Melania Rusu Caragioiu - LIGYA DIACONESCU - JERTFĂ DUSĂ LA SUPREM DE CĂTRE UN EROU...,

 

LIGYA DIACONESCU 

- JERTFĂ DUSĂ LA SUPREM  DE CĂTRE UN EROU AL ZILELOR NOASTRE,

                                                    POEM ÎNCHINAT  DOAMNEI LIMBII ROMÂNE, LIGYA DIACONESCU

                                                          de Melania Rusu Caragioiu

 

 

~*~

 

Zilele noastre se scurg în așteptare,

Așteptâm semnul magic din ceruri precum păsărelele însetate, o picătură din lacrima ploii.

Așteptăm minunea care ne este hărăzită și în căutarea căreia a plect Ligya.

Așteptăm nu o placă de bronz, ci suflul Ligyei, cald și benefic.

Adierea hlamidei ei indiene, Reiki, ne înălța în visele plutinde ale bucuriei și desăvârșirii.

Visam mereu la împlinirea unui vis care este al nostru deapururi,

Visul acela pe jumătate cucerit prin râvna Ligyei.

Visul de a nu fi uitat și doar pus în raftul istoriei, a limbii noastre dragi, ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”.

 

Și atunci Zâna bună din povestea noastră a plecat...  la desăvârșirea acelui vis...

Nu singură ci împreună cu puiul ei, pe nume Andrada.

A plecat să cucerească visul ei și al nostru.

A plecat însoțită de bagheta magică a dragostei de neam.

Și întocmai ca o pasăre măiastră, într-un zbor mereu rotit, a bătut la ușa sufletelor noastre.

Noi?  Cum să nu deschidem ușa spre a primi nu numai sfințirea oferită,

ci și un strop din nemurirea numelor înainte mergătorilor?

Înaintași care ne-au înscris pe un răboj al graiului, de neuitat!

Eram grupați toți colaboratorii într-un fel de aură care plutea aproape în glia iubită,

Dar plana sus, sus, până departe în zările albastre ale lumii iubitoare de pace și adevăr.

Norii, piscurile, vărfurile brazilor purtând în vârf o cruce parcă sculptată de străbunul român, adiau în această aură, într-un tușeu molcom.

Era tușeul cantabil și blând care întovărășea graiul nostru dăltuit în milenii.

 

Atunci Ligya a făcut un plan, trimițând graiul încântător peste lume, sau frământăndu-l în ,,vers” pitoresc aci, la noi.

L-a plămădit singură, apoi împreună cu noi, în creuzetul de credintă de  românism secular al Vâlcii,

L-a dus să fie sfințit de apele euxine,

L-a dus spre conștientizare pe urmele moților călători, în căutare. nu de milostivire ci de cerere a dreptei staturi, umană de român, în glia sa.

 

Ligya era adânc meditativă,

Scria, gândea, îndrepta, plănuia și...  izbutea...

Toate în jurul ei cântau, pe aceeași melodie, fără note răzlețite,

Aura reușitei plutea în zări!

 

Și a venit o vreme, a unei molime ucigașe.

O mare hulă mondială care năucea totul.

Hula duce în pământ străbun, prea repede, locuitori de ai lui.

Molima chema fără alegere, mari și mici, slabi și puternici,

Dar Ligya în marea sa credință de Dumnezeu și de limbă, ocolea primejdia cu iscusință;

Incul Limbii Române nu îi dădea răgaz și o îndemna la continuă slăvire.

Credincioasă, din tată  în fiu, precum toți care suntem fiii acestui pământ, pornea la drum,

Încrederea nu o părăsea fiindcă cerul și fiindcă un bătrân călugăr din Athos îi erau sfetnici.

 

Atunci pleca la pas spre mănăstirile-izvor de cucernicie și de rugăciuni pentru izbânda și prin slova scrisă a Limbii Române.

Lua cu sine daruri sufletești, alte anumite daruri de prinos, lumânărele de jertfă, ulcele pictate spre a fi umplute cu tămâie, mai presus...

Lua un buchet din gândurile trimise din sufletele noastre,

Le binecuvânta în credința mănăstirilor,

Apoi Lygia se întorcea în pasul ei ușor spre cuibul laborios al casei.

Deșerta gândurile inspirate în mii de slove scrise... și minune:

Din toate, iar se plămădea o carte maiestuoasă, de uimea lumea,

 

Ce cuprindea cartea?

Cuprindea jurămintele sufletelor noastre, a autorilor de pagini,

Câte pagini, atâtea jurăminte și imnuri de slăvire a Limbii Române.

Și așa Ligya își petrecea viața, dând glas aurit trăsăturii de penel, sau culoare, gândului ei frumos.

Așteptam cu nesaț încă o carte și citeam în graiul vorbirii efluviile sufletești ale ficăruia,

Ligya era cea care ,,cernea” prin sita numai de ea știută, mai întâi, nu spre șlefuire,

Fiindcă toate aveau un luciu din pornire de inimă și cuget, ci le cernea spre așezare, spre a lămuri și a încânta prin efect.

Când a început a vorbi prin noi și altor popoare în limba lor, din gândurile noastre. toți și toate se întreceau să îmbrace marea bogăție a graiului nostru în haina de limbă, mai strămtă a străinului.

Dacă haina aceea era mai strămtă, în schimb sufletul străinului era larg deschis spre a primi mesajul nostru trimis din inimă.

Multa zbatere culminând cu trimiterea mesajelor noastre la capăt de lume, în Australia, la marele român Ben Todică,

Un Ben Todică, corifeu cu suflet de aur îmbogățit în uraniu românesc din Ciudanovița, devenit un corolar al cuceririi lumii Diasporei în reînoirea dragostei de Limba Română.

Entuziasmul general a creat o stare emotivă atât de puternică, încât precum în legenda cu ..Ana lui Maniole”, trebuia să fie jertfită o ființă omenească, și ființa cea mai pură care se găsea, a fost Ligya!

 

***

 

Iubită Ligya, îți mulțumim pentru jertfa ta,

Vei rămâne eroul plaiului nostru și al Diasporei.

A doua ființă plecată în zbaterea pentru propășirea Limbii Române, în zilele noastre, urmând după un alt erou, Corneliu Leu, plecat tot din mijlocul grupului nostru.

Vom veni și noi la vremea noastră, spre tine, spre a-ți povesti despre continuarea slăvitei opere I tale,  în propovăduirea ;;LIMBII NOASTRE cea Română.

Te slăvim, Suflet drag”

 

~*~

Melania Rusu Caragioiu

 

 

*

 

Ing,. Melania Rusu Caragioiu,

Redactor șef ,,STARPRESS”- Canada, Vicepreședintă ASRAN, Vicepreședintă Cenaclul ,, Păstorel Teodoreanu”- Montreal, Membru fondato cenaclul ,, Anneau poetique”-, Montreal, ( Și din harul lui  lui Dumnezeu, scriitor, poet, publicist, autor,  bibliotecar, redactor și actor de film-Canada)