Antimioritismul mai pe șleau...
Polemici
asupra Mioriței au fost. Dar – cel puțin din câte știu eu – nimeni niciodată
înainte n-a avut nesimțirea să transforme balada, prin incriminarea ei și prin
negativizare, în muniție politică sau capital electoral. Politrucii și
culturnicii zilelor noastre, mai răi decât bolșevicii, o fac, mizând (după ce
învățământul a sucombat prin reforma postdecembristă) pe ignoranță și pe teoria
falsă și stupidă că neamul românesc este fatalist, resemnat și inert din
pricină că s-a studiat Miorița la școală! Gogoriță mai mare și gogoașă mai
umflată cu pompa vidanjei ideologice decât asta încă n-am întâlnit!
Pe scurt:
ciobănașul „cel mai ortoman” află de la mioara năzdrăvană că tovarășii lui
(ungurean și vrâncean) vor să-l omoare „la apus de soare”. Preventiv, el îi
încredințează oiței câteva dorințe de îndeplinit dacă va fi ucis. Dacă!
Să vedem
care sunt, în mințile ilogice ale antimioriticilor, capetele de acuzare.
Antimioriticii
îl acuză că, de fatalist și de fricos ce e, ciobănașul mioritic se resemnează
în fața morții și de aceea își face testamentul. Fals!!!
Adevărat:
își întocmește testamentul, ca orice persoană înțeleaptă, responsabilă și
conștientă că e, prin însăși condiția umană, muritor. Gest normal, cu atât mai
normal cu cât există intenția uciderii lui „la apus de soare”.
Logic și
plauzibil: își face testamentul tocmai pentru că, deși nu spune, se pregătește
de o înfruntare inegală (unu contra doi). Conștient că poate fi învins, își
asumă riscul. Moartea lui în această posibilă confruntare rămâne o ipoteză:
„De-a fi să mor” (dacă o să mor, în caz că o să mor). Testamentul de-aia-i
testament, ca să exprime dorințele finale, în ipoteza morții care poate surveni
oricând (peste o clipă, peste o zi, peste niște ani, nu neapărat „la apus de
soare”). Simpla lui elaborare nu înseamnă nici fatalism, nici renunțare la
luptă, este doar o necesară și lucidă măsură de prevedere... în caz că...
Un fatalist
inert, resemnat, ar fi spus „fie ce-o fi!” sau „ce-o fi, o fi!” și nici măcar
nu și-ar fi făcut testamentul!
Antimioriticii
ar prefera un cioban arțăgos și mardeiaș. Pe cel pașnic și cumpătat îl acuză că
nu pune imediat mâna pe bâtă, să-i snopească pe cei doi complotiști. Deci, zic
ei, e laș. Fals!!!
Adevărat:
balada nu are deznodământ! Se încheie cu rostirea dorințelor testamentare. Nu
ni se spune ce s-a întâmplat după aceea. Cititorul onest nu poate pretinde că
știe ce a urmat. Nimeni nu știe dacă ciobănașul s-a apărat sau nu, dacă a murit
sau nu. Dar antimioriticii nu sunt onești! Sunt doar... și fuduli!
Antimioriticii
care îl acuză că e bleg, fricos, abulic, resemnat, inert speculează și mint!!!
Au făcut din speculație și minciună o ideologie și din răspândirea falsurilor
un instrument de propagandă!
Cu aceeași
seninătate ar fi capabili să spună că ciobănașul a primit ajutor de pe Marte și
i-a bătut pe dușmani de le-a sunat apa-n cap! Sau că oaia era lup deghizat și
i-a halit pe agresori. Numai că aceste minciuni n-ar servi scopului lor clar de
acuzare și de compromitere a ciobănașului ca „model formator” al poporului
român.
Antimioriticii
îl acuză și că „visează” (?) moartea ca nuntă. Ei, și?! Care e problema??? În
alte culturi moartea e văzută ca trecere cu luntrea peste râu, cei reveniți din
moarte clinică o descriu ca trecere prin tunel... Viziunea ciobănașului e mai
poetică și mai filosofică! De ce îi deranjează pe antimioritici? Pentru că le
pune mini-creierașul obosit la prea grea încercare? Nu oricine înțelege relația
între poporul român și cosmicitate, relație de care vorbea M. Eliade
studenților săi americani.
Nemernicia
este că, tot acuzându-l pe ciobănaș, antimioriticii (care sunt și membri în
vreun partid sau altul ori simpatizanți înfocați) acuză de fapt poporul... că
ar fi laș, fatalist, resemnat, inert fiindcă nu mai protestează, nu mai prea
votează. Supărarea lor vine din aceea că poporul „mioritic” nu se mai lasă
lesne asmuțit atunci când vor asta ba unii, ba alții dintre ei, nu le (mai)
face jocul când unora când altora. Îi enervează creșterea absenteismului la
vot, dar, în loc să caute cauzele reale ale fenomenului, să se autoanalizeze,
să-și asume greșelile, să le îndrepte, se jeluiesc, acuză și aruncă pisica
moartă în ograda ciobănașului, ca ei să nu-și asume nicio vină, să iasă
basma-curată.
Se prefac a
nu înțelege diferența între resemnare/inerție și un fel pașnic de-a li se spune
(prin absența protestatară de la vot):
„Ia mai
duceți-vă și la dracu' n praznic, că m-am lămurit ce vreți! Eu am lucruri mai
bune de făcut. Refuz să vă fiu complice prin vot! Mă acuzați, mă disprețuiți,
mințiți, falsificați, subminați cultura și vreți să vă votez? Hai, pa!!! Asta e
bâta mea. Dacă aș fi cum vreți voi să fiu, aș fi luat deja o bâtă de stejar și
v-aș fi dat la țeastă. Mare noroc aveți, băi, antimioriticilor, că nu sunt așa
cum vreți voi să fiu! Un sfat mioritic pe gratis: nu vă forțați norocul! Așa e
mioritically correct!”
(M. ot Țara Bârsană)
Mihaela Malea Stroe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu