vineri, 30 iulie 2021

IRINA LUCIA MIHALCA - Un vis şi un semn lăsat

 



Un vis şi un semn lăsat

 

 

~*~

 

Pe malul râului, luna

doarme cu un ochi deschis,

refluxul apei

dispare leneş lăsând

o imagine liniştită

cu peşti şi sălcii plângătoare.

Reflecţia din apă

îmi zâmbeşte într-o rază de lună

şi-n ceaţa moale

unde lumina care se sparge

nu cunoaşte umbre.

În cântul florilor

care au propriile voci ascunse

am regăsit, acolo, pacea.

 

Noaptea umple aerul

cu ritmuri uimitoare de rupere,

un crescendo condus în două

rulează intervalele de acorduri line.

 

Continui să merg  pe urmele

unui cântec fără început şi sfârşit.

Încet, muzica se risipeşte

pe sub copacii întinşi până la cer,

undeva, ecoul unor ziduri l-a strâns

şi repetat în murmur de şoapte,

o ultimă notă

se leagănă pentru o clipă

şi cade, apoi, în cerul

presărat cu frunze,

ca o respiraţie uşoară şi tandră.

 

O umbră albastră se depărtează,

o linişte de ape se-mprăştie

în noaptea ce-şi poartă

ziua-n adâncuri

şi, dintr-o dată, lumea

este plină de singurătate.

 

Lipit de emailul zorilor,

am înţeles darul tău,

un vis

şi semnul lăsat, sărutul,

- nectarul promis

al florii de hoya pe buzele mele -

flacăra nestinsă

ce încălzeşte totul în jurul ei.

 

Soarele ne priveşte dragostea,

sunt aripile tale,

ale unui porumbel venit la mine.

E suficient să iubeşti

ca să te contopeşti cu ceea ce iubeşti.

 

 

~*~

20 decembrie 2013

IRINA LUCIA MIHALCA








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu