GSM HAI-HUI PRIN ROMÂNIA ! - CURTEA DE ARGEȘ – ORAȘ REGAL !

CURTEA DE ARGEȘ – ORAȘ REGAL !

Pe aceste plaiuri a fost țara lui Seneslau, cu urmași ai dacilor lui Dromichete (sec. IV - III î.Hr.), după cum atestă diploma cavalerilor ioaniți (2 iunie 1247), care oferă prețioase informații despre voievodatele și cnezatele românești conduse de voievozii Litovoi și Seneslau și de cnezii Ioan și Farcaș, precum și despre dezvoltarea economică a Țării Românești.

Însuși Negru Vodă, a coborât din Făgăraș și a întemeiat orașul pe la 1290. Unii istorici îl consideră pe Litovoi drept Negru Vodă. Cert este că aici s-a aflat curtea domnitorului Basarab I. Prima mențiune cu denumirea actuală datează din 1510 de la domnitorul Vlad cel Tânăr.

Curtea de Argeș a fost prima capitală a Țării Românești, păstrând importante edificii bizantine. „Până după moartea lui Neagoe Basarab, cel ce ridică aici cunoscuta mănăstire, în Argeș și-a aflat reședința Mitropolia Ungrovlahiei, întemeiată de Nicolae Alexandru, în 1359, primul mitropolit fiind Iachint de Vicina, iar ultimul Macarie al II-lea (1512-1521). Tot în timpul domniei lui Nicolae Alexandru a fost terminată Biserica Domnească, în stil bizantin, prima necropolă a domnilor români dintre Carpați și Dunăre, dar și Biserica Sân Nicoară, numită de localnici Sf. Nicolae cel Mic, despre care se spune că a fost ctitorită de Doamna Clara, mama voievodului. La Curtea de Argeș este înființată și prima monetărie a țării de către Vladislav I (Vlaicu) (1364 - 1377), domnitor care a sprijinit intensificarea legăturilor comerciale dintre Muntenia și orașele din Transilvania și a „lăsat“ cel mai vechi document intern, scris la Argeș pe data de 25 noiembrie 1369. Tot în această perioadă este înființată și prima școală locală, unde învățau fii orășenilor.”

La Curtea de Argeș s-au născut câțiva dintre domnitorii cei mai importanți din istoria medievală a Țării Românești (Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân) dar și personalități marcante ale culturii românești din perioada interbelice precum Urmuz și Florian Ștefănescu-Goangă.

Curtea de Argeș a căpătat statutul de „oraș regal” în 1886, prin desemnarea Catedralei Monastirii Curtea de Argeș ca necropolă regală. În timpul Regelui Carol I este construită calea ferată Curtea de Argeș - Pitești și București.

Cum să nu te duci la Curtea de Argeș citind o astfel de prezentare făcută de cronicarii timpului nostru ? Te urci într-un mijloc de transport rutier, cu trenul e o adevărată aventură, și în cca două ore ajungi în buricul târgului aflat într-o depresiune intracolinară de la poalele Munților Făgăraș (altitudine 450 m).

La fața locului datorită unui nou prieten, aflu că la începutul secolului al XX-lea, frații Mihail și Florian Ștefănescu-Goangă au contribuit decisiv la modernizarea orașului. În timpul mandatelor sale de primar, Mihail Ștefănescu-Goangă pavează cu piatră cubică principalele artere de circulație, construiește două școli, poșta și piața centrală a orașului. Ca rector al Universității Babeș-Bolyai, Florian Ștefănescu-Goangă inițiază construcția unui centru universitar de vară la Curtea de Argeș, care va deveni mai târziu Colegiul Național Vlaicu-Vodă.

Drept recunoștință, proletcultiștii comuniști îi aruncă pe cei doi în închisoare. Asta nu mi-a spus-o amicul, ci am aflat din documentarea pentru aceste pagini. Vizitele frecvente la Curtea de Argeș ale familiei regale sau ale unor personalități ca Nicolae Iorga și Armand Călinescu (înmormântat aici) contribuie la dezvoltarea și prestigiul orașului în timpul perioadei interbelice.

   

Gara (1898), un adevărat monument de arhitectură, o combinație a stilului național cu elemente din arhitectura romanică cu motive și materiale de tip oriental, asimilate pe filieră bizantină, este o realizare a arhitectului italian Giulio Magni. Această frumoasă construcție are o soră geamănă la Comănești, ambele  executate sub coordonarea inginerului român Elie Radu.

Decorațiile exterioare (dar cine să le vadă sub cearșafuri ?) sunt realizate cu brâuri de ceramică smălțuită executate de meșteri italieni, iar ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt făcute tot din cărămidă smălțuită. Pentru învelitoarea acoperișului s-au folosit solzi de ardezie. Din cauza neglijenței autorităților, naționale și locale, gara se găsește într-o stare deplorabilă. Tencuiala de pe pereți este în multe locuri căzută, plouă prin acoperiș, ceasul Paul Garnier amplasat pe fațada dinspre peroane, asemănător celui din Gara Centrală din Paris, nu mai funcționează, maiestuosul candelabru de cristal care lumina sala de așteptare, încăpere în care se țineau odinioară cele mai frumoase baluri ale acelor vremuri, a fost transferat (=furat) la Regionala CFR Craiova.

S-au consolidat și renovat sute de gări în țară, aici nu s-a vrut !

Există un „justițiar” prin Parlamentul României, pe atunci deputat PDSR, care cerea ca regele care voia să revadă după decenii de exil Curtea de Argeș, reședința regală de odinioară, să fie declarată „persona non grata” !

Pe cearșafuri este promovată marea minciună ROMÂNIA 100 cu care ne-au prostit guvernanții în 2019. România are în realitate 153 de ani !

Dacă scriau România Mare 100 era cu totul altceva ! Dar cine să judece ?

Trecem pe lângă fosta Poștă Regală, o clădire acum pustie pe care tronează o firmă de pe timpul Epocii de Aur (sic!). Ușile larg deschise, geamurile sparte, gardul ruginit cu plase lipsă te face să te gândești dacă în acest oraș există consilieri locali și primar !?! „Aleși” ai celor 27.000 de cetățeni !

Casa Goangă, unul dintre cele mai mari și distinctive monumente arhitectonice în stil tradițional argeșean, construită în secolul al XIX-lea ce se distinge prin spațiosul cerdac și a spațiilor interioare. Casa a aparținut familiei Ștefănescu-Goangă, printre membrii căreia s-au numărat mai multe personalități de marcă: omul politic Mihail, psihologul și rectorul Florian  și celebrul bariton Petre Ștefănescu-Goangă.

  

Sunt multe case din perioada interbelică, care în orice colț al Europei ar constitui mândria localității, dar sunt lăsate într-o paragină totală.

Aflu, din altă sursă, că multe case nici n-au fost naționalizate, tovarășii au folosit doar parterul lor pentru diverse magazine și instituții, la etaj locuind proprietarii. După decembrie 1989, casele nici nu au mai trebuit să fie retrocedate, proprietarii fiind în drepturi. Un paradox al comunismului mioritic ! Parterul, la unele case, este renovat de noii chiriași, etajul arată ca vai de mama lui ! Parcă nici n-ar fi locuite !

Una, Casa Corbeanu, monument istoric, a și fost demolată prin „grija” autorităților locale !

 Ajungem la Biserica Domnească Sf. Nicolae.

  

De peste drum, Basarab I ne atenționează să pășim cu atenție, să nu ne grăbim căci avem multe lucruri de văzut pe aici.

Istoricii dau ca probabilă data apariției Curții Domnești în sec. al XIII-lea, dar se știe sigur că a fost refăcută către anul 1340.

 Intrăm pe frumoasa poartă din lemn în curtea bisericii.

Ctitoria lui Basarab I este singurul monument religios medieval de mare amploare care s-a păstrat în Țara Românească.

În interiorul zidurilor de piatră se aflau casele domnești ale lui Basarab I (cca. 1345) și mai târziu ale lui Neagoe Basarab (sec. XVI). A rămas peste veacuri Biserica Sf. Nicolae Domnesc (1351–1370) ridicată pe fundațiile bisericii din secolul al XIII-lea ctitorită de voievodul Seneslau !

 Naosul are un sistem de boltire susținut de patru stâlpi peste care se înalță turla monumentală.

  

 Pictura murală a bisericii datează, în mare parte, din vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1366) aparținând stilului paleolog.

În dreapta, se află controversatul mormânt al domnitorului Vladislav Vlaicu I. Cică nu-i ADN-ul familiei !?! Nu te joci cu tehnologiile de azi !?!

În pronaos își dorm somnul de veci șapte dintre membrii celebrei familii liberale Brătianu, cu contribuții importante în modernizarea țării, obținerea Independenței și reîntregirea neamului românesc.

Aspectul exterior este dominat de zidăria aparentă cu piatră de râu și cărămidă, cu rosturi de mortar sclivisit. La renovarea din secolul al XVIII-lea sunt  adăugate la ferestre ancadramentele din piatră sculptată.

În aceeași piață, se află sediul central al Muzeului Municipal.

Aici se află colecțiile de istorie. Deși spațiul nu este potrivit pentru un muzeu, colectivul de aici a găsit soluții ingenioase de a pune în valoare obiecte din neolitic, epocile dacică, romană și bizantină, vase din cositor și bronz din secolele XVI-XVIII, precum și colecții numismatice sau cea de medalii și decorații românești din secolele XIX-XX.

La Curtea de Argeș s-a bătut prima monedă în timpul lui Vlaicu Vodă.

Multe exponate sunt din perioada Regatului România.

La Casa Norocea se află Muzeul Etnografic.

Dumitru Norocea a fost pictor și restaurator cunoscut în România. Casa a fost construită în perioada 1922-1923, fiind reşedinţa artistului plastic.

Dumitru Norocea (1880- ...) a urmat cursuri la Veneţia și Florenţa, în Sicilia și pe Muntele Athos. S-a ocupat mult timp (1914-1924) de Biserica Domnească din Curtea de Argeş, fiind cel care a descoperit inscripţia, de pe peretele nordic al naosului, cu anul în care a murit domnitorul Basarab I  - 1352.  Lui i se datorează și promovarea tehnicii mozaicului în România.

Intrăm pe Bulevardul Basarabilor care duce spre ctitoria lui Neagoe Basarab.

  

Monastirea Curtea de Argeș este un așezământ monastic alcătuit din „biserica episcopală Adormirea Maicii Domnului (1512 - 1517), paraclis (1885), palatul episcopal (1885), clădiri-anexă (1885), parc (1885), precum și biserica de lemn Intrarea în biserică (1847) strămutată din satul Palanga, jud. Vâlcea.”

Cred că nu există bun român care să nu cunoască legenda construirii impresionantului lăcaș.

Domnitorul Neagoe Basarab l-a angajat pe meșterul Manole să o ridice. „Însă tot ce clădea în timpul zilei, noaptea se dărâma. Într-o noapte, meșterul visă un înger care îi spune că trebuie să își sacrifice soția, Ana, pe care ar urma să o clădească în zidurile Monastirii. A doua zi când Ana a venit la Manole să îi aducă mâncare, a zidit-o, și astfel, Monastirea a putut să fie construită.”

  

În imediata apropiere este și vestita fântână pe locul unde a căzut Manole după ce Neagoe Basarab a hotărât să îl abandoneze pe acoperișul lăcașului pe care îl ridicase, pentru a nu mai ridica altul la fel de frumos. În anul 1526, ginerele său, Radu de la Afumați, a terminat, cu ajutorul meșterului Dobromir, picturile interioare.

Din nefericire, două incendii (1866 și 1867) au distrus clădirile seminarului, locuințele, paraclisul și turnul de la intrare.

 La inițiativa regelui Carol I, biserica a fost restaurată începând cu 1875 de către arhitectul francez Lecomte du Noüy, care a înlocuit fresca originală, grav deteriorată, și a adus unele modificări ale structurii interioare.

În anul 1886, a început construirea palatului regal pe latura de est a complexului, care va fi transformat, ulterior, în palat episcopal.

În pronaos se află criptele domnitorilor Neagoe Basarab, Radu de la Afumați, precum și mormintele regilor Carol I și Ferdinand I (împreună cu soțiile lor).

În afara mormintelor regale, la Monastirea Curtea de Argeș se află și moaștele Sfintei Filofteia (cea iubitoare de Dumnezeu) așezate în Paraclisul monastirii.

Alte monumente memoriale sau funerare aflate aici sunt două cruci de piatră, una din 1662, precum și fântâna Episcopului Ghenadie (secolul al XIX-lea).

  

 La 10 mai 2009, în prezenţa Principesei Margareta a fost pusă piatra de temelie la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

Pentru ridicarea lăcaşului, cu cele 16 morminte regale, aflat în dreapta intrării în incinta monastirii, a fost ales arhitectul dr. Augustin Ioan, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti.

  Deși aflată în plină finalizare, în această catedrală a fost înmormântat și ultimul rege al României, Mihai, în 2017. Alături de soția sa, Ana.

Un rege cu un destin tragic, desprins parcă din tragediile antice.

Tot aici și-a găsit liniștea controversatul rege Carol al II-lea, cel care are meritul protejării și încurajării culturii românești în perioada interbelică, la fel cum au făcut reginele Elisabeta (soția regelui Carol I) și Maria (soția regelui Ferdinand).

Nu vă mirați că folosesc varianta veche monastire. De ce o folosesc ? Pentru simplul motiv că la acolo viețuiesc monahi și nu mânahi !

Așa-mi spunea tatăl meu, preotul Dumitru, și găsesc explicația logică

*

Nu departe de Curtea de Argeș se află misterioasa cetate Poenari ridicată de domnitorul Vlad Țepeș. Pe aici trece Transfăgărășanul, calea peste munți.

Mai sus cunoscutul lac Vidraru cu impresionantul său baraj.

 Tot la o aruncătură de băț, trecând prin Râmnicu Vâlcea, se ajunge la o altă celebră monastire cea de la Cozia.

Puteți vizita și stațiunile balneo-climaterice Călimănești și Căciulata cu apele lor miraculoase. În apropierea lor se află cascada Lotrișor.

Drumul pedestru până acolo este o bucurie a sufletului.

*

Sincer să fiu, mă așteptam ca un oraș cu un astfel de trecut, cu asemenea obiective de interes național, și nu numai, să arate ca o bijuterie, plin de turiști, așa cum arată alte „orașe regale”.

Se pare că n-a fost ales, încă, omul care să sfințească locul !...

La fel ca în sute și sute de alte localități ale României încremenite în timp

„datorită” patrihoților neamului.  Unde ești tu, Țepeș Doamne ?

Și-am încălecat pe șa și v-am spus povestea mea !

Pe data viitoare !