Constanţa – Doina Spilca / „Drumul
nostru – militarismul” de Ben Todică
”Noi dăinuim prin povestirile
noastre, în noi e memoria neamului și secretul lui Dumnezeu. El s-a trezit
într-un moment de iubire și-a strigat ‘SA SE FACĂ LUMINĂ!”
(Ben Todică)
***
https://www.youtube.com/watch?v=bG6U9dG3o54
***
***
Vremelnicia pământeană
Constanţa –Doina Spilca
Timişoara
Sunt omul din fața ecranului care
privește și înțelege filmul, nu după canoanele artei cinematografice, ci după
propriile-mi trăiri născute din fascinația peliculei.
Unii ierarhizează realizările
cinematografice după locul de zidire a artei, în filmul occidental și filmul
socialist, estic. Supremația pare să fie deținută de filmul vestic. Iubesc și
cred în filmul estic, fără a nega o posibilă doză de subiectivism. Filmul estic
era realizat cu mijloace artistice. Era pelicula metaforei, care incita
imaginația privitorului. Unii vestici, când văd un film din socialism,
preconceput îl declară neinteresant și nu au răbdarea să urmărească
realizarea artistică. O parte din filmele occidentale mi se par comerciale,
fruste, la care nu prea ai ce „citi printre rânduri”, care trăiesc prin clișee.
Mulți sunt sclavii logicii binare,
supersimplificatoare: capitalism versus socialism. Nu mai sesizăm nuanțele și discutăm
la general despre socialism. Nu prea mai facem diferența dintre socialismul
totalitar (unii teoreticieni ruși îl numesc „de cazarmă”) și socialismul
democratic.
Vremurile vin ca tăvălugul peste noi
cu o viteză amețitoare și nu mai avem tihna creării și a receptării. Muzica
tinde să devină un zgomot de fond pentru alte activități, iar filmele sunt
pretexte pentru nevoia de pop-corn.
În tot acest iureș, ARTISTUL își
păstrează verticalitatea, respectul față de sine și de cultura adevărată.
Ben Todică este omul de cultură care,
cu demnitate, a rezistat tăvălugului și a reușit să spargă falsele bariere ale
culturilor est – vest și să devină OMUL celor două culturi sinergice.
În creația cinematografică „Drumul
nostru – militarismul”, cineastul, prin har, se ridică deasupra filmelor
documentare reci și le însuflețește, le transpune în adevărate bijuterii
artistice, care transmit multă emoție.
Filmul lui Ben Todică rememorează
istoria adevarată, cu sinceritate, cu naturalețe și ridică particularul,
Ciudanovița copilăriei, la UNIVERSAL.
Pelicula cinematografică este modul
artistului de a avertiza asupra pericolului nuclear, a militarismului, de a
învăța din greșeli, de a trezi conștiințe. Militantismul autorului reprezintă
arma spirituală pentru salvarea planetei.
Artistul nu privește cu mânie în
urmă, doar semnalează cu o ușoară tristețe a metaforei :
„ – De la Cernobâl îți cad dinții?
– Da,…Dacă nu-ți ții gura”.
Imaginile aduc în prim – plan
„dinții” copilei, persoanei mature și ai lui nenea Tibi, sugerându-ne devenirea
noastră. Aparatul de filmat se oprește pe zâmbetul de pe chipul copilului.
Balansul leagănului devine lent, parcă pentru a prelungi această perioadă a
vieții, inocența copilăriei. Dar intervine, foarte sugestiv, sunetul lugubru,
„vine lupul”, cadrul cu pădurea de pe munte. Această scena redă nefastul din
istoria minelor de uraniu (particular) și „nefastul universal” care poate
neantiza viața.
Acelaşi sunet ne alarmează și în
imaginea copilei cu moneda în mână. Cineastul ne sugerează să reflectăm asupra
supremației banilor în viața noastră. Unora banii le pervertesc conștiințele,
lăsându-se guvernați de mercantilism și nu de valorile morale, de educație.
Banul este idolatrizat, a devenit valoarea supremă a planetei. Uităm că banul,
ca simbol, are o valoare materială, că este răsplata muncii noastre și nu un
mijloc de vânzare – cumpărare a sufletelor. Cu câtă demnitate vorbește nenea
Tibi despre munca lui. Iată, munca „zideşte” și caractere, chiar dacă era în
perioada socialismului.
În filmul lui Todică, unii oameni
sunt la muncă, unii pe terasă „introduc aer în pahar”. Toți scormonim în
hățișul vieții (metafora imaginilor cu găinile). Iar acest hățiș, la nivel
mondial, este o imagine a discrepanței dintre zonele bogate, puternic
dezvoltate, cu înaltă tehnologie și cele sărace, slab dezvoltate. Ce bine a
surprins aparatul de filmat al lui Todică această tristă realitate în cadrul cu
porcii și antena digitală!
Marele merit al filmului lui Ben
Todică este acela că nu îngrădește imaginația privitorului, ci, din contră, o
stimulează!
Filmul este un strigăt, este
pledoaria ființării, repetabila emoție a ciclului vieții (nașterea,
maturitatea, senectutea), vremelnicia terestră a ființelor și speranța în
perenitatea planetei. Unii se duc, unii se nasc, alții se duc, alții se nasc,…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu