebook friend, Lora.

Casetă text: ma bucur sa va am printre prietenii de FBCasetă text: Hristos a inviat, d~le Georgezi prospera sa aveti

Lora

linkedin/in/loralevitchi

Mare bucurie!

se pare ca Univ. Babes Boia produce oameni de calitate

Pe fb apar și eu ca produs BB. N-am zis nimic. Mai fusesem anunțat născut în Neamț (așa apărut în Dicționarul lui Marian Popa). Fac și dr în citadela Levițki, română...

Casetă text: deci pana la urma ce este adevarat si ce nu

Casetă text: poate ne sincronizam intr~o zi sa vorbimpe camera

Casetă text: Ro este cu 7 ore inainte USA/ NYmultumesc

Tot America, altfel Ruda. Pe mail și Carmen din New York. Frumoasa Lora ca prin Boston-Poe.

ce este "Ruda"

versuri ce le~am scris ad hoc conectandu~ma energetic cu dvs

Type a message...

Chat Conversation End

Lora Levițchi

Jazz, e trecut de 00:00, orasul de ingeri si draci nu doarme/ Pasagere fuioare de vise strabat a lor minti sa~i supuna/ Dar orasul luminii canta neobosit cu atata candoare/ Tesand zi si noapte romane de oameni ca si mine si tine, muncim pe arvuna.

Ruda nașterii ba mierla pe sârma de telegraf fluierându-mi mantra curând urmânu-mă în verde NY

Calendarul evenimentelor şi aniversărilor cultural naţionale

01.06.1636 Se naşte NICOLAE MILESCU SPÃTARUL, umanist român de renume european, enciclopedist, orientalist, teolog, literat, om politic şi diplomat, călător, poliglot.

A fost fiul lui Gavril ce făcea parte din nobilimea moldoveană, dar antecedentele familiei nu sunt cunsocute. Milescu îşi începe de mic educaţia cu o sete deosebită de cunoaştere. Principala etapă a studiilor este cea constantinopolitană (1645-1656). Aici, la "Marea Şcoală a Patriarhiei", care îl are întemeietor pe patriarhul Chiril Lucaris, om cu vederi largi şi educaţie occidentală, se instruieşte cu profesorul Vasile Vlassios, de la care deprinde şi cunoştinţe multiple, dar şi spiritul asimilării lor. După terminarea studiilor, se întoarce în Moldova, unde îşi inaugurează cariera politică. Fiind tânăr, dar cunoscând limbi străine, ocupă funcţia de secretar domnesc (grămătic). Intră în slujba domnitorului Gheorghe Ştefan (1653-1658), apoi sub Gheorghe Ghica (1658-1659), iar datorită uşurinţei de a se adapta la cele mai felurite îndeletniciri, devine spătar. Gheorghe Ghica trece în Ţara Românească (1659-1660) şi Milescu îl urmează devenind Mare Spătar şi întrând în rândurile boierimii valahe. Când Ghica este mazilit, Milescu se întoarce în Moldova, în timpul lui Ştefăniţă Lupu, fiul lui Vasile Lupu. În timpul acestui domn, Milescu ajunge la apogeul demnităţilor sale politice, devenind secretar intim şi însoţitor al domnului.

01.06.1836 Primul spectacol de operă în limba română

Se prezintă Semiramida de Gioacchino Rossini de către elevii Şcolii de muzică vocală, de declamaţie şi literatură a Societăţii Filarmonice din Bucureşti. Printre eleve se află şi viitoarea actriţă şi cântăreaţă, Eufrosina Popescu. Sub pseudonimul de Marcolini, aceasta a cântat pe scenele multor teatre muzicale din Europa.

02.06.1247 Diploma ioaniţilor

Diploma acordată de regele Ungariei Bela al IV-lea (1235-1270), Ordinului cavalerilor Sfântului Ioan de Ierusalim (ospitalieri sau ioaniţi), semnalează între Dunăre şi Carpaţi, teritoriul în care urmau a fi aşezaţi, o activitate economică bazată pe agricultură, creşterea vitelor şi pescuit, diferenţierea claselor sociale - stăpânii de pământ (majores terrae) şi ţăranii (rustici), obligaţi la dări şi slujbe faţă de stăpânii feudali, precum şi existenţa unor formaţiuni politice româneşti conduse de voievozii Litovoi şi Seneslau şi de cnezatele lui Ioan şi Farcaş. Banatul de Severin şi cnezatele lui Ioan şi Farcaş urmau să se afle sub autoritatea Ordinului, voievodatele conduse de Seneslau şi Litovoi rămânând în stăpânirea românilor în condiţiile pe care le avuseseră până atunci.

02.06.1820 Se naşte ION C. BRÃTIANU, mare om politic şi de stat, diplomat, istoric, fruntaş al revoluţiei de la 1848, al Unirii Principatelor şi Războiului de Independenţă, orator.

Face parte dintr-o veche familie boierească din Argeş; strămoşul său a întemeiat satul Brătieni de pe malul Vâlsanului; nume dat şi muntelui din apropiere. În casa lui Dincă Brătianu, tatăl său, veneau personalităţile epocii, cum ar fi : Constantin Bălăceanu, Grigore Grădişteanu, Banul Filipescu şi chiar contele Pavel Kisseleff. Începe să studieze cu învăţatul grec, Simonidi, discipol al lui GH. Lazăr. Ca mai toţi tinerii epocii ajunge iuncăr şi leagă o strânsă prietenie cu Grigore Caracaş, fiul mediului, care-l introduce în casele boiereşti din Bucureşti. Este remarcat de domnitorul Alexandru Ghica pentru capacitatea sa deosebită. Pleacă la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile militare, dar studiază şi istoria şi ştiinţele de stat. Intră în lojile masonice împreună cu fratele său Dumitru şi cu C.A. Rosetti şi face parte din Ateneul Român. Întors în ţară la începutul anului 1848, Brătianu joacă un rol important în pregătirea şi desfăşurarea Revoluţiei, dar şi a Unirii Principatelor. Participă la Congresul de la Paris din 1856 şi la Divanurile Ad-Hoc, sprijină reformele lui Cuza. După abdicarea lui Cuza (11 feb. 1866), Brătianu îşi reorientează întreaga activitate pentru salvarea actului istoric de la 24 ian. 1859 şi aducerea prinţului Carol la tron. În timpul acestei domnii are o prodigioasă activitate politică şi diplomatică, iar în ultimul deceniu de viaţă se dedică unor reforme esenţiale privind viaţa economică, socială, politică şi culturală a României, ca şi grijii pentru consolidarea poziţiei şi autorităţii ei în lume. Moare în 1891 şi este înmormântat la moşia Florica de lângă Piteşti. Opera lui Brătianu s-a clădit temeinic şi statornic având la baza ei un simţ politic şi diplomatic deosebit, un înalt sentiment patriotic civic, o atitudine de mare responsabilitate pentru destinele ţării, o concepţie istorică şi o gândire filosofică bine structurată, o artă a oratoriei în cel mai înalt grad.

04.06.1920 Tratatul de la Trianon

Se încheie la Trianon, Tratatul de pace între Puterile Aliate şi Asociate şi Ungaria. Recunoaşterea pe plan internaţional a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, a Slovaciei şi Ucrainei Subcarpatice cu Cehoslovacia, a Croaţiei, Sloveniei şi părţii de vest a Banatului cu Serbia. A intrat în vigoare la 25 iul. 1921.

05.06.1446 Iancu de Hunedoara ales guvernator al Ungariei

Dieta Ungariei, întrunită la Rakos, aproape de Buda, alege pe Iancu de Hunedoara guvernator general al Ungariei ("Regni Hungariae guvernator generalis") în timpul minoratului regelui Ladislau Postumul (1444-1457).

05.06.1779 Avrig - se naşte GHEORGHE LAZÃR, cărturar, întemeietorul şcolii româneşti, profesor, pedagog, teolog, literat, om de ştiinţă, orator

Terminând târziu şcoala din Avrig, Lazăr se înscrie în clasa I a liceului piarist din Cluj. În primii trei ani, Lazăr studiază limbile latină, elină şi germană, aritmetica, istoria românilor, geografia, ortografia, biblia, doctrina creştină şi caligrafia. În 1801 părăseşte Clujul şi face o clasă la liceul catolic din Sibiu, unde învaţă retorica şi poetica. În anul următor revine la Cluj şi până în 1804 urmează aşa-zisa "clasă de filosofie" pe care o absolvă cu brio şi trece la Academia de Drept unde rămâne doar două semestre. Apoi cere Episcopiei Ortodoxe din Sibiu să-i acorde o bursă pentru a urma teologia la Viena. Primeşte bursa, studiază neobosit, dar trăieşte şi evenimentele legate de ocuparea Vienei de către trupele lui Napoleon I, vine în contact cu ideile revoluţiei franceze. După trei ani pleacă la Carbovitz pentru completarea studiilor la Academia teologică ortodoxă şi a se preoţi. Mitropolitul sârb Stratimirovici se opune şi Lazăr se întoarce la Viena unde se ocupă de traducerea unor lucrări în limba română. Se întoarce în ţară şi este numit profesor la Seminarul ortodox de pe lângă Episcopia din Sibiu. La scurt timp intră în conflict cu episcopul ortodox Vasile Moga, dar şi cu cel unit, Bob, este urmărit şi de poliţia lui Metternich şi este nevoit să se mute la Braşov (1816). La Braşov devine profesorul copiilor boieroaicei muntene Bărcănescu, care, la revenirea în Bucureşti, îl ia şi pe profesor. Aici Lazăr începe marea bătălie pentru a da viaţă unui vechi vis al său, naşterea învăţământului în limba română. Cu ajutorul unor boieri luminaţi ca George Golescu, Constantin Bălăceanu, Petrache Poenaru, el statorniceşte învăţământul în limba română la Academia Domnească, înfiinţată de Şerban Cantacuzino la 1680. După 1818 devine colaborator apropiat al lui Tudor Vladimirescu şi face parte din oştile acestuia. După înăbuşirea revoluţiei, bolnav şi dezamăgit, se întoarce la Avrig, unde se stinge pe 17 septembrie 1823. Deşi moare la 44 de ani, Gh. Lazăr lasă românilor o operă monument care stă la baza societăţii moderne româneşti : Povăţuitorul tinerimei către adevărata şi dreapta citire; Trigonometria; Cărticica învăţăturilor morale pentru copiii de şcoală; Geografia matematică pentru copii; Compendiu de istoria Transilvaniei etc.

06.06.1865 Horodiştea, jud. Soroca - se naşte CONSTANTIN STERE, sociolog, filosof, scriitor, ziarist, profesor universitar, om politic

Tatăl său, Gheorghe Stere, era un om înstărit, iar mama sa, Prohiria Theodor, avea o educaţie aleasă. Biografia lui C. Stere a fost una fulminantă, cu ascensiuni excepţionale, dar şi cu prăbuşiri violente. Prea logic şi prea consecvent cu sine însuşi, Stere s-a situat în rândul celor mai înaintate personalităţi ale timpului. La vârsta de 6 ani începe învăţătura acasă cu un tânăr preceptor care-şi pregătea bacalaureatul în particular, deoarece fusese exmatriculat pentru convingerile sale politice. Acesta va avea o deosebită influenţă asupra educaţiei şi convingerile de mai târziu ale lui Stere. În anul 1873, trimis la Chişinău, învaţă la pensionul unui pastor german, pentru a învăţa matematicile, limba franceză, limba şi literatura rusă. După doi ani de muncă asiduă se înscrie la gimnaziul nobilimii din Chişinău, unde obţine rezultate peste aşteptări, comisia care l-a examinat considerându-l apt să se înscrie direct în clasa a II-a de liceu. Şi celelalte clase au fost promovate cu calificative maxime, aşa cum aflăm şi din romanul autobiografic În preajma revoluţiei. Lecturile şi oamenii în preajma cărora s-a format l-au determinat pe Stere să ia legătura cu organizaţia narodnicistă din Odessa, astfel că, la vârsta de numai 17 ani, a devenit el însuşi liderul necontestat al mişcării narodnice din Basarabia. Acest lucru determină arestarea şi deportarea sa în Siberia, unde trece prin toate chinurile deportării. În timpul detenţiei conştientizează că el aparţine altui neam, că vorbeşte altă limbă, că este român şi se conturează în mintea sa problema naţională ca problemă-atitudine. Aceasta determină despărţirea sa de narodnicii ruşi care nu aveau programul lor şi păstrarea identităţii etnice a popoarelor din imperiul ţarist. După nouă ani de temniţă cumplită în Siberia, în urma intervenţiilor familiei Stere a primit acceptul punerii în libertate. După un stadiu de refacere fizică şi psihică, în anul 1892 vine la Iaşi unde îşi începe studiile universitare la Facultatea de Drept. Imediat s-a înrolat în mişcarea socialistă, alături de personalităţi de prim rang ale culturii româneşti, devenind un adevărat lider ideologic. În anul 1897 şi-a susţinut examenul de licenţă în drept cu o teză de sociologie juridică considerată ca o operă-eveniment. În acelaşi an începe să-şi publice capitole din tratatul său de filosofie intitulat Încercări filosofice, în coloanele revistei Arhiva a lui Xenopol. La început, alături de Gherea în Partidul Socialist, Stere va fi printre primii care-şi dă seama de perspectivele socialismului în ţara noastră. De aceea, în aprilie 1899, Stere s-a aflat printre cei dintâi ai cunoscutului grup al "generoşilor" care au trecut la liberali, dobândindu-şi aici o mare notorietate politică şi devenind un fel de sfetnic al lui Brătianu. A fost al doilea ajutor de primar al oraşului Iaşi, apoi deputat al Colegiului al 3-lea din Iaşi, a fost unul din secretarii Camerei. În calitate de parlamentar a susţinut legea băncilor populare iniţiată de către Spiru Haret şi a Casei Centrale a acestora. A pledat în favoarea votului universitar la Catedra de drept administrativ şi drept constituţional, fiind recunoscut, în scurt timp ca o autoritate în lumea universitară. La 6 martie 1906 pune bazele revistei Viaţa Românească, Stere fiind primul ei director, dar şi cu un colegiu redacţional de excepţie. Aici şi-a putut expune ideile politice influenţate de narodnicismul rus şi de socialism, traduse în româneşte cu numele de poporanism, apoi de ţărănism sub influenţa ulterioară a lui Virgil Madgearu. Ţărănismul va deveni o doctrină extrem de puternică în perioada interbelică. Stere moare la 26 iunie 1936 în micul său conac de la Bucov. Opera sa puţin cunoscută astăzi, îmbrăţişează domenii diverse : Evoluţia individualităţii şi noţiunea de persoană în drept; Introducere în studiul dreptului constituţional; Încercări filosofice : Social-democratism sau poporanims; Patru zile în Ardeal; România şi războiul european; Marele război şi politica României; În voia valurilor. Icoane din Siberia; Documentări şi lămuriri politice; În preajma revoluţiei.

06.06.1894 Se naşte SABIN DRÃGOI, compozitor, folclorist, dirijor, profesor

S-a născut în comuna Selişte din judeţul Arad. Studiile muzicale şi le-a început la Arad, le-a continuat la Iaşi cu Alexandru Zirra şi a absolvit Conservatorul din Cluj. S-a perfecţionat la Conservatorul de Stat din Praga. În prima parte a vieţii şi-a desfăşurat activitatea didactică în paralel cu cea artistică de la Timişoara. După 1950 a preluat conducerea noului Institut de Folclor din Bucureşti. Ca dirijor de cor a condus formaţiile bărbăteşti Doina şi Banatul din Timişoara, formaţia mixtă Crai Nou din Timişoara. A condus, ca director, Opera Română din Cluj, în refugii la Timişoara. Mutându-se în Capitală, a fost şi profesor la Conservator. A întreprins vaste culegeri de folclor (peste 3200), mai ales din Banat şi Transilvania, a notat, a prelucrat şi a publicat melodii populare. A fost distins cu Premiul II (1922) şi Premiul I (1928) de compoziţie "George Enescu", cu Premiul Academiei Române, Premiul de compoziţie "Robert Cremer". Premiile de stat cl. a II-a şi cl. I, titlurile de Artist Emerit şi Maestru emerit al artei, Bene Merenti al Academiei Nazionale "Santa Cecilia" din Roma, Medalia comemorativă "Bela Bartok" din Budapesta. Consecvent liniei precursorilor bănăţeni, Sabin Drăgoi a exploatat cu predilecţie folclorul tradiţional religios (colinda, cântecul de stea) şi pe cel laic (balada, bocetul, jocul voinicesc). El dă la iveală piese de folclor ţărănesc : Bănăţean, Trandafir de pe răzoare, opera Năpasta, suita simfonică Divertismentul rustic. În culegerea folclorului, Sabin Drăgoi a folosit fonograful şi magnetofonul. Prin activitatea sa multilaterală, el s-a înscris printre muzicienii de seamă ai şcolii moderne de compoziţie naţională ce şi-a dobândit un stil tradiţional românesc de sorginte bănăţeană.

06.06.1894 Guvernul ungar emite un ordin de interzicere a activităţii Partidului Naţional Român

La 6 ian. 1895, guvernul ungar emite un nou ordin de dizolvare a partidului. În ciuda acestui ordin, Partidul Naţional Român şi-a continuat activitatea, având în frunte o conducere provizorie, prezidată de Vasile Mangra.

07.06.1377 Victoria lui Radu I asupra regelui Ungariei

La 7 iunie 1377 Radu I, Domn al Ţării Româneşti, are o bătălie în Ţara Bârsei cu Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, şi îl înfrânge. Luptele cu Radu I îl determină pe Ludovic I să ordone braşovenilor construirea Cetăţii Bran în 1377, pentru închiderea Pasului Turcului sau Cumanului.

07.06.1886 Se naşte HENRI COANDÃ, savant, constructor de avioane şi inventator, pionier al aviaţiei cu reacţie

Urmează cursurile Liceului "Sf. Sava" din Bucureşti şi ale Liceului militar din Iaşi pe care l-a absolvit în 1903, şef de promoţie. Devine ofiţer absolvent al Şcolii militare de artilerie din Bucureşti şi al Şcolii Superioare de Aeronautică din Paris, dar se perfecţionează în continuare la Institutul de electricitate Montefiore - Torino, la Charlottenburg şi la Universitatea din Liege. În 1912 este inginer aeronautic la Paris. Este distins cu numeroase premii şi medalii naţionale şi internaţionale, membru al Academiei Române. Stabilit la Paris din 1909, Coandă efectuează cercetări aeronautice, a conceput o balanţă aerodinamică pe care a instalat-o pe o locomotivă cu care, noaptea, efectua la viteza de 85-95 km/oră, experienţe prin care a descoperit hipersustentaţia produsă de aripa cu fantă de bord de atac. Rezultatele cercetărilor au fost prezentate în articole şi conferinţe şi apărate prin brevete de invenţie. La cea de-a doua Expoziţie de Locomoţie Aeriană din 1910 de la Paris, Coandă a expus primul avion fără elice, iar în 1918 a construit primul avion bimotor din lume. Dintre foarte numeroasele invenţii ale lui Coandă, cel mai cunoscut şi răspândit ca aplicaţii este fenomenul aerohidrodinamic denumit Efectul Coandă. El este unanim recunoscut ca "părinte al aviaţiei cu reacţie". Moare la 25 nov. 1972, la Bucureşti.

08.06.1930 Prinţul Carol devine rege

Parlamentul îl proclamă pe principele Carol rege al României, sub numele de Carol al II-lea, "coborâtor direct şi legitim în ordine de progenitură bărbătească a regelui Ferdinand".

16.06.1462 Atac de noapte al lui Vlad Ţepeş

În fruntea unui corp de oaste de circa 7-10.000 de oşteni, Vlad Ţepeş execută un îndrăzneţ atac de noapte prin surprindere asupra sultanului Mahomed al II-lea, provocând o mare debandadă şi pierderi grele, după care s-a retras.

09.06.1848 Proclamaţia de la Islaz

În Ţara Românească, Revoluţia de la 1848 trebuia să izbucnească în mai multe centre deodată, pentru a nu permite domnitorului Gheorghe Bitescu să acţioneze pentru înăbuşirea ei. Revoluţia s-a declanşat mai întâi în Oltenia, la Islaz, la 9 iunie, şi apoi în Bucureşti, la 11 iunie 1848. La Islaz s-a format primul guvern revoluţionar din care făceau parte : Ion Heliade Rădulescu, Ştefan Golescu, Radu Şapcă, Christian Tell, Nicolae Pleşoianu. Tot aici s-a dat citire unei Proclamaţii ce cuprindea programul aprobat ulterior, sub presiunea maselor, la 11 iunie, către Gheorghe Bibescu. În zilele următoare, consulul general al Rusiei a protestat faţă de acest act şi a părăsit Capitala. Acesta l-a determinat pe Gh. Bibescu să abdice şi să plece grăbit din ţară. S-a constituit un nou guvern provizoriu în care intrau Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Magheru, Alexandru G. Golescu, C.A. Rosetti, N. Bălcescu şi alţii. Pentru a uşura obţinerea recunoaşterii noului guvern de către Rusia, au fost incluşi în guvern Colonelul Ion Odobescu şi Mitropolitul Neofit, elemente conservatoare. La 15 iunie, pe Câmpia de la Filaret, masele populare au depus jurământul prin care îşi exprimau adeziunea la programul revoluţiei. Guvernul revoluţionar din Ţara Românească a încercat să aplice unele prevederi ale Proclamaţiei de la Islaz. S-au remarcat în această activitate Nicolae Bălcescu şi Alexandru G. Golescu. Astfel, au fost abolite rangurile boiereşti, s-au adoptat steagul tricolor şi lozinca "Dreptate şi Frăţie", au fost eliberaţi deţinuţii politici, a fost organizat corpul comisarilor de propagandă, s-a trecut la organizarea forţelor armate, împroprietărirea ţăranilor. La 12 iunie 1848, în gazeta Pruncul român din Bucureşti, apărea manifestul intitulat Către fraţii noştri din Moldova, în care era subliniată ideea deplinei unităţi naţionale. Peste o săptămână, Alexandru Treboniu Laurian îi propunea lui Nicolae Bălcescu organizarea la Bucureşti a unui Congres al tuturor românilor.

10.06.1839 Se naşte ION CREANGÃ, scriitor

Fiul lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi al Smarandei Creangă din Humuleşti, Neamţ. În 1847 este elev în satul natal, apoi la Broşteni şi Târgu Neamţ, iar în 1854 îl aflăm elev la şcoala de catiheţi din Fălticeni, apoi la Seminarul din Socola. Despre toate acestea a scris el însuşi în nepieritoarele "Amintiri din copilărie". În anul 1859 este hirotonisit diacon la Iaşi, iar un an mai târziu se înscrie la Facultatea de teologie, ulterior desfiinţată. Din anul 1864 frecventează Şcoala Normală Vasiliană de la Trei Ierarhi, unde era director Titu Maiorescu. Datorită încercărilor sale de modernizare a clerului, intră în coflict cu autorităţile bisericeşti şi va fi suspendat din funcţia de diacon şi din cea de institutor. În 1874 este reprimit în învăţământ şi-l cunoaşte pe Eminescu, pe atunci revizor şcolar. Acesta îl introduce la cenaclul "Junimea". Publică manuale şcolare împreună cu alţi colegi din învăţământ, mai cunoscute fiind : Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară (1868), Învăţătorul copiilor (1871), Povăţuitorul la cetire prin scriere după sistema fonetică (1876). În aceste manuale îi apar şi primele povestiri : Inul şi cămeşa, Acul şi Barosul, Pîcală, Ursul păcălit de vulpe. Debutul autentic are loc în revista Convorbiri literare cu Soacra cu trei nurori, în 1875. În următorii trei ani, în revista ieşeană îi apar şi celelalte poveşti după ce fuseseră citite la Junimea. Amintiri din copilărie apare în anii 1881 şi 1882 va fi publicată postum, după ce fusese citită de autor la Cercul literar al lui N. Beldiceanu. A murit la 31 dec. 1889 la Iaşi.

10.06.1853 Reteag, jud. Bistriţa-Năsăud - se naşte ION POP-RETEGANUL, folclorist şi prozator

Provenea dintr-o familie de ţărani iobagi eliberaţi în 1848. Primele studii la şcoala din sat, apoi gimnaziul la Năsăud şi la "preparandiile" din Gherla şi Deva. Învăţător în diferite sate din Transilvania, a contribuit la organizarea şcolilor, la răspândirea dragostei pentru învăţătură în rândul elevilor şi a cunoştinţelor practice pentru tineri şi bătrâni. A fost secretar al Astrei (1894-1895), redactor al Deşteptarea, Revista ilustrată şi Tribuna, a făcut parte din conducerea revistei Convorbiri pedagogice, Cărţile săteanului român, Gazeta de duminecă, a colaborat la Gazeta Transilvaniei, Fîntina Blanduziei, Contemporanul, Telegraful român, Şezătoarea, Familia, România liberă ş.a. Culegerile sale de folclor : Trandafiri şi viorele (1884), 125 de chiuituri de care strigă feciorii în joc (1887), Poveşti ardeleneşti (5 vol. - 1888), Poveşti din popor (1895), Bocete adecă cîntări la morţi (1897), Poveşti alese (1905), mai ales cele de basme, s-au bucurat de mare preţuire din partea publicului şi de aprecierile specialiştilor vremii, ca : B.P. Hasdeu, Simion Florea Marian, Ion Bianu. Nuvelele şi schiţele din volumele : Novele şi schiţe (1899), Povestiri din viaţa ţăranilor români (1900-1901), Novele (1901), ca şi amintirile din copilăre şi tinereţe, editate postum cu titlul Odinioară şi acum în 1933 şi în 1969 cu titlul Amintirile unui şcolar de altădată, deşi pe alocuri prea apăsat moralizatoare, au un anume farmec datorat mai ales amănuntelor de culoare locală şi autenticităţii vocabularului. S-a stins din viaţă la 3 aprilie 1905 în satul natal.

13.06.1919 Conferinţa de Pace de la Paris

Delegaţia României la Conferinţa păcii de la Paris, condusă de primul ministru I.I.C. Brătianu, i se comunică hotărârea Consiliului Suprem Aliat privind frontierele dintre România şi Ungaria şi dintre România şi Iugoslavia, prin care se recunoaşte de drept unirea cu România a Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului şi Banatului.

14.06.1818 Se naşte VASILE ALECSANDRI, poet, prozator, dramaturg, om politic, diplomat

Data naşterii până astăzi incertă. Poetul a declarat că s-a născut la 21 iulie 1821, unii cercetători susţin ca dată 14 iunie 1818, conform documentelor găsite. Era al treilea copil al vornicului Vasile Alecsandri şi al Elenei, născută Cozoni, fiica unui grec romanizat. Şi-a petrecut copilăria la moşia Mirceşti, pe Siret, şi la Iaşi. Primele cunoştinţe le-a primit de la călugărul maramureşan Gherman Vida, avându-l coleg pe Mihail Kogălniceanu. Împreună cu Kogălniceanu şi cu Alexandru Ioan Cuza, urmează la Iaşi cursurile pensionului condus de Victor Cuenim, până în 1834 când este trimis la Paris, unde îşi va trece bacalaureatul în litere. După o călătorie prin oraşele Italiei de nord şi Viena, se întoarce la Iaşi unde ocupă diferite funcţii administrative, unele doar onorifice ca şi rangurile boiereşti la care-l îndreptăţea averea părintească. Debutează în revista Dacia literară, editată la Iaşi în 1840 de către M. Kogălniceanu, cu nuvela Buchetiera din Florenţa, inspirată de o idilă a prietenului său C. Negri. În acelaşi an i se reprezenta prima comedie, Farmazonul din Hîrlău, pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, din a cărui conducere făcea parte împreună cu Kogălniceanu şi C. Negruzzi. După o călătorie întreprinsă prin munţii Moldovei, are revelaţia frumuseţii poeziilor populare pe care începe să le noteze şi le va publica în volumul Balade adunate şi îndreptate şi reluat cu completări, sub titlul Poezii populare ale românilor, care va avea un mare răsunet. Alecsandri începe să se impună tot mai mult ca un scriitor militant, patriot, care participă atât prin scris, cât şi direct la evenimentele epocii : Revoluţia de la 1848, dezrobirea ţiganilor, Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă. Sunt de referinţă volumele : Doine şi lăcrimioare, Pasteluri, ostaşii noştri, dar şi nemuritoarele Chiriţe. Este premiat în 1870, pentru Cântecul gintei latine, premiul fiindu-i înmânat de către poetul provensal Frederic Mistral, este autorul Horei Unirii, dar şi al Imnului regal şi prieten literar cu Carmen Sylva, regina poetă a României. Celebru, încununat de glorie, a simţit, chiar în preajma sa, la Junimea ieşeană, a celui ce avea să devină cel mai mare poet al românilor, M. Eminescu. A avut eleganţa de a-l cunoaşte şi de a-l saluta confratern :

"E unul care cântă mai dulce decât mine ?

Cu-atât mai bine ţărei şi lui cu-atât mai bine,

Apuce înainte, ajungă cât mai sus,

La răsăritu-i falnic se-nchin-al meu apus".

Cariera literară a lui Alecsandri, începută în 1840, durează exact o jumătate de secol. La 22 august 1890 scriitorul moare la moşia sa din Mirceşti.

16.06.1835 Se inaugurează, la Iaşi, Academia Mihăileană

Prima instituţie de învăţământ superior, unde profesori români (Gh. Asachi, Eftimie Murgu, Ion Ionescu de la Brad, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu) şi străini ţineau cursuri de filosofie, istorie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie şi arhitectură. În 1847 i se suspendă cursurile, profesorii fiind acuzaţi de propagarea unor idei revoluţionare.

16.06.1890 Brăila - se naşte NAE IONESCU, filosof, jurnalist, profesor universitar

Studii primare şi liceale la Brăila, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Între anii 1913 şi 1919 se află în Germania pentru studii în filosofie şi doctorat cu o lucrare de logică matematică. După întoarcerea în ţară este, pentru scurt timp, profesor la Liceul Miltar de la Mănăstirea Dealu, după care este asistent la Catedra de Logică de la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, devenind profesor agregat abia în 1937, după 17 ani de învăţământ. A predat cursuri cu tematică variată : Curs de logică; Filosofia religiei. Problema dumnezeirii; Filosofia religiei; Metafizică şi religie; Filosofia gramaticii; Istoria logicii; Teoria cunoaşterii. Metafizica. Problema salvării în Faust-ul lui Goethe; Metafizica. Cunoaşterea medicală. Pentru unele din ideile metafizice, talentata scriitoare, Marta Petreu, îl suspectează de plagiat după lucrarea Mistica de Elisabeth Underhill. Cursurile lui Nae Ionescu n-au fost tipărite în timpul scurtei sale vieţi. Majoritatea fiind editate după note de curs la începutul ultimului deceniu al secolului XX. Orator strălucit, psiholog rafinat, folosind cu abilitate criza spirituală a momentului, conflictele teoretice ale timpului, Nae Ionescu a fost mentorul unei generaţii de tineri străluciţi în frunte cu Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, C. Noica, Mihail Sebastian căruia i-a scris prefaţa la romanul De două mii de ani?, în care este şi personaj. A colaborat la diferite ziare şi reviste, ca : Noua Revistă Română; Ideea europeană; Gândirea; Rampa. A fost colaborator, director şi proprietar al ziarului Cuvântul, pe care l-a condus până în 1933, când a fost suspendat şi în 1938 a reapărut. A înfiinţat revista efemeră Logos. Nu a fost înregimentat în vreun partid politic, dar a fost adânc implantat în exprimarea unor diferite interese politice. Şi-a schimbat deseori şi rapid poziţiile politice, a fost partizan al lui Iuliu Maniu şi apoi adversar al acestuia, anticarlist, carlist şi din nou anticarlist; a simpatizat, în 1933, cu mişcarea legionară, iar în 1938 este internat în lagărul pentru legionari de la Miercurea Ciuc şi i se desfiinţează catedra de la Universitate, are domiciliu forţat în Bucureşti până la 15 ianuarie 1940 când s-a stins din viaţă. Această perioadă este consemnată şi de Mircea Eliade în Memorii. Opera lui Nae Ionescu este alcătuită din câteva studii, din cursuri universitare şi din articole răspândite prin ziare. În timpul vieţii I-au aăprut: Descartes, părinte al democratismului contemporan; Asupra unei noi clase de judecată; Individualismul englez

16.06.1925 Se naşte A.E. BACONSKY, poet şi publicist, traducător

Locul naşterii este comuna Cofe din fostul judeţ Hotin. Coleg de generaţie cu Leonid Dimov, Baconsky a fost destul de activ în perioada de glorie a proletcultismului. A fost redactor şef la Almanahul literar şi la revista Steaua din Cluj şi a debutat devreme, cu volumul Poezii (1950), urmat de Copiii din Valea Arieşului (1951), Cântece de zi şi cântece de noapte (1954). Abia cu Fluxul memoriei (1957), poetul, un rafinat într-ale poeziei şi om de aleasă cultură, se află pe sine, muzical, pur liric, implantat în pământ, purtând pe umeri trecutul, înfiorat de responsabilitatea în faţa prezentului. Instruit deplin în poezia universală, cu deosebire aceea care s-a produs de la Walt Whitman încoace, Voiculescu - Baconsky redescoperă şi valorifică, în chip original sufletul naturii reflectat în conştiinţa umană, cu mereu punerea în centrul atenţiei a propriului eu liric. Adevărata carieră începe cu volumele : Imn către zori de zi (1962) şi Fiul risipitor (1964). Dar A.E. Baconsky a făcut critică literară publicată în volumele : Colocviu critic, Poeţi şi poezie, Meridiane, Pagini despre literatura universală contemporană. Din nefericire, scriitorul a dispărut în plină putere creatoare, la 4 martie 1977, în timpul devastatorului cutremur.

17.06.1473 Tetraevanghelul de la Humor

Miniaturistul Nicodim termină de scris şi de decorat Tetraevanghelul de la Humor, în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare. Lucrarea se află în Muzeul Mănăstirii Putna.

17.06.1825 Iaşi - se naşte ELENA CUZA, Rosetti la naştere

Căsătorită în anul 1844 cu colonelul Alexandru Ioan Cuza, domnitorul de mai târziu al Principatelor Unite. În fruntea unui comitet de doamne, s-a îngrijit de şcolile de fete. A transformat un spital de la Cotroceni în azil pentru copii găsiţi, înzestrându-l cu 1000 de galbeni şi adăugându-i trei şcoli : profesională, normală şi de gospodărie. După moartea lui A.I. Cuza, doamna Elena s-a retras la Ruginoasa unde a trăit departe de lume. La 2 apr. 1909 s-a stins din viaţă la Piatra-Neamţ.

17.06.1888 Galaţi - se naşte VICTOR PAPILIAN, medic, prozator şi dramaturg

Fiul medicului militar Constantin Papilian. Urmează liceul la Craiova şi Bucureşti, absolvind în paralel şi Conservatorul de muzică, clasa de vioară. Urmează Facultatea de Medicină din Bucureşti, face campania din 1916-1918 ca medic militar în Moldova. Preparator şi prosector la Catedra de anatomie, la recomandarea lui Victor Babeş şi Gh. Marinescu, profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Cluj, unde organizează învăţământul anatomic-medical, creând o strălucită şcoală. Înfiinţează Institutul de Anatomie Descriptivă şi Topografică, revista Clujul medical, editează un Tratat elementar de anatomie descriptivă şi topografică. Întemeitor al Societăţii Române de Antropologie, al Filarmonicii din Cluj, animator al mişcării teatrale studenţeşti, conduce noua serie a Revistei Luceafărul, care, în anii 1941-1945, apărea la Sibiu. Debutează în 1925, sub pseudonimul Sylvius Rolando, cu volumul Generalul Frangulea. Colaborator al revistelor : Gîndirea, Universul literar, Gînd românesc, Viaţa Românească, Revista Fundaţiilor Academiei Regale, Familia ş.a. În anul 1927 primeşte Premiul Academiei Române pentru romanul Ne leagă pământul. În marile construcţii româneşti : În credinţa celor şapte sfeşnice şi Chinuiţii nemuririi, Victor Papilian încearcă o depăşire a viziunii lui Rebreanu asupra vieţii transilvănene. În teatru, o producţie fecundă, inegală, îl solicită în direcţii diverse : mituri, istorie, psihanaliză, pirandelism. Moare la 14 august 1956, Cluj.

19.06.1899 S-a născut GEORGE CÃLINESCU, critic şi istoric literar, prozator, dramaturg, poet.

Începe şcoala la Iaşi şi continuă la Bucureşti. În anul 1919 este student al Facultăţii de Litere din Bucureşti. În acelaşi an debutează la Sburătorul, revista lui E. Lovinescu, cu versuri şi aforisme. Este custode la biblioteca facultăţii şi paleograf la Arhivele Statului. În 1921 călătoreşte în Italia, cu prilejul fondării revistei Roma. Ulterior va deveni singurul redactor al acestui periodic. După licenţă (1923), devine profesor de filosofie la Liceul Gh. Şincai din Bucureşti. La recomandarea profesorului Ramiro Ortiz şi a lui Vasile Pârvan, pleacă la Roma unde studiază documente referitoare la Ţările Române. Profesor de română şi italiană la Timişoara, apoi din nou la Şincai, predând italiana şi franceza. Participă şi la editarea a două periodice Sinteze şi Capricorn, iar în 1933 şi 1935 este redactor principal la Viaţa Românească, împreună cu Mihai Ralea. În 1936 devine doctor în litere şi filosofie, iar în anul următor este conferenţiar la Universitatea din Iaşi, cu specialitate estetică şi critică literară. La Iaşi editează prima serie a revistei Jurnalul literar (1939), unde semnează Cronica mizantropului. În 1945 devine şef al catedrei de Literatură Română Modernă la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. În 1948 devine academician, iar în 1949 director al Institutului de Istorie Literară şi Folclor al Academiei Române. Acest institut editează revista Studii şi Cercetări de Istorie Literară şi Folcor, unde Călinescu publică diverse studii. Din 1955 susţine la Contemporanul, Cronica optimismului. În anul 1964 obţine Premiul de Stat. A murit la 21 martie 1965, la Otopeni. Călinescu este unul din spiritele cele mai vaste ale culturii româneşti. Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), Principii de estetică (1939), Estetica basmului (1965), romanele : Enigma Otiliei, Scrinul negru, Bietul Ioanide, Cartea nunţii, volumele de versuri între care amintim Lauda lucrurilor, vor fi mereu de referinţă. Nu sunt de neglijat nici preocupările privind biografia unor scriitori : Viaţa lui M. Eminescu (1932), Viaţa lui Ion Creangă (1933), dar şi monumentala lucrare, Opera lui Mihai Eminescu (1934-1936). Călinescu s-a manifestat cu o asemenea amploare încât a ajuns să fie o adevărată instituţie. De aceea, nu întâmplător, la moartea sa, reacţia populară a fost neobişnuit de puternică, asemănătoare cu aceea de la încetarea din viaţă a unui politician de primă mărime.

20.06.1913 S-a născut AUREL BARANGA, dramaturg, publicist, poet

A absolvit Liceul "Matei Basarab" şi Facultatea de Medicină, fără vreo finalitate precisă în această direcţie, dacă facem abstracţie de intervalul de timp, 1939-1944, când, se pare, a practicat medicina. În perioada 1944-1948 a fost redactor la România Liberă, apoi secretar literar la Teatrul Naţional, redactor şef la revista Urzica, director artistic al Teatrului Naţional. A fost membru în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Debutul literar se produce în anul 1929, în revista Bilete de papagal a lui T. Arghezi. A editat el însuşi revista Alge în 1930, din care a scos patru numere. În volum va debuta cu placheta Poem în abis (1933). Autor prolific, de-a lungul vieţii i-au apărut numeroase volume de teatru, versuri, fabule, după cum urmează : Bal la Făgădău (1946), Marea furtună (1946), Ninge peste Ucraina (1946), Sufletul arendăşoaiei (1949), Vocea Americii (1949), Bulevardul împăcării (1952), Mielul turbat (1954), Arcul de triumf (1955), Reţeta fericirii (1957), Fii cuminte, Cristofor (1965), Poezii (1963), Opinia publică (1971), Tipuri şi tertipuri. Dosar cu fişe pentru o eventuală caracterizare socială (1971), Simfonia patetică (1974), Teze şi paranteze. Culegere de publicistică (1974), Alge (1975), Viaţa unei femei (1976), Fabule (1977), Satirice (1977), Jurnal de atelier (1978). N-au fost enumerate antologiile din creaţia sa şi nici toate piesele scrise în primii ani după 1944. A murit în anul 1979.

23.06.1834 Bucureşti - se naşte ALEXANDRU ODOBESCU, istoric şi scriitor, istoric al artelor şi culturii

Fiul lui Ioan Odobescu, şef al oştirii române în timpul revoluţiei de la 1848 şi al Catincăi Caracaş, fiică şi nepoată de medici iluştri, cu procupări de cultură. După studii la Sf. Sava este trimis la Paris, unde-şi ia bacalaureatul în litere şi frecvenetază diverse cursuri la Sorbona, interesându-se mai ale de arheologice şi antichităţile clasice. Participă la activitatea Societăţii Junimea română, fiind în legătură cu cercurile radicale ale emigraţiei, îndeosebi cu C.A. Rosetti. Întors în ţară fără diplomă, publică nuvelele istorice Mircea Vodă cel Rău (1857) li Doamna Chiajna (1866), care-l instalează printre literaţii de frunte ai vremii. Director la Culte, apoi ministru în cabinetul Kogălniceanu din care demisionează, nefiind de acord cu utilizarea veniturilor rezultate din secularizarea averilor mănăstireşti; comisar al Principatelor Unite la Expoziţia Universală de la Paris (1865-1867), director al teatrului Naţional. În paralel Odobescu desfăşoară o vie activitate ştiinţifică şi literară, încununată cu alegerea sa ca membru al Academiei în anul 1870. În anul 1874 îi apare capodopera Pseudo-kynegetikos, iar Titu Maiorescu îl cheamă la Universitatea bucureşteană pentru a ţine un curs liber de istoria arheologiei. În 1880 se stabileşte cu familia la Paris în aşteptarea unui post în diplomaţie, i se oferă modestul post de secretar de legaţie. În acelaşi timp lucrează nestingherit la monumentala monografie Tezaurul de la Pietroasa, pe care o consideră drept opera sa de căpetenie. Ultimii ani ai lui Odobescu se scurg în activităţi variate, dar oarecum derizorii, lipsite de suportul încrederii în sine. Într-un moment de depresie, Odobescu se sinucide la 10 nov. 1895, la Bucureşti.

24.06.1818 Roman - se naşte ION IONESCU DE LA BRAD, agronom, economist, sociolog şi statistician

Numit şi "Cincinatus modern" sau "Cincinatus român", Ion Ionescu de la Brad s-a născut într-o familie de preoţi. Terminând şcoala primară la Roman, este trimis să continue învăţătura la gimnaziul "Trei Ierarhi" din Iaşi, unde a beneficiat de prestaţia unei pleiade de profesori, precum Eftimie Murgu, Gh. Săulescu, Vasile Fabian, Gh. Asachi. În anul 1835, inaugurându-se Academia Mihăileană, a devenit student al primului aşezământ universitar românesc. În acelaşi timp este pedagog şi profesor suplinitor la gimnaziul Trei Ierarhi, dar şi secretar al cancelariei Academiei Mihăilene până la terminarea studiilor. Primind o bursă din partea lui Mihail Sturdza, domnul Moldovei, pleacă în Franţa pentru studii agricole. În perioada studiilor în Franţa a fost apreciat ca un "element excepţional" şi a întreprins numeroase excursii pe jos în Belgia, Olanda, Elveţia, germania, iar la revenirea în ţară a reluat seria călătoriilor cu caracter ştiinţific în alte ţări. În Franţa obţine dimploma de agronom, dar continuă studiile în domeniul viticulturii fiind primul român care a fabricat şampanie în ţara noastră. Tot în Franţa a deprins din secretele sericiculturii, a devenit student la Sorbona unde a audiat cursuri de chimie, de fizică şi de ştiinţele naturii. Tot la Paris, dar la Conservatorul de Arte şi Meserii, a urmat cursul de economie politică al lui Blangui, iar la College de France a devenit cursantul profesorului Rossi, tot la economie politică. Revenit în ţară, în anul 1840 a fost trimis ca văcar la Cioara, în jud. Iaşi, pe moşia domnitorului Sturdza, ca după un an să fie numit director al Comitetului moşiilor domneşti, dar şi profesor de agricultură la Academia Mihăileană. Ion Ionescu de la Brad a fost primul titular al unei catedre de agricultură din ţara noastră şi, într-un fel, primul specialist care a iniţiat în România această disciplină. În acelaşi timp a fost şi contabil-secretar pe moşia lui beizadea Grigore Sturdza de la Săbăoani. Din această perioadă datează lucrările : Calendar pentru bunul gospodar, devenit Calendar pentru bunul cultivator, apoi Ferma Modelă şi Institutul de agricultură în Moldova, Agronomia după Dombasle. A publicat articole în revistele Propăşirea şi Foaia sătească a Principatului Moldovei. A fost puternic implicat în evenimentele revoluţionare de la 1848 atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. A făcut parte chiar din guvernul provizoriu, fiind vicepreşedinte al Comisiei proprietăţii. După înfrângerea Revoluţiei, a fost arestat şi internat la Cotroceni, împreună cu alţi 22 de revoluţionari. Au fost îmbarcaţi şi trimişi pe Dunăre, dar la Orşova evadează şi se refugiază în Munţii Apuseni, unde-l întâlneşte pe Avram Iancu. Extrădat de împăratul Austriei, la cererea Turciei, ajunge la Constantinopol. La intervenţia lui Ion Ghica, plenipotenţiar pe lângă guvernul turc, nu este internat la Bursa împreună cu ceilalţi deportaţi, ci a fost reţinut pentru a colabora la Journal de Constantinopol. Fiind recunoscut ca o autoritate în domeniul agronomiei, a fost numit membru al Consiliului Imperial de Agricultură, director al Şcolii de agricultură de la San-Stefano, precum şi administrator al moşiilor marelui vizir Resit-Paşa, în Tesalia. Aici a înfiinţat o şcoală de agricultură pentru pregătirea agenţilor agricoli calificaţi şi a construit o biserică ortodoxă pe frontispiciul căreia a fost scris numele său. În această perioadă a întreprins o călătorie în Dobrogea şi a elaborat o monografie în limba franceză a acestei regiuni agricole. În preajma Unirii Principatelor a desfăşurat o importantă activitate diplomatică în sprijinul realizării acestui deziderat, iar după întoarcerea din exil, în 1857, s-a implicat total în evenimentele premergătoare. După înfăptuirea Unirii a intrat în conflict cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, întrucât acesta întârzia efectuarea reformei agrare şi nu acorda importanţa cuvenită reformei fiscale. După ce s-a legiferat reforma, în anul 1864, a fost numit inspector general pentru agricultură, însărcinat cu supravegherea modului în care era finalizată. Cutreierând satele ţării a elaborat trei monografii asupra a trei judeţe : Dorohoi, Putna şi Mehedinţi. În anul 1869, după radierea din bugetul statului a postului de inspector general, se retrage din funcţiile oficiale, cumpără împreună cu fratele său, moşia Bradu, care avea o valoare afectivă pentru el. Este ales deputat în Colegiul IV pentru Roman. S-a stins din viaţă la 16 dec. 1891 şi a fost înmormântat la Bradu. Ion Ionescu de la Brad a comunicat contemporanilor şi urmaşilor bogatele sale cunoştinţe de specialitate în peste 42 de cărţi şi 200 articole.

25.06.1441 Adunarea Ţării în Moldova

Prima menţiune a Adunării ţării în Moldova; în Ţara Românească ea este menţionată pentru prima oară în 1522.

25.06.1894 Sibiu - se naşte HERMANN OBERTH, profesor de fizică, inventator, pionier al astronauticii

Fiul unui renumit chirurg, Julius Oberth. Şcoala primară şi gimnaziul la Sighişoara, apoi începe medicina la Mûnchen, dar este mai atras de cursurile de aerodinamică şi fizică de la Institutul Politehnic. Pleacă pe front, dar este rănit şi se întoarce la Sighişoara ca sergent sanitar. Reia studiile de medicină la Budapesta, începe studiile de fizică la Cluj continuându-le la Mûnchen, Gottingen şi Heidelberg. Corepondează cu savantul rus K.E. Tiolkovski. Predă matematica şi fizica la Mediaş. În 1928 este consultant ştiinţific al firmei UFA - Berlin pentru filmul "Femeia în lună", urmând să construiască o rachetă adevărată cu benzină şi oxigen. În 1929 trei descoperiri şi soluţii de rachete, la Oficiul german de invenţii din Berlin. În 1930, Oberth primeşte brevetul de autor pentru primul său motor de rachetă experimentat cu succes. Este ales preşedinte al Ligii pentru navigaţie spaţială cu sediul la Berlin. În 1934 descoperă că azotatul de amoniu este un posibil combustibil solid pentru rachete. După război se stabileşte cu familia în Germania, la Feucht. Este numit membru de onoare al Secţiei de astronautică din Paris, este primit ca membru de onoare în S.U.A., unde colaborează la programul spaţial american. În 1956 primeşte premiul Pendray dat de American Rocket Society. În 1957 predă studiul despre călătoria pe Lună şi înapoi, cu relaţiile de calcul necesare. Societatea Americană de Astronautică instituie Premiul Hermann Oberth. Este doctor Honorris causa al Universităţii din Cluj şi decorat cu "Meritul ştiinţific" cl. I. Este decorat cu numeroase ordine şi medalii ale Germaniei, între care Marea Cruce de Merit cu Stele, dar şi cu alte ordine şi decoraţii ştiinţifice din diverse ţări. La 28 dec. 1989 încetează din viaţă. În 1994, la Mediaş, în casa în care a locuit, se deschide Muzeul Hermann Oberth.

26.06.1940 Ultimatumul sovietic pentru Basarabia

V.M. Molotov înmânează ministrului României la Moscova, Gh. Davidescu, nota ultimativă a guvernului sovietic, prin care se cere cedarea imediată a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, conform unei hărţi anexate. Transmiterea ultimatumului se prelungeşte până în zorii zilei de 27 iun., deoarece autorităţile sovietice au întrerupt intenţionat, de mai multe ori, legătura cu Bucureştiul.

27.06.1875 Înfiinţarea Societăţii Regale Române de Geografie

Înfiinţată din iniţiativa şi sub înaltul patronaj al domnitorului Carol I, la Bucureşti, avea drept scop promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul ştiinţei geografice româneşti şi a învăţământului geografic în şcoli. Printre membrii fondatori : I.A. Cantacuzino, Em. Bacaloglu, Gh.I. Lahovari, Gr. C. Cantacuzino, P.S. Aurelian, Al. Odobescu, I.V. Socec, V.A. Urechia, Gr. Ştefănescu, I. Felix etc. A editat Marele dicţionar geografic al României (1898-1910) şi a publicat Buletinul Societăţii regale de Geografie (1876-1942, cu unele întreruperi) şi, din 1905, revista Terra.

27.06.1894 S-a născut, la Iaşi, RALUCA RIPAN - chimistă, specializată în chimie analitică

După terminarea studiilor primare şi liceale în oraşul natal, a absolvit Secţia de chimie a Facultăţii de ştiinţe a Universităţii din Iaşi (1919). În anul 1922 a susţinut doctoratul la Cluj, devenind prima femeie din România, doctor în ştiinţele chimice. A îndeplinit funcţiile de profesor universitar şi şef de catedră de chimie a Universităţii din Cluj. În 1948 a devenit membră a Academiei Române şi a mai multor societăţi specializate din ţară şi din străinătate. S-a distins prin elaborarea de lucrări ştiinţifice de referinţă în chimia analitică şi cea anorganică. Moare în dec. 1975, Cluj.

29.06.1819 Se naşte, la Bucureşti, NICOLAE BÃLCESCU - istoric, economist, doctrinar militar, om politic, diplomat, revoluţionar, fruntaş al generaţiei paşoptiste

Copilăria şi tinereţea lui Bălcescu au cunoscut un cadru revoluţionar marcat de anii 1821. La 7 ani învaţă carte grecească de la un arhimandrit grec ce îi predă lecţii acasă. La 13 ani începe instruirea organizată, devenind elev al Colegiului Sf. Sava. Ca elev la colegiu se manifestă în chip strălucit obţinând, în cei trei ani de studiu, rezultate excelente. În 1835 încetează învăţătura în mod organizat, dar, ca autodidact, îşi perfecţionează permanent cunoştinţele. Cunoaşte bine limbile latină, greacă, franceză, italiană, germană, engleză. În domeniul filosofiei îşi întregeşte cunoştinţele cu profesorul Eftimie Murgu. Situaţia precară a familiei îl determină să ceară angajarea sa în cadrul Oştirii Ţării Româneşti. Este repartizat la Escadronul III Cavalerie cu gradul de iuncăr. În această calitate, Bălcescu s-a preocupat de instruirea militară, dar mai ales de pătrunderea ideilor înnoitoare în rândul oştirii. Domnitorul Alexandru Ghica decide înfiinţarea unei şcoli destinate ostaşilor (prima de acest fel), în clădirea cazărmii de la Dudeşti, în august 1838. Bălcescu devine profesor la această şcoală menită a-i învăţa carte pe soldaţi. În anul 1840 participă la mişcarea condusă de D. Filipescu, fapt ce-l supără pe domnitor. Este arestat şi ţinut mai întâi în arestul militar al Djurstvei, în beciul Agiei, apoi la închisoarea Mărgineni, unde se îmbolnăveşte. Graţiat de Alexandru Ghica, după eliberare pune bazele societăţii revoluţionare Frăţia, împreună cu Ion Ghica (1843). În aceeaşi perioadă devine membru al Societăţii literare, care, în 1845, se va transforma în Asociaţia literară a României, el fiind secretar. Împreună cu profesorul transilvănean August Treboniu Laurian, pune bazele publicaţiei Magazin istoric pentru Dacia (1845). Urmărit de autorităţi, pleacă peste hotare (1846). La Viena se întâlneşte cu V. Alecsandri şi cu fraţii Eudoxiu şi Alexandru Hurmuzachi. Punctul final al călătoriei este Paris, unde îşi continuă cercetările în domeniul istoriei. Devine secretarul Societăţii Studenţilor Români. În scurt timp se află pe baricadele revoluţiei care a detronat pe regele Ludovic Filip (feb. 1848). Se întoarce în ţară şi participă la întocmirea programului revoluţionar de la Blaj (mai 1848) şi de la Islaz (iunie 1848), face parte din primul guvern provizoriu condus de mitropolitul Neofit. După înăbuşirea revoluţiei din Ţara Românească, merge în Transilvania pentru a mijloci împăcarea dintre Avram Iancu şi Lajos Koshuth. După nereuşita transilvăneană a revoluţiei, Bălcescu pleacă în exil. Situaţia bolii se agravează şi, după mai multe călătorii la Londra, Constantinopol, Neapole, se stabileşte la Palermo şi moare la 29 noiembrie 1852 la hotelul "Trinacria". Este înmormântat la cimitirul Capucinilor, după unele păreri, în groapa comună a săracilor. Opera lui Bălcescu se poate împărţi în două părţi : lucrările publicate între 1844-1847 şi cele din anii 1848-1852. Din cele anterevoluţionare amintim : Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principatului Valahiei până acum; Cuvânt preliminariu despre izvoarele României; Românii şi fanarioţii; Puterea armată şi arta militară la moldoveni în timpurile măririi lor; Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri etc. Din perioada postrevoluţionară : Drepturile Românilor către Înalta Poartă; Lucrări colective şi acte oficiale din timpul revoluţiei de la 1848; Despre împroprietărirea ţăranilor; Manifest către poporul român; Mersul revoluţiei în istoria românilor; Manualul bunului român; Reforma soţială la români; Istoria Românilor subt Mihail Voievod Viteazul.

30.06.1521 Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung

Primul text românesc care ne-a fost transmis este scrisoarea adresată de orăşeanul Neacşu din Câmpulung (Muscel) judelui Braşovului Hans (Johannes) Benkner; scrisoarea lui conţinea informaţii politice grabnice despre mişcările turcilor şi era nevoie de un instrument de comunicare corespunzător, simplu şi rapid. Ea se distinge prin claritate şi precizie.

01.07.1475 Prima menţiune a Craiovei

Cele mai vechi urme de locuire a Craiovei datează din neolitic; în epoca dacică aici era o străveche aşezare, Pelendava, iar în epoca romană pe locul oraşului era un castru. Craiova are o istorie îndelungată: prima menţiune documentară datează din timpul lui Laiotă Basarab; la 1 iulie 1475, în document este menţionat, printre boierii martori, şi "Neagoe ot Craiova". Unele cercetări recente au stabilit o atestare şi mai veche : în Biblioteca Naţională de la Paris se păstrează o hartă alcătuită în perioada bătăliei de la Nicopole (1396), pe care această aşezare medievală figurează sub denumirea latină Posniona (pod peste Jiu). Apărută la convergenţa unor drumuri comerciale, în plin centrul Olteniei, localitatea a cunoscut o activitate comercială prosperă care se împletea cu agricultura şi meşteşugurile; aici a funcţionat şi reşedinţa băncii, cea mai importantă instituţie feudală după cea a domniei, constituită în sec. XV, ceea ce i-a conferit un rol aparte între oraşele ţării. Cetate a banilor - Craioveşti şi Brezeşti -, capitală a Valahiei Mici, aşezare străveche cu bogate tradiţii culturale, Craiova este astăzi reşedinţă a judeţului Dolj.

01.07.1935 Înfiinţarea Academiei de Medicină din România

Fondator dr. Daniel Danielopolu.

02.07.1504 Trecerea în nefiinţă a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei

Este înmormântat la mănăstirea Putna, ctitorie a sa.

03.07.1863 Se întruneşte la Sibiu Dieta Transilvaniei

Se întruneşte la Sibiu Dieta Transilvaniei pe baza unei legi electorale în care censul fusese redus la opt florini (cu excepţia intervalului 1863 octombrie - mai 1864), în care, pentru prima oară în istoria Transilvaniei, românii trimit cei mai mulţi delegaţi (46 faţă de 42 ai ungurilor şi 32 ai saşilor), la care se adăugau 11 români, 12 unguri şi 10 saşi numiţi deputaţi direct de împărat, existând astfel posibilitatea de influenţare directă a activităţii legislative a Dietei şi de modificare în favoarea lor, pe cale legală, a structurilor instituţionale ale ţării. Se votează Legea privind egala îndreptăţire a naţiunii române cu celelalte naţionalităţi şi religii ale Transilvaniei, precum şi Legea privitoare la întrebuinţarea celor trei limbi ale ţării în viaţa publică. Potrivit acestei legi, limba română putea fi folosită alături de limbile germană şi maghiară, în administraţie şi justiţie ca limbă oficială.

07.07.1906 Se naşte, la Brăila, GHEORGHE MIHOC - matematician, profesor universitar, academician

Cursurile primare, liceul şi Facultatea de Ştiinţe la Bucureşti, iar după licenţa în matematică, specializare în Italia. Obţine doctoratul în statistică şi actuariat, după care mai susţine un doctorat şi în ţară. Remarcat de Octav Onicescu, este numit asistent al său la mecanică, algebră şi calculul probabilităţilor. Urcă în ierarhia universitară şi în anul 1946 este profesor pentru matematică la Academia Comercială. În perioada 1951-1960 a ocupat funcţia de decan al Facultăţii de Matematică şi Fizică din Bucureşti, apoi prorector şi rector al Universităţii bucureştene. Este mai întâi membru corespondent al Academiei, apoi titular al acestei instituţii. A fost invitat la prestigioase manifestări ştiinţifice în ţară şi peste hotare, a primit titlul de profesor emerit. Gh. Mihoc are contribuţii extrem de valoroase în domeniile teoriei probabilităţilor, statisticii matematice şi al teoriei asigurărilor. Moare la 25 dec. 1981.

10.07.1913 România declară război Bulgariei

Regele Carol I, în calitate de comandant suprem al armatei, şi-a stabilit cartierul general la Corabia. În ziua de 14 iulie, armata română trece Dunărea pe poduri de vase şi înaintează, fără luptă, spre Sofia, în timp ce o altă parte a ei controlează ţinutul de la sud de hotarul Dobrogei, cu oraşele Silistra, Turtucaia, Bazargic, Cavarna şi Balcic. La 18 iulie trupele române ajung la 20 km de Sofia, comunicaţiile capitalei Bulgariei fiind tăiate. Ţarul Ferdinand al Bulgariei cere regelui Carol I să oprească înaintarea trupelor române. În perioada 29 iul. - 10 august 1913 are loc Conferinţa de pace de la Bucureşti la care iau parte : România, Grecia, Muntenegru, Serbia şi Bulgaria. Se încheie astfel al doilea război balcanic. Prin tratatul încheiat la această conferinţă, României îi revine partea din sudul Dobrogei (judeţele Durostor cu reşedinţa la Silistra şi Caliacra cu reşedinţa la Bazargic, "Cadrilaterul", cu o suprafaţă de 7726 km2 şi o populaţie de 378027 suflete, până la linia Turk-Smil-Ekrené. Tratatul semnifică, totodată, faptul că pentru prima oară problemele balcanice sunt rezolvate exclusiv de către statele din zonă. După Tratatul de pace de la Bucureşti, situaţia internaţională a României se consolidează.

