Vin urşii!
Teo Palade
18 Iulie 2021
„Se
pare că toleranţa va ajunge în curând la un nivel în care inteligentului i se
va interzice să gândească pentru a nu jigni deciziile şi sentimentele
prostului” (Denzel Washington, actor)
În
mod incredibil, aruncând în desuet predicţiile atât de pertinente ale
partenerului nostru startegic, ne-au atacat urşii şi nu ruşii. Nu, nu este
numai o permutare de litere. Este pura realitate. Urşii au invadat România.
Suntem înarmaţi până în dinţi, dar
ursului nu-i pasă
Degeaba
existenţa Scutului atât de lăudat din inima Olteniei. Complet inutilă şi
prezenţa la Deveselu a flăcăilor înalţi şi muşchiuloşi sosiţi tocmai din
Oklahoma să ne apere de muscali. The young boys au făcut praf inimile
oltencelor cele mai fierbinţi, crescute prin zonă precum florile de mai în
Grădina Maicii Domnului. Şi atât.
Nu
folosesc la nimic nici faimoasele avioane multi rol cumpărate la mâna a treia
cu preţ de trufandale.
Nefolositoare
se dovedesc şi scumpele (valoarea totală a contractului: 3,9 miliarde euro!)
rachete „Patriot”. Deşi aducerea acestora în România a supărat foarte tare
vecinul belicos din răsărit şi l-a determinat pe expertul rus Konstantin
Bogdanov să afirme că „Raza de acțiune a acestor rachete în vreme de pace nu
pune nicio dificultate armatei ruse, inclusiv trupelor aflate în Crimeea. Fără
îndoială, însă, aceste sisteme vor fi considerate ținte în cazul planificării
unor operațiuni ipotetice în România”[1], sălbăticiunile agresive din pădurile
noastre, precum şi distinşii noştri guvernanţi, nu par a fi intimidate de consecinţe.
Urşii
nu mai au frică. Ne fură mioarele. Conform descrierii unui cioban poet: „numai
oiţe frumoase ca domnişoarele gătite să meargă la discotecă”. Ne dărâmă
coteţele ridicate cu truda mâinilor şi minţilor noastre. Ne omoară lighioanele
de pe lângă casă şi ne rup gardurile. Parcă nu ar fi destul, aproape în fiecare
zi urşii mai bagă în spitalul de urgenţă câte unul-doi români care au avut
ghinionul să se întâlnească faţă în faţă cu duşmanul îmblănit. În acest mod,
alături de Covid, ursul „pune presiune” (vorba unui distins arab românizat
complet) pe sistemul sanitar autohton. Sistem şi aşa greu încercat de
nepriceperea şi de golăneala celor care ne conduc.
Fiecare cu treaba lui. Numai noi cu
paguba.
Culmea
e că nu putem reacţiona. Armata, câtă mai e,
nu se bagă. E prea ocupată cu îndeplinirea importantelor obligaţii faţă
de Alianţă, cu avansările pe ochi frumoşi, cu inventarea unor noi suplicii
pentru pensionarii săi şi cu aranjamentele pecuniare avantajoase pentru
generalii şi politicienii care mânuiesc cei 2% din PIB alocaţi apărării.
Poliţia, conform unei foarte vechi şi sănătoase tradiţii româneşti, se face că
nu vede. Jandarmii, nişte tineri adunaţi prea repede şi instruiţi prea rapid,
abia îşi văd capul de alte treburi, cum ar fi păstrarea ordinii publice într-o
ţară de indisciplinaţi din fire. Vânătorii, mari amatori de trofee urseşti,
abia aşteaptă să mai facă rost de nişte blăni stufoase dar sunt opriţi de lege
să apese pe trăgaci. Guvernul, ocupat cu alegerile interne ale unui partid care
nu ştie nici el dacă este mai liberal decât naţional sau invers, se face că
plouă pentru a nu supăra cumva ONG-urile iubitoare de animăluţe, mai dese în
această democraţie ciudată decât ciupercile apărute după ploaie. Aceste
organizaţii neguvernamentale, ilogic de numeroase şi ancorate puternic de
mişcarea internaţională dedicată milostiveniei nemărginite faţă de orice mişcă
sau creşte pe Pământ (înafara omului şi a pădurilor României), ar putea şifona
imaginea şi aşa suficient de blurată a premierului. Imagine despre care
prim-ministrul, îmbăiat în valul de grandomanie ce a inundat palatul din Piaţă,
îşi închipuie că i-ar păsa cumva străinătăţii.
Cum
altfel decât grandomania specifică unor şmecheri de mahala poate fi apreciat
gestul prin care, din momentul accederii lor la guvernare, până şi harta sfântă
a ţării ce supraveghea emblematic şedinţele de guvern de ani nenumăraţi,
amintindu-le guvernanţilor că se află în ţara numită România, a fost acoperită
de o cârpă albastră pe care tronează mândră şi imensă sigla galbenă a P.N.L.?
Ministrul
mediului, contaminat de duplicitatea specifică formaţiunii politice din care
face parte, cloceşte de luni bune nu ştim ce ou sub formă de Ordonanţă de
Urgenţă care numai urgentă nu se vrea a fi… Chiar şi Uniunea Europeană a
declarat (mai direct, mai pe ocolite) că iubeşte urşii româneşti, că ei fac
parte din peisajul mirific al ţării noastre, o membră de nădejde a Uniunii, şi
ne atenţionează ca nu cumva să ne atingem de ei. De asemenea, la propunerea
noastră de a dărui câteva zeci de astfel de animale drăgălaşe colegilor de
Uniune, a refuzat politicos prin vocile cele mai autorizate ale Germaniei şi
Franţei care, cu fermitate, au susţinut că ei abia au scăpat de urşii lor.
Tot românu-i vinovat!
Să
nu ne mirăm că animalul este agresiv. Ursul, împreună cu toate celelalte
vieţuitoare sălbatice din România democrată au toate drepturile asigurate. Ne
atacă? Bine face! E dreptul ursului şi vina noastră. Fiindcă lui îi este foame,
fiindcă i-am tăiat pădurea, fiindcă noi îi invadăm „arealul” specific, fiindcă
i-am dat de mâncare în oraş şi nu l-am hrănit suficient la el acasă în pădure,
fiindcă el este un animal şi prin urmare – ca orice animal (inclusiv cel ajuns
sporadic la guvernare) – nu poate fi tras la răspundere. Ba, deunăzi, am aflat
de la un distins specialist invitat la TV că urşii ne atacă din cauza
încălzirii globale. E adevărat, ilustrul expert nu a amintit, folosindu-se de
acea împrejurare, despre pericolul topirii gheţarilor… Mă aştept însă, ca în
curând, în urma analizei serioase la nivelul Departamentului pentru Situaţii de
Urgenţă, să se constate că Moş Martin atacă numai cetăţenii iresponsabili.
Adică, nevaccinaţii.
Atenţie, ajungem africani!
Nu
ştiu dacă Africa sălbatică vine spre Carpaţi sau dacă noi, cu Grădina Maicii
Domnului cu tot, ne mutăm încet dar sigur spre continentul negru. Spaima de azi
a românilor de la munte îmi aminteşte de anii 90 când, luat de valurile vieţii,
vizitam un ţinut din nordul Africii de Sud aflat sub teroarea sălbăticiunilor.
Locuitorii zonei erau disperaţi. Ca şi la noi acum, animalele erau protejate de
lege, oamenii nu. Nu mi-am închipuit că peste ani, aici, la poalele Carpaţilor,
vom fi exact în aceeaşi situaţie, la fel de înspăimântaţi şi la fel de
neputincioşi în faţa unor legi inepte specifice organizărilor tribale aflate la
limita inferioară a civilizaţiei.
Războiul asimetric
Desigur,
aflaţi în luptă deschisă cu noi, urşii şi-au însuşit şi acţiuni specifice războiului
asimetric. Nu mai atacă direct. Exemplu? Cu vreo doi ani în urmă, un bun amic,
bucureştean, se întorcea de la munte. Traversa liniştit cu maşina, în miez de
noapte, frumoasa şi vestita localitate Buşteni când, brusc, s-a pomenit cu un
urs de câteva sute de kilograme căzut pe capota maşinii. Speriat probabil,
ursul sărise peste gardul unei curţi direct pe maşina aflată în mişcare.
Rezultatul? Airbag-urile explodate, faţa maşinii făcută praf, parbrizul
asemenea, amicul, soţia şi copilul de numai un an, speriaţi de moarte dar
teferi. A venit poliţia rutieră.
Conform
datinii româneşti, întâi s-a închinat întrucât nu mai pomenise aşa ceva: în
mijlocul oraşului, o maşină aflată în mers, pe drumul mare, făcută zob de un
urs care, sfidând legea rutieră, părăsise locul accidentului. Mai apoi,
conştiincioasă, poliţia a constatat stricăciunile, a scris un proces-verbal,
dar n-a ştiut să-i spună amicului cui să se adreseze pentru recuperarea
pagubei. Asigurarea obligatorie era degeaba, iar ursul, dispărut în noapte,
precis nu avea parale… Înainte de a pleca, politicos dar ferm, poliţistul l-a
atenţionat pe amic că ar putea să aibă probleme şi mai mari. Dacă vor găsi
ursul şi acesta este rănit sau mort, „oamenii legii” vor fi nevoiţi să-i
deschidă un dosar penal pentru braconaj întrucât urşii în România sunt total
protejaţi de lege.
Până
la urmă, tradiţia autohtonă a învins. Ursul nu a fost găsit, maşina a juns la
fiare vechi, paguba a rămas nerecuperată, iar încrederea în dreptele legi
româneşti a crescut considerabil. Vorba amicului: „Trăiască ursul!
Nepăsarea
Nu
ne putem aştepta la acte guvernamentale destinate protejării noastre de
atacurile urşilor din moment ce, de decenii, caracteristica dominantă a tuturor
guvernelor de la Bucureşti a fost nepăsarea.
Nepăsare
cu privire la istoria acestei naţiuni, faţă păstrarea limbii, faţă de folclor
şi de tradiţii.
Nepăsarea
în legătură cu calitatea produselor alimentare importate pe bani mulţi de la
cei care socotesc România o pubelă pentru gunoaiele lor.
Nepăsare
faţă de calitatea drumurilor, a căilor ferate, faţă de rezistenţa
construcţiilor.
Nepăsare
cu privire la nivelul salariilor şi al pensiilor.
Nepăsare
în legătură cu şcoala, cu viitorul copiilor, cu sănătatea publică, cu calitatea
medicamentelor şi cantitatea lor.
Nepăsare
faţă de adevăr şi abuzuri strigătoare la cer în justiţie.
Nepăsarea
faţă de industrie, agricultură şi viaţa ţăranului, comerţ şi comerciant.
Nepăsare
în raport cu exploatarea şi păstrarea bogăţiilor ţării, a aurului, petrolului,
cărbunelui, pădurilor, pământurilor…
Pentru
ce am avea pretenţie nesăbuită ca acestor guvernanţi să le pese de atacurile
sălbăticiunilor? De ce să fie îngrijoraţi de pericolul, mortal uneori, la care
sunt expuşi cei care prin votul lor i-au ales şi i-au pus în fruntea bucatelor?
Ştim cu toţii că dintr-o nepăsare soră cu nesimţirea promisiunile electorale nu
au nicio legătură cu ceea ce, ulterioar, odată ajunşi la guvernare, vor face
politicienii.
Tot
ca aspect al nepăsării criminale, în România se guvernează cu legi copiate în
întregime după acte legislative complet străine realităţilor româneşti. Legi adoptate de Parlamentul României în
aplauzele unor parlamentari mândri că pot pupa fundul şi gâdila vanitatea celor
care, din înaltele fotolii bruxelleze sau de peste ocean, îi susţin pe funcţii.
Ne
atacă urşii. Şi ce dacă? Vorba prim-ministrului liberalo-multi-naţional cu
referire la scumpirile în lanţ care ne ameninţă asemenea animalelor sălbatice,
traiul: „Va trebui să ne obişnuim şi cu asta!”.
-----------------------------------------------
[1]
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/presa-rusa-despre-rachetele-patriot-primite-de-tara-noastra-vor-fi-o-tinta-daca-rusia-ar-ataca-romania-137
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu