VARSTA SENECTUTII
Sfantul Nectarie al Eghinei
Caracterul
senectutii e minunat, fiindu-i conferit de multimea anilor adunati în decursul
unei vietuiri îndelungate; aceasta vârsta se bucura de alte câteva calitati
deosebite care-i sporesc podoaba: în ea straluceste întelepciunea, iar sfatul,
priceperea si cugetul senin si cuprinzator îi încununeaza gândurile.
Înfatisarea impune si cere din partea tuturor respect si cuviinta deosebite.
Senectutea este ultima etapa a vietii pamântesti a omului; de aceea poarta cu
sine toata deplinatatea si un întreg ansamblu de valori, dorite si puse nu în
slujba fiintei care se stinge în moarte si se pierde în mormânt, ci a celei
care are un suflet fara moarte, care-si afla sfârsitul pe pamânt si se
pregateste pentru Cer, pentru viata cealalta, fara de sfârsit si nemarginita.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 22
T A R M U L
Sfantul Ioan din Kronstadt
O,
daca ne-ar fi dat tuturor sa ancoram cu bine la tarmul patriei ceresti!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 482
OGLINDA CURATA
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Avem
oglinda în care oricine îsi poate vedea foarte lesne si limpede toata
pacatosenia sa, numai sa doreasca. Aceasta oglinda curata, ce ne arata deslusit
tot ce e înlauntrul nostru, aproape ca a iesit din întrebuintare cu totul, si
ne multumim cu oglinda care ne arata doar cele din afara. Oglinda curata de
care vorbesc este legea lui Dumnezeu, aratata prin cele zece porunci
dumnezeiesti; cine se priveste fara încetare în aceasta oglinda îsi poate vedea
în chip cu totul de crezare propria pacatosenie.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 51
A T E N T I A
Sfantul Nectarie al Eghinei
Atentia
reprezinta concentrarea mintii asupra unui lucru aflat sub imperiul vointei; în
lipsa atentiei, nenumarate obiecte trec prin fata ochilor nostri fara a lasa
nici o impresie. Prin atentie omul recepteaza impresia lasata de imagini, îsi
concentreaza mintea pentru a întelege sau a pricepe si cu ajutorul gândirii
afla care sunt calitatile sau însusirile acestora.
Prin
intermediul atentiei se vadeste puterea intelectului si în raport cu gradul de
autoritate, acuitate si profunzime intelectuala al fiecaruia apare fie geniul
sau genialitatea, fie debilitatea.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 110
C R U C E A
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Crucea
s-a facut pom Sfânt, datator de racorire si dulceata sufletului omenesc, hrisov
vesnic, scris si pecetluit cu sângele Fiului lui Dumnezeu, prin care fiii lui
Adam s-au facut iarasi cetateni ai Raiului.
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 31
VASUL PLIN
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca într-un vas plin nimic nu mai
încape. Asa este si inima omului, întrucât seamana cu un vas. De se va umple cu
dragostea lumii acesteia si cu îngrijirea de lucrurile lumesti, nu va încapea
în ea cuvântul Domnului si astfel va ramâne stearpa. Iata de ce „grija acestei
lumi” este asemenea spinilor, care înabusa samânta cuvântului lui Dumnezeu „si
îl fac neroditor” (Matei 13, 22). Mai citim ca aceia care au fost chemati la
Cina cea mare a Împaratiei Ceresti, „toti, parca întelesi, au început sa-si
ceara iertare. Cel dintâi a zis: Tarina am cumparat si trebuie sa ies ca s-o
vad; te rog, iarta-ma. Si altul a zis: Cinci perechi de boi am cumparat si ma
duc sa-i încerc; te rog, iarta-ma. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat si de
aceea nu pot veni” (Luca 14, 18-20). Toate acestea nu sunt altceva decât
împatimiri de lucrurile cele vremelnice si lumesti, care au umplut inima si au
facut-o sa nu mai poata primi în sine Cuvântul Domnului, întrucât acesta nu mai
încape. Si, în acest chip, omul cel plin de desertaciunea lumeasca, chiar de
aude propovaduirea si chemarea Cuvântului lui Dumnezeu, nu îl asculta si nu i
se supune, astfel facându-se nevrednic de Cina cea mare, adica de Împaratia
Cerurilor, cu toate ca robii Domnului – Prorocii, Apostolii si Propovaduitorii
– îl îndeamna a merge într-acolo. Întâmplarea si cugetarea aceasta te învata sa
te feresti de iubirea lumii, de care se împatimeste inima omului, si sa te rogi
lui Dumnezeu dimpreuna cu David asa: „Întoarce ochii mei ca sa nu vada
desertaciunea” (Psalmul 118, 37). Iar daca te-ai împotmolit în acea zadarnicie,
straduieste-te în orice chip sa te izbavesti de ea prin mila lui Dumnezeu, ca
sa nu te înfatisezi si tu dimpreuna cu cei care s-au lepadat de Cina cea
preadulce. „Multi sunt chemati, dar putini alesi” – asa încheie Domnul pilda
aceasta (Matei 22, 14).
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123
ADUNAREA CELOR ASEMENEA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Asa cum în mari, în lacuri sau în
râuri fiecare particula de apa se afla în combinatie cu alte particule si este
înconjurata de acelea; asa cum în aer fiecare particula de aer este înconjurata
de altele si se combina cu acelea, si noi, fiii pamântului, suntem înconjurati
din toate partile de Dumnezeu, iar cei mai curati dintre noi, sau pe cale de a
se curati, sunt în unire cu El, aflându-se pretutindeni în El. Noi toti,
pamântenii, suntem întocmai ca apa, ca aerul, ca un arbore ramuros, alcatuind
un întreg, uneori însa dezmembrat, din pricina invidiei diavolului, a
egoismului, enervarii, dusmaniei, dihoniei, trufiei, ereziilor si dezbinarilor,
pizmei, avaritiei, izolationismului, rautatii, vrajitoriei si atâtor altor
patimi. Pe de alta parte, diavolul si îngerii lui stau toti laolalta, asemenea
unei ape tul buri, statute, otravite, sau ca aerul încins, asfixiant, ucigator.
Ei ne stau jur-împrejur, se caznesc sa ne patrunda în suflet, atunci când
acesta nu-si poarta de grija si se lasa prada patimilor, ca sa-l întunece, sa-l
tulbure, sa-l pârjoleasca, sa-l chinuie în tot chipul. Întocmai ca atunci când,
iesind uneori la aer curat, placut mirositor, nimeriti dintr-o data lânga o
groapa de gunoi sau de scârna, de unde exala cele mai neplacute miasme si va
grabiti sa treceti cât mai repede de locul acela, ca sa respirati din nou aer
într-un spatiu neviciat. Asa se întâmpla cu duhoarea diavoleasca. Însusi Domnul
numeste vazduhul si apa întunecatelor ostiri diavolesti atunci când vorbeste
despre asaltul stihiilor asupra sufletului omului: „A cazut ploaia, au venit
râurile mari, au suflat vânturile si au batut în casa aceea, dar ea n-a cazut,
fiindca era î ntemeiata pe stânca” (Matei 7, 25).
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 84-85
NEBUNIA DE PRET
Arhimandritul Sofronie Saharov
Fiti nebuni, nebuni ca adevaratii
nevoitori! De ce nebuni? Pentru ca a fi crestin înseamna a trai în doua planuri
în acelasi timp: prezentul si vecinicia.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 59
DEZGHETUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dezghetul marilor si râurilor este
o imagine a despartirii sufletului de trup. Când apele sunt neacoperite de
gheata, ele vin în contact cu aerul, care începe sa le dezmierde si cu soarele
care începe sa se scalde în ele. La fel, sufletele duhovnicesti eliberate de
trupul lor, intra în contact cu Hristos, Care le împrospateaza si le lumineaza.
Apele, cât timp sunt acoperite de gheata, sunt ca prizoniere, nu au contact
imediat cu aerul si lumina soarelui; la fel, sufletele noastre cât timp traiesc
învelite în trupurile lor nu au o comunicare directa cu Dumnezeu si sfintii
Sai, ci doar prin acest învelis, putin si indirect. Numai când acest învelis
cade, atunci vedem pe Domnul fata catre fata, ca si apele care, atunci când
sunt libere, sunt direct expuse soarelui si intra în contact cu aerul.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 128-129
CARTEA
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Gândurile scriitorilor, ca toate
gândurile mari, ca toate paginile serioase ale cartilor bune, sunt crâmpeie
rupte din sufletul celui ce le-a creat si de aceea aceste gânduri se citesc cu
sfiala si nu în fuga, ca o reclama ieftina si banala. În vechime, orice carte
era considerata sacra, chiar daca nu avea nimic religios în ea si era citita si
ascultata cu un fior de sfintenie. O carte este o fiinta vie. Când pun mâna pe
Sfânta Scriptura, e un contact direct cu Dumnezeu, cu Moise, cu Proorocii, cu
Apostolii…
Arhiepiscopul
Iustinian Chira, Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed.
Mega, Cluj-Napoca, 2009, p. 16
EXAMENELE VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Crestinului îi sunt de trebuinta
în toata viata încercarile, ca niste mijloace de verificare a starii sale
sufletesti. Si fiindca viata noastra, daca o comparam cu interiorul unei case,
se umple de necuratenii, trebuie negresit sa dereticam în ea, sa stergem
lucrurile de praf. Asa cum pentru verificarea anumitor obiecte – de argint, de
pilda – trebuie sa avem instrumente speciale, tot asa pentru a ne verifica si
pune la încercare sufletul avem nevoie de cei din jurul nostru, care, cu voie sau
fara voie, prin faptele lor în raport cu noi, sa ne demonstreze noua însine si
celorlalti în ce masura tinem sau nu poruncile lui Dumnezeu, date noua prin
Sfânta Evanghelie, daca traim în duh, zagazuim cele ale carnii, sau daca traim
cu trupul, supunându-ne ca niste robi carnii, patimilor, gândurilor trupesti.
Aflând ca nu traim dupa voia lui Dumnezeu, dupa poruncile Dulcelui nostru
Mântuitor, ci dupa voia noastra oarba si pacatoasa, sa cautam a ne îndrepta cu
grabire si a urma îndata cu sârguinta poruncile dumnezeiestii Evanghelii.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 85-86
NOBLETEA UMANA
Sfantul Nectarie al Eghinei
Vedem cum elefantul se arata supus si
ascultator de bunavoie, încât poate fi alungat, ca un câine, de un copil, si
cum cu trompa îl urca pe spinarea sa pe cel ce-l mâna, cum leii, asemenea unor
mielusei, îsi pierd ferocitatea si ling mâinile stapânilor lor. Carei alte
fapturi i s-au supus ei vreodata? Care vietate a recunoscut pe o alta ca stapân
si superior al ei? Nici una, niciodata. Prin urmare, superioritatea omului este
cauza docilitatii si supunerii fiarelor salbatice si a animalelor în genere,
iar perfectiunea sa îi confera statutul de stapânitor si îl arata pe om drept
Rege si Împarat al întregii creatii. Vârsta maturitatii reprezinta caracterul
desavârsit al omului, care-l aseaza deasupra întregii realitati materiale si
face din el o fiinta sublima.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 21
YALA, CHEIA SI USA
Parintele Arsenie Boca
Ce folos ca, urmarit de o fiara,
scapi pâna la usa unei case în padure, dar n-ai avut grija ca sa iei cheia de
acasa. Dar Iisus e nu numai Cheia, ci si Usa Împaratiei de scapare.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 175
VEGETATIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
În existenta lumii vegetale gasim o
dovada palpabila a omniprezentei lui Dumnezeu si a lucrarii Sale proniatoare.
Exista oare vreun loc pe pamânt în care vegetatia sa nu-si faca simtita
prezenta? Ea acopera câmpiile, se catara pe povârnisurile inaccesibile ale
muntilor de piatra, razbeste în pustiuri, sloboade radacini în apa si printre
ape, pe ostroave nelocuite. Si cine o creste si o împodobeste în cele mai
frumoase si mai felurite forme si culori? Domnul Dumnezeu. Domnul astfel o
îmbraca. Dar daca Domnul îmbraca astfel, cu atâta grija, firul de iarba,
parasi-ne-va oare pe noi? Fie si o singura clipa; îl va uita, oare, Dumnezeu pe
om? „Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor,
Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin
credinciosilor?” (Matei 6, 30; Cf. Luca 12 , 28). Daca Dumnezeu da viata în
fiece clipa firului ierbii si nu-l lasa sa moara, înceta-va, oare, sa-mi dea
viata mie? Nu. Daca firul ierbii este îmbracat si mentinut în viata de Domnul,
în mine Domnul vietuieste mereu, ca într-un templu, daca nu-L îndepartez de
bunavoie prin pacatele mele. „Nu stiti oare ca voi sunteti templu al lui
Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste în voi?” (1 Corinteni 3, 16). În
ceea ce priveste templul, ia aminte ca apostolul spune despre crestin ca este
templu fiindca în el viaza Duhul lui Dumnezeu. Deci în templele (bisericile)
crestine vietuieste neîncetat Dumnezeu. Biserica este sfânta. Sa ne apropiem de
ea cu evlavie. Credinciosii care vin sa se roage în biserica înaintea Domnului
îsi simt inima plina de sfintenie.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 443-444
AUR SI MATASE
Sfantul Simeon din Dajbabe
Femeilor le place sa lucreze cu aur si
cu matase, în vreme ce dracii îi prefera pe cei drepti si sfinti.
Sfantul
Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean,
Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of
St. Symeon’s , p. 37-53.
GANDURILE COPILULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Înainte de a învata sa-si exprime
gândurile, copilul detine o multitudine de cunostinte. Orice imagine îsi lasa
amprentele pe tablita mintii sale: în timp ce mintea lucreaza, copilul nu e
constient de ceea ce se întâmpla cu el. Cine l-a învatat sa memoreze cele care
se deruleaza si se perinda prin fata ochilor sai? Cine i-a imprimat mintii
copilului în starea de adormire aceasta pornire? Odata cu vârsta, copilul
vadeste într-un chip minunat acumulari care ar câstiga admiratia omului, daca
simplul motiv al obisnuintei nu l-ar determina sa le treaca cu vederea si sa le
subestimeze.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 17-18.
M I O P I A
Sfantul Ioan din Kronstadt
Sa încercam sa ne tamaduim de
miopia sufletului si sa nu ne preocupam doar de cele vremelnice, pamântesti; sa
cautam a deslusi cu ochii mintii ce ne asteapta mâine – viata cea fara de
sfârsit – si sa ne înaltam inimile spre patria cea de sus. Este, într-adevar, o
miopie fara seaman a sufletului nostru nemuritor a privi numai la prezent, la
cele vazute, perceptibile prin simturi si care convin doar unor senzatii
trupesti, si a nu privi înspre veacul viitor, la „Cele ce ochiul n-a vazut si
urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit” – bunatati – pe care
Preabunul si Preaînteleptul Dumnezeu le-a gatit celor ce-L iubesc pe El (1
Corinteni 2, 9). Ne dam seama oare de ce ne-a lipsit miopia, careia ne-am dat
de bunavoie? Ne-am lipit ca mustele de dulcetile pamântesti si nu mai vrem în
ruptul capului sa ne dezlipim de ele! Fe ricit cel ce dispretuieste dulcetile
lumii acesteia! Fericirea aceluia nu va avea sfârsit!
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 224-
PASARILE DE NOAPTE
Parintele Ilie Cleopa
Minune preaslavita a
întelepciunii si a puterii nemarginite a Ziditorului se vede la pasarile cele
de noapte, care noaptea se hranesc, si pe întuneric în loc de lumina îl au,
precum sunt huhurezii, bufnitele si altele multe de acest fel. Deci, de la
pasarile ce vad la întuneric si la lumina orbesc sa ne mutam cu gândirea la
înteleptii veacului de acum, care se îndeletnicesc numai cu întelepciunea cea
desarta, ca asemenea sunt cu huhurezii si cucuvelele, care puternica au vederea
noaptea, iar dupa ce straluceste soarele se întuneca si orbesc, caci si aceia
cu întelepciunea cea desarta prea iute catre vederea desertaciunilor sunt
iscusiti, iar la întelepciunea cea adevarata si duhovniceasca si la întelegerea
luminii celei adevarate ce vine de la Duhul Sfânt, sunt cu totul întunecati si
orbi.
Parintele
Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed.
Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1996, cap. 5: Minunile lui Dumnezeu din
lumea vietuitoarelor , p. 49-5
EXPERIENTA DE VIATA
Compozitorul Arvo Part
Omul este mai mult decât o masina
oarecare sau un sac gol. În el, pe lânga toate celelalte, functioneaza mereu si
constiinta; ea îi trimite impulsuri. Daca în jurul nostru si înauntru, în
sânge, este mereu zgomot, atunci bineînteles ca nu mai ascultam aceste
impulsuri. Nu stim cine suntem. Suntem târâti de puhoiul unui râu de munte. Dar
închipuiti-va ca acolo, în râul cel de munte, omul lupta între viata si moarte
si, dupa o piatra oarecare, într-un coltisor, deodata se opreste. Si acolo este
liniste. Si slava lui Dumnezeu ca a izbutit sa iasa de acolo [din acel puhoi]
macar pentru o clipa. Iata, atât de dramatice pot fi lectiile din care putem
învata adeseori în timpul vietii. Lucrul acesta trebuie trait. De zeci de ori.
Numai atunci începe [sa se arate] o oarecare stralucire tacuta si umilincioasa,
care va ramâne. Apare experienta, deprinderea, si omul începe sa vada în acest
întuneric. E ca si cum ai intra din strada într-o încapere întunecoasa si n-ai
vedea nimic la început. Abia apoi începi sa vezi. Odata cu trecerea anilor.
Aceasta discutie nu este pentru cei tineri. Ei nu pot sa se raporteze astfel la
problemele de felul acesta. Omul care are putina experienta de viata, care a
suferit putin, umbla pe alte cai. El are alte interese si necesitati.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 112
CALEA CU TRANDAFIRI
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Necazurile se întâlnesc neaparat
în calea noastra spre Patria cereasca, deoarece cununa nu poate fi primita
decât prin purtarea neabatuta a Crucii. Când capul nostru este încununat cu
spini, este cuviincios ca picioarele noastre sa umble pe cai asternute cu
trandafiri? Necazurile si bolile sunt doctorii sfinte; putem sa le îndulcim
prin credinta si prin rugaciunea din inima – însa de obicei ni le facem singuri
amare, adaugând nerabdarea si putinatatea credintei noastre în paharul
încercarii prin care trecem. Necazurile sunt întotdeauna folositoare. În
dreapta Domnului, ele sunt mijloace de vindecare a bolilor noastre
duhovnicesti, pentru smerirea trufiei si potolirea patimilor. Ele înmoaie inima
noastra cea împietrita, ni silesc sa alergam cu rugaciune la Dumnezeu, ne fac
saraci cu duhul si nimicnici în proprii nostri ochi.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 65
CARTEA LUMII
Sfantul Ioan din Kronstadt
Lumea, opera Dumnezeului celui
Viu, a lui Dumnezeu cel plin de întelepciune, musteste de viata. Pretutindeni
se gaseste viata si întelepciunea, pretutindeni descoperim expresia gândirii,
în ansamblu ca si în fiecare detaliu. Iata adevarata carte din care se poate
învata, desi mai putin explicat decât prin Revelatie, sa cunoastem pe Dumnezeu.
Înainte ca lumea sa fie, Dumnezeu singur era viu si infinit. Iar când lumea a
fost chemata din neant la existenta, Dumnezeu, desigur, n-a devenit o fiinta
finita; toata plinatatea vietii si a infinitului locuieste în El. Dar aceasta
plenitudine de viata si de infinit se exprima, de asemenea, în creaturile vii
si organizate, al caror numar este aproape infinit si care sunt înzestrate cu
viata.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura,
Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 62-63.
C O R B U L
Sfantul Simeon din Dajbabe
Întocmai precum în august un corb
flamând va mânca fie si o smochina, tot astfel un biet om va spune o minciuna
într-o împrejurare nedorita. Corbilor li se cuvine sa manânce carne, iar
oamenilor, sa spuna adevarul.
Sfantul
Simeon din Dajbabe, The Orthodox Word, nr. 271-72, traducere de Laura Marcean,
Ed. St. Herman, Platina, SUA, 2010, cap. Selected Verses from the Treasury of
St. Symeon’s , p. 37-53
E C L I P S A
Sfantul Ioan din Kronstadt
Traim toti într-un fel de
eclipsa parelnica a inimii si a mintii, dar Iisus Hristos Domnul este lumina
noastra. Prin darul lui Dumnezeu, Sfintii ne vad mereu, fiindca ei sunt în
Dumnezeu si Dumnezeu în ei. Sunt „într-un duh cu El” (1 Corinteni 6, 17), iar
Domnul aude si vede tot. De aceea, când privesti în biserica chipurile
sfintilor, fii convins ca te vad si ca vad si ce ai în inima.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 272
CINE IL POATE FACE FERICIT PE OM?
Cuviosul Bonifatie de la Teofania
Pentru o faptura întelegatoare
(rationala) nu este bun care o poate face fericita, în afara de Dumnezeu, caci
binele fiintei zidite din nimic vine nu de la ea însasi, ci de la Cel care a
zidit-o. În unire cu El, este fericita; despartita de El, e nefericita.
Cuviosul
Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, traducere de Adrian
Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 92
FORFOTA LUMII
Sfantul Sofronie Saharov
Lumea care ne înconjoara traieste
astazi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multa este forfota în lume, cu
atât mai grea devine pastrarea unui cuget crestinesc. De pretutindeni navalesc
asupra noastra tot felul de idei care turbura viata noastra. În vifornitele
vremii noastre este de folos totdeauna sa fii treaz. Este primul lucru pe care
vi-l cer: ascultati cuvântul Evangheliei, fiti treji si încetati de a mai fi
copii.
Nu lasati lucrurile acestei lumi sa va
risipeasca. Concentrati-va toata luarea-aminte, dati-va toata silinta unei
vieti care sa corespunda duhului poruncilor Evangheliei.
Sfantul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 37
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu