Teo Palade - Vin urşii!

 

Vin urşii!

Teo Palade

18 Iulie 2021

 

„Se pare că toleranţa va ajunge în curând la un nivel în care inteligentului i se va interzice să gândească pentru a nu jigni deciziile şi sentimentele prostului” (Denzel Washington, actor)

 

În mod incredibil, aruncând în desuet predicţiile atât de pertinente ale partenerului nostru startegic, ne-au atacat urşii şi nu ruşii. Nu, nu este numai o permutare de litere. Este pura realitate. Urşii au invadat România.

 

 

Suntem înarmaţi până în dinţi, dar ursului nu-i pasă

 

Degeaba existenţa Scutului atât de lăudat din inima Olteniei. Complet inutilă şi prezenţa la Deveselu a flăcăilor înalţi şi muşchiuloşi sosiţi tocmai din Oklahoma să ne apere de muscali. The young boys au făcut praf inimile oltencelor cele mai fierbinţi, crescute prin zonă precum florile de mai în Grădina Maicii Domnului. Şi atât.

 

Nu folosesc la nimic nici faimoasele avioane multi rol cumpărate la mâna a treia cu preţ de trufandale.

 

Nefolositoare se dovedesc şi scumpele (valoarea totală a contractului: 3,9 miliarde euro!) rachete „Patriot”. Deşi aducerea acestora în România a supărat foarte tare vecinul belicos din răsărit şi l-a determinat pe expertul rus Konstantin Bogdanov să afirme că „Raza de acțiune a acestor rachete în vreme de pace nu pune nicio dificultate armatei ruse, inclusiv trupelor aflate în Crimeea. Fără îndoială, însă, aceste sisteme vor fi considerate ținte în cazul planificării unor operațiuni ipotetice în România”[1], sălbăticiunile agresive din pădurile noastre, precum şi distinşii noştri guvernanţi, nu par a fi intimidate de consecinţe.

 

Urşii nu mai au frică. Ne fură mioarele. Conform descrierii unui cioban poet: „numai oiţe frumoase ca domnişoarele gătite să meargă la discotecă”. Ne dărâmă coteţele ridicate cu truda mâinilor şi minţilor noastre. Ne omoară lighioanele de pe lângă casă şi ne rup gardurile. Parcă nu ar fi destul, aproape în fiecare zi urşii mai bagă în spitalul de urgenţă câte unul-doi români care au avut ghinionul să se întâlnească faţă în faţă cu duşmanul îmblănit. În acest mod, alături de Covid, ursul „pune presiune” (vorba unui distins arab românizat complet) pe sistemul sanitar autohton. Sistem şi aşa greu încercat de nepriceperea şi de golăneala celor care ne conduc.

 

 

Fiecare cu treaba lui. Numai noi cu paguba.

 

Culmea e că nu putem reacţiona. Armata, câtă mai e,  nu se bagă. E prea ocupată cu îndeplinirea importantelor obligaţii faţă de Alianţă, cu avansările pe ochi frumoşi, cu inventarea unor noi suplicii pentru pensionarii săi şi cu aranjamentele pecuniare avantajoase pentru generalii şi politicienii care mânuiesc cei 2% din PIB alocaţi apărării. Poliţia, conform unei foarte vechi şi sănătoase tradiţii româneşti, se face că nu vede. Jandarmii, nişte tineri adunaţi prea repede şi instruiţi prea rapid, abia îşi văd capul de alte treburi, cum ar fi păstrarea ordinii publice într-o ţară de indisciplinaţi din fire. Vânătorii, mari amatori de trofee urseşti, abia aşteaptă să mai facă rost de nişte blăni stufoase dar sunt opriţi de lege să apese pe trăgaci. Guvernul, ocupat cu alegerile interne ale unui partid care nu ştie nici el dacă este mai liberal decât naţional sau invers, se face că plouă pentru a nu supăra cumva ONG-urile iubitoare de animăluţe, mai dese în această democraţie ciudată decât ciupercile apărute după ploaie. Aceste organizaţii neguvernamentale, ilogic de numeroase şi ancorate puternic de mişcarea internaţională dedicată milostiveniei nemărginite faţă de orice mişcă sau creşte pe Pământ (înafara omului şi a pădurilor României), ar putea şifona imaginea şi aşa suficient de blurată a premierului. Imagine despre care prim-ministrul, îmbăiat în valul de grandomanie ce a inundat palatul din Piaţă, îşi închipuie că i-ar păsa cumva străinătăţii.

 

Cum altfel decât grandomania specifică unor şmecheri de mahala poate fi apreciat gestul prin care, din momentul accederii lor la guvernare, până şi harta sfântă a ţării ce supraveghea emblematic şedinţele de guvern de ani nenumăraţi, amintindu-le guvernanţilor că se află în ţara numită România, a fost acoperită de o cârpă albastră pe care tronează mândră şi imensă sigla galbenă a P.N.L.?

 

Ministrul mediului, contaminat de duplicitatea specifică formaţiunii politice din care face parte, cloceşte de luni bune nu ştim ce ou sub formă de Ordonanţă de Urgenţă care numai urgentă nu se vrea a fi… Chiar şi Uniunea Europeană a declarat (mai direct, mai pe ocolite) că iubeşte urşii româneşti, că ei fac parte din peisajul mirific al ţării noastre, o membră de nădejde a Uniunii, şi ne atenţionează ca nu cumva să ne atingem de ei. De asemenea, la propunerea noastră de a dărui câteva zeci de astfel de animale drăgălaşe colegilor de Uniune, a refuzat politicos prin vocile cele mai autorizate ale Germaniei şi Franţei care, cu fermitate, au susţinut că ei abia au scăpat de urşii lor.

 

 

Tot românu-i vinovat!

 

Să nu ne mirăm că animalul este agresiv. Ursul, împreună cu toate celelalte vieţuitoare sălbatice din România democrată au toate drepturile asigurate. Ne atacă? Bine face! E dreptul ursului şi vina noastră. Fiindcă lui îi este foame, fiindcă i-am tăiat pădurea, fiindcă noi îi invadăm „arealul” specific, fiindcă i-am dat de mâncare în oraş şi nu l-am hrănit suficient la el acasă în pădure, fiindcă el este un animal şi prin urmare – ca orice animal (inclusiv cel ajuns sporadic la guvernare) – nu poate fi tras la răspundere. Ba, deunăzi, am aflat de la un distins specialist invitat la TV că urşii ne atacă din cauza încălzirii globale. E adevărat, ilustrul expert nu a amintit, folosindu-se de acea împrejurare, despre pericolul topirii gheţarilor… Mă aştept însă, ca în curând, în urma analizei serioase la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, să se constate că Moş Martin atacă numai cetăţenii iresponsabili. Adică, nevaccinaţii.

 

 

Atenţie, ajungem africani!

 

Nu ştiu dacă Africa sălbatică vine spre Carpaţi sau dacă noi, cu Grădina Maicii Domnului cu tot, ne mutăm încet dar sigur spre continentul negru. Spaima de azi a românilor de la munte îmi aminteşte de anii 90 când, luat de valurile vieţii, vizitam un ţinut din nordul Africii de Sud aflat sub teroarea sălbăticiunilor. Locuitorii zonei erau disperaţi. Ca şi la noi acum, animalele erau protejate de lege, oamenii nu. Nu mi-am închipuit că peste ani, aici, la poalele Carpaţilor, vom fi exact în aceeaşi situaţie, la fel de înspăimântaţi şi la fel de neputincioşi în faţa unor legi inepte specifice organizărilor tribale aflate la limita inferioară a civilizaţiei.

 

 

Războiul asimetric

 

Desigur, aflaţi în luptă deschisă cu noi, urşii şi-au însuşit şi acţiuni specifice războiului asimetric. Nu mai atacă direct. Exemplu? Cu vreo doi ani în urmă, un bun amic, bucureştean, se întorcea de la munte. Traversa liniştit cu maşina, în miez de noapte, frumoasa şi vestita localitate Buşteni când, brusc, s-a pomenit cu un urs de câteva sute de kilograme căzut pe capota maşinii. Speriat probabil, ursul sărise peste gardul unei curţi direct pe maşina aflată în mişcare. Rezultatul? Airbag-urile explodate, faţa maşinii făcută praf, parbrizul asemenea, amicul, soţia şi copilul de numai un an, speriaţi de moarte dar teferi. A venit poliţia rutieră.

 

Conform datinii româneşti, întâi s-a închinat întrucât nu mai pomenise aşa ceva: în mijlocul oraşului, o maşină aflată în mers, pe drumul mare, făcută zob de un urs care, sfidând legea rutieră, părăsise locul accidentului. Mai apoi, conştiincioasă, poliţia a constatat stricăciunile, a scris un proces-verbal, dar n-a ştiut să-i spună amicului cui să se adreseze pentru recuperarea pagubei. Asigurarea obligatorie era degeaba, iar ursul, dispărut în noapte, precis nu avea parale… Înainte de a pleca, politicos dar ferm, poliţistul l-a atenţionat pe amic că ar putea să aibă probleme şi mai mari. Dacă vor găsi ursul şi acesta este rănit sau mort, „oamenii legii” vor fi nevoiţi să-i deschidă un dosar penal pentru braconaj întrucât urşii în România sunt total protejaţi de lege.

 

Până la urmă, tradiţia autohtonă a învins. Ursul nu a fost găsit, maşina a juns la fiare vechi, paguba a rămas nerecuperată, iar încrederea în dreptele legi româneşti a crescut considerabil. Vorba amicului: „Trăiască ursul!

 

 

Nepăsarea

 

Nu ne putem aştepta la acte guvernamentale destinate protejării noastre de atacurile urşilor din moment ce, de decenii, caracteristica dominantă a tuturor guvernelor de la Bucureşti a fost nepăsarea.

Nepăsare cu privire la istoria acestei naţiuni, faţă păstrarea limbii, faţă de folclor şi de tradiţii.

Nepăsarea în legătură cu calitatea produselor alimentare importate pe bani mulţi de la cei care socotesc România o pubelă pentru gunoaiele lor.

Nepăsare faţă de calitatea drumurilor, a căilor ferate, faţă de rezistenţa construcţiilor.

Nepăsare cu privire la nivelul salariilor şi al pensiilor.

Nepăsare în legătură cu şcoala, cu viitorul copiilor, cu sănătatea publică, cu calitatea medicamentelor şi cantitatea lor.

Nepăsare faţă de adevăr şi abuzuri strigătoare la cer în justiţie.

Nepăsarea faţă de industrie, agricultură şi viaţa ţăranului, comerţ şi comerciant.

Nepăsare în raport cu exploatarea şi păstrarea bogăţiilor ţării, a aurului, petrolului, cărbunelui, pădurilor, pământurilor…

Pentru ce am avea pretenţie nesăbuită ca acestor guvernanţi să le pese de atacurile sălbăticiunilor? De ce să fie îngrijoraţi de pericolul, mortal uneori, la care sunt expuşi cei care prin votul lor i-au ales şi i-au pus în fruntea bucatelor? Ştim cu toţii că dintr-o nepăsare soră cu nesimţirea promisiunile electorale nu au nicio legătură cu ceea ce, ulterioar, odată ajunşi la guvernare, vor face politicienii.

Tot ca aspect al nepăsării criminale, în România se guvernează cu legi copiate în întregime după acte legislative complet străine realităţilor româneşti.  Legi adoptate de Parlamentul României în aplauzele unor parlamentari mândri că pot pupa fundul şi gâdila vanitatea celor care, din înaltele fotolii bruxelleze sau de peste ocean, îi susţin pe funcţii.

Ne atacă urşii. Şi ce dacă? Vorba prim-ministrului liberalo-multi-naţional cu referire la scumpirile în lanţ care ne ameninţă asemenea animalelor sălbatice, traiul: „Va trebui să ne obişnuim şi cu asta!”.

 

-----------------------------------------------

[1] https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/presa-rusa-despre-rachetele-patriot-primite-de-tara-noastra-vor-fi-o-tinta-daca-rusia-ar-ataca-romania-137