INDREPTAREA SI
INTOARCEREA FEȚEI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
aceia care doresc sa vada soarele îsi întorc fata spre el, asemenea facând si
pentru a privi orice altceva. Când vrem, de pilda, sa vedem un om sau un lucru
oarecare, ne îndreptam cu fata spre acesta. Asa, cei ce voiesc a vedea pe
Dumnezeu – vesnicul si duhovnicescul Soare – trebuie negresit sa se întoarca
spre El cu fata inimii lor si Îl vor zari prin credinta în vremea de acum si
fata catre fata în vremea de apoi. Domnul pretutindenea este si, de aceea,
oriunde am merge, umblam înaintea fetei Sale.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 127
FORFOTA ZILEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Daca oamenii consacra atât de mult timp
forfotei vietii zilnice, facându-ne pe noi sa-i asteptam în zadar pâna îsi
termina treburile, atunci de ce n-am face asa si noi, slujitorii lui Dumnezeu,
lucrând cele duhovnicesti fara graba, temeinic, cu tâlc, simtit, cu cea mai
mare evlavie si sârguinta înaintea lui Dumnezeu, citind rar, deslusit
rugaciunile? Mai bine sa astepte ei decât sa-i asteptam noi. Asa sa fie,
Doamne, la toate slujbele si la toate Tainele. Da-ne noua aceasta, „caci fara
Tine nu putem face nimic” (cf. Ioan 15, 5).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 261
RUGĂCIUNEA INIMII
Arhiepiscopul Iustinian Chira
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta puternica rugaciune o
poate rosti si calatorul si muncitorul de pe ogor, din fabrica sau din mina; si
copilul si tânarul si batrânul. Prin aceasta rugaciune noi putem curata
vazduhul duhovnicesc.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 114
GLASUL TAINIC
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Poate dispune, omul, de
bogatie, de ranguri, poate dispune, omul, de toate cele materiale, dar totusi
nu-i multumit. În adâncul fiintei lui, aude o voce: „Unde esti? Unde esti?” O
voce tainica, misterioasa se adreseaza omului, fapturii lui, din inima lui urca
spre ratiune, apoi îl face pe om sa gândeasca: cine suntem, unde ma aflu, a cui
suntem, de ce eu nu sunt linistit, de ce oare eu nu sunt multumit, oricâte
bunatati am eu – nu sunt multumit, oricâte haine frumoase am – vreau altele si mai
frumoase, oricâte lucruri mi se împlinesc pe acest pamânt – nu ma simt
împlinit! Vreau altceva, sunt mereu nemultumit, mereu însetat, duc mereu dorul
dupa ceva care nu exista! Dorul acesta, nostalgia aceasta care exista în
sufletul omului este dovada categorica a existentei, a Celui ce exista, a lui
Dumnezeu. Daca n-ar exista, dacă ar fi pustiu în spatiu, univers, nimeni n-ar
purta setea aceasta.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 27.
PIELEA NEAGRA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum nu poate etiopianul
sa-si schimbe pielea (din neagra în alba) si nici râsul blana lui tarcata, tot
asa nici voi nu puteti face binele dupa ce ati deprins raul: aceasta înseamna
ca raul se afla în noi de când am fost zamisliti, se afla în firea noastra
cazuta prin pacat si de aceea fara un har deosebit de Sus si fara ajutorul lui
Dumnezeu omul nu poate face prin el însusi un bine curat, si aproape toate
faptele lui bune pornesc din iubire de sine, dintr-un anumit calcul, lacomie,
falsa bunavointa, sete de marire, dorinta de a obtine slava omeneasca, sau din
frica, din starea de rob fata de puternicii lumii acesteia.
Sfantul Ioan din Kronstadt,
Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996,
p. 92
CLOSCA SI PUII
Sfantul Nicolae Velimirovici
Asa cum closca se îngrijeste
sa-si adune puii si-i hraneste si-i încalzeste, tot astfel si Mântuitorul îi
aduna pe cei credinciosi sub dreapta Sa. Hristos a vrut sa adune pe fiii
israelitilor si cu dragoste sa-i încalzeasca si sa-i hraneasca, însa ei s-au
lepadat de El. Prin urmare, în acest sens, „closca” Îl semnifica pe Hristos,
iar „puii” sunt simbol al ucenicilor Sai credinciosi.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 48
VIATA NOASTRA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Viata noastra, ce este ea oare?
Arderea unei lumânari. Ajunge sa sufle în ea Cel care a aprins-o ca sa se
stinga. Viata noastra, ce este ea oare? Drumul unui calator; odata ajuns la un
anumit soroc, portile i se deschid, îsi lasa hainele (trupul) si toiagul de
pelerin si intra în casa. Viata noastra, ce este ea oare? Îndelungat si sângeros
razboi pentru cucerirea adevaratei patrii si a adevaratei libertati. La capatul
razboiului esti fie învingator, fie învins, chemat de pe câmpul de lupta la
locul rasplatii ca sa primesti de la Dreptul Judecator fie rasplata si slava
vesnice, fie osânda si rusine vesnice.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 363
QUARC
Sfantul Ioan din Kronstadt
Oricare particula a universului,
cât ar fi ea de mica si de neînsemnata, prin faptul ca are o existenta proprie
aduce dovada ca Dumnezeu, Cel Ce pe toate le savârseste si le tine, exista. Ar
fi oare cu putinta sa existe materia si sa nu existe Dumnezeu, Creatorul a
toate? Nu! Fara El nu poate sa existe nimic, fara prezenta si sustinerea lui
Dumnezeu, n-ar putea exista, daca ar fi sa ramâna singur, nici macar un firicel
de praf. „Fara El nimic nu s-a facut, din ce s-a facut” (Ioan 1, 3).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 116
GANDUL POCAINTEI
Compozitorul Arvo Part
Omul, daca se pocaieste, de multe
se elibereaza. Iata, te duci la un prieten si îi spui tot ce ai pe inima si
deja îti este mai usor. Chiar si pentru un lucru atât de mic. Dar trebuie sa ne
pocaim din temelie. Omul trebuie sa se elibereze de aceasta povara. Daca
mergeti la un al treilea si îi spuneti ca, iata, aici am fost nedrept, pâna si
pentru aceasta deja s-a desprins de tine o bucatica [din povara ta]. Altfel,
acest venin te va otravi. Iar de te duci la un preot si te pocaiesti, te spovedesti
nu ca în fata unui om, ci ca înaintea lui Dumnezeu. Nu-i important ca Dumnezeu
este nevazut. Nu conteaza ca preotul poate este pacatos. Daca omul se pocaieste
sincer, se elibereaza. Noi, ce-i drept, ne-am obisnuit sa traim asa ca si cum
am pune varza la murat – tot împingem si împingem în noi, tot mai adânc, ca sa
încapa mai mult. Si apoi vine o zi când este deja cu neputinta sa mai traim
asa…
Compozitorul Arvo Part, Cantul
inimii, puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 116
APA FILTRATA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Postul învedereaza sau descopera cum
nu se poate mai bine neputintele, slabiciunile, scaderile sufletului, pacatele
si patimile sale, întocmai cum o apa statuta, tulbure, când începe sa fie
filtrata îsi scoate la iveala impuritatile si gânganiile care misuna prin ea.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 283.
IDEEA FIXA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Când îl vezi pe câte unul, silit
de diavolul, ca-si tine inima în prinsoarea vreunui lucru de nimic, având, cum
se spune, „une idée fixe”, care îl face sa sufere, sa-ti vorbeasca de ea pâna
te plictiseste, nu-ti iesi din fire, ci cunoscând ca aceasta e o boala
sufleteasca ce vine de la diavolul, fii blând si calm, îndreapta-te catre
Dumnezeu îndata si citeste în liniste, cu credinta nezdruncinata, troparul
icoanei celei nefacute de mâna: „Preacuratului Tau chip ne închinam, Bunule,
cerând iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit sa
Te înalti cu trupul pe Cruce ca sa izbavesti faptura Ta de chinurile
vrajmasului; pentru aceasta multumire îti aducem Tie, Celui ce cu bucurie ne
umpli pe toti, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea”.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 124
RUGACIUNEA SILITA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Rugaciunea silita naste fatarnicie,
îl face pe om incapabil de orice reflectie, apatic fata de toate, chiar si fata
de îndeplinirea obligatiilor sale. Aceasta ar trebui sa-i faca pe toti cei ce
se roaga asa sa-si îndrepte modul de a se ruga. Trebuie sa ne rugam cu drag, cu
vigoare, din inima. Nu din cauza supararilor si necazurilor si nici din
obligatie, „caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu voie buna” (2 Corinteni 9,
7).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 52-53
LAMAIA
Sfantul Simeon din Dajbabe
Precum nu este lamâie fara mireasma,
tot astfel nu este milostenie care sa treaca nerasplatita. Lamâia trebuie mai
întâi sa se coaca, iar rasplata trebuie sa-si astepte vremea.
Sfantul Simeon din Dajbabe, The
Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean, Ed. St. Herman, Platina,
SUA, 2010, p. 37-53
DORUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Acela nu e om daca nu-i este dor de
alt om… Chinul cel mai teribil al iadului este ca sufletele nu pot comunica
unul cu altul: fiecare îsi traieste propria catastrofa si nenorocire… Tuturor
ne e dor de toti. Altfel viata nu înseamna nimic.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 34-35.
IZVORUL NESECAT
Sfantul Teofan Zavoratul
Izvorul plin de apa care se
revarsa neîncetat, adapându-i cu îmbelsugare pe toti cei ce vin la el,
închipuie îmbelsugarea si nesecarea îndurarilor Tale, Doamne.
Tu esti Cela ce hranesti puterile
ceresti si toata suflarea de pe pamânt. Dorind mântuirea noastra, iubirea Ta se
pleaca singura catre noi, ca sa-i atraga si sa-i mântuiasca pe cei care vin la
ea.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 116
PIETRELE
Sfantul Nicolae Velimirovici
Piatra, care-L simbolizeaza pe
Hristos, simbolizeaza în acelasi timp si credinta cea tare întru El. Când
Apostolul Petru a recunoscut credinta sa întru Domnul, spunând: „Tu esti
Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel Viu!”, Domnul i-a raspuns: „Iar tu esti Petru
(numele lui Petru înseamna piatra), si pe aceasta piatra voi zidi Biserica
Mea”, adica pe credinta pe care el o marturisea. În acelasi fel Petru (piatra),
în Epistola sa, îi numeste pe credinciosi pietre vii: „Apropiati-va de El,
piatra cea vie, de oameni într-adevar neluata în seama, dar la Dumnezeu aleasa
si de pret. Si voi însiva, ca pietre vii, ziditi-va drept casa duhovniceasca”
(1 Petru 2, 4-5), caci toti aceia care se boteaza în numele lui Hristos se
îmbraca în Hristos si se aseamana lui Hristos. Pentru aceasta Apostolul Petru
îi nu meste pe crestini dupa cum si Hristos: pietre vii. Multimea pietrelor de
pe pamânt simbolizeaza multimea credinciosilor din toate timpurile, de la
începutul lumii pâna la sfârsitul ei. Luati aminte: Domnul a fagaduit lui
Avraam ca semintia sa întru dreapta credinta se va face fara seaman, „ca
nisipul de pe tarmul marii” (Facerea 22, 17).
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 32.
CUVANTUL CREATOR
Sfantul Ioan din Kronstadt
Si în gura noastra cuvântul este
creator, formând sunete articulate; o data cu cuvântul iese duhul viu al
omului, care nu se desparte de gând si de cuvânt. Dupa cum vedeti, cuvântul
prin însasi natura sa este creator chiar si în noi. Atunci de ce mai suntem
neîncrezatori si sceptici fata de forta creatoare a cuvântului? De pilda, când
ne rugam, de ce nu suntem convinsi ca aceasta slujire prin cuvânt ne aduce
negresit milostivirea Stapânului? Fiindca cuvântul îsi creeaza mereu trup
siesi. Sunetele distincte, vorbele puse pe hârtie, cartile nu sunt oare carnea
în care s-a îmbracat cuvântul? Dar noi n-am tinut seama de aceasta, am ajuns sa
credem ca este ceva ce nu merita o prea mare atentie. Nu numai firea
dumnezeiasca este creatoare, ci, prin darul dumnezeiesc, si firea creaturilor
Sale însufleti te, cu calauzirea lui Dumnezeu, Care a spus: „Cresteti si va
înmultiti” (Facerea 1, 28). Sub puterea lui Dumnezeu, sufletele creaturilor
însufletite îsi cresc lorusi trupuri. Astfel, oamenii prin puterea pe care le-a
dat-o Dumnezeu cresc si se înmultesc pe pamânt pâna în ziua de astazi. Oamenii
si animalele îsi fac cele de trebuinta vietii, dar mai ales omul, creatura prin
excelenta nascocitoare, care uimeste prin creativitatea sa infinita în toate
domeniile. Deoarece Dumnezeu-Cuvântul este Creatorul omniprezent, faptele Sale
sunt raspândite pretutindeni, desi nu la nesfârsit; creeaza, face si, daca este
de trebuinta, preface.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 436
TAIEREA VOII
Avva Dorotei
Si precum omul mergând pe drum si
aflând un bustean, si înlaturându-l mai face o parte din drumul lui, asa e cu
cel ce înainteaza taindu-si voia lui. Caci taindu-si voia lui câstiga
despatimirea si, prin despatimire, vine cu Dumnezeu la desavârsita nepatimire.
El poate, pe o scurta distanta de drum sa-si taie zece voi. El vede ceva cu
gândul si spune: „Ia seama acolo”, iar el zice gândului: „Nu iau seama”; si-si
taie voia lui. Caci nu ia seama. Iarasi, afla pe unii care îl clevetesc si
gândul îi spune: „Zi si tu cuvântul acesta”. Si el îsi taie voia si nu-l zice.
Si iarasi îi zice gândul: „Mergi întreaba pe bucatarul ce fierbe”. Si nu merge,
si-si taie voia lui. Vede iarasi ceva si gândul îi spune: „Întreaba cine a adus
aceasta?”. Si el îsi taie voia si nu întreaba. Si taind-o asa mereu, ajunge la
obisnuinta de a o taia, si începând de la cele mici ajunge sa taie cu liniste
si cele mari, si asa ajunge nici sa nu mai aiba peste tot voie. Si orice i s-ar
întâmpla îl lasa linistit ca si cum i-ar fi propriu. Si astfel, fara sa voiasca
sa faca voia lui, se afla facând-o întotdeauna pe aceasta. Caci neavând ceva al
sau, tot ce se face e al sau. Si asa se afla, cum am spus, neavând o
împatimire, si din despatimire, cum am spus, vine la nepatimire.
Avva Dorotei, Filocalia, vol. IX,
traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloaie, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2009,
p. 433
LATRATUL
Sfantul Paisie Aghioritul
Când gândurile va necajesc, sa nu le
dati absolut nici o importanta. Lasati câinii sa latre!
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica
filocalie, traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati,
2009, p. 52
STROPUL DE APA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fiecare gând, bun sau rau, fiecare
dorinta, intentie si cuvânt sau fapta fac sa se produca anumite schimbari în
inima: spre liniste sau spre neliniste, spre bucurie sau spre întristare,
acestea toate fiind determinate de actiunea pe care o exercita asupra inimii
Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, cel care se reflecta într-un suflet
binecredincios, întocmai ca soarele într-un strop de apa. Cu cât este mai
curata picatura, cu atât mai buna si mai deslusita este imaginea reflectata; cu
cât este mai tulbure, cu atât este mai neclara, iar atunci când sufletul se
afla într-o stare de necuratie si întunecare extrema, nu se mai reflecta nimic,
sufletul ramânând cufundat în bezna duhovniceasca si în totala insensibilitate.
Un asemenea om are ochi, dar nu vede, are urechi, dar nu aude.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 13
ARTA MARTURISITOARE
Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Cultura poate fi purtatoare de evlavie
crestina. În Rusia, în anii sovietici, când literatura religioasa era
inaccesibila, oamenii au învatat despre Dumnezeu din lucrarile clasicilor rusi.
Era cu neputinta sa cumperi sau sa gasesti la biblioteca scrierile Sfântului
Isaac Sirul, însa am avut acces la scrierile staretului Zosima din Fratii
Karamazov, care au fost inspirate de lucrarile Sfântului Isaac. Literatura,
arta si muzica rusa din secolul al XIX-lea, desi seculare în forma, au pastrat
o legatura launtrica profunda cu temeliile lor religioase originare. Iar de-a
lungul perioadei sovietice, cultura rusa din secolul al XIX-lea a îndeplinit
misiunea care, în împrejurari normale, ar fi fost lucrarea Bisericii.
Acum, ca prigonirea religioasa a luat
sfârsit, Biserica a intrat în arena libertatii: nu sunt piedici în calea
misiunii ei. Între Biserica si cultura era un zid, construit artificial în
vremurile sovietice. Dar acum nu mai este asa. Slujitorii Bisericii sunt liberi
sa conlucreze îndeaproape cu oamenii din lumea artelor si a culturii pentru a
lumina lumea. Biserica, arta si cultura sunt împreuna-partase la un câmp misionar
comun si împreuna iau asupra-le sarcina comuna de a raspândi luminare.
Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul
inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean
& Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 16-17
ANCORA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Stii tu oare, crestine, ce fac
marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând nadejde de scapare, ei
arunca ancora în adâncul marii si o întepenesc în pamânt, pentru ca în acest
chip sa poata salva corabia si pe ei dimpreuna cu ea; si astfel scapa de la
înec. Urmând întocmai pilda acelor corabieri, asa li se cuvine sa faca si
crestinilor care umbla pe marea lumii acesteia, fiind purtati de corabia
Sfintei Biserici. Atunci când satana ridica asupra lor furtuna ispitelor,
nevoilor si nenorocirilor, ei trebuie sa lepede toata nadejdea omeneasca si sa
alerge la Dumnezeu, întarindu-si în dragostea Lui inimile zdruncinate si
ravasite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea sa-i îndeparteze pe ei
vrajmasul si sa-i înece în adâncul pacatelor si al faradelegilor? Întru
dragostea Domnului li se cuvine sa-si întareasca atunci corabioara inimii lor.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 131
RANDUIELILE ARTISTULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa ale cui rânduieli si legi se
savârseste zamislirea, formarea si cresterea trupului omenesc în pântecele
mamei, maturizarea lui si iesirea la lumina a organismului omenesc deplin? Dupa
ale cui rânduieli sunt consumate mâncarea si bautura, sunt potolite foamea si
setea, se savârseste hranirea trupului nostru? Cine a gândit si a zidit asa o
minunata felurime a nenumaratelor roade gustoase pentru limba si preafrumoase
la aratare ale pamântului, ce cu întelepciune si gust ales au fost rânduite si
pregatite spre hrana si desfatarea noastra? Dupa ale cui rânduieli este
prelucrat în trupul nostru sângele, fara de care viata omului nu este cu
putinta? Oare nu dupa ale Preamarelui Întelept si Artist, Atotdesavârsitului,
Celui Fara de început si Atotputernicului nostru Domn si Dumnezeu? Deci, cazi
în pulbere, da multumita, cucerniceste-te înaintea Lui, iubeste-L, însa si
teme-te de Dânsul de nu faci voia Lui, daca nu te supui Lui.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul
viu – ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 12-13
MATERIE SI SPIRIT
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Dupa ce vom parasi starea de corp,
ne vom cunoaste mult mai adânc, vom cunoaste mult mai în esenta lucrurile, mult
mai durabil. Stiintific, asta este materie, dar nu se poate spune, în esenta,
ce e materia. Pai poti spune ca e lucru, e pamânt, e nu stiu ce, dar în esenta
ce-i materia? Pentru ca acest lucru, materia, în esenta, ce-i de fapt? Nimeni
nu poate sa raspunda. Se poate spune din ce-i compusa. Din atâtea toate cele pe
care le stie fiecare om care a facut un pic de scoala si care stie ca materia e
compusa din diferite elemente, dar în sine ce-i materia nimeni nu poate
raspunde. Materie si spirit. Spirit si materie. Cine reuseste sa sincronizeze
aceste doua realitati cutremuratoare, acela vede cu uimire ivindu-se în fata
lui Împaratia lui Dumnezeu, care nu este altceva decât atingerea desavârsita a
telului pentru care exista viata. Acela vede în viata lui înmugurind lucruri
nebanuite în toate ramurile: spiritual, intelectual, social si fizic chiar.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Convorbiri in amurg, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 114
ARMONIA DINTRE TRUP SI SUFLET
Sfantul Nectarie al Eghinei
Armonia dintre trupul omului si
sufletul sau rational a ajuns la o asa masura, încât cercetatorul nu e în stare
sa aprecieze nivelul si dimensiunea acesteia si nu poate decât sa laude cuprins
de uimire întelepciunea absoluta a dumnezeiescului Creator, Care a orânduit
astfel armonios relatiile necesare dintre toate partile trupului si suflet,
încât întotdeauna si în orice vreme trupul sa fie capabil si în stare sa
împlineasca liber si fara vreo piedica orice nevoie a sufletului.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 27-28
TOATA SUFLAREA PAMANTULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Toata suflarea pamântului rasufla,
adica nu poate trai fara aer. Toate fapturile rationale si libere traiesc prin
Duhul Sfânt ca si cum ar respira aerul, nu pot ramâne în viata fara El. „Prin
Duhul Sfânt tot sufletul viaza” (Antifon utrenie, glas 4). Nu uitati ca Duhul
Sfânt se afla fata de sufletul vostru în aceeasi relatie ca si trupul fata de
aer.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 463
LUMEA E CA FUMUL
Sfantul Teofan Zavoratul
Placute sunt, lume, vremurile tale si
anii tai, însa trec ca fumul. Te asemeni unui vis ce piere, si zilele tale sunt
ca o umbra; seara ta trece repede, dimineata ta nu e îndelunga; ceasurile tale alearga
catre sfârsit, care de care mai repede... Grabeste-te, pacatosule, sa primesti
iertare pâna când mai straluceste pentru tine lumina zilei.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 126.
PUTEREA INIMII
Sfantul Luca al Crimeei
Oricât de îndoielnic li s-ar parea
celor necredinciosi, noi afirmam ca prin intermediul inimii putem percepe
anumite cuvinte ca insuflari ale lui Dumnezeu. Iar aceasta nu sta numai în
putinta celor sfinti. De pilda si eu, asemenea multora, nu o singura data am
trait aceasta extrem de intens si cu o adânca emotie duhovniceasca. Citind sau
ascultând cuvintele Sfintei Scripturi, dintr-o data eram cuprins de un simtamânt
cutremurator ca acestea sunt cuvinte ale lui Dumnezeu, adresate nemijlocit mie.
Ele sunau pentru mine asemenea unui tunet, asemenea fulgerului strabateau
mintea si inima mea. Absolut pe neasteptate, fraze aparte parca se desprindeau
pentru mine din contextul Scripturii, erau învesmântate în lumina stralucitoare
si se întipareau în chip de nesters în constiinta mea. Si întotdeauna aceste
fraze asemenea fulgerului – cuvinte a le lui Dumnezeu – erau în acel moment
pentru mine cele mai importante si cele mai necesare insuflari, povatuiri si
chiar prorocii, care nestramutat s-au plinit mai târziu. Puterea lor a fost
uneori colosala, cutremuratoare, de necomparat cu puterea unor oarecare
influente psihice.
Sfantul Luca al Crimeei, Puterea
inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 30-31
CASA LUI DUMNEZEU
Sfantul Ioan din Kronstadt
Traiesti în casa lui Dumnezeu
într-o lume minunata; te bucuri fara plata de toate darurile bunatatii si
marinimiei lui Dumnezeu, care îti sunt date din belsug de la natura, tot pe
degeaba; traiesti în casa lui Dumnezeu, în Biserica, în obstea celor mântuiti,
bucurându-te de toate darurile harului, pentru a ta mântuire. Deci nici tu nu
sta la îndoiala si, pe cât îti este cu putinta, fa bine fratelui tau; fii bun
chiar si cu cei nemultumitori si rai, ca sa poti fi „fiu al Celui Preaînalt”
(cf. Luca 6, 35). Primeste pe toata lumea cu bucurie în casa ta, cunoscând ca
si tu traiesti, fara a da ceva în schimb, în casa lui Dumnezeu, în acea casa a
lui Dumnezeu spirituala si universala care este Biserica, cea care te
pregateste pentru viata vesnica. Ospateaza-i cu bucurie si fara sa le ceri
nimic în sch imb pe cei ce vin în casa ta si nu uita ca si tu te ospatezi
zilnic de la masa Stapânului, cu însusi Preacuratul Sau Trup si Sânge.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 346
CEL MAI BUN BUCATAR
Parintele Paisie Olaru
Stând batrânul Parinte Paisie
într-o zi de vorba cu ucenicii sai, i-au cerut cuvânt de folos sufletesc, iar
el le-a raspuns: Iata ce, parintilor. Fiecare îsi pregateste mâncarea dupa
gustul si placul sau. Daca i se pare dulce, o mai acreste, daca i se pare
nesarata, îi mai pune putina sare si verdeturi si o face cum îi place; si daca
îi place lui, place la toti. Eu asa cred. Tot asa se întâmpla si cu viata
duhovniceasca a fiecaruia. Fiecare dintre noi îsi pregateste mântuirea dupa cum
crede el, cum voieste si cum poate, dupa râvna si harul pe care i le-a dat
Dumnezeu. Spun batrânii ca foamea este cel mai bun bucatar, iar saracia cel mai
bun gospodar. Tot asa si cu mântuirea sufletului nostru. Râvna, rugaciunea si
smerenia ajuta cel mai mult pe calea mântuirii.
Parintele Paisie Olaru, Parintele
Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de Arhimandrit Ioanichie
Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 35-36
SCRISOARE PASTORALA –
429
Scrisoare pastorală
Foaie periodică,
gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XX(2020),
nr. 429(1 –15 Septembrie)
Dragii mei enoriași!
Proprietate,
proprietar, beneficiar. În Evanghelia din Duminica a XIII-a de
după Rusalii întâlnim un caz deosebit, care privește atât istoria mântuirii
neamului omenesc, cât și câteva aspecte de drept cutumiar, adică obișnuielnic.
Să le luăm pe rând:
-
Evanghelia din duminica menționată este
o pildă sau parabolă spusă de Mântuitorul. Ea ne prezintă pe un om bogat, care
a sădit vie, a împrejmuit-o. a zidit într-însa teasc și a încredințat-o unor
muncitori ca să i-o întrețină. A stabilit cu aceștia care sunt îndatoririle și
drepturile lor, adică ce trebuie să facă ei și ce recompensă trebuie să
primească de la stăpânul viei. Înțelegem din text că plata urma să se facă în
natură, adică în produse, în struguri. Nu ni se spune procentul ce urmau să-l
ia lucrătorii și ce procent stăpânul, dar, de obicei acesta era de 50%, iar în
alte cazuri procentele erau altele. N-are
asta importanță aici;
-
Istorioara este o povestire cu tâlc.
Întâlnim multe astfel de pilde sau parabole în Sfânta Scriptură. Ele erau ușor
de reținut chiar și de ascultătorii cei mai simpli, de oamenii fără carte, puteau fi transmise mai departe prin viu
grai; ele cuprindeau în mod cifrat, tainic, adevăruri adânci, pe care le
înțelegeau cei învățați. Uneori o pildă de câteva cuvinte cuprindea rezumatul
unei învățături adânci, care ar fi
necesitat tratate mari de teorie;
-
Pilda
în discuție o putem socoti un adevărat rezumat al Vechiului Testament. Stăpânul
viei nu era altul decât Dumnezeu. Via
era lumea, creația și proprietatea lui Dumnezeu. Lucrătorii tocmiți să lucreze
via erau evreii, adică poporul lui Israel, ales de Dumnezeu ca să mențină
trează credința în Dumnezeu cel adevărat, creatorul cerului și al pământului.
Poporul acesta se depărtase de multe ori de la menirea sa, îmbrățișase adesea
religiile popoarelor cu care intrase în contact, părăsise credința în Dumnezeu.
Stăpânul ,,viei” le-a trimis mai mulți slujitori devotați ai săi, adică profeți
sau prooroci, care să le trezească conștiința, să le arate greșeala ce-au
făcut-o, să-i întoarcă la Dumnezeu cel adevărat și la credința adevărată. De la
unii din aceștia ne-au rămas cărți, care se regăsesc în Vechiul Testament,
adică în prima parte a Bibliei, de alții doar aflăm câte ceva din Sfânta
Scriptură. Pe majoritatea unor astfel de trimiși evreii i-au ucis în cele mai
sălbatice moduri. În final Dumnezeu a trimis pe Însuși Fiul Său, adică pe
Mântuitorul Iisus Hristos. Nu numai că nu s-au rușinat de Fiul lui Dumnezeu,
dar L-au batjocorit, l-au torturat și l-au răstignit, după cum bine știm. Fără
îndoială, că Dumnezeu nu se va lăsa batjocorit și nu va lăsa nepedepsiți pe cei
care s-au purtat în felul acesta față de trimișii Lui și față de Fiul Lui. Iată
cum această povestioară de câteva rânduri spune lucruri foarte profunde, ne
descoperă o adevărată teologie;
-
Pilda în discuție ne pune în fața unei
probleme de drept. La început a fost vorba de Drept cutumiar, adică de drept
obișnuielnic, care a existat la toate popoarele înainte de a exista dreptul
scris, dar și de drept civil, care a diferit de la un popor la altul. Înțelegerea
dintre stăpânul viei și lucrători se făcea pe baza unui Drept cutumiar, adică
bazat pe obiceiul pământului, obiceiul moștenit din moși-strămoși, obiceiul
nescris în legi și coduri de legi. Unul era proprietarul, alții muncitorii.
Aceștia își vindeau munca proprietarului, iar acesta le-o plătea, dându-le un
anumit procent, conform înțelegerii dintre ei, din produsul muncii, respectiv
din struguri. După ce se termina munca, stăpânul hotăra dacă mai ține
muncitorii respectivi în via sa ori îi trimite acasă. Muncitorii din pildă au o
strămutare de conștiință. Ei își depășesc rolul în mod voit, cu bună știință.
Ei nu se mai socotesc beneficiari, angajați, ci stăpâni deplini asupra
pământului. Nu mai înțeleg că este normal și legal să-i dea stăpânului dijma de
pe terenul respectiv, ci, în mod violent, își impun voința, acaparează
proprietatea stăpânului. Pentru aceasta recurg la crime abominabile, ucigând
slujitorii și pe însuși Fiul Stăpânului, în speranța că astfel vor rămâne
proprietari de fapt și de drept. La nici un popor nu a existat o lege care să
consfințească o asemenea ,,împroprietărire” prin forță, prin jaf și prin
ucidere. Sentința se întrevede din cuvintele Sfintei Evanghelii: ,,pe cei răi
cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da partea sa!”
-
Raportăm împrejurările din Sfânta
Evanghelie la mentalitatea poporului român. Vom fi uimiți, când vom înțelege
câtă bună-cuviință și câtă înțelepciune se păstrează în sufletul, în
mentalitatea lui. Românul nu a pretins niciodată că este stăpânul cu adevărat
al pământului. Pentru el pământul a fost al lui Dumnezeu, Marele Proprietar, al
domnului țării, ca reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ. Pe cel ce a deținut
pământ l-a socotit ca fiind un administrator, un lucrător, dar nu stăpân
absolut. Avem în vedere o cunoscută zicală românească: ,,Mare e grădina lui Dumnezeu!” și
vom zăbovi puțin asupra ei.
Zicala o întâlnim adesea în vorbirea obişnuită. Ea se
referă la cazuri izolate, în care cel vizat deviază de la gândirea, vorbirea
sau activitatea normală, cuviincioasă, raţională.
Omul din popor, bazat pe o concepţie clară, creştinească,
despre lume şi viaţă, filtrează întreaga realitate socială prin prisma gândirii
sale, calificând-o ca atare. El are un cod moral, un criteriu de referinţă bine
conturat şi, în funcţie de aceasta, analizează faptele sale şi ale altora,
alege între bine şi rău. Tot ceea ce nu este conform cu mentalitatea sa este un
fals, un atentat la bunele moravuri, la credinţă, la convieţuirea socială. E
firesc să fie aşa. Noi avem o tradiţie şi o civilizaţie multimilenară, în
cadrul cărora s-au cristalizat cutume, legi nescrise, de la care nu putem să ne
abatem fără să fim sancţionaţi de societate.
Câteva exemple concrete de folosire a expresiei în
discuţie sunt edificatoare: când un ateu vorbeşte unui grup despre nonexistenţa
lui Dumnezeu sau când un sectar spune că nu trebuie să cinstim pe Maica
Domnului, sfinţii, Sfânta Cruce, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, omul din
popor priveşte la cel în cauză ca la un rătăcit mintal, clatină din cap, se
îndepărtează şi spune pentru sine şi pentru ceilalţi: „Mare-i grădina lui
Dumnezeu!“ Tot aşa se întâmplă când românul asistă la acte de bravadă, de
circ, când cineva vrea cu tot dinadinsul să impresioneze prin acte neobişnuite.
Tot aşa se spune la vederea unor beţivi, unor hoţi şi criminali. Acesta este un
înțeles al expresiei.
Expresia are un conţinut profund teologic, este originală
şi tocmai de aceea merită toată atenţia. În Sfânta Scriptură o întâlnim
în forma: „În casa tatălui Meu multe lăcaşuri sunt“ (Ioan, XIV,
2). Cuvintele aparţineau însă Mântuitorului şi omul din popor, credinciosul,
nu-şi putea permite să le rostească aşa, oriunde şi oricum. Erau cuvinte
sfinte. El le-a tradus „pre limba sa“. Şi i-a reuşit de minune! În Sfânta
Scriptură „grădină a lui Dumnezeu“ este numit raiul, Edenul: „Dumnezeu
a sădit o grădină în Eden“ (Fac., II, 8): „Domnul Dumnezeu a luat
pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului“ (Fac., II, 15); „El va
face pustia lui ca un Rai..., ca o grădină a Domnului“ (Is., LI, 3)
ş.a. După cum se poate observa, românul nu se limitează la rai, ci extinde
noţiunea de grădină asupra întregii creaţii. Sesizăm parcă un ecou din Mioriţa: „Pe-un picior de plai, /
Pe-o gură de rai“. Alăturarea celor două noţiuni, în cazul de faţă, mi se
pare extraordinară: cadrul natural de existenţă este definit drept „grădină
a lui Dumnezeu“, iar „Grădina lui Dumnezeu“, în Sfânta Scriptură
este raiul. Dar omul este „gonit“ din rai, un pedepsit. Iată cum românul se
consideră un „reabilitat“ în contextul existenţei. Şi, şi-a zis românul, atunci
natura de ce nu ar fi „grădina“ lui Dumnezeu, raiul? Dar omul e nevoit
să muncească din greu pentru a-şi câştiga existenţa, ceea ce în raiul originar
nu se întâmplă. Ei aş! De muncă să se vaite el?! Dar munca nu a fost socotită
de român ca un blestem, ca un chin, ci ca o binecuvântare, ca o bucurie a
vieţii. În muncă şi-a găsit împlinirea, idealul vieţii, aşa că numai pentru
atât nu trebuie socotit că natura înconjurătoare, lumea cu toate ale sale, nu
poate fi „grădina lui Dumnezeu“.
Existenţa unei grădini presupune imediat existenţa grădinarului,
proprietarului. Vorba lui Voltaire: „Universul mă încântă şi nici pot
gândi măcar,/ Că poate exista ceasul fără un ceasornicar“. Just. Grădina
românului adevărat, a ţăranului român este un loc lucrat cu grijă, cu multă
migală, un loc îngrădit, păzit, ocrotit. Este un loc „al grădinarului“,
al proprietarului, al gospodarului, nu al oricui, în ea nu poate intra oricine,
decât cel pe care-l acceptă stăpânul. Altfel, musafirul ar fi un intrus, un
hoţ. În grădină nu poate creşte orice plantă, orice buruiană. Ochiul
grădinarului veghează, mâna lui pliveşte, uneltele nu pregetă să lucreze şi să
scoată buruienile nefolositoare, dăunătoare, din rădăcină. Grădinarul cultivă
multe feluri de plante în grădina sa, iar din acestea mai multe soiuri. Vom
întâlni pomi, vie, legume, zarzavaturi, condimente, plante medicinale etc. Ştie
grădinarul ce-i trebuie pentru casa domniei-sale, ştie şi ce se caută pe piaţă!
Grădina de care vorbeşte zicala noastră nu-i o grădină
oarecare, ci e „grădina lui Dumnezeu“.
Pentru cel neiniţiat, deruta e aproape. Se va întreba de îndată: unde se află
această grădină? A doua întrebare decurge în mod logic: cum de se află în
grădina lui Dumnezeu asemenea specimene? Românul zâmbeşte cu înţelegere şi
răbdare. Ştie el ce ştie! Şi nu e rău aşa! Pentru el „grădina lui Dumnezeu“
este însăşi creaţia în totalitatea ei. Este lumea văzută şi nevăzută. Dumnezeu
a făcut-o, o conduce, o ocroteşte, o îngrijeşte. Fără El, toate s-ar usca.
Nimic nu există fără ştirea şi fără voia lui Dumnezeu. Chiar şi buruienile,
aparent nefolositoare sau dăunătoare, sunt zidite de grădinar şi lăsate să
crească. De ce? Ştie Dumnezeu de ce! E grădina Lui şi nu-L putem noi obliga să
ne dea socoteală ce cultivă în grădină. Tot aşa este şi cu oamenii. Toţi suntem
din grădina lui Dumnezeu, buni sau răi. Toţi suntem creaţia Lui. Noi nu suntem
îndreptăţiţi să judecăm lumea şi semenii, decât doar dacă avem un mandat
special pentru aceasta. Nu avem dreptul să plivim, să distrugem semenii care ni
se par nouă că nu sunt „de soi“. Este treaba lui Dumnezeu. Noi avem
datoria să ne străduim a-i îndrepta, a-i readuce pe calea cea bună, a
credinţei, a omeniei, a bunei-cuviinţe. Dacă nu putem, să-L lăsăm pe Dumnezeu
să împlinească cele ce ne sunt cu neputinţă nouă. Românul autentic nu dispreţuieşte
pe fratele decăzut din punct de vedere moral, intelectual. Chiar şi despre
nebuni el spune acelaşi lucru: „Mare-i grădina lui Dumnezeu!“ Expresia
denotă o exemplară modestie şi bună-cuviinţă. Omul din popor acceptă existenţa,
aşa cum îi este dată, nu cârteşte împotriva lui Dumnezeu, nu-L acuză că e
nedrept sau nepăsător, că nu poate răbda atâţia „trăsniţi“. Românul
respectă proprietatea fiecăruia. Ar putea fi altfel faţă de Dumnezeu? Bineînţeles că nu. Cum ar putea să-L hulească
pe Dumnezeu sau creaţia Lui? Ar fi un „amestec în treburile interne“ şi
aceasta nu e în firea noastră. Chiar şi cel rău are un rost al lui în lume şi
Dumnezeu este singurul care i-l cunoaşte. Iuda a fost un apostol şi a sfârşit
prin a fi un trădător şi un sinucigaş, tâlharul de pe cruce s-a mântuit, Maria
Magdalena dintr-o femeie de moravuri uşoare a devenit o sfântă. Poate tocmai „buruienile“,
care ni se par nouă nefolositoare sau dăunătoare, sunt plante medicinale,
menite să trateze boli socotite incurabile. Grădinarul, Marele Grădinar, ştie
ce şi cum. În grădina Lui, în marea Lui grădină, suntem şi noi un firicel. Atât
şi nimic mai mult. Să dăm slavă lui Dumnezeu Cel ce ţine şi ocroteşte grădina
Sa, iar de cei despre care spunem, dând din cap cu compătimire: „Mare-i
grădina lui Dumnezeu!“ să ne ferim cu prudenţă.
În spiritul unei asemenea concepții, cu siguranță că dacă
lucrătorii viei din parabolă ar fi fost
români, n-ar fi procedat ca cei despre care vorbește Mântuitorul. În nici un
caz!
-
Parabola ne face ne amintim și de câteva
aspecte legislative de la noi, astfel.
a) Înainte
de Revoluție, se socotea că pământul care fusese al țăranului devenise al statului sau al ceapeului. Țăranul avea
,,în folosință” cei 30 de ari numiți ,,lot ajutător”. Nici chiar pământul de
sub casă nu era al proprietarului casei, ci tot al statului sau al ceapeului.
Se arunca praf în ochi mulțimii, spunându-i-se că ,,toți suntem proprietari,
toți beneficiari”, numai că produsul era luat de stat, iar celor ce munceau li
se dădea cel mai adesea praful de pe tobă.
b) După
Revoluție, a apărut alt concept:
,,pământul este al cui îl muncește!” E ceva ,,evreiesc” în afirmație! În spiritul
mentalității țăranului român, iarăși mi se pare o aberație, o ilegalitate.
Proprietatea respectivă a fost obținută de proprietar prin moștenire, prin
cumpărare, prin schimb etc. Dacă proprietarul este bătrân, bolnav, dus peste
mări și țări, nu i se poate anula dreptul
de proprietate. Cel care muncește pământul îl muncește și-și ia plata
sa, dar nu devine proprietar. Chiar dacă acest obicei ciudat este legiferat,
legile respective nu au fost alcătuite în spiritul mentalității românești
străvechi. Dacă legiuitorii sunt români cu adevărat, ar trebui să ia aminte și
să facă ceea ce s-ar mai putea face pentru remedierea situației.
Iată câte învățături și subiecte de meditație ne oferă o
pildă a Mântuitorului!
*
Suflet
călător(III). În cartea
Domnului Cornel Boteanu descoperim o lume, un univers fascinant, care leagă
cele două lumi. Pe lângă materialele culese de pe teren, autorul face ample
analize științifice, dovedindu-se a fi un etnolog redutabil.
Sufletul are de parcurs o cale lungă, plină de obstacole
și necunoscute. În unele variante este dus de Mântuitorul Iisus Hristos călare,
cum am prezentat în numărul precedent. În altele sufletul însuși încalecă pe un
cal mohorât cu aripi, care-l va duce în lumea de dincolo. Imaginea ne amintește
de caii năzdrăvani din povești, care duceau pe fii de împărați dintr-o lume-n
altă lume, de pe un tărâm pe altul, din lumea aceasta în lumea tinereții fără
bătrânețe și a vieții fără de moarte. Calul fermecat nu numai că zbura peste
munți și văi, peste mări și țări, peste sate și cetăți, dar știa toate tainele
și capcanele drumului, avea putere și meșteșug să rezolve toate problemele
călătoriei și iată că și acum, sufletului mortului, indiferent de ce condiție
socială ar fi fost el, i se pune la dispoziție tot un astfel de mijloc de
transport! În alte variante ale cântării Zorilor cel care transportă sufletul
în lumea de dincolo este o pasăre măiastră, pasărea – suflet sau sufletul –
pasăre. Imaginea ei este redată în mod stilizat pe crucile de lemn din multe
sate. Partea de sus a crucii este unită cu vârfurile brațelor crucii prin niște
scânduri, formând astfel un triunghi isoscel, care ne amintește de cârdurile
păsărilor călătoare ce brăzdează cerul primăvara și toamna. În unele variante,
sufletul merge singur pe cărări necunoscute, prin tot felul de locuri fie
periculoase, fie îmbietoare. Sufletul merge plutind, uneori zburând peste ape,
peste prăpăstii, peste alte obstacole.
Dacă sufletul a fost curățit de păcate prin Taina Sfintei
Spovedanii și a Sfintei Împărtășanii, urmează și trupul să fie îmbăiat și apoi
primenit cu haine noi, nefolosite, pregătite încă din timpul vieții. Spălarea
aceasta amintește de Taina Sfântului Botez, prin care copilul intră în viața
pământească. În limbajul bisericesc se folosește expresia ,,a se naște în
ceruri” despre cel ce decedează. Așadar, cel ce moare aici se naște dincolo,
moare ca să se nască în veșnicie. El nu este un oarecare. Este ,,fiul adoptiv
al lui Dumnezeu”, devenit astfel prin jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. El
este ,,chipul lui Dumnezeu” și se
reîntoarce la Dumnezeu. Nu ar putea să fie altfel o astfel de personalitate
decât curată sub toate aspectele, primenită, ca un fiu de împărat, moștenitor
al împărăției cerurilor. Mai mult, în Oltenia la sicriu sau copârșeu i se spune
tron, ceea ce ne duce cu gândul la scaunul împăratului, regelui,
ierarhului. Ne amintim că la cununie se pun pe capul mirilor coroane ca la
împărați. În ultimele momente ale vieții, el s-a împăcat cu rudele și
prietenii, cu consătenii și cunoscuții, și-a cerut iertare și a iertat. Acest
proces se continuă în toate nopțile de dinainte de înmormântare. Priveghiul
însuși devine prima judecată a celui mort, în sensul că cei prezenți deapănă
amintiri, fapte, întâmplări, vorbe ale defunctului din timpul vieții, căutând
să scoată în evidență trăsăturile lui nobile, precum bunătatea, înțelepciunea,
altruismul, dreptatea etc. După aceste amintiri, urmează glume, ghidușii, care
stârnesc râsul celor prezenți. Dar râsul denotă starea de împăcare. Omul
supărat nu râde, nu face glume. Așadar, sufletul decedatului lasă în lume numai
păreri bune despre el, veselie, dovezi incontestabile că nu are datorii
neplătite, că nu este în dușmănie cu nimeni(Va
urma).
*
Povață. Cu acest
titlu Doamna Andreea Văduva publică
o poezie de suflet cu acest titlu,
pe care am găsit-o pe internet. Ea amintește de poetul nordic Rudyard
Kipling sau de Traian Dorz. Iat-o!
,,Când inima ți-e
grea
Și ochii ți-s
prea triști,
Învață de la
piatră
Prin geruri să
reziști!
Când oamenii de
lângă
Te calcă, fără
scuză,
Arată-le
iertarea,
….Învață de la
frunză!
Când ești plecat
departe
Și gândul îți
oftează,
Întoarce-te la
,,cuib”!
….Învață de la
barză!
Când lipsuri te
sufocă
Și-ai obosit să
strângi,
….Învață de la
ploaie,
Ca uneori să
plângi!
Când nouri mari
de humă
Par să
te-nconjoare,
Fii rază printre
ei….!
Învață de la
soare!
Când alții te
vor altfel,
Ca să ,,câștigi”
un loc,
….Învață de la
brad,
Să nu te schimbi
deloc!
Când necazul
lovește,
Nu te lăsa
înfrânt,
Mângâie tot în
juru-ți,
….Învață de la
vânt!
Când viața pare
strâmbă
Și te saturi de
ea,
…..Învață de la
fluture,
Să o trăiești…
așa!”
*
In memoriam: Pr. Prof. Sanda Teofil. A fost printre cei dintâi profesori pe care
i-am cunoscut la Seminarul Teologic din Craiova. Dânsul era profesor de muzică,
iar muzica era hotărâtoare pentru un elev de la acea școală. Mai întâi că
muzica era eliminatorie la examenul de admitere. Ea și vizita medicală. Așa cum
nu putea deveni elev, iar mai târziu preot, cineva care era orb, chior, olog,
șchiop, ciung sau cu o altă infirmitate trupească, tot așa nu putea să intre cineva
care nu avea voce și ureche muzicală. Abia după ce erau trecute aceste două
probe, se putea intra în examenul propriu-zis la celelalte obiecte.
În timpul școlii, muzica era poate mai grea decât greaca
și latina. Aveam șapte ore de muzică pe săptămână, patru de muzică psaltică,
două de muzică liniară și una de muzică practică. De dimineața până seara
târziu răsuna grădina seminarului, uneori pădurea din lunca Jiului de glasurile
celor ce se pregăteau intens la acest obiect. Într-o noapte de iarnă, la ora 2,
m-a găsit directorul seminarului în baie, exersând la muzică, fiindcă urma să
fiu ascultat a doua zi.
Părintele Sanda Teofil era cel mai tânăr dintre
profesorii noștri de acolo. Gorjean de origine, brunet, slab, vioi ca argintul
viu, era numai suflet. La el nu puteai trișa. Ori știai, ori nu. Cale de mijloc
nu exista. Știa muzică și voia cu tot dinadinsul să ne învețe și pe noi. Înainte de Crăciunul anului 1968, când mai
aveam puțin până la vacanță, a venit în clasă, n-a mai ascultat pe nimeni și a
început să ne cânte colinde. Nu auzisem până atunci decât pe dascălul nostru
din sat cântând ,,O ce veste” și ,,În orașul Vitleem”. O oră ne-a cântat o
mulțime de colinde, iar noi am stat nemișcați, sorbindu-l. Avea un glas
îngeresc, de tenor prim, care-i
permitea să reproducă cele mai
pretențioase întorsături și ,,floricele” muzicale. Ne-a lăsat partiturile să le
copiem și în ziua următoare a început repetițiile cu noi. Înainte de vacanță am
dat serbare, de față fiind Mitropolitul Firmilian al Olteniei și episcopul
Iosif al Râmnicului și Argeșului. Profesorul nostru era un pachet de nervi.
Plesnea. Voia să fie totul perfect. Nu admitea o notă greșită, o disonanță cât
de mică. Urechile lui ne auzeau pe toți cei 30-40 de membrii ai corului și nu
scăpa unul o notă greșită, fiindcă-și tăia creanga de sub picioare. Nu bătea pe nimeni, dar toți îi știam de
frică. Când se producea vreo greșeală, striga puternic și bătea din picior.
Înghețam. Uitam de tot și de toate. Corul condus de el devenea un instrument pe
care-l manevra cu ușurință cum vrea, cum îi plăcea, cum trebuia. De la notele
șoptite până la cele de bas-bariton, de la melodiile suave până la cele care
făceau ferestrele să tremure, totul era sub controlul lui, în mâna lui, în
ochii lui, în expresiile feței lui. Întreaga lui ființă era ca o muzică. Plătea
din banii lui un elev din anii mai mari să facă repetiție cu noi cei din anii
I-III seară de seară câte două-trei ore, ca să ni se întipărească bine în minte
melodiile, textele studiate. Și totul mergea strună. Cu Părintele Sanda nu era
de glumit.
Se născuse în 30 decembrie 1940. Era în perioada 1968-1973 în culmea
puterii sale de afirmare. Iubea muzica cu patimă, își iubea meseria.
Rezultatele se văd și după zeci de ani, la toate generațiile de elevi care i-au
trecut prin mână. Era căsătorit cu o femeie frumoasă, superbă, bibliotecara
seminarului. Avea doi copii ca niște îngeri. Credeam că are familia ideală și
un viitor strălucit.
Mai târziu, aflându-i evoluția, l-am socotit artistul
fără de noroc, omul bătut de soartă. Nenorocirile s-au ținut lanț de el până
l-au pus în mormânt. Parcă diavolul a vrut cu orice preț să se scape de el!
Într-o zi, soția Părintelui Sanda și-a luat copiii și s-a
dus. A pornit divorț, s-au despărțit. Nu știu care au fost motivele. El s-a dus
preot la Podari. Mergea cu bicicleta pe stradă, când un tractor care venea din
spate l-a lovit în cap cu plugul. O jumătate de an a stat în comă. Și-a revenit
dar cu vizibile sechele. A plecat în Gorj, fiind numit preot la biserica ,,Sf. Treime” din Tg. Jiu. Slujea frumos,
lumea venea puhoi să-l asculte. Totul
părea că renaște din cenușă. N-a fost așa. În dimineața zilei de 17 februarie
1982, Părintele Sanda a fost găsit mort, șezând pe scaun, cu capul prăbușit pe
masă. S-a stabilit că a murit otrăvit. Dumnezeu știe dacă a fost crimă,
accident sau sinucidere. Un
mister a rămas până astăzi moartea sa.
Cu puțin timp în urmă am aflat că unul dintre fii săi
este preot undeva în județul Hunedoara.
Dumnezeu să te ierte, Părinte Profesor, căci mult ne-ai dăruit din sufletul
dumneata frumos și nobil!
*
File de jurnal –
5 Aug. 1982(II). ,,Marți mi s-a făcut revizia financiară
pe perioada 8 mai 1981-3 aug. 1982. Revizorul a venit de la Craiova. Îmi
pretinsese să-l aștept cu mașina la gară. L-am așteptat. A cerut să-l duc în piața
sârbilor de la Crihala, ca s-și cumpere țigări. L-am dus, dar l-am așteptat în
mașină. Foarte nervos, s-a întors după puțin timp cu un săpun în loc de țigări
Kent. Fusese mai ieftin! În drum spre protoierie, a început să se văicărească
de foame, nefiind mâncat de seara. Am trecut pe la restaurantul ,,Drobeta” . Am
făcut consumație de 90 lei, pe care am plătit-o. Nu prea mulțumit de
,,nesimțirea” mea, timp de patru ore mi-a făcut verificare. Mi-a găsit o lipsă
de 400 lei. Anul trecut, de Crăciun, se schimbase prețul la lumânări de la 100
lei/kg la 140 lei/kg. Fiind o perioadă foarte grea și obositoare, am
înregistrat 10 kg din cele noi tot la prețul vechi. Mi-a imputat banii. Era
normal s-o facă. Mi-a părut însă foarte rău, pentru că nu am făcut cu intenție
greșeala respectivă.
Cât am stat la
restaurant, revizorul mi-a povestit că are casă aproape de centrul Craiovei.
Acolo are o cameră în care a făcut vatră, a construit horn, cum se făceau
altădată la țară. Are țest, pământ pe
jos, masă de lemn și mai mulți butuci de lemn în loc de scaune. El face pâine,
soția nu se pricepe. Are un colț de grădină, în care pune ,,de toate”. A fost
revizor timp de 15 ani în comerț. A găsit situații dezastruoase în ceea ce
privește plusurile și minusurile din magazine. Diferențe de 5.000 – 10.000 lei
erau ceva obișnuit, care nici nu mai trebuiau consemnate. Astfel de sume se
puteau mușamaliza cu ușurință. Cele de peste 10.000 lei începeau să devină o
problemă!”
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva
ajutoare și donații, astfel: Domnul
Călugăru Emil și Domnul Serafim Daniel, ambii din Tr. Severin:
câte 150 lei; Doamna Arhire Lili din
Tr. Severin, fiică a satului Bârda și Doamna
Ionescu Floarea din Câmpina(PH): câte 100
lei; Doamna Chircu Ramona din Tr. Severin, fiică a satului Bârda: 50 lei;
Domnul Baltac
Constantin-Petrișor din Malovăț a achitat prima lui contribuție de
cult: 150 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
Publicații. În
această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Cântece din Mehedinți(I), în
,,Datina”, 22 aug. 2020, p. 7; ,,Scrisoare pastorală” – 428, pe
blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din
Sydney(Australia)(http://bentodica.blogspot.com); în ,,Armonii Culturale”,
Adjud(VN), 7 sept. 2020, ediție on-line(http://armoniiculturale.ro/category/scrisoare-pastorala);
Ideal ratat, în ,,Națiunea”,
București, 8 Sept. 2020, ediție on-line(https://ziarulnatiunea.ro);
Descoperim abia acum că Domnul Ioan Miclău din
Cringila(Australia) publică o amplă recenzie la cartea Pr. Stelică Zoican și
Pr. Al. Stănciulescu –Bârda, Oameni,
fapte, întâmplări, în revista ,,Contraatac”(Adjud, an. XVI, 2015, nr. 35,
noiembrie, pp. 12-15. Tot Domnul Ioan Miclău face o recenzie și la volumul
preotului Dvs. Popas aniversar – 65, recenzie
pe care o publică pe blogul său(https://ionmiclau.wordpress.com).
Îi mulțumim cordial Domnului Ioan
Miclău.
În ziarul ,,Lumina”(București, an. XVI, 2020, nr. 146, 4
aug., p. 3) a apărut un reportaj privind Simpozionul ,,Nil Dorobanțu” de la Crainici și acolo este prezentată și
cuvântarea preotului Dvs.
Domnul Prof. Gheorghe Diaconu în articolul său Traian Cantemir. Clasicitate în stil,
modernitate în spirit, publicat în ,,Curierul de Râmnic”(Rm. Vâlcea, 2020,
12 aug., pp. 4-6), la pag. 5 face referire la relațiile dintre Traian Cantemir
și Nicolae Iorga, așa cum reies ele din cartea Nicolae Iorga, așa cum l-au cunoscut, publicată de parohia noastră
în mai multe ediții. Îi mulțumim Domnului Prof. Gheorghe Diaconu.
Parohia noastră a republicat cartea regretatului Prof.
Ion Neacșu, Martirii Ardealului(113
pag.).
*
Zâmbete. ☻ Un inspector cere unui vânzător de pește să
prezinte actele cuvenite. Acesta-i răspunde: ,,- Dar ce acte vă trebuie?
Certificatul de deces?” ☻Un îndrăgostit îi spune iubitei sale: ,,- Cum o fi
putut Dumnezeu să te facă atât de frumoasă și atât de proastă?!” Ea-i răspunde:
,,- M-a făcut frumoasă ca să mă iubești tu și proastă ca să te iubesc eu!”
*
Lucrări la
biserică. Am reușit să finalizăm lucrările de cadastrare și înscriere
în Cartea funciară a cinci terenuri ale parohiei din Malovăț(Ogașul Barbului,
Țigăreni și Ogășanu) și Bârda(Govăra și Bucium-Retezeanu), însumând 5 hectare.
Aceste lucrări au fost realizate de către Domnul
Ing. Bălu Constantin din Tr. Severin, fiu al satului Bârda, expert în
lucrări de cadastru și topografie, în mod gratuit. La prețurile oficiale,
aceste lucrări ar fi depășit suma de 2.500
lei, adică 25 milioane lei vechi. Îi mulțumim și rugăm pe Dumnezeu să-i
răsplătească osteneala.
Mai rămân de cadastrat trei bucăți de teren, după ce
primăria va clarifica situația juridică a blocurilor din care acestea fac
parte. Domnul Primar Ing. Ion Michescu ne-a
asigurat că ne va da tot sprijinul, imediat după ce vor trece alegerile.
*
Lucrări la
cimitir. În ziua de 5 Septembrie, așa cum a fost anunțat în
,,Scrisoarea pastorală”, câțiva enoriași din Malovăț s-au adunat la cimitirul
satului și au continuat lucrul început de cei anunțați în numărul precedent al
prezentei. Dacă erau mai mulți era mai bine și se putea finisa lucrarea.
Totuși, s-a realizat mult. Acești enoriași sunt: Stroe Sever, Văcăriuc Nicolae, Popescu Elena, Marina Sofia, Oproiu
Elisabeta, Borcilă Nuța, Ciolacu Stela și Ilinca Tania. Le mulțumim cordial
și rugăm pe Dumnezeu să-i răsplătească!
*
Spovediri.
Împărtășiri. Cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului, în
zilele rânduite și nu numai, am administrat Taina Sfintei Spovedanii și a
Sfintei Împărtășanii, la biserică și la domiciliul enoriașilor, unui număr de 22+53+2+4=81 enoriași. Noroc că ceilalți nu au păcate, sunt curați
ca lacrima!
*
Botezuri. Nunți.
Înmormântări. În ziua de 5 Septembrie am oficiat Taina Sfântului
Botez pentru Rolea Matei-Ionuț-Gabriel, fiul
Doamnei Rolea Simona-Gabriela din
Bârda, în ziua de 12 Septembrie pentru Baltac
Alexandru-Marian, fiul Domnului
Baltac Constantin-Petrișor și al Doamnei
Baltac Mihaela din Malovăț, iar în ziua de 13 Septembrie pentru Tudor Filip, fiul Domnului Tudor Daniel și al Doamnei
Tudor Georgiana-Aura din Malovăț. Să le trăiască! În ziua de 13 Septembrie am
oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul
Tudor Daniel din Malovăț și Doamna
Durac Georgiana-Aura din Colibași. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 1 Septembrie
am oficiat slujba înmormântării pentru Drăghia
Tudor(79 ani) din Bârda. Dumnezeu să-l ierte!
*
Licitații. Duminică,
4 Octombrie, la ora 12.00, în
biserica de la Bârda, va avea loc licitația terenului bisericii din Govăra pentru anul 2021, iar duminică, 11 Octombrie, în biserica de la
Malovăț, la ora 12.00, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Ogașul Barbului, Țigăreni și Ogășanu pentru anul 2021.
*
Program. În luna
Octombrie avem următorul program de slujbe: 3 Oct.(Malovăț-Bârda); 4
Oct. (Bârda); 10 Oct.(Malovăț-Bârda);
11 Oct.(Malovăț); 14 Oct.(pomeniri la Bârda, la ora 8;
slujbă la Malovăț); 17 Oct.(Malovăț-Bârda); 18
Oct.(Bârda); 24 Oct.(Malovăț-Bârda);
25 Oct.(Malovăț); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la
Malovăț, la ora 12); 31 Oct.(Malovăț-Bârda).
În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit
la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu