Vasilica Grigoraş – Dublă lansare de
carte la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui
Azi, marţi,
14 mai 2019, la Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu-Spătarul” din Vaslui a
avut loc dublă lansare de carte: 1. „Globalizare şi identitate românească” de
dr. Ioan Holban şi prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă ; 2. „Noile religii seculare.
Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului şi transumanismul” de prof.
univ. dr. Nicu Gavriluţă.
Moderatorul
întâlnirii, directorul prestigioasei instituţii de cultură vasluiene, prof.
Voicu Gelu Bichineţ a făcut o prezentare succintă celor doi protagonişti, deja
cunoscuţi publicului vasluian: cunoscutul filolog, scriitor şi critic literar
Ioan Holban, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi şi
prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social
Politice a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi.
Scriitorul
Ioan Holban a vorbit despre volumul scris în colaborare de cei doi invitaţi.
Întâlnim în carte un dialog pertinent pe tema majoră, presantă şi incitantă a
păstrării identităţii naţionale în condiţiile unei globalizări tot mai extinse
şi tot mai insistente. În condiţiile date, autorii constată, îşi pun întrebări
şi vin cu soluţii: «Actuala Europă unită este – politic, financiar, economic –
mai mult a unora decât a altora. În spirit european, noi susținem că există o
Europă profundă care a supraviețuit timpului și încercărilor istorice. Este
Europa culturală, cea despre care va fi vorba în această carte.
Îndrăznim să
sperăm că ea va putea salva (și) în viitor Europa de noile provocări ale
istoriei. De ce? Pentru că mizăm și noi pe soteriologia faptului cultural.
,,Cultura a fost marea și fericita subversiune a spiritului european împotriva
propriei sale atomizări. Ea este emblema însăși a supraviețuirii noastre”
(Andrei Pleșu). Cartea noastră este una a dialogurilor despre cultură,
înțeleasă ca emblemă a supraviețuirii noastre».
Prof. univ.
dr. Nicu Gavriluţă, a prezentat cea de-a doua carte, scrisă în urma unor ample
cercetări şi judicioase documentări, mărturisind: „Am scris această carte cu
profunda convingere, inspirată de scrierile lui Mircea Eliade, că negativitatea
secularizării şi crizele aferente pot fi învinse dacă decriptăm convingător
miturile, simbolurile şi motivele religioase camuflate în ideologii subversive,
filosofii excentrice şi tehnologii provocatoare. Am interpretat astfel trei
dintre religiile seculare actuale: corectitudinea politică, noile tehnologii şi
transumanismul. Acest act eliadesc de hermeneutică creatoare continuă să fie
reconfortant, stimulativ şi chiar soteriologic pentru fiecare dintre noi,
într-un plan mai subtil al existenţei noastre.” (Nicu Gavriluţă)
Participarea
la lansarea acestor cărţi la Vaslui mi-a adus un plus de cunoaştere şi
înţelegere a fenomenelor analizate (benefiiciile tehnologiei şi marile pericole
pentru omenire) şi în interviul prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă cu Vasile
Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, la Trinitas TV. Pentru cei
interesaţi să cunoască mai multe despre carte şi subiectele majore tratate cu
minuţiozitate de autor, recomand şi articolul « „Noile religii seculare„ este
un text cu valenţe profetice », semnat de Pr. Constantin Sturzu şi publicat în
Ziarul Lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu