LUMEA DE DINCOLO
în viziunea prof. dr. neurolog Dulcan:
„Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii clinice e
tulburător. Toţi văd!”
Sursa:
Este medic neurolog şi psihiatru, cercetător în domeniul conştiinţei, o
fire curioasă şi temerară, ce a îndrăznit să caute răspunsuri despre om în
teritorii ale cunoaşterii încă neexplorate. Cea mai recentă apariţie, cartea
“Mintea de dincolo”, este un demers impresionant, ce reafirmă originea noastră
divină şi importanţa de a trăi după legi spirituale, scrie Formula As. Doctorul
a povestit pentru această publicaţie tot ce crede că se petrece cu un om după
ce moare.
„Moartea clinică este o trecere între două lumi”
– Domnule Constantin Dulcan, ce înseamnă concret, din punct de vedere
medical, moartea clinică?
– Moartea clinică este acea experienţă în urma căreia individul
traversează toate etapele morţii biologice, dar nu definitiv, fiindcă e
resuscitat, readus la viaţă spontan sau prin intervenţie medicală, iar
funcţiile sale vitale sunt reluate. Ce trăiesc aceste persoane în timpul morţii
clinice e însă tulburător. Studiul experienţelor de moarte clinică demonstrează
că există un tipar comun la toată lumea, indiferent de rasă, origine sau moment
al istoriei.
– Sunt cunoscute cazurile celor care s-au reîntors la viaţă şi au avut,
în timpul morţii clinice, o seamă de revelaţii. Ce „văd” de fapt aceste
persoane?
– La început, chiar în momentul morţii, subiecţii sunt confuzi, nu
înţeleg ce li se petrece. Durerea, în cazul celor foarte bolnavi, încetează
brusc. Apoi conştientizează că au murit şi încep să-şi vadă din afara lor
trupul bolnav, rănit sau abandonat. Se miră că nu pot fi văzuţi şi nu pot fi
auziţi de nimeni; sunt uimiţi să-i audă pe cei din jur că-i declară morţi.
Decorporalizaţi, îşi caută rudele, vor să le îmbrăţişeze, dar mâna lor trece
prin corpul acestora fără să fie percepută. Într-un caz citat de Kenneth Ring,
un soldat american mutilat în războiul din Vietnam şi-a văzut trupul de
deasupra sa. A văzut elicopterul american care l-a transportat la spital şi,
spune el, „m-am întrebat unde sunt dus şi am zburat după el”. Cei mai mulţi
indivizi vorbesc apoi de imaginea unui tunel, prin care sunt obligaţi să treacă,
singuri sau însoţiţi de ghizi – rude decedate sau îngeri. Este trecerea dintre
două lumi, din lumea noastră fizică în lumea spiritelor, în Lumea de Dincolo.
– În cele mai multe cazuri, indivizii se întâlnesc cu o Fiinţă de
Lumină. E chiar Dumnezeu?
– Dincolo de tunel, toţi martorii acestor experienţe văd o lumină vie,
de o strălucire foarte intensă, care nu orbeşte totuşi. E o lumină feerică,
învăluitoare şi caldă, ce oferă mângâiere şi bucurie. Cei care au trăit aceste
experienţe spun că e Fiinţa Supremă, Iisus, Buddha sau Allah, în funcţie de
apartenenţa religioasă a fiecăruia. O fiinţă pe care o descriu mai degrabă ca
pe o impresie trăită, decât ca pe o figură concretă. Se şi spune că Dumnezeu
este aşa cum şi-l imaginează fiecare dintre noi, dar în realitate nu este ca în
niciuna din închipuirile noastre. Aşa cum mărturisesc cei care au experimentat
moartea clinică, Dumnezeu îi întâmpină cu o iubire copleşitoare, o pace
profundă şi o stare de beatitudine despre care toţi spun că nu au mai trăit-o
niciodată. Nici urmă de Dumnezeul dur, ameninţător şi acuzator, cum e descris
tradiţional.
– … care în plus ne va supune la Judecata de Apoi.
– Există şi în mărturiile acestor oameni un soi de judecată. Este
filmul vieţii pe care îl văd cei ajunşi în faţa Fiinţei de Lumină, un film
panoramic cu amănunte în detaliu. Aceasta este, cred, expresia Judecăţii de pe
urmă, cu care ne-au obişnuit religiile. Nu ne judecă nimeni, ne judecăm
singuri, fiindcă, văzând acest film, trăim, în toată cruzimea sa, efectul
acţiunilor noastre asupra altora. Dannion Brinkley, un caz celebru de moarte
clinică, mercenar angajat în armată, mărturiseşte că a simţit durerea provocată
de gloanţele trase pe front în soldaţii armatei inamice, dar şi durerea şi
disperarea copiilor, mamelor şi soţiilor celor ucişi în timpul misiunilor lui.
A mărturisit că a simţit inclusiv durerea propriului câine, pe care îl lovea,
enervat că îi roade covorul. La filmul vieţii nu eşti, deci, un simplu
spectator, ci trăieşti aievea durerea şi tristeţea pe care le-ai produs altora,
dar şi bucuria şi recunoştinţa celor pe care i-ai ajutat sau i-ai iubit.
– S-a imputat acestor viziuni avute în timpul morţii clinice că ar fi
rodul anestezicelor sub care se află majoritatea pacienţilor.
– Da, s-a adus argumentul că ar putea fi halucinaţii sau expresia unui
creier în suferinţă, că ar fi rezultatul ischemiei sau al unor crize
epileptice. Sunt doctor neurolog şi pot aduce oricând argumente medicale
împotriva acestor ipoteze. Despre efectul anestezicului nu poate fi vorba, căci
sunt şi mulţi oameni care au avut aceste experienţe spontan, fără nicio
influenţă chimică.
– Din toate cazurile pe care le-aţi întâlnit şi studiat, care vi se
pare cel mai spectaculos?
– Cred că cel mai impresionant este cazul Anitei Moorjani, pe care l-a
şi relatat într-o carte autobiografică. Era de patru ani bolnavă de cancer
limfatic când, intrată în comă profundă, terminală, începe să perceapă lumea
dincolo de limitele obişnuite. Deşi are ochii închişi, fiindcă e supusă
reanimării, îl vede pe fratele său în avionul cu care venea din India la Hong
Kong, pentru a fi prezent la ultimele sale clipe de viaţă. Aude discuţiile între
medici şi soţul său, deşi ele aveau loc pe un coridor îndepărtat. Şi nu doar că
îi aude şi vede, dar le aude şi gândurile. Se eliberează din trupul fizic şi
constată, cu uimire, că poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Vede
toate manevrele de reanimare pe care le fac medicii, înţelege disperarea
soţului şi ar vrea să-i spună fratelui să nu se grăbească, fiindcă nu va muri
până nu va veni. Însă nimeni nu o aude. După o vreme, ataşamentul ei faţă de
oameni se estompează şi intră într-o lume minunată, guvernată de bucurie şi de
iubire necondiţionată. Îşi revede tatăl, care murise cu zece ani înainte, cu
care stă de vorbă şi care o anunţă că nu a venit încă timpul să rămână acolo.
Îşi vede filmul vieţii şi înţelege misiunea pentru care a sosit pe pământ şi
ceea ce mai are de făcut pentru a o împlini. Nu se bucură la gândul revenirii
în corpul bolnav, dar înţelege că trebuie să se întoarcă să transmită lumii un
mesaj. La ieşirea din comă, le zâmbeşte medicilor şi le spune că a fost
vindecată şi va trăi. Nimeni n-o ia în serios. Şi totuşi, peste câteva zile, la
analizele efectuate, medicii constată semne certe de vindecare. Însă Anita
Moorjani a mai spus ceva în cartea ei autobiografică, şi anume că, în spaţiul
de dincolo, în timpul filmului panoramic, i s-au revelat şi vieţile pe care
le-a avut până atunci.
– Suntem, deci, nemuritori. Murim, dar continuăm să trăim sub altă
formă.
– Continuăm să trăim în corpul subtil, care e format din lumină de
înaltă frecvenţă. Cei care au văzut corpul subtil, ceea ce numim în mod
tradiţional „suflet”, în timpul experienţelor extracorporale, l-au descris ca
fiind format din milioane de puncte luminoase. Dacă în ceea ce priveşte trupul
nostru s-a spus că „pământ suntem şi în pământ ne vom întoarce”, în ceea ce
priveşte sufletul, „lumină suntem şi în Lumină ne vom întoarce”. Suntem cu
adevărat „lumină din Lumină”. E valabil şi dacă extrapolăm la nivel macro.
Universul, spune David Bohm, este o hologramă gigantică. Între lumea de aici şi
lumea de dincolo e doar o diferenţă de frecvenţă. Ceea ce nu vedem nu înseamnă
că nu există. De pildă, noi percepem sunetele a căror frecvenţă se situează
între 16.000 şi 20.000 Hz. Liliacul emite şi receptează ultrasunete cu
frecvenţa până la 150.000 Hz. Iar delfinii comunică pe frecvenţe situate peste
150.000 Hz. La fel şi cu lumina. Sub un anumit prag al frecvenţei, lumina se
condensează în materie fizică, iar deasupra acestuia, lumina devine energie
invizibilă. Suntem aici, pe pământ, limitaţi de zidul unei frecvenţe care ne
obturează vederea. Însă Dumnezeu, în mărinimia Lui, ne-a aşezat într-o
fereastră cosmică, din care putem vedea Universul, din care ni se oferă
deschiderea.
Sursa:
http://evz.ro/prof-dr-neurolog-constantin-dulcan-moarte-lumea-dincolo.html?utm_source=dcnews2&utm_medium=referral
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu