ART-EMIS - Maria Tănase - „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”

 

Maria Tănase - „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”

Redactia ART-EMIS

27 Septembrie 2020

„Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp. Aşa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, […] parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase” (Constantin Nottara).

 

„Apel la neuitare” pentru Maria Tănase - fenomen unic în muzica românească.

Au trecut 57 de ani de la trecerea la cele veşnice a Mariei Tănase, „Pasărea Măiastră a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „Reprezentanta întregii românimi”, „Marea doamnă a milenarului cântec românesc”, „Mitul Maria Tănase”, ori „Privighetoarea cântecului popular românesc”, Maria Tănase a reprezentat un fenomen unic în muzica românească, fiind considerată şi prima divă din ţara noastră, în adevăratul sens al termenului. Din respect pentru valorileromâneşti autentice, vă prezentăm un colaj memorialistic al „Pasării Măiastre a muzicii româneşti” - cum a numit-o Nicolae Iorga, un veritabil „Apel la neuitare”. (Redacţia ART-EMIS)

Maria Tănase a avut de-a lungul existenţei, iubiri pătimaşe, începând cu dragostea din adolescenţă pentru medicul cu care a rămas însărcinată, relaţia pasională cu sculptorul Constantin Brâncuşi, pe care l-a idolatrizat, dragostea nebună pentru un spion francez, pentru care şi-a vândut averea ca să-l scape de închisoare şi căsătoria cu Clery Sachelarie, cel care care avea să-i tolereze absolut toate capriciile şi aventurile… A fost o femeie care, practic, nu şi-a refuzat nimic, nici măcar aventuri de o noapte, care i-au adus, pentru o vreme, aprecieri critice, şi nu se jena să cheltuiască, peste noapte, sume considerabile acumulate din prestaţiile artistice desăvârşite. Peste toate acestea, Maria Tănase a fost un om şi un artist special, care a trăit şi a cântat după cum şi-a dorit, cu o pasiune inegalabilă.

Maria Tănase s-a născut la 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București, care pornea de sub Dealul Mărţişorului şi se întinde până în câmpia Abatorului, cartierul Tineretului din zilele noastre, fiind al treilea copil al florarului Ion Coandă Tănase, originar din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei şi al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu. Interesant este faptul că, atunci când a aflat că soţia sa era din nou gravidă, Ion C. Tănase i-a amintit că sunt prea săraci ca să hrănească atâtea guri şi i-a cerut „să lepede copilul”. Frica de Dumnezeu a făcut-o să-şi ignore soţul şi astfel Ana a  adus-o pe lume pe cea care avea să devină o mare artistă a neamului românesc.

Se spune că uliţa natală, Livada cu Duzi, era nepavată, nu avea lumină electrică, dar grădina lui Ion se ridica tot mai frumoasă, olteanul dovedind un spirit întreprinzător deosebit, iar fata mică cu părul bălai şi ochi verzi îi înfrumuseţa acestuia viaţa, mai târziu chiar şi sufletul, atunci când Maria a început să fredoneze prin ogradă. Tatăl său era, la rândul său, un talentat artist, cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică populară, de revistă, de operetă şi operă, unde oferea, interpretelor, cu generozitate, buchete de flori culese din propria grădină.

În anul 1921, Maria Tănase îşi face debutul pe o scenă, la Căminul Cultural „Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr. 11, Tăbăcari.

Apare, din nou pe scenă, la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” (Liceul „Ion Heliade Rădulescu”), unde a urmat doar trei clase, fiind nevoită să abandoneze şcoala şi să muncească, alături de familia sa, la grădină. La vârsta de 15 ani, s-a înscris la concursul Miss România, unde nu a avut succes, picând proba costumelor de baie, iar în anul 1929 se îndrăgosteşte de un medic cu care a rămas însărcinată, însă acesta a ajutat-o să întrerupă sarcina, o intervenţie care i-a marcat existenţa şi care, se spune, i-a răpit, pentru tot restul vieţii, fericirea de a avea un copil. Ba mai mult, după finalul primei relaţii nefericite de dragoste s-a apucat şi de fumat, un viciu care, în cele din urmă, avea să îi ruineze cariera şi viaţa.

În anul 1930 se angajează casieriţă la un birt, unde obişnuia să şi cânte, fiindu-i descoperit talentul de către publicistul şi regizorul de teatru Sandu Eliad, primul ei protector şi cel care avea să o introducă în lumea literar-artistică a oraşului. În luna mai 1934 se angajează la Teatrul „Cărăbuș”, condus de Constantin Tănase, şi este distribuită într-un grup vocal în spectacolul de revistă Cărăbuş-Expres, condus de N. Kirițescu, unde a debutat la 2 iunie, în acelaşi an. La Cărăbuş, maestrul Constantin Tănase îi alege drept nume de scenă Mary Atanasiu sau Elise Lamé. Aici a fost descoperită de folcloristul Harry Brauner, care a i-a anticipat imensul talent şi i-a pregătit, cu atenţie, lansarea.

În toamna anului 1934 este prezentată lui Constantin Brăiloiu, care-i recunoaşte marele talent şi care îi sugerează să se inspire, pentru repertoriu, din Arhiva de folclor pe care acesta o înfiinţase. În acelaşi an dramaturgul Tudor Muşatescu o recomandă unui bun prieten care deţinea o „fabrică de discuri” - „Lifa Record” -, unde imprimă Romanţa Mansardei, autor Nelu Mânzatu (Nello Manzatti), iar graţie vocii de excepţie a Mariei Tănase amicul lui Muşatescu scapă de faliment, iar „Mansarda” devine şlagăr. Au urmat, apoi, noi înregistrări la reprezentanţele bucureştene ale studiourilor „Tomis” şi „Columbia” din Viena.

În anul 1935, a urmat Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, avându-l ca profesor pe Ion Manolescu împreună cu care juca pe scena Teatrului Municipal. În anul 1936 imprimă cântecele populare „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de ori”, în acompaniamentul tarafului „Costică Vraciu” din Gorj, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, la Casa de discuri „Columbia”.

Duminică, 20 februarie 1938, are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase, în cadrul emisiunii „Ora satului”, fiind acompaniată de taraful condus de violonistul Ion Matache din Argeș, alcătuit din doi violoniști, un basist, un țambalist, un contrabas și un cobzar. La ora 15:00, crainicul postului Radio Bucureşt anunţă: „În continuarea programului nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultaţi patru cântece populare interpretate de tânăra cântăreaţă Maria Tănase acompaniată de taraful Ion Matache”. Maria a cerut să fie ascultată: „Dacă vă place, vă rog să-mi daţi voie să cânt şi eu”…  şi a cântat, „pe viu” un program de cântece românești precum „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”.

Compozitorul Theodor Rogalski, aflându-se printre ascultători, a comentat astfel evenimentul: „Ne aflăm în faţa unui fenomen! N-am auzit până azi niciun cântăreţ izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular, păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei. Trebuie să vă mărturisesc că eu am auzit câteva imprimări pe disc ale acestei cântăreţe şi le-am apreciat în mod deosebit; dar expresia pe viu a cântecelor, interpretate acum la microfon, produc o emoţie artistică de-a dreptul uluitoare”.

Debutul radiofonic al Mariei Tănase a fost deosebit de apreciat în cronicile muzicale ale vremii, iar auditoriul radiofonic a fost realmente impresionat de talentul artistei. Iată ce scria revista Radio-Adevărul despre debutul Mariei la radio: „Tânăra cântăreaţă care e una din cele mai izbutite talente ale promoţiilor mai noi aduce pe lângă apreciate însuşiri vocale şi o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice, valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le nealterată frumuseţea originală. Solista creează astfel şi pune în valoare melodia poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute, neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri diseuri”.

După momentul debutului, Maria Tănase a continuat să fie programată aproape săptămânal la postul public de radio, la fiecare emisiune fiind acompaniată de două, trei şi chiar patru tarafuri, interpretând piese muzicale folclorice din toate regiunile ţării. În acelaşi an, la 17 august, artista susţine un recital la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte - la jubileul de 30 de ani -, unde prestaţia sa artistică de excepţie îl determină pe istoricul Nicolae Iorga să o numească „Pasărea măiastră”. În acelaşi an, primeşte un contract cu faimosul restaurant „Luxandra”, unde  seară de seară interpretează melodii populare, cu diferite formaţii de lăutari, inclusiv cu ansamblul condus de violonistul şi dirijorul Petrică Moţoi.

Şi fiindcă am ajuns la subiectul colaborărilor cu restaurante celebre, să amintim că în anii ’30-’40, ea cânta, pe onorarii uneori colosale, în cârciumi celebre, precum „Café  Wilson”, „Capşa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc”, „Neptun” - locul preferat al unor celebrităţi ale lumii literare precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Pillat, care o ascultau cu o nepreţuită bucurie. Însă şi în viaţa extra-artistitică, Maria Tănase frecventa astfel de locuri, mai ales „Capşa”, unde se întâlnea cu prietenii şi unde gusta din bucatele preferate - mâncăruri una şi una -, şi unde gusta cu plăcere din vinul de calitate al casei. Şi tot în 1938 este angajată la Teatrul „Alhambra”, condus de Nicolae Vlădoianu, iar în septembrie lansează, în spectacolul „Constelația Alhambrei”, cântecele de mare succes „Mi-am pus busuioc în păr” şi „Habar n-ai tu”, compuse de Ion Vasilescu, care la scurtă vreme aveau să fie imprimate la „Columbia”. Tot în spectacolele de revistă ale Tetrului Alhambra, Maria Tănase interpretează melodii din repertoriul francez, spaniol, sau negro spirituals.

 

Harry Brauner a găsit un diamant neșlefuit, Tănase o dă afară!

La 17 ani se bagă cu simbrie la „Bufet de 7 lei”, unde Sandu Eliad, regizor la Teatrul Evreiesc „Barașeum”, prinde drag de ea. Un deceniu de iubire. Eliad o scoate din mahala și-o duce-n lumea bună a Bucureștilor. I-o prezintă lui Harry Brauner, șmecher mare, tip cu ștaif, etnomuzicolog. Maria Tănase îi cântă acestuia natural, normal, ca la ea-n Cărămidari. Omul e lăsat mască. Trimite vorbă lui Titi Brăiloiu, directorul Arhivelor de Folclor. Îi zice că a găsit un diamant neșlefuit. E povățuită să meargă să culeagă cântece din satele românești. De la Brașov fură, în 1929, „Cine iubește și lasă”, viitorul său portstindard. În mai 1934, merge la Teatrul „Cărăbuș”, patronat de nemuritorul Constantin Tănase. Acesta îi schimbă numele în Elise Lamé, apoi în Mary Atanasiu și o obligă să se costumeze sexy. Refuză. „Fato, nu merg doi Tănase pe afiș”, îi aruncă patriarhul locului. „Coane Costică, om vedea!”, scoate ea baioneta. Peste doi ani, primea 2.000 de lei pe seară pentru a cânta, două ore, la un restaurant vis-a-vis de ”Cărăbuș”.Maria Tănase a înregistrat melodii din 1934 până în 1963.

 

Imprimă „Mansarda”, romanță de Nello Manzatti, la casa de discuri „Lifa Record”. Apoi trage și „Nuntă țigănească”, întâiul album. În vara lui 1937 e în studio, la „Columbia”. Pune pe vinil ”Cine iubește și lasă”, ”M-am jurat de mii de ori”. Titi Brăiloiu îi aduce taraf de oacheși, oamenii lui Costică Vraciu, din Gorj. Pe 28 februarie 1938 se ferchezuiește, deși e doar debutul radiofonic. Merge la emisiunea „Ora satului”, cu taraful lui Neluțu Matache din Argeș. Doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar. Cântă atât de bine, încat, de atunci până în ziua de azi, Radio România îi programează, săptămânal, melodii!!! Miezul de an o găsește la ”Luxandra”, stabiliment de lux, cu oamenii lui Petrică Moțoi. Nu uită

de unde a plecat, deși merge braț la braț cu succesul. Iubește să cânte la crâșmă. Azi e la „Scăricica”, mâine o vezi la „Neptun”, la „Parcul Aro”, sâmbătă e la „Wilson”, apoi la „Continental”. Duminica o apucă la „Prispa-naltă”, din Piața Obor. La spectacolele de la sate le zice fără microfon. Pentru că e zăpușeală, storci apă din cămeșoaiele orchestrei. Își suflecă mânecile și le spală. La București, la cumpăna dintre ani, leagă...14 restaurante, pentru a-i mulțumi pe toți. La îngemănarea nopții cu zorile e la „Capșa”, deși afară troienește. „După o noapte fosforescentă, găsește clientela cam deteriorată, în cămăși și fără cravată”. Refuză să cânte, cerând ținuta de rigoare: „Toată lumea la punct, haină și cravată!”, zice, apoi dă drumul la tril, își amintea impresarul ei, Gaby Michailescu.

 

Spectacolele Mariei Tănase erau adevărate zile de sărbătoare în satele și orașele României, pe acolo pe unde trecea

Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte, unde marele Nicolae Iorga o botează „Pasărea măiastră”. Toamna o găsește la Teatrul „Alhambra”, al lui Nicolae Vlădoianu. Pe 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York. Cântă alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu, iar Fănică Luca rupe în două al său nai. Se cunoaște bine cu George Enescu și mai mult decât bine cu Constantin Brâncuși... S-au iubit puternic, s-au despărțit „cu invective din partea neichii Costache”. Între astru și vârful de munte să tot fi fost vreo 36 de ani... Brâncuși o certa mereu: o dojenea: „Nu-ți mai irosi vocea de aur prin cârciumi!”, dar o şi elogia: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!...Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu” (Constantin Brâncuși către Maria Tănase).

La întoarcerea în țară debutează în cinematografie, chiar dacă nu are un rol. „Se aprind făcliile” este o adaptare după nuvela omonimă a lui Nicolae Porsenna, cu George Vraca ori Emil Botta. Maria Tănase cântă, este filmată, dar nu apare pe pelicula din 1939. Abia în 1942, N. Porsenna adaugă secvența respectivă. Debutul „adevărat” va avea loc în 1957, în „Ciulinii Bărăganului”, întâia peliculă și pentru... Florin Piersic. Spre sfârșitul lui 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară public. Din ordinul Ministerului Propagandei se produce un gest incalificabil: toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în arhiva Radiodifuziunii, precum și matrițele acestora de la casa de discuri „Columbia” sunt distruse, sub pretextul că melodiile distorsionau folclorul românesc autentic! În realitate, era vorba despre cercul de prieteni al artistei, cu Harry Brauner, cu Sandu Eliad... Ultimul concert dinaintea cenzurii e pe 20 octombrie 1940, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani. E condamnată, câteva luni, la arest la domiciliu. E atât de supărată, încât părăsește apartamentul somptuos, pentru a se muta în mahalaua Cărămidarilor, cea a copilăriei. Apropiații spun că nici măcar nu iese din casă spre a-și cumpăra pâine. Dar vremurile se schimbă și din ziarul „Timpul”, numărul 1356 din 16 februarie 1941, aflăm că Maria Tănase e, din nou, în programul radiofonic. „Pasărea măiastră” primise aprobarea să cânte.

Pleacă în Turcia, în turneu. La revenire, adună crema teatrului și muzicii din București cu care merge în fața răniților de război. Se bagă-n spionaj, iubindu-se cu francezul Maurice Négre, agentul Biroului 2 din Hexagon. Numele său începe să apară în dosarele Siguranței Statului. Gurile rele spun că ar fi avut o relație și cu Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informații (S.S.I.), dar dacă nu ai urcat pe Moldoveanu, poți critica Everestul? Un spion britanic o curtează atât de tare, încât îi propune să se stabilească, amândoi, în Turcia. Vremurile se schimbă. În 1952 este soluicitată  să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București. Acceptă, pentru că este vorba despre o catedră de cânt popular, nou creată. Le are eleve, printre altele, pe Natalia Șerbănescu, pe Ileana Constantinescu, pe Victoria Darvari. După o pauză discografică de 11 ani, imprimă, din nou, la Radio, dar și la „Electrecord”. E când protejată, când hulită. Primește Premiul de Stat (1955), apoi e unsă Artist Emerit (1957). Pe Gheorghe Gheorghiu-Dej îl irită extravaganțele ei, dar, pentru că e consumator de folclor, o primește cu brațele deschise și îi spune: „Maria noastră!”.

Michailescu istorisește cum că într-o seară, la „Capșa”, Maria Tănase a zărit o balerină. Era clar că e amărâtă, era clar că nu mâncase nimic. A chemat-o la ea acasă și i-a spus: „Alege-ți trei rochii, sunt ale tale!” După un turneu în Bulgaria, a lăsat toți banii translatoarei. Primea tone de flori. O chema pe Marița, i le dona ei, femeia le vindea. La Belgrad, după un concert imens, i-a făcut cadou costumul ei național Iovancăi Broz Tito, soția liderului iugoslav. Uneori intervenea la partid pentru nevoiașii care aveau nevoie de medicamente, de o casă, de o bursă de student. Obișnuia să intre în localurile modeste, să-și ochească foști prieteni și să le achite consumația, fără ca ei să știe!

 

„Fărămiță, ai acordeonul spart, mă, de ce mă trage așa, un curent?”

Fuma enorm. De fapt, nu fuma, „suda”. Și americane, „Pall Mall”, și Mărășești, de-ale noastre. Prin 1951 se găsește cu un alt imens, Fărămiță Lambru. Tânărul are 24 de ani, trage după el un imens pian de burtă.

- Săru’ mâna, doamnă!”, zice.

- Mă, știi „Astă iarnă era iarnă”?

- Păi se poate?

- Bagă!

Și Fărămiță încinge acordeonul, chiar acolo, pe holul teatrului. Are un ”Hohner” de 48 de bași. Femeile de serviciu, plasatoarele, mașiniștii, toată lumea se adună ca la urs. Concert ad-hoc.

- Fărămiță, abanosule, ești bun, te iau! Auzi, mă, dar ai burduful spart, ce naiba, că m-a tras un curent, așa...?, îl șicanează pe acordeonistul cu care va cânta până la moarte. Și, da, „Hohner”-ul avea burduful nițeluș ciupit...

Ambasadorul României la Berlin, Radu Crutzescu, îi face curte. N-are vreme. Ben Smith, un magnat al aluminiului, vine cu inelul de logodnă. Degeaba. Ajunge să-l cunoască pe Clery Sachelarie, boier scăpătat și patron la locanta „Wilson”, unde ea cânta de ani de zile. „E drept că se născuse bogat, dar, când s-au găsit, era complet lefter”, scrie Gaby Michailescu, cel care nu l-a înghițit niciodată pe Clery. „A devenit din mare moșier bărbatul Mariei Tănase”. Chiar dacă nu-i va fi fidelă, Sachelarie va rămâne soțul ei din decembrie 1950, de la căsătorie, până la finalul vieții.

În 1956 imprimă, la „Electrecord”, patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză. Joacă în filme, în piese de teatru, în scurt-metraje. Repertoriul său e imens. Cântă din toate zonele României, din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, hore, sârbe, învârtite, jienești, de dragoste, de petrecere, lăutărești, bocete. În primăvara lui 1963, când n-a adunat, încă, 50 de ani, i se face rău. E a patra zi a unui turneu prin Târgu-Jiu. Merge la spital. Îi zice doctorului să-i spună direct, să nu umble cu fofârlica: cancer la plămâni, fază avansată. Refuză spitalizarea. Spune că va termina de cântat aici, apoi o roagă pe Mia Braia, sora Ioanei Radu, să o înlocuiască. Rămâne pe scenă încă două săptămâni.

 

1.000.000 de oameni au condus-o pe ultimul drum! Bucureștiul a fost blocat o zi întreagă!

Pe 2 mai ajunge acasă, la București. Apucă o foaie și așterne câteva rânduri pentru Sachelarie: „Îți scriu acum, tătuță, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierți de tot, dacă poți, de tot ce ți-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit și niciodată să nu le socotești moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au mințit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaște. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, și împarte-le oamenilor, căci au fost curate și rare. Te voi aștepta, tătuță, oricât ți-o place ție să trăiești. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu știu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ți le cos, să fie cum am visat să-ți fie viața. Eu am să plec, și-ți mulțumesc pentru viața noastră. [...] Iar vouă, cele 49 de frunze verzi de primăvară și galbene în toamnă, pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă...”. Prima ei melodie. Cercul urma a se închide. Dacă tu, iubite cititorule, cunoști o despărțire mai frumoasă...

A plecat pe 22 iunie 1963. „Pasărea măiastră” a lăsat un testament: „După moarte, corpul nescăldat, numai șters cu alcool să fie la dispoziție medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la autopsie. Una dintre cele două cămăși albe de mătase pe care le am în dulap să fie puse pe sub rochia de pichet albă ce se găsește la spital și care se butonează în spate. Pe cap, să-mi pună pichetul de colțar alb, iar, în picioare, ciorapi albi scurți. […] Dacă se va putea și nu va fi greu aș vrea ca pe un drum secetos și dornic de apă să se facă o fântână”...

Pentru prima dată în istorie, a fost permisă transmiterea de imagini de la o înmormântare, la tv. şi conform martorilor, pe ultimul drum, către „Bellu”, a fost condusă de peste un milion de bucureșteni. Astăzi, locul său de odihnă nu arată prea bine. Cât despre fântână, a existat o propunere, în „Parcul Tineretului”, pe locul fostei mahalale a Cărămidarilor, de unde Maria își luase zborul. Dar, la 57 de ani de la plecarea sa, havuzul tot n-a apărut la loc secetos[2].

Foto Maria Tănase - Pinterest[3]

Aranjament foto - I.M.

---------------------------------------

[1] Radio România Cultural - https://radioromaniacultural.ro/portret-maria-tanase-un-fenomen-unic-in-muzica-romaneasca-debutul-la-radio-si-dragostea-pentru-brancusi-repere-ale-unei-existente-fascinante/ - 22 iunie 2020

[2] Cătălin Oprişan - https://www.ferratum.ro/maria-tanase-pasarea-maiastra-muzica-totul - Surse: „Adevărul”, „Maria cea fără de moarte”, „Filmat în România”

[3] foto https://ro.pinterest.com/pin/541909767640535840/

https://www.art-emis.ro/personalitati/maria-tanase-pasarea-maiastra-a-muzicii-romanesti