JELUITORUL
~*~
Crezând că vorbește (și se plânge, cam dezmățat...) fără
”auditoriu”, un Biet Om se jeluia, cu
Voce Tare și Mare, de-o parte a unui Copac Sacru (STEJARUL), din Lunca Văratică
:
-Nu-s eu, Doamne, cel mai păcătos din Lume ! - ...de
ce mă năpăstuiești ? Zilnic mă năpăstuiești... - ...în fel și chip ! Sunt Curat și
Nevinovat, în Fața Ta, Doamne ! De ce să
fiu numai eu ales, dintre toți oamenii - pentru Obidă, Suferință, Umilire... ?
Mai cu cale ar fi să mă iei în Lumina Ta
- cât mai degrabă, o, Doamne ! ACUM ! - ..căci sunt atât de
singur...mă simt atât de singur, pe lumea asta...Doamne...
Din partea cealaltă a Copacului, se ivi Capul unui alt
Biet Om...care, și el, crezând că-și va afla câteva clipe de Liniște și de
Răgaz, își alesese aceeași Luncă și același Copac, spre alinare a Sufletului
său Sfios. Și acest Năpăstuit Discret – grăi așa, către ”GURĂ-BOGATĂ”, cel din partea opusă a Copacului Sacru :
-Măcar și pentru că, prin Jelania ta cu Voce Mare,
n-ai fost în stare să lași, altui om, Șansa de a-și alina Sufletul, în
Tăcere...și tot ești Vinovat, în Fața Lui Dumnezeu ! Dar mai e ceva : tu
îndrăznești să-I forțezi Sfânta-I Mână, Stăpânului Vieții și Morții...într-un
mod Dezgustător, Ipocrit, Sfidător : tu chiar crezi ”A MERITA LUMINA” ?! Tu, care strici, cu ”CLĂMPĂNEALA” ta Dogită, Însăși ARMONIA COPACULUI SACRU ?!
...Nătângul Jeluitor cu Voce Mare își încetă, pe dată,
”DISCURSUL” către Cel-de-Sus...și, pe
loc, învăță să-și înghită Lacrimile, ÎN TĂCERE : ACUM știa că Dumnezeu nu
greșește...NICI MĂCAR ÎN CE-L PRIVEȘTE !
...“Savoir souffrir sans se plaindre, ça c‘est la seule chose pratique,
c‘est la grande science, la leçon à apprendre, la solution du problème de la
vie”[1].
***
”DEFECȚIUNILE
TEHNICE” ALE TUTUROR TĂRÂMURILOR (prozopoem)
...CERBER[2] (bodyguardul și
răsfățatul lui HADES[3] !) are TREI CAPETE ! -
și tot nu-i ajung, ca să-i latre, amenințător, pe toți Derbedeii, care se tot
strămută, dintr-o Lume – în Alta...și, într-una, le TRI-STRIGĂ, amarnic : ”ACUȘI VĂ TRI-MUȘC DE FUND...NUMAI SĂ VĂD CĂ
VĂ FACEȚI DE CAP, ȘI N-ASCULTAȚI DE LEGILE LOCULUI !”
Dar...fatalitate ! Azi dimineață, CERBER și-a luxat
unul dintre Capete...și rău-rău, de i s-a-ntors Capul Luxat - la SPATE !
CUMPLIT ! Căci acum, Derbedeii nu mai pot înțelege,
NICICUM, Noima Ordinelor...”CĂȚELEȘTI”...de
fapt, a celor TREI LUMI-TĂRÂMURI –
care-i furnizează...”CLIENȚII” !
Când DOUĂ CAPETE strigă : ”ACUȘI VĂ TRI-MUȘC DE FUND...” – cel de-AL TREILEA CAP strigă,
cumva, ”pe dos” : ”ACUȘI VĂ TRIPUP
ÎN FUND...”
Când DOUĂ CAPETE strigă, avan : ”NUMAI SĂ VĂD CĂ VĂ FACEȚI DE CAP...” - ...AL TREILEA CAP o ia razna
: ”ABIA AȘTEPT SĂ VĂD CĂ VĂ FACEȚI DE
CAP...CA SĂ-MI FAC, ȘI EU, MENDRELE MELE !”
Când DOUĂCAPETE strigă : ”ȘI N-ASCULTAȚI DE LEGILE LOCULUI !” - ...AL TREILEA își sabotează
foștii ”GEMENI-SIAMEZI”, în cel mai
parșiv (și agresiv !) mod : ”SĂ
N-ASCULTAȚI DE LEGILE LOCULUI - CĂ-S
TOATE, FĂRĂ VREO EXCEPȚIE – NIȘTE
AMĂRÂTE DE TÂMPENII ! ”
...Așa că...da-da... e necesar un Comunicat URGENT : ”<<CONDUCEREA CÂMPIILOR
ELIZEE>>>” vă roagă, insistent și energic, pe toți câți vă pregătirăți
de moarte... : <<SĂ VĂ MAI ȚINEȚI...STRÂNGEȚI DIN DINȚI... - ...ȘI MAI
AMÂNAȚI-VĂ SLOBOZIREA, SPRE NOI... - ...PÂNĂ CÂND ÎȘI DREGE, NĂROADA ASTA DE
JAVRĂ, CAPUL AL TEILEA...ȘI, APOI, LE PUNE ÎN STARE DE ARMONIE LINGVISTICĂ, PE
TOATE TREI !>>”
...Deh...după cum vedeți și voi singuri, nu doar pe
TĂRÂMUL NOSTRU se petrec...ce se petrec... : ”DEFECȚIUNI TEHNICE”... - ...nu-nu : PE TOATE TĂRÂMURILE - ȘI ÎN
TOATE LUMILE ! - ȘARPELE SATANIC ...TOT GĂSEȘTE AL VREO METODĂ (...PTIU ! -
JAVRA-”VRAJA” TĂLPII IADULUI !), SĂ SE STRECOARE... -
...ÎNAPOI...”UNDE-I ERA CALD ȘI BINE...”
!
***
12-BALUL SCHELETELOR DE LUMINĂ, ”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ”
...Părinții băiețașului (de nici patru ani) plecaseră
la film, în oraș - și-l lăsaseră SINGUR !
Era noapte afară. BEZNĂ PERFECTĂ. Deci, n-avea de ce
să se uite pe geam...să-și aștepte părinții, cocoțat pe pervazul ferestrei. În
casă, camera de dormit era luminată, din înaltul amețitor, al tavanului, de un
bec. Dar, afară de ”camera de dormit”
(...plus bucătăria, baia...) - locuința mai avea o cameră...
O foarte CIUDATĂ CAMERĂ (cel puțin, așa gândea micuțul
băiat...).
În acea cameră, NU SE INTRA NICIODATĂ, de către cei ai
casei...decât când venea preotul, cu agheasma și busuiocul, de trei ori pe an :
de Crăciun, de Bobotează și de Paște !
...În rest, CAMERA CIUDATĂ era încuiată cu CHEIA ! –
tot anul...
Băiatul, întins pe patul dublu, din ”dormitor”, visă cât visă...dar până și
visele îi erau tulburate de...EXISTENȚA CAMEREI CIUDATE !
...”Oare o fi,
cu adevărat, ÎNCUIATĂ ?” - ...precum CAMERELE CIUDATE, din poveștile, pe
care i le citea mama, când somnul îi ocolea ochișorii.
...”Dar ce-o fi
în CAMERA CIUDATĂ ? Se ascund, acolo, niscaiva spiriduși ?... - ...sau, acolo,
dansează Morții ?” - ...și întrebările se îndesau, se ”călăreau”, unele pe altele...încât, în cele din urmă, începu să-l
doară capul, pe bietul...”însetat de
aventură” ilicită... clandestină...gata de o nevinovată faptă de ”contrabandist” (...cuvânt tot din vocabularul
unor cărți, citite de mama sa, cu voce tare, când nu-l prindea somnul...).
...În sfârșit, nu mai putu răbda...și se smulse din
căldura parșivă a patului... : explodă, DREPT ÎN PICIOARE !
Întâi, gândul de ”a
călca LEGEA CASEI” îl ameți. Ușor...dar ÎL AMEȚI ! Apoi, simți că...”pierde un timp prețios”, căci părinții
se vor întoarce, ”uite-acuș” din
oraș, de la film, și...”FÂS-S-S-SSS
AVENTURA”!
...Cu pași mai mari decât el, se îndreptă DIRECT spre
clanța ușii CAMEREI CIUDATE. Șovăi câteva clipe...apoi, apăsă pe CLANȚĂ !
ÎNGHEȚĂ !
Ușa NU ERA ÎNCUIATĂ !
...Abia acum îl cuprinseră șovăiala și un soi...un
anume soi de frică...un soi care te zvârle DREPT ÎN TOIUL ”AVENTURII”!
...Împinse, cu degetele mâinii stângi, CANATUL UȘII,
încet și fără niciun zgomot...
Înăuntru...BEZNĂ ABSOLUTĂ ! Intră, cu acel curaj al
aristocratului, condamnat la moarte, dar...”BURDUȘIT
DE FIORII ÎNDÂRJIȚI AI ONOAREI STRĂMOȘEȘTI” !
...Însă, deodată, îl scuturară, din nou, FIORII...alții : simți cum, în urma
sa... - ...UȘA SE ÎNCHISE SINGURĂ !
Și, dintr-odată, CAMERA CIUDATĂ nu mai fu ”îmbeznată” : prin aer, pe lângă
trupușorul lui îndesat, pe lângă umerii săi...începură să plutească, fâșâind
ușor-ușor, ca niște umbre de BUFNIȚE...niște SCHELETE DE LUMINĂ... - URIAȘE...dar
întrerupte...SEMI-ZBURÂND ÎN VĂZDUHUL ÎMBEZNAT, ca niște PAIETE STRĂLUCITOARE !
- ...iar lumina ”paietistică”...
LUMINA -
TROSNEA, ÎN MICI SCURT-CIRCUITE ELECTRICE (...ca la prizele, pe care le
tot repara tatăl său...sau ca lumina POMULUI DE CRĂCIUN...în acea primă noapte,
când AVEA VOIE SĂ PĂRUNDĂ ÎN NECUNOSCUT...) !
Erau...erau ca niște FOCURI DE ARTIFICII...ratate și,
apoi, DIN NOU – RELUATE ! – ...conturând, VAG – NIȘTE ARĂTĂRI, NIȘTE CONTURURI
DE OAMENI DE LUMINĂ...”ÎNTRERUPȚI ȘI
FOȘNITORI”...într-un VĂZDUH TREMURÂND, PARCĂ, ȘI EL, DE EMOȚIA
EVENIMENTULUI... !
...Acum, SCHELETE DE OAMENI DE LUMINĂ, ”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ”, se
înghesuiau în jurul lui...îi mângâiau umerii...îi mângâiau, cu ”LUMINI TROSNITOARE”, fața...îl mângâiau,
cu o blândețe serafică...îl mângâiau, cum nu-l mângâiaseră părinții
săi...NICIODATĂ !
...Și SCHELETE DE OAMENI DE LUMINĂ, ”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ” îi și
șopteau, acum... : ”Vino cu noi, ÎN
ACEASTĂ NOAPTE...e O NOAPTE CU TOTUL SPECIALĂ, când TOTUL, în Lume, e în BEZNĂ
- ȘI NUMAI NOI DANSĂM !...DANSĂN NEBUNEȘTE !- ...pe dealuri, în poiene, pe
munți, în vâzduh...n-aprindem nimic, dar facem să valseze, cu luminile noastre,
tainice și jucăușe - ÎNTREG UNIVERSUL !” ... ”Nu-ți fie frică de noi...noi TE IUBIM...TE
IUBIM...TE IUBIM...TE-AM IUBIT, DINTOTDEAUNA...ÎNCĂ DINAINTE DE-A TE NAȘTE
TU...”!
Și, în JOACA AERIANĂ A SCHELETELOR DE LUMINĂ, ”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ”...băiețelul
zâmbi...și se lăsă dus...nici el nu va ști, vreodată, UNDE ! ... - ...și-și
pierdu conștiența...
...Pentru cât timp și-o pierdu...n-ar fi știut să
răspundă, vreodată...
Atâta doar că, amețit de JOACA SCHELETELOR DE LUMINĂ,
”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ” -
...simți, la un moment dat, o mână de LUMNĂ, mângâindu-l pe cap...și
șoptindu-i, cu glasul a mii și mii de ecouri ale celorlate SCHELETE DE LUMINĂ,
”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ” : ”De-acum, hai, băiețelul nostru iubit, înapoi
la UȘĂ...!”
Și UȘA se deschise (TOT SINGURĂ !)...și UȘA, apoi, se
închise, în urma băiețașului (TOT SINGURĂ !) - și copilul se trezi, deodată, ”DINCOLO”....adică (din nou și teribil de
banal !), în LUMEA DORMITORULUI și a BECULUI CHIOR, din înaltul, amețitor, al
tavanului camerei de culcare...
...Era tot în picioare. Furișându-și mâna stângă, prin
spate, încercă, ”pe pipăitelea”, dacă UȘA MAI ERA DESCUIATĂ... : NU ! – NU MAI ERA DESCUIATĂ !
BALUL SCHELETELOR DE LUMINĂ, ”FOȘNITOARE ȘI SCURT-CIRCUITATĂ” luase sfârșit !
*
...Peste o vreme (...copilul nu putea aprecia timpul...era,
încă, ÎN TRANSĂ...TRANSPUS ÎN PROASPĂTUL TĂRÂM DESCOPERIT, ÎN ...”CAMERA CIUDATĂ” !) – auzi, în broasca
ușii de la intrare, CHEIA învârtindu-se...BANAL !
...Părinții îl văzură în picioare, cam palid...dar își
urmară, ÎNTRE EI, pălăvrăgeala despre filmul, văzut în oraș... - ...fără să-și
facă probleme, precum că al lor băiețel
TOCMAI SE ÎNTORSESE...”DINTR-O
AVENTURĂ”...că băiețelul lor fusese, CU BUCURIE SECRETĂ ! - ...CHIAR ÎN TOIUL ”BALULUI
SCHELETELOR DE LUMINĂ, <<FOȘNITOARE
ȘI SCURT-CIRCUITATĂ>>”...
***
ADRIAN BOTEZ
Din:
TĂRÂMURI (poeme și
prozopoeme...boeme)
-partea a IV-a-
de Adrian Botez
[1] -”Să știi să suferi fără să te
plângi, aceasta este singura cale practică, este marea artă, lecția ce trebuie
învățată, rezolvarea problemei vieții” - cf. Vincent Van Gogh (în romanul Bucuria Vieții, de Irving Stone)..
[2]
- CÉRBER,
(2) cerberi, s. m. 1. (În mitologia greacă) Animal
fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care stătea la porțile infernului
și păzea intrarea. 2. Fig.
Paznic sever, exigent.
[3] - HADES nu este, tradițional, considerat un zeu olimpian, deoarece
nu stă pe Muntele OLIMP, ci ÎN TĂRÂMUL MORȚILOR, care se numește de
asemenea „HADES”. Această împărăție cuprinde, în general, TARTARUL, CÂMPIA ASFODELOR și TĂRÂMUL
PARADISIAC - destinat EROILOR și celor favorizați de zei,
precum și sufletelor oamenilor virtuoși, numit ELYSIUM, sau : CÂMPIILE ELIZEE.
