Cele cinci forțe care schimbă lumea
și cum va culmina criza globală cu războiul pentru supremație SUA-China
Valentin Naumescu
22.07.2021,
VALENTIN NAUMESCU PREȘEDINTE ICDE
Valentin
Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii
Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației
Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent
și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015
și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică
Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB
Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor
Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).
Acestea
cinci: educație, tehnologie, mediu, comunicare, ideologie. Oricât ar părea de
soft, pe aliniamentul celor cinci forțe modelatoare ale societăților și,
respectiv, de-a lungul acestor „fronturi” extrem de dinamice pe plan
internațional, se vor da bătălii dure pentru dominația lumii de mâine,
culminând cu războiul SUA-China, care va opune două viziuni fundamental
diferite asupra lumii. Cine va fi mai bine pregătit, mai competent, mai adaptat
contextului sau va avea mai puține vulnerabilități în domeniile de mai sus va
câștiga competiția.
Nu
știm când se va produce acest război, dar știm că el va avea loc, că este deja
prevăzut de liderii politici, strategii și generalii de ambele părți iar
puterea celor două blocuri create în jurul actorilor globali, înainte de a fi
măsurată militar, va depinde în mare măsură de cei cinci determinanți
menționați mai sus. Vom discuta la final, pe scurt, un posibil scenariu al
declanșării ciocnirii decisive între China comunistă și SUA.
Competiția
economică și supremația militară vor fi, la momentul crucial al confruntării
pentru noua ordine mondială, doar reflecția ultimă a factorilor transformatori
și de performanță ai societăților democratice sau totalitare grupate în jurul
SUA (Alianța Nord-Atlantică), respectiv al Chinei (alianța în formare
China-Rusia[1]), nu motivul primar al victoriei sau înfrângerii.
Va
fi întocmai cum s-a întâmplat și în cele două Războaie Mondiale sau în Războiul
Rece. Războaiele și deznodământul lor au venit în urma unor lungi transformări
petrecute în țările combatante, cu 2-3 decenii înainte, care au setat în moduri
diferite societățile învingătoare și învinse.
În
confruntările secolului XX, democrațiile liberale s-au dovedit net superioare
pe toate planurile regimurilor dictatoriale. Dar 1989 este mult în urmă iar
președinții Xi Jinping și Putin, doi mici pioni ai regimurilor comuniste acum
32 de ani (primul era conducătorul unei Școli de partid din provincie, al
doilea ofițer KGB de rang mediu, aflat în misiune la Dresda), se gândesc că a
venit momentul să sfideze din nou ordinea liberală occidentală și să-și ia
revanșa istorică. O serie de tulburări și crize din societățile occidentale,
survenite de 20 de ani încoace, îi fac pe cei doi dictatori să parieze pe
declinul iremediabil al SUA și al Occidentului.
Schimbarea
lumii în timpul generației noastre nu este produsă de pandemia de Covid, așa
cum se grăbesc mulți să creadă. Este adevărat că pandemia a accelerat și
agravat un set de tendințe latente și insidioase din ultimele două decenii
(după atacurile teroriste apocaliptice din 11 septembrie 2001), dar nimic din
ce se întâmplă acum, în profunzimea sistemelor politice, economice, sociale și
culturale ale lumii nu este, de fapt, nou. Eterna paradigmă a dominației, în
care evoluăm de la un deceniu la altul și de la un secol la altul, își schimbă
numai hainele, determinanții, fronturile și instrumentele de acțiune.
Masca
pe care trebuie să o purtăm în aceste vremuri pentru sănătatea noastră este
doar avertizorul simbolic trecător al scenariilor și mutațiilor societale
gigantice care vin peste noi, la care participăm în diverse roluri, cu sau fără
voia noastră, unii cu exaltare, frenezie, frustrare, ură sau sentiment
revanșard, alții cu moderație, scepticism, reticență, îndoieli sau dileme,
mutații care ne schimbă însă tuturor și ireversibil viețile. Așadar, fiți liniștiți
(sau nu, depinde de perspectiva din care privim lucrurile), nu masca și nu
pandemia ne vor schimba pe termen lung viețile, așa cum în 1918-1920 nu gripa
spaniolă și nu masca de atunci au determinat lanțul uriaș al transformărilor
din Europa și de la nivel global, care au influențat întregul secol.
Să
fixăm, încă o dată, pentada decisivă: educația, tehnologia, mediul, comunicarea
(încrederea sau decredibilizarea politică a regimurilor și instituțiilor) și
ideologia (cuprinzând valorile și convingerile cetățenilor). Acestea sunt cele
cinci forțe conducătoare („driverele”) din societatea globală, puternic
interconectate, care motivează, alimentează și împing transformările lumii în
care trăim, fiind principalii determinanți ai direcțiilor și deciziilor actuale
și mai ales ai celor viitoare.
Integratorul,
sinteza și finalitatea acestor cinci vectori rămâne, desigur, dominația.
Și
SUA, și China doresc să domine lumea, și implicit să o domine pe cealaltă. De
aceea inevitabilitatea conflictului nu poate fi pusă la îndoială, pe termen
mediu sau lung. Orice competiție majoră pe plan internațional s-a tranșat
întotdeauna prin confruntare, chiar dacă, de exemplu, cea prin care s-a
prăbușit Uniunea Sovietică a fost un Război Rece. Tot un război a fost însă și
acela.
Unii,
fie conservatori, fie neo-marxiști, vor remarca sau vor contesta absența din
listă a unor determinanți tradiționali ai marilor schimbări din istorie –
capitalul, teritoriul (geopolitica), populația, autodeterminarea națională sau
invazia, religia, resursele (de petrol, aur, hrană etc.), superioritatea
militară, inechitățile sau drepturile. Niciunele nu se regăsesc pe lista mea de
mai sus. Ar fi pentru prima dată în istoria modernă când trecerea de la un
capitol la altul nu se realizează în mod direct din tensiunea creată în jurul
acestor factori, ci a altora. Sau, altfel spus, chiar dacă există în
continuare, factorii tradiționali sunt în mare măsură influențați în prezent de
pentada definită la începutul articolului. De exemplu, ești puternic economic
și militar fiindcă ai superioritate tehnologică și educațională, fiindcă ai
investit în inovație, cercetare și dezvoltare și, respectiv, fiindcă te
sprijină o societate cu un grad mai mare de încredere și reziliență, capabilă
să treacă prin crize cu succes. Neîncrederea în propriul sistem este catastrofală
într-un război.
Omenirea
a ajuns la un nivel de dezvoltare la care, paradoxal, deși traversează o
perioadă de criză globală/sistemică, banii sunt mai mulți ca oricând,
teritoriile nu mai sunt esențiale (nu spun că nu sunt importante), religia devine
-orice ar spune dreapta conservatoare- doar un pretext de orientare a
indivizilor și grupurilor în raport cu direcțiile de evoluție politică ale
societății, avem încă resurse naturale semnificative, ba mai mult, se
descoperă/creează noi tipuri de resurse care le fac pe unele dintre cele vechi
inutile (vom vedea cazul hidrocarburilor), forța militară a celor două blocuri
(Occident versus China-Rusia) este aproximativ egală, inechitățile și
discriminarea s-au redus substanțial față de deceniile și secolele trecute
-orice ar spune stânga progresistă- iar drepturile („îndreptățirile”) sunt deja
la un nivel fără precedent în lumea occidentală. Chiar și în China sau Rusia,
aflate mult sub calitatea vieții din Occident, oamenii trăiesc mai bine în
prezent decât acum 30-40 de ani. Nicicând un număr mai mare de oameni nu au
trăit mai bine ca în prezent în Europa, America, Asia și pe celelalte
continente ale planetei. Și totuși, nicicând cantitatea de nemulțumire cumulată
nu a fost mai mare. Semințele populismului și dezinformării încep să rodească.
Cine
spune că luptă astăzi și este dispus să plece la război sau la revoluție pentru
teritoriu, religie, echitate, combaterea discriminării sau drepturi, ori nu
înțelege pentru ce este în realitate chemat/manipulat să militeze, ori înțelege
dar este ipocrit și spune altceva. Firește că acești factori există în
continuare, își au relevanța lor relativă, dar ei nu se mai află demult la un
nivel critic, fiind vorba de aspecte reglementate net superior față de epocile
trecute. Alții sunt acum indicatorii care mișcă lumea.
În
prezent, mințile oamenilor sunt acaparate tot mai mult de tehnologie, ideologie
și comunicarea în bulă, fiind tot mai predispuse la confruntare. Tranformările
din mediul înconjurător, intens mediatizate, sporesc și ele angoasele și
viziunile ultimative, de resetare a lumii, și vor modifica modelul economiei
viitoare.
Dar
cum este posibil ca modernizarea, avansul tehnologiei și pătrunderea
facilităților tehnologice în viața noastră să meargă mână în mână cu
ideologizarea, radicalizarea și mediocritatea intelectuală?
La
prima vedere, văzând ce telefoane performante și rețele de comunicare complexe
ne stau la dispoziție, am fi tentați să credem că progresul tehnologic înseamnă
deschidere la minte, dezvoltare cerebrală, relaxare emoțională și nuanțare
intelectuală. Într-un cuvânt, oameni mai buni, mai stabili, mai rafinați și mai
deștepți.
În
realitate, dincolo de viteza și volumul informației la care avem acces (de cele
mai multe ori de calitate proastă), efectele tehnologiei asupra dezvoltării
minții și inteligenței umane se dovedesc exact inverse. Nu este o conspirație,
este pur și simplu un proces de polarizare. O infimă elită de programatori de
algoritmi, experți de vârf și strategi în comunicare au devenit din ce în ce
mai inteligenți, mai eficienți și mai puternici, în timp ce sute de milioane de
consumatori de tehnologie devin captivi și ușor manipulabili.
Tehnologia
stimulează radicalizarea, nu o împiedică. Problema esențială este însă că
niciodată controlul politic, economic și social nu este perfect (vechea iluzie
a manipulatorilor), niciodată nu se poate limita doar la profit financiar,
electoral sau de influență simbolică și la respectarea unor „reguli ale
comunității” formale, iar scăparea de sub control poate duce la descărcarea
unor energii negative devastatoare. La nivel micro și macro, adică al
societăților și al sistemului internațional în ansamblu. Ceea ce este pe cale
să se întâmple în acest secol al tehnologiilor avansate și al reideologizării
intense.
Asaltul
tehnologiei este copleșitor. Sunt multe beneficii ale tehnologiei, dar sunt și
capcane. Clișeele și formatele prestabilite iau locul autonomiei intelectuale
și gândirii critic-analitice. Oamenii nu mai știu/nu mai pot/nu mai au răbdare
să citească texte lungi (cărți) și nu mai pot scrie de mână. Anumite „funcții
cerebrale” se atrofiază. Subiectele la examenele de matematică trebuie să fie
de la un deceniu la altul tot mai ușoare, pentru a asigura promovabilitatea
cohortelor de elevi și supraviețuirea guvernelor de mânia populistă a
părinților. Copiatul este cvasi-generalizat, la toate nivelurile. În
majoritatea lor, studenții nu urmăresc altceva decât obținerea cât mai facilă a
unui „carton”, cu care nu știu ce vor face în continuare. Motivația
educațională reală este tot mai rară. Standardele educaționale și culturale
reale sunt tot mai joase dar sistemul birocratic al învățământului se acoperă
doct în hârtii, proceduri și raportări, care fac ca non-valoarea și
inutilitatea să îmbrace haine savante. În mod evident, modelul educațional,
inovarea și dorința de cunoaștere trebuie revigorate în democrațiile liberale.
Copiii
și adolescenții vor Tik-Tok, Instagram și poze. Subiecte cât mai „light and
funny”. Televiziunile devin grobiene, servind doar așteptările și gusturile
sfertodocților. Ziarele au dispărut. Imaginea ia locul textului.
„Autocorrect”-ul de pe tastatura telefonului spune că ne face viața mai ușoară.
Capacitatea rațională a indivizilor și nivelul de inteligență sunt categoric în
scădere (există studii solide care arată declinul scorului IQ[2] în ultimii
30-40 de ani, explicată prin tot felul de cauze), prin transferul de
inteligență dinspre mintea umană spre confort tehnologic și lene intelectuală.
Este ca și cum materia cenușie s-ar scurge treptat din cutia craniană în
cipurile computerelor și în softurile tot mai complexe ale telefoanelor, lăsând
în urmă prizonieri ideologici, handicapați intelectual, indivizi radicalizați
și superficiali, inculți, viitorii militanți și războinici plictisiți de tot și
de toate, aflați în căutarea unui ideal de viață pe care oricând cineva cu
abilități de comunicare poate să-l livreze haios împachetat, pe o rețea
socială, într-o bulă pregătită să primească acel ideal prefabricat.
Peste
acest tablou schimbător al societăților, se va suprapune confruntarea pentru
supremație China-SUA. Ea nu mai poate fi evitată, a început deja.Există
posibilitatea unei confruntări militare între cei doi coloși, după cum există
și posibilitatea unei victorii simbolice, date de prăbușirea celuilalt, după
modelul colapsului regimului sovietic și al URSS. Este mult prea devreme să
putem spune acum care va fi deznodământul confruntării pentru supremație. Nu
întâmplător, liderii americani atrag atenția asupra regiunii Indo-Pacific, de
unde se așteptă să vină cea mai mare sfidare la adresa supremației americane.
Apelul recent adresat de Washington Japoniei, de a fi pregătită să fie alături
de SUA în regiune, spune și el multe. NATO ar putea fi treptat globalizat, fiind
orientat pentru „ apărare la 360 de grade”, adică inclusiv spre regiunea
Indo-Pacifică.
Dacă
cineva se mai întreabă cum ar putea începe, să spunem clar că cel mai probabil
scenariu este ca, la un moment dat, China să invadeze și să preia controlul
asupra Taiwanului, punând la încercare garanțiile de securitate americane.
Acesta va fi un moment de totul sau nimic – dacă Statele Unite intervin militar
pentru apărarea Republicii China, războiul cu Republica Populară Chineză devine
inevitabil. Dacă nu intervin, „ordinea americană” globală a luat sfârșit iar
credibilitatea SUA ca garant al securității aliaților este terminată. Rusia va
prinde la rândul ei curaj să agreseze țări din Estul Europei. Dilema
intervenției militare va fi dintre cele mai grele posibile.
Momentul
acestei mișcări inevitabile va fi însă cântărit foarte bine de regimul de la Beijing
și foarte probabil va fi suprapus cu o doua provocare strategică simultană
pentru SUA, care să îi slăbească potențialul de intervenție (de exemplu, un
război regional Iran-Israel, în care SUA vor trebui de bună seamă să apere
Israelul). Acordul de colaborare strategică pe 25 de ani China-Iran și
finanțarea de 400 de miliarde de dolari (!) anunțată recent de China pentru
Iran nu sunt deloc o veste bună pentru Israel și pentru șansele SUA de a mai
impune sancțiuni considerabile la adresa Teheranului. Voi aborda într-o analiză
viitoare, pe larg, scenariul unei invazii a RPC în Taiwan, suprapusă sau nu cu
o altă criză regională, și consecințele unui asemenea gest ofensiv.
Până
la acest punct culminant al confruntării pentru supremație, care poate fi simbolic
sau chiar concretizat printr-o ciocnire militară, competiția între Occident și
Eurasia dictatorială ruso-chineză va evolua pe coordonatele celor cinci
determinanți care schimbă lumea în care trăim. Cine va fi mai bine pregătit
pentru a face față celor cinci bătălii sectoriale menționate și va avea
societăți mai puternice, mai educate și mai stabile, va câștiga războiul pentru
supremație globală.
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cele-cinci-forte-care-schimba-lumea-si-cum-va-culmina-criza-globala-cu-razboiul-pentru-suprematie-sua-china
Sursa: RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu