Corneliu Vlad - Presedinţia Trump: stabilitate şi perspective

Presedinţia Trump: stabilitate şi perspective

Corneliu Vlad, jurnalist

23 Mai 2019

Donald Trump își îndeplinește până la capăt mandatul de președinte al Statelor Unite și va fi reales pentru încă un mandat prezidențial. Dacă unii ziariști americani parcă mai ezită să o spună, colegii lor vesteuropeni o recunosc deschis. Dincolo de faptul că ancheta Mueller (și atâtea altele) n-au dovedit nimic grav, Administrația are de pe acum un bilanț pozitiv și în plan intern, și în relațiile cu lumea. „Economia e înfloritoare, șomajul la nivelul cel mai scăzut și democrații încearcă să se regăsească. La Washington, planetele sunt aliniate pentru un al doilea mandat al lui Donald Trump” - așa își începe un articol Axel Gylden, ziarist experimentat de la săptămânalul francez „L’Express”. Iar apreciatul politolog, și el francez, Pascal Boniface scria la jumătatea acestei luni, despre politica externă a președintelui american, pentru mulți deconcertantă: „În timp ce unii îl ironizează, Donald Trump merge înainte. Își urmează agenda. Nu e irațional, ci pur și simplu are alte priorități. Vrea ca iluzia unei lumi unipolare care a dus între altele la războiul catastrofal din Irak să devină nu numai o himeră costisitoare pentru S.U.A., ci și o realitate periculoasă pentru cei care s-ar opune”. Președintele Trump dezavueaza în principiu intervențiile militare, dar în același timp sporește masiv bugetul de apărare - de la 600 la 720 miliarde dolari. În loc de războaie - sancțiuni economice aplicate Cubei, Venezuelei, Iranului, eventual Coreei de Nord. „Dacă îi reușește măcar unul dintre aceste patru obiective, se va prezența învingător în față alegătorilor” apreciază comentatorul european.

Traiectoria spre Casa Albă și traseul prezidențial al celui de al 45-lea președinte sunt premiere, în multe privințe, în istoria Americii. Protagonistul lor are cel mai senzațional parcurs politic din istoria țării sale și cea mai spectaculoasă - însă cu nimic mai puțin responsabilă - prestație în funcția supremă. Hollywoodul poate să doarmă liniștit: viitorii scenariști vor avea o zestre generoasă de subiecte.

Intrat în cursa prezidențială cu șanse minime, ca un candidat mai degrabă excentric și „neserios”, prejudecată întărită și de o retorică electorală șocantă, miliardarul cu hobby-ul televiziunii a reușit să-și devanseze contracandidații din propriul partid iar apoi să triumfe în fața redutabilei rivale a democraților, Hillary Clinton. Au urmat săptămâni, luni și câțiva ani de de șicane de tot felul, de la cele mai penibile la cele mai grave, în presă, în Congres, în justiție, împotriva președintelui, a familiei sale, a colaboratorilor săi etc. La sfârșitul lui 2018, un ziarist numără 17 anchete în desfășurare împotriva președintelui. Dar poziția șefului Casei Albe s-a consolidat și prin alegerile parțiale de la jumătatea termenului, și prin eșecul anchetei procurorului Mueller privind pretinsele legături ascunse ale echipei Trump „cu rușii”. Piedicile și capcanele puse în cale președintelui au fost înlăturate sau demontate una câte una. Subiect tot mai delicat pentru adversarii Casei Albe, care se refugiază, de nevoie, în abordări ironice, de tipul „Atenție, ceea ce urmează s-ar putea să-i înspăimânte pe mulți cititori”, cum scria într-o cronică pentru ziarul „Daily Beast” Matt Lewis de la C.N.N., sub titlul „30 de milioane de motive pentru care Trump va fi reales”.

Oricum, sondaje recente ale Institutului Gallup arată că Donald Trump este susținut de 46 la sută dintre americani. Nouă din zece republicani îl vor vota, dar și 12 la sută dintre democrați. Așa stând lucrurile, presa occidentală își revizuiește prioritățile. Prima ar fi explicarea succesului președinției Trump. Faptul că nu are doctrină - au spus unii. Ba nu, are - lipsa de doctrina e și ea una, ba chiar una redutabilă, au replicat alții. Discuția n-a rămas însă aici. „Doctrina lui Trump poate fi rezumată ca o politică de a evita situațiile care ar impune acțiuni militare și de a aplica o politică economică ofensivă, fără a ține seama de opiniile dinafara țării, într-un sens larg” afirmă cunoscutul geopolitician George Friedman. Este, de fapt, o abordare mai pragmatică, numită de universitarul american Michael Anton „realism principial”. O varianta cât se poate de explicabilă prin formația de businessman a celui mai puternic om al planetei.

https://www.art-emis.ro/analize/presedintia-trump-stabilitate-si-perspective