joi, 22 iulie 2021

Adrian Pătruşcă - Satanismul Vaccinului - Înțepătura pe care se clădește Biserica lui Antihrist

 



Satanismul Vaccinului - Înțepătura pe care se clădește Biserica lui Antihrist

Adrian Pătruşcă

22 Iulie 2021

 

Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano explică natura satanică a acestui „vaccin” la a cărui producție și testare s-au folosit țesuturi de copii avortați și modul în care este el folosit pentru a răsturna lumea pe dos. Iată mai jos un extras din prefața monseniorului Vigano la cartea „Mors tua, vita mea Scopul nu scuză mijloacele. Despre ilegitimitatea morală a vaccinurilor care utilizează celule de fetuși victime ale avorturilor voluntare”, care îl are ca autor pe scriitorul catolic Massimo Viglione:

 

Barbaria în care a ajuns societatea noastră este evidentă: valorile sale au fost șterse gradual ca niște vestigii nesuferite ale unei lumi dispărute, fiind înlocuite de înșelătoriile ideologiei globaliste, care se arată a fi mai anti-umană, mai anti-religioasă, mai anti-hristică.

 

Cel mai antitetic principiu al acestei barbarii infernale față de civilizația creștină este infanticidul, sacrificiul uman al unor victime inocente oferite lui Satan; și, în ciuda ororii de a vedea că acesta este acceptat cu nerușinare, nu putem fi surprinși că avortul este propus de sataniști ca un adevărat ritual religios, care trebuie protejat în numele libertății de cult.

 

Vechile ritualuri păgâne - „toți dumnezeii neamurilor sunt idoli”, spune psalmistul - sunt reînviate astăzi în ofranda sacrificială despre care nefericitele mame pretind că ar fi un drept. Dacă primii născuți ai lui Israel aparțin Domnului, simia Dei (cel care îl maimuțărește pe Dumnezeu) cere mai mulți primi născuți prin companiile farmaceutice care utilizează țesuturi fetale de la avorturi pentru a fabrica un așa-zis vaccin care, în delirul Covid-19, este prezentat ca o cuminecare a Mântuirii, prin care te unești cu „trupul mistic” al lui Satan, anti-biserica globalistă.

 

Pe de altă parte, conotația „liturgică” a pandemiei se face intenționat ecoul unor semne și simboluri ale Adevăratei Religii, astfel încât să îi înșele pe naivi și să îi împingă să se conformeze unui cult colectiv, ce îi scutește să ia deciziile singuri și îi face prizonierii unei obediențe orbești. Nu putem uita procesiunile funerare ale camioanelor militare, atitudinea contradictorie și intolerantă a preoților Covid, magisteriul sanitar al „experților”, inchiziția împotriva „ereticilor” și aderarea fideistă la cele mai grotești superstiții prezentate drept știință de șamani virusologi și vestale televizioniste.

 

Serul genetic care este numit vaccin, după cum au demonstrat foarte bine oamenii de știință și specialiștii și după cum producătorii lui înșiși au recunoscut, nu garantează imunitatea; nu exclude efectele secundare grave pe termen scurt și lung; nu este eficient împotriva unora dintre tulpinile Covid; nu elimină necesitatea măștilor și a distanțării sociale; în majoritatea cazurilor, numărul de teste pozitive crește și, prin urmare, cresc și terorismul mediatic și asprimea măsurilor de izolare.

 

Promis ca un panaceu, așa-zisul „vaccin” se dovedește doar o sursă de profituri enorme și scandaloase pentru Big Pharma și, în același timp, servește ca pretext pentru impunerea pașapoartelor de sănătate și a altor sisteme de control al maselor și de limitare a libertăților naturale. Însă, pe lângă această evidentă inutilitate a „vaccinului” - o inutilitate pe care  orice medic neaservit sistemului ar fi prevăzut-o de la început, deoarece virușii corona sunt susceptibili la mutații - nu poți să nu vezi cum este el folosit, exact prin valoarea sa „mistică”, pentru a impune acceptarea colectivă a sacrificiului uman ca normal și cu adevărat necesar: cea mai nevinovată și lipsită de apărare creatură, bebelușul din burta mamei în a treia luna de sarcină, este sacrificat și dezmembrat pentru extragerea țesuturilor din trupșorul său încă palpitând, cu care să se producă un non-tratament, un non-vaccin, care nu doar că nu vindecă de virus, dar este foarte probabil să provoace un procent mai mare de decese decât Covid însuși, în special la persoanele vârstnice sau bolnave.

 

Dar cine sunt mamele care, renegându-și natura însăși, acceptă ca propriul lor copil să fie ucis? Majoritatea sunt femei la prima sarcină, care ignoră oroarea la care se dedau și remușcările ce le vor însoți pentru totdeauna.

 

Iată-i pe primii născuți ai lui Satan: bebelușii sărmani ai mamelor nefericite și ai fiicelor răsfățate care descoperă ce înseamnă să fii mamă tocmai dorindu-și să nu fie, pervertindu-și în schimb feminitatea, reducând-o la o monedă ieftină de schimb sau la un instrument de plăcere efemeră, în numele drepturilor pe care le revendică pentru ele însele, însă pe care le refuză făpturilor pe care le poartă în sânul lor.

 

„Non serviam” (nu mă supun, cuvintele lui Lucifer - n.r.) se repetă inexorabil de fiecare dată când supunerea lui „Fiat” [Fie (mie după cuvântul tău)]”, vorbele prin care Fecioara Maria și-a acceptat cu smerenie soarta, atunci când îngerul i-a adus Bunavestire - n.r.) este refuzată și voinței Celui Atotputernic i se opune răzvrătirea.

 

Prin avort, Satan realizează cea mai mare blasfemie la adresa lui Dumnezeu: Îi insultă calitatea de Creator, făcând-o pe mamă asasina propriului ei fiu; Îi insultă calitatea de Domn, uzurpându-I dreptul de viață și de moarte asupra unor făpturi nevinovate și susținând dreptul de a încălca Porunca a Cincea nepedepsit; Îl insultă ca Mântuitor, anulând rodul Patimilor lui Hristos pentru creaturi ucise fără a fi beneficiat de harul Botezului; Îl insultă ca Tată, blasfemiind în același timp Maternitatea Sfântă a Prea Sfintei Fecioare.

 

O mare confuzie domnește în această etapă dureroasă a Bisericii lui Hristos: lipsa de acțiune sau abuzul de autoritate al Ierarhiei, împreună cu trădarea atât de multor falși păstori și mercenari nu ajută defel la risipirea confuziei credicioșilor, iar Păstorii alimentează confuzia cu îndrumări parțiale, discordante și contradictorii.

 

Și din aceste fapte putem realiza gravitatea situației și în cât de mare măsură trădarea Păstorilor reprezintă o premisă necesară pentru instaurarea împărăției lui Antihrist.

 

Dacă Papa și Episcopii ar avea o minimă teamă de Dumnezeu, nu ar încerca să justifice printr-o sofistică josnică un vaccin care, pentru a fi produs, are nevoie de celule stem obținute de la fetuși avortați voluntar. Prețul sângelui ar trebui să fie suficient pentru a-i face să nu îl ia nici măcar în considerare, însă poate că printre beneficiarii Prețului se află și Prelați preocupați mai mult de elogiile ipocrite ale dușmanilor lui Hristos decât de mărturisirea eroică a Credinței[1].

 

Aranjament grafic - I.M.

 

----------------------------------------

[1] sursa - https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Satanismul-Vaccinului-Intepatura-pe-care-se-cladeste-Biserica-lui-Antihrist-168181?fbclid=IwAR32jmZNG_1MdqtBgIciiITIt9gSu6CTMweSueUiTOLHD0LaM8uP6yVSmwQ – 22 iulie 2021







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu