IOAN MICLĂU-GEPIANU - Versuri ale autorului Karol Wojtyla - Sf.Părinte Papa Ioan Paul al II-lea

 

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: 

Versuri  ale  autorului  Karol Wojtyla -

Sf.Părinte Papa Ioan Paul al II-lea

 

Motto:

”...Celui ce a recitat în limba română ”Rugăciunea către Maica Domnului”,

a lui Eminescu în Piața Sfintei Catedrale a Bisericii din Roma și l-a trecut în

rândul sfinților pe Ieremia Valahul(...)”- Sf.Părinte Papa Ioan Paul al II-lea.

(  ”POEME de Karol Wojtyla”- Prefață: Ioan Alexandru –

Traducere: Nicolae Mareș –Tipărită la Imprimeria de Vest-Oradea,1992)

 

 

 

*

 

SĂ NU TE MIRI...

 

”Dacă prin simplitate dragostea e mai mare,

iar năzuința-și găsește prin dor exprimare,

să nu te miri că Dumnezeu a vrut

ca cei mai simpli să-L admire

acei cu sufletul imaculat

ce n-au cuvinte dragostea să și-o exprime.

 

Când Domnul ne-a iubit mai mult

cu simplitatea lui ne-a cucerit

n-au lipsit paiele și sărăcia –

când Mama Pruncul l-a luat

și cu mâinile sale L-a legănat

picioarele în cârpe le-a înfășat.

 

O minune, minune, minune!

când descopăr a Domnului omenie,

de-a Lui dragoste mă simt învăluit

de chinurile Lui sunt copleșit.

 

 

 

1.RUGA LUI  IOAN

 

Zvâcnetul inimii, când se saltă încet după

privire,

nu-l micșora – o, Mamă – dragostea

n-o schimba,

iar în palmele transparente cu același val adu-L

la mine.

El Ți-a adresat această rugă.

Sunt pescarul Ioan. Atât de puțin e-n mine

de iubit.

Încă mai simt: la malul lacului – pietrișul îl

am sub tălpi – și deodată – El.

În mine de-acum Taina Lui n-o cuprinzi,

Cu toate că visurile tale sunt ca mirtul de blânde.

 

Dar dacă El a dorit ”Mamă” să-ți zic –

rogu-te ca acest cuvânt să nu-ți pară a fi

prea mic.

E drept că nu e ușor să măsori adâncimea

cuvintelor

a căror dimensiune El ne-a inspirat-o,

ca în ele să se ascundă dragostea noastră

toată.

 

 

 

BINELE CEL GREU

 

Din interior a început munca

în afară are atâta spațiu,

că mâinile imediat o cuprinde

și să nu mai sufle ajunge.

Privește: voința a izbit în piatră

ca într-un clopot adânc.

Gândirea dobândindu-și a ei siguranță

culmile le-atinge împreună:

mână și inimă.

 

Pentru această verticalitate,

pentru siguranța spiritului,

pentru siguranța ochiului

cu-o mână generoasă se plătește.

 

Piatra îți dă puterea ei

prin mucă omul crește

și-aspiră spre binele cel greu.

odată cu munca totul începe,

și gândul și în inimă crește;

atât de multe evenimente se-adună

ca oamenii să le rezolve împreună

simțind că-n muncă dragostea

se împlinește!

 

Copiii spre viitor se-ndreaptă cântând:

”În inimile părinților noștri

munca n-a cunoscut pregetul”.

 

 

 

NECAZUL ȘI IUBIREA

 

Inspirația în mâini nu rămâne.

În vene de piatră coboară,

în inima omului,

care o rădăcină aparte este

și din ea în pământ crește

istoria pietrei.

Iar în oameni echilibrul

din necaz și iubire se clădește.

 

Necazul și iubirea ne călăuzesc

și din lume niciodată nu dispar

nu se sfarmă în brațele încordate

și nici în gestul ascuns în inimă –

ura și iubirea se nasc împreună

se completează reciproc ca o pârghie

sudându-le gândul și miscarea

într-o verigă indestructibilă.

 

De departe venit,

de vrei să intri și-n lume să rămâi,

aceste două forțe trebuie să le unești

într-un singur limbaj

cel mai simplu posibil

(Cuvântul tău nu poate zvâcni

din apăsarea acelei pârghii

ce-nseamnă dragoste și ură).

Atunci nimeni din om nu te smulge

de el niciodată nu te desprinde.

 

 

 

EXIȘTI

 

Doamne,

în acest univers

în lumea fără de sfârșit

EXIȘTI

și-atunci am și eu al meu rost

pogorât să fiu în mormânt

în moarte trecând –

dacă în țărână sunt transformat

o părticică din Pasca Ta sunt.

 

 

~*~

(AMIN)