12.07.1427 Ştefan cel Mare este uns domn al Moldovei

După înfrângerea domnitorului Petru Aron la Doljeşti, Ştefan, aflat în tabăra sa, situată lângă satul Direptate, primeşte clerul şi boierii veniţi să-l întâmpine, iar mitropolitul Teoctist l-a "uns şi încoronat la biserica satului amintit".

12.07.1909 Se naşte, la Vulcăneşti, judeţul Teleorman, CONSTANTIN NOICA - filosof

Cursuri liceale la "Dimitrie Cantemir" şi "Spiru Haret" din Bucureşti, apoi student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii bucureştene. Audiază cursurile profesorilor C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian, Nae Ionescu, ultimul dintre aceştia exercitând o influenţă notabilă asupra tânărului student şi a preocupărilor sale filosofice ulterioare absolvirii facultăţii. Cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant se inaugurează una dintre direcţiile esenţiale, cea de istoric al filosofiei, în special al filosofiei germane. A fost bibliotecar la Seminarul de istorie a filosofiei, a fost membru al grupului Criterion. A făcut o specializare în Franţa, iar în 1940 şi-a susţinut teza de doctorat. Între anii 1941-1944 a lucrat la Berlin, fiind referent la Institutul româno-german, dar s-a ocupat şi de reeditarea lucrărilor lui Nae Ionescu. A editat Izvoare de filosofie. În perioada 1945-1958 a avut domiciliu forţat, iar din 1958 până în 1964 a fost deţinut politic. Din 1965 până în 1975 a lucrat la Institutul de Logică al Academiei Române, fiind cercetător. Dintre lucrările mai cunoscute amintim : Mathesis sau bucuriile simple; Jurnal filosofic; Douăzeci şi şapte de drepte ale realului; Sentimentul românesc al fiinţei; Devenirea întru fiinţă; Scrisori despre logica lui Hermes. Din 1976 se retrage la Păltiniş, Sibiu, unde moare în anul 1987.

14.07.1582 Palia de la Orăştie

Ocupă un loc deosebit printre textele româneşti din secolul al XVI-lea, pentru că prezintă particularităţi de limbă neîntâlnite în alte texte contemporane. Rod al colaborării a cinci cărturari români (Mihai Todiraşi, Ştefan Hercu, Efrem Zacan, Moise Peştisel şi Archirie), Palia a fost tradusă nu "din limba jidovească, grecească şi sârbească pre limba română", cum se afirmă în prefaţă, ci dintr-un izvor maghiar, căruia i s-a adăugat altul latin. Modelul maghiar este Pentateucul tipărit de Heltai Gaspar la Cluj în 1551, iar cel latin este o ediţie corectată a Vulgatei, după cum nu se poate nega prezenţa unui text slavon. Patronată de Mihai Todiraşi, episcopul impus de cârmuirea calvină bisericii române din Transilvania, Palia nu se abate de la credinţa ortodoxă. Există în introducere o garanţie a tipografilor, Şerban, meşterul mare al tiparelor, fiul lui Coresi, şi Marian, diac, care spun : "Dându în mâna noastră ceaste cărţi, citind şi ne plăcură şi le-am scris vou, români, şi le cetiţi".

15.07.1858 Se tipăreşte în Moldova prima emisiune de mărci poştale "Cap de bour"

"Cap de bour" a fost formată din patru mărci poştale cu valori de 27, 54, 81 şi 108 parale. Ea a fost pusă în circulaţie la 22 iul. / 3 aug., iar la 31 oct. / 12 nov. 1858 a fost retrasă. Emisiunea a II-a "Cap de bour" este pusă în circulaţie la 1 / 13 oct. 1858, odată cu introducerea tarifului poştal unic, şi este retrasă la 1 / 13 mai 1862. Aceste emisiuni constituie astăzi rarităţi filatelice mondiale.

17.07.1810 S-a născut, la Fofeldea, AUGUST TREBONIU LAURIAN - filolog

Studiază mai întâi la Sibiu şi Cluj, apoi la Viena, consacrându-se carierei de profesor. În anul 1842 este chemat la Bucureşti, la şcoala de la Sf. Sava unde predă filosofia. Cultul pentru istoria naţională insuflat de opera fruntaşilor Şcolii Ardelene îl apropie de Bălcescu, împreună cu care, în 1845, scoate Magazin istoric pentru Dacia în tipografia de la Sf. Sava. Preocupările filologice s-au manifestat încă de la Viena, în 1840, când tipărea Tentamen criticum. Animat de un profund patriotism, participă la evenimentele revoluţionare de la 1848 din Transilvania şi este, ca şi Timotei Cipariu, unul dintre secretarii adunării de la Blaj, citind "petiţiunea naţională". În 1851 se află în Moldova ca profesor, editor de manuale şi inspector al şcolilor la Iaşi. Revenit în Bucureşti, îl aflăm printre susţinătorii unirii, iar în timpul domniei lui Cuza, lucrează pentru înfiinţarea Universităţii din Bucureşti unde este numit profesor de literaturi clasice. Figurează printre fondatorii Academiei Române şi unul din primii ei vicepreşedinţi. Moare la 25 feb. 1881. Numele lui Laurian este legat de curentul latinist ce s-a manifestat la noi în sec. XIX, el reprezentând aspectul romantic al filologiei române. De numele său este legată şi apariţia celor trei volume din Dicţionarul limbii române editat între anii 1871-1876, împreună cu I.C. Massim. La elaborarea acestei lucrări au mai colaborat Timotei Cipariu, George Bariţiu, Iosif Hodoş, G. Sion. Lucrarea cuprinde două părţi. Prima - Dicţionarul limbii române, apărut în două volume şi cuprinzând numai cuvintele de origine latină. Partea a doua - Glossariu - cuprinde cuvintele nelatine, socotite de autori barbarisme care trebuie să dispară din limbă. În calitate de istoric a publicat lucrări referitoare la istoria românior, în limbile latină, germană, franceză, manuale de istorie, geografie, cosmografie, pentru clasele primare.

21.07.1774 Tratatul de pace ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi

Prin acest tratat, Moldova şi Ţara Românească sunt scutite de haraci timp de doi ani, iar Rusia capătă dreptul de a interveni în favoarea Principatelor.

24.07.1882 Se naşte, la Bucureşti, TRAIAN LALESCU - matematician, profesor

Studii primare la Bucureşti, gimnaziul la Craiova şi Roman, apoi Liceul Internat din Iaşi. În liceu, ca şi în gimnaziu, a fost premiantul I şi premiant de onoare al şcolii. Încă din clasa a VI-a de liceu este corespondent la Gazeta matematică. La terminarea liceului, dă examen la Şcoala de poduri şi şosele obţinând primul loc. Renunţă la această şcoală şi urmează Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti. Îşi ia licenţa cu calificativul "foarte bine" şi obţine, reuşind primul, bursa "Vasile Alecsandri" pentru studii la Sorbona. În 1908 îşi ia doctoratul în matematici în faţa unei comisii prezidate de Emile Picard. Întors în ţară, este profesor de matematică la gimnaziul din Giurgiu, apoi este asistent la Şcoala de poduri şi şosele, iar în ianuarie 1909 este numit profesor suplinitor de analiză la Facultatea de Ştiinţe. Concomitent, Lalescu funcţionează şi ca profesor în învăţământul secundar predând matematica la diferite licee bucureştene. În anul 1911 este numit profesor titular de geometrie analitică la Şcoala de poduri şi şosele, ca succesor al lui Spiru Haret, unde funcţionează până la sfârşitul vieţii. În acelaşi timp este profesor agregat la Catedra de algebră superioară şi teoria numerelor la Universitatea Bucureşti. După război depune eforturi deosebite pentru înfiinţarea unei şcoli politehnice la Timişoara. Reuşeşte şi este numit rectorul acestei şcoli, dar, după un an, renunţă la funcţie. În 1927 contactează o dublă pneumonie care, la 1 iunie 1929, îi provoacă moartea, înainte de a fi împlinit 47 de ani.

28.07.1854 Se naşte VICTOR BABEŞ - medic, biolog, fondatorul microbiologiei moderne

Şi-a făcut studiile medicale la facultăţile din Bucureşti şi Viena, fiind apreciat în mod deosebit de către profesorii săi. Este numit asistent la catedra de histologie a Facultăţii de medicină din Budapesta, iar în 1878, la Viena, devine doctor în medicină, iar în 1885 îşi ia examenul de docenţă la Budapesta. În acelaşi an este numit profesor extraordinar de histologie la Facultatea de Medicină din Budapesta. A întreprins călătorii în marile centre medicale ale Europei şi a lucrat cu mari personalităţi ale medicinii, între care Pasteur şi Koch. Împreună cu A.V. Cornil, profesor la College de France, a elaborat primul tratat de microbiologie din lume. În anul 1887 se stabileşte în Bucureşti unde şi-a continuat bogata activitate ştiinţifică soldată cu descoperiri de notorietate mondială între care tratamentul antirabic. În 1893 devine membru activ al Academiei Române. A dus o insistentă activitate pentru înfiinţarea în ţara noastră a unui institut al sănătăţii publice, a unui institut de patologie şi bacteriologie. În 1900 înfiinţează, la Bucureşti, Societatea Anatomică, tipăreşte în limbile română şi franceză, Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie, editează revista România Medicală. Publică o serie de tratate şi monografii, între care se remarcă : Bacilul leprei şi histologia leprei; Pelagra; Tratamentul turbării; Atlasul de histologie patologică a sistemului nervos. În 1913 contribuie la combaterea epidemiei de holeră din Bulgaria preparând un vaccin antiholeric. După Marea Unire din 1918 ia parte la organizarea Universităţii din Cluj, eveniment care are loc în anul 1919, şi devine profesor al acesteia. La împlinirea vârstei de 60 de ani este sărbătorit de Societatea studenţilor în medicina care editează şi un volum omagial. Situaţia se repetă şi în 1924, cu prilejul celei de-a 70-a aniversări. Moare la 19 oct. 1926 la Bucureşti. În anul 1948, Universitatea din Cluj primeşte numele său, iar un an mai târziu, Ministerul Sănătăţii editează un volum omagial, incluzând şi o bibliografie însemnând 1005 titluri de lucrări ale ilustrului savant. Bibliografia a fost întocmită de Mircea Tomescu.

01.08.1883 Se naşte, în satul Cubolta, jud. Soroca, Basarabia, PAN(TELIMON) HALIPPA - poet şi publicist, om politic, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România.

Şcoala primară în satul de baştină, în limba rusă deşi învăţătorul era român, dar limba maternă nu era admisă în şcoală. Urmează Seminarul Teologic din Edineţ, mai întâi, apoi din Chişinău, tot în limba rusă, limbile moderne, germana şi franceza. Renunţă însă la cariera duhovnicească şi pleacă la Dorpat, azi Tartu pentru a urma Facultatea de fizică şi matematică. O întrerupe şi pe aceasta din cauza Revoluţiei ruse din anul 1905. Participă la Congresul Ţăranilor din întreaga Rusie ce se desfăşoară la Moscova şi este arestat şi expediat în Basarabia. Anul 1906 este unul de cotitură pentru Pan Halippa. Îl cunoaşte pe C. Stere, venit la Chişinău şi înfiinţează prima gazetă în limba română, Basarabia¸cu litere chirilice. În paginile ei a tipărit imnul revoluţionar Deşteaptă-te române. În 1908 a tipărit la Chişinău, cu caractere chirilice, Pilde şi poveţe. Întâia carte moldovenească de citire, iar în 1912 Basarabia, schiţă geografică. A condus ziarul Cuvântul moldovenesc, fondator al Partidului Naţional Moldovenesc (1917), Vicepreşedinte (1917-1918) şi preşedinte al Sfatului Ţării care a hotărât Unirea Basarabiei (1918-1921), ministru de stat (1919-1920), reprezentant al Basarabiei în guvernul României. A făcut parte din Delegaţia permanentă a Partidului Naţional Ţărănesc. De mai multe ori ministru. Academia Română îl primeşte la 15 oct. 1918 ca membru corespondent, rămânând în această calitate până la moarte. În 1950 regimul comunist îl arestează şi este închis timp de 2 ani la închisoarea din Sighet, pentru ca în 1952 să fie predat Uniunii Sovietice, unde este condamnat de către un tribunal militar, la 25 de ani de muncă silnică în Siberia, învinuindu-l că a fost trădător al ţării sovietice. După trei ani în lagărele siberiene este amnistiat şi se întoarce în România pentru a fi închis la Gherla până în 1957. Moare la 30 apr. 1979, la Bucureşti. Moştenirea literară a lui Pan Halippa este la fel de importantă ca şi moştenirea politică. Ea cuprinde poezii, traduceri, schiţe şi memorii, dar în volum a reuşit să publice doar Flori de pîrloagă, tipărit la Iaşi în 1921.

02.08.1808 Se naşte, la Bocşa Română, jud. Sălaj - SIMION BÃRNUŢIU

Fruntaş al revoluţiei de la 1848, om politic, luptător pentru drepturile românilor şi emanciparea naţiunii române, filolog, teolog, jurist, istoric, filosof, pedagog. Primele cunoştinţe de carte le primeşte chiar de la tatăl său, apoi merge la gimnaziul din Şimleu, pe care-l absolvă cu distincţie, apoi este elev al liceului romano-catolic din Carei. Vine la Blaj unde absolvă un curs de filologie apoi cursurile seminarului. Devine arhivar al seminarului, prefect de studii şi secretar. Primeşte apoi catedra de istorie universală şi filosofie şi mai târziu este notar consistorial. În calitate de notar consistorial îl însoţeşte pe episcop în vizitele sale în cuprinsul Transilvaniei, fapt ce-i permite să obţină informaţii privind starea poporului, mai ales a ţăranilor. În anii 1840-1847 Bărnuţiu este unul dintre factorii de seamă ai pregătirii luptei naţionale în Transilvania şi declanşării revoluţiei în anul 1848. Student, apoi doctor în drept al Universităţii din Pavia, devine profesor de logică la Facultatea de Litere şi Drept din Iaşi. Aici s-a ocupat de organizarea şcolilor, a creat o şcoală de gândire, şcoala bărnuţiană. Bolnav de plămâni, se retrage în satul natal unde moare la 28 mai 1864. Opera lui Bărnuţiu are numeroase valenţe politice, naţionale, sociale, economice, juridice, teologice, istorice, pedagogice şi în domeniul vast al culturii, ca o încununare a atâtor arii de manifestare spirituală şi românească.

02.08.1891 Se naşte, la Roman, MIHAIL JORA - compozitor, dirijor, pianist, critic muzical şi profesor

Începe studiile muzicale în timp ce era elev la Liceul Internat din Iaşi şi le continuă la Conservatorul din Iaşi. Paralel urmează şi Facultatea de Drept luându-şi licenţa în 1912. Şi-a perfecţionat cunoştinţele muzicale la Leipzig şi a debutat la pupitrul Orchestrei Ministerului Instrucţiunii Publice, viitoarea Filarmonică prezentându-şi propria compoziţie Suita pentru ocrchestră în RE, la 10 feb. 1919. Ia parte la primul război mondial, este rănit la picior şi rămâne cu o infirmitate pe viaţă. Îl cunoaşte pe George Enescu şi, prin intermediul acestuia, pleacă la Paris spre a studia compoziţia. Debutează ca redactor muzical la Revista Vremii şi cronicar muzical la ziarul L'Orient, ce apărea în Capitala României, în limba franceză. Mai colaborează la Muzică şi Poezie şi Timpul. Profesor de armonie şi de compoziţie la Academia de Muzică din Bucureşti. Director al programelor muzicale la Societatea de Radiodifuziune, pune bazele primelor formaţii ale acestei instituţii. Membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Compozitorilor Români, consilier artistic al Filarmonicii şi Operei Române, al Fundaţiilor Regale, membru al Institutului Max Reger din Bonn şi membru titular al Academiei Române. Distins cu premiul I de compoziţie "George Enescu", medalia de aur a Expoziţiei Univesale de la Paris (1937), Premiul Naţional de Compoziţie, marele premiu "G. Hamangiu" al Academiei Române, Meritul Cultural în grad de comandor, Profesor emerit, Maestru emerit al artei, Artist al poporului, premiul internaţional Gottfried von Herder. A compus muzică de scenă (La piaţă; Demoazela Măriuţa; Când strugurii se coc); muzică simfonică şi vocal simfonică (Poveste indică; Privelişti moldoveneşti); muzică de cameră, muzică pentru pian (Sonate; Joujoux pour Ma Dame), muzică vocală şi corală. În istoria muzicii româneşti, Jora rămâne creatorul liedului şi baletului modern autohton, creatorul muzicii simfonice cu program şi cel mai important profesor de compoziţie al sec. XX. A trecut în eternitate la 10 mai 1971, Bucureşti.

04.08.1948 Decret-Lege pentru regimul general al cultelor religioase

Prin acest decret-lege se garantează tuturor cultelor religioase din România libertatea de a se organiza, potrivit doctrinei, canoanelor, tradiţiei şi rânduielilor proprii. De asemenea, se prevede că nici un cult religios şi nici un reprezentant al unui cult nu vor putea întreţine legături cu alte culte religioase, instituţii sau persoane oficiale în afara ţării, decât numai cu aprobarea Ministerului Cultelor şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, precum şi faptul că "nici un cult religios nu poate să exercite vreo jurisdicţie asupra credincioşilor statului român". Controlul Cultelor de către factorul politic devine astfel complet. Conform decretului se desfiinţează cultul greco-catollic, precum şi Inspectoratul Clerului Militar, iar preoţii militari şi Episcopul Armatei - Paternie Ciopron -, sunt trecuţi în rezervă.

05.08.1922 Se naşte, la Siliştea - Gumeşti, MARIN PREDA - prozator, eseist, editor

Începe şcoala primară la vârsta de 8 ani, în satul natal. Se dovedeşte un elev silitor şi în 1934 absolvă cele patru clase, iar în 1937 îl găsim elev la Şcoala Normală din Abrud. După Dictatul de la Viena din 1940, Şcoala Normală este mutată la Bucureşti, dar din lipsa banilor, Preda renunţă la studii după ce îşi trece examenul de capacitate. Debutează în 1942 cu o schiţă în pagina literară a ziarului Timpul, publică apoi în Vremea şi Evenimentul zilei. Participă la şedinţele cenaclului Sburătorul, unde este remarcat de Eugen Lovinescu. În 1947 devine corector la România Liberă. Debutează editorial în 1948 cu Întâlnirea din pământuri, nuvele, iar în 1955 apare romanul Moromeţii, completat în 1967 cu volumul al doilea. În 1968 îi apare romanul Intrusul, inspirat dintr-un caz real publicat în Scânteia Tineretului, la rubrica Să discutăm despre tinereţe, educaţie, răspunderi. În acelaşi an este ales vicepreşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor. În 1970 devine director la Editura Cartea Românească. Obţine numeroase premii literare, recunoaşterea operei sale fiind unanimă. În anul 1974 devine membru corespondent al Academiei R.S.R. Opera sa însumează nuvele, romane, lucrări cu caracter autobiografic : Întâlnirea din pământuri (1948), Ana Roşculeţ (1949), Desfăşurarea (1952), Moromeţii (1955), Risipitorii (1962), Moromeţii (vol. 2 - 1967), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972), Delirul (1975), Cel mai iubit dintre pământeni (1980), Imposibila întoarcere (1971), Viaţa ca o pradă (1977). Moare la 16 mai 1980, la Casa de Creaţie Mogoşoaia, în condiţii încă neelucidate.

08.08.1907 Se naşte, la Borca, jud. Neamţ, GHEORGHE CARTIANU - inginer, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române

Lucrări în domeniul sintezei reţelelor electrice, al modulaţiilor de frecvenţă. A participat la realizarea primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti.

09.08.1601 Mihai Viteazul este ucis pe Câmpia Turzii, din ordinul lui George Basta

09.08.1850 S-a născut în Breslau - Germania, HAYMANN TIKTIN - filolog

Cunoscut cu numele H. Tiktin, a venit de tânăr în România, stabilindu-se la Iaşi. Doctor în filosofie la Leipzig, membru de onoare al Academiei Române. A debutat la Convorbiri literare în 1878. A luat parte activă la întemeierea, în 1889, a Societăţii ştiinţifice şi literare din Iaşi, redactând timp de doi ani partea literară şi lingvistică a revistei Arhiva, organul societăţii. A luat parte la fondarea şcolii primare israelito-catolice Cultura din Iaşi al cărei director a fost, o bună perioadă, profesor de limba germană la Liceul Naţional din Iaşi. Stabilindu-se în Germania, ţine cursuri de limba şi literatura română la Seminarul Oriental de pe lângă Universitatea din Berlin, apoi lector al Institutului de Filologie Romanică din Berlin. Moare la Berlin în ziua de 13 mar. 1936.

09.08.1880 Se naşte, în comuna Siliştea, jud. Sibiu, IOAN LUPAŞ,

Istoric, creator de şcoală istorică, preot, profesor, publicist, om politic, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania, a studiat la Sibiu, Braşov, Budapesta şi Berlin. Doctor în istorie în anul 1904, activează în Societatea Academică Petru Maior şi se numără printre întemeietorii revistei Luceafărul, tribună de afirmare a tinerilor intelectuali români din Budapesta (1902). Este profesor la Institutul Andreean din Sibiu, inaugurându-şi cursul cu lecţia Despre originea românilor. În 1909 părăseşte învăţământul din motive politice şi se dedică cercetării istorice, publicisticii şi politicii, scopul esenţial fiind pregătirea Marii Uniri. Pentru activitatea ştiinţifică primeşte premiul Adamachi al Academiei Române. La propunerea lui Nicolae Iorga este ales membru al Academiei Române din 1916. Devine membru în Marele Sfat şi participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în ziua de 1 decembrie 1918 şi este secretar general la resortul culte şi instrucţiune publică în Consiliul Dirigent (1918-1920). În România Mare este profesor de istorie nouă a românilor din Transilvania, apoi de istoria românilor la Universitatea din Cluj. Paralel cu viaţa ştiinţifică este prezent şi în viaţa politică în câteva rânduri fiind ministru. Împreună cu Alexandru Lapedatu, organizează Institutul de Istorie Naţională din Cluj, căruia îi este şi director. Devine preşedinte al Secţiei Istorice a Academiei Române şi membru al Comitetului Central şi preşedinte al Secţiei Istorice a Astrei. În anul 1967 capătă titlul de profesor emerit, iar la 3 iulie acelaşi an moare la Bucureşti. În urma sa a rămas o impresionantă operă ştiinţifică.

10.08.1884 Se naşte, la Brăila, PANAIT ISTRATI - scriitor şi publicist

Urmează cursurile Şcolii primare 3 "Tudor Vladimirescu", dovedindu-se deosebit de silitor, dar regimul rigid al şcolii îl determină să fugă adesea pe malurile Dunării. După încheierea ciclului primar, se tocmeşte la cârciuma lui Kir Leonida, renumită pentru mâncare şi petreceri. În acest mediu îl întâlneşte pe un fost căpitan de vapor, Mavromati, de la care învaţă greceşte şi primeşte sfaturi utile de viaţă. După moartea lui Mavromati pleacă de la cârciumă şi leagă prietenie cu Kir Nicola, albanezul care îl angajează la plăcintăria sa. Aici îl cunoaşte pe rusul Mihail Kazansky, aflat în serviciul albanezului. Om de o deosebită cultură, Kazansky va exercita o puternică înrâurire asupra lui Istrati. Mai este logofăt la casa Thuringer, zugrav, vopsitor, iar în 1904 îl aflăm în Bucureşti, însoţit de acelaşi Kazansky. Aici este fecior în casă la un avocat, servitor la Hotel "Englisch", portar la hotelul "Regina" din Constanţa. În iarna lui 1906, împreună cu Kazanski, pleacă în Egipt, apoi îl aflăm în Siria. Întors în ţară, se alătură luptei muncitorilor din porturi. Întreprinde alte călătorii în Egipt şi Franţa, Grecia, Elveţia, apoi în Rusia Sovietică, de unde se întoarce în ţară dezamăgit de realităţile de acolo. Urmează alte câteva călătorii în Franţa, iar în 1934, bolnav, se stabileşte în Bucureşti. Moare în anul 1935, la 16 apr., în aprilie, Bucureşti. Opera lui Istrati poate fi considerată un mare roman autobiografic. A scris : Kira Kiralina (1934), Moş Anghel (1924), Domniţa de Snagov (1925), Trecut şi viitor (1925), Codin (1926), Neranţula (1929), Haiducii. Toate apărute mai întâi la Paris, în limba franceză.

10.08.1919 Adunarea de la Timişoara a şvabilor din Banat îşi dă acordul la unirea proclamată la Alba Iulia

11.08.1895 Se naşte, la Bîrlad, VICTOR ION POPA - scriitor, mare animator al teatrului în perioada interbelică

A copilărit într-un sat din apropierea Bîrladului, unde tatăl său era învăţător. După liceul urmat la Iaşi, face Conservatorul şi debutează ca publicist şi dramaturg. Participă la campania din 1916 - 1918 şi sub această impresie scrie piesa patriotică Răspântia cea mare. După război se face cunoscut prin piesele : Ciuta (1921); Acord familiar (1926); Muşcata din fereastră; Take, Ianche şi Kadîr şi alte câteva mai neînsemnate : Vîltoarea; Vinerea Patimilor etc. A scris şi piese pentru Teatrul sătesc : Cuiul lui Pepelea; Plata birului; Încercarea; Mironosiţele, dar şi piese pentru copii : Păpuşa cu piciorul rupt; Pufuşor şi Mustăcioara. Profesor la Conservator, foarte apreciat de elevii săi, regizor, decorator, publicist şi romancier. În această din ultimă calitate se remarcă prin romanele : Velerim şi Veler Doamne; Sfîrlează cu fofează; Maistoraşul Aurel; Ucenicul lui Dumnezeu, schiţe şi nuvele: A fost odată un război; Ghiceşte-mi în cafea; Povestiri cu prunci şi moşnegi etc. A fost director de scenă al Teatrului Popular din Bucureşti, al Teatrului Naţional din Cernăuţi, apoi director al acestui teatru, director de scenă al Teatrului Maria Ventura din Bucureşti, apoi director al Teatrului Muncitoresc şi director al Teatrului Naţional. Moare la 30 mar. 1946.

12.08.1812 Se naşte, la Bucureşti, ION GHICA - scriitor, economist, om politic, diplomat

Este fiul banului Ghica şi al Mariei, născută Câmpineanu. Învaţă mai întâi în particular, apoi la şcoala grecească, după care la Sf. Sava, îşi ia bacalaureatul în litere şi în ştiinţe la Paris. Studiază la Ecole des mines, obţinând diploma de inginer. Este profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, este autorul unui plan de reorganizare a învăţământului în Moldova. Împreună cu N. Bălcescu şi Christian Tell este membru fondator al societăţii politice secrete "Frăţia". În Moldova editează revista Propăşirea (1844), împreună cu Alecsandri, Kogălniceanu şi Balş. Agent diplomatic al Ţării Româneşti la Constantinopol în anul 1848, guvernator (bey) al insulei Samos (5 ani), preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de interne sub domnia lui Cuza, dar şi sub Carol I. În anul 1865 începe să publice Convorbiri economice, devine academician şi preşedinte al Academiei Române, director general al teatrelor, ministru plenipotenţiar al României la Londra. Şi-a început activitatea literară cu o traducere din Moliere (Preţioasele) şi voia să scrie un roman, Istoria lui Alecu Soricescu, din care au rămas numai două fragmente. Talentul său literar s-a afirmat mai ales în faimoasele Scrisori către V. Alecsandri scrise între 1880-1889, din care prima ediţie apărea în 1884, iar ediţia definitivă în 1887. În anul 1897 se retrage la moşia sa de la Ghergani, Dâmboviţa, unde se stinge la 22 aprilie.

12.08.1864 Consiliul de stat adoptă textul Legii rurale

La 26 august, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă printr-un decret Legea rurală, urmând să intre în vigoare din 5 mai 1865. Legea rurală eliberează pe ţărani de sarcinile boiereşti şi împroprietăreşte, prin răscumpărare, cu loturile de pământ pe care le aveau în folosinţă, limitându-se pământul expropriabil la maximum 2/3 din moşie, exclusiv pădurile. Se acordă ţăranilor loturi de 5,5 ha în Ţara Românească, 7,3 ha în Moldova şi 8,7 ha în sudul Basarabiei, neputându-se înstrăina timp de 30 de ani. Prin această lege sunt împroprietărite 463.554 familii de ţărani, cu o suprafaţă totală de 1.810.311,2970 ha, la care trebuie adăugate 228.328,9727 ha cu care sunt împroprietărite, tot în temeiul legii, 48342 familii de însurăţei, ceea ce înseamnă un total de 203840,2657 hectare împărţite la 511.896 familii. Reforma agrară din 1864 a însemnat un moment important, deschizând calea dezvoltării într-un ritm mai viu a capitalismului în România.

13.08.1595 Are loc bătălia de la Călugăreni

Mihai Viteazul conduce oastea otomană în fruntea căreia se afla marele vizir Siman Paşa. Marele steag verde este capturat, iar paşii : Hassan de Timişoara, Khidr şi Mustafa de Bosnia sunt ucişi. Faţă de superioritatea numerică a turcilor, Mihai este silit să se retragă spre nord, pentru a primi ajutorul aliaţilor săi.

13.08.1928 S-a născut, la Oarda de Sus, jud. Alba, ION LÃNCRÃNJAN -scriitor

Prozator. Trilogia Cordovanii (1969, Premiul de Stat şi Premiul Uniunii Scriitorilor) tratează frământările şi transformările petrecute într-un sat din Transilvania, după Eliberare. În Drumul câinelui (1971) şi Caloianul (2 vol., 1975) sunt evocate situaţii, drame şi personaje din ultimele decenii, într-un stil dur, cu conflicte puternice. Romanul Suferinţa urmaşilor (1978) relatează destinul tragic al unui ţăran cinstit. Alte opere : Nevoia de adevăr; Publicistică (1978). Moare la 4 mar. 1992, Bucureşti.

14.08.1900 Se naşte, la Coştuleni, jud. Lăpuşna în Basarabia, VASILE PAVELCU - psiholog, prof. univ.

Studii secundare la Chişinău şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Iaşi. Îşi aprofundează pregătirea în psihologie la Paris, iar la întoarcerea în ţară devine cadru didactic la Universitatea din Iaşi, unde va face o strălucită carieră. Membru titular al Academiei Române în 1974, membru al Asociaţiei de Psihologie Ştiinţifică de limbă franceză, vicepreşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România. Pavelcu poate fi caracterizat ca un gânditor de profunzime în psihologie, preocupat preponderent de evidenţierea, analiza şi interpretarea aspectelor calitative specifice şi diferenţiale ale psihicului uman şi a organizării supraordonate a personalităţii. Preocupările sale ştiinţifice le-a făcut cunoscute în lucrări ca : Funcţia afectivităţii (1936), Caracterele afectivităţii (1938), Logica (1958), Drama psihologiei (1965 şi 1972, ed. a 2-a rev.), Principii de docimologie (1968), Invitaţie la cunoaşterea de sine (1970), Culmi şi abisuri ale personalităţii (1974), Cunoaşterea de sine şi cunoaşterea personalităţii (1982). Moare la Iaşi în ziua de 21 feb. 1991.

14.08.1905 Se naşte, la Craiova, BARBU THEODORESCU - bibliograf şi istoric literar

Liceul Naţional din Craiova şi facultăţile de litere şi drept la Universitatea Bucureşti, licenţiat în 1929. Cursuri de specializare în Italia şi Franţa. Doctor în filosofie cu teza Istoria bibliografiei române (1939). Secretarul lui N. Iorga şi şef de cabinet în timpul guvernării Iorga. Profesor de liceu, conferenţiar la universităţile din Craiova şi Bucureşti până la pensionare, în 1971. A fost membru al societăţii interbelice a profesorilor secundari Prietenii istoriei literare. Biograf, bibliograf editor de documente şi istoric literar, a cărui activitate s-a concentrat mai ales asupra operei şi figurii lui N. Iorga. Dintre lucrările publicate : Bibliografia istorică Iorga (1943), Un concurs universitar celebru : N. Iorga (1944), Contribuţiuni la cunoaşterea strămoşilor lui N. Iorga (1974), Nicolae Iorga şi educaţia maselor (1967), Bibliografia şcolară a lui N. Iorga (1970), N. Iorga : bibliografie (1976). În 1972 a reeditat Istoria bibliografiei române. În domeniul biblioteconomiei a publicat, în 1938, Manualul bibliotecarului, lucrare de referinţă ca şi Istoria bibliografiei române, pentru bibliologia românească. Moare la 18 ian. 1979, la Bucureşti.

15.08.1714 Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi Ianache Văcărescu sunt decapitaţi la Constantinopol.

17.08.1876 Se naşte, la Vicovul de Sus, ION NISTOR - istoric, profesor, om politic, diplomat

Urmează şcoala primară în Vicov şi liceul la Rădăuţi, apoi Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cernăuţi. Devine membru activ apoi preşedinte al societăţii Junimea. După satisfacerea stagiului militar la Pola (Istria), îşi ia licenţa şi examenul de capacitate, devenind profesor secundar de istorie, geografie şi limba română la Suceava apoi la Cernăuţi. Desfăşoară o bogată activitate pedagogică şi culturală şi este membru al societăţilor Şcoala română din Suceava, Societatea pentru cultură din Cernăuţi, fondator şi director al revistei Junimea literară (1904). Pasionat de istoria românilor, începe specializarea în această disciplină şi pentru aceasta se înscrie la Universitatea rudolfiană din Viena şi-şi redactează teza de doctorat Pretenţiile moldoveneşti asupra Pocuţiei. Primeşte titlul de doctor în filosofie şi litere, fiind elogiat de Vasile Pârvan, Ioan Bogdan şi Nicolae Iorga. Urmează alte studii de bizantinologie, politologie şi economie în Germania, de unde revine în Bucureşti. Aici, în timpul Primului Război Mondial, continuă să militeze pentru unirea Bucovinei şi pentru eliberarea teritoriilor româneşti. La 27 martie 1918 participă la unirea Basarabiei cu România. Împreună cu alţi bucovineni scoate ziarul Glasul Bucovinei, iar la 28 nov. 1918 are loc unirea Bucovinei cu "Patria Mamă". Redutabil şi în domeniul diplomaţiei, conduce delegaţia română la Viena pentru normalizarea relaţiior diplomatice cu U.R.S.S. Printre lucrările sale se pot menţiona : Răsunetul războiului din 1877 în Bucovina şi Basarabia; Istoria Basarabiei; Bizantinii în luptă pentru cucerirea Daciei şi Transilvaniei; Întinderea aşezărilor româneşti dincolo de Nistru etc.

19.08.1881 Se naşte, la Liveni-Vîrnav, jud. Botoşani, GEORGE ENESCU - compozitor, dirijor, violonist, profesor

Primele noţiuni muzicale le-a primit din copilărie la Dorohoi. La vârsta de 7 ani trece la Conservatorul din Viena, după care urmează Conservatorul Naţional de Muzică din Paris. În capitala Franţei va debuta strălucit printr-un recital de autor, la vârsta de numai 15 ani, după care urmează un senzaţional debut ca simfonist cu Poema Română, la vârsta de 17 ani. În acelaşi an, 1898, va apărea şi la Ateneul Român ca dirijor, compozitor şi violonist. La Paris a fondat şi a condus Trio-ul instrumental şi cvartetul de coarde George Enescu, a început să predea lecţii de vioară şi să desfăşoare o susţinută activitate de violonist-concertist. În ţară, Enescu a concertat cu Filarmonica din Bucureşti şi cu Orchestra simfonică din Iaşi. A fost membru fondator şi preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români. În a doua parte a vieţii, Enescu şi-a intensificat activitatea pedagogică, printre elevii săi numărându-se Yehudi Menuhin, Ida Haendel, Lola Bobescu, Henryk Szering ş.a. Din dorinţa susţinerii tinerilor creatori români, a fondat, în 1912, Premiul naţional de compoziţie George Enescu. În anul 1946 s-a stabilit definitiv la Paris. Enescu a lăsat o moştenire relativ restrânsă ca număr (are doar 33 de lucrări cu număr de opus), dar de ample dimensiuni, chiar în domeniul sonatei şi cvartetului. A fost răsplătit cu premiul de compoziţie Pleyel, de două ori cu Legiunea de Onoare a Franţei, membru onorar şi membru activ al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, al Academiei Naţionale Santa Cecilia din Roma şi al Academiei de Ştiinţe din Praga. A publicat volumul memorialistic Les souvenirs de Georges Enesco, tradus şi în limba română. La 4 mai 1955 s-a stins din viaţă la Paris.

20.08.1864 Se naşte ION I.C. BRÃTIANU (Ionel), om politic şi de stat, diplomat, orator, om de cultură şi preşedinte al Partidului Naţional Liberal

Este fiul mai mare al lui Ion C. Brătianu, a cărui familie, originară din ţinuturile Argeşului, este menţionată în documente încă din secolul al XVI-lea. Primeşte o educaţie aleasă şi-şi face studiile la Bucureşti şi Paris. Devine inginer în specialitatea căi ferate şi lucrează ca inginer practicant la Calea Ferată Iaşi - Paşcani. Căsătorit cu principesa Moruzi cu care are un fiu Gheorghe, istoric şi om politic, mort în închisoarea de la Sighet. În anul 1895 debutează în viaţa politică, considerându-se continuator al tatălui său şi în anul 1909, în urma Congresului P.N.L., este ales preşedinte al Comitetului Executiv şi conducător al P.N.L. Propune revizuirea Constituţiei pentru modificarea sistemului electoral. Ia parte la cele două războaie balcanice, ca maior de artilerie. După moartea regelui Carol ia parte, ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi preşedinte al Partidului Liberal, la marile acte istorice ale ţării. El devine principalul sfetnic al regelui Ferdinand, dar şi cel care-l influenţează pe suveran în luarea deciziilor. El stabileşte poziţia României faţă de situaţia de neutralitate, apoi tratativele diplomatice care culminează cu intrarea României în război de partea Antantei. Este în fruntea politicii şi diplomaţiei în perioada războiului şi a Unirii, precum şi la încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia în 1922. Moare în 1927 şi este înmormântat la Florica, alături de tatăl său.

20.08.1892 S-a născut, la Botoşani, OCTAV ONICESCU - matematician şi filosof

Şcoala primară şi liceul la Botoşani, apoi Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti urmată în paralel cu cea de filosofie. Licenţiat în matematică şi filosofie, este profesor de matematică la Liceul militar de la Mănăstirea Dealu. Ia parte la operaţiunile militare din timpul primului război mondial, iar după încheierea păcii, în anul 1919 pleacă la Roma unde elaborează primele sale memorii de matematică, iar în 1920 devine primul român care-şi trece doctoratul în matematici în capitala Italiei. Elaborează teoria varietăţilor cu patru dimensiuni şi a mai susţinut două teze suplimentare : una despre funcţiile de compoziţie, iar cealaltă despre fundamentele geometriei. Studii la Paris, iar de la 1 iul. 1929 este profesor agregat apoi titular la Catedra de mecanică teoretică de la Secţia de fizică. În 1930 organizează Şcoala de statistică din Bucureşti al cărei director a fost de la înfiinţare. Publică cea dintâi carte de algebră modernă în limba română. La Universitate s-a ocupat de organizarea catedrei de teoria probabilităţilor, ocupându-se de latura aplicativă a acestei ramuri a matematicii, şi a fost conducătorul secţiei de teoria probabilităţilor din cadrul Institutului de Matematică al Academiei. A iniţiat şi organizat Uniunea interbalcanică a matematicienilor, cuprinzând matematicieni din Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia şi Iugoslavia. A fost preocupat de algebră, geometrie, statistică, dar mai ales de teoria probabilităţilor şi programare liniară. În acest din urmă domeniu a dat o metodă originală de reducere a sistemelor de ecuaţii numită Metoda Onicescu. În domeniul geometriei diferenţiale, ca şi în cel al analizei funcţionale, există Formula Onicescu. Publică un număr de 19 manuale şi tratate de nivel mediu şi superior, între care : Calculul vectorial - partea I; Calculul probabilităţilor (1939); Algebră; Teoria momentelor; Calculul probabilităţilor şi statistica matematică; Calculul probabilităţilor şi aplicaţii; Lecţii de statistică matematică; Cibernetica sau ştiinţa strategiei în conducerea acţiunilor omeneşti. La redactarea unora dintre lucrări a colaborat cu Gh. Mihoc, Gh. Galbură, C.T. Ionescu-Tulcea. Publică peste o sută de note şi memorii de înaltă ţinută ştiinţifică, în franceză, germană, engleză, italiană, română. Este citat în lucrări şi tratate de matematică pe plan internaţional. A încetat din viaţă la 19 aug. 1983, la Bucureşti.

21.08.1882 S-a născut la Reghin, jud. Mureş, AUGUSTIN MAIOR - fizician, inventator, profesor universitar

Este fiul învăţătorului Gheorghe Maior şi al Terezei Cosma. Studiile primare şi le face la Reghin, iar pe cele liceale la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş şi la Liceul Piariştilor din Budapesta, unde şi-a luat şi bacalaureatul. Tot la Budapesta va urma şi Şcoala Politehnică obţinând diploma de inginer mecanic. A audiat cursuri de specializare la Mûnchen, Viena şi Göttingen pentru fizica teoretică şi matematici superioare. Din iniţiativa lui Augustin Maior s-a înfiinţat la Universitatea din Cluj primul curs de fizică teoretică şi aplicată în limba română, el fiind numit profesor universitar pentru predarea acestui curs. A predat şi cursul de fizică şi tehnologia industrială la Academia Comercială din Cluj. Decan al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj, membru titular al Academiei de Ştiinţe din România, Augustin Maior a fost primul profesor universitar care a introdus în România predarea de cursuri distincte de fizică teoretică. În perioada interbelică a reuşit să alcătuiască una dintre cele mai bune biblioteci de fizică din ţară; tot el a organizat un laborator de măsurări electrice, dotat corespunzător, a înfiinţat, la Sibiu, prima şcoală de telefonie şi telegrafie din Transilvania. A avut şi alte preocupări, cum ar fi psihologia în industrie, mecanismul crizelor economice. În anul 1929 a participat, cu partea matematică, fizică şi tehnică, la redactarea Enciclopediei Române Pallas. Opera de creaţie ştiinţifică a lui Augustin Maior este vastă şi inegală, cea mai relevantă descoperire a sa fiind telefonia multiplă. Moare la 3 oct. 1963, Cluj.

23.08.1944 Insurecţia armată

Mareşalul I. Antonescu merge în audienţă la regele Mihai. El declară că este dispus să semneze armistiţiul cu trupele aliate, după stabilizarea frontului şi obţinerea acordului lui Hitler. Acest armistiţiu implică pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord. În aceste condiţii, regele îl destituie din funcţia de conducător al statului şi ordonă arestarea lui. Se constituie un nou guvern condus de generalul Constantin Sănătescu, în care reprezentanţii P.N.Ţ, P.N.L., P.S.D. şi P.C.R. sunt miniştri de stat. Alexandra Kollontai comunică lui G. Duca acceptul guvernului sovietic pentru venirea în U.R.S.S. a generalului Aurel Aldea, în vederea discutării condiţiilor de armistiţiu. Regele Mihai citeşte la radio Proclamaţia care anunţă ruptura de Germania şi noua orientare politică a ţării. În audienţa acordată ministrului Germaniei la Bucureşti, suveranul îi declară că, dacă trupele germane nu vor deschide ostilităţile, ele se vor putea retrage în linişte, din ţară. Propunerea regelui este considerată salutară de către responsabilii militari germani aflaţi în clădirea Legaţiei Germane la Bucureşti, cu excepţia ataşatului aerului, care informează Cartierul general că poate reprima puciul de la Bucureşti. Propunerea telefonică a ataşatului militar german de a retrage toate trupele din România pe alineamentul Carpaţilor este respinsă de Hitler. Astfel se declanşează Insurecţia armată.

23.08.1939 Încheierea, la Moscova, a Tratatului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Molotov - Ribbentrop), al cărui protocol adiţional secret cuprindea consimţământul Germaniei la anexarea Basarabiei de către U.R.S.S (art. 3).

27.08.1903 Se naşte, la Giurgiu, MIRON NICOLESCU - matematician, profesor, doctor docent în matematică, academician

Urmează şcoala primară, liceul şi Facultatea de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, doctorat în matematici la Paris. Este numit conferenţiar suplinitor de matematici generale la Universitatea din Cernăuţi, apoi docent de analiză matematică şi conferenţiar definitiv. Din octombrie 1940 îl găsim la catedra de calcul diferenţial şi integral a Universităţii din Bucureşti. Încă din 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe, apoi membru titular, iar în 1948 membru corespondent al Academiei Române, până în 1955, când devine titular. A fost membru al Societăţii de matematică din Franţa şi din Palermo, vicepreşedinte al Societăţii Române de Matematici, secretar general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO şi membru în Consiliul Naţional pentru Cercetări Ştiinţifice, iar în aprilie 1966 a fost ales preşedinte al Academiei Române. Activitatea lui Miron Nicolescu s-a caracterizat printr-o ţinută ştiinţifică şi pedagogică exemplară. Cursurile şi manualele sale de analiză matematică şi, în special, tratatul în trei volume publicat în anul 1960, au contribuit la formarea ştiinţifică a matematicienilor români. El este socotit unul din marii şefi de şcoală ai ştiinţei româneşti. Moare la 30 iun. 1975, Bucureşti.

29.08.1872 Se naşte, la Surdacu Mic, TRAIAN VUIA - constructor de avioane şi motoare, inventator

Studii secundare la Liceul din Lugoj, studii superioare la Şcoala Politehnică şi la Facultatea de Drept din Budapesta, doctor în ştiinţe juridice, este preşedinte al primului comitet legal al Frontului Naţional Român şi al Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania. Pleacă la Paris pentru a-şi perfecţiona planurile aeroplanului-automobil pe care-l începuse la Lugoj în perioada 1901-1902 şi pe care-l va prezenta la 16 feb. 1903 Academiei de Ştiinţe din Franţa sub forma unui memoriu în problema zborului mecanic. Deşi respins, Vuia şi-a brevetat totuşi proiectul şi l-a construit în perioada 1903-1905. El a realizat prima aripă de avion cu incidenţă veritabilă în timpul zborului, a realizat primul avion cu aripi pliante precum şi trenul de aterizare cu amortizoare. Cu aparatul său, Vuia efectuează, la 18 mar. 1906, primul zbor integral mecanic, în care aparatul a decolat, a zburat şi apoi a aterizat, folosind exclusiv mijloacele de bord. Vuia şi-a construit noi aparate şi a continuat să facă zboruri, iar aparatul a fost expus la Salonul Internaţional de Aeronautică de la Paris. După o întrerupere de câţiva ani, Vuia elaborează primul său proiect de elicopter, în 1918 realizând elicopterul Vuia 1, iar ultimul proiect de elicopter datează din anul 1925. Va fi preocupat în continuare de aparatele de zbor, dar şi de problema naţională a românilor din Transilvania. Moare la 3 sep. 1950 la Bucureşti.

30.08.1940 Dictatul de la Viena

Se semnează, la Viena, documentele arbitrajului germano-italian ("Dictatul de la Viena") prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 km2 şi 2.667.000 de locuitori, din care 50.2% români, 37% unguri, 5,7% evrei şi 2,8% germani) este încorporată Ungariei, Germania şi Italia garantând noile frontiere ale României. Garanţia urmărea să protejeze România, care, în perspectiva deciziei lui Hitler de a ataca U.R.S.S., capătă o însemnătate strategică şi economică sporită.

01.09.1955 Se înfiinţează Filarmonica de Stat din Cluj

Concertul inaugural are loc pe 4 decembrie.

4.09.1881 Se naşte, la Bacău, GEORGE BACOVIA - poet, prozator, jurnalist

Numele real era Gheorghe Vasiliu, fiul unui comerciant. După studii de drept, urmate cu întreruperi, devine membru al baroului din Bacău. Nu va profesa însă nicodată având alte îndeletniciri fără legătură cu pregătirea sa profesională : învăţător suplinitor, copist, ajutor de contabil. Fire bolnăvicioasă, îşi petrece bună parte din timp prin sanatorii şi spitale. Redactor la revista Orizonturi Noi din Bacău. În anul 1916 debutează cu volumul Plumb, premiat de Ministerul Artelor în 1923. În anul 1925 este directorul Ateneului Cultural şi obţine Premiul Societăţii Scriitorilor. După căsătoria cu Agatha Grigorescu se mută la Bucureşti unde editează revista Orizonturi Noi. În 1934 obţine, ca şi Arghezi, Premiul Naţional pentru Poezie. Obţine o pensie de la Societatea Scriitorilor, dar va continua să presteze, cât sănătatea îi permite, munci ocazionale, cum ar fi bibliotecar, consilier cultural. În ultimii ani ai vieţii primeşte diverse distincţii, iar poezia sa capătă consacrarea deplină. Meritul său esenţial este cel de a fi impus o tonalitate distinctă şi de a o fi accentuat progresiv, cu efecte lirice ieşite din comun. Numeroşii critici care s-au pronunţat asupra operei bacoviene au constatat în mod unanim excepţionala modernitate a viziunii sale poetice. Volumele care l-au impus, făcând să fie una dintre vocile majore ale secolului XX, sunt : Scântei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii în fond (1936), Ştanţe burgheze (1946). S-a stins din viaţă la 22 mai 1957. Postum i-a apărut şi un volum de Proză în anul 1983.

05.09.1858 Se naşte, la Pleşeşti, jud. Vaslui, ALEXANDRU VLAHUŢÃ - poet, prozator, jurnalist

Fiu al unui mic proprietar de pământ. Urmează şcoala elementară şi liceul la Bârlad, dar bacalaureatul şi-l susţine la Bucureşti. Înscris la Facultatea de Drept, nu o termină din lipsă de mijloace materiale. Ocupă, prin concurs, o catedră de curs primar la Târgovişte, apoi o catedră de latină şi română la gimnaziul Văcărescu din localitate, dar şi la şcoala divizionară de la Mănăstirea Dealu. La Târgovişte editează foaia săptămânală Armonia (1881-1883) şi colaborează la Unirea. Stabilit în Bucureşti, predă câteva luni la Şcoala normală, apoi la azilul Elena Doamna; este revizor şcolar. Debutul lui Vlahuţă a avut loc la Convorbiri literare în anul 1880 şi va continua colaborarea cu această publicaţie toată viaţa. Va mai colabora şi la România liberă, Revista literară, Epoca, Lupta etc. La Bucureşti editează, împreună cu doctorul Alecu Urechea, revista literară Vieaţa, ce apare săptămânal de la 28 nov. 1893 - 28 ian. 1896. Refuză alegerea sa ca membru corespondent al Academiei Române (1896). În 1901 este numit referendar la Casa Şcoalelor, funcţie pe care o va deţine până la sfârşitul vieţii. În decembrie 1901 editează, împreună cu G. Coşbuc, Sămănătorul, publicaţie care va apărea până în 1910. Printre colaboratorii şi conducătorii revistei s-au numărat N. Iorga, D. Anghel, Şt. O. Iosif, M. Sadoveanu. Călătoreşte în Franţa, Italia şi Norvegia. Colaborează la Viaţa Românească, Flacăra, Universul. În anul 1916 dirijează publicaţia săptămânală Scriitorii români. Anii războiului îi petrece la Iaşi şi Bârlad, iar în 1918 se află pe front. După război reuşeşte să scoată un ziar, Dacia, cotidian politic cu viaţă scurtă (28 nov. - 31 dec. 1918) şi revista Lamura. Printre colaboratori s-au aflat I.Al. Brătescu-Voineşti, D. Gusti, V. Voiculescu, I. Agârbiceanu. Apariţia acestor publicaţii este scurtă şi din cauza faptului că, la 19 nov. 1919, Vlahuţă încetează din viaţă. Socotit de G. Călinescu "epigon al lui Eminescu", opera lui Vlahuţă s-a bucurat de un deosebit prestigiu în epocă şi continuă să se bucure şi astăzi, fiind inclusă în bibliografia şcolară, iar scriitorul este socotit un clasic al literaturii române. A publicat în timpul vieţii şi s-au reeditat volume de nuvele, povestiri, poezii. Dar până azi rămân de referinţă România pitorească (1901), Din trecutul nostru, Pictorul N.I. Grigorescu (1910).

06.09.1817 Se naşte, la Iaşi, MIHAIL KOGÃLNICEANU - istoric, literat, om politic şi diplomat

Primele slove le învaţă împreună cu Vasile Alecsandri, de la călugărul transilvănean Gherasim Vida. Urmează apoi cursurile pensionului Cuenim din Iaşi, apoi ale Institutului de la Miroslava. La 17 ani este trimis la studii în Franţa şi Prusia. După patru ani de studii temeinice la Luneville şi Berlin, se întoarce la Iaşi. Aici continuă activitatea publicistică începută în străinătate şi fondează publicaţia Dacia literară (1840). Se afirmă în domeniul vieţii politice ca un apărător al principiilor democratice şi ca unul din factorii de bază în pregătirea Revoluţiei de la 1848 şi a Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Este director la Departamentul Lucrărilor Publice şi la Departamentul de Interne. În această calitate, pune bazele primei fabrici de postav din Moldova. În plan cultural publică Albumul istoric şi literar şi scoate primul ziar unionist Steaua Dunării (1855). După alegerea lui Cuza ca domn al Principatelor Unite, Kogălniceanu devine prim-ministru al guvernului, apoi ministru de interne, iar mai târziu de externe. La 16 septembrie 1868 este ales membru al Academiei Române. La 9 mai 1877, Kogălniceanu proclamă independenţa de stat a României în Adunarea Deputaţilor. Excelent îndrumător al tineretului şi neobosit cercetător al istoriei, culegător al documentelor istorice, autor de studii valoroase şi lucrări de prestigiu, Kogălniceanu este, în acelaşi timp, şi un înzestrat literat. Intelectual de profunzime, Kogălniceanu rămâne, fără îndoială, unul din cele mai realiste, active, rafinate şi semnificative spirite ale epocii moderne. Opera lui Kogălniceanu, destul de variată, poate fi urmărită din perioada studiilor în străinătate şi până în pragul morţii. Ea reflectă monumetele esenţiale din istoria românilor legate de anii 1848, 1859, 1877. Moare la 20 iunie 1891, la Paris.

06.09.1819 S-a născut, la Bucureşti, NICOLAE FILIMON - scriitor

Prozator, memorialist, publicist. Fiul unui protopop, urmează şcoala de catiheţi de la Biserica Enii. Unii autori consideră că a fost elevul Şcolii Filarmonice, înfiinţată de I. Heliade Rădulescu în 1837. Debutează în 1857 cu un articol în ziarul Naţionalul. În acest periodic publică nuvela Mateo Cipriani (1858), precum şi fragmente din Escursiunile în Germania Meridională. Romanul Ciocoii Vechi şi Noi îl publică iniţial în 1862 în Revista Română. Opera literară a lui Filimon este controversată, înainte de a i se recunoaşte calităţile. În Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, scriitorul reuşeşte un salt calitativ, prin forţa de a urmări destinul unui personaj caracteristic epocii, Dinu Păturică, arivistul dotat cu o mare energie şi viclenie, capabil să se muleze din instinct după diferitele oportunităţi ale vremii. Este întemeietorul romanului românesc modern. De asemenea, are merite reale ca precursor al liricii muzicale moderne, precum şi în calitate de folclorist. Lucrări de referinţă : Escursiuni în Germania Meridională. Memorii artistice, istorice, critice (1858-1860); Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala (1861); Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă (1863); Opere, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Mircea Angelescu, note şi variante de George Baiculescu (1975-1978). Moare la 19 mar. 1865.

06.09.1860 Se instituie prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, la Paris

Titularul agenţiei este Iancu Alecsandri, fratele mai mic al scriitorului Vasile Alecsandri.

08.09.1909 S-a născut, la Botoşani, MAX BLECHER - prozator şi poet

Fiul unui negustor. Gimnaziul la Roman, medicina la Paris. În 1928 se îmbolnăveşte de tuberculoză osoasă (morbul lui Pott). Internat în diverse sanatorii din Franţa, Elveţia şi România, dar tratamentele sunt ineficiente. Debutează cu schiţe în Bilete de papagal în anul 1930. Simpatizează cu suprarealismul fără să adere la o grupare anume şi cu filosofia existenţialistă. Corespondează cu Geo Bogza, Mihail Sebastian, André Bréton, André Gide, Heidegger, Ilarie Voronca. Bolnav fiind, a fost ajutat de Geo Bogza şi Saşa Pană. Colaborează sporadic la reviste pariziene, dar şi la Vremea, Viaţa Românească, Azi, cu proză scurtă, cronici plastice, recenzii şi traduceri. Semnează şi cu pseudonimul, M. Bera, In-Interim. Editorial îi apar în 1936 şi 1937 volumele Întâmplări în irealitatea imediată şi Inimi cicatrizate. Retras la Roman, bolnav, încetează din viaţă la 31 mai 1938. Postum apare în 1971 volumul Vizuina luminată.

11.09.1877 Cucerirea redutei Plevna

Are loc a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai mari bătălii ale războiului, la care participă unităţi şi subunităţi ale Diviziei a 3-a infanterie (la asaltul redutei Griviţa 2) şi ale Diviziei a 4-a infanterie (la asaltul redutei Griviţa 1). După o eroică încleştare, trupele române de vânători şi dorobanţi, la al patrulea asalt, în frunte cu locotenent-colonelul Sergiu Voinescu, maiorul Candiano Popescu (originar din Buzău) şi căpitanul Moise Grozea, cuceresc reduta Griviţa 1, una dintre cele mai puternice din întregul sistem defensiv al Plevnei. La atacul redutei Griviţa 1 participă şi două batalioane din Divizia 5 infanterie rusă. La asaltul redutei Griviţa 2, alături de mulţi alţi ofiţeri şi ostaşi, au căzut eroic maiorul Gheorghe Şonţu, locotenentul Leon Cracalia, căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu, locotenentul Chivu Stănescu, sublocotenentul Vasile Horcea, sublocotenentul Constantin Ulescu.

15.09.1911 Se naşte, la Adjud, EMIL BOTTA - poet şi actor

Frate cu poetul Dan Botta, a plecat la 15 ani de acasă fiindcă ţinea să devină actor. A urmat Conservatorul de artă dramatică şi a apărut întâia oară pe scenă în compania 13 H a lui G.M. Zamfirescu. A intrat apoi la Teatrul Naţional, ilustrându-se ca unul din cei mai originali interpreţi de roluri tragice. A debutat în Bilete de papagal încă din 1929, dar cunoscut s-a făcut abia în 1937, când volumul său Întunecatul April a primit premiul Fundaţiilor Regale acordat poeţilor tineri. Urmează volumul de nuvele Trîntorul, apărut tot în 1937, iar volumul Pe-o gură de rai (1943) veni să confirme valoarea deosebită a poetului. Opera lui lirică va creşte cu amplul ciclu inedit Vineri, din culegerea retrospectivă Versuri, tipărită în 1971. A încetat din viaţă la 24 iul. 1977.

20.09.1459 Prima menţiune documentară a "cetăţei Bucureşti" ca reşedinţă domnească, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş

20.09.1811 Se naşte, la moşia părintească Cernăuca, nu departe de Cernăuţi, EUDOXIU HURMUZAKI - ctitor de seamă al istoriografiei româneşti moderne, culegător de documente, cărturar, publicist, om politic şi de stat

Originea nu este autohtonă. Strămoşii săi au venit din Persia la Constantinopol şi de aici în Moldova spre sfârşitul secolului al XVII-lea sau începutul secolului al XVIII-lea. O parte însemnată a familiei Hurmuzaki era situată în Bucovina şi se va împământeni aici. Tatăl său era vornicul Eudoxio Hurmuzaki. Din cei şapte fraţi : două fete şi cinci băieţi, dintre care, cunoscuţi ca oameni de cultură şi acţiune politică sunt: Constantin, Eudoxiu şi Alexandru. Dintre toţi, Eudoxiu este cel mai reprezentativ din istoria familiei. Îşi face studiile liceale la Cernăuţi, dreptul la Viena - unde îşi face mulţi prieteni care au jucat un rol activ în problemele Imperiului Austriac n-a părăsit Viena, ci a rămas aici datorită pasiunii sale pentru istorie, fie ca bărbaţi de stat, fie ca învăţaţi. După terminarea studiilor de drept, fapt care i-a deschis uşile bibliotecilor şi arhivei cezaro-crăieşti. Din acel moment a făcut numeroase investigaţii pe documente cu privire la istoria românilor. Anul 1848 îl găseşte la Viena, dar se întoarce în ţară, deoarece familia sa era focarul în jurul căruia se mişca întreaga suflare intelectuală şi progresistă a Bucovinei. Împreună cu fraţii săi redactează ziarul Bucovina. Prima faptă politică însemnată a lui Hurmuzaki este "Petiţiunea" înmânată împăratului Franz Josef (1849) la Kremsier, în numele populaţiei din ducatul Bucovinei în care se exprimau drepturile şi doleanţele acesteia. În urma acestui demers, împăratul declară, printr-o Diplomă specială, Bucovina ducat independent, separat de Galiţia, dispunând de o adunare provincială şi o stemă specială a ţării. A fost trimisul Dietei Bucovinei în Parlamentul de la Viena pentru a susţine acolo interesele românilor. Opera lui Hurmuzaki constă atât în activitatea practică pusă în slujba binelui public, dar mai ales ea este deosebită prin ceea ce a lăsat scris în cultura românilor. Opera lui istorică este cuprinsă în două părţi : Istoria Românilor şi Colecţia de documente Istoria Românilor, prelucrată în limba germană. Pentru laborioasa activitate ştiinţifică, Hurmuzaki a fost primit în Societatea Academică Română, în anul 1872, cu doi ani înainte de moartea sa, survenită în martie 1874. Hurmuzaki este considerat pe drept cuvânt astăzi "ctitor al istoriografiei româneşti moderne". Cea mai cunoscută lucrare : Documente privitoare la Istoria Românilor culese de?, 42 volume +1 vol.

20.09.1850 Paris - apare România viitoare,

Revistă de propagandă editată de un grup de revoluţionari români aflaţi în străinătate. Unicul număr apărut sub lozinca Dreptate, Frăţie, Unitate. Aici se publică pentru prima dată Cântarea României, atribuită lui Alecu Russo, dar fără semnătură în revistă. Comitetul de redacţie era alcătuit din : C. Bălcescu, D. Brătianu, C.A. Rosetti, St. şi N. Golescu, N. Bălcescu, V. Mălinescu, Gh. Magheru, C.G. Florescu, I. Voinescu II, A. Paleologu. Colaborează : G. Creţeanu, V. Alecsandri, D. Bolintineanu.

20.09.1866 S-a născut, la Hordou, jud. Bistriţa Năsăud, GEORGE COŞBUC, poet şi prozator

Este al optulea copil al familiei unui preot. Primele clase le face la Hordou, Salva şi Telciu, apoi gimnaziul la Năsăud. Dovedeşte aplicare pentru limbile clasice şi limba germană. Debutează ca poet şi traducător în revista manuscris Musa Someşană a Societăţii elevilor Virtus Romana Rediviva. Se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii din Cluj, dar abandonează studiile. Are loc al doilea debut al său, de data aceasta la revista Tribuna din Sibiu, cu textul Filosofii şi plugarii. Locuitor al Sibiului o perioadă, are o bogată activitate publicistică şi literară. Printre altele, în această perioadă scrie şi publică Nunta Zamfirei, apreciată de Titu Maiorescu. Trece munţii şi se stabileşte în Bucureşti, unde are o carieră literară de excepţie. Debutează editorial cu volumul Balade şi idile (1893), urmat de Fire de tort. Numele lui Coşbuc este legat de apariţia unor reviste importante ca Vatra, Sămănătorul, Viaţa literară. Lucrează la traducerea unor opere fundamentale ale literaturii universale : Eneida; Odiseea; Divina Comedie; Sakuntala. În 1899 apar Războiul nostru pentru neatârnare şi Povestea unei coroane de oţel, două cărţi de proză în care datele istorice sunt romanţate în stil jurnalistic. În anul 1900 devine membru corespondent al Academiei Române. În 1904 apare volumul Cântece de vitejie. Marcat de dispariţia unicului fiu, moare la 9 mai 1918 în Bucureşti.

22.09.1831 Se naşte, la Iaşi, GRIGORE COBÃLCESCU - geolog, paleontolog, întemeietorul şcolii româneşti de geologie

Urmează cursurile primare şi liceale la Iaşi. La 18 ani absolvă Academia Mihăileană şi concurează pentru ocuparea catedrei de ştiinţe naturale şi fizică la singurul liceu din Iaşi, unde este numit profesor. Timp de 3 ani este trimis de consiliul şcolar în Franţa pentru specializare în geologie şi mineralogie. La întoarcere este numit profesor la Universitatea din Iaşi, unde, în 1881, a inaugurat primul curs de paleontologie. Împreună cu A.D. Xenopol întemeiază, în anul 1889, Societatea Ştiinţifică şi Literară, la care a fost ales preşedinte şi membru al secţiei ştiinţifice. La 20 martie 1887 devine membru al Academiei Române. Activitatea ştiinţifică a lui Grigore Cobălcescu este legată, într-o primă fază, de cercetarea geologică a zonei Moldovei. Începutul lucrărilor îl face la cariera de piatră de la Repedea (lângă Iaşi) şi continuă cu cercetarea geologică a judeţului Buzău, făcând importante observaţii în zona flişului paleogen şi în zona neogenă din estul Munteniei. Cercetările sale s-au extins şi asupra unui fenomen unic în ţară, vulcanii noroioşi de la Berca. În a doua parte a activităţii sale ştiinţifice, profesorul Cobălcescu s-a ocupat de revizuirea faunei neocomiene din Bazinul Dâmbovicioarei, a efectuat cercetări asupra faunei molusce a depozitelor pontice. Socotit ca întemeietor al cercetărilor geologice din zonele petrolifere ale ţării, el observă legătura zăcămintelor de ţiţei cu regiunile vulcanice şi cristaline lipsite de resturi organice. Prin activitatea în teren şi prin cercetarea hărţilor topografice a reuşit să separe marile unităţi geografice şi să precizeze numele catenelor muntoase. Pe tărâmul activităţii didactice a contribuit la dezvoltarea colecţiilor de roci şi fosile precum şi la îmbunătăţirea materialului didactic de specialitate. A elaborat şi tipărit primul manual de geologie scris în limba română şi atlase de profil. Prin dăruirea cu care s-a ocupat de studenţi, el a reuşit să capteze stima acestora şi a fost un factor hotărâtor în formarea viitorilor specalişti în domeniu, cum au fost Dimitrie Brândză, Emil Racoviţă, I. Simionescu etc., nume de rezonanţă în ştiinţa autohtonă şi mondială. Activitatea publicistică a lui Cobălcescu cuprinde peste 60 de articole, comunicări, monografii, tratate, studii, manuale de specialitate. Se stinge din viaţă la 21 mai 1892, la Iaşi.

22.09.1873 Se naşte, la Dimăcheni, jud. Dorohoi, DIMITRIE POMPEIU - matematician

Urmează şcoala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Dorohoi. Aici se remarcă la matematici şi excelează la desenul liniar şi artistic, dar are şi preocupări muzicale. Încă din clasa a III-a începe să colaboreze cu rezolvări de probleme de aritmetică la revista Recreaţii ştiinţifice din Iaşi. Intră la Şcoala normală pentru institutori din Bucureşti, iar la absolvire este repartizat institutor la Şcoala primară nr. 5 din Galaţi, de unde se transferă la Ploieşti. Pleacă apoi la Paris pentru a-şi desăvârşi studiile şi în vara anului 1899 îşi trece bacalaureatul francez, iar în toamnă se înscrie la Sorbona, unde, în 1903, obţine licenţa în matematici. În 1905 îşi trece doctoratul în matematici. După obţinerea titlului de doctor se întoarce în ţară şi este numit conferenţiar de calcul diferenţial şi integral la Universitatea din Iaşi, apoi profesor titular la catedra de mecanică, de unde, în 1912, va pleca la Bucureşti la catedra de mecanică raţională. Din 1929 este titular şi la Politehnica din Bucureşti, la catedra de geometrie analitică. În 1926, Pompeiu a fost angajat, pe bază de contract, ca profesor agregat la Sorbona, unde a predat câte o lună pe an lecţii din domeniul preocupărilor sale. A îndeplinit şi funcţii în aparatul de stat, cum ar fi : inspector general în Ministerul Instrucţiunii Publice, preşedinte al Adunării Deputaţilor. Membru al Academiei Române şi doctor honoris causa al Universităţii din Varşovia. A prezidat cel de-al doilea Congres interbalcanic al matematicienilor, iar în septembrie 1946 este preşedinte al celui de-al treilea Congres al matematicienilor români. Director al Institutului de Matematică al Academiei Române, înfiinţat la 8 ianuarie 1946. Activitatea ştiinţifică a lui D. Pompeiu s-a desfăşurat în patru domenii : teoria funcţiilor şi calculul funcţional, teoria mulţimilor, mecanica raţională şi calculul diferenţial şi integral. În ultima parte a vieţii s-a ocupat şi de teoria numerelor. El introduce o noţiune nouă riguros definită, numită "distanţa dintre două mulţimi închise". În studiul ecuaţiilor cu derivate parţiale, introduce un operator nou cu caracter funcţional : "derivata areolară". O altă contribuţie importantă a lui Pompeiu priveşte teorema creşterilor finite. Tot în cercetările privind teoria funcţiilor de variabile reale introduce noţiunea de "mulţime reductibilă de primul ordin" şi face o clasificare a mulţimilor perfecte ale planului în patru tipuri. Se ocupă de ecuaţii funcţionale şi a înlocuit studiul anumitor ecuaţii diferenţiale prin cel al relaţiilor între punctele discrete de pe curbele integrale. Profesorul Pompeiu are multe memorii privind fundamentele mecanicii şi probleme de geometrie. Moare la 7 oct. 1954, Bucureşti.

26.09.1895 Inaugurarea podului peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă

Proiectat şi construit de inginerul Anghel Saligny, care era la acea vreme cel mai lung pod (4088 m) din Europa continentală şi al treilea pod din lume. Se realizează astfel o legătură directă pe calea ferată, cu portul Constanţa.

28.09.1882 Se naşte, la Huruieşti, Bacău, VASILE PÂRVAN - istoric, arheolog, profesor universitar

Fiu de învăţător, clasele primare le face cu tatăl său, iar pe cele secundare la liceul clasic din Bârlad. După bacalaureat frecventează cursurile de istorie ale Facultăţii de Litere din Bucureşti, cu profesori ca Ion Bogdan, Dimitrie Onciul, N. Iorga. Trimis cu bursă în Germania pentru specializare în istoria antică şi-şi susţine doctoratul. Membru corespondent, iar din 1913 titular al Academiei Române, numit profesor de istorie antică la Universitatea din Bucureşti şi director al Muzeului Naţional de Antichităţi. Ca arheolog îşi începe activitatea la Cetatea Tropaeum unde a încercat o valorificare istorică a ruinelor oraşului Tropaeum Traiani de lângă Adamclisi, apoi la Ulmetum în centrul Dobrogei, deschide şantierul de la cetatea Histria, se ocupă de săpăturile de la Tomis şi Callatis. Acordă o deosebită atenţie preistoriei, epocilor primitive. Lucrarea sa fundamentală Getica este o sinteză istorico-arheologică privind preistoria Daciei, iar cea de-a doua lucrare fundamentală, Dacia, este o schiţă a vechilor civilizaţii din ţările carpato-danubiene, apărută după moartea autorului. Personalitatea lui Pârvan este recunoscută în străinătate, fiind membru corespondent sau chiar membru al unor instituţii şi academii din Italia şi Franţa. Îşi găseşte sfârşitul într-un sanatoriu din Bucureşti, la 26 iun. 1927, când nu împlinise 45 de ani.

01.10.1955 Intră în funcţiune Fabrica de penicilină de la Iaşi, azi Fabrica de Antibiotice.

02.10.1911 Se naşte, la Zimnicea, MIRON RADU PARASCHIVESCU - ziarist, poet, mentor literar, memorialist

Studii liceale şi superioare de arte plastice la Cluj şi Bucureşti, dar şi Facultatea de Litere din Bucureşti. În perioada interbelică desfăşoară o bogată activitate redacţională şi colaborează la reviste de stânga cu articole şi versuri, dar manifestându-şi simpatia şi pentru revistele de avangardă, cum ar fi Unu. Face parte din conducerea revistei Era nouă, iar în timpul războiului antisovietic, grupează o serie de tineri scriitori contestatari şi nonconformişti în jurul ziarului Ecoul, vădind de pe atunci remarcabile calităţi de mentor literar. În 1945 este reporter la România liberă, redactor-şef la Revista literară şi Almanahul literar din Cluj. După 1950 devine membru în comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Se retrage la reşedinţa sa de la Vălenii de Munte, care devine un centru literar ce atrage tineri scriitori care-i cer sfatul şi ajutorul. Debutul literar, sub pseudonimul Emil Soare, a avut loc în anul 1929 la revista săptămânală Povestea, scoasă de aşezământul tipografic Datina românească din Vălenii de Munte. Poezia se intitula Iubirea şi fusese scrisă în ultimul an de liceu. Cea mai cunoscută operă în versuri care i-a adus celebritatea, Cântice ţigăneşti, apare în 1941, reeditată cu completări în 1957. Ele îşi au punctul de pornire în Romancero gitan de Federico Garcia-Lorca. Traduce din Puşkin, Mickievicz, Rilke, Gorki, Nekrasov, Desnos, Garci Lorca. Ţine cronica plastică Civilizaţia ochiului în Luceafărul, apoi o transferă în revista Teatru. Îşi publică memorialistica în volumul Jurnalul unui cobai şi Amintiri, iar reportajele au fost cuprinse în volumele Bâlci la Râureni, Drumuri şi răspântii. În teatru are o singură încercare, comedia Asta-i ciudat, inspirată din lumea bâlciurilor. Opera poetică cuprinde, pe lângă antologicele Cântice ţigăneşti, volumele : Cântarea României; Laude; Laude şi alte poeme; Declaraţia patetică; Versul liber; Tristeţe; Poeme; Ultimele, apărute postum în 1971. Moare la 17 feb. 1971, la Bucureşti.

02.10.1853 Se naşte, la Şipotele Sucevei, CIPRIAN PORUMBESCU - compozitor, violonist, dirijor

Fiu al preotului Iraclie Porumbescu, preocupat de muzică, literatură şi folclor, Ciprian îşi începe educaţia muzicală de la vârsta de 6 ani, în casa părintească, sub îndrumarea compozitorului şi pianistului Carol Miculi. A urmat seminarul din Cernăuţi, unde a aprofundat muzica bisericească polifonică. Şi-a continuat studiile la Conservatorul din Viena în paralel cu facultăţile de filosofie din Cernăuţi şi Viena. A debutat ca dirijor de cor al Societăţii Arboroasa din Cernăuţi, având în program şi compoziţii proprii. Se numără printre membrii fondatori ai Societăţii Arboroasa şi în conducerea sa, dar şi fondator al corului acesteia. Dirijor de cor la Societatea România Jună din Viena şi la Reuniunea Română de Gimnastică şi Cântări din Braşov. La Braşov este profesor de muzică la Şcolile Române şi dirijor al corului Bisericii Sf. Nicolae din Şchei. A desfăşurat o susţinută activitate concertistică, atât ca violonist, cât şi ca pianist, mai ales în Austria, bucurându-se de preţuirea lui Eduard Strauss, Giuseppe Verdi, V. Alecsandri, Andrei Bârseanu, Gheorghe Dima etc. La Braşov, în amfiteatrul Liceului Şaguna a dirijat premiera operetei Crai Nou, compusă de el. A participat la serbările organizate la Putna, în memoria lui Ştefan cel Mare. Tuberculoza, boala care făcea ravagii în secolul al XIX-lea, îi întrerupe activitatea la nici 30 de ani. Se stinge din viaţă la 6 iun. 1883, la Stupca. Creaţia lui Ciprian Porumbescu s-a impus în trei genuri muzicale: operetă : Crai nou; muzică corală / vocală : La malurile Prutului; Altarul Mănăstirii Putna; Tabăra română; Cântec de primăvară; Pe-al nostru steag; Cântecul tricolorului; Adusu-mi-am aminte; romanţele : Lăsaţi-mă să cânt; O rază vestejită şi muzică instrumentală : Balada pentru vioară şi pian; Rapsodia Română pentru pian solo. În total, de la Ciprian Porumbescu au rămas peste 200 de lucrări în toate genurile şi formele muzicale.

04.10.1863 Se naşte, la Lugoj, AUREL C. POPOVIC - om politic, publicist

Urmează liceul la Braşov şi Beiuş, apoi medicina şi ştiinţele politice la Viena şi Graz. A susţinut constituirea unui front democratic al naţionalităţilor, un program comun axat pe reformarea Imperiului prin anularea dualismului şi restituirea autonomiei "naţiunilor şi a ţărilor din cadrul Monarhiei", ceea ce înseamnă de fapt federalizarea Austro-Ungariei. Este autorul Replicii (din 1893) tineretului universar român din Transilvania. În 1893, condamnat de tribunalul din Cluj la 4 ani temniţă de stat pentru publicarea Replicei, se refugiază în România. Aici a fost director al revistei Liga română, unul dintre întemeietorii Institutului tipografic Minerva şi al ziarului România Jună, profesor. De aici a reuşit să-şi facă cunoscut impresionantul său proiect politic intitulat Statele Unite ale Austriei Mari, datorită legăturilor sale vieneze. Cartea s-a bucurat de succes în cercurile grupate în jurul arhiducelui Franz Ferdinand. Federalismul proiectat de A.C. Popovici reprezenta contestarea dualismului din 1867. Formula Austriei Mari fusese susţinută şi de revoluţionarii de la 1848. Partea a doua a acestei lucrări intitulată Zidirea nouă a Austriei Mari propunea reorganizarea Imperiului în state autonome, luându-se drept bază nu dreptul istoric, ci populaţiile etnice majoritare. Tezele lui A.C. Popovici au constituit o sursă de inspiraţie pentru alte planuri federaliste ulterioare, dar niciunul nu a avut anvergura şi soliditatea proiectului său, rămas ca un original episod românesc în istoria politologiei europene a vremii. A mai publicat : Principiul naţionalităţilor; Chestiunea de naţionalitate şi modurile soluţionării sale în Ungaria; Vorbe înţelepte. Maxime şi reflexiuni culese; Curs complet de limba germană, în colaborare cu G.B. Duică şi N. Colceag. Moare în anul 1917.

04.10.1881 Se naşte GHEORGHE CONSTANTINESCU GOGU, inginer şi inventator

Urmează studiile liceale în oraşul natal, iar în anul 1899 se înscrie la Şcoala de poduri şi şosele din Bucureşti, pe care o absolvă cu medie de excepţie. Se încadrează în colectivul condus de profesorul Elie Radu, lucrând la probleme de construcţii edilitare. În 1910 pleacă în Anglia unde se dedică fundamentării unei noi ştiinţe : sonicitatea. Până la plecarea din ţară a fost preocupat de studiul betonului armat şi a construit mai multe poduri din acest material. În domeniul sonicităţiii, inventatorul Constantinescu construieşte un sincronizator sonic care permitea executarea tragerii cu mitraliera printre palele elicii de avion, sincronizând rotaţia elicei cu tirul armei de foc. Această invenţie se putea adapta şi pentru tragerea cu mai multe mitraliere şi a fost asimilată de Amiralitatea britanică, fiind una dintre cele mai cunoscute invenţii ale savantului. De aceeaşi notorietate se bucură şi convertizorul sonic de cuplu, menit să îmbunătăţească transferul de putere între motorul şi roţile motoare ale autovehiculelor. Teoria sonicităţii a fost folosită pentru elaborarea unei noi tehnici de foraj şi pompare sonică, precum şi pentru deparafinarea sondelor cu curenţi sonici. Gheorghe Constantinescu este deţinătorul a peste 120 de brevete de invenţii, patentate în diverse ţări, dar mai ales în Anglia (116) şi, totodată, autorul a numeroase publicaţii ştiinţifice şi tehnice, comunicări şi conferinţe. Moare la 12 dec. 1965 la Conisori, Anglia.

05.10.1863 Cernăuţi - se naşte CONSTANTIN HURMUZACHI, zoolog, filosof, jurist

Descendent al unei vechi familii de intelectuali şi luptători pentru drepturile românilor din Bucovina, tatăl său era Nicolae Hurmuzachi, membru de onoare al Academiei Române. Studiază la Facultatea de filosofie din Viena, unde audiază mai mult cursurile de zoologie şi botanică, precum şi pe cele de mineralogie şi geografie, dar întrerupe pentru a urma Facultatea de drept din acelaşi oraş. A practicat avocatura, dar a fost şi profesor de entomologie şi biogeografie la Universitatea din Cernăuţi. Membru onorific al Academiei Române. Principalele merite constau în explorarea zoologică şi botanică a Bucovinei şi regiunilor învecinate, colecţionează şi studiază coleoptere. A desfăşurat activitate publicistică în Gazeta Bucovinei şi Tribuna din Sibiu. Moare la 22 feb. 1937.

05.10.1902 Salcia, Teleorman - s-a născut ZAHARIA STANCU, poet, prozator, publicist

Merge la şcoală abia la vârsta de 9 ani şi devine repede un cititor pătimaş. După terminarea şcolii primare, în 1915, se angajează argat la o moşie, iar în 1917 încearcă să se stabilească în Bucureşti şi este vânzător de ziare. Debutează ca ziarist în anul 1920, la ziarul Victoria din Turnu Măgurele. Ca poet va debuta în revista săptămânală Adevărul literar şi artistic din Bucureşti. Între anii 1920 şi 1922 se află la Roşiorii de Vede, unde urmează liceul. Începe să fie cunoscut de cercurile literare din Bucureşti şi colaborează la Gândirea sau participă la şedinţele cenaclului Sburătorul, patronat de E. Lovinescu, dar frecventează şi cenaclul lui M. Dragomirescu. Debutează editorial în 1927 cu volumul de versuri Poeme simple. În anul 1928 îşi încheie studiile liceale şi se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, pe care o absolvă în anul 1932. În acelaşi an devine directorul revistei Azi. Desfăşoară o bogată activitate publciistică, ilustrându-se şi ca traducător. În 1943 este internat în lagărul de la Târgu Jiu, iar impresiile de aici vor fi adunate în volumul Zile de lagăr. În 1945 se înscrie în Partidul Comunist. Are o bogată activitate literară, încununată în anul 1954 cu premiul de Stat, iar în 1955 devine membru al Academiei Române. În anul 1966 este ales, pentru a doua oară, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, funcţie pe care o deţine până în 1972. În 1971 obţine premiul Gottfried von Herder şi tot în acelaşi an devine Erou al Muncii Socialiste. Moare la 5 dec. 1974, Bucureşti.

07.10.1698 Uniaţia

Mitropolitul Atanasie Anghel şi 38 de protopopi acceptă unirea cu Biserica romano-catolică de la Roma cu condiţia menţinerii ritului vechi şi a extinderii privilegiilor de care se bucură clerul catolic şi asupra preoţilor români. Acest act este cunoscut sub numle de Uniaţie şi la el au subscris şi alţi preoţi din Transilvania.

10.10.1394 Bătălia de la Rovine

Oastea Ţării Româneşti condusă de Mircea cel Bătrân, înfrânge oastea turcilor invadatori, conduşi de Baiazid I, primul sultan otoman care a călcat pe pământul românesc. Această victorie remarcabilă îl obligă pe sultan să se retragă. Locul exact al luptei este presupus a fi fost pe Jiu, în apropierea Craiovei.

11.10.1875 Braşov - se naşte ŞTEFAN OCTAVIAN IOSIF (Şt. O. Iosif), poet, prozator, dramaturg, traducător, ctitor de reviste şi publicist

Era fiul unui profesor de limbi clasice, provenit dintr-o veche familie românească din zona Târnavei Mari. Mama era fiica vestitului profesor Gavriil Munteanu, întâiul traducător al lui "Werther", o vreme director al Seminarului Teologic din Buzău. De numele său se leagă apariţia, în 1839, a întâiului periodic buzoian, Vestitorul bisericesc, prima publicaţie religioasă din ţară, precum şi alte iniţiative culturale. Urmează gimnaziul la Braşov, iar liceul şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Bucureşti, unde se stabilise familia, după peregrinări la Sibiu şi Turnu Măgurele. Debutează în 1892 cu poezii la Izvorul şi Revista şcoalei din Craiova, publicând apoi foarte mult la Vieaţa lui Vlahuţă, la Epoca literară, Literatură şi artă, Floare albastră, Pagini literare, Curierul literar. Pătrunde şi la Convorbiri literare cu pseudonimul M. Păun, după ce fusese respins de Iacob Negruzzi. Publică mult la Sămănătorul, în al cărui comitet de conducere se afla în anul 1903. A ocupat câteva funcţii cultural-administrative, între care aceea de custode la muzeul Aman şi la Biblioteca Centrală Universitară. Iubirea pentru poeta Natalia Negru (La, Helianta), urmată de căsătorie, i-a fost fatală. Sedusă de prietenul D. Anghel, femeia îl părăsi, contribuind la agravarea bolii de care suferea şi la sfârşitul prematur, în anul 1913. Este înmormântat la cimitirul Belu. Volumele de versuri ale lui Iosif au apărut în ordinea următoare : Versuri (1897), Patriarhale (1901), Poezii (1902), A fost odată? (basm versificat, 1903), Din zile mari (poem istoric scris cu ocazia comemorării a 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare, 1905), Credinţe (1905, cu prilejul căsătoriei cu Natalia Negru), Cîntece (1912). În colaborare cu D. Anghel, scrie Legenda funigeilor (1907), Caleidoscopul lui A. Mirea (I, 1908; II, 1910), Cometa (1908), Carmen Saeculare (1909), Cireşul lui Lucullus (1910). A tradus şi publicat din Petöfi, Heine, Schiller, Goethe, Verlaine, Ibsen, R. Wagner, cele mai interesante fiind Romanţe şi cîntece, după Heine.

11.10.1944 Eliberarea Clujului

Trupele române, Regimentul 11 - Vânători de munte, împreună cu trupele sovietice, eliberează Clujul de sub ocupaţia horthystă.

12.10.1918 P.N.R. hotărăşte dezlipirea de Ungaria

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declaraţie redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza "printre naţiunile libere" (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa). Se revendică recunoaşterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un Comitet de acţiune cu sediul în Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiş.

13.10.1860 Iaşi - se înfiinţează Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune

Primul director este Francisc Serafim Caudella.

13.10.1902 Izvorul Aneştilor, Mehedinţi - se naşte ŞTEFAN ODOBLEJA, medic şi psiholog, creatorul psihologiei consonantiste

Studii liceale la Turnu-Severin, iar în 1922 obţine, prin concurs, o bursă pentru Facultatea de Medicină din Bucureşti. Devine medic militar. Încă din studenţie manifestă interes şi aptitudini deosebite pentru activitatea ştiinţifică, realizând cercetări în domeniul neurologiei şi descoperind mecanismele de transmitere a sunetelor în organismele vii. Pe lângă domeniul strict al medicinei, Odobleja a avut preocupări în metodologia cunoaşterii ştiinţifice şi logică, în psihologie şi epistemologie. Originalitatea şi clarviziunea sa au depăşit cu mult tiparele şi modelele cunoaşterii ştiinţifice tradiţionale, fiind socotit unul din marii gânditori şi creatori ai secolului XX. Numele lui se înscrie cu litere de aur în istoria celei mai noi şi revoluţionare ştiinţe - cibernetica. Monumentala sa lucrare Psihologia consonantistă (1938-1939, în franceză) este prima variantă a unei concepţii cibernetice generalizate, Odobleja reuşind să realizeze paradigma de bază a gândirii cibernetice. Lui Odobleja îi revine meritul de a fi abordat în spirit nou, cibernetic, şi problema structurilor operaţionale ale gândirii, delimitând structurile algoritmice, rutiniere, reproductive şi pe cele euristice, explorative, creatoare. El a aplicat sistemul principiilor şi conceptelor generale ale consonantismului la analiza unor domenii particulare - medicină, fizică, logică, epistemologie, biologie, morală, tehnică etc. Principalele sale lucrări sunt : La Phonoscopie, Paris, 1935; Psichologie consonantistă 2 vol, Lugoj, 1938; Psihologia consonantistă şi cibernetica, 1978, traducere din franceză. S-a stins din viaţă la 2 oct. 1978 la Drobeta Turnu Severin.

18.10.1868 Soveja, jud. Vrancea - se naşte SIMION MEHEDINŢI, geograf, profesor, om de cultură

Studiile primare la Soveja, liceul în Bucureşti, la Sf. Sava apoi Facultatea de Litere şi Filosofie cu profesori ca Titu Maiorescu, Alexandru Odobescu. După ce o vreme a oscilat să se specializeze între filosofie, istorie, matematici şi literatură, se dedică geografiei, profitând şi de o bursă în străinătate oferită de Societatea de Geografie. După şapte ani de studii la Paris şi Leipzig, în anul 1899 îşi susţine doctoratul în acest din urmă oraş. Întors în ţară, este numit profesor de geografie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti. El a fost printre primii savanţi moderni care a conceput geografia ca o ştiinţă analitică unitară a întregului planetar, absolut indispensabilă pentru a păşi cu succes la geografia regională. El şi-a expus concepţiile şi a promovat mişcarea geografică românească prin Buletinul şi conferinţele Societăţii Geografice Româneşti, al cărei vicepreşedinte a fost. Prin opera lui de geografie generală, începută cu articolul Locul geografiei ca ştiinţă şi culminând cu lucrarea Terra, 1930, Simion Mehedinţi rămâne promotor nu numai în geografia noastră, ci şi în cea mondială. Dintre lucrările sale cu caracter antropogeografic-etnografic se pot semnala : Dacia pontică şi Dacia carpatică; Vechimea poporului român şi legăturile cu elementele alogene; Cadrul antropogeografic al Ardealului; Discordanţe antropogeografice; Ce este Transilvania. S-a stins din viaţă în anul 1963, la venerabila vârstă de 95 de ani.

18.10.1907 Brăila - se naşte MIHAIL SEBASTIAN, scriitor şi jurnalist

Pe numele real Iosif Hechter, urmează şi absolvă liceul la Brăila şi Facultatea de Drept la Bucureşti. Debutează în ziaristică semnând cu pseudonimul Mihail Sebastian, care-l va consacra şi în literatură. Format în atmosfera de la Cuvântul, unde a fost redactor între 1927-1934, Sebastian face până la un punct carieră literară comună cu Mircea Eliade. Debutează în 1932 cu Fragmente dintr-un jurnal găsit, proză în manieră gidiană. Urmează, în 1933, Femei, compus din patru experienţe erotice în mediu parizian. Cel mai interesant roman al lui Sebastian, De două mii de ani (1934), îşi propune un sondaj interior spre a-şi lămuri destinul sau fatalitatea de a aparţine comunităţii iudaice, discriminate şi totodată pământului românesc natal. În anul următor apare Cum am devenit huligan, o replică la polemica declanşată de volumul anterior prefaţat de Nae Ionescu, al cărui discipol a fost. Tot în 1935 apare şi romanul Oraşul cu salcâmi, iar în 1940 ultimul său roman, Accidentul. În 1938 are loc repreyentaţia piesei Jocul de+a vacanţa, iar în 1940 Steaua fără nume. În 1944 şi 1945 lucrează la piesele Ultima oră şi Insula, care se vor juca postum. Desfăşoară o bogată activitate publicistică (critică literară, cronici dramatice) în periodicele Rampa, Vremea, Viaţa Românească, Revista Fundaţiilor Regale şi de cronicar literar şi muzical permanent al ziarului L'Independence roumaine. Un stupid accident îi întrerupe firul vieţii în ziua de 29 mai 1945. La 50 de ani de la trecerea în etermitate, Editura Humanitas i-a publicat Jurnal, 1935-1944.

21.10.1891 Brăila - se naşte PERPESSICIUS (DIMITRIE S. PANAITESCU), poet, critic şi istoric literar, editor

Studii primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal, încheiate în 1910, iar în 1914 este licenţiat al Universităţii Bucureşti, secţia filologie romanică. Participă la primul război şi îşi pierde mâna dreaptă. După acest eveniment este angajat la Biblioteca Academiei Române. Profesor de liceu la Arad, Tîrgu Mureş, Brăila şi Bucureşti. Debutul literar se produce în anul 1911, cu poezii publicate în revista Flori de cîmp din oraşul natal, dar va publica şi la Versuri şi proză, condusă de I.M. Raşcu şi la Cronica lui Arghezi, unde semnează pentru prima dată cu pseudonimul care-l va consacra şi care, în traducere proprie, înseamnă "cel tăbăcit de suferinţă". Redactor la Cuvântul şi Lumea, iar între 1925-1927 este director la Universul Literar. Profesor la Liceul Matei Basarab din Bucureşti, în perioada 1944-1947 este inspector general secundar pentru învăţământ. Colaborează la numeroase publicaţii literare, fiind printre altele, cronicar literar al postului naţional de radio, colaborează la redactarea Buletinului cărţii, publicaţie iniţiată de Emanoil Bucuţa. Ca editor scoate Antologia poeţilor de azi (1925-1928, în colaborare cu Ion Pillat). Din 1933 începe să lucreze la ediţia monumentală a operei lui Eminescu, primul volum apărând în 1939 şi ultimul, al VI-lea, în 1964 fără ca lucrarea să fie încheiată. Opera sa va fi continuată de alţi cercetători între care Petru Creţia. După încheierea celui de-al doilea război mondial colaborează la Luceafărul şi Gazeta literară, conduce revista Limbă şi Literatură. În 1948 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 1956 membru titular. Director general al Bibliotecii Academiei, conduce revista Manuscriptum, editată de Muzeul Literaturii Române. A încetat din viaţă la 29 martie 1971. Printre numeroasele volume care-i însumează opera de poet, critic şi istoriograf, sunt de citat : Scut şi targă (1926), Itinerar sentimental (1931), versuri, apoi criticele din Repertoriu critic (1925), Menţiuni critice şi Menţiuni de istoriografie literară şi foclor (1957), Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor (1964), Eminesciana (1971).

25.10.1944 Eliberarea oraşului Carei

Sunt eliberate oraşele Carei şi Satu Mare, încheindu-se astfel eliberarea întregului teritoriu transilvan anexat de Ungaria în urma Dictatului de la Viena. Trupele române dedică acest eveniment regelui Mihai, care îşi sărbătorea ziua de naştere.

26.10.1497 Victoria lui Ştefan cel Mare la Codrii Cosminului

Regele polon Ioan Albert, care încercase să asedieze cetatea Sucevei, este nevoit să se retragă. Retragerea are loc prin marele codru al Cosminului, spre Cernăuţi. Oastea lui Ştefan cel Mare atacă prin surprindere grosul armatei polone, chiar în mijlocul pădurii, provocându-le invadatorilor o înfrângere zdrobitoare. După această înfruntare - care a demonstrat încă o dată calităţile de strateg ale lui Ştefan cel Mare, resturile armatei polone divizate, hărţuite de către detaşamentele uşoare de cavalerie din oştirea moldoveană, cu greu au reuşit să ajungă până la Cernăuţi.

26.10.1673 Se naşte DIMITRIE CANTEMIR - scriitor, istoric, filosof, om de ştiinţă, umanist, domn al Moldovei

Tatăl, Constantin Cantemir, fusese domn al Moldovei în perioada 1685-1693. Tânărul principe învaţă la Iaşi, supravegheat de Ieremia Cacavelas şi scrie, până la 1700, Divanul, Metafizica, Logica. Ostatec la Poartă, îşi continuă studiile la Academia Grecească a Patriarhiei din Constantinopol. Aici a trăit mai bine de 20 de ani, cunoscând lumea musulmană, vechea înţelepciune arabă, credinţele şi limbile orientale. A studiat istoria, teologia, folclorul mahomedan, devenind primul nostru orientalist. Pătrunde în mediul ambasadelor străine, întâlnindu-i pe trimişii regelui Ludovic al XVI-lea, ai ţarului Rusiei şi ai Republicii Olandeze. Participă în oastea turcească la asediul cetăţii Petravaradin şi la dezastrul de la Zenta (1697). Se căsătoreşte cu Casandra, fiica lui Şerban Cantacuzino. Fiul lor, Antioh, este unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă. Alcătuieşte Tratatul de muzică turcească (1703); Istoria ieroglifică (1705). Ajungând domn al Moldovei în anul 1710, încearcă statornicirea unui stat centralizat domnesc. În anul 1711 încheie un tratat de alianţă cu Petru cel Mare la Luţk şi porneşte lupta împotriva Turciei. Înfrânt de armata turcească în bătălia de la Stănileşti în vara anului 1711, Cantemir părăseşte ţara stabilindu-se pentru totdeauna în Rusia, întâi în Ucraina, apoi la Petersburg. Ministru şi sfetnic al ţarului în perioada reformelor lui Petru I, redactează, impulsionat de Leibniz, Descrierea Moldovei, pe baza căreia este ales membru al Academiei din Berlin (1714), la propunerea filosofului german. Scrie Istoria Imperiului Otoman (1716) ce va fi tradusă în engleză, franceză şi germană. Se recăsătoreşte cu cneaghina Trubeţkoi în 1720, deoarece Casandra murise în 1712. Ia parte la expediţiile ţarului la Marea Caspică (1722), scrie Sistema religiei mahomedane şi Hronicul vechimei româno-moldo-vlahilor, versiunea română fiindcă în latină terminase din 1717. După expediţia din Caucaz, împreună cu ţarul, în 1723, în vârstă de 50 de ani, Cantemir moare la reşedinţa sa de la Dimitrievka. Înmormântat la Moscova, rămăşiţele pământeşti îi sunt aduse în ţară în anul 1935 şi reînhumate la biserica Trei Ierarhi din Iaşi. Cel mai de seamă cărturar din perioada veche a literaturii noastre, precursor al Şcolii Ardelene, Cantemir este, după G. Călinescu, "Lorenzo de Medici al nostru".

26.10.1850 Se naşte, la fefelei - Mizil, GRIGORE TOCILESCU - polihistor, profesor, literat, publicist

Studiile secundare la Ploieşti, iar pe cele superioare, de drept, la Bucureşti. Specializare la Praga şi Viena, devenind doctor în filosofie la Praga. Profesor de istorie antică şi epigrafie la Universitatea din Bucureşti şi director al Muzeului Naţional de Antichităţi, secretar general al Ministerului de Instrucţie şi inspector general al învăţământului. A întemeiat şi condus Revista pentru istorie, arheologie şi filologie şi este unul dintre cei trei redactori ai Marelui Dicţionar Geografic al României, vicepreşedinte al Ateneului Român. Membru al Academiei Române (1890), ocupă următoarele funcţii : preşedinte al Secţiei literare, al celei istorice şi membru al Societăţilor Arheologice din Paris, Orléans, Bruxelles, Roma, Atena, Odessa, Moscova. Distins cu premii ale Academiei Române. Moare la 18 sep. 1909 la Bucureşti. Opera lui Gr. Tocilescu este vastă şi multilaterală, de o mare profunzime şi varietate. Dintre numeroasele sale lucrări, un loc aparte îl ocupă Dacia înainte de romani - 1880, Monumentul de la Adamclisi, Tropaeum Traiani - 1895, Monumentele epigrafice şi sculpturale ale Muzeului Naţional de Antichităţi - 1902-1908, Catalogul Muzeului Naţional de Antichităţi - 1906.

26.10.1856 S-a născut, la Straja, jud. Suceava, DIMITRIE ONCIUL - istoric, geograf, literat, filosof, profesor, lingvist

Studiile, de la cele primare la cele universitare, de geografie şi istorie, la Cernăuţi. Membru în Comitetul Societăţii Studenţeşti Arboroasa, fondator şi prim-preşedinte al Societăţii Studenţeşti Junimea. Pleacă la Viena, student la Universitatea şi la Institutul de Istorie a Austriei (1879-1881). Este vicepreşedinte al Societăţii Studenţilor români din Viena România Jună. După licenţă şi doctorat este profesor fără plată la liceul din Cernăuţi, apoi profesor plătit (1886-1887). Profesor la Şcoala Normală din Cernăuţi. La propunerea lui Al. Odobescu, la 1 aprilie 1889, Onciul devine membru corespondent al Academiei Române. Profesor de istoria românilor şi literatură română la Facultatea de litere Bucureşti. Director al Arhivelor Statului (1 apr. 1900) şi membru al Academiei Române (11 apr. 1905) la propunerea lui I.I. Kalinderu, după ce, în 1898, propunerea lui D.A. Sturdza nu întrunise numărul de voturi. Membru în Comisia Monumentelor Istorice, apoi preşedintele ei. Decan al Facultăţii de Litere şi Filosofie Bucureşti, iar în 1920 devine preşedinte al Academiei Române şi întemeietor al Comisiei consultative heraldice. Opera lui Dimitrie Onciul se compune dintr-un număr restrâns de lucrări publicate, deşi preocupările i-au fost multiple. Preocuparea de bază a fost istoria, cercetările sale fiind legate de originile poporului român, vechimea şi continuitatea sa, originea şi dezvoltarea statelor româneşti. Multe lucrări au fost publicate în limba germană la Cernăuţi, dar şi în română : Dragoş şi Bogdan, fondatorii principatului moldovenesc (1884), Teoria lui Roesler; Studii asupra stăruinţei românilor în Dacia Traiană de A.D. Xenopol; Dare de seamă critică (1885); Din istoria Bucovinei (1887); Din istoria românilor din Maramureş (1890); Acte privitoare la instalarea episcopului Dosoftei în Cernăuţi la 30 ianuarie (10 februarie) 1782 (1890); Radu Negru şi originile principatului Ţării Româneşti (1891); Îndreptariu pentru ortografia română. Regule şi vocabulariu ortografic (1893); Documente inedite privitoare la istoria românilor (1894); Populaţia Ungariei şi Ardealului în 1720-1721 (1897); Introducere : Despre noţiunea şi caracterul istoriei în general cum şi despre concepţia istoriei naţionale în special (1898); Românii din Dacia Traiană până la întemeierea principatelor (Chestiunea română) (1902); Din istoria Arhivelor Statului (1903); Epocile istoriei române şi împărţirea ei (1908) etc. Moare la 20 mar. 1923 în Bucureşti.

28.10.1699 Bătălia de la Şelimbăr

Mihai Viteazul înfrânge oastea transilvană condusă de Andrei Bathory la Şelimbăr, lângă Sibiu. Domnul Ţării Româneşti intră în Alba Iulia la 1 noiembrie. Astfel, întreg teritoriul Transilvaniei se află sub autoritatea lui Mihai.

29.10.1885 Se naşte, la Botoşani, MIHAIL SORBUL - dramaturg şi romancier

Adevăratul său nume era Mihail Smolski. Studii la Facultatea de Drept şi la Conservatorul din Bucureşti. Debutează editorial cu piesa Eroii noştri în 1906. Editează împreună cu Liviu Rebreanu, revista Scena în anul 1910. La 3 martie 1916 are loc premiera capodoperei sale Patima roşie. Opere principale : Letopiseţi (1914); Dezertorul (1919); A doua tinereţe (1922); Coriolan Secundus. Cu o mare vocaţie pentru teatru, Sorbul este unul dintre cei mai importanţi dramaturgi români. Creaţia sa originală este comedia tragică. Dar Mihail Sorbul a scris şi câteva romane : O iubeşti ? (1932); Mîngîierile panterei (1935). S-a stins din viaţă în anul 1967.

30.10.1858 Se naşte, la Plaineşti, azi Dumbrăveni, jud. Vrancea, DUILIU ZAMFIRESCU - prozator, poet, om politic, diplomat

Era fiul unui arendaş, Lascăr Zamfirescu şi al Sultanei, născută Mincu. Studiile primare la Focşani, liceul şi facultatea de drept la Bucureşti, luându-şi licenţa în 1880. Funcţionează, pentru scurt timp, supleant de ocol la Hârşova, procuror la Târgovişte, dar este înscris şi în baroul de la Focşani. Debutează cu poezii la Ghimpele, revistă condusă de I.L. Caragiale, în 1877, dar colaborând şi la Războiul lui Gr.H. Grandea şi Literatorul lui Macedonski. Sub pseudonimul Don Padil, a publicat foiletoane în România liberă. Din 1884 frecventează cenaclul Junimea şi colaborează la Convorbiri literare, mai întâi cu nuvele, apoi cu romane. Lucrează în Ministerul de Externe şi este secretar de legaţie la Roma, Bruxelles, Atena. După 18 ani de diplomaţie revine ca secretar general în minister. În perioada 1918-1920, angajat în politică, Duiliu Zamfirescu este deputat, senator, ministru de externe şi preşedinte al Camerei. Conduce ziarul Îndreptarea şi suplimentul Îndreptarea literară. La 3 iun. 1922, Duiliu Zamfirescu moare, la Mănăstirea Agapia. Volumul de debut al lui Duiliu Zamfirescu, intitulat Fără titlu, conţine poezii şi nuvele şi a apărut în anul 1883. Opera sa cuprinde însă volume de poezii, nuvele, schiţe, romane. Dintre titlurile mai importante, amintim : Alte orizonturi (1894); Imnuri păgâne (1897); Pe Marea Neagră; Poezii alese; Novele; Furfanţo; O muză; romane : În faţa vieţii (1884); Lume nouă şi lume veche (1895); Viaţa la ţară; (1898); Tănase Scatiu (1907); În război (1902); Îndreptări (1908); Anna (1911); Lydda (1911).

31.10.1784 Începutul răscoalei lui Horea

În ziua de 31 oct. 1784 are loc adunarea de la biserica din satul Mesteacăn. Crişan, unul dintre conducători, comunică ţăranilor veniţi din Zarand, Hunedoara şi Munţii Abrudului, că Horea a fost împuternicit de împăratul Iosif al II-lea să-i conducă la Alba Iulia pentru a deveni grăniceri şi că sarcinile iobagilor au fost reduse. Ţăranii hotărăsc să plece la Alba Iulia şi-şi fixează locul de adunare la Curechiu.

31.10.1881 Se naşte, la Fălticeni, EUGEN LOVINESCU - critic literar, prozator

Fiul profesorului de istorie Vasile T. Lovinescu, director în acelaşi timp al gimnaziului din localitate, unde viitorul critic va face primele clase secundare, odată cu Sadoveanu. Liceul la Iaşi, apoi secţia de filologie clasică de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu, dar frecventând uneori şi cursurile lui Nicolae Iorga. După cum arată şi în memorialistica sa, Maiorescu avea să-i arate într-o bună parte calea de urmat în carieră, în timp ce în Iorga îşi fixa adversarul "de-o viaţă". Încă din 1904 colaborează cu articole de critică la publicaţii, precum Epoca; Viaţa literară şi artistică. În anul 1909 îşi ia doctoratul la Sorbona cu o lucrare despre opera literară a lui J.J. Weiss, prefaţată de Emile Faguet. Anul următor îşi trece docenţa la Universitatea din Bucureşti şi este numit profesor la Liceul "Matei Basarab". Scurt timp suplineşte catedra de literatură la Universitatea din Iaşi, apoi revine în învăţământul secundar, la Liceul "Mihai Viteazul" din Capitală, unde va funcţiona până în 1938, când se pensionează. La 19 aprilie 1919 scoate revista Sburătorul, devenită în 1921 Sburătorul literar şi apărută cu regularitate numai până în 1922. A doua serie va reapărea între 1926-1927. Odată cu revista, Lovinescu întemeiează şi cenaclul cu acelaşi nume. De cenaclul Sburătorul îşi leagă numele mulţi dintre scriitorii importanţi dintre cele două războaie mondiale. Lovinescu devine treptat o adevărată instituţie, de părerile lui ţinând seama toţi scriitorii importanţi ai epocii. În 1936, cu 14 voturi pentru şi tot atâtea împotrivă, se respingea propunerea alegerii crtiticului ca membru al Academiei, deşi activitatea sa literară şi publicistică erau mai mult decât notorii. Ulterior, recunoaşterea sa de către oficialitate va fi cu atât mai grea cu cât va manifesta în tot ce va scrie o aversiune neacoperită faţă de fascism şi de încălcările principiilor democratice. La 16 iul. 1943 Lovinescu încetează din viaţă. Operele lui pot fi clasate în Critice şi de istoriografie literară, memorialistice şi beletristice. Criticele încep cu cele două volume intitulate Paşi pe nisip (1906) şi continuate cu încă opt volume. Cele trei volume din Istoria literaturii române moderne au apărut în 1924-1925, urmate de Istoria literaturii române contemporane (1926-1929). Monografiile pe autori au apărut în ordinea următoare : Gr. Alexandrescu, Costache Negruzzi, Gh. Asachi, T. Maiorescu, urmat de Titu Maiorescu şi posteritatea lui critică, Titu Maiorescu şi contemporanii lui. Trei volume de Memorii au apărut în 1930, 1932 şi 1937, iar al patrulea, intitulat Aquaforte, în 1941. Romanele : Aripa morţii (1913), Bizu şi Firu-n patru (1932), Mite şi Bălăuca - romanele despre Eminescu - în 1934-1935. Merită a fi amintite şi două antologii interesante : Antologia scriitorilor ocazionali şi Antologia ideilor junimiste, apărute în 1943, dar şi bunele traduceri din clasicii antici.

01.11.1599 Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia

În urma bătăliei de la Şelimbăr, întreg teritoriul Transilvaniei trece sub autoritatea lui Mihai, care, în ziua de 1 noiembrie, intră victorios în Alba Iulia.

01.11.1784 Crişan cheamă ţăranii la luptă

Ţăranii din satele Apusenilor se întâlnesc la Curechiu pentru a merge la Alba Iulia, aşa cum le comunicase Crişan, unul din conducătorii răsculaţilor. Dar autorităţile încearcă să-l aresteze pe Crişan la Curechiu. Nu reuşesc, dar un gornic şi doi solgăbirăi sunt ucişi de ţărani.

01.11.1835 Apare la Bucureşti, lunar, Gazeta Teatrului Naţional, prima revistă de teatru din Ţara Românească, suplimetul Curierului Românesc, redactor fiind Ion Heliade Rădulescu

Organ al Societăţii Filarmonice, Gazeta Teatrului Naţional îşi propune să publice lucrările Comitetului Filarmonic din seanţele sale spre ştirea tuturor soţilor, "daniile ce se vor face din partea soţilor şi a particularilor spre înaintarea soţietăţii, producţiile literare ce vor ieşi spre îmbogăţirea repertoriului Teatrului Naţional şi critica asupra lor". În nr. 3 din 1836 se publică lista "bucăţilor dramatice", 40 la număr, din care, unele s-au tipărit (13), altele sunt sub tipar (34) şi altele aşteaptă teascurile ca să se tipărească (24). Titlurile menţionate în listă sunt traduceri din scriitorii clasici francezi, germani şi englezi sau italieni şi doar o singură piesă autohtonă, Matilda, de Cezar Bolliac. Colaborează cu versuri C. Negruzzi, cu articole despre teatru B. Catargiu, I. Voinescu II. Redactorul include în revistă şi scurte însemnări despre teatrul din Moldova.

01.11.1864 Reînfiinţarea Conservatorului din Bucureşti

La 1 noiembrie 1864 se reînfiinţează Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti. Director este compozitorul Alexandru Flechtenmacher.

01.11.1873 Se naşte, la Bucureşti, DIMITRIE PACIUREA - sculptor

A început studiile în Bucureşti, la Liceul Matei Basarab, dar va întrerupe şi se va înscrie la Şcoala de arte şi meserii, avându-l ca profesor pe sculptorul Vladimir Heghel. Încă de la terminarea şcolii, în 1895, participă la Expoziţia artiştilor în viaţă. În acelaşi an pleacă la Paris, ca bursier al Ministerului Agriculturii, unde rămâne până în 1899. Studiază în cunoscute ateliere, aflându-se şi sub influenţa târzie a lui Rodin. Întors în ţară, expune la Cercul Artistic şi participă la realizarea sculpturilor pentru Grota din Parcul Carol, realizând, împreună cu Fr. Storck şi Filip Marin, un ansamblu de statui ce ilustrau basmul Frumoasa adormită. Cu acest prilej, Paciurea realizează una din cele mai reuşite statui ale sculpturii româneşti, Gigantul. Aceste lucrări se integrau în cadrul Expoziţiei Naţionale din anul 1906. În anul 1907 are loc prima expoyiţie personală la Ateneul Român. În anul 1909 realizează proiectul pentru Monumentul Unirii şi tot în acelaşi an este numit profesor provizoriu la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti şi custode al Muzeului Aman. Expune la Salonul Oficial şi la Cercul Artistic, execută proiectul în mărime naturală al Monumentului Eminescu pentru a participa la Bienala de la Veneţia, dar nu poate fi expus deoarece ajunge sfărâmat. Participă la toate expoziţiile Tinerimii Artistice, iar în 1915 participă la Expoziţia internaţională de artă de la Mûnchen, cu sculptura Sfinxul. Membru fondator al Societăţii Arta Română (1919), expune la expoziţiile acesteia, dar are şi expoziţii personale, iar în 1930 participă la Expoziţia de Artă Românească, la Bruxelles. În anul 1932, anul morţii sale (14 iul.), i se organizează o amplă expoziţie retrospectivă şi se înfiinţează Bursa Paciurea. Efortul spre individualizarea şi modernizarea sculpturii a început în România cu Dimitrie Paciurea. El a fost numit Luchianul sculpturii şi considerat drept Rodin-ul sculpturii româneşti. Sunt cunoscute : Adormirea Maicii Domnului; Zeul războiului; Sfinxul; Supliciul; Masca Geniului; Cugetarea, ciclul Himere. Acestea din urmă sunt cele mai fascinante, originale şi atrăgătoare sculpturi din România secolului XX.

01.11.1896 S-a născut, la Iaşi, HORIA HULUBEI - profesor universitar, fizician, cercetător ştiinţific

Şcoala primară, liceul şi Facultatea de Ştiinţe Iaşi, secţia Fizică şi Chimie. În timpul primului război participă la luptele de la Mărăşeşti. Face parte din lotul de tineri care, la iniţiativa şefului misiunii militare franceze, generalul Berthelot, sunt trimişi în Franţa la şcoala de pilotaj, iar în calitate de pilot participă la operaţiunile de pe frontul de Vest şi este rănit. Decorat cu Ordinul Legiunii de Onoare. După război, şef al unui Birou de Navigaţie Aeriană, deschide prima linie aeriană românească : Constantinopol - Bucureşti - Budapesta (1922). Îşi continuă studiile întrerupte de război şi este pasionat de fizica atomică. Se specializează la Paris unde se face remarcat de mari personalităţi ale ştiinţei mondiale : Irene Sklodovska-Curie, Jean Perrin, Langevin, Einstein etc. La Expoziţia Mondială de la Paris din 1937 se ocupă de organizarea sălilor de electronică şi raze X şi este recompensat cu Medalia de Aur a Expoziţiei şi Medalia Henry Jouvenel. Pentru activitatea ştiinţifică desfăşurată în Franţa a primit premiul Fossignon. Întors în ţară, ocupă diferite funcţii în ierarhia didactică până la cea de rector al Universităţii Bucureşti. A întemeiat Filiala Cluj a Institutului de Fizică al Academiei în 1949 şi a devenit director al Institutului de Fizică al Academiei, Bucureşti. Membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Portugheze. A fost director al Institutului de Fizică Atomică Măgurele pe care l-a organizat. Membru al încă multor instituţii ştiinţifice din lume, a deţinut preşedinţia multor organizaţii ştiinţifice şi membru în Consiliul Mondial al Păcii. A realizat lucrări de spectroscopie şi de raze X, de fizica particulelor elementare, studii privind interacţiile nucleare la energii joase şi medii, a contribuit la organizarea cercetărilor de fizică atomică în România. A încetat din viaţă la 22 nov. 1972, la Bucureşti.

02.11.1784 Răscoala lui Horea

La adunarea de la Curechiu, Crişan îi cheamă pe ţărani să se ridice la luptă pentru lichidarea nobilimii. Izbucnirea marii răscoale ţărăneşti conduse de Horea, Cloşca şi Crişan. Ţăranii se îndreaptă spre Criscior unde ard curţile nobiliare şi ucid 17 persoane. De aici o parte a răsculaţilor se îndreaptă spre Mihăileni, iar alta spre Brad.

02.11.1796 Se naşte, la Sliven, Bulgaria, ANTON PANN - psalt, compozitor bisericesc şi profan, tipograf şi editor, poet

Numele de Anton Pann este de fapt un pseudonim pe care scriitorul l-a adoptat încă de la tipărirea primelor cărţi. Numele adevărat, Antonie Pantoleon (Pantaleon sau Pandaleon) Petroveanu îl întâlnim în diverse manuscrise şi acte oficiale până la 1830. Data naşterii, nesigură, pare a se situa în cuprinsul anului 1796 aşa cum rezultă din confruntarea unor mărturii proprii şi a concluziilor deduse din diverse episoade biografice. G. Călinescu ia de bun anul 1797. În lipsa documentelor, ne ghidăm după informaţiile folcloristului G. Dem. Teodorescu, cel dintâi biograf al lui Anton Pann. Şi originea este incertă, sigur este că tatăl era căldărar sau arămar la Sliven, iar mama, Tomaida, era grecoaică. În timpul războiului ruso-turc din 1806, văduvă, Tomaida se stabileşte la Chişinău, iar în 1812 la Bucureşti. Aici Pann învaţă muzica bisericească şi meşteşugul tiparului la şcoala lui Petre Efesiul, dar se pare că s-a numărat şi printre elevii lui Gh. Lazăr la Sf. Sava. În 1821 este la Braşov, apoi predă muzica maicilor de la Mănăstirea Dintr-un Lemn. Traduce, compilează şi tipăreşte Versuri muziceşti, Hristoitia şi altele. În 1842 este profesor la Seminarul Mitropoliei, iar un an mai târziu devine proprietar de tiparniţă. În timpul revoluţiei de la 1848 se afla la Râmnicu Vâlcea. Acolo a luat parte la solemnitatea depunerii jurământului pe Constituţie şi, în fruntea unui cor bărbătesc, a executat un imn compus anume. Grav bolnav, scriitorul şi-a redactat în versuri prima adiată :

"Aicea s-a mutat cu jale

În cel mai din urmă an

Cel care-n cărţile sale

Se citeşte

Anton Pann".

Atunci a învins boala, dar la 2 nov. 1854 a fost răpus de tifos. Este înmormântat la biserica Lucaci unde se poate citi şi acum celebrul epitaf. Principalele opere care i-au statornicit faima sunt : Fabule şi istorioare (1841), O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu (1852), Culegere de proverburi sau Povestea vorbei (1852-1853), Nezdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853). Acestora, Pann le adaugă o Culegere de poveşti şi anecdote. În toate aceste cărţi ne întâmpină un povestitor dotat, pentru care versul e un mijloc de expresie mânuit cu înlesnire.

03.11.1918 Vot universal pentru bărbaţi

Se pune în aplicare, printr-un Decret-Lege, principiul universal (numai pentru bărbaţi), egal, direct, secret, obligatoriu, stabilit de Parlament la Iaşi, în anul 1917. Numărul membrilor Adunării Deputaţilor se reduce de la 568 la 367, iar al Senatului, de la 236 la 198.

04.11.1841 S-a născut, la Budapesta, ALEXANDRU MOCIONI - om politic, jurist, diplomat, publicist

Fiul lui Mihai Mocioni şi al Ecaterinei Mocioni de Foen, Familia Mocioni era de origine aromână din Moscopole, plecată datorită asupririi turceşti. A făcut studiile liceale în Budapesta şi studii juridice la Budapesta şi Viena, iar în primăvara anului 1865 a fost promovat Doctor iuris utriusque la Universitatea din Graz. În toamna aceluiaşi an a fost ales deputat dietal în cercul Rittberg (Timiş), fiind reales în 1869 la Lugoj şi în 1872 la Radna, a fost neîntrerupt membru al Camerei deputaţilor până la 1874, când şi-a depus mandatul. A ţinut discursuri parlamentare deosebite, dar cel mai mare succes l-au avut cele rostite la dezbaterea legii naţionalităţilor. El pune ideea de naţiune pe principiile liberalismului şi ale ideii de drept opuse dreptului istoric şi dreptului forţei. La iniţiativa lui Mocioni, în ianuarie 1869 a fost publicat apelul pentru organizarea unui partid al românilor bănăţeni în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul Ungariei. A luat parte la înfiinţarea Societăţii pentru fondul de teatru român, fiind ales vicepreşedinte, apoi preşedinte, iar în 1882 preşedinte de onoare pe viaţă. Fondator şi primul preşedinte al băncii Albina. A participat la toate congresele şi sinoadele diecezei Caransebeşului, iar introducerea sufragiului universal în constituţia bisericească trebuie atribuită stăruinţelor sale cu ocazia stabilirii "statutului organic". Preşedinte al Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura populară română. A. Mocioni a contribuit mult la dezvoltarea literaturii şi ziaristicii române din Transilvania. A susţinut numeroase publicaţii care apărau cauza naţională, între care şi Albina de la Viena şi Pesta. În Almanahul România Jună a publicat Conştiinţa naţională, iar în Romänische Revue, Libertatea presei. A fost un bun compozitor şi un pianist desăvârşit. Muzica sa este plină de romantism. În saloanele sale din Pesta se întâlneau maeştrii timpului. Dintre compoziţiile lui se remarcă cele dedicate mamei sale, fratelui său Eugen şi verişoarei Georgina. Compoziţiile sale au fost tipărite la Viena şi Leipzig. Moare la 20 mar. 1909.

04.11.1851 Apare la Paris revista Republica Română

C.A. Rosetti editează la Paris, cu concursul fraţilor Dumitru şi Ion C. Brătianu şi al lui Cezar Bolliac, primul număr al revistei Republica Română, gazetă politică şi literară. Al doilea număr va apărea la Bruxelles în anul 1853. În caractere semi-chirilice, numărul parizian va apărea la Tipografia E. de Soye, iar cel din Bruxelles la Tipografia J.H. Dehou. Publicaţia milita pentru unirea Principatelor.

04.11.1861 Se înfiinţează ASTRA

La Sibiu, în urma petiţiei a 176 de intelectuali, se înfiinţează Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român Astra, cu însemnat rol cultural şi politic în lupta de afirmare naţională a românilor din Transilvania şi pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea asociaţiei, prin forma ei instituţională, periodic revăzută şi îmbunătăţită, contribuie la îndrumarea şi menţinerea celor mai diverse manifestări ale vieţii sociale, economice, cultural-ştiinţifice şi artistice. Editează revistele Transilvania şi Ţara noastră, iniţiază colecţiile Biblioteca populară; Biblioteca tineretului; Biblioteca profesiunilor industriale, înfiinţează un muzeu etnografic şi o editură. A tipărit Enciclopedia română în 3 volume (1898-1904), coordonată de C. Diaconovici. Primul preşedinte a fost episcopul Andrei Şaguna, urmat de Vasile I. Pop, Iacob Bologa, Timotei Cipariu, George Bariţiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca-Suluţui, Andrei Bârseanu, Vasile Goldiş ş.a. Îşi încetează activitatea în anul 1946.

05.11.1880 Notificarea Independenţei României în S.U.A.

Sergiu Voinescu, reprezentant diplomatic în misiune specială, este primit în audienţă de către secretarul de stat al S.U.A., William M. Evarts, căruia îi notifică independenţa de stat a României.

05.11.1880 S-a născut, la Paşcani, MIHAIL SADOVEANU - prozator, publicist

Fiul avocatului Alexandru Sadoveanu, coborâtor dintr-o familie de olteni ajunşi la Iaşi în vremea revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi al Profirei Ursachi, ţărancă din Verşeni, nu departe de Fălticeni. Şcoala primară la Paşcani cu Alexandru Busuioc (Domnu' Trandafir) care-i pune în mână abecedarul lui Creangă, gimnaziul la Fălticeni, având printre colegi pe E. Lovinescu şi I. Dragoslav. Liceul Internat din Iaşi. Debut în anul 1897, cu versuri şi o schiţă la revista umoristică din Bucureşti Dracu, semnând cu pseudonimul Mihai din Paşcani. Colaborează la diferite reviste literare semnând cu pseudonimul M.S. Cobuz, dar folosind şi alte pseudonime. După terminarea liceului nu urmează dreptul, ci se căsătoreşte şi se retrage la Fălticeni dedicându-se scrisului. În 1903 vine la Bucureşti şi ocupă diferite funcţii : redactor la Sămănătorul, copist şi inspector la Casa Şcoalelor, director al Teatrului Naţional din Iaşi. În timpul primului război mondial conduce ziarul de front România. Colaborează şi la Viaţa Românească încă de la apariţia acesteia în anul 1906, fiind şi prieten cu G. Ibrăileanu. Debutul în volum se produce în anul 1904 cu volumele : Povestiri; Dureri înăbuşite; Şoimii; Crâşma lui Moş Precu. Ales membru al Academiei Române în anul 1923, Sadoveanu ţine discursul de recepţie intitulat Poezia populară. Publică din ce în ce mai mult, iar în perioada 1936-1940 conduce, împreună cu Topîrceanu şi G.T. Popa, revista Însemnări ieşene, apărută după mutarea la Bucureşti a Vieţii Româneşti. După cel de-al doilea război mondial, Sadoveanu se sincronizează la noile realităţi politice din România atât prin publicistică cât şi prin conţinutul cărţilor pe care le scrie, astfel încât ajunge să deţină înalte demnităţi în stat, să obţină premii naţionale şi internaţionale. A murit la 19 octombrie 1961 în vârstă de aproape 81 de ani. Principalele volume din opera lui Sadoveanu au apărut în perioada 1904-1944 : Povestiri din război (1905), Floare ofilită, Mormântul unui copil, Amintirile căprarului Gheorghiţă (1906), Însemnările lui Neculai Manea, Vremuri de bejenie (1907), Haia Sanis, O istorie de demult (1908), Oameni şi locuri, Cîntecul amintirii (1909), Neamul Şoimăreştilor (1912-1913), Strada Lăpuşneanu (1921), Venea o moară pe Siret (1923), Ţara de dincolo de negură, Dumbrava minunată (1926), Hanu Ancuţei, Baltagul (1928), Măria sa Puiul pădurii (1931), Nunta Domniţei Ruxandra, Uvar (1932), Creanga de aur (1933), Fraţii Jderi (1936-1942), Poveştile de la Bradu-Strîmb, Anii de ucenicie etc.

07.11.1829 Generalul Pavel D. Kiseleff a ales preşedinte al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti

Generalul Pavel Dimitrievici Kiseleff era comandantul trupelor ruseşti din Principate în timpul războiului ruso-turc şi după semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol. El este numit preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti până la 22 mar. 1834, când Poarta numeşte primii domni regulamentari ai celor două Principate.

07.11.1860 Inaugurarea Universităţii Iaşi

În prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, se inaugurează Universitatea din Iaşi, cu patru facultăţi : drept, filosofie (litere), ştiinţe şi teologie. Primul rector este profesorul de economie politică, Ion Strat.

08.11.1865 Dieta de la Cluj votează încorporarea Transilvaniei la Ungaria

În ziua de 7 noiembrie 1865 se deschide Dieta Transilvaniei de la Cluj, în conformitate cu decretul imperial dat în luna august. Cu acest prilej, în ziua de 8 noiembrie, se votează încorporarea Transilvaniei la Ungaria, iar la 24 noiembrie autonomia Principatului este desfiinţată, urmând ca treburile şi interesele acestui teritoriu locuit de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta. Legea va fi sancţionată de împăratul Austriei, Franz Joseph I, cu prilejul creării statului dualist Austro-Ungaria.

08.11.1869 S-a născut, la Bucureşti, NICOLAE PAULESCU - medic, profesor universitar, descoperitorul insulinei

Cursuri primare şi secundare la Bucureşti, Facultatea de Medicină la Paris. După absolvire este medic la diferite spitale din Paris, precum şi secretar de redacţie al revistei Journal de Medicine Intérne. Doctor în ştiinţe naturale, revine în ţară, fiind nominalizat ca profesor la Catedra de Fiziologie pe care o înfiinţează în cadrul Facultăţii de Medicină din Bucureşti, în anul 1900, catedră pe care o va conduce până la sfârşitul vieţii. Activitatea ştiinţifică a lui Paulescu începe în anul 1899, odată cu primele cercetări pentru izolarea produsului activ al secreţiei interne a pancreasului. Sunt notorii preocupările pentru tratamentul febrei şi concluziile obţinute în tratarea afecţiunilor pancreasului. În 1921 prezintă la Societatea de Biologie patru comunicări prin care anunţă descoperirea pancreinei, respectiv a insulinei. Brevetul pentru descoperirea sa epocală îi este acordat în ziua de 10 aprilie 1922 de către Ministerul Industriei şi Comerţului din ţara noastră. Cu toate acestea, Premiul Nobel pentru această descoperire epocală a fost acordat unor cercetători canadieni care abia în februarie 1922 îşi publicau rezultatul cercetărilor şi-l citau pe Paulescu în bibliografie. Fişa bibliografică a lui Nicolae Paulescu conţine un număr impresionant de lucrări ştiinţifice publicate în ţară şi străinătate astfel: Tratat de medicină; Tratat de Fiziologie Medicală; Tratamentul febrei; Localizarea instinctelor sociale pe scoarţa lobilor frontali ai creierului şi numeroasele studii consacrate extractului pancreatic şi insulinei. A încetat din viaţă la 19 iul. 1931.

09.11.1857 Jalbă la Adunarea ad-hoc

Deputaţii pontaşi (ţărani) din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, depun o jalbă pe biroul Adunării, cerând, între altele, desfiinţarea "boierescului".

10.11.1508 Liturghierul lui Macarie - prima carte tipărită pe teritoriul românesc

Macarie, meşter tipograf sârb, adus din Muntenegru în Ţara Românească de către Radu cel Mare, tipăreşte la mănăstirea Dealului un Liturghier. Este prima carte în limba slavonă tipărită pe teritoriul românesc, iar tipografia cu litere chirilice din Ţara Românească una dintre primele tipografii de acest fel. Liturghierul lui Macarie oferă pentru prima dată forma tipărită a slujbelor liturgice în limba slavonă. Traducerea din greacă în slavonă se pare că a fost făcută de către patriarhul Nifon al II-lea.

10.11.1688 Biblia de la Bucureşti

Se termină tipărirea primei traduceri integrale a Bibliei în limba română. Textul a fost definitivat din iniţiativa domnitorului Şerban Cantacuzino, de un grup de cărturari, între care se disting fraţii Şerban şi Radu Greceanu. Înfăptuire de mare răsunet la acea vreme, ea a însemnat un remarcabil progres în dezvoltarea limbii române literare şi a contribuit, totodată, la introducerea limbii române în biserică. Traducerea s-a făcut după o versiune greacă tipărită la Frankfurt pe Main. Fraţii Greceanu, traducătorii ei, au meritul de a fi tradus şi Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă, mitropolitul Kievului, tot din limba greacă. Cu această Mărturisire şi-a început activitatea Tipografia de la Buzău în anul 1691.

11.11.1784 Ultimatumul lui Horea

Răsculaţii cer desfiinţarea nobilimii şi împărţirea între ţărani a moşiilor. Ei dau un ultimatum nobiliar, asediaţi la Deva.

12.11.1861 Bucureşti - apare gazeta politică, economică literară şi comercială Ţeranul român

Publicaţie progresistă, cu apariţie săptămânală, Ţeranul român are ca redactor şef pe Ion Ionescu de la Brad. Între colaboratori se numără : V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Ion Ghica, G. Sion, N. Filimon, Pantazi Ghica, I.C. Massim, Radu D. Rosetti etc. Rubricile se intitulează Parte politică; Cronica internă; Ştiri din afară; Partea economică; Buletinul comercial; Buletinul agricol; Fapte diverse : Partea literară. Aici îşi publică P. Ispirescu basmele : Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte; Povestea lui Făt-Frumos; Omul de flori cu barbă de mătasă etc. Ţeranul român se imprimă cu caractere chirilice, în tipografia jurnalului Naţionalul. Cu unele întreruperi, a apărut până la 17 martie 1863.

12.11.1877 I.L. Caragiale citeşte "O noapte furtunoasă" la banchetul Junimii oferit de Titu Maiorescu la împlinirea a 15 ani de la înfiinţarea acesteia

Despre lectura piesei, făcută de însuşi Caragiale, Iacob Negruzzi îşi amintea : "În casa mea el ceti întîi şi-ntîi O noapte furtunoasă, faimoasa comedie care a făcut o revoluţie în teatrul românesc. Nu-şi poate cineva închipui ce efect a produs această piesă, citită de însuşi Caragiale, în Cenaclul Junimii. Vocea sa cam răguşită ce se potrivea de minune cu personajele din mahalalele Bucureştilor, jargonul special al acestora? toate acestea împreunate cu meşteşugita alcătuire a piesei încântară pe membrii societăţii literare din Iaşi. Într-o unire toţi îşi exprimară părerea că s-a ivit, în sfârşit, în literatura română un autor dramatic original".

13.11.1884 Premiera piesei "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale

Spectacolul s-a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, având următoarea distribuţie : C. Nottara - Tipătescu; I. Panu - Dandanache; I. Petrescu - Trahanache; Aristizza Romanescu - Zoe. În data de 25 oct. a aceluiaşi an, Caragiale îşi citise piesa la Junimea. În călătoria la Iaşi, Caragiale a fost însoţit de Delavrancea care, într-un reportaj ulterior relata : "Nu am văzut niciodată autor care să intre mai mult în tiparele ce a creat, care să joace mai bine rolurile ce a scris pentru alţii".

14.11.1234 Menţionarea românior în Episcopatul cumanilor şi a ierarhilor bisericeşti de rit ortodox

Un act emis Perugia de papa Grigore al IX-lea (1227-1241) arată că "după cum am aflat, în Episcopia cumanilor sunt unele popoare care se numesc români (Walati), care, deşi după nume se socotesc creştini, îmbrăţişând diferite rituri şi obiceiuri într-o singură credinţă, săvârşesc fapte care sunt străine acestui nume. Căci nesocotind biserica romană, primesc toate tainele bisericeşti nu de la venerabilul nostru frate? episcopul cumanilor, care e diocezan al acelui teritoriu, ci de la unii pseudo-episcopi care ţin de ritul grecilor, iar unii, atât unguri cât şi teutoni, împreună cu alţi dreptcredincioşi din Regatul Ungariei, trec la dânşii ca să locuiască acolo şi astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniţii români?". De asemenea, papa Grigore al IX-lea sfătuieşte pe Bela, fiul şi coregentul lui Andrei al II-lea, să-i readucă pe români sub ascultarea episcopului catolic al Cumaniei.

14.11.1878 Administraţie română în Dobrogea

Autorităţile româneşti preiau oficial administraţia Dobrogei, în prezenţa domnitorului Carol I.

15.11.1868 Se naşte, la Iaşi, EMIL RACOVIŢÃ - biolog şi jurist, fondatorul biospeologiei pe plan mondial

Studii la Paris, licenţiat în drept şi ştiinţe naturale la Sorbona, doctor în ştiinţele naturii, specialist în zoologie şi anatomie comparată. A participat, în calitate de naturalist, la expediţia navei Belgica în Antarctica (1897-1899), colecţionând un bogat material botanic şi zoologic. Studiul său asupra balenelor a devenit clasic. A fost subdirectorul staţiunii zoologice marine de la Banyuls-sur-Mer din Franţa şi al laboratorului de anatomie comparată de la Sorbona. În ţară este profesor titular de biologie şi rector al Universităţii din Cluj, pe lângă care a înfiinţat, în 1920, primul Institut de Speologie din lume şi a editat Buletinul Societăţii de ştiinţe din Cluj. A predat primul curs de biologie generală din România. Este creatorul biospeologiei, pe care a definit-o ca "ştiinţa formelor de viaţă din mediul subteran" şi unul dintre iniţiatorii ocrotirii monumentelor naturii din ţara noastră şi a dat prima clasificare raţională a acestora. Membru titular şi preşedinte al Academiei Române, precum şi al altor academii şi societăţi ştiinţifice din lume. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt : Cetaceele (1903); Speologia; Evoluţia şi problemele ei, a explorat peste 1000 de grote din Europa şi nordul Africii pe care le-a descris în Enumération des grottes visités. Moare la 19 nov. 1947 la Cluj.

15.11.1836 Înfiinţarea Conservatorului din Iaşi

Se înfiinţează, la Iaşi, Conservatorul Filarmonic-Dramatic, sub direcţia lui Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri (tatăl poetului) şi Ştefan Caragiu. În noiembrie 1840 îşi încetează activitatea.

15.11.1854 Se naşte, la Ghindăoani, VASILE CONTA - filosof, jurist, publicist şi om politic

Studii elementare la Tg. Neamţ, liceul la Iaşi, Facultatea de Drept în acelaşi oraş. Urmează cursurile Institutului de Comerţ din Anvers, iar în 1872 este doctor în ştiinţe juridice. În perioada petrecută în Belgia s-a apropiat de ideile socialiste participând la întrunirile Internaţionalei. Întors în ţară, desfăşoară activitate politică în cadrul Fracţiunii libere şi independente a liberalilor din Iaşi. Este deputat în Parlament, iar în 1880 ministru al instrucţiunii publice. Ca parlamentar s-a remarcat prin discursul referitor la revizuirea articolului 7 din Constituţie cu privire la problema evreiască, iar ca ministru a propus o nouă lege a învăţământului care nu a fost adoptată. Profesor de drept civil la Universitatea din Iaşi, avocat, publicist, om politic, Conta se afirmă ca unul dintre cei mai de seamă gânditori ai timpului prin publicarea unor lucrări ca : Teoria fatalismului (1875-1876); Teoria ondulaţiunii universale (1876-1877); Originea speciilor; Încercări de metafizică. Unele dintre ele, traduse şi în franceză, s-au bucurat de elogiul câtorva dintre filosofii şi oamenii de ştiinţă ai vremii, altele au rămas neterminate deoarece, în anul 1882, Conta se stinge din viaţă. Unele dintre ideile sale au fost cercetate şi preluate mai târziu de gânditori, ca Lucian Blaga sau Mircea Florian.

16.11.1816 S-a născut, la Bistriţa, ANDREI MUREŞANU - scriitor, publicist, om politic

Unii biografi vorbesc despre descendenţa nobiliară a Mureşenilor, înrudiţi cu Dragoşizii din Maramureş. În realitate, părinţii lui Andrei Mureşanu erau oameni simpli. Primele cunoştinţe le primeşte de la un bătrân grănicer, iar în anul 1825 este primul ca elev la şcoala normală săsească din Bistriţa. Peste câţiva ani va trece la liceul piariştilor din acelaşi oraş, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj unde studiază doi ani filosofia apoi teologia. Aici îl are coleg de studenţie pe George Bariţiu, cu câţiva ani mai mare decât el, cu care leagă o strânsă prietenie prelungită peste ani la Braşov. Mediul cultural al Blajului îl stimulează pe tânărul Andrei Mureşanu pe calea lecturii şi a scrisului. Când Bariţiu părăseşte Blajul preluând conducerea şcolii româneşti din Braşov, îl aduce şi pe Andrei Mureşanu să predea în învăţământ, obţinându-i dispensă fiindcă nu-şi terminase studiile. Va fi institutor la şcoala românească, apoi profesor la gimnaziul românesc. Îşi începe colaborarea la gazetele lui Bariţiu Foaie pentru minte, inimă şi literatură şi Gazeta de Transilvania, cu poezii şi articole. Cunoaşte o seamă de poeţi din Principate : Gr. Alexandrescu, Heliade, Bolliac, Bolintineanu, Alecsandri, care obişnuiau să vină la băi la Vâlcele. Debutul ca poet are loc în anul 1839 cu poezia Fetiţa şi paserica, publicată în Foaie pentru minte?, în anii următori evoluând spre lirica socială şi naţională. Pe lângă poezii originale publică şi numeroase traduceri ori prelucrări din Schiller, Herder, Bürger, dar cele mai importante rămân articolele de teorie literară şi traducerile din cronicile străine referitoare la istoria românilor. Anul 1848 îl găseşte printre fruntaşii revoluţiei. Cu acest prilej scrie poezia Un răsunet, care devine marşul revoluţionarilor români din Ardeal. După înfrângerea revoluţiei trece în Muntenia (împreună cu Bariţiu) de unde este luat prizonier şi dus în Moldova. Întors în Transilvania, se stabileşte la Sibiu unde este funcţionar. Aici colaborează la Telegraful român cu poezii şi un ciclu de articole care urmăreau iniţierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Continuă să scrie poezii patriotice cu caracter protestatar, traduce Nopţile lui Young, precum şi o bună parte din Anale de Tacitus. Pensionat în anul 1861, în 1862 îşi tipăreşte în volum poeziile, cele mai multe originale publicate în presă, dar şi o parte a traducerilor. La 11 noiembrie 1863 moare lăsând în urmă doi copii mici şi pe soţia sa, Suzana. Înmormântat cu pompă şi condus de un numeros public, precum şi de profesorii şi elevii din oraş care însoţeau sicriul cu torţe. În timpul vieţii, Mureşanu şi-a publicat următoarele lucrări : Icoana creşterii rele cu mijloace de a o face şi mai rea (1848), Din poesiele lui Andreiu Murăşianu (Braşov, 1862).

18.11.1840 Debutul lui Alecsandri în teatru

Se joacă în premieră comedia Farmazonul din Hârlău, pusă în scenă, la Iaşi, de Costache Caragiale, unchiul dramaturgului. Este prima scriere dramatică a lui Alecsandri.

18.11.1906 S-a născut, la Craiova, CORNELIU BABA - pictor

Fiu al unui cunoscut pictor de biserici, primele studii le face la Facultatea de Litere şi Filosofie, apoi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, şi la Iaşi în atelierul pictorului N. Tonitza. Asistent la Facultatea de Arte Frumoase din Iaşi, din 1948 este şi director al Pinacotecii. Venit în Bucureşti, se impune repede ca pictor, în 1962 primind titulul de Artist al Poporului. Expune în ţară şi peste hotare, iar din 1963 devine membru al Academiei Române, dar şi membru al Academiei de Artă din Berlin şi Campanella din Roma. Profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, în 1973 devine profesor emerit. Opera lui Baba se caracterizează prin diversitate, dar şi prin cantitate. Dintre pânzele sale amintim : Vatra ţărănească (1936); Ţărani ori Oameni odinhnindu-se; Odihna pe câmp; Cina; Cap de ţăran; Oţelari; Jucătorul de şah; Călcătoreasa; Regele nebun etc. S-a stins din viaţă la 3 ian. 1997 în Bucureşti.

19.11.1882 S-a născut, la Binţinti, jud. Hunedoara, AUREL VLAICU - inginer mecanic, constructor de avioane, pilot şi inventator

Studii liceale la Orăştie şi Sibiu, diplomat al Şcolii Politehnice din Mûnchen. Stagiul militar în oraşul-port Pola de la Marea Adriatică, apoi inginer la uzina de automobile Oppel din Russelsheim. În perioada 1909-1912 construieşte un planor, două avioane şi începe construcţia celui de-al treilea. A realizat, cu ajutorul a două tipuri de avion monoplan, de construcţie proprie, mai multe recorduri şi performanţe de zbor : aruncarea la ţintă a unui proiectil, aterizarea la punct fix etc. Avioanele sale foloseau două elice, în tandem, rotindu-se în sens contrar şi anulând cuplurile giroscopice şi de răsturnare, un reductor între motor şi elice, iar trenul de aterizare avea roţi independente. A primit mai multe premii la Concursul aviatic internaţional de la Aspern - Viena, în 1912. S-a prăbuşit la 13 sep. 1913 la Brăneşti, Prahova, probabil din cauza unui atac de cord, în timpul tentativei de a traversa Carpaţii cu avionul Vlaicu 2. Membru al Academiei Române post mortem, satul natal îi poartă numele, iar casa în care s-a născut a devenit muzeu memorial.

21.11.1871 S-a născut, la Dîrlog, Tîrnava Mare, ILARIE CHENDI - critic literar, publicist

A urmat liceul german din Sighişoara şi seminarul teologic la Sibiu, iar studiile universitare le-a făcut la Budapesta, la Facultatea de Litere. În 1898 a venit în România, devenind în acelaşi an colaborator al Bibliotecii Academiei unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Înainte de a se instala în Bucureşti publicase în Telegraful român de la Sibiu, în Familia şi alte periodice transilvănene. Redactor la Sămănătorul, Viaţa literară şi Cumpăna, continuă să colaboreze la publicaţiile de peste munţi Luceafărul, Tribuna, Ţara noastră. A colaborat şi la Convorbiri literare şi Noua revistă română. Concomitent a activat şi în mediile literare. Adept al literaturii tradiţionaliste, refractar orientărilor moderniste în artă, pasionat polemist, a scris mai ales cronici, articole şi foiletoane critice : Preludii (1903), Foiletoane (1904), Fragmente, informaţii literare (1905), Impresii (1908). Este editorul lui M. Eminescu : Literatura populară (1902), al lui Vasile Alecsandri : Scrisori (1904) şi al lui Creangă : Opere complete (1909). Postum, în 1924, i-a apărut volumul Schiţe de critică literară. Opera sa bibliografică se reduce la contribuţiile din Creşterile colecţiilor şi la bibliografia operei lui Vasile Alecsandri, alcătuită în colaborare cu Eugenia Carcalechi şi apărută ca introducere la volumul Scrisori, pubicat în anul 1904. Această lucrare deschide un drum nou în bibliografia românească, fiind prima bibliografie individuală. A tradus din dramaturgia lui H. Sudermann şi Ibsen. Bolnav de nervi, criticul şi-a curmat viaţa la 25 iun. 1913, la numai trei zile de la moartea prietenului său Şt. O. Iosif.

21.11.1880 Ferdinand devine moştenitorul tronului în România

După decesul unicei sale fiice, Maria, domnitorul Carol I semnează, la Sigmaringen, Actul de familie prin care prinţul Ferdinand din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, nepot de frate al domnitorului Carol I, devine moştenitorul prezumtiv al Tronului României.

22.11.1806 Rusia declară război Turciei

Invocând încălcarea hatişerifului din 1802, Rusia declară război Imperiului Otoman. Trupele ruse trec în Moldova şi ocupă oraşul Iaşi, la 29 nov. 1806. Poarta, care încercase să evite conflictul anunţând mazilirea, declară la rândul ei război Rusiei.

22.11.1869 Deschiderea cursurilor Facultăţii de Medicină din Bucureşti

Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu.

23.11.1843 Ion Ghica inaugurează cursul de economie politică la Academia Mihăileană din Iaşi

Cursul se deschide cu erudita lecţie intitulată Despre importanţa economiei politice.

23.11.1864 Muzeul Naţional de Antichităţi

Domnitorul A.I. Cuza emite un Decret privind înfiinţarea, la Bucureşti, a Muzeului Naţional de Antichităţi. La început, Muzeul a fost conduse de un comitet de arheologi prezidat de Nicolae Mavros şi Alexandru Odobescu. Mavros a lăsat, prin testament, Muzeului o bogată colecţie de antichităţi.

23.11.1905 Iaşi - s-a născut PETRU COMARNESCU, critic de artă, jurnalist

Doctor în estetică de la "University of Southern" California, cu teza publicată în româneşte cu titlul Kalokagathon, a rămas în literatură prin Homo Americanus (1933), America văzută de un tânăr de azi (1934) şi Chipurile şi priveliştile Americii (1940), reunite în America. Lume nouă, viaţă nouă (1947). G. Călinescu, în a sa Istorie găsea "petulante, foarte atrăgătoare impresiile lui Petru Comarnescu din Homo Americanus. Autorul e un intelectual nutrit de lecturi şi inteligent, care nu se fixează". Coleg de generaţie şi prieten cu Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica ş.a. a făcut parte, împreună cu aceştia, din gruparea Criterion, editând chiar şi o revistă cu acelaşi nume. Revistă de arte, litere şi filosofie, aceasta a apărut bilunar, din 15 oct. 934 până în feb. 1935. După cel de-al doilea război s-a consacrat istoriei artei şi criticii de artă, dar ocupând şi demnităţi culturale. Cele mai cunoscute lucrări sunt monografia Constantin Brâncuşi şi Confluenţe ale artei universale apărută postum în 1972. A încetat din viaţă în anul 1970.

24.11.1843 Primul curs de istorie naţională la Academia Mihăileană

Mihail Kogălniceanu ţine memorabilul Cuvânt pentru deschiderea cursurlui de istorie naţională la Academia Mihăileană, în care defineşte istoria şi rolul ei în cristalizarea conştiinţei naţionale.

24.11.1877 Eminescu începe colaborarea la "Timpul"

Primul articol publicat se intitula Bălcescu şi urmaşii lui.

25.11.1859 Decret prin care Al.I. Cuza aprobă înfiinţarea Decanatului la Facultatea Juridică şi statele gradelor "academice" (universitare)

26.11.1874 Parlamentul maghiar votează legi electorale care s-au aplicat şi în Transilvania

Prin instituirea unui cens scăzut la oraşe, mărindu-l în schimb pe cel de la sate, unde populaţia era precumpănitor nemaghiară, marea masă a românilor era exclusă de la vot. În Transilvania beneficiau de dreptul la vot circa 75.000 de cetăţeni, adică 3,3% din numărul populaţiei.

26.11.1909 Se naşte, la Slatina, EUGEN IONESCU - dramaturg, eseist, critic literar

Îşi ia licenţa în franceză la Bucureşti. Debutează în anul 1927 la Revista literară a liceului Sf. Sava. Editorial va debuta în 1931 cu volumul Elegii pentru fiinţe mici. Îi urmează volumul Nu în 1934, premiat pentru critică literară. Publică numeroase articole în principalele publicaţii ale vremii. În anul 1941 se stabileşte în Franţa unde, în anul 1950, îi apar şase volume de teatru care se reeditează în timp, şi apar şi altele noi. În 1950 are loc şi premiera piesei Cântăreaţa cheală, prima piesă a lui Ionescu. Este creatorul, de notorietate internaţională, al teatrului absurdului. În 1970 este ales membru al Academiei Franceze. În afara volumelor de teatru a publicat eseuri, proză, memorialistică: Note şi contranote; Fotografia Colonelului; Înre viaţă şi vis; Jurnal în fărâme; Prezent trecut, trecut prezent; Sub semnul întrebării. De notat două volume de desene şi reflexii asupra actilui de a picta : Descoperiri; Negrul şi Albul. Scrise în limba franceză, operele lui Eugen Ionescu au fost traduse şi publicate la editura Humanitas din Bucureşti. Moare la 28 mar. 1994, Paris.

26.11.1909 Premiera piesei Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Piesa se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti, iar în anul 1910 apare în volum. Referindu-se la această piesă, Liviu Rebreanu spunea că este "cea mai teatrală din toate lucrările dramatice ale autorului. Poate şi cea mai dramatică, în înţelesul scenic al cuvântului".

27.11.1885 Tîrlişua, Bistriţa-Năsăud - se naşte LIVIU REBREANU, scriitor şi publicist

Primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu, fost coleg de şcoală, la Năsăud, cu G. Coşbuc. Copilăria la Maieru unde face şi primele clase avându-l ca dascăl chiar pe tatăl său. Primele clase gimnaziale la Năsăud, în limba maghiară, apoi liceul german din Bistriţa. Intră la o şcoală de ofiţeri din Sopron, în nordul Ungariei, apoi la Academia Militară Ludoviceum din Budapesta, la 20 de ani având gradul de sublocotenent de honvezi. Scrie un volum de povestiri în limba maghiară. În 1908 demisionează din armată şi vine la Prislop, unde se afla acum familia, ocupând o vreme mărunte funcţii rurale, între care şi aceea de ajutor de notar în satul Măgura. Debutul are loc în anul 1908 la Luceafărul sibian cu o nuvelă Codrea. Un an mai târziu vine la Bucureşti şi se angajează la ziarul Ordinea, frecventând totodată şi cenaclul lui Mihail Dragomirescu, începând să colaboreze la Convorbiri critice cu nuvele. În anul 1910 cunoscu rigorile închisorii mai întâi la Văcăreşti apoi la Gyula, în Ungaria, pentru nelămurite pricini privind serviciul militar. Eliberat spre toamnă, revine în Bucureşti şi, împreună cu Mihail Sorbul, care-i va deveni cumnat, editează Scena. Colaborează la Flacăra lui C. Banu şi la Rampa cu cronici dramatice. Secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova în timpul scurtului directorat al lui Emil Gârleanu. În acelaşi an, 1912, debut editorial cu volumul de nuvele Frămîntări, apărut la Orăştie. Alte două volume : Golanii şi Mărturisire apar la Bucureşti în 1916. În timpul primului război, suspectat de români, urmărit de autorităţile austro-ungare, se refugiază la Iaşi. După terminarea războiului lucrează în redacţia Sburătorului lui Lovinescu. În anul 1920 apare romanul Ion care-l impune definitiv atenţiei publice şi-i deschide o carieră strălucită. În 1922 tipărea, nu mai puţin importantul roman Pădurea spînzuraţilor inspirat de război şi de pierderea fratelui Emil. Urmează Adam şi Eva (1925), Ciuleandra (1927), Crăişorul (1929), Răscoala în 1932. Fără interes deosebit, a scris şi piese de teatru, comedii : Cadrilul, Plicul, Apostolii. În perioada 1924-1934 Rebreanu a fost preşedintele Societăţii Scriitorilor Români, iar între 1928-1930, codirector al Teatrului Naţional din Bucureşti alături de Victor Eftimiu şi Corneliu Moldovanu. Editor de reviste, sub îngrijirea sa au apărut Mişcarea literară (1924-1925), România literară (1932-1934). În 1939 este ales membru al Academiei Române şi ţine celebrul discurs "Laudă ţăranului român", mărturisirea de credinţă a romancierului. Bolnav, scriitorul se retrage la Valea Mare unde moare la 1 sep. 1944.

27.11.1913 Societatea "România" de Navigaţie

Se constituie prima societate naţională de navigaţie maritimă România. Preşedinte este Anghel Seligny. Începe să funcţioneze la 1 mar. 1914.

28.11.1918 Unirea Bucovinei cu România

Congresul general al Bucovinei adoptă, la Cernăuţi, o moţiune privind "Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României". Actul unirii Bucovinei cu România este sancţionat de regele Ferdinand I prin decretul din 18 dec. 1918, când doi reprezentanţi ai acestei provincii istorice intră în guvernul României. Parlamentul român, întrunit în şedinţă solemnă la 29 dec. 1919, confirmă actul Unirii, adoptat de Congresul general al Bucovinei la 28 nov. 1918.

01.12.1892 S-a născut, la Hodora, jud. Iaşi, CEZAR PETRESCU - prozator şi ziarist

Fiu de inginer. Studii de drept. Debutează ca elev la Sămănătorul (1907), cu nuvela Scrisori. Editează revista social-politică Hiena (1919). E redactor la cotidianele Adevărul; Dimineaţa; Bucovina. A fost iniţiatorul (1921) şi conducătorul timp de 3 ani al revistei Gândirea. Aici publică lucrările cuprinse în primul său volum, Scrisorile unui răzeş (1922). Ales deputat în Parlament (1928), va fi directorul ziarului oficios România. Opera literară cuprinde nuvele, romane, cărţi pentru copii. Proza lui stă sub semnul unei formule semănătoriste. Cel mai bun roman, Întunecare (1921), e o frescă a societăţii româneşti din timpul primului război mondial, surprinzând drama unei generaţii. El aduce în scenă un personaj tipic al literaturii române, acela al inadaptabilului. Alte romane, Comoara regelui Dromichet (1931) şi Aurul negru (1932), cuprind imaginea satului patriarhal invadat de capitalismul în ascensiune. Calea Victoriei (1929) este romanul unor destine observate în mijlocul unei metropole decăzute. A scris excelente cărţi pentru copii : Fram, ursul polar (1932); Omul de zăpadă (1945); Neghiniţă (1949). Alte opere : La Paradis general (1930); Duminica orbului (1934); Greta Garbo (1932); Omul care şi-a găsit umbra (1928); Romanul lui Eminescu : Luceafărul, Nirvana, Carmen, Saeculare. Moare la 9 mar. 1961, Bucureşti.

01.12.1918 Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia

Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Naţională, cu participarea a 1228 delegaţi. Se alege un Birou al Adunării format din Gheorghe Pop de Băseşti, episcopii Ioan I. Pop şi Dumitru Radu - preşedinţi, Ştefan Cicio-Pop, Teodor Mihali, Ioan Florea - vicepreşedinţi, precum şi a unui Secretariat. Vasile Goldiş rosteşte cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluţie care începe cu cuvintele : "Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România". Pentru cârmuirea Transilvaniei până la constituirea Constituantei se alege o adunare legislativă numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membri. Vestea este adusă la cunoştinţa celor peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, care aşteptau pe Câmpul lui Horea şi care aprobă cu aclamaţii hotărârea de unire.

01.12.1919 Deschiderea Teatrului Naţional din Cluj

Prima stagiune a Teatrului Naţional din Cluj se deschide cu spectacolele Se face ziuă şi Poemul Unirii de Zaharia Bârsan care a fost şi primul director al teatrului.

02.12.1901 Apare la Bucureşti Semănătorul

Revistă literară săptămânală. Publicaţie reprezentând tendinţa naţională în cultura şi literatura română. Între 18 sep. 1902 şi 30 dec. 1909, apare cu titlul ortografiat Sămănătorul. Directori : Al. Vlahuţă şi G. Coşbuc (1901-1902), N. Iorga (1905-1906), A.C. Popovici (1909). De la nr. 1 / 1903, apare sub conducerea unui comitet de direcţie; de la nr. 23/ 1905 la nr. 42 / 1906, revista este condusă de N. Iorga, ajutat de trei redactori : Şt. O Iosif, M. Sadoveanu şi I. Scurtu, iar după demisia lui Iorga conducerea este preluată de cei trei redactori, cărora li se alătură D. Anghel, C. Sandu-Aldea, G.M. Murgoci. Ultimul director este A.C. Popovici. Apariţia revistei Semănătorul a fost anunţată în ultimul număr al Curierului literar din anul 1901. Iniţiativa îi aparţine lui Spiru Haret, promotor al unei vaste acţiuni de culturalizare a satelor, iar titlul, lui Vlahuţă. Coperta primului număr este ilustrată de pictorul N. Grigorescu, iar articolul program se intitulează Primele vorbe şi-i aparţine lui Vlahuţă, deşi nu este semnat. Colaboratorii sunt nume ilustre în epocă : Ilarie Chendi, O. Goga, I. Al. Brătescu-Voineşti, Al. Davila, I.A. Bassarabescu, Elena Farago, Emil Gârleanu etc. Îşi încetează activitatea la 27 iun. 1910.

02.12.1935 S-a născut NICOLAE LABIŞ, poet, ziarist

Fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş din satul Văleni - Poiana Mărului din fostul judeţ Baia. A urmat clasele primare chiar cu mama sa şi a început să compună poezii copilăreşti şi mici povestiri încă de prin 1943. În anul 1945 familia Labiş se stabileşte în comuna învecinată, Mălini, după întoarcerea din refugiu de la Văcarea, jud. Muscel. În 1947 se înscrie la Liceul Nicu Gane din Fălticeni. În 1950 debutează în ziarul Zori de zi din Suceava, participă la Conferinţa tinerilor scriitori moldoveni, la Iaşi, şi e remarcat, între mulţi alţii, de profesorul Constantin Ciopraga care-l sfătuieşte să-şi continue studiile secundare în capitala Moldovei, ceea ce se şi întâmplă în anul următor, 1951. Acum are loc adevăratul debut în revistele literare Viaţa Românească şi Gazeta literară, salutat şi elogiat de Eugen Jebeleanu şi alţi poeţi ai vremii. În anul 1952 se înscrie la Şcoala de literatură Mihai Eminescu din Bucureşti unde-i are colegi şi pe buzoienii Ion Gheorghe şi Ion Băieşu. Devine redactorul secţiei de poezie al revistei şcolii, Anii de ucenicie, audiază prelegerile unor personalităţi ca Mihail Sadoveanu, Tudor Vianu, Camil Petrescu, tipăreşte poezii în mai toate periodicele vremii. La terminarea şcolii, în 1954, devine redactor la Contemporanul, apoi la Gazeta literară. Se înscrie şi la Facultatea de filosofie, dar o abandonează după numai un semestru. În anul 1954, Viaţa Românească îi publică poemul Moartea căprioarei, iar în anul următor, Rapsodia pădurii, Gazeta literară şi Contemporanul îi publicau ciclul Sadoveniene. Anul 1956 înseamnă debutul editorial. La Editura Tineretului i se tipăresc volumele Primele iubiri şi Puiul de cerb, care-l consacră drept cel mai reprezentativ poet al generaţiei sale. Se afla în pregătire volumul Lupta cu inerţia care va apărea postum sub îngrijirea prietenului Gheorghe Tomozei. În noaptea de 9-10 decembrie 1956 este victima unui accident de tramvai, în faţa spitalului Colţea din Bucureşti. Cu toate îngrijirile date, Labiş moare în "cea mai lungă noapte a acelui an", 21-22 decembrie 1956, noaptea solstiţiului. În agonie, pe patul spitalului, el i-a dictat prietenului Aurel Covaci, poemul testament "Pasărea cu clonţ de rubin".

03.12.1864 Proclamarea autocefaliei Bisericii Române

Se dă un decret organic pentru înfiinţarea unei autorităţi sinodale centrale pentru afacerile religiei române, prin care se prevede că "Biserica Ortodoxă Română este şi rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ce priveşte organizarea şi disciplina", legăturile cu Patriarhia constantinopolitană păstrându-se doar sub raportul dogmei. Recunoaşterea oficială de către Patriarhia ecumenică din Constantinopol a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române va avea loc abia în 1885.

07.12.1868 Legea naţionalităţilor din Ungaria

Parlamentul maghiar votează Legea naţionalităţilor (Legea XLIV) şi Legea învăţământului (Legea XXXVIII), care întăresc asuprirea naţională a românilor transilvăneni. În introducere la Legea naţionalităţilor se precizează că "toţi cetăţenii Ungariei, în virtutea principiilor fundamentale ale Constituţiei, formează din punct de vedere politic o singură naţiune, naţiunea maghiară, una şi indivizibilă, căreia îi aparţine, în deplină egalitate în drepturi, oricare cetăţean al patriei, indiferent de naţionalitatea sa". Limba de stat a Ungariei este maghiara şi ea va rămâne singura limbă pentru deliberări şi discuţii în Parlament. Limba guvernului şi a organismelor administrative este maghiara, limba oficială a tribunalelor este exclusiv limba maghiară, cu excepţia tribunalelor comunale unde locuitorii pot să recurgă la limba maternă. La universităţi singura limbă de predare este maghiara.

08.12.1876 S-a născut, la Iveşti, jud. Galaţi, HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU - scriitoare

Prozatoare, poetă, dramaturg. Personalitate de excepţie în literatura feminină, întemeietoarea romanului românesc modern de analiză. Fiica generalului D. Bengescu. Studii liceale la Institutul Bolintineanu. Semnează primul articol în ziarul La politique (1912), care era un necrolog la moartea actorului Petre Liciu. Activitatea publicistică o va continua cu intermitenţe, până prin 1938 la Viaţa românească; Sburătorul; Vremea; Adevărul literar şi artistic etc. Debutează în Viaţa românească cu schiţa Viziune (1913). G. Ibrăileanu devine îndrumătorul spiritual al scriitoarei. În 1919 publică vol. Ape adânci. Mutarea familiei la Constanţa o apropie de Sburătorul, care va avea prin E. Lovinescu o influenţă hotărâtoare asupra scrisului său. Primele colaborări sunt strânse în volumele Sfinxul şi Femeia în faţa oglinzii (1921), îmbogăţind lirismul iniţial al scriitoarei prin adâncirea şi perfecţionarea autoanalizei psihologice. În consens cu exigenţele lovinesciene, lirismul e depăşit în favoarea unei literaturi obiective în romanele : Balaurul (1923); Romanţa provincială (1925) şi Desenuri tragice (1926), în care scriitoarea observă şi fixează psihologii şi destine omeneşti. Apar apoi Fecioarele despletite (1926), ciclul Hallipilor, urmat de capodopera Concert din muzică de Bach (1927) şi Drum ascuns (1933). Este o literatură de analiză, observare şi descriere a stărilor de conştiinţă, a dramelor ce se ascund în spatele convenţiilor lumii parvenite de după primul război mondial. Urmează romanele Logodnicul (1935) şi Rădăcini (1938), care reţin atenţia prin aceeaşi analiză lucidă a stărilor de spirit. În 1946 i se acordă Premiul Naţional pentru proză. A încercat şi tentaţia teatrului : A căzut o stea (1915); Bătrânul (1920); Medievala (1930); Sora mea, Ana (1964), piese de un realism frapant ce denotă calităţi de dramaturg care fuseseră semnalate de Camil Petrescu. Moare la 5 mar. 1955, Bucureşti.

08.12.1921 Inaugurarea Operei Române din Bucureşti

Spectacolul inaugural prezintă Lohengrin de Richard Wagner, dirijat de George Enescu. Încă din 4 sep. 1919 se semnase actul de înfiinţare a Societăţii Opera, artiştii asociaţi care, la 22 sep. 1919 ia numele de Societatea lirică română Opera şi care a stat la baza Operei Române. Primul director al acestei societăţi a fost Scarlat Cocărăscu.

09.12.1744 Inochentie Micu pledează, la Roma, cauza românilor din Transilvania

Convocat în faţa unei comisii de anchetă, Inochenţie Micu pleacă la Roma pentru a apăra acolo cauza românilor din Transilvania.

14.12.1910 H. Coandă experimentează primul avion cu reacţie

Este încercat în zbor la Issy-les-Moulineaux (Franţa) primul avion cu motor aeroactiv din lume, Coandă 1910, inventat, construit şi pilotat de savantul şi inventatorul român Henri Coandă. Aparatul a fost expus la Salonul de aeronautică din Paris în anul 1910.

14.12.1955 România devine membru O.N.U.

Consiliul de Securitate al O.N.U. recomandă Adunării Generale admiterea în O.N.U. a 16 state, printre care şi România. Adunarea Generală votează în aceeaşi zi admiterea simultană a celor 16 state în O.N.U. Prin această admitere, regimurile democrat-populare impuse în Europa de Centru-Est şi Sud-Est de către autorităţile sovietice primesc o recunoaştere internaţională. Admiterea democraţiilor populare în O.N.U. s-a efectuat în ciuda faptului că regimurile comuniste încălcaseră grav cele mai elementare libertăţi ale omului.

15.12.1865 Legea privind organizarea serviciului poştal

Al.I. Cuza promulgă Legea de organizare a serviciului de poştă şi telegraf. În fruntea Direcţiei Poştelor şi Telegrafului este numit Cezar Librecht.

16.12.1855 Se inaugurează Şcoala de Mică Chirurgie din Bucureşti

Înfiinţată de doctorul Carol Davila după mari insistenţe, şcoala va funcţiona pe lângă Spitalul Oştirii de la Mihai Vodă din Bucureşti. În cadrul acestei şcoli, Davila organizează un muzeu de anatomie şi o bibliotecă medicală. În anul 1857 se va transforma în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie, iar peste aproximativ 10 ani avea să devină Facultatea de Medicină, Chirurgie şi Farmacie.

16.12.1864 Promulgarea Codului civil

Al.I. Cuza promulgă Codul civil, alcătuit după modelul Codului napoleonian şi al Codului civil italian, dar păstrând şi unele prevederi ale vechiului drept românesc. Intră în vigoare la 1 ian. 1866.

17.12.1851 Înfiinţarea Conservatorului de Muzică

Din iniţiativa lui Ioan Andrei Wachmann şi a lui Ludovic Wiest, ia fiinţă, temporar, la Bucureşti, Conservatorul de Muzică.

17.12.1863 Se naşte, la Mânerău, Arad, ION VIDU - compozitor şi dirijor de cor

Şi-a realizat studiile muzicale la Conservatorul de muzică din Arad, la Caransebeş şi, în sfârşit, la Conservatorul din Iaşi, unde l-a avut profesor pe Gavriil Musicescu, personalitate care i-a influenţat în mod hotărâtor evoluţia ulterioară. Îşi începe cariera muzicală ca dirijor de cor şi cântăreţ de biserică, apoi devine profesor de muzică la Institutul pedagogic teologic din Arad. O mare parte a vieţii sale este legată de activitatea de dirijor al Reuniunii Române de muzică şi cântări din Lugoj şi de activitatea pedagogică la Şcoala confesională şi la Liceul Coriolan Brediceanu din acelaşi oraş. A fost preşedinte al Asociaţiei corurilor şi fanfarelor din Banat şi inspector general de muzică pentru şcolile normale din ţară. Activitatea lui de animator al vieţii muzicale din Bant s-a concretizat, printre altele, în organizarea unor concursuri de coruri ţărăneşti şi în susţinerea de cursuri pentru dirijorii de coruri din Banat. Ion Vidu a scris numeroase lucrări care, la o sută de ani după ce au fost compuse, se află încă în repertoriul corurilor româneşti : Ana Lugojana; Răsunetul Ardealului şi Răsunet de la Crişana, pe versuri populare prelucrate de Ion Vidu : Preste deal, cor mixt pe versuri de Ion Vidu şi multe altele. A scris şi pentru scenă : Floarea Ghimeşului, balada Dunărea, legenda Moartea lui Mihai Eroul, balada Ştefan şi Dunărea etc. A încetat din viaţă în anul 1931, la Lugoj.

17.12.1917 Congresul românilor transnistrieni

Congresul are loc la Tiraspol sub preşedinţia sublocotenentului Ştefan Bulat, deputat în Sfatul Ţării din partea Transnistriei. În timpul dezbaterilor s-a cerut unirea românilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Congresul adoptă rezoluţii speciale cu privire la instituirea învăţământului, serviciului divin, judiciar şi de ocrotire a sănătăţii în limba maternă. Sunt desemnaţi nouă candidaţi transnistreni pentru alegerile în Parlamentul Republicii Ucrainene de care depindeau din pucnt de vedere administrativ, localităţile din stânga Nistrului locuite de români.

19.12.1881 Întemeierea Societăţii Politehnice din România

Corpul ingineresc din România se organizează într-o asociaţie profesională, Societatea Politehnică din România. Primul preşedinte a fost Dimtrie Frunză.

20.12.1808 Se naşte, la Miscolţ - Ungaria, ANDREI ŞAGUNA - mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria, diplomat, om politic şi de cultură, luptător pentru emanciparea naţiunii române

Fiu al unei familii înstărite de aromâni la început, dar care a sărăcit cu timpul, Şaguna studiază dreptul la Universitatea din Pesta, apoi teologia la Vîrşet, dedicându-se marii pasiuni pentru preoţie. După terminarea studiilor teologice este chemat de mitropolitul sârb Ştefan Stratiminovici la Mitropolia Ortodoxă din Carloviţ, unde devine secretar al acestuia şi profesor de teologie. Aici îşi îmbogăţeşte cunoştinţele şi pătrunde în tainele vieţii politice, bisericeşti şi culturii sârbilor. Pătrunde în cin călugăresc luându-şi numele de Andrei la 1 nov. 1833. Ajunge arhimandrit la mănăstirea Hopovv, apoi la mănăstirea Covil. În anul 1848 este sfinţit ca episcop în catedrala de la Carloviţ. În timpul revoluţiei de la 1848 Şaguna este unul dintre fruntaşii revoluţiei române, iar după înăbuşirea ei, va lupta neobosit pentru drepturile românilor şi independenţa Bisericii ortodoxe române din Transilvania. Strădanie încheiată în anul 1864 când devine mitropolit al Bisericii ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria, cu şi mai multă intensitate şi valoare practică. Bolnav de inimă, după anul 1870 este nevoit să se retragă din viaţa politică, iar la 16 iunie 1873 trece la cele veşnice. Opera lui Andrei Şaguna trebuie privită pe două planuri : teoretic şi practic. Activitatea teoretică se reflectă în scrierile sale din periodicele vremii, corespondenţe şi lucrări originale cu caracter religios, filosofic şi cultural. Activitatea practică a fost închinată emancipării românilor sub toate aspectele : politic şi naţional, religios, cultural. A condus adunarea de la Blaj în mai 1848, a făcut parte din conducerea Astrei, a condus misiuni diplomatice.

21.12.1894 Primul tramvai electric la Bucureşti

Intră în exploatare prima linie de tramvai electric din Bucureşti, de la Cotroceni la Obor.

21.12.1963 Se constituie la Bucureşti, Comitetul pentru Studii sud-est european din România

22.12.1889 Se naşte, la Bulbucata, jud. Giurgiu, NICHIFOR CRAINIC - teolog, ziarist, poet

Pe numele adevărat Ion Dobre, fiu de ţăran din Vlasca a studiat teologia la Bucureşti şi Viena, apoi a predat el însuşi această disciplină la Facultatea de Teologie. Ziarist de talent, în anul 1921 s-a numărat printre fondatorii revistei Gândirea din Cluj, iar după mutarea acesteia la Bucureşti, în decembrie 1922, a devenit principalul ei animator şi director. În această din urmă calitate a dus o imensă muncă doctrinară spre a imprima literaturii noastre binecunoscuta orientare "orlodoxistă". Paralel cu Gândirea a scos şi ziarul Calendarul. Ca poet - spune G. Călinescu - "Nichifor Crainic continuă cu ştiinţă spiritul lui Vlahuţă, iar E. Lovinescu i-a contestat vocaţia mistică". Până în anul 1944 a publicat mai multe volume de versuri : Şesuri natale (1916); Zâmbete în lacrimi (1916); Darurile pământului (1920); Privelişti fugare (1921); Ţara de peste veac (1931). Şi articolele, scrise cu deosebit talent au fost adunate în volume : Icoanele vremii (1919); Puncte cardinale în haos (1931); Ortodoxie şi etnocraţie (1937); Nostalgia Paradisului (1940). După cel de-al doilea război mondial, Crainic a suferit rigorile temniţei comuniste. Iar după eliberare a colaborat la Glasul patriei, publicaţie la care V. Voiculescu a refuzat să publice. A tradus din Rilke, Tagore, Verhaeren şi a lăsat în manuscris un interesant volum de memorialistică. A încetat din viaţă, la Bucureşti, în ziua de 21 aug. 1972.

22.12.1989 Revoluţia română

În urma demonstraţiilor anticomuniste începute în 16 dec. la Timişoara şi continuate şi în alte oraşe din Transilvania, în ziua de 22 dec. 1989, la Bucureşti, pe marile platforme industriale se întrerupe lucrul. Muncitorii pornesc spre sediul C.C. al P.C.R. protestând împotriva represiunii de la Timişoara şi cerând demisia lui N. Cauşescu. La ora 12,06 Nicolae şi Elena Ceauşescu părăsesc sediul C.C. al P.C.R. la bordul unui elicopter. Fuga celor doi a însemnat sfârşitul regimului comunist. Mulţimea pătrunde în sediu, forţele de ordine pactizează cu manifestanţii care, aproape în acelaşi timp, ocupă sediile Televiziunii şi Radio-ului. Cuplul Ceauşescu este arestat la Târgovişte. Se constituie noul organism al puterii de stat - Frontul Salvării Naţionale, având drept scop instaurarea democraţiei. Preşedinte este Ion Iliescu.

23.12.1861 Proclamaţia către naţiune a lui A.I. Cuza

Se aduce la cunoştinţă oficial că "Unirea este îndeplinită, naţionalitatea română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit de generaţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă şi de puterile garante? Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie".

24.12.1864 Reînfiinţarea Mitropoliei Ortodoxe în Transilvania

Episcopia ortodoxă de la Sibiu este ridicată la rangul de mitropolie, având în subordine episcopiile de Arad şi Caransebeş. Andrei Şaguna este numit mitropolit.

25.12.1908 Vălenii de Munte. Apare Neamul românesc literar

Publicaţie sămănătoristă, supliment al ziarului Neamul românesc ce a apărut în perioada 1906-1940 la Bucureşti, Iaşi şi Vălenii de Munte. Apariţii lunare în două serii : 25 dec. 1908-25 nov. 1912; 29 nov. 1925-18 apr. 1926. Director : Nicolae Iorga. În articolul-program publicat în primul număr, Directorul precizează orientarea publicaţiei "exprimarea sinceră a sufletului românesc în forme de adevăr", ceea ce înseamnă de fapt preluarea principiului maiorescian : Naţionalul în marginile adevărului. Între colaboratori : G. Topîrceanu, Aron Cotruş, I.U. Soricu, Elena Farago, Romulus Cioflec, I.E. Torouţiu, H. Stahl, N. Cartojan, G.M. Vlădescu etc.

26.12.1848 Premiera primei operete româneşti

Spectacolul are loc la Iaşi cu feeria Baba Hîrca de Alexandru Flechtenmacher, pe libretul lui Matei Millo.

26.12.1869 Se inaugurează clădirea Universităţii Bucureşti

Construită în perioada 1857-1869 după planurile arhitectului Alexandru Orăscu. La decorarea faţadelor a lucrat şi sculptorul Karl Storck, care realizează în 1862 basorelieful de pe frontonul corpului central, distrus în 15 apr. 1944 de bombardamentul aviaţiei americane.

27.12.1784 Horea şi Cloşca sunt prinşi în pădurea Scoruşet din Munţii Gilăului, apoi duşi şi închişi la Alba Iulia. Crişan va fi prins pe 30 ianuarie anul următor şi închis tot la Alba Iulia.

27.12.1816 Primul spectacol de teatru în limba română

Are loc la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, prima reprezentaţie teatrală în limba română. O formaţiune românească a prezentat piesa Mirtil şi Hloe, pastorala dramatizată a lui Jean Pierre Claris de Florian, după Salomon Gessner.

27.12.1868 Concertul inaugural al Societăţii Filarmonice Române din Bucureşti

Înfiinţată la sfârşitul lunii aprilie 1868, Societatea Filarmonică avea ca scop promovarea muzicii clasice şi romantice, educarea publicului în spiritul respectării marilor tradiţii ale artei universale. Se urmărea formarea unor instrumentişti şi interpreţi temeinic pregătiţi.

27.12.1897 Se naşte, la Giurgiu, TUDOR VIANU - estetician, istoric şi critic literar, editor, filosof al culturii

Şcoala primară la Giurgiu, liceul la Gh. Lazăr în Bucureşti, apoi Facultatea de Litere şi Filosofie. Frecventează cenaclul lui Macedonski, iar în 1916 debutează publicistic în revista Flacăra. În aceeaşi revistă îi apar primele poezii, dar publică şi în Viaţa nouă. În 1918 este redactor la Literatorul lui Macedonski, dar colaborează şi la Revista Critică; Letopiseţi; Ideea Europeană. Susţine cronica literară la Sburătorul, iar în 1920 devine cronicarul literar al Luceafărului şi din 1921 colaborează şi la Viaţa Românească. Studiază la Viena şi Tübingen unde-şi susţine şi doctoratul. Suplinitor la catedra de estetică, apoi docent în estetică. Colaborează la Gândirea şi Mişcarea Literară, iar pentru scurtă vreme, participă şi la viaţa politică a vremii. Este atras tot mai mult de cariera de estetician în care cunoaşte consacrarea internaţională. După cel de-al doilea război mondial este director de editură, ambasador, profesor universitar, cercetător ştiinţific. În 1955 devine membru al Academiei Române, iar în 1958 secretar general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei. Moare la 21 mai 1964, la Bucureşti. Vianu s-a dedicat esteticii comparatist-filosofice şi esteticii, dând prin Estetica (1934) o operă fundamentală. Fondator al Şcolii româneşti moderne de comparatism, Vianu a deschis drumuri noi în cercetarea fenomenului literar (Literatură universală şi literatură naţională) (1956); Studii de literatură universală şi comparată (1960). În domeniul istoriei literare româneşti a abordat creaţia lui Eminescu (1930); Ion Barbu (1935); Arghezi, poet al omului (1964) şi ne-a lăsat o lucrare remarcabilă asupra dezvoltării prozei româneşti considerată în valorile ei stilistice şi în procedeele ei de artă (Arta prozatorilor români, 1941). Ca memorialist a publicat vol. Imagini italiene (1933), Idei trăite (1958), Jurnal (1961). A desfăşurat o bogată activitate de traducător din literatura germană şi engleză şi a fost dascălul admirat a numeroase generaţii de intelectuali.

29.12.1863 Secularizarea averilor mănăstireşti

Se promulgă Legea secularizării averilor mănăstireşti. Moşiile mănăstirilor pământene, cât şi ale celor încheiate Locurilor Sfinte : Muntele Athos, Patriarhiile din Constantinopol, Antiohia, Ierusalim, cuprindeau circa 25% din suprafaţa ţării, alocându-se 82.000.000 de lei pentru despăgubiri, din care urmau să se scadă 31.000.000 de lei datoraţi României de Locurile sfinte. Ca urmare a acestei legi, un sfert din teritoriul ţării reintră în stăpânirea statului şi în circuitul economic naţional.

29.12.1919 Parlamentul votează legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

30.12.1947 Abdicarea regelui Mihai I

Regele Mihai I este silit, prin şantaj şi ameninţare, să abdice. În actul de abdicare se spune că renunţă, pentru el şi urmaşii săi, la prerogativele regale, lăsând poporului român libertatea de a-şi alege noua formă de stat. Abdicarea regelui Mihai I marchează suprimarea totală a vieţii constituţionale în România.

31.12.1852 Inaugurarea Teatrului cel Mare din Bucureşti

Solenela Inauguraţie a Teatrului cel Mare se produce cu adaptarea unui vodevil franţuzesc Zoe sau Amor românesc, deoarece puterea protectoare, Rusia, şi puterea suverană, Turcia, nu au permis deschiderea teatrului cu o piesă românească. Din anul 1857 va deveni Teatrul Naţional din Bucureşti, care, prin proporţiile şi amenajările interioare, era, la acea dată, al treilea din Europa. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali.

31.12.1866 Avocatul român Ioan Raţiu prezintă o petiţie împăratului Austriei, la Viena

Petiţia este redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români, în care se exprimă protestul împotriva votării de către noua Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria.

Iubite Domnule Dr.George Anca

Iar sunt obraznic, dar îmi cer iertare pentru aglomerarea

mea în cele ale hermeneuticii, mai ales epice arhaice,

care puse pe cântar cu prezentul de azi, mă face să gândesc

aiureli despre ”o oarecare evoluție! Zeițele înspiraționale mă

trag mai mult spre continua”involuție”.

Am și eu puricii mei, precum Dan Puric, de-aia mă tot

învârt în istorie ca-n oala cu borș! Aci sunt drept, căci

”interesul” este borșul din care răsar și cad imperiile

lumii, și vor cădea mereu! Deci tot obraznic sunt!

Doamne ai grijă de Neamul Nostru Românesc!

Cu drag și mult respect!

Ioan Miclău-Gepianu

5/15/2019.

BEN TODICA

vineri, 31 mai 2019

COLOCVIILE DE MARȚI 2019 UNCUBUS (1)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu